Precizare: Jurnaliștii nu acceptă să fie mituiți de PSD cu sume mici

În articolul de mai devreme din această publicație s-a strecurat o mică eroare de interpretare, respectiv nu au fost accentuate o serie de detali pe care eu le consider de mare importanță. Cu scuzele de rigoare, Vali, dacă-mi permiți…

Domnii Pândaru și Negruțiu manifestă evident aceeași conștiință de sine pe care o au când fac interviurile alea triste de la miezul nopții. Din studio-ul televiunii finanțate de, în ordinea bugetelor, PSD, iaurt pentru căcare lină și telefonie mobilă, mai taci dreacului din gură. Liviu Avram, ca un investigator feroce ce e poate afla de câte ori PSD-ul a iertat ziarul la care lucrează de executare silită, că pe lângă articole cu daci și Arsenie Boca, principala activitate a ziarului e să facă datorii la stat. Totodată, subiectul e cam de nișă, dar Adelin Petrișor e genul de angajat la televiunea de stat care face niște advertoriale foarte interesante la o anumită firmă de armament din SUA, care firmă are contracte doar cu țara, că frații Cămătaru pot să-și captureze maimuțele evadate și fără F16.

Cristian Tudor Popescu, în schimb, este un altfel de monstru al presei, care nu ar fi existat ca jurnalist fără să fie mituit de PSD. Că poate n-ai căldură că CET trebuia să facă reclamă la apă caldă în ziarul unde era CTP redactor șef. Și poate e plin de tiruri pe drumuri pentru că CFR Marfă, o companie strategică în domeniul ăsta, trebuia să dea reclamă la faptul că există în ziarul de unde-și lua CTP salariul. Și useriștii mai tineri nu știu, dar poate ăia care au semnat cu CTP-ul pe hârtie mai știu că ălea erau singurele reclame în ziar. Fără iaurt de-ăla bun, fără telefonie. CTP se dă viteaz ca un ciorap acum, în epoca Năstase ziarul la care lucra îl lingea pe ăla de era strălucitor în fiecare dimineață. De-aia avea tenul ăla frumos Bombonel. Singura afacere făcută fără bani de la PSD direct a fost Gândul, și aia a mers atât de bine că a trebuit s-o cumpere Sârbu, să-i arate el cum se fac datorii la stat.

Și ce obții dacă tu ca PSD finanțezi un jurnalist vreme de 30 de ani? Obții unul ca domnul Cristian al nostru, un om de o incultură fenomenală, care nu citește știri, nu se informează și spune tâmpenii pe bandă rulantă. Îl știi pe ăla cu care te cerți că nu înțelege un text scris? Ăla e CTP. Un lătrău la comandă căruia i se pun jumătăți de informații în poală pe care le folosește să nu aducă nimic important în discuție în afară de vreo metaforă meșteșugită. Omul face angertainment, nu jurnalism.

A aplaudat bula cum marele jurnalist l-a scuipat cu ură pe Moise Guran că a găsit el două cuvinte despre comunism într-un text mai vechi. Nu prea s-a făcut follow-up la poveste, dar în principiu Moise avea dreptate, CTP, ca de obicei, vorbea pe lângă subiect. L-am văzut odată la Digi24 dându-și cu părerea despre comoranii lui Daea, n-am crezut că pot găsi pe cineva care să poate să-l facă pe Daea să pară deștept și coerent.

De ce ai crea un astfel de jurnalist? Că e ușor de combătut în bula ta, dacă treci peste spectacol, orice om care pricepe cât de cât subiectul observă că „jurnalistul” e pe lângă. Și astfel poți să faci orice mizerie, că le arăți adversarul, uitați-vă la el cum e: leneș, neinformat și rău intenționat.

Recapitulez, că iar m-am lungit: când iei câteva milioane de dolari de la PSD să faci virale, te piși pe el 10% din impozitul pe venit. Dacă tu n-ai plătit ani de zile contribuții la stat (cum a fost la Gândul, totul bine?), că nu-ți cer acel 10% că ți-l cer, oricum nu contează că tu oricum nu-i dai. 10% e un fleac, întrebați-l și pe Liviu Avram, că firma la care lucrează n-a mai plătit datorii de un cincinal. El renunță la un impozit pe care nu l-a plătit niciodată în ultimii ani, și el și alții. E ca și cum aș anunța eu că între mine și Charlize Theron totul s-a cam terminat, n-am timp s-o mai aștept că anii nu iată pe nimeni. Adio, fă!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

57 comentarii

  1. cum adica, in tot timpul asta Charlize era si cu tine? Adio, fă si de la mine!

    00
  2. Buun, bun de tot.

    Dacă apreciați ce zice eftimie aici, sper să nu fiți ipocriți și să reevaluați totuși trustul lui voiculescu, care are bubele lui, dar plătește taxe și impozite, în ciuda șicanelor pe care i le-a făcut la un moment dat statul de drept.

    mă întreb dacă antena 3 ar fi putut emite 6 ani în insolvență, ca realitatea

    00
  3. Exact ce am scris și acolo, scapă cine poate.
    Asta e.

    00
  4. ctp, acest monica tatoiu wannabe (as fi zis dinu sau vadim dar au/ au avut o carisma aparte)

    00
  5. Ați uitat de Vlad Petreanu- altul care sugea de la PSD via antena 3 și el se pisa pe impozitul de 10% după ce PSD l-a îmbogățit.

    00
    • Petreanu are păcatele lui, e unul din principalii vinovați de europefemizarea discursului public (superficial, deprimant, lipsit de empatie) dar asta cu PSD nu i-o pot pune în cârcă, că nu e.
      Așa, cam tot panelul de păreriști de la EuropaFM a trecut pe Antena 3, poate cu excepția lui Tudor Mușat care n-a trecut nici măcar pe la liceu.

    • Petreanu e în funcție de cine plătește mai mult, e mare anti-pesedist in timp ce firea și pandele i-au fost nași de cununie la nunta cu Ionela Năstase alta care sugea de la PSD via Romania tv.

      00
    • @mihai: fake news bro. ce misto e ca ai spus ceva ce a gadilat ochiul cititorului si au dat + ca oile :D
      nici nu vreau sa intru la clotilde pe pagina sa vad cati useristi latra pe acolo cu aia 12 milioane de euro

      „Jurnaliştii Ionela Năstase şi Vlad Petreanu s-au căsătorit după mai mulţi ani de relaţie. Cununia civilă a fost oficiată de primarul general al Capitalei Gabriela Firea, iar naşi le-au fost chef-ul Adrian Hădean şi soţia lui, Sonia.”

      00
    • Mie mi se pare chiar curaj la Petreanu sa aiba atitudinea pe care o are, in conditiile in care sotia lui lucreaza in Intact (sau cel putin stiam ca lucra).

      00
    • @BipBip – Ionela lucra la Romania tv controlata de sebastian Ghiță, nu cred că mai lucreaza, intact e alt trust de presă a lui Voiculescu.

      @robert – e plin internetul de poze de la nunta lui petreanu cu Gabriela firea

      00
  6. Mi-e greu să cred că jurnaliștii de azi, care află la prima oră până și visele umede de peste noapte ale politicienilor, nu au știut de ce ”li se pregătea”. Și, ce să vezi, au aflat fix după ce legea s-a votat și nu prea mai are nici nen-tu Klaus ce să facă prea mult, dacă psd-ul va insista că tre să preacurvească și jurnaliștii pe banii publici. Și acum, o ard afectați că, vezi doamne, lumea o să se uite la ei ca la niște speciali scutiți de taxe și nu ca până acum, ca la niște speciali(ști) în clickbait. Vorba unei doamne independente: J.E.T.!

    00
  7. La companiile de stat si la trustrurile de presa sau dat cele mai mari tepe . Nu au platit taxele la buget iar sefii acelor companii sunt primari , senatori , deputati sau in alte posturi bine platite .

    00
  8. CTP a invartit milioane din PSD dar din cum traieste si cum se imbraca nu prea se vede cine stie ce. Ca si parerolog dampulea eu m-am mirat mereu de ce e chemat peste tot sa spuna inutilitati. Probabil din cauza ca lumea s-a obisnuit mult cu el(ca si cu apa rece la dus) si televiziunile nu vor sa mai investeasca in alte „vedete”.

    00
    • Ctp-ul e aceiași categorie că și petreanu, Liviu Avram….sug la cine plătește mai mult.

      Acum ctp-ul e mare anti-pesedist după ce în 90 lauda spiritul civic al minerilor de la mineriada de s-a ales cu porecla groparul Pietei Universității.

      00
    • Ctp e antipesedist de foarte mult timp. Mi se pare nedrept si prostesc sa i se puna în cârca cu aceeasi greutate niste chestii zise în un moment acum 30 de ani în circumstantele alea.

      00
    • @Nicolae C – daca e din bula noastră e ok, nu contează că l-a sustinut pe iliescu sa facă mineriadele in care au murit oameni, pt din ăștia mai tineri care nu știu.

      00
  9. e drept ca iti cam vine sa-l mai dai in pizda ma-sii pe Kobe Bryant, cand tu abia daca nimeresti cosul din curtea liceului.

    00
  10. Vad ca e consurs de scuipat ziaristi in gura, Cum zice unu ceva de legea asta, cum i se cauta banii luati de la PSD, taxele neplatite de firma de l-a angajat sau imaginile furate de la zoso. Sau chiar daca nu i se gaseste nimic, tot o curva de ziarist ramane, sa taca naibii din gura.

    Ar fi interesant de mers in aceaiasi directie cu alte meserii, de exemplu cu blogerii care au pareri politice. Mai usor cu parerile anti-PSD, ca stim cu totii cum sta treaba in realitate, nu?

    Asta ca sa intelegem cat de „inteligente” sunt toate aceste generalizari.

    P.S. Intrebarea corecta era de ce a dat PSD-ul legea asta.

    00
    • psd nu are majoritate, doar 2 oameni au votat impotriva: 174 de voturi ”pentru”, 2 ”împotrivă” şi 91 de abţineri”

      00
    • Al dracu’ PSD, n-are majoritate dar a dat jos guvernul cu mult peste minimul de voturi necesar.

      00
    • pare ca toate partidele au fost de acord cu legea asta, aprobare tacita a fost si de la aia care s-au abtinut.
      guvernul a fost dat jos cu voturile psd, udmr, ponta + cativa de la pnl are nu au stiut ce voteaza.
      sa zicem ca ai dreptate si psd are majoritate, presedintele incalca sau nu constitutia daca il propune pe orban ?

      00
    • PSD are majoritate doar la Senat nu și la camera deputaților, oricum asta nu e singura lege care a trecut cu o larga majoritate și legea prin care se maresc pensiile cu 40% a fost votată de toți și semnată de iohanis fara sa comenteze nimic.

      00
  11. CTP-ul e suparat pe Guran , de fapt pe el insusi , ca nu l-a ghicit. Ca toate emisiunile de un an jumate, erau facute de Guran in calitate de consigliere USR. Ca la marea lui experienta in presa,n-a simtit asta si a condamnat, infierat, criticat, facut spume la gura alaturi de un om care facea jurnalism militant interesat.

    La domnul Petreanu am o intrebare, ca stiu ca citeste p-acilea: dupa ce l-ati criticat crancen pe fostul coleg( aveti o scama!) intro postare pe blogul personal cum vi se pare jurnalizdul echidiztant care declara ca de un an jumate e in relatie cu o anumita grupare politica fara sa declare public asta ?

    Si doi:
    Dupa ce va strangeati mainile dimineata la radio nu va startuia in nari, tot restul zilei, un usor iz de cacat ?

    00
    • Moise a scris pe blogul lui că colaborează cu usr pt campania de la europarlamentare din mai 2019 însă nimeni de la europa fm, în frunte cu Petreanu n-au avut nici o problema, la ultima emisiune de la europa fm il ridicau în slăvi și îi cântau ode de cred că și Ceaușescu s-a rușinat, doar Petreanu ipocrit că deobicei s-a supărat când guran a făcut anunțul oficial, de parca nu știa de cel puțin 1 an că Moise facea programele usr-ului.

      00
  12. acum puteți citi articolul ăsta într-o nouă formulare aici https://www.nwradu.ro/2020/02/psd-cumpara-presa-impozit-venit/

    • Da mai zoso, la tine s-a comentat prima data pe subiect si s-a exprimat opinia. Niciun alt blogger nu mai poate sa scrie despre asta (poate cu exceptia lui cetin daca doreste).

      P.S. poate ma insel si nu e nicio urma de malitiozitate in postarea ta…

      00
    • @Vali Deci putem invoca aia cu „când trei oameni îți spun că ești beat te duci și te culci”?

  13. jurnalistii(aia de conteaza si care urla ca nu se lasa cumparati acuma) nu-s categoria aia de persoane care isi incaseaza majoritatea venitului prin „drepturi de autor”? Intreb pentru un prieten…

    00
  14. Dar, intreb si eu, care ar fi justificarea ca jurnalistii sa nu mai plateasca impozit?
    La IT inteleg, ca aia aduc bani, ca produc si ridica o industrie de miliarde la nivel global, dar jurnalistii?
    In ziua de azi e imposibil sa mai crezi o stire din prima si trebuie sa o verifici din cateva surse, in plus, parca suntem continuu in 1984, ca mereu se schimba perspectiva si ce era adevarat anul trecut acum e fals.
    Iar daca jurnalistii nu mai platesc impozit pe venit, nu mai pleaca din tara? Nu mai aduc firme care sa investeasca si sa produca BANI in Romania?
    Sau ar fi culmea si invata sa faca acordul subiectului cu predicatul si sa evite cacofoniile?

    Nu am nimic impotriva lor, ca breasla, dar cand ma uit si vad ce multi prosti sunt, creste inima in mine si nu ma mai simt asa de singur. :D

    00
  15. jurnalisti lucreaza pe calculator => sunt IT-isti.

    00
  16. Eftimie vine de la ieftimie? 😛😛😛

    00
  17. Când ziceam acu ceva vreme (dincolo, cred) că scutirea aia de la IT nu prea (mai) e cuşer, am tot fost trimis la plimbare. Uite că apar altele, şi altele, şi aşa iese o varză. Pana mea, reset la toată lumea şi asta e.

    00
    • Cred ca aata se si urmareste. Impartit cu scutiri pe la toti, ca doar nu dau din buzunarul lor, iar la un moment dat strigat stop si anulat totul. Reset si reboot.

      00
  18. Trancanelile nationalist-patriotarde ale tovarasului George Damian sunt deja binecunoscute… Nu tovarase, prefer originalul, recte mascariciul vadim tudor ori – si mai bine- ghita funar…
    In afara excelentului istoric Radu Oltean, in „lista rusinii” a ipochimenului se regasesc „lucianboisti” (de la Lucian Boia) ca : Neagu Djuvara, Adrian Cioroianu, Dan Alexe, Ovidiu Pecican, Sorin Mitu, Sabin Gherman .
    Nu d-le Eftimie, l-am ascultat la o editie icr podcast si m-am convins de lipsa de obiectivitate a ipochimenului ; si nu ,nu ‘mnia sa nu poate fi „influencer” pe tematica istoriei, protocronisti ca Edgar Papu au dus „lupte de clasa” adevarate…
    Colectia revistei „Saptamana” a tovarasului Eugen Barbu si rubrici ca „muc si sfarc” din „Romania Mare” raman veritabile…

    00
    • Dintre cei pe care-i cunosc, Sabin Gherman e genul ăla de patriot de doi lei care semna petiții împotriva lui Sorescu că era prea extravagant la revista de cultură și nu promova scriitorași de doi lei ca el sau ca oxiurul de Nae Manolescu.

      Boia încă mai are de scris o carte „Cum ar fi fost România altfel dacă nu eram eu turnător la Securitate”.

      Iar Dan Alexe este idiot, omul nu înțelege texte scrise simplu cu toate cunoștințele lui lingvistice. Omul scrie despre politica europeană total pe lângă, încurcă instituții prin România, nu știe diferența între parchet și tribunal.

      Protocronismul e inevitabil, doar că ăștia care i-au urmat lui Papu, și critici și lăudători, sunt superficial. Când scrii istoria din interiorul ei ești protocronist, n-ai cum s-o faci altfel. E ca și cum ți-ai scrie autobiografia la persoana a treia. Dacă umaniștii de la Uni Buc ar fi și aplecați spre gândire nu spre matrapalzâcuri funcționărești și lins clanțe pentru bani, ar fi ajuns la concluzia asta de mult.

      Și, a! Textul ăsta pus de tine e ciordit dintr-un comentariu de pe blogul lui, nimicule.

  19. De admirat cei 13 domni jurnalisti.
    Visez intr-o zi in care poate cand vom avea si noi un parlament mai curat si o curte constitutionala mai curata ca toate smecheriile astea cu scutitul de impozite, pensii anticipate si pensii speciale vor deveni neconstitutionale.
    Toti cetatenii trebuie sa fie egali in fata legii si a statului.

    00
  20. Poate capeți vreun dosar de daune morale 😀

    00
  21. CTP a lucrat la niste ziare, care au avut publicitate de la stat .Asa si? Omul asta a urit in mod egal pe toata lumea, si asta este cel mai bun semn ca a fost un om corect.Nu-mi aduc aminte sa-l fi auzit vreodata, laudind un om politic.Sa spui ca CTP nu are cultura ca nu este informat ,ca vb. aiurea ,nu dovedeste decit faptul ca esti o javra umana care nu ai decit un scop: sa murdaresti cu rahat .Nu stiu cine este Eftimie ,banuiesc ca un dobitoc, dar totusi de ce i se permite sa scrie aici?

    00
    • Cam târziu a venit răspunsul la întrebarea ta, dar mai bine acum decât deloc: din același motiv pentru care ți se permite și ție.

      00
  22. Corect se zice „îl lingea în cur până făcea bubă”… Ce dreq, bă băeț!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.