Portbagaj-aparatoare bicicleta

Am luat bicicleta asta acum vreo 2 ani, la mâna a 14 a. 60 EUR foarte bine „investiti”. Bicicleta e foarte buna, nu cea mai usoara, dar destul de rapida – daca ai muschi la picioare ca mine, lol – si suficient de „nasoala” ca sa nu atraga atentia hotilor. Dar chiar in ziua in care am luat-o, am ajuns acasa cu picatele de noroi pe spate, pentru ca aparatoarea originala (?) era prea scurta. Mi-am improvizat vreo doi ani un „prag” dintr-o foaie rigida de plastic, lipita pur si simplu cu scotch din ala gri argintiu. Ala pe care-l foloseste Vali in beci, pentru antifonare, stiti voi la ce ma refer.

E, intr-o zi in care au venit niste resturi moca de tego fenolizat, am zis ca e momentul sa-mi fac o chestie care sa ma reprezinte. Lol. Un portbagaj care sa aiba si rol de aparatoare.

Bineinteles ca puteam sa-l fac si mai stilizat, mai recherché, mai fin, mai delicat, dar când esti in bocanci de lucru, intr-un loc unde se sudeaza, se vopseste, se taie lemne, curge ulei etc, numai la design nu-ti sta gândul.

E functional, rezistent, am pus doua baxuri de câte 9l de apa pe el, am agatat si semi-remorca de el (cu 40 kg de lemn pe ea), all good. Si acum are si incuietoarea loc când pedalez, ca altfel o agatam de ghidon si ma jena.

Altfel, ma pregatesc sa infrunt 4 saptamâni de România. Glumesc, ma duc cu placere, poate beau si o bere gratis de la domnu’ nostru Vali :-)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

65 comentarii

  1. E oribil!

    00
  2. E anticonceptionalul perfect. La fel ca sandalele purtate cu sosete.

    00
  3. Superb. Cei care îl critică n-au călcat în viața lor într-un muzeu.

    00
  4. Faină. Retro. Dar la ce îți trebuie încuietoare?

    00
  5. Zici ca e portbagaj de boschetar care strange cartoane.

    00
  6. si mai spui ca stii sa lucrezi in lemn si altele… asta-i un fel de expert pe problemele altora, complet incompetent fata de propriile probleme =))))

    00
  7. Duamne ce sarac….

    00
  8. vine si Cetin la o bere? :-)

    00
  9. Eu sunt interesat ce ai facut cu alea patruj de kile de lemne

    00
  10. NOU
    #16

    Clar nu o fura nimeni. Dar imi aduc aminte cand zoso a pus ceva silicon ca sa etanseze ceva si a postat operatiunea…soc si groaza-mi venea sa scriu. Sau cand a peticit ceva scaun…horror. Insa dupa 2 secunde am constientizat ca si mie tot asa imi iese. Oricum, la cineva care lucreaza cu lemnul, strica usor firma daca nu e si estetica lucrarea.

    00
    • Da, imi si imaginez ca cineva care imi cere sa-i fac o biblioteca se uita la portabagajul asta si zice „a, ma scuzati, nu mai am nevoie”.

    • @fluture: Io m-as uita, daca de exemplu ai veni la mine sa iei masurile pt biblioteca respectiva, si ti-as vedea bicicleta, as intreba: dvs. ati facut aceasta fina si minunata lucrare la portbagaj? si daca ai zice ca da, zau nu te-as mai angaja. :D

      00
    • Deea, fiindca suntem in domeniul abstractului „daca, de exemplu…”, as putea sa-ti spun si eu un felul urmator: „Doamna, având in vedere apartamentul/blocul/cartierul asta in care traiti, nu cred ca va permiteti nici macar o jumatate de taburet din stejar.” N-o lua personal, suntem in domeniul abstractului.

  11. domnu’ fluture,
    va vad om pragmatic.
    pragmatic este ca, daca tot faci o chestie, sa o faci frumoasa si buna dintr-un foc. nu e de bani, e doar atentie in gandit si executat. asta cu locul si conditiile nu e argument.

    functional ar merge si niste cablu in loc de curea, dar nu mai suntem animale.

    00
  12. Nu exista ceva mai urat. Scuze

    00
  13. acu’ chiar că n-o mai fură nimeni. :)
    măcar vopsește placajul ăla!
    fierotenia aia are vreun rost acolo?

    00
    • pe principiul, n-am mers in viata mea cu o bicicleta, nu stiu partile care o compun, nu stiu cu ce se leaga o bicicleta, dar o sa va spun eu ce si cum trebuie ameliorat ca sa fie bine.

    • hey, eu când întreb, de cele mai multe ori întreb pe bune (rar vei cunoaște o persoană mai fără umor ca mine). chestia aia de fier de pe portbagaj/apărătoare arată groaznic, dar dacă o chestie are un rost și scop, din punctul meu de vedere poate să arate și groaznic.

      pe bune, degeaba te îmbufnezi. din punct de vedere tehnic e posibil să fie perfect/exact ce-ți dorești, dar nu poți totuși contesta că din punct de vedere estetic nu e chiar de vitrină. :)

      00
  14. Nu e urat…e hidos. Plus ca ai multe variante care le poti cumpara si ca pret e tot pe acolo.Multe drumuri cu bicicleta

    00
  15. Cei care spuneți că e urâtă vă înșelați amarnic. E urâtă la o privire superficială, dar … după 5 minute de studiat pozele lucrarea e foarte bună. Tot dispozitivul ăla stă prins în alea două șuruburi de sub șa! Și nu pare că a găurit cadrul!

    00
    • E tehnician nu designer … lucrarea o fi practică și bine executată dar arată cum arată

      00
    • n-am zis absolut nimic de partea tehnică.
      eu m-am referit strict la estetică și mai ales cum arată placajul ăla. mie personal îmi trezește amintiri neplăcute.

      00
    • @cz – iata un om cu care pot comunica :-) Ideea a fost sa folosesc gaurile existente (sa vezi ce glume bune o sa curga) si sa fie usor de demontat. De asta sunt piulite fluture acolo sub sa. O chestie gen „10 minutes craft”, care pe mine ma ajuta foarte mult, dar pot intelege si ca „expertii” sunt oripilati…

  16. E mai scump antifurtul ca bicicleta …cu tot cu portbagaj . :)))

    00
  17. NOU
    #32

    Mie imi place!

    Are o estetica ruseasca inconfundabila!

    00
  18. Vezi că ți-o confisca Rar-ul cu cauciucurile alea. Modificările oricum sigur nu sunt omologate :))

    00
  19. V-am notat pe toti. Cu doua-trei exceptii, nu veti mai comenta in vecii vecilor la articolele mele :-D. Vezi punctul 3 de mai jos.

  20. Monstruos, urât, caraghios ș.a.m.d. Tego-ul ăla nu la-i tăiat la-i zdrobit.

    00
  21. Dumnezeu preferă lemnul… trăzni-te-ar direct în portbagaju’ tău urât ca dracu’, da’ practic :)

    00
    • Ba, sa stii ca am avut un coleg in liceu, il chema Raicu:-) Apoi l-am mai vazut ceva prin PNL, cred ca era ruda cu Romeo…

  22. Piulite fluture si genunchi, durere.
    Cred ca ar trebui sa urmaresti si zona din fata, sa coboare aparatoarea cat mai jos, aproape de BB. De acolo iei cel mai mult spray, in special de la genunchi in jos.
    Ai putea urmari gama de aparatori de la SKS, fac treaba buna mai ales pe road bikes.
    Io am ceva la SKS pe un Specialized 29er si-s decente prin oras toamna-iarna. Problema mea e ca nu coboara (ca si a ta din poza) pana jos la BB si imi iau spray fin. Am tot zis ca le printez niste extensii dar e lenea mare sa scot un subler si un cad…
    Surubul cu piulitele fluture sper ca nu intra in contact neprotejat cu cadrul, in rest destul de curata treaba, de design au zis altii. I guess if it works for you… the dream!

    00
  23. Ca sa mergi cu asa ceva trebuie sa renunti la orice forma de demnitate, sa accepti ca viata te-a batut demult

    00
  24. Uite @fluture, pe partea de DIY, ştiu şi eu să fac chestii urâte, încă puțin şi o să-ți fur mâncarea de la gura copiilor

    https://imgur.com/a/aGzZVeQ

    Ghiceşte cineva scopul?

    00
    • Muti chestii grele cu ea?

      00
    • Ei, trebuie ceva mai specific, măcar ce aspect au lucrurile alea. Care, nici nu-s grele, cam 15kg :)

      Roțile sunt doar 2 în linie şi se rotesc liber.

      00
    • Lol, cred că minusurile sunt pentru „se rotesc liber”. Mă refeream la axul perpendicular pe placă, nu făceam mişto.

      00
    • Ma intriga mânerele si faptul ca ai lasat suruburile sa depaseasca asa… nu prea poti muta mobila, baloti de paie? :-)

    • @fluture, sunt un geniu neînțeles :)

      în fine, e pentru un caiac gonflabil. E incomod de cărat pe cap aşa că pe chestia aia trebuia să stea partea din față, prinsă cu o chingă de mânerele alea. Iar eu îl susțin cu o mână din capătul celălalt şi îl împing.

      Am zis „trebuia” pentru că s-a decis că e mai palpitant să faci o criză de hernie de disc înainte de plecare aşa că nu l-am mai folosit :(

      00
    • am crezut că faci abdomene cu ea, când am văzut rotițele alea mici am zis: uite, mă, un om dedicat, sigur are 16 packs

      00
  25. Daca ajungi prin zona Clujului te invit si eu la o bodega. Mi-ar face mare placere sa te cunosc

    00
    • Florin, din pacate anul acesta nu am prevazut sa ajung pe acolo. Daca ajungi tu prin zona Bran, poti sa dai un semn :-)

  26. Ce-mi plac mie oamenii care nu au pus mana in viata lor pe un patent, dar se leaga de design. Cand ti se pune pata sa rezolvi repede un lucru nu te mai gandesti la design. Te gandesti ca „fac asa, dau gaura colo, tai acolo” si termin repede, max 20 min. Dar iti ia o ora. Daca voiai si design iti lua 5 ore. Pentru ca in teren lucrurile nu stau niciodata cum ti-ai dori. Bravo Fluture.

    00
    • George, cred ca 90% din comentatori nu stiu nici sa mearga pe bicicleta :-)

    • Eu sunt curios de ce nu ai cumpărat o apărătoare nouă de pe Leboncoin

      00
    • Bineinteles ca esti curios. Pentru ca n-ai habar de diferenta dintre un portbagaj si o aparatoare. Nu m-ar mira sa fii atât de bun incât sa cari doua baxuri de apa direct pe aparatoare.

  27. O lucrare practica iar cu un strat de vopsea va arata perfect.Chiar bine lucrat.

    00
  28. Ce-ai făcut Fluture? :)))
    Se pare ca ultima creație prezentata, cică deși practica, nu respecta înaltul standard estetic al omului admirator de ambalaje..
    Sa te lași articole d’astea, te rog eu, ca prea lezezi spiritele iubitoare de frumos ale cititorilor, dacă cumva la privirea invențiilor tale vor suferi daune iremediabile? :)

    00
  29. If it;s stupid but it works, it’s not stupid.

    00
  30. Poate incerci sa ii dai o vopsea. Ceva unitar cu bicicleta si nu mai iese in evidenta asa de tare. In rest cred ca e mai mult practic decat estetic :)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.