Nu votezi, nu? Ia de aici, hipstere!

S-a strigat pomeni electorale?

Cu Victor Ponta în block-start-uri pentru prezidenţiale, guvernul  promite o serie de măsuri cu impact social pe care le negociază în aceste zile cu reprezentanţii FMI, CE şi Banca Mondială aflaţi la Bucureşti. Oferta electorală include majorarea salariilor bugetarilor, a pensiei sociale, a alocaţiilor pentru copiii din familiile sărace şi introducerea unui nou tip de ajutor social, numit venit minim de inserţie. (sursa)

Dar…

Dispariția președintelui din prim-plan și o oarecare surdină în activitatea PNL-PDL pun în atenție guvernarea Ponta, astfel că, în ultima vreme a început să să se discute despre prețul la combustibili, despre nereușita reducerii CAS cu 5% promisă (neacceptarea acesteia de către FMI arată că guvernul Ponta are probleme în administrarea economiei), despre taxa de stâlp, despre frauda de la Enel… Dispariția, mai mult sau mai puțin voită, a președintelui lasă fără debușeu emoțiile negative și frustrările societății care, deși ne lăudăm de doi-trei ani cu creștere economică, nu se simte în buzunare. Și este perfect posibil ca acest debușeu să fie Victor Ponta. (sursa)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

15 comentarii

  1. In functie de cine va reprezenta concurenta, e foarte posibil ca viitorul presedinte sa nu vina de la PSD.

    00
  2. Si ce ar trebui sa votam?
    Ca nu inteleg, oferă cineva vreo garantie ca o sa facă altceva?
    Ce anume?
    Asa normal ca n-o sa votez, prefer sa-i vad în rahat pana în gat decât sa fiu prostit de cineva

    00
    • Ce nu ai înțeles tu este că nu ei sunt în rahat ci tu.
      Când pe tine te angajează cineva, ce garanție oferi? Este fix același lucru. O data la patru ani poți să te comporți ca un patron: îi dai afară pe cei care nu sunt performanți.

      00
    • Poate tu nu intelegi faptul ca nu-mi pasa.
      Si ca niciodata n-o sa mai votez, ca sa dau afara pe cineva, ci doar ca sa angajez, iar ca sa angajez, trebuie sa mi se prezinte ceva

      00
    • Toata cearta pe tema asta e degeaba, cat timp poate candida doar „cine trebuie”. Intr-o democratie „pura”, orice cetatean are nu doar dreptul de a vota, dar si de a candida pentru orice post vrea. Mie mi se pare fix zero sa-i invinuim pe cei care nu voteaza, cat timp nici ei nici noi nu avem sansa reala de a prelua conducerea.

      00
  3. Mizeria aia de pensie minima e opera unui guvern asa zis de dreapta, cu basexcu la timona.

    00
  4. Tu chiar ai impresia ca spalatii pe creier care se uita la Antena 3 fac rationamente de genul asta?

    00
  5. Hipsterii se pisa pe el de vot. Ca sa iasa pensionarii sa duca PSD la 80%

    00
  6. Aţi inţeles, da?
    – cine nu votează e de vină pentru ce face Ponta
    – cine nu se uită la tv e de vină pentru ce face Gâdea
    – cine nu stă pe net e de vină pentru ce scrie Zoso, etc.

    00
  7. NOU
    #10

    Hipsterii voteaza tot PSD, fortati de parintii lor pesedisti-comunisti-imputiti. Eram intr-un autobuz si niste putoi din astia il ridicau in slavi pe nenorocitul de M. Badea. Clar ca is pusi de parinti inconstient, in fata Antenei 3.

    00
  8. @Cititor Infidel: stai linistit ca pe aia oricum nu-i duce capul de mai mult; puteau parintii sa-i puna in fata Discovery si tot degeaba :-)

    00
  9. Cine nu voteaza nu are voie la atitudine politica, nu are voie sa se planga. Cu oameni care gandesc asa nu se poate contrui nimic, niciodata. Raman refulati. Ei nu inteleg relatia dintre ” drept si obligatie’ si de aceea vor ramane la sintagma omului cu 4 clase cum ca toata lumea fura numai ei sunt cinstiti. Acestia sunt somerii de maine care nu le place sa aiba patron, dar care se bucura de orice bun venit de la stat …acestia sunt pensionarii de poimaine care batrani find din neantul gandirii lor vor cere ce li se cuvine si pentrucare mereu se vor inventa ajutoare din buzunarul altora.
    Cat despre votantii PSD, eu cred ca oamenii astia nu vad dincolo de zambetele lui Ponta, mostenire de la Iliescu

    00
  10. da coane, asa e. din cauza astora care nu voteaza e treaba nasoala. daca ar vota, altfel ar fi tara si poporul.

    00
  11. Da, nu vota. Lasa pe alt prost care a primit galeti si zahar sa voteze pentru tine. Si atunci cand ai vreo opinie despre viata politica a tarii tine-o pentru tine, ai inteles? Nu de alta dar tu nu ai fost in stare sa te duci sa pui stampila aia pe un amarat de buletin de vot.

    00
  12. Exact, atât timp cât nu primesc ceea ce vreau, prefer sa ma doară la 7 m in fata plii de tot ce se intampla si ma distrez pe seama asta.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)