La fiecare câteva luni, taximetriștii fac orice numai să nu se pună ei la punct. Se dau peste cap, dau cu basca de pământ, blochează Bucureștiul, orice numai să nu cumva să spele mașinile, să le repare și să vorbească civilizat.
Eh, asta au început să facă și polițiștii, care își văd tot mai des munca lejeră amenințată de Waze:
De când cu aplicaţiile de pe telefoanele mobile, mulţi români fentează cu spor radarele Poliţiei. Poliţiştii se plâng că nu mai sunt atât de eficienţi ca înainte şi că sunt nevoiți să-şi mute des locul de vânat vitezomani.
Cosmin Andreica, polițist: Acești conducători auto care folosesc astfel de aplicații au mai mici șanse de a fi prinși de poliție. De cele mai multe ori, cei care sunt tentați să folosească aceste aplicații sunt cei care încalcă legea sau conduc cu o viteză excesivă. (sursă)
Sunt convins că au tăiat la montaj faza unde spuneau că vor încerca metode alternative de a controla traficul. Gen, amenzi pentru parcări neregulamentare, faruri lipsă, vorbit la telefon sau alte minuni din astea. Adică să mai și muncească pentru amenzile alea, nu doar să stea la pândă în boscheți.
Dar munca e grea, statul în mașină cu radarul e mai simplu. Și mai profitabil. Și aplicația asta nenorocită, Waze, le face viața grea. Nu mai pot face planul din 1 amendă pe oră.
Urmează polițiști în stradă, protestând pentru închiderea Waze.
Bucurestiul e blocat in fiecare seara intre 17-19 30. Am facut pe 2 km 25 minute. Dar cine statea pe Splai la Botanica cu radarul? 4 politisti plictisiti. Am oprit si i-am intrebat daca li se pare normal sa stea cu radarul cand viteza medie e de 5 6 km/h in loc sa ajute la fluidizare. „Stam pt binele dvs ca acum cateva zile a cazut cineva in Dambovita cu masina”.
Pai si ce treaba are Botanica cu Dambovita? Nu i-ai intrebat de cand curge Dambovita pe Maniu? Mama ce prostanaci. Acolo m-au ars pe mine ce e drept dar era vreo 3 dimineata nu 6 seara, nu exista grad de comparatie. Astia sunt lipsiti de imaginatie….
Aveau și veste de salvare cumva?
Ionuțule, moldovene, „botanica” are mai multe laturi, iar una dintre ele este pe splaiul Dâmboviței.
Nu le mai merge politistilor faza cu sters rapoarte de pe waze, dar vai…
@Cristi băăiiii pulițistule mai treci la munca bă frățioare bă
@Cristi eu sunt din neam de mitici, stai calm. Gen de la strabunici cel putin sunt mitic. Mai departe nu m-a interesat. Cat despre moldoveni, stai calm. Numai respect. Sunt oameni buni.
Pai, putem face ca-n Elvetia, gen nu ai voie sa raportezi politie in aplicatie sau camere de viteza. Numai, ca daca am face asa, am observa cam cat de misto sunt drumurile romanesti si cum romanul este aprig la manie, poate sa-si verse naduful pe primii care ii ies in cale.
Realistic, vorbind Waze, face miracole, la nivel de trafic si fluidizare cel putin la nivel de Bucuresti si arata cam de cat de valoroasa este panda cu radarul. Vrei sa rezolvi fenomenul, montezi camere peste tot, pui zone cu masurat viteza medie si toate camerele din intersectii le folosesti la ceva. Problema e ca daca s-ar face asta, o parte din oameni de la politie rutiera, ar trebui sa munceasca.
Mi se pare absolut fascinant, incapatanarea unora si lipsa de viziune conform timpurilor pe care acestia le traiesc. Sper sa prind, masinile autonome si cum vor primi ele amenda, ca merg singure fara sofer.
Bre, Waze face pt tine minuni daca cumva stai in Bucuresti. Aici in inima Ardealului unde Zoso mai vine din cand in cand, maaaaaaxim 3 persoane in oras folosesc Waze! Si la drum spre Bistrita, Cluj, sau Sighisoara…slab slab de tot. Poate ardelenii sunt zgarciti cu traficul de date. Nici nu statia nu imi e rusine. Pe Iasi-Tg. Frumos nu poate politia sa dea o basina ca se aude pe statie… aici…daca e unu cu statie intre sate
Gustav, ești în eroare.
Vezi de exemplu în Făget, au săpat unii puțin drumul și e tăiat asfaltul de o lucrare. Semnul ăla de avertizare are zeci de like-uri când trec pe acolo. Și dacă prin pădurile din Cluj sunt postate gropile atunci cred că e ceva activitate pe aplicație.
Gustav .. in ardeal, zona Cluj rar am vazut boschetari cu radaru .. cand trec de brasov incep mizeriile 😁 spre moldova/bucale
Gustav, ardelenii folosesc toti Waze, dar pana raporteaza politie, obstacole s.a.m.d. tu ai ajuns deja la destinatie. Aia 3 pe care ii vezi lucrau de noapte si au mai stat dupa munca sa raporteze pe Waze. De ce atata graba?
Teniescu, esti in eroare, Fagetul e in Banat si se vorbea de Ardeal.
@alex: probabil se referea la Fagetul din Cluj
Când îi suni la 9544 să reclami tot felul de nesimțiți., nu se sinchisește niciun polițist să răspundă la telefon! Pentru că lenea nu numai că e mare să se deplaseze la fața locului, dar mai ales să răspundă la telefon. Când ați văzut ultima dată un polițist care să aplice amnezi pentru circulat pe linia de tramvai? pentru parcat pe treceri de pietoni? pentru circulat pe contrasens? pentru mai știu eu ce? S-au învățat numai să vâneze cu radarul și odată la „15 ani” să facă un material video cu cât de buni sunt ei. Singura dată când îi mai vâd în intersecții este când trece o coloană oficială.
Ar mai putea sa dea amenzi si administratorilor de drumuri pt. gropi si lipsa marcaje, etc. Dar nu se face asa ceva… cum sa amendezi primaria sau CNAIR-ul…
Si amenda aia de unde o plateste Primaria sau CNAIR ? Ah, da, DIN BUGET. Care buget e tot din taxele tale, mele, etc.
Ei si rad cand primesc amenzi, li se spune”mutat banii dintr-un buzunar in altul”
Pana cand nu se platesc in-corpore de catre cei vinovati, asta cu amendat institutii ale statului sunt o gluma pentru ei si un subiect de stiri.
Posibil sa ma insel, dar au nevoie de sesizari, asa ca spor la sesizari!!
Eu am facut vreo 2 in trecut, mi s-a raspuns in fix cele 30 de zile legale, administratia a „reparat” in cateva luni, s-a stricat la loc in cateva saptamani.
Too old for this shit
@Mahub partial ai dreptate, se muta banii de la o institutie la alta dar cand vine Curtea de Conturi in control/audit la primarie, ca sa verifice cheltuielile, acele amenzi vor aparea ca si cheltuieli speciale iar acele cheltuieli speciale trebuie justificate.
Daca sunt prea multe amenzi de exemplu, Curtea de Conturi poate aplica sanctiuni Primariei. In cazuri extreme se poate ajunge la dosare penale in urma sesizarilor facute de Curtea de Conturi. In concluzie acele amenzi, daca ar fi aplicate in numar cat mai mare, ar schimba ceva.
Mahub: cnair musca o amenda da? Nici o problema, sa zicem ca prima amenda este o simpla greseala de neatentie stres etc. Vine a doua. Deja nu mai este amenda ci in forma continua, ce se intampla in acest caz? Curtea de conturi vede amenzile ce i s-au acordat si de ce. A cui era responsabilitatea tronsonului respectiv de drum ce a avut gropi? A lui x-ulescu. Curtea de conturi ii pune sechestru si poprire celui responsabil de acea portiune pana la achitarea pagubei. A este vina comuna? Cu atat mai usor, se ajunge la dosare penale (pentru ca da, daca aduni destule datorii si amenzi se vor bloca conturile si angajatii ciuci salar) si destituiri de directorasi si directori. Bine, asta intr-o tara normala si nu bananiera
Cand ati vazut Curtea de Conturi sa se sesizeze la amenzi „prea multe”?
Raspuns: niciodata
Stiti cate amenzi ia Primaria Capitalei de la BPR ? De la deszapeziri pana la dat cu solutii neconforme pe asfalt si udat cu apa mizerabila din Dambovita ?
Periati doar un pic, apoi veti vedea ca asa-zisul-BAU-BAU-Curtea-de-Conturi nu le-a facut nimic pe tema asta. Never-ever.
Asa ca nu va mai incalziti ca „da Politia amenda” ca o da degeaba institutiilor.
Sa munceasca altii domle si apoi ma implic si eu, sa scoata waze ul si ne ocupam si de ce spui tu acolo(faruri, parcari de neam prost etc), zise politistul
Scărpinându-se la … oaie 😁
au protestat deja politisti din NY.
Politisti astia cu radarul sunt pusi acolo sa aduca bani la buget, nu au nici o treaba cu celelalte chestii enumerate de tine. Daca se apuca de dat amenzi pentru parcare, faruri si restul, lumea sare de c.. in sus, asa ca ei isi vad bine merci de radare.
Și în SUA e groasă rău treaba. S-a dovedit că multe camere de semafor roșu, dau amenzi și dacă treci pe verde. Amenda nu e mare, și majoritatea plătesc, pentru că dovada o vezi doar în instanță, ca la noi.
În general cei care au cameră pe bord contestă tot timpul și câștig, nu mai știu unde am văzut că peste 30-40% erau amenzi date aiurea.
Banii merg la bugetul local pe raza orașului, care are tot timpul nevoie de bani.
La noi nu va fi niciodată sistem de camere pentru simplul fapt că dacă ești ‘șmecher’ nu poți suna șeful camerei să te ierte, cum poți face cu radarul. Sau dacă ai numere spațiate, să știe polițiștii să nu te oprească.
Sau legitimația aia de MAI ce și-o pune în parbriz și femeia de serviciu din poliție, chiar dacă e civil și e în timpul liber, nu iau amendă niciodată și dacă merg cu 200.
@manu144x camerele respective sunt adminstrate de de firme private si cei mai multi bani ajung in buzunarele lor nu in bugetul local. Amenzile sunt mari gen 300-500$, problema nu e doar amenda, dar creste asigurarea masinii si de multe ori se dubleaza. Ca sa contesti o amenda trebuie sa o platesti si apoi sa pierzi o zi sau mai multe de munca prin tribunal, de aceea multi prefera sa o plateasca.
Cei care dau amenzi pentru parcare se numesc ” parking enforcement” si culmea firma care se ocupa de ei e XEROX, da exact firma de copiatoare si imprimante.
wd – xerox se mai ocupa si de call center
Eu stau mai linistit de cand folosesc statia cb impreuna cu waze. Tot ce inseamna traseu mai lung de 30 de km automat pun statia. Nu neaparat sa o ard in depasiri fara numar sau sa merg cu 200 km/h ci doar sa pot merge constant (vorba vine constant, prefer 70-80 prin localitati) prin unele restrictii fara rost sau prin localitatile ce se intind km intregi pe dn/e dar la drum nu ai nici o casa si militienii astia stau cu pistolul intr-o masina neinscriptionata ce nu apartine nici macar mai-ului…
si eu folosesc waze. si mai „plantez” politie din 50 in 50km. sa vezi ce liniste se face.. :)) nu ma mai depaseste niciun nebun
Esti o mizerie umana cici
@Cristi te pup
Pentru toti baietii despreti care ati dat minus ca omul merge cu 70-80 in localitati: voi nu mergeti prea des pe drumurile patriei, daca ati merge ati vedea si voi cum e sa te inghesuie un TIR pe jumatatea aia de banda doar pentru ca tu mergi cu 50-60. Uneori mai esti si putin in curba, in dreapta mai e si un mic sant… un vis. Nu ma luati cu povesti nemuritoare ca voi sunteti sfinti, ca aia nu e banda, ca bla bla bla, ca eu nu ma dau de pe banda ca merg legal si nu ma obliga nimeni sa ma dau sa ma depaseasca Costel cu TIR-ul sau Gigel cu BMW-ul. Multi km fara incidente va doresc!
Ultima fraza a lui tov Andreica e oleaca de profiling, „minority report”.
Cum erau in trecut prostii de genul:
– Hardrock-erii/heavy-metalistii is neaparat drogati+”paraziti sociali”
– Daca joci Doom&co trebe musai sa fii serial killer
Mie mi se pare pertinent ce a spus.
Am vazut foarte multa lume care se urca bauta la volan si evita filtre folosind waze.
Cred ca asta a vrut politistul sa spuna.
Da, si in acelasi timp tot ei stau doar cu radarul si nu fac filtre cu fiola… eu nu am mai fost oprit pentru fiola de cativa ani incoace. In rest ii vad cel putin o data pe saptamana cu radarul infipt in diverse locatii unde-si are rost statul la panda cu pistolul.
Știi că nu e nevoie neapărat de fiola că să îți dai seama că unul are 3 4 beri la bord.
Ar putea să își schimbe locul mai des. Când apare avertizarea pe waze se mută la urmatoarea curbă/tufiș. Dar asta cere ceva muncă din partea lor: instalează aplicația ca să știi când să te muți, pornește masina, condu 200-300m…
In felul ăsta vor face și munca de „prevenire” pentru că pe waze va aparea o zonă de câțiva km cu avertizari dar nu o să știi niciodată care e cea reală.
teoretic e logic ce zici tu. doar că ei caută locurile cele mai bune pentru raportul distanță – viteză. adică zona unde tu vezi liberi 500m în față și accelerezi cât să te prindă ei cu 90 în zonă de 50 și să îți dea amenda cea mai mare posibilă. asta e treaba lor.
mergeam o dată pe dn1 nu mai știu pe unde și ei erau pe treabă fix intr-o zonă unde nu era nici naiba și unde puteai să prinzi ceva viteză. cred că aveam 140km/h sau mai mult. până să se dea el jos din mașină să mă oprească, eu trecusem de ei și n-am oprit. fuck that. era 5am, nu erau mașini deloc pe zona aia pe 2-3km în nici o direcție. dar ei erau acolo, pe treabă.
Exact aia mă disperă și pe mine!
În zone unde sunt curbe periculoase, drumul e rampă și nu ai vizibilitate, linie continuă, și tot felul de idioți merg haotic, nu stă nimeni.
La drum drept, ieșire din localitate, plăcuța e pusă la 200 m după ultima casă din sat, drum drept, plan, vizibilitate 5 km, acolo stau imediat să te ia!
I-am văzut deseori așa pe Oradea – Cluj, stau la câmpie, iar pe serpentine unde sunt accidentele nu stau în veci, că 90% merg regulamentar oricum, și deși e foarte periculos, unul singur poate ucide oameni nevinovați, ei stau unde e profitabil.
Hai sa fiu eu avocatul diavolului: care e limita de viteza pe acel tronson? Aveai 140? Bun de plata, nu? Nu e putin ipocrit sa cerem altora sa respecte legi, dar noi in dreptul nostru şuntăm oricat putem orice chichita? Nenorociti politicienii care fura, dar daca eu intorc pe dubla continua sau merg cu 100 in localitate e ok, ca nu poti sa faci 5 ore, sa se faca drumuri. Ai naibii, aia prin tarile civilizate nu se mai vaita ca politistul sta la panda, isi asuma ca e posibil sa fie prinsi si aia e.
limita era 90, parcă. am mai zis de câteva ori, viteza e singurul meu viciu.
lumea are o problemă cu radarele și pânda din două motive:
1. sunt puse in zone unde poți accelera. de pildă, pe podul grant. la semafoarele alea din dreptul pieței, unde minim doi trec mereu pe roșu, nu am văzut niciodată poliție.
2. asta e tot ce fac. vădf zilnic zeci de oameni fără lumini noaptea, vorbind la telefon, cu 100 prin oraș. nici o amendă.
Dane, nu ai fi bun ca avocat. Vrem o tara ca afara da? Asta inseamna ca vreau autostrazi, marcaje, asfalt si curve fara paduchi!!! Momentan nu le avem… ia incearca sa faci 700 de km in romania sa vezi cat de placut este sa mergi pe toata valea oltului ba cu 30 ca ai limita in sat ba cu 50 ca ai curba si apoi sa stai 2 ceasuri pe loc ca a zburat un turism in olt cand lipsea parapetul, marcajul si limita…
@Vali – eu inteleg ce spui tu insa problema e ca daca nu se respecta regulile intervine haosul. Tu probabil stii ce faci si ce poti insa la fel de bine sunt sanse sa treaca pe acolo un copil cu 190 la ora, ca el e smecher.
Dan, în teorie ai și tu dreptatea ta, în practică lucrurile diferă un pic. Îmi place să cred despre mine că sunt un șofer prudent, am câteva sute de mii de km pe drumurile Europei, cu majoritatea categoriilor de autovehicule; mici incidente (cu camionul), zero victime umane, vreo 2-3 animale. Bun, cum zic, eu cred că sunt un șofer precaut: semnalizez fiecare manevră, nu fac depășiri riscante, nu stau lipit de mașina din față, nu dau blițuri să se grăbească sărakii, claxonez foarte rar pentru că foarte rar se întâmplă să mă enervez (de obicei mă enervează ăia care opresc în mijlocul drumului deși e loc pe margine, ăia care se opresc la povești fiind pe contrasens și blocând ambele sensuri că au ei ceva important să-și spună, dar nu atât de important încât să parcheze și să se dea jos etc – adică mă enervează nesimțirea aia crasă, nu micicile greșeli pe care le facem mulți deseori). Cu toate astea sunt zone în care depășesc constant viteza cu 20-40km/h. În primul rând sunt localități cu limită de 30 doar pentru că se poate, să meargă fraierii încet. Drum drept, acostament larg, distanță de la drum la clădiri (suficient cât să observi de la 1 km dacă sunt pietoni/copii animale în apropierea carosabilului) și totuși cineva a gândit că acolo trebuie mers cu 30. Pe de alta parte sunt zeci de zone în care poți merge legal cu 100 km/h (110 cu toleranță) dar specificul zonei nu îți permite mai mult de 50-60 (dacă vrei să ai semnul egal între numărul de plecări și sosiri acasă întreg, cu mașina încă utilizabilă), dar acolo nu a pus nimeni indicator, că nu se poate sta cu radaru așa din scurt (probabil). Mai sunt alte localități unde clădirile sunt în drum și la fiecare metru riști să îți iasă în față din vreo curte vreo mașină/vreun om/vreo căruță în câțiva metri și să nu îl/o poți evita nici la 50 km/h, dar acolo iar nu a pus nimeni limită de 30, că fuck it! Să nu mai zic de pleiada de indicatoare inutile sau puse doar ca să încurce. La intrare în Arad dinspre Deva e un semafor la care cei care merg înainte nu se intersectează cu nimeni niciodată, pentru că drumul la stânga e cu sens unic și logic nu intră nimeni în intersecție din partea aia. Cu toate astea semaforul pentru înainte se schimbă pe roșu doar ca să stai și să nu treacă nimeni. Ba mai stă zilnic pe acolo și un echipaj de poliție la permise. Și mai sunt sute, mii de exemple de lucruri gândite cu curu’ și făcute cu picioarele. Zona industriala din Calea Lugojului (Tm) are separatoare de sens. Problema e că dacă vine un camion dinspre Lugoj și vrea să intre la o firmă de pe contrasens trebuie să meargă în oraș să întoarcă, dar geniul infrastructural din fruncea țării nu s-a gândit să facă un sens giratoriu la intrarea în oraș, să întoarcă camioanele acolo, așa că întorc ăia și blochează intersecțiile pe unde apucă, să nu meargă până în calea Buziașului unde e primul giratoriu în care pot întoarce omenește. Așa că, cum zicea cineva mai sus, vrem o țară ca afară, dar nu cu reguli gândite cu capu’ p*lii pe care noi să le respectăm orbește, fără să gândim logic; asta era pe vremea comunismului: statul știe ce e mai bine, statul gândește și hotărăște pentru noi și noi ne supunem fără să crâcnim că poate ne dă pe goarnă tovarășu’ de la 2 care mereu rând la mezeluri…
zile asta și șoferilor profesioniști care au murit fiindcă „știau ce fac” (în multe cazuri luînd și câțiva nevinovați cu ei)
@Vali: e un motiv pentru care lumea ar trebui sa invete pentru permis si sa conduca dupa reguli SCRISE: nu prea pot aparea incidente in acest mod, nu din neintelegeri de reguli. Limitele alea sunt puse cu un scop. Nu avem infrastructura sa mergem toti cu viteza. Atunci, normal ar fi sa respectam regulile SAU, cand le incalcam, sa ne asumam. Sigur, multi politisti ies sa isi faca norma. Dar pe drumurile astea si-asa proaste ( vezi Podul Grant – la cat de rupt e, nu cred ca e indicat sa accelerezi pe el, rupi masina. Mai era intr-o vreme o denivelare stupida si, daca nu stiai de ea, ti-o cam furai, cu unul cu masina de 100k facuta praf fix acolo ) nu e indicat sa fim viteji si oricum, nu toti.
Legat de a doua mentiune: faptul ca nu il sanctioneaza pe X pentru o fapta si te sanctioneaza pe tine pentru alta e cam ca la politicieni:” ce ati facut? Nu conteaza, ce au facut ceilalati? „. Nu prea ar trebui sa conteze. Vrem sa fie totul bine, dar daca o lege sau norma sociala ne incurca in vreun fel, o incalcam.
@verdenpom: imi cer scuze, dar eu nu consider ca daca nu avem, trebuie sa ne comportam ca atare. Schimbarea pleaca de jos in sus. Politicienii, mai mult sau mai putin, din randurile populatiei ajung sus. Daca majoritatea gandeste pe fentat legea, pe facut un ban pe nv, nu prea au cum sa ajunga, sus, oameni care sa ne ofere posibilitatea unei tari ca afara.
Oh calm your tits de prin 2000 something something toate masinile vor avea limitatoare de viteza implementate in sfoft. Gen esti pe autostrada nu poti sari de 130 nici cu Bugatti, esti in oras nu poti sari de 50 nici cu Ferrari FXX. Bine toata lumea in afara de Jan sofer de Cielo care merge cu 180 pe DN /s
Nissan GTR Japan edition a avut asa ceva implementat acum ceva ani, look it up.
mobutu, ai dreptate, sunt mulți teribiliști care ‘știu ce fac’. Nu am intrat în detalii că oricum am avut un comentariu kilometric. Eu nu sunt din ăla care ‘știe ce face’. Spre exemplu apăs accelerația doar când sunt relativ singur pe drum (norocul meu e că circul 80% pe un drum neaglomerat, merg uneori și km întregi în afara localității fără să întâlnesc măcar vreo mașină). Reduc când vin alte mașini, reduc și mai mult când vin camioane/autobuze, reduc în zonele periculoase, în curbe fără vizibilitate, când sunt chestii pe marginea drumului (tomberoane pentru colectarea gunoiului etc). Ăia de care zici tu nu prea fac așa, ăia îi dau cât duce mașina peste tot, depășesc orice mișcă și calcularea instantanee a posibilelor pericole le depășește capacitatea de gândire.
Ei au zis de radare, dar si betivii pot evita filtrele cu etilotest, aia cu cazane pot evita filtrele RAR, urmaritii general pot evita filtrele puse tocmai pt. ei, etc…
Pai normal, ca filtrele politiei inseamna 3 masini oprite pe margine, cu girofare, in zona aia se merge cu 30 ca opresc masini aiurea pe dreapta etc. Vezi filtrul de la 2km.
Hai sa faca filtre mobile, adica merg in trafic cu masini nemarcate, il vad pe unul ca vorbeste la telefon si croseteaza benzile, sa il traga pe dreapta, amenda, apoi iar in trafic. Sau pe unul care nu tine drept banda, sa il dea jos si la ala sa ii puna etilotest. Arunca unul gunoi pe jos, tras rapid dreapta, inmanat PV si la revedere, inapoi la plimbare.
Nu, ei stau pe loc si asteapta sa pice fraierii. Normal ca treci pe acolo cu 30 la ora si din plictiseala pui politie in waze.
nu scoti nici banii de benzina asa
E nu, ala care vorbeste la telefon 100% face cateva bonusuri in 2 minute, din cauza neatentiei. Il opresti si il incalti bine.
Sau aruncat gunoi pe geam, sigur se compara cu ce bani ies de la vitezomanii cu 65 la ora, pericole publice.
Eu sunt un muritor simplu, merg uneori cu 10 km peste limita de viteza, nu am inteles niciodata de ce este rau un radar. Daca pe drumul ala cineva a stabilit o limita de viteza de ce ar trebui eu sa o depasesc cu asa mult, doar pentru ca sunt mai destept si stiu mai bine?
Pentru ca poti ajunge in zone de genul asteia unde ai limita de 50 pentru ca deh, localitate…
https://www.google.ro/maps/@46.4766786,22.4809043,3a,75y,341.34h,76.76t/data=!3m5!1e1!3m3!1sT06Zz4phSX0rulTzOnB23g!2e0!6s%2F%2Fgeo0.ggpht.com%2Fcbk%3Fpanoid%3DT06Zz4phSX0rulTzOnB23g%26output%3Dthumbnail%26cb_client%3Dmaps_sv.tactile.gps%26thumb%3D2%26w%3D203%26h%3D100%26yaw%3D251.80818%26pitch%3D0%26thumbfov%3D100?shorturl=1
Și când ai de parcurs o data la două zile distanțe între 100-200 km (sau chiar mai mult) și șoselele trec NUMAI prin localități, atunci să vezi cum îți fuți jumătate de zi mergând cu 50-60 km/h, că edilii noștri au greață la cuvântul „autostrăzi”.
@Kilroy: scuza asta o pot folosi si Dragnea&Co. Cand banii se fac greu, am 2 copii, mai fur si eu, ce vrei sa-mi fut jumatate de viata muncind ca plebea?
Mai e ok scuza asta?
@Dan: n-o pot folosi, pentru ca deocamdata cetateanul plateste taxe multe pe munca, te plateste ca politician destul de bine, plateste combustibilul la fel ca si ceilalti din UE care AU autostrazi, rovinieta, asigurari & shit, adica contributiile sunt destul de apropiate cu cele din UE, unde sunt conditii incomparabile pe drum.
Bani sunt, UE e acolo si iti da banii sa faci autostrazi, dar tu nu faci. Nu merge scuza ca banii se fac greu in cazul asta.
Eu cred că waze face mai multe pentru prevenirea conducerii cu viteză excesivă decât toată poliția împreună. Acolo unde apare raportat un echipaj, toată lumea conduce civilizat și cu grijă.
Dacă ar fi după mine, aș pune poliție la fiecare km în waze, încât să se circule decent mereu.
Au mai încercat ei, poliția, să pună pe waze, nu ține. Poți da că e fake și dispare după 2-3 raportări.
Pai atunci sa dea Politia ca e fake de 2-3 ori.
Sau apoi putem si noi sa dam ca fake-ul lor e fake? Si apoi politia sa spuna ca fake-ul nostru la fake-ul lor e fake. Si apoi noi sa….
„Inchiriez retea de boti care pun/scot/voteaza/raporteaza fake politie pe Waze. Pot roti 1000 de boti cu conturi nelimitate pe adrese IP de routere cu buguri (nelimitate).
Abonamente de la 2 eur/bot/an.
Rog seriozitate. ”
Ceva de genu’
Protecting the status quo since 1990
@cici, daca e asa cum spui, din partea celor ce folosesc Waze esti un m#!$+. Am intalnit din astia ofticati ca sunt depasiti, si de ciuda dau raporturi false. Tine-o tot asa!
@Gustav din partea partea pietonilor sunt un erou! mai stii procesul cu nenea ala din Germania care a dat in judecata / punea „drum stricat” pe strada lui, ca o strada linistita prelua trafic mult mai mare decat putea duce? comunitatea wazerilor ar putea sa pupe in fund comunitatea pietonilor (daca e sa-ti raspund, dar nu o fac )
Oricum, pe ăia care nu folosesc Waze ii doare în cur de avertizări 🙂
Cici e o mizerie umana. Cici nu realizeaza ca daca ar fi semnalate peste tot radare tot timpul lumea ar ignora oricum avertizarile. Cici crede ca salveaza vieti de pietoni ca semnalizeaza el ca un retard politie unde nu e. Cici probabil e genul de persoana care da 1 leu unui cersetor la semafor dupa care anunta pe fb cum a salvat vieti de oameni fara adapost.
La mine in zona isi face veacul de ceva vreme un Logan civil albastru, cu geamuri fumurii, dotat cu pistol radar.
Asta da japca. Daca nu esti din zona sa cunosti masina, degeaba dai raport la 1 km departare, unde sta echipajul cu MCV si opreste, esti victima sigura.
Si da, „pistolarul” sta cu radarul pe bancheta spate si impusca prin geamul fumuriu.
Bate asta!
logan alb, geamuri fumurii, parcat pe partea cealaltă, cu pistolul întors către noi. la ieșirea din brașov.
Deci, nu esti din zona sa cunosti „momeala” , ai pus-o cu tot cu waze. Raportezi cand vezi unde oprește si deja esti prea departe, timp suficient sa „pescuiasca” la greu in continuare.
Mi-am luat-o acum o saptamana intr-un asa de mare stil…un logan „civil” de cadea tabla de pe el, cu farurile aprinse, seara pe la 20, usa dreapta fata deschisa, parcat la o poarta, nu i-am dat importanta, am crezut ca e un localnic, pe waze nu era, mare pistol mare ce era in acel logan; rezultatul: 70+ in localitate Dupa prima curba, 2 masini de politie, vreo 4 agenti ce scriau felicitarile. Mi-a aratat pe telefon poza. Gresit, platit, aia e Eram al 5-lea client cand m-au tras pe dreapta, pana sa-mi dea felicitarea, au mai tras cativa. Bine lucrat, bine gandit!
Offtopic si scuze, dar daca tot veni vorba.
Vineri am primit in cutia postala un aviz, mai mult ca sigur, dupa cum pare este amenda de rovinetă.
Pe el scrie „in termen de 2 zile lucratoare de la instiintare sa il ridic”.
Am fost vineri la posta, raspunsul? Amenda este pa operatorul postal.
Am fost din nou astazi, (a treia zi deja) acelasi raspuns.
Am rupt avizul si l-am aruncat. Doar nu stau acum sa caut operatorul postal.
Intrebare, amenda asta se plateste pe acelasi principiu ca cele rutiere, la jumatate din cuantum in termen de 15 zile?
Daca nu ridic amenda de la posta ce risc?
Serios, Posta Romana e de cacat, eu sunt uituc, dar ce risc daca nu il caut pe operatorul vietii sa iau plicul???
15 zile de la primire. Daca de la constatare si pana la primire au trecut 6 luni amenda devine nula. Amenda se inmaneaza personal cu recomandare, adica cum vine curierul si iti livreaza un produs asa trebuie sa vina si amenda
Dude, a venit doar un aviz ca am o recomandata, ceva cu cod de bare decupat dintr-o foaie mai mare. Aia de la posta a zis ca e venita o amenda de rovineta si ma pune pe mine sa caut operatorul postal, postasul cu alte cuvinte. In conditiile in care tot timpul e cineva la mine acasa, nu a venit sa lase nimic
în principiu, un ternul de genul ăsta curge de la momentul la care ai luat la cunoștință de amendă (dacă e amendă), adică de la momentul de la care ai semnat de primire a recomandatei, sau ce plm de hârtie e aia.
”tanti de la ghișeu a zis că e amendă” e ”dacă și cu parcă”.
din ce-am observat eu, orice primești prin poștă rămâne la operator/poștaș în ziua în care ai primit înștiințarea. gen ajungi acasă pe la 4-5-6 de la serviciu, găsești aviz în cutia poștală pt colet/recomandată/etc, n-are rost să te duci la poștă (oficiul ”meu” e deschis până la 19.30) că n-au făcut hârțoagele de transfer de la poștaș la tănticile de la ghișeu. dar a doua zi dimineață ar trebui să găsești. dacă ai primit avizul vineri și luni-marți nu l-ai găsit la poștă, tanti de la ghișeul tău e mai vită decât media tănticilor de la ghișeele poștei (deși ălora de la oficiul ”meu” poștal nu prea am ce să le reproșez). cere să vorbești cu șefa.
Eu tocmai am pierdut un proces fix pe speța asta.
N-am știut că a venit aia de la poștă, n-am ridicat, n-am semnat, n-am văzut nimic.
Judecătorul a hotărât că din punctul lui de vedere se consideră comunicat.
Deci fiți atenți
Mi se pare absurd sa stau la mana unei vite de la oficiul pistal, ca nu are ea chef sa caute amenda si ma trimite pe mine sa caut operatorul postal in teren.
Ce dovada au ei, de exemplu, ca eu am fost instiintat ca la posta este acea amenda daca aceasta nu mi se dă?
Sau mai nou, pe langa amenda in sine primesti si una „morală”, gen hai sa il muim pe asta si sa-l chemam in fiecare zi sa se invete minte sa nu mai uite sa isi ia rovinietă? 😂
@manu144x: Mi se pare incredibila treaba asta. Adica posta nu are nicio vina ca isi pierde coletele sau nu le trimite la destinatari?
Cum adica ti s-a comunicat, daca nu au nicio dovada a comunicarii? Semnaturi, avize etc, nimic.
Nu stiu cati, in locul meu, ar merge zilnic, sau ar cauta in tot orasul postasul sa imi inmaneze acel plic.
La mine pe scara blocului cutiile postale sunt super deteriorate, a fost un noroc ca am gasit si avizul ca am ceva la posta.
Mi se pare absurd sa fiu in culpa pentru faptul ca dupa a treia zi lucratoare acel plic nu mi s-a dat si mai esti luat si la misto de functioara de la ghiseu.
Intre timp am luat rovinieta, merit sa platesc amenda, asta e, dar nci sa stau ca semnul intrebarii in fata celor de la posta nu o fac.
@Baxt daca n-ai fi asa rautacios poate postasul ti-ar da scrisorile la timp mai lasa si tu de la tine.
Nu am fost deloc rautacios. Dar cand vezi ca doamnei din fata mea i-a inapoiat buletinul aruncandu-l pe ghiseu si apoi cazand pe jos, iar pa mine nici nu te uiti sa cauti, oricata rabdare ai, rupi avizul ala si pleci
@baxt: Exista un numar la care poti face reclamatii la posta. Nu il mai am salvat, dar poti intreba la orice oficiu postal.
Eu am reclamat ca nu imi vin avizele acasa, apoi m-a sunat postasul care e pe zona mea si am convenit sa ma sune cand am un aviz, sa imi dea detaliile de pe el, si cu inregistrarea convorbirii ma duc la ghiseu si le zic ce am nevoie. Mai fac gura alea uneori ca de ce nu am aviz, dar le zic ca nu e treaba mea sa pun avizul in posta, si reclamatie am facut.
Alta reclamatie telefonica s-a soldat cu un telefon inapoi care m-a informat ca postasul e in concediu, si au un factor postal nou care vad ca nu s-a obosit nici sa aduca avizul nici sa sune. Am inceput sa primesc iar telefoane dupa aceea.
Cand mai treci pe acolo, fa reclamatie ca nu ai primit, la orice aviz.
@rdb Absolut nici o dovadă.
Au doar plicul care ghiciți ce:
A ajuns la poștă. A stat 1 zi, și a 3-a zi a plecat înapoi la ei
Deci era imposibil să îl iau oricum, pentru că ajunge în prima zi, poștașul vine cu hârtiuța a doua zi, dacă apuc să vin în ziua aia bine, dacă nu, deja în următoarea zi a plecat înapoi.
Când a văzut avocatul data poștei pe plic a fost 100% sigur că vom câștiga, pentru că nici un judecător nu are cum să considere așa ceva comunicat. Nici dacă vroiam nu aveam cum să-l iau.
Dar ciuciu. Comunicat, închis, sunt bun de plată, sentință definitivă
LATER EDIT
Facut reclamatie la acel numar luat de pe site cu nr de inregistrare and so.
Celor de la sediul central nu le venea sa creada ca inca de cand m-am dus prima oara la posta nu mi s-a dat recomandata.
Ghiciti ce.
Cand am ajuns acasa de la serviciu am gasit un plic pe scara. Era recomandata. Pe scara, repet.
Bagat pe sub usa de pa intrare.
Faza tare este ca eu am fost depistat pe 26.12.2018 circuland fara rovinieta.
Azi suntem in 24.04.2019
Fix 4 luni fara 2 zile, termenul de prescriere al amenzii fiind de fix 4 luni.
Superb! 😂
dar pe waze sunt si obstacolele de pe de drum, gropile, masinile oprite, rutele alternative.
adica toata munca pe care nu o fac politistii…
Eu nu inteleg de ce nu instaleaza cateva camere care inregistreaza viteza medie. Jobs done.
Easy.
In Waze parca poti sa confirmi daca ceva semnalat este adevarat sau nu (il folosesc rar). Daca ar vrea waze ar putea sa ignore din soft semnalizarile neconfirmate de min x alti soferi.
Ar fi foarte amuzant sa ii vedem cum protesteaza pentru a se inchide Waze.