Polițiștii germani sunt niște nenorociți!

După ce italienii au interzis românilor să circule cu gioarsele lor dacă nu le înmatriculează pe Italea, a venit rândul nemților să asuprească bravul popor dac.

Agenții Poliției Rutiere din Freiburg au oprit miercuri, 11 decembrie, pe autostrada A5, un autoturism înmatriculat în România, vechi de 22 de ani, care prezenta grave defecțiuni.

Polițiștii au observat că suspensiile din spate ale mașinii erau ruginite și distruse și că existau pierderi mari de ulei, motiv pentru care au prezentat mașina unui inspector auto. Pe lângă faptul că era ruginită aproape peste tot în partea inferioară și claxonul era nefuncțional, discurile de frânare erau de asemenea ruginite, iar frâna de mână nu funcționa corespunzător. (sursa)

Poliţiştii nemţi au rămas fără cuvinte în faţa unui TIR românesc oprit pe o autostradă din Munster. Camionul avea atât de multe defecţiuni încât ar fi trebuit scos din circulaţie şi radiat.

Poliţiştilor le-a atras atenţia faptul că parbrizul camionului era complet crăpat, dar apoi au descoperit că de fapt asta era cea mai mică dintre probleme. Eşapamentul era distrus complet, sistemul antiblocare al frânelor nu funcţiona deloc, iar sistemul de direcţie era defect. Mai mult, roţile de pe prima osie a semiremorcii nu mai aveau deloc frâne, la două dintre pneuri. În plus, cauciucurile era complet distruse şi găurite. (sursa)

Mizerabil! Adică, dacă mașina și camionul mergeau, ce treabă aveau ei cu ele? De ce le pasă lor de eșapament și parbriz crăpat? Ce, erau ei la volan? Ce, stăteau ei pe suspensiile alea? Cum au căutat ei nod în papură unor români nevinovați, și Ambasada României nu a făcut nimic pentru a opri aceste abuzuri! Că sunt abuzuri! Mașinile alea trecuseră cu brio ITPul în România!

Frumos în țările astea civilizate, dar să ne lase pe noi în pace cu reguli și alte prostii. Noi vrem civilizația lor fără regulile lor.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

65 comentarii

  1. iar cand ne aflam in romania vrem sa facem ce am facut si pana acum, societatea sa functioneze pe aceleasi baze ca pana acum, dar sa avem in viitor rezultate deosebite de cele obtinute pana acum!
    il votez pe x sau y, sa faca ceva, dar sa nu deranjeze pe nimeni, mai ales pe mine, cu vreo chestie in interesul general!

    00
  2. In Germania se cer standarde exagerate, in Romania masinile respective erau tocmai bune.

    00
  3. Cred ca ar suna mai bine daca politia germana ar cere despagubiri celor de la RAR pentru ca au dat drumu’ la troace pe autostrada lor, poate asa or sa fie treziti la realitate. Ma intreb oare care e dobitocul de a aprobat tir-ul ala sa circule, care a semnat pentru el sa-i stea soricu’ in gat acuma.

    00
    • Cred ca ar suna si mai bine daca inspectorii RAR care au aprobat asa ceva ar face cativa ani de puscarie.

      00
    • Si sa fie incadrati la omor calificat (cu stampila). Pentru ca sunt niste criminali. Cum at fi ca masina pe care o lasa sa plece cu probleme sa le loveasca mama/copilul/nevasta. Si ei sa recunoasca masina cand o revad la locul accidentului si sa traiasca cu imaginea asta toata viata. Pentru ca asta merita.

      00
    • Cum ar fi daca de fiecare data cand e un accident sa se faca expertiza stari madinilor implicate si daca e ceva in neregula soferii si inspectorii rar să mearga impreuna la dușurile puscăriilor?

      00
    • @zaxi: Dacă nu e caz de ”amiabilă”, se face asta.

      00
  4. Răzbunarea polițiștilor germani pentru ce au făcut omologii lor la Timișoara cu autoturismele fără plăcuțe de înmatriculare, plimbate de suedeji :)))

    00
  5. Ba nu e de gluma! Eram pe autostrada si a sarit un cauciuc unui tir si a aterizat fix pe banda a doua. Abia l-am evitat (era si noapte). Nenorocitii astia de la ITP nu fac niciunu puscarie daca moare o familie intreaga pe autostrada in urma unui eveniment de genul. Ca sa nu mai zic de nenorocitul ala care a lasat cauciucul acolo!

    00
    • Si pentru carcotasi: nu-l mai faceam p-ala “nenorocit” daca lasam si eu cauciucul acolo :)

      00
    • Dă-mi voie sa te contrazic cu asta. Cauciucul unui TIR nu sare pentru ca a trecut itp-ul aiurea. Sare pentru ca cineva nu a verificat prezoanele după ce a fost schimbata roată.

      De obicei după 50-100 de km se verifica dacă sunt prezoane slăbite pentru a evita forfecarea lor.

      In cazul de fata e vorba de neprofesionalism.

      00
    • Ba fac si astia de la ITP chestii, glumetul imi explica mie sa am grija ca poate nu iau itp-ul la urmatoarea vizita da ca nu schimb bujiile, ca lui asa ii suna, ca ar fi cazul, FMM de analfabet functional.

      Masina luata de noua din 2016, 60k km, garantie si revizii facute la dunga ca stau cu gura pe astia de la reprezentanta sa faca si sa treaca tot.

      00
    • îți dai seama cu e ITPul la tesla? :D

    • Tesla nu o sa treacă niciodată ITP-ul in RO: nu se aude motorul cum funcționează!!!

      00
    • @Sorin: poate nu am explicat cum trebuie. Era doar cauciucul fara janta!!!

      00
    • Masina noua, luata din reprezenta, facut ITP-ul in reprezenta de unde am luat masina…dupa ce se uita gigelul de la ITP la masina fix 4 minute, cat a durat sa o aduca el de afara, imi zice ca se aude „”ceva”” la masina. Il opresc si ii zic ca masina e in garantie…pauza… nu a mai gasit nimic cu probleme la masina…p.s. masina e renault.

      00
    • Tesla pica la nice, ma, ce știți voi?

      00
    • @varucu Cauciucurile de camioane sunt in general resapate. Si chiar daca sunt noi, exista posibilitatea ca la un moment dat sa se intample fix chestia cu saritul.
      La ITP pot sa para cat se poate de in regula.
      Calitatea cauciucului si gradul de uzura si incarcare, plus lipsa verificarii presiunii si altele, sunt factori care duc la astfel de situatii.

      00
    • Tesla pica ITP-ul ca nu ies noxele conform caietelor de la RAR , n-are norma de incadrare EURO , nu e bun.

      00
    • Yeap, e logica treaba. Tesla are motor Non Euro deci automati nici nu poti circula cu ea prin Bucuresti din primavara.

      00
  6. Fix din aceste cauze schengen nu vom pupa noi prea curand.

    00
    • pe logica ta acum ar trebui sa fie controale ITP la vama acum, si n-ar mai fi daca intram in schengen

      00
    • asdad2005, habar n-ai ce inseamna schengen… n-are nicio treaba schengenul cu itp-ul masinii….. in romania exista legislatie si eu cunosc caz concrect unde pentru ca avea o aripa mancata de rugina ( avea gaura de rugina ) i s-a retinut certificatul de inmatriculare…..

      00
    • bebe, te contrazici!
      intrarea in spatiul schengen este conditionata de reducerea coruptiei, iar coruptia o gasesti si la rar/itp. problema e nerespectarea legislatiei, nu ca n-am avea legislatie!

      00
  7. Nesimtire!!!
    Se mai adauga si asta: „Daca vreau sa merg fara centura – de ce trebuie sa primesc amenda? Daca nimeresc in accident aia e! Adica nu o sa am accidente fiindca conduc de la 14 ani si nu am avut nimic. Plus ca stiu eu multi care au avut probleme din cauza centurii.”

    00
  8. „nemernicii” …s-au luat dupa „gunoaiele de bozgori ” care desi au montat panouri special dedicate soferilor romani au inceput sa dea amenzi de mii de euro, marilor nostrii soferi!
    E clar ca au ceva cu noi astia… :)))

    https://img.cars.ro/?src=https://www.cars.ro/images/photo_galleries/original/12302/panou5.jpg&w=750&h=420&q=90

    https://www.aradon.ro/wp-content/uploads/2019/11/+otf/650×435/colaj-samsar.jpg

    PS: …in vara ma amuzam vazand cum un conational cu nr de Timis se chinuia sa explice politistului maghiar care-l amendase cu ceva mai multe sute de lei pt ca parcase pe locul destinat persoanelor cu handicap, ca deasupra semnului scrie free parking :))

    00
  9. Legat de Twitter: pe cât punem pariu că familia mortului va da în judecată poliția sau măcar va dori asta?!

    00
  10. Eu nu inteleg cum au oamenii astia curaj sa conduca masinile/camioanele astea. Cum sa te urci la volan stiind ca conduci o masina fara frane ok, cauciucuri vechi sau alte probleme majore.

    00
    • „merge si asa”, „de 4 ani tot asa conduc si nu s-a intamplat nimic…”

      00
    • Cum are curaj un jeg să mintă 2 ani din poziția de ministru de finanțe?
      Și să mai fie lăudat de un alt jeg ajuns prim-ministru?
      Ce demnitate au toți „medicii” să ia mită de la bolnavii de cancer?
      kkt de oameni care nu văd decît portmoneul lor.

      00
  11. Audi A5 din 1997??? Aia da mașină, ținând cont că A5 a apărut abia în 2007. ;)
    „Românii e mai cu moț când circulă pă Jermanea”.

    00
  12. De fiecare data cand intru pe blog in ultimul timp, creste nivelul de decibeli
    https://imgur.com/a/EqB59IJ

    00
  13. Noi vrem civilizația lor fără regulile lor.

    00
  14. Mai incet..ca treziti politia romana.

    00
  15. Chiart nu inteleg de ce folosesti tonul ironic indignat de la sfarsit. Sursele citate aproba actiunea si ii condamna pe cei vinovati. Si cred ca toti de aici suntem de acord.

    E ca si cand ai vrea sa creezi o controversa din nimic.

    00
    • Pentru ca de cate ori a fost o chestie din asta bravii cocalari de pe FB au sarit de cur in sus ca ne persecuta astia, ca ce treaba au ei cu ce conduc romanii, ca doar n-am omorat pe nimeni.

      00
  16. Avea dreptate Dragnea: am ajuns sclavii nemtilor. Nici sa conducem ce vrem nu mai putem! Libertate pentru Dragnea!

    00
  17. Si daca isi iau niste ani de puscarie aia care au trecut tirul la ITP, o sa vina Fluture cu un articol in care se intreaba de ce au primit atatia ani de puscarie.

    00
  18. Tocmai ai descris cam 50% din parcul auto din Romania.

    00
  19. Acum serios vorbind. Sa mergi cu o masina din 97 in Europa? Mie mi-ar fi frica sa ies cu ea din oras. Mai exista astfel de masini? Eu ma uit in jurul meu si vad ca linia se trage undeva la 2002-2003 acolo jos.

    00
    • o masina din 1997 poate fi mai buna decat alta din 2003. depinde de marca, intretinere, istoric. intreaba-l pe tziriac!

      00
    • mie nu mi s-a părut că problema era anul, părea că problema era rugina unor piese esențiale, frâna defectă și altele de genul ăsta.

      00
  20. Ce trafic lejer am avea daca s-ar aplica legile actuale. Si cred ca s-ar aduna si niste bani frumosi la buget.

    Decat sa stea la panda o zi intreaga, mai bine ies o ora la oprit masini care nu sunt ok si apoi pot sta la cafea sau sa baza. Isi fac lejer toate normele.

    00
  21. Intre timp. in Bucuresti au inceput sa monteze panouri cu ZACA

    00
  22. Hai domne ce ne trebuie frina de mana pai mwrgem pe Jermania ca sa facem drifturi pe serpentine sau ce? O parcam si o lasam in viteza, simplu, mai terminati cu mofturile astea!

    00
  23. Lol @ ITP

    Acum un an ma duc cu bolidu la ITP.
    Vine inspectorul, se scarpina in cap si…
    – incepe sa desfaca bancheta din spate de la masina sport, ca sa caute seria sasiu.
    Bai nene, 2 usi, ditamai omul, am zis ca il bat!
    Nu a gasit-o.
    – vrea sa conecteze dracia sa la baterie. Bateria mea e in portbagaj. Injura si aduce pe rotile o barerie.
    – se uita perplex la motor, ca nu are joja pt cerificat uleiul, sa bage sonda, ca sa inregistreze temperatura.
    Masina are joja electronica, asa ca foloseste o bricheta.
    – senzorul de vibratii nu se prinde magnetic de motorul de aluminiu!

    Ce se face el daca vin aia de la RAR?

    Baaa are 30 000 km, esti nebun!?

    Nu mai calc pe la Badsi ;)

    00
    • mie mi-a zis că nu are cum să scoată atât de puține noxe la motorul ăla. e 2.5, șefu, sigur i-ai făcut matale ceva! tati, e turbo!!!! s-au mai scărpinat un pic in cap, au căutat pe net, au zis că e ok. oamenii pur și simplu nu mai văzuseră benzinare turbo, ceea ce m-a făcut sa mă întreb ce plm mașini făceau ITPul acolo.

  24. Vineri seara e un serial despre autostrada A2 pe Discovery. Merita sa te uiti cum lucreaza nemtii.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube