Cum poate crește salariul profesorilor din învățământul superior

Universitatea Cluj nu are cadre didactice pentru catedra de IT, pentru că toți cei care se pricep la așa ceva se duc să lucreze la privat:

„Pentru departamentul de informatică deficitul este undeva la 40 la sută. Au fost scoase de nenumărate ori posturi la concurs, am avut situații în care nu s-au prezentat, am avut situații în care s-au prezentat și au câștigat concursul și în momentul în care trebuiau să semneze contractul și au văzut ce salarii îi așteaptă n-au mai semnat”, spune Adrian Petrușel, decanul Facultății de Matematică-Informatică din cadrul UBB Cluj. (sursa)

„Cei mai buni absolvenți preferă să lucreze direct în producție cu firmele, unii se angajează chiar în timpul studenției și oricâte eforturi aș depune să îi opresc în învățământ sau și în învățământ nu există cointeresare și nu încetez să repet că o țară care nu reușește să-i păstreze și în învățământ pe cei mai buni absolvenți se pregătește pentru mediocritate”, spune Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai.

OK, hai să o luăm logic și metodic. Să presupunem că sunt oameni care vor să predea, pentru că le place, pentru că simt că au o chemare pentru asta. Ce le oferă învățământul de stat?

  1. salarii mici, foarte mici și, pe alocuri jenante.
  2. un cadru legal defectuos, unde performanța nu e răsplătită în nici un fel, iar mâncătoria, șantajul, hărțuirea și alte minuni sunt la ordinea zilei în orice mediu academic.
  3. laboratoare dotate cu tehnică modernă, precum abacul. știu că nu e mereu cazul și nu știu exact cum e în laboratorul de informatică de la UBB, dar în foarte multe cazuri laboratoarele sunt deficitare în materie de dotări și posibilități.
  4. un cadru legal defectuos, unde elevii problematici nu pot fi excluși, ceea ce afectează tot actul didactic.
  5. și mai sunt…

Situația e gravă, materia e învechită, stufoasă și adesea inutilă, profesorii au avut tangențe cu materia pe care o predau în unele cazuri în urmă cu 20 sau 30 de ani, nu au nici un fel de împliniri care să îi recomande pentru activitate didactică.

De aia sunt plătiți prost.

Ca să atragi profesori buni trebuie să îi plătești bine și să le oferi un mediu de lucru decent și uman. Ăștia care lucrează acum se încadrează în una dintre cele două categorii: fie o fac din pasiune (adesea și pentru că soțul/soția au un venit care le permite să se întrețină), fie nu i-ar angaja nimeni nicăieri, de aceea pică pe capete la examenele specifice.

 

Bun. Ce vor face facultățile când nu vor mai găsi profesori? Vor mări salariile sau vor angaja pe cine găsesc, într-o mermeleală tipic românească?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

52 comentarii

  1. Pai sa zicem ca sefu de catedra ia 3000 (plus ciupeli)
    apoi mai are 2,3 profesori seniori cu care se stie de cand lumea. Aia iau 1500 plus ciupeli.

    Si vine un it-st din mediul privat care stie cat toti aia de acolo (materie din lumea reala, nu fortrane si alte pacanele) si vrea si el 1500-2000 de euro ,care e oricum mai putin decat lua la privat. iar pozitia lui de junior e scoasa la 2400 de lei si cu mari eforturi si stransuri din buci ajunge la 2800 lei…

    si sefu de catedra preda 2 cursuri pe zi :)

    00
    • Gresesti putin sumele. Sunt mult prea mari

      00
    • – daca te referi la Euro (aia 3000 sau 1500), aberezi. Un asistent (acolo incepi, nu profesor sau conferentiar), are norma cea mai mare (in general lucrari si seminarii, cursuri nu are voie), are in mana 1300-1500 de lei. Un lector cu 10-15 ani vechime ia in mana in medie 2400 de lei. Banii multi ii iau cei cu functii de conducere, rectori si decani, si profesorii . Sigur, daca mai ai o gradatie de merit, un proiect european, o cercetare, se rotunjeste. Dar la astea, in general asistentii si lectorii sunt cu munca si gloria, si altii cu banii. Acum zi-mi tu mie, ce faci in Cluj cu 1500-2500 de lei.
      Daca stii informatica (nu neaparat programare), atunci castigi mult mai bine la privat.
      – „fortrane si alte pacanele”… daca ai stii tu cat de cautati si de bine platiti sunt programatorii care STIU cu adevarat Fortran si Cobol…

      00
    • „… … Acum zi-mi tu mie, ce faci in Cluj cu 1500-2500 de lei. …”
      Exact ce faci in peste 80% din locurile de munca din aceasta tara, supravietuiesti.

      00
    • NOU
      #5

      Coleg plecat de la privat la privat cu Cobol – a cerut 4700 lei. L-au sunat peste 2 saptamani (credea ca nu fusese acceptat) si i s-a oferit 6500 lei. Cu negociere peste 6 luni.

      00
    • @radu-mihai
      La ce chirii sunt in Cluj, cu 1500 de lei / luna, in afara de zacusca mai ceri si bani de la mama… Sigur, supravietuiesti, dar nu inteleg scopul mutatului la Cluj pentru un job.

      00
  2. Ma mir ca inca mai ai indoieli ca va fi varianta B: mermeleală tipic românească

    00
  3. 6. Institutii conduse de oameni numiti politic, care sug din buget si dau la partid, iar profesorilor le spun „n-avem imprimanta/proiector/hartie/etc. Descurca-te”. Dupa care copiii lor brusc isi cumpara apartament/casa/masina.

    00
  4. Eu nu as plange de mila profesorilor din mediul universitar. La ASE, UBB, Iasi salariile sunt mari spre foarte mari pentru Romania pentru munca prestata. Un lector la ASE castiga 3000 de lei lunar pentru 3 seminarii si 1 curs pe saptamana. Si asta fara sporuri de vechime, de doctorat, de membru al sindicatului…..dar lumea se plange, deh. Sau nu stie

    00
    • De obicei la sindicat se cotizeaza, nu se ia spor….
      Nu mai exista spor de vechime, salariul de incadrare este pe grile in functie de vechime. Adica un lector 10-15 ani are grila mai mica decat unul 15-20 ani vechime. Doctoratul si e bagat deja in baza.
      Singurul „spor” daca il ai, este gradatia de merit. Dar aia de obicei e rezervata profesorilor si conferentiarilor, care oricum au dublu acelor 3000 de lei.

      00
    • S-ar putea sa ma insel, dar vorbesti despre o facultate cu foarte multi studenti cu taxa. Sunt destul de sigura ca salariile difera de la o facultate la alta, atata timp cat sunt finantate pe cap de vita furajata.

      00
  5. Bai voi stiti ce salarii au profesorii la UNIVERSITATI? Nu ii mai comparati cu cei din licee! Pana si un lector are 4 mii de lei pe luna, conferentiarii de la 6 mii in sus, profesorii de la 7 mii. Astea erau salariile la Facultatea de Inginerie din Sibiu in 2012. Pot doar sa imi imaginez ce salarii au cei din IT de la Cluj, sau pot sa si caut. Dar cautati voi.

    00
    • In plus mai pica destul de mult si din proiectele pe care le au unele univ. cu mediul privat. Proiecte la care lectorul/conf/decanul/rectorul participa cu semnatura ca de facut o fac asistentii si ceva studenti mai rasariti, doar ca grosul baniilor ajunge intodeauna sus. Eu nu cunosc decan/rector mai sarac decat un CEO (nu patron) pe o multinantionala.

      00
    • Alea sunt salarii OK si pentru mediul privat. Daca ar fi intr-adevar asa la facultate, de ce nu vrea lumea sa lucreze acolo? Ceva nu se leaga.

      00
  6. NOU
    #15

    Poate e momentul sa se infiinteze S.C. CursuriIT S.A. si privatii sa faca pregatirea angajatilor:
    – Cursuri de Web2.0: PHP, WordPress, Drupal, Ruby-on-Rails, AJAX, HTML5, etc
    – Cursuri de baze de date: Oracle Cloud, Azure, IBM DB2, SAP, plSql, etc
    – Cursuri de programare: C, C++, Java, Swift, Python, Perl, Bash, etc
    – Cursuri de admin: Active Directory, Linux, FireWall, DHCP, etc

    00
    • Bai nene, ce vorbesti tu acolo de SF-uri? Astia nu predau nici Word sau Excel ca lumea.

      00
    • Coursera, Learning campus ..

      Si, nu te supara, daca inveti cursurile alea asa disparat, o sa fii un mic robotzel care nu intelege nimic din tehnici de programare si scrie programele cu picioarele (ma rog, aplica si el niste retzete invatate de pe net, retete valabile 2-3 ani cel mult).

      Iti trebuie o minima cultura in domeniu: ce e ala un compilator si cum functioneaza, notiuni de algoritmi si ce inseamna complexitatea lor, ce sunt retelele de calculatoare si cum se programeaza, ce sunt sistemele de operare si cum se programeaza, ce e aia o baza relationala sau NoSQL si care sunt principiile de baza (replicare, cvorum, timestamps etc.)

      Pentru asta iti trebuie facultate.

      Sau nu: data fiind nevoia acuta de IT-isti, luam orice precupetz si-l ‘ungem’ programator. Been there, done that – mai tineti minte bula dotcom-urilor?

      00
    • Google it. Sunt mii de firme care fac asta.

      00
    • Da sigur, iti trebuie cultura generala. Problema cu cultura generala e ca nu tine de foame. Mai bine inveti intai sa faci ceva practic, incepi sa castigi bani si dupa care incepi sa te culturalizezi.

      Invatamantul actual este depasit din toate punctele de vedere. Solutia cea mai buna ar fi ca statul sa retraga si sa lasa invatamantul privatului.

      00
    • Cultura generala in domeniu tine de foame, stai tu linistit.

      Poti primi un proiect pe care sa-l faci cap-coada, programarea cu API-ul AWS, deployment pe AMI, setat tunele ssh (cunostinte de retele), il scrii in Java (programare procedurala) si in Scala (functionala); are un GUI (Javascript), trebuie sa-ti faci un model de date (algebra relationala), sa stii un engine (de exemplu Oracle), si poate ai si o parte de comunicate (websocket).

      Arhitectura ti-o faci tu deci o sa tb sa stii ceva diagrame de secventa si niscai UML, daca faci si deploymentul tot tu nu scapi fara securizarea solutiei (certificate, semnaturi, alea-alea), si poate mai instalezi si-o imprimanta-doua, cu ceva cititoare de cod de bare – si-ti trebe nitelus abilitati hardware.

      Fara sa pun la socoteala ca daca e proiect mic trebe si PM (word – descriere taskuri, manual de utilizare, excel – sa tii un buget), sa mai stii sa faci si o analiza de risc, ceva chart-uri Gantt si sa ai habar cum se tin niste meeting minutes.

      Asta e ‘cultura generala’ la care ma refer, nu sa stii ce-a scris Slavici – desi si bacalaureatul iti trebe ca sa stii sa te exprimi in asa fel incat sa te inteleaga si altii, eventual si in engleza, si cand te duci in deplasare prin Germania sa stii cine a fost Otto cel mare, sa nu te faci de bacanie p-acolo, ca dauneaza la proiect.

      Ca nu te aduce scoala up-to-date da, trebe muncit la asta, dar sa zici ca e inutila, c’mon, poate cea pe care o faci tu, ca nu-ai putut sa te duci la una mai cu staif :D Lasati-le sa moara pe-astea anacronice, nu va mai inscrieti ca disperatii ‘ca sa aveti o diploma’.

      A, si ziceai ca mai bine inveti ceva practic si incepi sa lucrezi si pe urma te culturalizezi – dead wrong. Odata ce-ai inceput sa faci bani mumu timp liber de culturalizare. Poate pe la pensie asa :)

      00
    • hash, prea cazi in cealalta extrema.
      Bine ca nu ne-ai spus ca trebuie sa stie si de unde si ce sa extraga din pamant, sa si prelucreze, sa-si faca propriile cabluri, placi si fire, diode, tranzistori, etc. , sa le asambleze si singur. Custom made hardware, custom made software. Doar noobii nu-si folosesc propriile tehnologii si hardware-uri :D

      00
    • @hash: ce facultate te invata chestiile enumerate de tine?

      Daca incepi sa lucrezi o sa vezi de ce e nevoie, dupa care iti alegi ce sa studiezi.

      O spun din proprie experienta, am investit mult in studii, cu folos minim.

      00
  7. Facultatile cu profil util de la automatica pana la transporturi se pot implica in diverse programe de cercetare cu granturi de la stat/EU sau in parteneriate cu firme private, si chiar o fac, unele dintre ele. Iar banutii nu sunt neglijabili. Daca nu au asemenea oportunitati, poate trebuie sa-si reconsidere justificarea existentei. Mai ales in zona Cluj/timisoara, mecca automotive-ului in Romania.

    00
  8. Falsa problema in IT. Se angajeaza oameni si fara diplome si sunt infinite posibilitati sa inveti programare acasa si esti f bine angajat oriunde daca ai habar de ceva.

    Nu avem ingineri, nu avem profesori competenti in preuniversitar… nu mai avem tineri.

    De exemplu in domeniul meu de activitate, management sanitar nu avem nici o facultate. Si e o stiinta separata si care deobicei se face in facultatile economice sau universitatile mixte in europa. Dar nici specialisti n-avem … si nici o sansa de profesori. Asta ma doare pe mine personal… ca un domeniu absolut deficitar nu are deloc infrastructura formala. Si atunci asteptam rezultate de unde?

    Nu mai vorbim ca nici nu se pune problema ca unul ca mine sa predea si pro bono.
    Ca nu se poate :)) nicicum nicicand.

    00
  9. Oamenii foarte bine pregatiti nu se inghesuie sa munceasca la stat pentru ca nu vor fi niciodata platiti ca la privat. Si uite asa scade si rata celor foarte bine pregatiti absolventi de facultate.

    00
    • Astea sunt povesti. Un foarte bine pregatit absolvent de facultate este inutil in campul muncii. Facultatea este 95% inutila. In IT nu te intreaba nimeni de studii, numai daca te angajezi la stat. Maxim certificarile sunt o tema.

      00
    • Da-mi un student in IT brici, pregatit in matematica si informatica aia anacronica, si-ntr-un an rupe nori :)

      Afla ca in IT angajatorul vrea sa stie ce studii ai.

      Bine, ca sa faci PHP pentru buticul din colt aia clar nu te intreaba de studii, daca ai facut facultate esti supra-calificat :P

      00
    • @Hash: Confunzi cauza cu efectul. Nu inseamna ca daca ai studiat matematica nu poti fi un bun programator. Cauza este ce ai in cap. Efectul este ca ai studiat matematica sau ca esti un potential bun programator.

      Faptul ca ai studiat indica o anumita ambitie. Sau conformanta.

      00
  10. Locurile cu bani multi si frecat menta sunt luate de mult, cele unde e munca multa si bani putini acelea sunt disponibile.

    00
  11. Am terminat la „poli” acum ceva ani buni, un sfert din profesori ar fi trebuit sa iti traiasca batranetile acasa nu pe la facultate cu materii si materiale din tineretile lor. Jumatate erau profesori pentru ca parintii/socrii erau profesori de cele mai multe ori la aceeasi catedra, un sfert erau profesori cu numele ca ei nu mai predau de mult ca aveau afaceri de facut, mai dadeau pe la scoala cand aveau chef, dar aveau access la munca ieftina prestata de studenti.
    Laboratoarele veneau in engleza de prin state, trebuia sa le traducem in romana si sa predam discheta, se adunau toate capitolele si anul urmator era carte tiparita de facultate cu numele profesorului si din cate imi amintesc era destul de scumpa.
    Profesorii preferau in stilul in care noi scriam ca tampiti dupa dictare fara sa avem timp sa intelegem ce preda el, cand putea sa trimita cursul pe email, sa il aiba tiparit si noi sa ne facem copii, atunci a explodat afacerea cu xerox-uri.
    Apoi pe la matematicii speciale trebuiau calculate tot felul de functii de iti lua 2-3 zile cand pe alte meleaguri chestiile astea se faceau pe calculator stiintific in 2-3 minute.
    Cei care aveti posibilitatea sa mergeti sa studiati prin straintate, nu stati de doua ori pe ganduri.
    Diplomele si scrisorile de recomandare de la facultatile din Romania de cele mai multe ori au valoare aproape de 0. Poti invata de pe internet mai multe decat de la facultatile din ro, multe universitati mari au cursurile online, profesorii au emailurile listate iar daca ai o intrebare iti raspund, apoi site-urile de cursuri gen udemy si canale de youtube.

    00
  12. În afară de IT, mai există domenii, unde oamenii fug de la stat la privat și nu invers?

    00
    • Pai cam tot pentru care exista oferta de munca. In primul rand consultanti in toate domeniile, financiar, contabiliate, ingineri. Am uitat sa mentionez ca nu ma refer la Romania.

      00
    • Medicina sigur nu. Lucrul la stat e baza :P

      00
    • Medicina exista si in mediul privat, tot mai mult in privat. Problema cu medicina este acreditarea. De care ai nevoie si la stat si la privat. Pana va aparea urmatorul Uber pentru medicina.

      00
  13. Nimic nu ați învățat din post tranziție, pai daca esti decan sau gen ne aprobam singuri extra buget pt dep IT, apoi angajam tot fraieri cu diploma, prieteni d’ai noștri care de ziua noastră vin si ei cu cel puțin cu un SHD tv cadou, diagonala min 2m…apoi toată lumea e fericita, rade, cânta si dansează …

    00
  14. Multi it-sti cu salariu din privat nu au averi cum au sefii de catedra .

    00
  15. io nu înțeleg de unde dezgustul pentru profii pre-universitari – la cum se iau doctoratele de zeci de ani în românia, universitarii sunt la același nivel de cunoștințe cu un profesor de liceu, chiar mai slabi unii dintre ei, în plus analfabetismul de-acolo, de la preuniversitar, apare, iar universitățile au pierdut demult contactul cu realitatea, toată materia de care ai nevoie pentru un job o comasezi în maxim 6 luni pentru un post de junior, hai un an dacă nu vrei să înveți 8 ore pe zi

    00
  16. Vali, legat de ce zici pe twitter (n-am cont acolo), cu diversiunea cu banda pt. ratb: mai adauga una, pe aia cu comisia de ancheta pentru alegerile din 2009. Pe tv e plin despre cum a fost audiat azi andronic. Locul 2 ar fi aglomeratia facuta de firea.

    00
  17. Problema e ca nimeni nu are vreo strategie legata de urmatorii ani. Si probabil companiile de Outsource vor migra mai la est, unde sunt salarii mai mici/cel putin egale, dar unde gasesc oameni mai usor.
    Cand tu student la Cibernetica ai un curs despre floppy disk, iar la partea de cloud alocata 1h, despre ce vorbim??
    Fara viziune si o strategie ii mai dau maxim 5-7 ani IT’ului de la noi, pana bula se sparge si se muta in alte tari cu facilitati mai mari.

    00
  18. Cei din IT nu platesc impozit. Nu s-a gindit nimeni pina acum, ca astia sa plateasca o taxa de solidaritate de 1-2% din salariu si din acesti bani sa fie finantat invatamintul IT, inclusiv leafa acestor profesori?

    00
    • Nu draga Driver, pentru ca IT’istii aia au invatat singuri, acasa, ceea ce programeaza zi de zi. De ce sa platesti o taxa de solidaritate pentru un invatamant disfunctional ? Care in loc sa te ajute, te tine in loc.

      00
    • Da, bravo, ai inghitit ce scuipa badea. Sunt scutiti doar de impozitul de 16% pe salariu, dar platesc restul. IT-stul mediu scutit de impozit tot plateste la stat semnificativ mai mult decat un salariu mediu brut. Deci sa se inteleaga, nu cat plateste un salariat mediu, ci mai mult de un intreg salariu mediu brut pe luna varsa la stat IT-stul mediu. Adica cel putin 3000 de lei da ca taxe lunar IT-stul mediu scutit de impozit. Am repetat si am fost un pic redundant, sa fiu sigur ca pricepeti.
      Asa ca nu va mai cacati pe voi.

      00
    • Petru & Radu: peste tot scoala iti da doar baza, restul trebuie sa inveti doar singur. Tu crezi ca un inginer mecanic iese de pe bancile scolii atotstiutor? In afara de asta, o diploma va trebuie si voua, daca vreti sa va angajati la o firma mai serioasa. Nu sunt suficiente doar cunostiintele.
      Voi credeti ca celelalte categorii profesionale platesc mai putin? Daca ai salariu mare normal ca platesti mai mult. Uita-te la procente, nu la suma! Tu ramii in buzunar cu 16% mai mult decit unul care a terminat politehnica. In tarile normale inclusiv amenzile sunt in functie de venitul fiecaruia.
      Personal scutirea de impozit a unor categorii profesionale mi se pare o discriminare fata de ceilalti, mai ales ca aceasta meserie este si cea mai banaoasa dintre muncile cinstite. Este ca si cum as scuti Dacia de plata TVA. E corect fata de restul producatorilor?

      00
    • E irelevant ce parere ai tu si daca crezi ca nu e corect sau mai stiu eu ce, scutirea asta e bazata pe ratiuni economice si pragmatice. Nu e motiv de invinovatit sau invidiat IT-stii decat daca esti fan badea decerebrat (na, ca iar sunt redundant).
      Iar daca zici ca dupa scutirea de impozit de 16% ramai cu 16% mai mult atunci scoala pe care ai facut-o nu merita banii pe care i-ai platit, ca nu te-a invatat nici macar aritmetica de baza.

      00
  19. Din experienta mea personala, dupa 3 ani de facultate, pot sa spun ca profesorii pe care i.am avut nu merita absolut nimic: profesori care nu vin la cursuri, care ne trimit un suport de curs de 100 de pagini de word cu 3 zile inainte de examen (curs pe care nu l.am facut niciodata), profesori care.si citesc cursul de pe tableta si nu.si ridica ochii de acolo nicio secunda, profesori coordonatori de licenta care ne spun cu nonsalanta sa cautam pe google, profesori care citesc cu viteza luminii de pe niste cursuri pe care nu le primim niciodata si rad de noi ca nu apucam sa scriem cu viteza cu care ei citesc, profesori care predau cu „ăăă, ăă… ăăăă” la fiecare 3 cuvinte de ti.e greu sa.i urmaresti, profesori care semneaza pe banda rulanta documente pentru practica pe care nu am facut.o niciodata, profesori carora daca le duci mancare la examen nu mai au nicio treaba cu ce se intampla in sala, profesori care te intreaba in fata daca vrei sa cumperi licenta, profesori care fac dezacorduri, care spun ineptii si lista poate continua. Si rezultatele muncii lor se vad: eu, studenta bugetata si bursiera in toti cei 3 ani, care habar nu are ce a invatat. Mai mult, am terminat si modulul psihopedagogic prin care pot preda si deveni unul dintre profesorii pe care ii blamez din punct de vedere al pregatirii. Noroc ca mi.a mai ramas o urma de bun simt care ma opreste…

    00
  20. O soluție ar fi ca fiecare facultate să plătească propriile salarii și să se angajeze în proiecte private, pentru a-și construi un buget. Consultanță gen sau cercetare, nu știu.

    00
  21. Mi se pare ca multa lume discuta total aiurea si se plange de salariile mici. Intamplator am fost intr-o situatie asemanatoare cu cea descrisa in articol. Am lucrat 2 ani la Universitatea Bucuresti pe un salariu mizerabil de sub 1000 de roni (bine, asta in urma cu 5-6 ani), dar salariile lectorilor, conferentiarilor si profesorilor erau cu mult mai mari. In perioada aceea profesori care nu dadea pe la facultate decat 4 ore/zi, 2 zile pe satpamana primeau pe la 20.00o-30.000 Ron. Dati un simplu search pe google „salarii la geografie” si gasiti fluturasii de salariu. Este vorba de un grupulet de prieteni care s-au adus reciproc sa capuseze si sa distruga prin incompetenta una dintre facultatile universitatii. Si sunt aproape sigur ca situatia se repeta si la alte facultati avand in vedere cate familii sunt in invatamantul universitar.

    00
  22. Problema cea mai mare e ca in universitati e plin de pile si de neamuri de-ale rectorilor, decanilor, sefilor de catedra, etc. Concluzia logica ar fi ca, daca interzicem vanzarea de prezervative si anticonceptionale catre profesorii universitari, in maxim 20 de ani o sa avem o generatie proaspata si numeroasa de IT-isti in facultati.

    Trecand la modul serios, solutii ar fi, dar nu din cele care plac cadrelor didactice. Gen:
    1. Creeaza si locuri de munca part time. Tinerii nu o sa vina daca ii oblige sa lucreze full-time ca asistenti si sa depinda de salariul ala de 3 lei jumate. Daca, in schimb ii dai ocazia sa munceasca si in alta parte si sa castige mai mult el poate veni la catedra doar ptr prestigiul de cadru universitar.
    2. Ofera burse de masterat si doctorat in strainatate si asistentilor care merita, nu doar pilelor si rudelor. Asa o sa atragi si oameni capabili.
    3. Nu te mai considera stapanul absolut al facultatii si mai asculta si opiniile celorlalti.
    4. Realizeaza faptul ca, spre deosebire de tine, unii tineri au lucrat in mediul privat inca din studentie si, desi nu le-au mijit tuleiele, poate au mai multa experienta pe anumite domenii decat cadre didactice vechi. Respecta experienta asta.

    00
    • Dragul meu odraslele de profi de Calculatoare au deja joburi bune în străinătate: în usa, Elveția, etc

      00
    • Pai da, eu ce ziceam? Cum crezi ca au obtinut joburile alea tocmai in tari unde e cam greu sa emigrezi?

      00
  23. 1. „salarii mici, foarte mici și, pe alocuri jenante”
    -gresesti, au inceput sa fie destul de ok, cu 5-7 ani vechime ajungi la 5000 ron, stai sa apara legea aia unitara si o sa fie salariu de incadrare de 3700 ron brut si o sa mai creasca pana in 2022

    2. un cadru legal defectuos, unde performanța nu e răsplătită în nici un fel, iar mâncătoria, șantajul, hărțuirea și alte minuni sunt la ordinea zilei în orice mediu academic.
    -si aici gresesti pe cateva elemente. mancatoria exista ca peste tot, performanta este rasplatita interesant – cursuri si seminarii daca te inscrii in 2-3 asociatii universitare europene, ai 3-4 congrese/seminarii pe an platite de organizatori (cazare/transport) in schimbul unei taxe de gen 25-50E/an. mai este o recompensa, daca ai colaborari sau proiecte pentru alte firme, etc tu aduci bani in facultate, stiu caz concret unde profesorii care produc acei bani primesc produse cumparate de universitatea in baza banilor primiti. laptop de munca super performant dupa 1 proiect pe fonduri europene ( la care unii profesori lucreeaza extrem de putin folosind stundetii, etc)

    3.laboratoare dotate cu tehnică modernă, precum abacul. știu că nu e mereu cazul și nu știu exact cum e în laboratorul de informatică de la UBB, dar în foarte multe cazuri laboratoarele sunt deficitare în materie de dotări și posibilități.
    -aici e iar o greseala, doar decanii idioti nu au luat fonduri europene pentru dotarea laboratoarelor. sa vezi cate video proiectoare exista, si cum stau sisteme super decente (600-700 Euro) in magazii ca nu au unde sa le mai puna, licente iar au cu carul. sunt mai multe proiecte microsoft academy parca unde iti ofera daca dovedesti ca esti student la o univesitate partenera – licenta de windows/ office – gratuit. posibil sa fie oferite si licente pentru alte aplicatii dar nu stiu 100% sigur asa ca prefer sa nu generalizez

    4. un cadru legal defectuos, unde elevii problematici nu pot fi excluși, ceea ce afectează tot actul didactic.
    – de obicei prin facultate si mai ales pe IT nu prea ai astfel de studenti, multi profesori sunt destul de indiferenti daca le vin studentii la cursuri, pe la laboratoare si seminarii au prezenta si ii zboara destul de rapid daca ii deranjeaza.

    5. și mai sunt…
    -sunt si chestii nasoale in invatamant, eu am preferat sa nu raman chiar daca mi s-a oferit varianta, insa multi profesori pe langa punctele 1-4 mai lucreeaza 4-8 ore(/zi) si de acasa, sau iau proiecte de pe diverse site-uri (unde fac multe proiecte si au portofoliu + review-uri multe pozitive) si le dau ca tema studentilor (care primesc un procent din incasari 50-75% ca profesorii care se respecta verifica la final proiectele sa nu se faca de ras), sau chiar lucreeaza la alte firme pe programare pentru salarii sanatoase. ai uitat sa mentionezi ca dupa 5-7 ani un profesor universitar (imi scapa acum gradatia de atunci) are pe saptamana undeva la 6-12 ore maxim pe care daca le grupeaza pe 2 zile nu mai au treaba restul de zile din saptamana si pot sa faca orice altceva. salariul la momentul ala este 4-5 mii ron (brut)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile