Trebuia să se trezească în pandemie, dar era obosită, dezorientată, fără chef, nu-și băuse nechezolul, nu s-a trezit. Și treaba mergea oricum bine. Duduia Germania, Franța și restul se târâiau, era ok.
Ursula vorbește de înarmare, ceea ce nu e un plan rău, cu războiul lângă noi. OK, ne înarmăm, după aia ce facem? Sau, în timp ce ne înarmăm, putem să facem și alte planuri?
Bine, planurile la vedere sunt. Se fac autostrăzi prin România, care sperăm că va deveni manufactura Europei. Spania duduie pe energie solară, că acolo e soare mereu. Avem nevoie de energie solară ieftină pentru manufactură, hidro, nuclear, solar, orice. Cele patru mici centrale nucleare se construiesc netulburate în România, în ciuda știrilor panicarde despre problemele la bursă are companiei care le construiește. Gazul este în continuare o problemă, care vine însă de la minister. Energia, de care avem nevoie nu noi, civilii, să stăm la 25 grade iarna, ci fabricile, este prizonieră băieților deștepți și a unui stat incompetent și corupt.
Hai, Europa, trezirea!

Polonezii au 2 ani avans și vor fi garda Europei de la noi înspre nord.Nu degeaba Putin discuta cu Trump despre teritorii noi cîștigate telefonic iar în teritoriile astea RO este pe primul loc, adică unde este cea mai slabă placă din armură.
Citeam ieri ceva știre cum că se negociază accesul la gurile Dunării între Rusia și omulețul portocaliu . Pai sa nu-i iei pe amândoi la scatoalce. Cum negociați voi accesul la ceva că nu va aparține. Dar mnoh noi avem râme in loc de politicieni. A, stai că am insultat râmele, alea fac ceva util…Cum spunea posesorul blogului nu are cine sa negocieze pentru România.
Cum negociezi matale cu Putin? Sau cu Trump? Cu ce poti sa ii strangi de oo? Uimeste-ma.
@Vlado, e vorba si de lobby. Romania nu stie sa faca asa ceva. Uita-te la Polonia – a avut si are intrare la orice presedinte american. Cum crezi ca au ajuns acolo?
pe Trump nu poti sa il strangi de oo, dar poti sa ii oferi oo in schimbul bazei de la MK :))) (context: a postat Vali pe Twitter ce dementa era la CostCo cand s-au bagat oua)
Polonezii au un avans mult mai mare. Nu 2, nu 35, dar orișicât.
Anii 90 i-au făcut de la început în 2,3 ani cu regula simplă: societățile de stat pot să dea faliment. Exodul 2000 l-au făcut mai devreme. Au intrat în NATO că USA nu au vrut să își facă rachete nucleare. Au luat fiecare cent și au trecut cu creștere peste criza subprime. Au atras tot ce au putut firme și knowhow. Nu doar mere, plastice, șurubele, glicerină, hârtie, uși, carton, azile pentru nemți. Facem fabrică Samsung, facem și un TCL. Nu și-au făcut rachete nucleare, dar măcar s-au înarmat. Ce vedem în ultimii doi ani e schimbarea cu un factor de mărime, de la 100 la 1000 de tancuri, nu direcția sau planul.
Și noi avem capitalism, economie privată /10. Cunoașteți oameni care au construit capitalismul, au muncit, au mișcat lucruri.
Diferența? Diferența e că polonezii nu și-au furat singuri căciula. Au știut că or să aibă exod și au pregătit țara pentru întoarcerea oamenilor. Nu au jupuit și jecmănit orice urmă de dezvoltare. Orice cârciumar venit de prin Spania/Italia poate să spună dacă doar primarul și șeful de post mâncau gratis la el. Termopane? Tablă? Materiale de construcții? În Polonia rămâi șocat să vezi că programul se respectă și mai ai timp și de făcut și îngrijit copii. Ore suplimentare neplătite?
Hai să nu ne deprimăm comparând Solidaritatea cu Securitatea.
Să comparăm mere cu mere. Turcia. Regim autoritar cu păcălici și fără autostrăzi.
Poate Albania sau Kosovo. Ăștia se mai ocupau de trafic de organe precum Lucan, droguri și persoane.
Ce bună ar fi fost Marea Britanie în UE, dacă tot vine vorba de pregătire pentru bătaie! Deși nici cu nemții nu mi-e rușine, cred că, peste vreo 20-30 de ani, liderii ruși de la vremea respectivă îl vor înjura zilnic pe Putin pentru că a făcut Germania să se reînarmeze și să redevină forță militară.
După ce se „termină” cu înarmarea, fie se revine la vechea agenda UE cu probleme importante: poluarea vacilor, toleranță pentru integrarea celor care nu vor să fie integrați, mai multe tipuri de mufe la telefoane, SAU vor începe țările să se certe între ele, ducând la dezbinarea/fragmentarea UE (visul lui Trump). Cei 2 mari „lideri” vor sta împreună la popcorn urmărind acest spectacol.
@Adi
Not very smart are you, no ?
Auzi la el: poluarea vacilor…
Sa inteleg ca tu n-ai ferestre acasa si termometru ?
don’t look up! Idiotule!
Doamne cat ma bucur ca s-a uniformizat standardul mufelor de incarcare.
Toate dispozitivele se incarca cu acelasi cablu, am scapat de nspe mii de alte cabluri.
Bineinteles ca pe tine nu te intereseaza lucrurile mici si concrete ci te-a dat pe spate Trump cu politicile lui anti LGBT
da ma. se vor ocupa cu prostii gen viata oamenilor, in general, nu numa a ultra bogatilor. Ce prosti
@Bruta: nu m-a dat pe spate Trump, stai lejer. Eu m-am referit la integrarea imigranților și la romi. Tu ești setat pe altceva. Aveai o replică de dat și nu aveai la cine.
Chestia cu mufa la telefon este că trebuia reglementată de la început, nu să îi lași pe toți să facă ce vor și apoi să o prezinți ca o mare realizare.
Avem aici un cititor înfocat al presei lui Murdock pt spălat creierele netede.
Ai ieșit măcar o zi din țară ca să vezi cum stă treaba de fapt?
Iar cu toleranța pt refugiați s-a terminat de mult. De altfel s-a terminat atât de bine ca un românaș inteligent ca tine este privit în Vest ca un emigrant nespălat, rasist și care îți mai și fura portofelul. Ia-te de mana cu fanii cretini a lui farage și trump.
Am dat de o nebuna din asta vegana care imi explica cum e cu poluarea de la basinile vacilor, cum sint violate cind sint insamintate, fereasca! exista asemenea personaje printre noi, respira, iau decizii, au opinii, m-a pus pe giduri proasta aia.
Ioane, hai ca am iesit eu, si n-am vazut asa panica de la furat portofele cum zici tu. Sigur, exista, sigur, vom fi mereu „aia”, dar una e un portofel furat si alta e … stii tu. Suntem in ue din 2007 si niciodata n-au scos astia giginu pe strazi pentru un portofel.
@Doina Și nu ai incercat să ii strecori ideea că ar putea adopta o văcuță și să o protejeze de această soartă crudă?
https://www.g4media.ro/guvernul-francez-va-lansa-un-produs-financiar-care-va-permite-cetatenilor-sa-investeasca-sume-incepand-de-la-500-de-euro-pentru-finantarea-industriei-de-aparare.html
Intre timp, Atlas face break-dance si roata rromului, iar Musk zice ca productia de masini era doar pretext pentru milioanele de roboti de 20k bucata pe care le va produce in urmatorii ani.
https://www.facebook.com/watch/?v=1181385690348688
Niciodata nu am inteles logica asta cu robotii, ok, vor face toate joburile pe care nu le mai putem face noi, sau nu le mai vrem face, in teorie lasandu-ne sa ne futem, sa ne imbatam, sa pictam si sa stam la plaja.
Suna extraordinar, dar daca nimeni nu mai munceste, deci nimeni nu mai castiga bani (ma refer la salariati), cine le va cumpara astora robotii ?
Alti roboti.
cum adică nimeni nu mai câștigă bani? Evident că va exista o alocație pentru oamenii care nu muncesc, un VMGD (venit minim garantat decent).
Venitul minim garantat e o inventie comunista si nu isi are locul in utopia corporatista ce se afla la capatul revolutiei MAGA. Daca vrei mancare ai multe optiuni: uber, fiverr, doordash etc. Gig economy is still an economy.
De pictat si arta in general se ocupa AI.
Dpmdv, daca de ajunge la VMGD/ UBI (universal basic income) va fi strict cat sa supraviețuiești. Unii, multi, se vor mulțumi cu atât, alții vor fi in continuare membri activi ai societății.
Întrebarea e cu ce difera UBI de pomenile electorale? Cum vor vota cei care se vor mulțumi cu UBI? Aici e o problema sensibilă.
Cred că idea asta tot de pe blog am pescuit-o, de la alt cititor.
@Vlad A scris Norman Spinrad ceva despre cum va arăta venitul minim garantat în MAGA. Era printr-un volumaș numit ”Alte Americi”.. prima povestire din calup „Carnea vie a străzii”.
De fapt, cred că tot volumul e în pericol să fie mutat din secțiunea SF în secțiunea cărți de viitorologie ale cător supoziții au fost confirmate parțial de evoluția societății.
Inarmare sa fie dar e foarte important de unde. Ca daca iei din America sunt bune dar daca nu-ti dau aia codul PIN sau iti taie accesul cum l-au taiat la Himars ucrainienilor te uiți la ele cat sunt de stralucitoare! Daca nu vrea viitorul președinte JD sa folosesti F35 impotriva Rusiei si nici o bomba ghidata nu trece de Sulina?
Iei de la prieteni, sa sprijini economia europeana.
Cat de curand VW, Porsche sau BMW se vor reorienta catre tancuri si avioane, dupa 100 de ani.
Si de la turci, ca noua tot timpul ne-au placut blugii si kentul, plaja, soarele si vrajeala, iar nici lor nu le-au displacut romancele.
Hmmm…sa faca si tancuri da totu e sa nu aiba motor TFSI.
ideea ca noi sa luam oarece lumina de la turci expira pe zi ce trece.
Am vazut recent cazuri de turci care nu recomandau sa vii in tara lor nici in concedii, ca e o tara de cacat. Chestia asta e noua,
nu ia nimeni nici un acces, baietii de la decodare telefoane atat asteapta…
Nu luam nicio lumina, doar arme, si eventual prin joint-ventures.
In rest, am tot auzit placa asta cu sa nu mai mergi la turci, ca erdogan, ca democratie, ca cacat.
Tocmai mi-am facut rezervarea pe booking pentru pasti in istanbul, si de abia o astept pe cea din mai in marmaris si inca vreo 3 prin bodrum si kusadasi.
Turcia e excelenta pentru turisti si va fi tot timpul, mai ales ca valuta e la mare cautare si preturile mici ne convin de minune.
Îți dau user/pass, dar ai free account. Prima salva de rachete e gratuită. Pentru a doua, bagi datele cardului. Sau urmărești o reclamă pe yt.
Bun, numai sa nu te prinda pe acolo vreun bum-bum. Nu mi-as face de lucru prin Istanbul in perioada urmatoare.
@Porque, esti pa bogatie, eu de 3 ani incerc sa rezerv vacante in Turcia (dupa ce pana prin 2017 mergeam negresit si repetat).
Acum in Grecia gasesc si la jumate de pret. Si turcii merg in Grecia.
Vreo suta de euro pe noapte de pasti, la 9.2, in centrul sultan ahmet, mi se pare foarte ieftin si bine.
Dupa pandemie nu mai gasesti nimic decent la sub o suta de euro, in europa.
Ma refer la hoteluri, nu unde a murit strabunica-sa lu’ Georgeopoulos si stai ca la caminul studentesc cu chilotii la uscat pe balcon si inca 40 de romanache burtosi care fac gratar in curte cu beri de la Lidl, manele, respectiv cu nevestele la fel de sclavete si in concediu precum erau si acasa.
Pentru experiente din astea traditionale cu nasu’ si cu finu’ pa Grecia, sa le experimentati dvs, multumesc.
Articolul asta suna ca „Europa se trezeste, dar ar trebui sa dea doua palme si Romaniei, sa se trezeasca si ea”. Which is true.
Esti tu rau. Cred ca suntem foarte pregatiti.
La Uzina Mecanica Plopeni, care face foaaaarte multa munitie, si fix da fix pe calibru NATO, au pus sef un tip foarte competent, care a venit de la Circul Globus.
De la Cugir, nici nu va mai zic, ca chiar va dau pe spate pe toti.
Railor care sunteti.
cugir nu e fabrica aia care oricum ar incerca ei sa faca mitraliere tot biciclete le ies?
@Marius. Nu mă simt mișcat deloc.
Prahova. Patria Hoților. Năstase, Luca PetromService, Cosma(baronul, clanul, tătuțu). Tradiție.
S-a întâmplat ceva normal în Prahova ca să avem breaking news?
Locul doi: Fabrica de avion de la Craiova, Olguța, Paul Stănescu, ăla cu tablouri și lingouri de la Slatina prin cimitir. Ciucă.
-Alo, fabrica de armament?
-Da!
-Cu Vali de la Topoare, va rog.
„Fabrica de avion de la Craiova” – vrei sa zici ca astia lucreaza din anii ’70 si inca sunt tot la pimul avion?
Au modernizat 5 din 10. Au zburat cu două. Nu am găsit să fie și livrate.
Știi cum sunt lăcătuș-mecanicii. Doamnă, am schimbat uleiul, filtrele de carburant, nu știu ce are Tesla dumneavostră, reveniți cu un telefon.
https://www.rumaniamilitary.ro/5-avioane-iar-99-sm-modernizate-la-fabrica-de-avioane-de-la-craiova
au modernizat 5 din 10.
din alea 5 au zburat cu 2.
din alea 2, din unul inca mai cauta piese pe camp.
Mai e nevoie de ceva, pe langa inarmare:
– o economie puternica (inclusiv sistem de taxare aliniat, daca nu chiar comun)
– o justitie unificata, sau macar lupta anticoruptie si antitero sa fie la nivel european, nu la latitudinea tarilor.
Astea doua se leaga, pentru ca economia puternica este cea mai buna aparare, iar coruptia este dusmanul nr 1 al unei economii puternice.
„o economie puternica (inclusiv sistem de taxare aliniat, daca nu chiar comun)”
Nu merge inca deocamdata asa ceva, estul are mult de recuperat economic, daca le pui taxe ca in Germania sau Danemarca, nu mai recupereaza decalajele in veci.
„Cele patru mici centrale nucleare se construiesc netulburate în România” care sunt?
Nuscale Power Corporation se numește și nu pot confirma că îi merge rău la bursă, încă am 43% peste prețul de achiziție (într-adevăr, a scăzut de la 220%).
Europa trebuie să se federalizeze! SUE cu toate deciziile privind sănătatea, înarmarea, justiția, economia la Bruxelles și fără drepturi de veto sau alte bălării, fostele state să aibă doar puteri limitate în chestiuni locale, culturale, turism, chestii d-astea.
Ungaria este un bun exemplu de țară ce nu merită să fie condusă de actualul lider. România este și ea un exemplu de stat semi-eșuat, incapabil să se autoguverneze.
Stai ca suntem abia in primele 2 luni de Trump si deja Germania a renuntat la debt brake si converteste fabricile auto in fabrici de tancuri, Franta produce mai multe avioane si bombe nucleare si cercetatatorii care vor sa intre in US sunt expulzati daca zic ca Trump e nasol. Mai sunt 46, sper doar sa continue fix in ritmul asta.
Citind comentariile de pana acum, vocalizez urmatoarea chestiune, pe care majoritatea o stie: Romania ca stat in EU, e un fel de „comună” (a se citi organizare administrativa de 2-3-4 sate) pentru Romania. Suntem ăia de primim bani pentru dezvoltare, si alegem sa-i dam pe salarii si sa mimam investitiile (pe care le sifonam sau executam prost).
Apoi ne miram de ce ne ducem la vale.
Nici macar Franta sau Germania nu isi doresc o integrare totala, toate tarile membre isi doresc pastrarea identitatii culturale nationale si nu vor sub niciun chip delegarea totala a atributiilor si deciziilor catre Bruxelles.
Europa se trezeste incet, problema e ca Romania doarme in papuci, ca asa ne-a invatat Santa Klaus.
De ceva timp tot aud despre federalizarea Europei și habar nu am ce înseamnă. Ar fi mișto un articol pe subiectul asta, poate de la Vali sau un guest post.
Da, as putea sa caut sa mă documentez de pe internet dar consider utila și o dezbatere printre cititorii blogului.
Flash news: Europa s-a trezit deja… Să se întoarcă pe partea ailaltă. Somn ușor!
Doar ca o notă: gaz pentru europa există destul.
Acum că problema Siriei a fost rezolvată, iar Armenia a fost trasă de sub influența Moscovei, vedeți cât gaz este în marea caspică și vedeți viaductul ce dorea să aducă gaz prin siria din Qatar.
Doar că Rusia avea interese ENORME ca asta să nu se întâmple. De-asta turcii salivează la o înfrângere a rusiei pentru că ei ar deveni un hub energetic pentru că pe la ei ar trece atât gazul din marea caspică cât și cel din qatar. Ar fi miezul energetic european.
mda… doar ca muti problema de la un nebun la altul….
ce te faci dupa niste ani in care tuecul pune slana si isi aduce aminte deckurdistanul irakian, cipru si de ce nu ceva insule grecesti sau poate chiar dobrogea….
back to square one.
*gazoduct, nu viaduct, sunt obosit.
Ba, hear me out.. munitie. Nu smenuri nu vrajeala, nu chestii care POATE ceva peste zece ani, Munitie, de calibru cu ce tragem. Aia e. Hai sa incepem cu asta, si mai vedem pe urma.