E de la sine înţeles că tehnica „ambalajului” atrăgător, preocuparea pentru titluri-magnet, organizarea „publicistică” a informaţiei sunt componente de neevitat ale meseriei de jurnalist. E normal să faci efortul de a-l seduce pe cititor, de a-i reţine atenţia printr-o abilă punere în pagină a mesajului. Întrebarea este pînă unde ai dreptul să-i manipulezi buna credinţă.
Andrei Pleșu are un articol despre practicile înșelătoare din presa online. Și, amuzant, îl are pe adevărul.ro, un site de știri care, e drept, nu practică așa ceva, în schimb fură de rup tot ce prind. Dar tot, nu așa.
Da, e ironic să acuzi practicile înșelătoare ale altora când scrii pe un site care fură și ai căror responsabili nu răspund la mailuri când le ceri să șteargă ce fură. Nici Călin Nicolescu, redactorul șef al siteului, nici Alin Salcie, cel care se ocupă de partea video, unde furtul e la el acasă. Știu, știu, ei sunt doar angajați să fure, nu fură de plăcere, dar pot alege să nu facă asta. Că scuzele că au guri de hrănit, și de aia trebuie să fure, nu prea ține.
Deci da, ironic.
a fura e sinonim partial cu a insela…si atunci ,care e problema? nimic nou! a fura in ziua de azi e o virtute.
Cu articolul asta mi-ai amintit de Miștodie
Reclama la politie pentru furt calificat in forma continuata. Ca e fizic sau digital, tot furt se cheama. Si sa tragi beneficii de pe munca altuia este insusire de beneficii necuvenite, alta chestie cu incadrare penala.