Se strică o mașină de spălat absolut rezonabilă. Cureaua care ceva s-a rupt. OK.
Caută magazin de piese. Google este absolut inutil, din două magazine unul era închis (deși pe gmaps zicea că e deschis) și altul se mutase.
Intră online pe site-ul producătorului. Nu găsești vreo soluție să cumperi piesa, că de ce ai găsi, ar fi aiurea să listeze magazine cu piese, sau să aibă ei unul online. Interesul lor nu este să vândă piese, ci tot produsul. UE a dat ceva lege pe tema asta, dar nu știu unde și cum s-a implementat.
Mă întorc la mine în oraș, iau 3 service-uri la rând, nici unul nu avea sau nu putea aduce așa ceva, dar observ o schemă interesantă: aceeași curea a fost scurtată cu 5mm. Aceleași șanțuri, aceeași lungime, același producător. De ce credeți că s-a făcut asta? Au descoperit ei, după cercetări elaborate, că ăia 5mm făceau diferența? Sau au zis „dacă nu se mai găsesc curele la dimensiunea asta, când se vor rupe vor renunța la mașină„?
Am găsit cureaua pe un site de piese auto. La plezneală, am dat să caute doar lungimea și numărul de șanțuri și am găsit-o. De la același producător. 35 lei cureaua, 40 lei transportul.

Legea UE e buna, din pacate pana nu o sa vedem ceva amenzi date, nu o sa fie aplicata.
Hai sa-ti spun ceva fain cu legile UE: nu au valoare de lege, fiecare tara trebuie sa isi faca legi compatibile cu „legile” UE, in caz contrar patind… absolut nimic dincolo de amenintari ca nu mai primesc bani europeni.
De asta ma amuza de fiecare data cand vad imbecili suveranisti care urla ca UE e o dictatura care subjuga tarile.
@Sabotor: Regulamentele și deciziile se aplică exact așa cum sunt adoptate. Doar directivele trebuie transpuse în legislația națională.
https://commission.europa.eu/law/law-making-process/types-eu-law_ro
@Sabotor vezi ca suveranistii spun ca sunt probleme legat de subventii acordate diferit Ro fata de alte tari, ca asa au putut sa negocieze ai nostri.
@anukoi
Si
Din linkul tau.
In general, UE are putere cand vine de vorba de negociat tratate economice cu alte tari. Cand vine vorba de legislatie legata de right to repair, ramane ca parlamentele tarilor membre sa faca legi conform „legilor” UE.
practic ti s-a rupt distributia la masina (de spalat)
Masina de spalat BMW
Bine ca e distributie din asta simpla pe curea si nu dubla pe lant
O semnaliza?
trebuia revizie cand implinea 400 sosete sau 200 chiloti, care vine mai repede. daca nu a stiut, aia e
Passat 2006, 180000 de km(reali), doar 2 proprietari, nu bate, nu troncane.
vezi, @Vali, ce zice @sighs? ce era dacă montai un întinzător reglabil? dup-aia puteai cumpăra ce lungimi de curea voiau mușchii tăi…
Daca i s-a rupt cureaua, ar putea sa scoata furtunul sa faca educatie.
masina cu schimbator manual este mai fiabila decat CVT
La km ăia ce să te mai aștepți…
Mai au o schema: rulment incastrat în cuva. Se strica rulmentul de 20-30 lei, trebuie sa cumperi cuva de 900 lei.
Găsești tutoriale pe net cum sa tai cuva și să o lipești ulterior+ prins în șuruburi.
Era să mă încumet să fac o românească până când mi-am dat seama că mi-ar mânca vreo 2 săptămâni de timp liber și până la urmă am comandat una noua.
Robot de bucatarie (unul mic), i se uzase o garnitura, caut pe net, surprinzator gasesc part number si dimensiuni si un singur magazin no name care o vindea. 30 de lei garnitura + 25 de lei transportul. Acelasi produs de nou la emag 80 de lei.
Pana la urma am cumparat garnitura, pe principiu sa fim eco si ca am facut totul din fata tastaturii.
probabil la magazinul de bricolaj găseai garnitura cu 8 lei
Ne era dimensiune standard, am verificat toate siteurile de bricolaj / emag si dimensiunea aia nu era pe nicaieri…
E drept ca n-am mai pierdut vreamea sa caut si fizic dar nu cred ca gaseam.
@stefanb o mai iei la pila/foarfec.
E la fel ca si la suruburi care sunt de 2 tipuri: fie prea lungi, fie prea scurte.
Eu sunt ala care din doua bile, una s-a pierdut si una s-a stricat, cuiul nu intra niciodata drept, hartia nu se rupe pe indoitura (vorba favorita a lui tata: pe ce pui mana, strici).
O data am schimbat si eu un bec la masina, mi-a luat o ora si la itp mi-a zis ca bate gresit.
Macar stiu ca de cate ori comand chestii de genul piese, iau intotdeauna mai multe ca prima sigur se strica la montaj, o pun gresit si e bine sa ai un back-up la indemana.
Aliexpress ai incercat? Ca nu produc europenii cu manutele lor mici curele de ceva.
lăsaț. cureaua e produsă la…drumroll…Brașov.
@Vali si nu ai asteptat la poarta pe cineva care iese de la munca sa iti „faca rost” sau nu au magazit de „outlet”?
dacă știam pe cineva acolo, sunam și rezolvam
@ Vali
lol
@Vali si daca nu stii (inca), asta nu inseamna ca nu poti sa cunosti/descoperi. Incepi cu portarul/paznicul
Sunt lucruri care functionau foarte bine pana in ’89, ajuta la supravetuirea celor din oras pe sistemul PCR.
pentru mine Funcționează chatgpt la fazele astea. il pui sa caute deep search si iti scoate cele mai ascunse chestii de pe internet
Cum vine asta sa caute deep search?
In alta ordine de idei, am observat si eu ca google search e inutil de ceva vreme…
E la fel ca si diferenta dintre suck si deepthroat!
M-am implicat, pînă acum, în repararea a 3 mașini de spălat, dar am avut bafta să găsesc piesele de care aveam nevoie.
O încercare de a face produsul neservisabil(?) am văzut la o mașină Boș. Au nituit termic mantaua exterioară a amortizoarelor cuvei, de carcasă. Ce n-au făcut ei bine(pentru ei), este că poți suspenda carcasa și să scoți tija împreună cu materialul care amortizează propriu-zis și să le înlocuiești cu cele de la amortizoare noi, after-market.
Stai să vezi cum toată cuva de plastic este sudată termic și pentru un simering sau rulment bulit la tambur trebuie să cumperi altă mașină de spălat. Sau să tai cuva în două (dacă ai răbdare) și apoi o lipești cu rășină, ca să o poți repara.
Ca să faci ce spui tu acolo, deja trebuie să fii service. Ce-am făcut eu, a putut fi făcut cu sculele din trusa mea de muritor de rînd…
To Marinel & All – și dacă te uiți bine, vezi că jumătățile alea de cuvă la origine cand au fost turnate aveau prevăzute locașe pentru șuruburi, pentru a fi desfăcute – refăcute. Le-au sudat ei după aia, ca pulimea să nu poa să le mai repare de capul lor, dar semnele au rămas. Pățit, dar io aveam un Whirlpool din 99 care se putea desface.
Aparat de ras Braun 5 series vechi (care btw îl descoperisem aici pe blog, până atunci testând cu regrete modele de la alte mărci) îl poți folosi pe baterie, pe cablu, cum vrea ranga ta. La seria mai nouă (nu alea ultimele cu quick charge) ne-am modernizat domne’ ori te razi, ori încarci.
Plus că la încărcătoarele de 12V / 0.4A au făcut același conector doar că diferit, ca să nu poți folosi încărcătoarele vechi la aparatele noi (invers merge).
Hmmm
Eu am incarcatorul de la seria 3 si merge fara nici o emotie pe seria 9! Nu as fi crezut, dar am incercat inainte de un concediu. Si merge fara cea mai mica problema!
La fel si statia de curatare! O folosesc tot pe aia de am folosit-o la seria 3.
Foarte bine, arunca cotetul si ia o masina de spalat direct drive.
Vrei sa revii cu un comentariu cand ti se prajeste ceva pe placa la direct drive-ul tau? Doar asa, pt statistica.
Nu este asa simplu, mai greu de umblat la cuva, schimbat rulmenti, garnituri. Din ce am vazut in filmulete pe youtube mai greu de reparat per total. Pana la urma am ales aceeasi solutie ca gazda, am rascolit tot internetul pana am gasit cureaua de dimensiunea corecta, ca la masinile noi au scurtat-o cu cativa mm.
Sa ma mai plang eu ca Dedeman vinde lampi solare cu becuri speciale care .. nu se gasesc ? In primul rand la ei, dar nici in alte parti. Dar asta e pistol cu apa, lampa a costat 30 lei. Dar da, asta pare sa fie trendu, dupa garantie .. pa, iei alta.
Periute Philips: bateria e incapsulata. Nu o poti inlocui. Cand arunci produsul scrie in manual ca trebuie sa spargi periuta cu ciocanul pentru a recicla bateria. Frumos
Aparat de ras Philips. Folosesc mai mult trimmer-ul. S-a uzat. Cumpar inlocuitor, de la ei de pe site. Nu are nici o treaba cu ce a venit in cutie. Taie mai rau ca cel uzat.
Cu panasonic insa am avut experiente bune:
Irigator: arata in manual cum sa ajungi la acumulator. Dimensiune standard, gasesti fie original, fie aftermarket.
Masina de tuns barba: la fel se poate schimba acumulatorul, merge si in priza, lista cu piese care se pot schimba in manual, ghid cum sa procedezi.
E noul meu brand preferat.
pățit aia cu trimmerul philips.
Niste linkuri unde vedeti cum se schimba bateriile la anumite produse:
periute Philips
https://www.youtube.com/watch?v=hXb07030xCo
Trimmer Philips
https://www.youtube.com/watch?v=fVAWLjW7X8c
Philips One Blade
https://www.youtube.com/watch?v=XVieGb5ERM4
Nu stiu ce modele aveti, dar ati prins ideea. Eu am schimbat deja de doua ori acumulatori la 2 periute Oral-B. Trebuie indemanare. Nu e pentru oricine!
Pare chiar simplu procesul de inlocuire a acumulatorului la periute.
@Zarax: Imi spui, te rog, ce aparat de tuns barba ai? Momentan (de vreo 3 ani) am o Rowenta cu acumulator care da semne de batranete si ma gandesc c-ar trebui s-o schimb. Apropo’, eu il folosesc si pentru tuns parul (cele 20-30 de fire).
Usor offtopic: cand ai constatat ca acel magazin e inchis l-ai si marcat in gmaps ca fiind inchis? Un mic bine urmatorului cu probleme cu cureaua
Făcut asta cu trei puncte de lucru Vodafone in Oradea și ghici ce ? Pe google ii doare la parizer că tot acolo sunt că și deschise
Asta am vrut sa zic si eu: „Sa faca cineva ceva”. Pana la urma tot ce e pe gmaps(mai putin drumurile) e pus de local guides, care nu sunt angajati google. Daca folosesti produsul cred ca e de bun simt ca atunci cand vezi ca ceva e inchis/mutat sa marchezi asta pe maps. (Daca esti nou sau ai level mic, inainte de modificare google va intreba alti utilizatori daca e valabil ce s-a marcat si doar dupa ce confirma cineva va opera modificarile).
Sursa: trust me bro, am adaugat sute de afaceri, orare, poze si reviews la diverse afaceri.
da, și acum e marcat inchis. eu sunt cumva power user pe gmaps și pot face scheme. nu stiu cum am ajuns.
Ai evitat sa spui marca.
rimează cu Borș.
Makita? 🙄
Porsche
mielle
Salutare,
Au fost destule ocazii in care am avut nevoie sa cumpar materiale de bricolaj de dimensiuni/forme atipice (holsuruburi mai lungi, culori mai greu de gasit, diferite cabluri etc.). Problema este ca la magazinele mari de bricolaj nu au mereu tot ce ai nevoie.
Poti sa ne dai nume de magazine mai mici(sau locatii pe google maps) unde gasesti si alte produse(din Brasov sau imprejurimi) ?
Multumesc.
nu am. și eu tot google folosesc.
Pe de o parte ni se serveste chestia asta cu ecologia, salvam planeta..bla..bla..bla, iar pe de alta parte producatorii fac tot posibilul ca sa te faca sa iti cumperi un produs nou nu sa il carpesti pe ala relativ vechi sau chiar nou. Voi vedeti ipocrizia ?
Intre timp sa avem grija ca paiele pentru bauturi sa fie din hartie ca sa salvam balenele si focile, LOL.
cautam comentariul asta.
Aia cu paiele e doar dovada ca idiotul care tipa mai tare e ascultat. Sunt numeroase cazuri de legi stupide adoptate doar ca unii fara ocupatie au facut galagie in presa.
de fapt UE se bate la greu cu producatorii pe temele astea. Dreptul sa repari. Incarcatoare unice.
Dar, de fiecare data prostii se uita si zic „pai da, UE numa reglementeaza…”
Poate așa descoperi și tu minunile tehnologiei gen direct drive.
Fac pariu ca si la direct drive e un condensator micut pe undeva care deabia asteapta sa pocneasca la cateva luni dupa iesirea din garantie.
@Big
Dac-ar fi numai un condensator…
Bine că le-ați luat voi pe alea cu defecte, așa am eu una care nu m-a speriat niciodată. Ba mint, odată a apăsat soția 2 butoane și nu mai scotea sunetele de început și sfârșit ciclu. Am crezut că a murit ceva pe placă, dar era doar combinație de taste pentru a o face silențioasă (din păcate soția nu are așa butoane 😔).
Are 6 ani, spală 10 kg, a spălat preșuri, covoare, geci. Însă îi fac ciclul de curățire la fiecare 30 de spălări, o mențin curată și în spate și în cutia de detergent. Și folosim doar detergent bun, fără balsam, doar oțet, cam 100ml, la lenjerie și prosoape. De asemenea curățat filtrul la fiecare 30 de spălări.
Am și frigider de la lg, odată la 3 luni sau mai devreme, îi curăț radiatorul de jos și ventilatorul. Îmi ia 10 minute, însă e mereu praf acolo. Merge și acum, după 7 ani, silențios și fără probleme.
Au si ai mei un frigider LG. Din 2002. Nu au curatat niciodata nimic la el. Merge si acum.
Are nashul meu la tara un frigider din anii 70. Il mai dezgheata din cand in cand (asa era pe vremea aia). Inca merge fara probleme.
7 ani e ca si cum ar fi de ieri.
frigiderele nofrost sunt geniale.
„din păcate soția nu are așa butoane. Are 6 ani, spală 10 kg,”
daca tie iti plac asa tinere, nu judecam. Macar munceste
@big îți recomand să te lași de pariuri
Direct driveul meu merge de 8 ani fără absolut nici cea mai mică problemă. Și bagă 3 spălări pe săptămână a 8 kg bucata
Fisherman, vezi că oțetul roade cauciucul
Pai muti motorul ca sa scapi de cei 5mm in plus, ori suntem bricolori, ori nu?
Am patit cu cureaua de accesorii la un Transport T4, undeva in secuime, Baile Harghita, in zi de duminica. Am gasit o curea mai lunga, am slabit si mutat electromotorul si am trecut Carpatii Orientali spre Moldova. Bineinteles ca a ros cureaua, dar si-a facut traba.
Ai mutat alternatorul. Electromotorul (după cum îi este numele, e un motor,) pornește motorul…. Mărcile serioase de mașini au cursa prinderii superioare a alternatorului reglabilă de până la 5cm, unele (hyundai) chiar 10 cm.
@Fisherman, asa e: alternatorul, noaptea prin Cheile Bicazului, bateau mai tare frontalele noastre, decat farurile saracului T4.
E o ipocrizie globala legata de poluare. Nu poți repara nimic si trebuie sa iei altele noi si pe de o parte creezi poluare cu cele vechi si cu producția de altele noi. Dar cumva, tot eu, clientul final trebuie sa beau cu pai de hârtie.
Experienta mea similara in ultimele 12 luni au scos la iveala ca Beko si Gardena ofera piese daca gasesti schita explodata si ceri concret pe coduri. La Beko a durat vreo 2 saptamani pentru un brat de spalat, la Gardena de vineri pe luni. In ambele cazuri am trimis mail si am asteptat raspuns de la o persoana, nu e vreun site magic…
Si schita unde ai gasit-o?
Voi aveti masini de spalat care nu sunt inteligente? Masina mea de spalat spala la 800 rotatii pe FREE si pentru doar 19.90 euro lunar pot spala la 1200rpm, primeste update-uri si notificari pe telefon. M-au sunat de la Whirpool si mi-au zis ca pentru 49.90 pot primi pachetul FullWhite- adica imi deblocheata toate functiile si simturile ei. Stiti, alea vechi erau cu al 6-lea simt, asta care o am eu are 8 simturi
Cred că-l are și pe al nouălea, simțul banului…
Hehehe, amuzante rău comentariile cu „minunile tehnologiei direct-drive”.
Nu de alta da’ progresul ăsta tehnologic e ca ăla de pe la telefoane și laptop-uri unde nu mai poți schimba nimic (mai nou nici spațiul de stocare ). E atât de sublimă tehnologia direct drive încât mașinile care utilizează tehnologia asta sunt mai scumpe și chiar imposibil de reparat când se strică. În timp ce la una cu curea, ai înlocuit cureaua și te mai ține 7-8 ani (bine, asta dacă nu crapă electronicele din ea, tot pe motiv de planned obsolence). Dar în final dai mai mulți bani pe o tehnologie a cărui singur „avantaj” real e că e mai greu de reparat pentru că aia cu „fără zgomot” e mai mult marketing.
Societatea de azi pune atât de mult botul la marketing încât plătim mai mulți bani pe produse cu durata de viață mai mică și ne mai și îngrămădim să facem asta.
O fi cum spui tu, dar unii din noi nu își doresc să stea cu aceeași mașină de spălat sau frigider toată viața
La fel cum nici laptopurile sau telefoanele nu le ținem câte 20 de ani
why not?!
drăciile alea funcționează în parametri?! fac ce trebuie să fac/ce vreau eu de la ele!?
dacă da, le țin până fac poc sau până mă plictisesc.
da’ eu mă plictisesc greu de tot de un lucru, pentru că, în general, în cumpăr lucruri care îmi plac și/sau fac minim 99% din ce vreau de la ele. am chiar și haine mai vechi de 10 ani (încap în ele, nu-s rupte, nu-s decolorate).
Mda, planned obsolescence, ca să iei modelul nou după ce crapă cel actual imediat după ce expiră garanția.
Era la un moment dat chestia cu obligativitatea producătorului de a asigura posibilitatea reparației, inclusiv piese de schimb. Ciuciu. Bă frate, fabrică naibii produsul la preț corect, clar mai mare decât acum, și dă-mi posibilitatea să cumpăr piese de schimb la preț umflat, dar nu jumate din prețul noului model de produs. Nu cred că se înghesuie cineva să schimbe mașina de spălat, uscătorul de rufe, boilerul, centrala termică, frigiderul etc. o dată la 5 ani pentru că noul model are WiFi și se poate conecta la Facebook și la cloudul tău ca să pornească programat sau să posteze ce temperatură e în incintă. Fabrică naibii și modele ieftine, etichetate corespunzător: garanție 5 ani, schimbare prin înlocuire. Unii le vor cumpăra și pe alea. Cel mai ecologic produs e ăla care nu a fost fabricat.
Imi povestea cineva ca masina lui de spalat smart facuse trafic de net de 500GB pe luna..
@hash avea si camera, nu doar microfon…
uscatorul meu e smart. Cred. Singura chestie smart, pe care o folosesc, e ca canta cand se termina
uscatorul meu e smart. Cred. Singura chestie smart, pe care o folosesc, e ca canta cand se termina
in rest nu inteleg ce as putea folosi „smart”. Ca tot tre sa ma duc, personal, sa bag cacaturile in masini.
Acum, o miscare smart ar fi sa misc pozitiile intre ele, ca ma chinui sa scot rufele din aia de spalat sa le bag in aia de uscat -> ca le trec peste usa. Le am una langa alta nu una peste alta.
Un ciorap de dama, ca la Dacie!
Ah da… masini de spalat.
Am schimbat curele, am curatat conducte, am schimbat pompa de evacuare, am desfacut tot bucatele si pus la loc. De obicei, mesterii de masini de spalat stiu de unde se cumpara piese. Dar e clar din ce in ce mai greu sa gasesti piese de schimb.
In cateva luni, cel mult, masina se defecta la loc. Masina care a mers 15 ani la rand fara probleme.
Aia e, le cumpar alta noua, cu ocazia asta dau sa curat si evacuarea din perete, si ce sa vezi… o soseta blocata acolo de cine stie cand… Masina veche o dadusem la buyback.
Ai aruncat si copilul odata cu apa din copaie!
Man… I am no poor but 150 lei e 150 lei
Ce am observat în alte țări este ca exista o piață grasă a asigurărilor pentru orice ai în casă, fie ca se strică de la sine, din vina ta, sau sunt murate de rudele ultimei zile din săptămână. Se strică produsul, ți se acoperă (cel puțin parțial) cheltuielile pt a îți cumpăra altceva. Așa ca lumea nu are cine știe ce interes să repare sau să se supere cand ceva nu se mai poate repara. Și companiile (de-obicei germane, Bosch, Siemens) profită maxim de treaba asta.
Personal, evit electrocasnice sau electronice mari produse de companii Germane.
Umm.. eviti si Miele?
@Iugas Miele e evitat din alte motive :))
Vulpea cand n-ajunge la struguri zice ca sunt acri.
Vulpea cand n-ajunge la miere zice ca e acra.
Am uitat de Miele.ca fapt divers, am frigidere, mașina de spălat, uscător, plita cu inducție, cuptor cu microunde, toate Siemens. Cuptorul electric s-a ars și l-am înlocuit cu Whirlpool. Mult mai ok ca funcții și performanță.
Experiența unei cunoștințe cu Miele: mașină de spălat rufe, cumpărată la promoție (destocare). Se defectează ceva și mașina funcționează într-un mod de avarie (trebuie să tot apese un buton ca să continue). Defectul se confirmă și se invocă Sfânta Garanție. Doar că, ce să vezi, “nu se găsește piesa în Germania”. De 6 luni.
Dar tu ai facut ceva pentru asta? Ai facut plangere pe undeva? Si daca da, unde?
Comentariul asta e nuclear……
Când am avut nevoie de o piesă pentru uscător am găsit aici:
https://www.masiniautomatedespalat.ro/
O surpriză plăcută au fost cei de la Thule care aduc pe comandă piese pentru suporții de bicicletă mai vechi.
În rest am folosit ebay/Aliexpress cu succes pentru baterii de tablete (service Asus aducea bateria la x3 prețul și x2 timpul), ecran de telefon, piese de bicicletă (nu găsești ventile Presta la magazinele din România), samd
Si https://www.piesata.ro/ sunt pe acelasi domeniu. Au mai putine produse, dar mai ieftine.
ar trebui calculat cata poluare se produce cu electrocasnice si ce mai e facute sa poate fi reparate (fara nituri, fara suduri care trebuie sparte, etc) si piese pentru ele, orice tip de piesa, si cata poluare se produce facand niste electrocasnice mult mai rapid dpdv al productiei si clar mai ieftin.
Doar simpla logica o sa iti spuna ca e mult mai eficient sa o faci reparabila.
Asta pentru ca diferenta in general sta in ce a zis Vali. In scurtarea curelei sau in dimensiuni diferite la suruburi. Altfel, diferentele functionale intre diferitele modele de masini de spalat (de exemplu) nu sunt chiar asa de mari.
Plus, primele lucruri in general ce se strica sunt manere, usi sau lucruri de interactiune. Lucruri care sigur vor fi create oricum separat de masina. De fapt, si cureaua e sigur creata separat de masina. Nu prea s-ar putea justifica producerea unei intregi masini noi doar pentru ceva ce oricum ar fi creat (fie sa folosita la masina noua sau la masina veche).
Sa nu mai vorbim de problema distrugerii (aruncatului la gunoi a masinii vechi).
daca ai un cod merita incercat la orice magazin de piese auto sa iti dea comanda si acolo nu mai platesti transport.
Rugaminte, cine are un sfat pentru un regulator de presiune la apa, am peste 10 bari noaptea, imi rupe centrala (sta la 3-4 bari cu regulator). Dimineata cand dau drumul la apa, vine un siret subtiire timp de 5 minute, pana se intinde arcul ala. Este de-ala de pana la 10 bari, cu pret 50-100 de lei, sa nu-l mai vad.. Inainte aveam unul de 400 de lei, fluiera ala de te baga in boala.
Hints pls?
https://www.dedeman.ro/ro/reductor-presiune-apa-resideo-braukmann-d06fi-1/2a-1/2-presiune-maxima-16-bar/p/2006790
am pus ăsta, foarte mulțumit. same problem.
Mersii!
CU totul alt subiect, bugetarii protesteaza in fata taierilor de sporuri.
Principalul protest e ca isi afiseaza salariile (fara nume prenume)
– 7900 lei brut
– si cica prin dimimuarea sporurilor ampulea ei pierd 12%, practic un salar pe an.
Voua vi se pare normal sa ai atatea sporuri? De ce statul nu e in stare sa mareasca direct salariul, fara atatea sporuri inventate, si ampulea, si netransparent?
Bine ca au primit doar bonusuri, pentru ca acum pot fi si limitate/la fel cum au si primit. Daca era in salariu, era mai complicat.
Aceeasi bugetari au stat in casa cand, desi stiau cat de imprumutata e Romania, primeau sporuri, vedeau angajatii pe pile de la ei din birouri, etc.
Cumva, ii inteleg de ce protesteaza, dar nu am mila.
De fapt, daca ar fi dupa mine, singura justificare a sporurilor sunt lucratorii din serviciile de urgenta. Restul sa aibe totul pe salar, transparent, impozabil total.
@cineva
Pai nu le poate, ca imediat fac greva.
Au primit sporuri pentru a fi la mana lor. Ba baeti, daca nu mai sunteti cu noi, taiem macaroana. Acum au taiat sporurile, ca doar nu era sa taie salariile lor nesimtite.
Cauta pe fixpart.ro – au un customer service decent. Si gasesti acolo multe piese la foarte multe modele. In schimb sunt scumpi.
aproximativ aceeasi situatie, dar la un uscator Bosch. Gasit nr de service pe site, sunat la ei, programat cu un partener local, mi-a zis dna de acolo ca in max 48 de ore trebuie sa vina cineva, venit, pus piesa de origine, mai ieftina decat cele gasite pe site-uri, deplasarea a fost 120. per total aprox 400. Toata operatiunea a durat cam 45 min.
Am ajuns la solutia asta, dupa ce am incercat sa caut eu local ceva, am primit termene de 10-14 zile, 250 constatarea, piese cam cu 25% mai scumpe decat cele de pe net.
In concl ar trebui, zic eu, apelat la un service prin intermediul producatorului, au contracte cu diverse firme locale, pun piese de origine.
Ceva similar am patit si cu o masina de spalat, se dusese pompa, am chemat diversi priceputi, 3 la nr, problema persista dupa fiecare tura. Am cumparat pana la urma alta, dar cel mai probabil o sa o repar si pe cea veche cu partenerii Bosch.
Vei că unele mașini au o supapă imediat sub cuvă, cu o bilă de vreo 6-7 cm diametru (se vede umflătura în furtunul de sub ea), pentru a închide evacuarea cînd nu merge pompa și aia se blochează pe semi/închis din cauza scamelor.
Eu am spart hubloul de plastic de pe interior la un uscător de rufe si am plătit pe el cam 30% din cât a costat uscătorul pe singurul site de unde se putea cumpara.
La muncă ne trebuie zilele astea o imprimantă pt etichete. Și folosim dymo. Se strică asta, gen nu mai învârte rotița banda… Comandăm repede 2 de pe Amazon vin a doua zi, deschid una, pun baterii și … surpriza, jumătate de ecran nu se vedeau liniile… Aia e, mai avem una. Mă pun eu sa fac din două una ( pt că firma nu se sinchisea să trimită defecta înapoi ( „wasting of time cică”) zic sa i iau ecranul la cea veche și să pun la cea noua…desfac…lipita banda aia in draci, gen de unică folosință.. le-am dat câte 3-4 ciocane la amândouă să mă răzbun și eu:))))
La mine, toate electrocasnicele mari au fost înlocuite pe motiv de placă electronică: centrala termică, mașina de spălat vase, mașina de spălat rufe. Toți băieții chemați pentru reparații au zis că nu merită schimbată doar placa. Eu cred că e o conspirație universală: producătorii au descoperit inteligența artificială cu mulți ani înainte, au tăcut, au încorporat-o în plăcile electronice și au dat comandă să tușească plăcile după un număr de ani.
Nu știu cum naiba se face, am noroc în dragoste, dar nu am noroc cu becurile eficiente energetic. Pe ambalaj citesc tot felul de cifre fabuloase, zeci de mii de cicluri de aprindere-stingere. În practică, dacă rezistă un an, pot să fiu fericit. Soacra a trecut la măsuri drastice, nu mai stinge becurile decât la culcare, ca să reziste cât mai mult. S-ar putea să revină asupra deciziei de la 1 iulie, dar deocamdată e ferm convinsă că iese mai bine lăsând becurile aprinse. Până una-alta, trebuie să caut la bunicul în pod o lampă cu petrol, cum aveam în casă în copilărie. S-ar putea să fie nevoie de ea.
N-aveau oamenii dimmere deștepte pe vremea lămpilor cu gaz lampant, dar se descurcau cu dimmere manuale, cu rotiță, cum cânta și Gică Petrescu: „Costică, Costică, fă lampa mai mică!”
Pune si un voltmetru, vezi poate ai tensiuni dragute de la furnizor.
poate ai pe strada un baiat care injecteaza din fotovoltaice pana la 300V pe varfuri
Pune tu un ups mare ( >6kw) la intrarea în tabloul general. Unu’ cu log de tensiune la intrare. Și nu o să mai schimbi nimic. Pe termen lung ieși mai ieftin.
Tine minte 3 cuvinte. LG direct drive. Fără curea. Is sfinte. Până începe să facă figuri softul . Dar acolo te pricepi . Daca nu, ne întrebi aici pe noi
Și crezi că alea sînt pe Windows?
plot twist: cureaua mea produsă la Brașov a plecat azi din depozitul din Polonia.
Ceva legat de „evolutia” farurilor de la masina si cum de la 9$ au ajuns la 9000$
https://9gag.com/gag/aqyD9WL