Cam cât de futută să fie lumea în care trăim dacă oamenii despre care noi credem că o duc bine și sunt fericiți se sinucid?
Păreri? Idei?
Eu am una: dacă toți ăia care au pus azi pe feisbuc citate și poze cu Robin Williams ar încerca să devină oameni mai buni, planeta ar fi un loc mai frumos.
Când nu o sã mai tratam depresia ca niste dinozaurii pseudo-intelectuali ce suntem, „eh lasã mamã ca trece”, „esti barbat ce naiba” , poate o sa ni se deschida ochii si o sa intelegem ca bolile care nu se vad existã
Poate tu crezi ca o ducea bine (material?) si era fericit. Dar un om care se lupta cu dependenta de droguri si alcool nu pare deloc fericit. Apoi, extra-exuberanta aia cu care se dadea in stamba in absolut orice ocazie duce cu gandul la o afectiune bipolara (azi esti super-mega fericit si plin de energie, maine esti suicidar) . Si…se vedea in ochii lui o sclipire de tristete, chiar si in momentele cand te facea sa razi mai bine. SIgur, nu m-am gandit niciodata la sinucidere (si imi pare extrem de rau ca a facut-o!) dar stiam ca nu e fericit. Oricine i-ar fi acordat un minim de atentie ar fi stiu…
Era bipolar declarat, uneori renunta la tratament si astfel avea iar episoade depresive puternice.
Iar dependenta de droguri pentru 10% din popendulatia lumii e de fapt o boala si nu o alegere, mai ales pentru cineva cu tendinte maniacale ca el.
Regula de aur este sa nu compari parerea despre sine cu impresia de bine lasata de cei din jur mai ales daca nu ii cunosti personal. La prima impresie toata lumea o duce bine si e fericita. Suna un prieten si intreaba-l ce face, poti fi sigur ca iti va raspunde ”Bine, ce să fac?” si apoi va incepe să se laude cu diverse.
De facebook nu mai spun, locul unde oamenii arata mai bine si par mai fericiti in poportie directa cu dezamagirea și disperarea celui ce priveste.
Eu cred că socializăm prea mult cu oamenii pe care nu ii cunoastem si prea putin cu cei pe care ii cunoastem.
Doua cuvinte: alcool, droguri. https://www.hollywoodreporter.com/news/robin-williams-death-his-cocaine-724802
Mie altceva mi se pare de prost gust : Dupa ce un om cunoscut moare, toata lumea cauta citate de la persoana respectiva si posteaza ce i se pare lui ca da mai bine. Pentru ca eu nu cred ca atatia oameni stiu citate pe de rost de la acesti oameni.
Punandu-se astfel problema, se naste urmatoarea intrebare : De ce e nevoie ca cineva sa moara pentru a-l aprecia? Pentru ca astia suntem ca oameni, luam totul ca un drept al nostru, iar cand suntem privat de el, incercam cumva sa-l valorificam.
E mai usor sa te minti ca traiesti dupa citatele altora decat sa-ti iei 30 minute pe zi si sa reflectezi la viata ta personala. De ce? Pentru ca sunt sanse mari sa nu-ti placa ce vezi, si nu vrei sa te lupti cu schimbarea, pentru ca asta inseamna munca din partea ta, efort si ambitie. Viata trece, multi oameni nu se schimba.
nimeni nu stie ce era in mintea lui.
Se presupune ca Robin Williams s-ar fi sinucis intr-o criza de depresie.
Am cautat pe net, pe mai multe site-uri medicale, acolo se spune: „Depresia nu cruta pe nimeni, nu conteaza cati bani ai.”
Eu insumi ma consider putin depresiv, si m-am gandit de vreo doua ori la sinucidere. Pentru cine nu stie cum e sa te gandesti la asa ceva, e cam asa: stai pe balcon la etajul 5 si te intrebi: „daca acum m-as arunca, ar fi vreo diferenta pe undeva? Ce pierd? NIMIC!”
Ei, „nimic” asta nu are nici o legatura cu averea.
Am observat ca, ciudat, comediantii sunt mai dispusi catre depresie -> mie si Jim Carrey mi se pare putin depresiv; se spune ca in viata reala Birlic era apatic si chiar putin anost…
E greu cu depresia.
–––––
De unde stii ca Robin o ducea bine. Rehab de doua ori, alcoolic… nu prea cred ca „bine” era cuvantul corect.
Sincer, daca ar fi sa-mi pun cateva intrebari – corelandu-le cu sursa gandurilor mele de sinucidere…
Am scris mult dar am sters. Asa e naspa la depresivi, fiecare caz e unic, nu ne putem da cu presupusul. Pastilele trateaza bio-chimic problema, nu psihic.
Vorbește cu cineva!Profesionist
https://www.cracked.com/quick-fixes/robin-williams-why-funny-people-kill-themselves/
uneori a cauta ajutor si a vorbi cu un psiholog sau in caz mai grav cu un psihiatru e posibil sa ajute.
acum sunt destule terapii care pot ajuta depresivii una , si cea mai folosita, este CBT ( Cognitive Behaviour Therapy) care cica da rezultate, nu vindeca dar imbunatateste…
Eu cred ca toti avem un anumit grad de depresie in noi si este normal.
Este normal datorita vietii stressante si pe care o ducem.
Kay, mi-ai luat linkul din degete!
Vezi si asta: https://www.tm.org/not-found
A murit ca un las.
Iar legat de „fericire” sunt multe de spus. Varianta scurta e ca doar prostii sunt fericiti.
De ce a murit ca un las?
Încă unul din mulți care crede că sinuciderea e un semn de lașitate. Că știm noi ce era în mintea omului. Că i-am citit horoscopul.
Sinuciderea nu e un semn de lasitate. Ai nevoie de curaj sa o faci.
Ii respect pe aia care isi iau viata ca niste barbati. Fara amenintari (cum face muierea mea depresiva care zice ca se sinucide pentru orice rahat gen daca nu vrei sa mergem la mare ma omor, etc.), fara bilete de adio, fara cerseala de atentie. Te duci in spatele casei fara sa spui cuiva si inghiti un glont sau legi o curea de copac si de gat. Ai nevoie de bile de otel sa faci asta.
Phunkster, pentru ca:
LAȘ, (Om) lipsit de curaj.
CURAJ, Forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile de orice fel.
Apropos de primul comentariu, al lui Nicolae.
M-am gandit mult cum am ajuns sa fiu depresiv: mi-a murit unul din parinti cand am fost mic, dar nu chiar atat de mic incat sa nu conteze. Plus alte incidente pe care nici macar parintii mei nu le stiu/stiau, pentru ca mi-a fost rusine sa le spun. O frica interioara, de om slab.
Dar eram bine-facut, mare, gras… Cunosc foarte bine “eh lasã mamã ca trece”, “esti barbat ce naiba” . NU TRECE. E nevoie de mult mai mult.
Stiti comediile alea cu oameni mari si puternici, care plang pentru ca si-au adus aminte de ceva din copilarie? E pe bune, e si cazul meu. Am peste suta de kile, trag de fiare, sunt ras pe cap, pot duce lejer intr-o mana un sac de 30-40 de kile… ce treaba are asta cu creierul meu? Cu puterea de recuperare dupa un incident emotional?
“eh lasã mamã ca trece”, “esti barbat ce naiba”… cele mai nocive expresii pe care le puteti spune copiilor.
Da, nu trebuie sa-i cresti retarzi si plangaciosi, dar VORBESTE cu copilul, EXPLICA-I pe intelesul lui. AJUTA-L! Il simti mai sensibil, trebuie sa-i aloci timp dublu-triplu fata de timpul alocat unui copil „tare”.
Robin Williams… in afara ca era un bun comediant, ce stim despre el?
Daca stii ca esti depresiv nu poti sa te sinucizi pt ca iti dai seama ca o faci pt ca ai o problema psihica. Un om depresiv normal la cap zice” Viata mea e de cacat pt ca sunt depresiv nu pt ca e asa in realitate”. Un om bolnav cu capul nu poate admite ca are o problema si in concluzie nu il poti ajuta pt ca orice ai face el nu va admite ca e depresiv si nu te poti trata de o boala pe care consideri ca nu o ai.
Explica-i asta lui Robin Williams.
Cred ca iti dai seama ca era plin de psihologi in jurul lui. Nu mergea.
A inceput cu o bautura – eu am baut acum, la cina, doua pahare, si deja ma simt bine.
O fi mers bautura, apoi nu a mai mers. A dat-o pe droguri. O fi dus-o asa ceva timp… dar apoi?
In plus, ai o mica inadvertenta: „Un om depresiv normal la cap zice…” sa presupunem ca eu sunt mai „normal” la cap. Adica, mai tare ca psihic. Mai tare decat Robin, mai slab decat majoritatea.
Crede-ma, „normal la cap” e o notiune extrem de larga.
Si eu sunt constient ca sunt depresiv. Uite, moartea lui Robin m-a zguduit putin, clar NU vreau sa ma sinucid.
Dar… cine stie cum va fi peste cateva luni?
Ma crede cineva ca rolul „Regele pescar” a lui Robin mi s-a parut cel mai real rol al lui? Poate de asta l-a jucat asa bine, daca nu ma insel a fost nominalizat la Oscar pentru el… De fapt, asa a ajuns Robin Williams in viata mea, nu prin Mrs. Doubtfire. In „The Fisher King” l-am vazut prima oara.
Unii dintre noi (fanii, mai exact) mai stim cate ceva despre Robin. In interviuri si in spectacolele de stand-up comedy a tot povesit intamplari din copilarie. Se simtea nebagat in seama, parintii (mai ales tatal era mai sobru) si se chinuia sa le atraga atentia prin diverse chestioare comice.
A trecut prin 3 casnicii, a avut probleme cu drogurile si alcoolul inca din tinerete. Personal cred ca a fost un neinteles si ca asta, alaturi in primul rand de succesul oarecum timpuriu, l-au dus pe drumul pierzaniei.
Am vazut doua ceremonii in care a castigat 2 premii diferite, la niste ani distanta. Prima data sotia (Marsha, cea de-a doua) a sarit in sus de bucurie cand s-a anuntat castigatorul, de ziceai ca au castigat premiul cel mare la loto. La a doua ocazie, i-a aruncat o privire cu subinteles, evident nefericita in comparatie cu primul eveniment, iar copiii, pe care i-a mentionat la lista de multumiri, de-abia daca s-au sinchisit sa salute publicul in ciuda insistentelor tatalui. Cine a vazut filmul World’s Best Dad, stie despre ce vorbesc.
Cam atat am avut de spus.
Cosmin a comentat: „A murit ca un las.”
Cea mai prostovana remarca. Sau, pe moldoveneste, esti prostălău, bă.
Sau… poate tu esti din vacile alea de se inghesuie la pupat de moaste. Ca numai in mediile alea nu vezi „lasi”, dar e plin de violatori de copchii, babe proaste, femei acoperite (dar care viseaza numai pendula) si alte alea.
Poate ma credeti, poate ca nu, dar cand am auzit ca a murit, am plans.
STIAM ca are o problema, de la faza cu rehab (am urmarit cazul, pentru ca sunt un fan al actorului), si gandindu-ma la mine, am realizat ca nu s-a rezolvat.
De cativa ani Robin Williams era cam varza.
Am plans pentru ca dezvoltarea tehnologica a anilor in care traim nu mi-a permis sa-i spun ca eu, un om din Romania, vede mai mult decat glumele la TV.
Robin, TE IUBIM, te iubim PE BUNE, nu prostii. Nu pentru ca faci glume azi, ci pentru tot ce ai facut pentru noi, de cand te cunoastem.
Cred ca daca ar fi anuntat ca e depresiv, milioane de oameni s-ar oferit sa-si petreaca o zi cu el, sa-i suporte besinile si ragaielile.
Singuratatea e inamicul numarul 1 al depresiei.
Asta ma intriga, ca nu a tipat in gura mare, nu a iesit pe strazi sa vorbeasca cu lumea.
De exemplu, cand simt ca se apropie gandurile cele mai negre, eu ies sa fac piata. Nu cumpar nimic in zilele alea, de obicei, dar merg printre oameni, vad chipuri noi, ma ajuta. Poate numai pe mine, repet – depresia e unica de la caz la caz – de asta e greu cu tratamentul.
V-ati simtit vreodata singuri? Singuri de tot, desi erati inconjurati de oameni? Acum multiplicati senzatia, sa o simtiti NON STOP.
E greu, credeti-ma.
Vreti sa incercati? Incuiati-va in casa, fara net, fara telefon, fara TV, fara carti, fara nici un mod de comunicare convenabil. Doua zile.
Incercati macar pentru 24 de ore.
Sau ce, Robin Williams avea cu cine vorbi? Sunteti siguri?
Repet: e foarte greu cu depresia.
Si eu sunt depresiv: erau veri cand nu ieseam din casa 3 luni de zile. Noroc ca stateam cu parintii, altfel muream de foame. Acum stau in chirie si cand am ganduri negre, ies din casa la o plimbare pe strada pana transpir ca un porc si se elibereaza endorfinele in creier. Era si cand beam o sticla de tarie in 2-3 zile, dar am realizat ca alcoolul nu ajuta, doar acopera problemele. De ce sunt depresiv? Pentru ca am niste probleme medicale care ma impiedica sa ma bucur de vara si de viata in general, ca orice om normal. Nu pot sa merg la mare, la strand, la piscina sau in orice alt loc in care trebuie sa ma dezbrac la bustul gol. Din cauza asta n-am nici prietena. Problema mea e ca nu mi-am acceptat situatia si inca sper ca prostul (stiu), ca problemele mele vor disparea, desi sunt boli incurabile. E ca si cum esti bolnav de sida, dar astepti o minune, desti stii ca vei muri intr-o buna zi, si totusi nu te poti impaca cu gandul! Si nici prieteni nu prea am, pentru ca ei sunt normali, oameni sanatosi si nu ma inteleg. Prefer sa am 5 prieteni depresivi ca mine, care ma inteleg perfect, decat 10 prieteni sanatosi tun, care cred ca ma plang degeaba, si nu stiu ce e aia o depresie. Le-am si zis ca daca erau ei in locul meu, s-ar fi sinucis de mult, dar ce sa inteleaga niste prosti.
Poate facem clubul depresivilor anonimi.
Bineinteles, ne intalnim numai dupa ce facem sport, sau ne intalnim sa facem sport.
Poate parea o gluma, dar ideea nu mi se pare rea deloc!
Atunci cand ai probleme si esti trist e normal, atunci cand lucrurile sunt ok si esti trist e depresie. Cam asta e depresia, cand nu ai motive sa fii suparat, tu esti. Si de fapt nu ai vitalitate, ca depresia nu e opusul fericirii, ci al vitalitatii.
Daca incerci sa tratezi asta cu alcool, droguri si alte chestii maniacale nu prea o sa iasa bine.
Pentru că oamenii o duc nemaipomenit de bine dacă ne-am lua după filmele pe care ni le servesc ei, cu dragoste, fluturași în stomac, Romeo și Julieta, la care visează toți proștii, după care se aruncă în cap din cauza unui puseu depresiv, sau iau cu un pumn de doctorii mai mult decât ar fi trebuit!
Niciodată nu-i ca în filme, iar singurii oameni pe care i-am văzut râzând tot timpul și fiind fericiți tot timpul au fost cei cu retard mintal, fără să vreau să-i jignesc în vreun fel pe cei în cauză!
sorin a comentat: „Sufletul gol, orbit de propria adorare de sine nu vede alte tinte/cauze nobile pentru care sa traiasca printre oameni.”
Ce adorare de sine, ma, daca s-a sinucis? Fa diferenta! Daca era „adorare de sine” isi facea statuie, nu se sinucidea.
Vrei sa stam putin de vorba, sa-ti explic cum e cu depresia? Hai, ca reusesc sa aduc oameni in pragul disperarii ca Hannibal Lecter.
Au fost multi care au incercat sa ma ajute – cand incep sa le expun cum vad eu viata, cand le dau o doza din realitatea mea, incep ei sa devina tristi si apatici. Nu, nu ma laud, dimpotriva. Nu e placut deloc. Realitatea TA poate nu e cea reala (joc de cuvinte) dar faza e ca nimeni nu are o viziune corecta a realitatii asa cum e.
Scurt, experiment – la orice gasesti tu ca fiind sensul vietii, raspunde-ti cu „si ce?”, „ce sens are?”. Fa exercitiul asta, faceti exercitiul asta: „ce sens are?”
Repet: numai cine nu a trait putina depresie isi poate da cu presupusul atat de usor.
––––––
Stiti expreisa celebra: „nu ma intelegi.”? O stiti, cel putin o data ati folosit-o si voi.
Acum puneti-va problema ca pe bune nimeni nu va intelege. Nimeni nu vede cum vedeti voi, nimeni nu are experienta voastra de viata sa vada cum vedeti voi… adica sunteti SINGURI.
Si Robin Williams putea fi orice, numai om simplu „din popor” nu era.
Da, chiar cred ca nu erau multi care sa-l inteleaga.
Eu cred ca multi oameni isi pun intrebari legate de sens fara sa sufere neaparat de depresie, e ceva normal si omenesc. Raspunsul meu de om la intrebarea asta e: bai nene dar sensul asta cum arata el, cu ce se mananca, ce vin merge cu el? Sensul asta creste prin copaci de cu totii parem sa ne asteptam ca intr-o zi sa cada si sa ne loveasca in cap? Sensul asta nu e in marea lui majoritate subiectiv si construit de fiecare dintre noi? – adica da, total fals si inutil pentru unul din afara dar 100% real pentru cel care si l-a construit? Sensul asta se numeste uneori Dumnezeu, alteori se numeste „ban” iar alteori se cheama „hai sa ma duc si sa mor ca prostu in africa de vest incercand sa ii ajut pe aia cu ebola lor”.
Nu vreau sa te „inflamez” si nici nu sunt troll, doar incerc sa inteleg.
Marius, a nu vedea un scop final al actiunilor si in ultima instanta al vietii este un lucru grav care ni se trage din societatea moderna. In satele care ne-au ramas, si in care cursul vietii decurge normal si nu artificial ca la oras, in aceste sate oamenii simt natura si instinctul de a trai. Au pofta de viata, dorinta de a vontinua, de a supravietui. Natura te regleaza. Daca tot nu pricepi, incearca calea credintei ortodoxe care ne-a ramas mostenire de la niste oameni mai intregi la cap ca noi. Din ce observ, multi traiesc in iadul deznadejdei, care este o stare de existenta lipsita de vlaga, in care omul nu mai simte nornal, nu mai intelege corect. Ceva simte, dar simte anapoda, intelege invers. Simtirea corecta si intelegerea corecta se capata sau se restabileste printr-o lupta cu demonii interiori, lupta menita sa alunge straturile negative care sunt asezate peste creier si suflet. Aceste straturi negre, care acapareaza fiinte mai mult sau mai putin cu voia lor, induc aceste stari depresive cu scopul de a chinui fiinta si a se hrani cu tristete. Eliberat, sufletul se umple de straturi de lumina, ce ii induc fiintei motive de bucurie, speranta, nadejde, continuitate, iubire, dorinte nobile. La baza unui suflet bolnav sta un demon care se hraneste din el. Din iadul deznadejdii nu se iese prin forte proprii, nu cu ajutor de la oameni simpli, ci cu o dorinta a omului de a se sincroniza cu lumina creatoare de viata si principiile ei, ca sa ii dai motiv sa te vindece. Cauta un preot bun. Nu rade, nu incepe cu adresari, prejudecati la adresa religiei. Eu iti spun ce exista si cum stau lucrurile, iar faptul ca cineva nu crede sau nu vrea sa inteleaga nu ma priveste.
Cat de fatalist, dramatic. Ok si eu am stari depresive periodic, dar chiar asa? Bine, ii inteleg pe cei care au motive serioase ca starea de sanatate, traume psohologice serioase din copilarie, etc., etc. Dar astia care in fiecare zi au posibilitatea sa aleaga sa se simta altfel decat sa alunece in depresii crunte pentru ca se complac in acea stare, asta e modul in care se simt diferiti, speciali…. ma lasi? Astia mimeaza depresia si o mimeaza constient, alegand acest mod de viata in fiecare zi.
@Sorin multumesc!
@ea „Astia care in fiecare zi au posibilitatea sa aleaga sa se simta altfel” nu sufera de depresie. Depresia adevarata este un dezechilibru chimic in creier, si nu e controlabila – chiar crezi, chiar crede cineva ca un om ar alege sa se sinucida daca ar avea optiunea sa „think positive thoughts” si atat? Daca era atat de usor?
Cum zicea Allie Prosh, „But trying to use willpower to overcome the apathetic sort of sadness that accompanies depression is like a person with no arms trying to punch themselves until their hands grow back. A fundamental component of the plan is missing and it isn’t going to work.”
De fapt, uite tot postul ei despre depresie, e foarte apreciat: http://hyperboleandahalf.blogspot.com/2017/10/adventures-in-depression.html
Si oamenii carora le merge bine pt avea dereglari la debla
Nu banii si averile definesc succesul in viata. Aparent, dupa ce reusesti sa iti asiguri o viata de lux, ea devine parte integrata din viata de zi cu zi si ti se pare ceva normal, nu te mai bucuri de ea, si incepi sa nu mai realizezi cat iti este de bine. Din aceasta cauza cauti urmatorul nivel, sau altceva. Asa ajungi la alcool si droguri. Stiti cand se sinucid cei bogati si plini de faima ? Nu cand isi dau seama ca sunt dependenti, ci cand isi dau seama ca banii nu mai sunt un subiect de fericire pentru ei, faima au si nu ii mai intereseaza faima, iar renuntarea la alcool si droguri ii trezeste intr-o lume unde nu mai au unde urca, nu mai au ce indeplini, nu mai este nimic ce nu pot avea. Defapt, ceea ce nu stiu este ca le lipseste ceva din suflet. Sufletul gol, orbit de propria adorare de sine nu vede alte tinte/cauze nobile pentru care sa traiasca printre oameni. Sa ajute (altfel decat pentru imagine), sa faca ceva util pentru cei nevoiasi, pentru societate, sa investeasca in surse ecologice de energie si in cercetare de exemplu. A avea totul orbeste pe multi. Duce in ultima instanta la deznadejde, si apoi la sinucidere.
Marius, unora le trebuie „curaj” sa traiasca mai departe. Probabil asta intelegea Cosmin prin las.
Cum scriai mai sus: tragi de fiare, poti duce lejer intr-o mana un sac de 30-40 kg, deci fizic o duci bine. Daca ti-au venit deja ganduri de sinucidere se pare ca sufleteste mai trebuie „sa tragi de fiare”. Altfel, esti „barbat” numai pe dinafara.
Nu cunosc, si probabil ca nu voi cunoaste niciodata ce inseamna sa fi celebru la un nivel atat de inalt, incat sa te simti singur sau abandonat.
Totusi, nu pot sa nu incerc sa-mi imaginez cat de mari pot fi problemele tale incat sa ai bani, succes si celebritate si totusi, sa crezi ca este o idee buna sa abuzezi de alcool, droguri si intr-un final sa te sinucizi.
Istoria este inundata de povesti de genul asta, si probabil ca nu va inceta niciodata sa se repete.
Poate inveti sa pui cate i-uri trebuie si dupa aia te gandesti sa devii(devi?) celebru.
Cercul vicios al pizdii, depresivul devine introvertit şi cei cărora le-ar putea păsa de problema depresivului nu observă, fapt care accentuează şi mai tare depresia.
Probabil că dacă cei care au o problemă mare, ar face un pas în a o împărtăşi, în momentul cînd ea apare, ar fi mai puţine cazuri de oameni care se pastilează luni în şir degeaba, sau poate chiar mor. Faza cu împărtăşitul, trimite la alte necunoscute: dacă e cineva care să asculte cu interes şi să-i pese, dacă depresivul vrea să păstreze o imagine de om fără probleme, dacă îi e teamă că ar deveni bătaie de joc, dacă…
Mosule, ti se parea Robin Williams, introvertit?
Si asta cu „impartaseste cuiva problema ta” – in 2014? Ai vazut faza de la metroul londonez? A cazut copchilul pe linii si se uita bou’ ala ca la poarta noua. Puii mei, MOARTE in 10 secunde si-l durea in cur.
E greu cu „impartasitul”.
Poate de asta exista AA si altii, ca numai un betiv te intelege in boala ta de betiv.
Dar ai vazut „nebuni” sa se inteleaga unul cu altul? Boala lor poa’ sa fie denumita la fel, dar nu e de natura bio-chimica.
De asta „nebunii” nu au tratament si merge greu medicatia & stuff: pentru ca e foate greu sa gasesti doua cazuri la fel. Fiecare cu „piticii” lui…
@Marius – „Si asta cu “impartaseste cuiva problema ta” – in 2014? Ai vazut faza de la metroul londonez? A cazut copchilul pe linii si se uita bou’ ala ca la poarta noua. Puii mei, MOARTE in 10 secunde si-l durea in cur.
E greu cu “impartasitul”.
Poate de asta exista AA si altii, ca numai un betiv te intelege in boala ta de betiv.” – Ai spus cam ce am spus şi eu, dar cu alte cuvinte
„Dar ai vazut “nebuni” sa se inteleaga unul cu altul? Boala lor poa’ sa fie denumita la fel, dar nu e de natura bio-chimica.
De asta “nebunii” nu au tratament si merge greu medicatia & stuff: pentru ca e foate greu sa gasesti doua cazuri la fel. Fiecare cu “piticii” lui” – Amesteci pepeni cu stîlpi, una e o depresie declanşată de ceva, favorizată de altceva şi alta e problema psihică, care are manifestări mult mai largi decît depresia
Robin Williams a fost actor, mă gîndesc că îi era foarte uşor să devieze atenţia oamenilor din jur, de pe „cum îi mai merge” sau poate a cerut hotărît să fie lăsat în pace. Nu vom şti niciodată.
pai chiar actorul insusi a zis: „sa ai bani nu insemna sa fi fericit ci sa ai acces mai usor la cocaina”
Treaba nu-i asa de simpla cu „fericirea” si „veselia” afisate: https://www.cracked.com/quick-fixes/robin-williams-why-funny-people-kill-themselves/ .
Si ca sa raspund la intrebarea din post, luea poate fi foaaarte fututa, cam cat de mult vid are in cap unul care trage concluzia ca „a murit ca un las”.
Asta e prostia, sa dai vina pe droguri si alcool cand problema este alta. A prezentat intotdeauna simptomele unui maniaco-depresiv (din pacate e atat de usor sa le treci cu vederea), dar nu a fost luat in seama desi a fost intotdeauna „cineva”. Alcoolul si drogurile au fost pur si simplu un refugiu ca sa poata sa treaca peste episoadele depresive, dar pana la un moment dat, cand nu au mai functionat.
E ciudat cum tratam mai serios bolile de dinti decat tratam bolile celui mai important organ al omului: creierul. Tot timpul a fost trecuta cu vederea depresia, a fost luata in deradere nebunia, senilitatea, etc. Ciudat.
Daca are cineva timp si chef sa vada asta, chiar recomand:
Stephen Fry – The Secret Life Of The Manic Depressive
https://www.youtube.com/watch?v=uj8hqXd7N_A
https://www.youtube.com/watch?v=B3rHTm1YLxA
Robin Williams nu a fost un comediant. A fost un artist tragi-comic. Prestarile lui cele mai bune le-a avut in drame ( Good Will Hunting si Dead Poets Society).
In rest, e foarte adevarat ce se spune despre oamenii amuzanti. Oamenii amuzanti sunt cei care au trait intr-o familie foarte trista si si-au format un instinct din a face lumea fericita indiferent de situatie.
Omagii pentru omul Robin Williams. Pentru ca actorul va dainui prin filmele sale.
Nu stiu cine a zis : daca n-as fi avut alternativa sinuciderii , as fi fost mort de mult. Dar asta-i valabila doar pentru aia care inca mai spera.
Cei care sunt depresivi au creierul de 5 ani. Copii de 5 ani cand sunt batuti sau certati de parinti isi doresc sa moara ca sa ii para rau parintelui pt ca l-a certat. E o forma de pedeapsa in mintea lui, dar e o minte de 5 ani. Robin Williams credea ca ii va pasa cuiva de el? Peste 5 zile nu mai scrie nimeni nimic de el, dar el e mort. Rezultat?! Zero!
O intrebare ar trebui sa-si puna depresivii: Acum sunt nefericit, daca ma sinucid voi fi mai fericit?!
„Acum sunt nefericit, daca ma sinucid voi fi mai fericit?!”
Raspuns1: Ce sens are totul? Ce sens are intrebare asta?
Raspuns2: Oricum tot murim.
Raspuns3: Am incercat de zeci de ori sa fiu fericit, nu pot. So…
Raspuns4: Sa presupunem ca mai traiesc 50 de ani… pentru ce? Sa ce?
Raspuns5: Si daca maine voi fi fericit… cu ce ma ajuta? Sa traiesc? Pentru ce?
Mai vrei? Ca as mai avea. Si astea numai din experienta mea… astept pe alti depresivi sa scrie alte raspunsuri.
––––
Eu mi-am gasit „tratamentul”: cand realizez ca ma duc la vale (iti trebuie experienta sa realizezi asta), fara sa gandesc prea mult ma duc in parc si fac ceva sport. Orice. Mers repejor, alerg putin, dau la bicla… uneori stau in camera si dansez ca tampitul, singur.
Endorfinele apar, ma ajuta. Maine va fi o zi noua. Dar care e sensul?!?
„Robin Williams credea ca ii va pasa cuiva de el?”
Man, ce nu intelegi? Un depresiv, in cele mai multe cazuri, nu mai vede sensul lucrurilor. Tu crezi ca il durea undeva pe Robin de ce credeau ceilalti despre el? Si oricum, daca era de „pasat de el”, iesea pe strada si intr-o ora gasea mii, zeci de mii, sute de mii de oameni carora „sa le pese” de el…
Totusi, cred ca nu avea un prieten adevarat.
Personal cred ca numai un bolnav psihic se poate sinucide sau se poate gandi sa o faca. un om normal nu face asta. daca a fi depresiv inseamna sa fii bolnav psihic atunci poate ca in loc de psihologi de canapea ti-ar trebui psihiatri si camasi cu maneci lungi.
Mariusica, dragule. Viata are sensul pe care vrei tu sa i-l dai. La toate intrebarile alea pe care tu ti le-ai spus eu am raspunsuri potrivite pentru viata mea. Daca in infinitatea asta de posibilitati tu inca n-ai gasit un motiv de fericire, un scop, o tinta, ori n-ai cautat bine, ori e ceva scurtcircuit pe undeva.
Un interviu foarte bun cu Andrew Solomon la emisiunea „TopCultura” ( de la minutul 24) despre depresie:
https://www.tvrplus.ro/
Unii, cand debiteaza prostii mai mari decat toate continentele la un loc, au minte chiar de trei ani, nu de cinci.
cei care sunt genetic aplecati catre depresie si au obtinut deja mai mult de la viata decat media (dupa perceptia societatii fiecaruia) sunt mai susceptibili la forme severe. probabil si pentru ca nu mai apreciaza succesul, nu mai au nimic de demonstrat, nu mai gasesc pentru ce sa lupte. Depresia e extrem de vicleana, paralizanta; Andrew Solomon spunea in Demonul Amiezii ca trebuie sa fii sub tratament, intr-un fel de remisie, ca sa poti duce suicidul la bun sfarsit pentru ca intr-o faza acuta nu ai avea forta
Un articol in care un autorul pomenit mai sus, expert si traitor de mari depresii relateaza
https://www.newyorker.com/culture/cultural-comment/suicide-crime-loneliness
„Whenever life sucks, remember you’re going to die someday.”
Analiza citatului printr-o mostra de gandire de om depresiv:
Pentru mine viata „sucks”, si oricum murim, deci ce sens are sa mai continui? In plus, ce cacat mai pot face cu viata mea, am 30 de ani si nu am facut nici un rahat, cunosc unii mult mai tari decat mine. Practic, cu mine sau fara mine, nu conteaza.
Egoist nu sunt (asta e cea mai mare problema a depresivilor!), daca as fi egoist m-ar durea in cur de tot si as fi bine, dar imi dau seama ca lumea nu are nevoie de ajutorul meu, de existenta mea. Care e sensul atunci, pentru a trai? Sa ce? Pentru ce sa experimentam multe lucruri daca tot murim si ajungem pamant; in plus traim 100 de ani, la scara istoriei e un cacat; tot ce invatam acum, peste 15 ani nu va mai conta, lumea se schimba.
Si daca ma intrebi pe mine, mi-ar placea sa traiesc in trecut, o chestie care nu se mai intoarce, practic merg pe un drum din ce in ce mai rau: viitorul nu e de mine, stiu sigur asta. Soarele stralucea mai frumos cand eram copil, acum parca totul e altfel, visele mele contin exclusiv imagini din trecut… ce frumos era la bunica! Linistea aceea nu o voi mai putea repeta.
=======================
As paria ca cel putin o idee de aici ati avut-o sau o aveti si voi (de exemplu faza cu bunica). Problema e cum treci de ea, cum creierul tau o asimileaza…
Exact ce spuneam:
doua cu/despre Robin, de pe blogul lui Arhi:
Robin Williams spunea : « Credeam ca lucrul cel mai rau care ti se poate inatmpla in viata este sa ramai singur. Nu e! Cel mai rau lucru este sa ramai cu oameni ca te fac sa te simti singur ».
Citat dintr-un film: “Am auzit candva o gluma: un om merge la doctor.Ii zice ca e deprimat. Ii zice ca viata ii pare dura si cruda. Ii zice ca se simte singur intr-o lume amenintatoare in care ceea ce se afla inainte, viitorul, e vag si plin de incertitudini. Doctorul ii raspunde: Tratamentul e simplu. Marele clovn Pagliacci e in oras diseara. Du-te sa-l vezi. Asta ar trebui sa te inveseleasca. Omul izbucneste in lacrimi si ii zice: Dar doctore… eu sunt Pagliacci.”
Marius, sa traiesti pentru ca viata este un dar. Intrebarile tale au un singur raspuns: Dumnezeu. Viata tuturor este data astfel incat sa te departezi de lucrurile lumesti si sa vrei sa te apropii de Dumnezeu. De aia simti si tu asta si nu intelegi de ce.
de la Socrate, Freud si Lacan citire:
Life is a disease and the only cure is death…
Am mai vazut azi un ratat pe la Arhi, in contextul :
Arhi: Jerome nu mai poate sa scrie, oare cine-i va lua locul?
Cacatul de om: Intreaba-l pe Robin Williams. R.I.P
De ce pendula mea a mai zis la misto Robin Williams si apoi a pus Rest.In.Peace? Pentru ca el poate. Pentru ca el vrea.
Referitor la „sa facem lumea mai buna” , exista de exemplu „7 cups of tea” https://www.7cups.com/ , unde voluntarii asculta problemele persoanelor aflate in dificultate, singure , etc. Sigur sunt multe alte asemenea optiuni ( nu neaparat online ) , problema consta in ai convinge pe cei cu probleme sa apeleze la ele .
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!
Oameni ok se sinucid insa altii care-ar trebui, in loc sa se sinucida, maninca cirnati cu varza, dorm ca pruncii si asteapta verdicte. Sau organizeaza „plimbari” cretine la Cotroceni la care vin alti idioti care nici aia nu s-au sinucis cind trebuia.
Apropos de filme cu Robin Williams: ati vazut „One hour photo”? Dar „Insomnia”?
Am scris cam mult azi, pentru ca m-a afectat evenimentul.
Apropos de copii si de indemnul de a-i asculta si de a petrece timp cu ei.
O mama are copii (nu stiu cati, nu spune, dar mai mult de unu) cu acelasi diagnostic ca al lui Robin Williams.
Ultimul paragraf, femeia l-a pus in italic – aici nu pot.
Daca aveti copii, cititi:
=============
Raising children means we learn all there is to know about whatever illness they have. At least it means that to me. If my child had diabetes or cancer, my depth of knowledge would not end at a prescription. No. I have to understand the illness. I have to know all the symptoms, what causes them, and how to treat the causes. I have to know.
This is especially true when it pertains to my children’s minds. Several of my children have this disorder. I want to know why my child says this or lashes out like that. I have to know so that I can understand and offer help. Maybe I can change something to make it better. Perhaps if I do this, she won’t suffer that.
In all of this, I’ve learned more than I ever thought I would know about bipolar disorder. I have to know because I want to make life better for my kids.
The Sadness that Dominates People with Bipolar Disorder
There is a sadness in people with bipolar disorder that the rest of us will never understand. We can sympathize and even empathize, but we will never truly understand the sadness that dwells in their hearts and takes over their spirit every second of their lives.
So many times my child has said to me, „You don’t understand! You will never understand! Even when I’m happy, even when I’m having fun, even when I’m laughing, there is a sadness that is in me. It never goes away, Mommy! I am never really happy!”
Problema e in prima fraza: oamenii despre care noi credem că o duc bine și sunt fericiți.
De ce crezi ca o ducea bine? Ce inseamna sa o duci bine pentru tine? Dar pentru el? Ai raspuns acelasi lucru? Ce inseamna fericirea? Cand ai fost ultima oara fericit? Ce ai simtit exact?
In ziua de azi citesti 2 fraze despre cineva sau schimbi 2 vorbe si presupui ca e fericit si gata. Acum sa imi vad mai departe de ale mele.
Stiu ca e munca sa stai sa asculti sa urmaresti comportamentul, sa intretii o relatie, dar asa se intretin relatiile. Nu „a zis ca e ok, ce pot face mai mult?”.
Un sfat: nu mai incerca sa te faci pe tine fericit. nu functioneaza asa deoarece la sfarsit vei avea un sentiment de falsitate. nu a fost fericire adevarata, ca eu am facut X ca sa fiu fericit.
Mai simplu, fa pe cineva de langa tine fericit, un frate, o mama, un prieten, un necunoscut la coada la mega image (comment sponsorizat).
Si inca o chestie pentru cei care au in jur oameni mai in varsta: facetii sa se simta utili. A fost contabila mata la viata ei? Cerei un sfat legat de ceva financiar. Bunicatu bea de rupe? Intreabal de vinuri mai selecte si ce crede el ca ar merge pus la imbatranit, chiar daca nu vei pune niciodata un vin la invechit. Nea Marin de la parter e pescar? Intreabal ce merge pentru prins rechini.
Ajuta mai mult decat orice altceva.
Poate omul n-a observat ca pe langa alchool si droguri, mai exista si femei
Cred ca tocmai pentru ca noi credem ca sunt bine, fericiti, ei se sinucid.
Da vom zice ca e depresie, tristete, filozofie dar in final orice om care sta putin pe ganduri realizeaza ca il vor pune in pamant pana la urma.
Toata lumea alearga spre un varf iar cei ce au ajuns le e rusine sa spuna ca nu e nimic acolo. Multi oameni care au ajuns milionari in euro marturisesc ca nu e chiar asa exceptional pe cat isi imaginau. Pana la urma nu poti manca cu zece guri. Viata ne arata ca vedetele si cei ce au progresat in aceasta viata nu au neaparat o viata fericita. Incidenta sinuciderilor, antidepresivelor si consumului de droguri la cei aflat in topul societatii este foarte mare. Ei trebuie doar sa mentina starea de fericire iluzorie.
Stau sa ma gandesc cum venim cu pixeli, cu eficienta cu progres si in final ajungi mancare la viermi. Atata teorie, atatia nervi, atata acumulare de cunostinte pentru ce?
Cred ca este o limita pana la care merita sa te zbati pentru una sau alta.
Viata e un dar dar undeva toti au primit o condamnare la moarte.
The funniest people are often also the most depressed. Pacat ca nu exista nici un tratament serios pt depresie, e doar „damage control”.