Termini liceul și facultatea și te poți angaja ca profesor. Nu orice liceu, nu orice facultate, dar asta e irelevant pentru moment. După care urmează un examen de titularizare.
Ce înseamnă asta: cine ia examenul devine stăpân pe acel post de profesor de la acea școală. Cine participă: păi, profesori care au deja post și vor salarii mai mari (e cu grade, iei gradul unu, ai salariu mai mare, iei gradul doi peste câțiva ani, și mai mare) și profesori începători, care au nevoie de o notă mare pentru a obține titularizare. Care se obține așa: se scot posturi la concurs în fiecare județ, ba a plecat un profesor, ba a mai murit un profesor, ba a fost dat afară că pipăia elevele, ba a fost găsit în cabinet dezbrăcat, mirosind a parfum și cu infarct făcut și așa mai departe. Eh, posturile astea sunt foarte foarte puține. După ce se dau notele, profesorii fără post se întâlnesc la repartizare, unde își aleg posturile în funcție de notele obținute.
Unde e perversitatea? Doar 51% dintre profesori au trecut examenul de titularizare. Restul vor continua să predea în învățământ, în timp ce 6.000 de cadre didactice nu au loc. Pe românește: profesorii care au picat examenul (în anii trecuți se făcea o schemă care acum nu mai e permisă: după ce se trăgeau subiectele, profii cereau la toaletă și nu se mai întorceau, pentru că mai bine cu abandon decât cu examen picat) la materia pe care o predau nu au nici un stres. Nu sunt dați afară, nu sunt sancționați, nu li se taie din salariu. Pur și simplu se uită că au picat și sunt așteptați și anul viitor să mai vină la mărire de salariu. Profii care n-au loc, deși au note mari, stau și latră a pagubă.
Normalitatea ar fi să nu pici la materia pe care o predai altora. Și dacă o faci să eliberezi postul, că e clar că nu ești în măsură să îi înveți pe alții. Aveam un coleg care a ajuns să lucreze pentru Airbus care avea o metodă foarte perversă de a o înjura pe profesoara de matematică: o lăsa să umple o tablă cu o problemă și apoi îi spunea ce a greșit și unde. Aia se enerva și renunța să mai rezolve problema. Și făcea greșeli din astea la una dintre cele două ore de matematică pe care le aveam pe săptămână.
Nu îi plângeți pe profesorii care au peste 20 de ani în sistem. Mulți dintre ei au apucat să își dea treapta a doua pe vremea când nu se insista atât de mult pe copiat și au salarii bunicele. Nu 12 milioane, ci 30 sau 40, în funcție de materie și de alte considerente (vă spun altă dată cum se face o excursie de două zile în care vine un aiurit și vorbește jumătate de oră despre fluturi și e trecut în acte ca workshop de două zile despre biologie și profesorul care a organizat asta primește 10% în plus la salariu). Plângeți-i pe cei care vor să devină profesori pentru că le place să lucreze cu copii și sunt dedicați și nu au loc de fosile incompetente.
Gradul I e cel mai important, fiind organizat in ordinea asta: Definitivat, Gradul al II-lea, Gradul I.
In rest, ai perfecta dreptate.
79.89 % dintre candidati au luat nota peste 5 (asta inseamna ca pot intra in invatamant ca suplinitori sau titulari) dintre care 47.78% nota intre 7-10.
Si acum se face ,,schema” cu retragerea din examen deoarece metodologia permite acest lucru.
articol plin de greseli, pareri preconcepute si lucruri absolut hilare. cea mai flagranta aberatie e cea cu 30-40 de milioane salariu. te provoc sa produci dovada afirmatiei, asa cum ar face orice lider de opinie care se respecta.
@berenger: uite aici un fluturaș de salariu.
Error 404 – Page Not Found
crezi ca e o gluma buna? oricum, chiar daca ai fi in stare sa produci dovada existentei unui salariu la acest nivel, a 100 sau a 1000 de salarii, afirmatia ta ar avea fix valoarea afirmatiei: „pensionarii romani au pensia prea mare pentru ca visinescu are pensie de 6000 de lei”, adica valoarea reala a unui sofism banal (falsa generalizare, aici): zero taiat.
@berenger: nu e o glumă bună, dar plm, n-am cum să cer unui profesor un fluturaș de salariu ca să ii fac poză. mă crezi sau nu, alegerea e a ta.
Un prieten care lucreaza in invatamant de 13 ani si are gradul 2, are un salariu de 1300 lei, ( cu spor de dirigentie 10% + 10% scoala speciala), iar o profesoara care se pensioneaza, are un salariu in jur de 2000 lei.
nu, nu te cred pentru ca STIU ca, in cazul de fata, aberezi. oricum, intrebare: pe baza a ce, daca nu ai un fluturas de salariu, ai comis suma din articol?
@berenger: dacă te duci la mine la profil vezi ce liceu am făcut și te prinzi de restul.
tot acolo ai invatat si sa persisti in eroare?
berenger ori e profesor(a) ori si-o trage cu unu(a)
Vali doar evidentiaza ce stim majoritatea deja, trebuie sa fi nepasator sa spui ca tu nu stiai, doar daca esti ignorant, avem un sistem de invatamant infect, si porneste de la profesori, care nu sunt adaptati cerintelor actuale, frate e egal cu o daca tu sti o gramada, tu trebuie sa abilitatea de lider, sa inveti copiii, sa te cobori la nivelul lor si sa ii ridici, sa te faci respectat, ca la asta se rezuma, la a invata pe altul.
@sebi:
ori are foarte mulți prieteni profesori
La salariu de 30-40 de milioane poti sa ajungi doar daca ai peste 1o ani vechime,gradul 1 luat si gradatie de merit. restul e can-can
@ Zoso, sotia – prof de romana: grad I (doctorat echivalat, spor de doctorat nu se plateste) + dirigentie = 1.200 lei!
Da, articolul are greseli, dar ideea principala este adevarata. Cei noi nu au loc de fosilele comuniste, care stau bine mersi si isi exercita „puterea” in singurul loc in care pot – scoala. Majoritatea sunt atat de incompetenti ca doar sistemul scolar ii mai suporta, „pila” face legea in scoala. Dupa examenul de titularizare apar posturi care nu erau acolo inainte (deci nu pot fi ocupate de cei noi), pe locurile acelea vin profesorii cu pile.
@Vali: nevasta-mea a insistat sa activeze si in invatamantul preuniversitar (consilier psihopedagog + profa de psihologie).
Pentru examenul de grad I mi-a tocat nervii vreo 6 luni (invatat, pregatire, lectii deschise + alte cacaturi) basca vreo doua mini-vacante ratate.
Dupa ce si-a luat gradul, diferenta de pe fluturas a fost de fix 10 RON (net).
@Paul: știu. de câte ori ai văzut povești de genul celei pe care o are ea prin presă?
Mai faci o eroare în articol. La titularizare nu se verifică nivelul de cunoștințe din materia predată (mate, biologie whatever), ci chestiuni de didactică și pedagogie, metodică și tot felul de aberații din anii ’70. Uite un exemplu:
[quote]
Proiectaţi un demers didactic centrat pe elev, prin care se pot forma/dezvolta competenţele specifice precizate în secvenţa din programa şcolară de biologie pentru clasa a VI-a sau în secvenţa din programa şcolară de biologie pentru clasa a IX-a (la alegere), pe baza următoarelor repere:
a) două exemple de activităţi de învăţare adecvate conţinuturilor; 4 puncte
b) două forme de organizare a activităţii didactice, cu argumentarea folosirii acestora în situaţia respectivă; 6 puncte
c) două metode didactice utilizate, având în vedere pentru fiecare metodă: două caracteristici, un argument al utilizării, exemplificarea modului în care poate contribui la formarea/dezvoltarea competenţelor specifice precizate în secvenţa din programa şcolară;
[/quote]
Numai din limba de lemn îți dai seama că nu cunoștințele de biologie se verifică.
In invatamintul preuniversitar nu exista salarii de +30 milioane. Fluturasul fantoma continea ceva fortuit, vreun spor, o premiere, oarece cu caracter de exceptie.
Ce mi-a placut mie e cind am auzit la tembelizor ca anul asta ministerul a marit nota minima de promovare de la 7 la 8. (Logic, ca doar avem surplus de aspiranti la titularizare, deci avem de unde fi pretentiosi.) Dupa care urma concluzia reporterului/redactorului. Profesorii sint mai slabi decit elevii. Iar logic. Un profesor care pica titularizarea cu 7.90 e mai slab decit elevul care pica bacul cu 5.90.
Ce-or pazi liderii de sindicat? (Aia nepaziti, evident.)
Si pentru examenul de definitivat, care e destul de stufos, marirea salariului e de cativa lei, pana in 2-3 . Profesorii cu „experienta pilei” si sustinuti politic pot primi ore prin „plata cu ora” si de acolo vin bani frumosi uneori + alte favoruri. Sa nu mai vorbim de faptul ca atunci cand un profesor metodist vine in inspectie (pt titularizare, definitivat si grade) are parte de un festin de 5 stele, atat gastronomic cat si financiar (pe sub maneca)
andrei, niste procente: din totalul profesorilor, tu i-ai ales pe cei cu vechime de 25 de ani, le-ai calculat brutul, le-ai adaugat gradatia de merit, le-ai bagat meditatii si un loc la un liceu bun din bucuresti… si tot nu prea iese (vezi exemplul meu cu visinescu).
bun, in rest, marea problema: profesorii „e” de vina. bineinteles. delasarea, incompetenta si chiar abuzul sunt norma. insa nu din motivele enumerate de zoso, ci pur si simplu pentru ca invatamantul a devenit un domeniu doar pentru fraieri (putini) si lichele (marea majoritate) ce nu-si gasesc locul in alta parte. situatia se va schimba doar cand un sef de promotie nu va pleca intr-o multinationala, ci chiar va fi atras de perspectiva salariului din educatie.
@beranger:
Un profesor cu 22-25 de ani vechime are un salariu de încadrare de 1813 lei plus eventual 453 de lei pentru gradaţia de merit, deci un total de 2266 lei. Pe lângă acestea, poţi primit un bonus de maxim 10% pentru orele de dirigenţie, şi 20% pentru vechime. Totalul ar fi de 2992 lei, destul de aproape de ce zice Zoso, şi ar apărea pe fluturaş. În „mână” ar fi cam 2100 lei, după toate taxele şi impozitele. Vezi acest calculator:
Adaugă la suma asta meditaţiile şi toate celelalte cotizaţii neoficiale şi nu m-ar surpinde ca un profesor de matematică de la un liceu bun din Bucureşti să ajungă la aproape 5000-6000 de lei pe lună.
Oricum, e irelevant dacă oamenii ăia câştigă 1000, 2000, 3000 sau 9999 de lei. Important e că, în pofida rezultatelor dezastruase de la bacalaureat, nu există niciun criteriu de performanţă pentru profesori. De exemplu, au fost nenumărate cazuri unde profesorii au primit nota 10 la inspecţii, dar au luat note sub 5 la examenul de titularizare. Şi aici presupun că e vorba doar de cei care au dat efectiv examenul. fără să fie puşi la socoteală cei cu probleme stomacale inoportune.
Problema de fond e că nu există în învăţământ, în medicină şi aşa mai departe conceptul de penalizare sau de premiere pentru performanţă: nu le poţi tăia din salariu, pentru că şi aşa mai toţi primesc foarte puţini bani, dar nici nu-i poţi premia pentru că nu există bani pentru asta şi orice propunere de reforma ai avea se va lovi de sindicate.
Până atunci, hai să ne mirăm că jumătate din cei care fac 4 ani de liceu nu sunt în stare să treacă un examen banal care să ateste că au fost efectiv în clasă.
Ce-i drept nu prea. Dar nici nu urmaresc „presa” de la noi.
Un singur lucru as mai puncta: in urma cu vreo trei ani, cineva din minister a venit cu o idee „geniala”: normarea pentru consilierii psihopedagogi sa fie facuta pe principiul 1 la cel putin 800 de elevi de liceu. Cum liceul la care lucra avea doar vreo 760 de elevi i-au mai repartizat o gradinita cu aprox 200 de pici.
La o astfel de norma ai presta pentru <1000 ron – net / luna?
La o astfel de norma ai putea sa consiliezi corespunzator puberi de liceu ai caror parinti sunt capsunari (cca 40%), au cel putin un avort inainte de 17 ani (cca 25% dintre fete), etc?
In atare conditii cei care raman in sistem, in majoritatea cazurilor, nu au altceva mai bun de facut sau nu sunt capabili de altceva.
Sistemul educational e infect, cine incearca sa demonstreze altceva nu face decat sa se insele singur iar dupa ce reuseste, va incerca sa-i convinga si pe altii!
Barometrul si tot ceea ce inseamna educatie in Romania se decide in inspectoratele scolare judetene! Acolo absolventi ai examenului de titularizare (cu nota 10 !!! obtinuta pe bune) raman cu buza umflata cand pierd posturile in dauna unora ce cu chiu cu vai au reusit un 7 la acelasi examen! Asta in cazul in care postul nu este desfintat peste noapte iar absolventii care chiar ar merita sa profeseze, sunt trimisi sa predea in scoli de la cuca-macaii (la propriu, dar si la figurat)!
Nu poti cere performanta atunci cand un intreg sistem se bazeaza pe cumetrii, relatii de rudenie! Nu poti cere performanta atunci cand Inspectoratul iti inchide usa in nas, pentru ca tu pur si simplu nu ai ce cauta in sistem, in sistemul lor!
Cat despre salarii, drumul e chiar mai complicat, pierdut intre inspectorate si primariile locale, insa aici discutia se va lovi mereu de un zid al reprosurilor (meditatiile), insa esenta e aceeasi, nu ai cum sa obtii performanta cand totul e doar un cerc vicios.
Iar asta e doar o parte, nimic nou, a invatamantului pre-universitar, pentru ca daca trecem spre universitati, e si mai mare jalea.
+1 pt articol.
Ei hai că nu-i chiar așa rău cum descrii tu.
Cand am fost eu profesor, salariul era 1.700.000 (inainte de anul 2000).
Am plecat de la scoala si m-am angajat „la patron” pe un salariu de 3.000.000, fara sa negociez nimic, cat mi-a zis atat am acceptat.
Nu mai stiu cum merge treaba in invatamant, dar eu am ramas surprins atunci de diferenta. ERAM ACELASI OM, CU ACEEASI DIPLOMA!
Insistați să vă cramponați la partea cu salariul și să pierdeți ideea.
A fi profesor e o chestiune de vocație. Iar școala românească în momentul de față duce lipsă de formatori cu vocație.
Și din păcate asta începe să fie valabil în toate domeniile în care este necesară vocația.
Ăia cu vocație sunt ăia fraieri care acceptă să muncească (cel puțin la început) pe sume de mizerie doar pentru că fac cu plăcere munca respectivă.
O intrebare intrebatoare: cate ore munceste efectiv un profesor?
Raspuns: cam 80 de ore pe luna…
@claudiuc: lol. da, pentru că munca lui sunt doar orele în care e la curs. ești isteț.
@Meekuu: ce-i aia „vocație” bre?
Un fel dă „chemare”? Strigăte și Șoapte?
Ceva gen cam ca mine… pă unii merită să-i latri, pă alții să-i muști… și pă alții să ți se facă scârbă să-i bagi în seamă?
Vocație… ăsta e termen verbal care s-a termenat dîn ’47, ori ceva. Arhaism dă dicționar.
Talentu’ acuma… e altă discuție.
vocatie o p…., sa fi antrenor de fotbal pentru restul vietii ( pt. ca ai fost un jucator mediocru, sau oricum ti-a venit vremea) e vocatie?, multi profesori din sistemul preuniversitar se plang ca au salarii mai mici decat in s. universitar, pai nu e normal? joci in liga 2-a si ai pretentiile salariale ale lui Messi? joci in challengers si vrei sa ajungi ca Federer? sa nu mai zic ca profita ca hienele din meditatii, in fiecare an e bac, capacitate, are balta peste.
Maicamea e profesoara de mate, peste 20 ani vechime, gradul 1.. Salariu in jur de 20mil. Poti sa ajungi aprope de 30 mil doar cu salariu de merit si ore suplimentare. Corecteaza articolul ca e aberant. Majoritatea profilor se invart intre 13-15mil. Jignitor.
ai pe cineva in sistemul de invatamant?
ai verificat tu si ai vazut salariu de profesor de 30 40 mil ???
sa-ti dau un exemplu: profesor din 1999 (fa tu calculul de cati ani ca lasi impresia ca te pricepi la cifre), titular pe post cu nota de titularizate 9.80, gradul I didactic (cel mai mare), fara ore suplimentare, cu singurele 4 note de 10 obtinute de elevi la bac 2013 (intr-un anume judet) are un salariu de 14,5 mil.
iti recomand calduros sa nu mai faci astfel de afimatii decat daca stii ce vorbesti.
@John: numai boii presupun că doar ei știu ceva.
Sa va spun si eu cum e invatamantul romanesc. Noi astia, din vremea veche, suntem cei care avem salariile alea enorme, nu? Deci, dupa 20 de ani de invatat copiii si distrus nervii cu ei, ca nu prea mai stiu altii sa-si educe pruncii, ajungem la salarii „mari” de tot. Avem si noi intre 15 si 18 milioane vechi, care presupun munca la clasa, munca acasa, invatat tot timpul ca asa este sistemul nostru de invatamant, proiecte cu copiii, alergat din scoala in scoala, si distrusa sanatatea din cauza sistemului prost gandit. Si aici vine noutatea: nu ramai prea mult pe post, decat daca vrea directorul, numit politic, pentru ca, mai nou, astia numiti acuma, au nevoie mare de bani si vand la posturi, te forteaza efectiv sa pleci din scoala pe care o conduc doar temporar, si iau pe postul tau 3000 de euro. Asta e ideea! Si vine unul in locul tau care nu vrea sa munceasca, dar vrea bani si el. SI asa se naste spaga. Si asta este situatia pe care o ignora toti, de la idiotul de Basescu care a introdus si mai mult politicul in scoli, pana la DNA-ul ala incoruptibil, care face doar ce vrea Basescul. Deci sa nu va asteptati la calitate. Profesorii „buni” sunt cei care cotizeaza serios la domnul director, in tot anul, altfel zboara din post, ca nu conteaza ce rezultate ai in munca cu elevii si nici cata carte stii.
Iata cum se calculeaza corect si cat ia un profesor…. ca sa nu mai existe discutii suplimentare! ENJOY!
E buna gluma cu 30_40 milioane pe luna, s ar face toti profesori, nu in nici un caz nu castigi atata decat dupa vreo 15 ani si gradul I,,care dureaza destul sa il obtii, deci cine vrea in invatamant sa se reorienteze,nu merita efortul!!!