PC-ul, încotro?

Trei chestii de luat în seamă în ultimele zile.

Declarația lui Erich Schmidt, ceva șef pe la Google, care a spus că până în 2020 toți oamenii de pe planetă vor fi online.

Sigur, asta nu se va întâmpla, pentru că mai sunt oameni care n-au apă curentă sau electricitate, dar știe el ceva. Și ce știe vă spun eu, că am stat aseară la un grătar la mine în curte: pentru locuitorii din țările din lumea a doua și a treia (emerging markets) e mai ușor să fie conectați la internet printr-un telefon decât printr-un PC. E vorba și de bani și de comoditate. Un telefon costă 400 lei, un calculator începe de la 1500. Trebuie apoi abonament la internet, curent nonstop și altele.

Declarația lui Aaron Levie, CEO Box.net, care a spus că acum Microsoft controlează mai puțin de 50% din terminalele pe care oamenii le folosesc, în comparație cu 95% acum câțiva ani.

Da, Microsoft a pierdut startul și a scos numai știfturi (gen Zune). Și nici acum, când e deja clar că oamenii folosesc și vor folosi din ce în ce mai puțin PC-ul, nu are o strategie clară sau un produs pe care oamenii să vrea să îl folosească (nici Samsung nu are așa ceva, dar compensează în alte domenii). Cineva trebuie să pună piciorul în prag și să dea afară jumătate din dinozaurii de la conducere, aducând în locul lor oameni noi. Da, știu, încă au vânzări mari pe corporate, dar așa s-a culcat pe o ureche și HP.

Un articol din WSJ care spune că Microsoft lucrează la un ceas inteligent (smartwatch).

Asta e în linie cu ce spuneam mai sus: nu mai vor să piardă startul, așa că bagă mare acum să ia fața Apple cu ceva. Au citit că Apple și Samsung fac smartwach, hop și ei. N-au citit și că acel ceas se sincronizează cu sistemul de operare al telefonului mobil, așadar piața lor potențială este de 7% din piața de smartphone, și îi dau înainte. Probabil pe la Apple și pe la Samsung oamenii își dau coate și râd pe înfundate.

macbook2

PC-urile n-au fost niciodată cool. Au fost utile, toată lumea și-a luat unul, acum e timpul să se întoarcă de unde au venit, pe birouri, la făcut XLS-uri și la stocat poze.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. Stiai ca in lume sunt 4.7 miliarde de telefoane mobile si doar 4.3 miliarde de periute de dinti?

    00
  2. Nonsens. Nu am sa dau PCul meu pe nimic. Il folosesc la gaming si nu are inlocuitor pana acum.

    00
  3. folosesc si telefonul da` nu ma imaginez fara tastatura PC ului.

    00
  4. Esti nebun.

    00
  5. NOU
    #5

    @rafael
    da, insa periuta de dinti o foloseste intreaga familie, sau cel putin la noi in sat asa e.

    00
  6. @R, Max
    O groaza de oameni si-au luat PC pentru muzica, filme si poze. Asta o poti face pe orice tableta.

    00
  7. Pai este normal :))) lumea prefera sa barfeasca decat sa se spele pe dinti!

    00
  8. Si aplicatiile de mobile pe ce se fac? Direct pe tableta sau pe PC?

    00
  9. Unii oameni nu vor să înţeleagă, că aici discutăm de oameni normali. Oameni ca tati şi ca mami, bunicu şi bunica. Care nu au nevoie de PC ca să citească cancan, skype, email.
    O tabletă e arhisuficient.

    Eu personal, lucrând în IT, nu voi da niciodată PC-ul meu pe nimic, dar doar pentru că lucrul ţi-l faci mult mai eficient pe el.

    Dar seara când ajung acasă în pat, parcă tot m-aş da un pic de pe tabletă, telefon, laptop, etc, ce-o fi.

    00
    • @manu144x: tu n-auzi că sunt 2 miliarde de developeri, care muncesc pe tabletă și telefon? unora le vine greu să gândească.

  10. @Rafael: tare statistica ta. Nu stiam :)).

    Eu nu cred ca vor fi toti online pana in 2020. La noi ca la noi…. dar in alte tari unde n-au o felie de paine si un tricou care sa nu fie rupt, mor zilnic de foame.. nu stiu cine e Erich Schmidt, dar se pare ca sfideaza lumea in care traim. E normal sa faca asta, ca el nu stie ce inseama saracie, nu stie ce inseama noroi. El a generalizat fara sa gandeasca putin.

    Poate sa apara si muma padurii, eu nu o sa renunt in viata vecilor la un dispozitiv cu taste – laptopul. Pot sa am 100 de tablete, telefoane destepte, si alte panarame, dar laptopul nu imi va lipsi niciodata. Poate sa-mi sara cine vrea in cap… dar exista Pc-ul (si includ si laptopul aici) si restul lumii care sunt doar mofturi. Pe un PC sau laptop poti fi productiv. Nu conteaza ca iti trebuie abonament, consuma curent si alte rahaturi.. pana acum nu consuma?

    Parerea mea… pc-ul si laptop-ul, sunt destinate unui anumit secment din piata. Tabletele si telefonale inteligente, unui alt segment din piata. Ca un utilizator vrea sa aibe si daia si daia..e partea a doua.

    Chinezii au inlocuit chiar si DSLR-urile, cu tablete. Sa-i vezi pe strada cum fotografiaza, zici ca tin un tablou un mana.

    De Microsoft nu mai zic nimic… nu-mi pasa de ei :D

    00
  11. Ceea ce se poate face pe un PC nu se poate deocamdată replica pe un telefon sau pe o tabletă. Tot ce înseamnă corporate şi industrie n-are ce face nici cu telefoanele, nici cu tabletele. Există încă o bază extinsă de soft care nu se poate utiliza pe alte arhitecturi decât x86 sau RISC. Sectorul greu nu prea e influenţat de consumerism.
    Cei care au treabă cu ISP-iştii, aţi auzit cumva că au de gând să renunţe la actualele arhitecturi pentru servere?

    00
  12. De cand am PC il folosesc 100% pt jocuri, filme ,muzica. Ok, ai si un telefon capabil sau o tableta, dar cand esti acasa, nimic nu poate inlocui un PC pt jocuri si filme; si cei mai multi tineri asta fac….se joaca si se uita la filme

    00
  13. O sticla de cola de 2litri, pe datorie, pentru cine le explica „intelectualilor” de mai sus diferenta dintre PC (personal computer), workstation si server.

    00
  14. In realitate PC-ul e viitorul. PC inseamna Personal Computer , adica propriul tau computer , cum naiba sa dispara …..

    Tastatura e moarta .. tableta grafica(sau care permite mazgaleala) si un pix is de 100000 ori mai bune , plus ca nu creeaza RSI , iar pentru texte mari poti vorbi ……

    00
  15. @Sabotor: Oamenii (vorbim de Români) și-au luat PC să pirateze filme și muzică. Încearcă să downloadezi un film pe o tabletă… Și cine dracu’ se uită la un film pe o tabletă? Mie-mi înțepenesc oasele dacă stau atâtă timp în aceeași poziție.

    (note: ce plm e fontul în căsuța asta așa de mic, ai impresia că am 14 ani și văd perfect?)

  16. @znuff: Ia cauta utorrent for Android, se vezi ce surpriza o sa ai…

    00
  17. Da, o sa dispara peste noapte IBM PC-ul ca principiu de la mama lui, doar pentru ca nu mai are tastatura fizica si-i mai greu c-un kg decat o „tableta”. Nu, ca doar inauntru nu are aceeasi arhitectura (x86 si ARM), nu. Mda, nu-i bai, ca doar bloggerii se pricep la toate

    00
  18. @m0fo
    Ştii tu ceva acolo, nu mai zi la nimeni că strici chefu oamenilor :))

    00
  19. Discutia asta e cam lipsita de sens.
    Majoritatea utilizatorilor nu au nevoie de un PC. Chiar n-au. Facebookul merge si pe tableta, si categoria despre care vorbim nu are nevoie sa scrie prea mult. Ceea ce inseamna exact ce zic astia mai detepti: PC-ul nu mai este optiunea default. Coana mama are laptop, tanti Viorica are o tableta si-s amandoua fericite ca poa’ sa barfeasca pe FB si sa citeasca Libertatea online in timpul pauzelor publicitare de la telenovele. Si ata le ajunge, si sunt fericite, si majoritatea utilizatorilor sunt ca ele.
    De murit n-o sa moara PC-ul, dar piata o sa i se reduca si o sa se specializeze- vom vedea disparitia PC-urilor de larg consum cu spec mediu, dar probabil ca vor rezista cele de top spec- pentru ca noi astia care chiar avem nevoie de I7ul ala cu 8 physical cores si 64 Gb RAM o sa le cumparam si o sa salivam la fiecare optiune si mai puternica, cel putin pana nu morbidizeaza astia gadgetophilia.
    Cine are nevoie de PC o sa aiba in continuare. CIne nu are deja a trecut pe laptop/tableta/smartphone, si restul vor urma. CIne are nevoie de PC o sa continue sa-l foloseasca. Simplu.

    @Znuff- nu stiu cum e in Romania, dar unde sunt eu am un abonament pe telefon cu net nelimitat, si telefonul imi serveste de hotspot pentru tableta(Nexus). VIteza e foarte decenta, si downloadez usor- de acasa pana la serviciu trag un film in timp ce citesc stirile de dimineata.

    00
  20. All connected, all slaves to technology…
    Tocmai ce am primit o notificare, mai am 3 postari si ajung level 3 pentru saptamana asta… cool.
    note to self: invata sa cultivi cartofi

    00
  21. Cand o sa pot sa pornesc 2/3 masini virtuale pe o tableta atunci am sa fac trecerea …

    00
  22. @RAIDER – cand o sa-ti proiecteze telefonul tau cu hdd de 5T tastatura pe birou ce o sa alegi :) . Uite ici https://www.youtube.com/watch?v=oG3tLxEQEdg

    00
  23. Poate ca un pc/tableta costa mai mult dar parca sunt mai placute la utilizare de cat un telefon (din pdv al ecranului). Necesita mai multa activitate a degetelor :)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)