Cu cinism despre ultimul protest, înainte de a da vina pe oamenii inerți…

La protestul de vineri, pe tema dezinfectanților din spitale, au participat mai puțin de 1.000 de oameni. Ieri și azi geme feisbucul de moraliști care se miră de masa inertă de oameni care n-a ieșit la protest. Se vorbește de societate civilă, de acțiune, de trezirea acestui popor, dar problema e în realitate mult mai simplă.

Mult, mult mai simplă.

Niște oameni au decis că scandalul ăsta e important. Un jurnalist sportiv, o jurnalistă de monden, o mămică, niște prompteriste, un profesor plătit de pesedei. “E important, trebuie să ieșim în stradă, să punem presiune pe ei, să se schimbe ceva”.

Corect. Dar de ce? De ce e asta mai important? Pentru că afectează pe toată lumea? Nu e de ajuns. Serios că nu e.

Și știți de ce? Pentru că liderii ăștia morali/de opinie autoproclamați apar doar uneori, nu sunt mereu prezenți. Nu sunt interesați de lipsa apei potabile din orașul X sau de profesoara violentă din școala Y, decât în măsura în care pot scoate un articol senzaționalist din asta. Și oamenii simpli au mers de prea multe ori pe principiul “da, are dreptate, îi susțin cauza cu înfocare, pentru că va veni un moment când mă va ajuta cu ceva important”. Și asta nu s-a întâmplat, iar oamenii s-au prins că moraliștii nu sunt așa de felul lor, ci doar au accese de justiție și moralitate.

De aia nu ies la proteste.

Un exemplu și mai concret. Toată lumea e interesată de învățământ, da? Articolul ăsta a avut ecouri zero. E o realitate pe care o generație de copii o trăiește. Până să ajungă la spital, nu au după ce învăța să numere și să citească. 139 shares. Nici un moralist din ăsta care e oripilat de ce se întâmplă în sănătate nu m-a întrebat dacă e pe bune sau sunt bou ca de obicei. Nici unul.

Dar să ieșim la proteste. Pentru că niște oameni care sunt moraliști doar când vor ei au decis că asta e important. Doar asta.

Și da, după ce termin articolul ăsta furios despre moralitate, corupție sistemică și proteste, folosiți codul meu de UBER pentru a vă crea cont. Pentru că sănătate ne afectează pe toți, UBER nu, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

#pazitivapielea

ps1: radu are dreptate, sistemul se schimbă de jos în sus. sunați la poliție, nu mai dați șpagă, nu mai primiți șpagă și va fi mai bine.

ps2: mi-am luat înjurături când am scris că #unitisalvam sunt ghidonați de psd, acum voi afla iar că sunt homosexual, că o am mică, că sunt strâmb, plătit de udrea și alte minuni.

balena-esuata

“carcasă” via shutterstock

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

78 comentarii

  1. Caz concret: eu lucrez de acasa, si ieri la un moment dat a sunat cineva la usa si mia cerut bani pentru ca e ziua gunoierului si ca e frumos sa dau si eu ceva. Am zis nu, dar, am si sunat la politie, mi-a luat politistul datele m-a intrebat cum arata si m-a sunat peste juma de ora si mi-a zis ca l-a prins si ca si-a recunoscut fapta si va fi amendat. Acuma intrebarea mea e; cati in tara asta mai sunt ca mine ?

    00
    • puțini.

    • Ce om rau… chiar de ziua gunoierului ?

      00
    • Care lucreaza de-acasa?
      Depinde. Includem si asistatii sociali, doar sunt platiti sa stea s-o frece?

      Lasand trolling-u’ deoparte, sa zici mersi ca nu te-a luat militia la impins vagoane sau ca nenea gunoieru’ nu ti-a decorat (inca) vreun geam cu piatra.

      @zoso: tema manualelor am discutat-o cu cativa amici din zona educatiei. Toti au considerat minora problema lipsei de manuale si nesemnificativ aspectul ca licitatia in 2016 se va organiza tot in august.

      00
    • yep, așa e și cu biocidele. 5% rată de infecții, suntem bine :)

  2. Am prostul obicei de a anunta autoritatile in diferite probleme de cartier: masini parcate pe locuri de parcare platite, suedeji scandalagii, copaci care stau sa cada etc.
    La inceput am fost luat de „nebun” de catre vecini care imi spuneau ca nu am ce face apoi au inceput sa se teama putin de mine pe principiul „ba nu parchez aici ca e nebunul ala de la 1 care suna la Politie” iar mai apoi au inceput, usor usor, sa sune si ei.

    Au vazut ca lucrurile se pot schimba daca insisti, incet dar se rezolva pana la urma. Au inceput sa realizeze ca a semnala autoritatilor o situatie anormala nu este o „nebunie” si ca dupa ce lucrurile se schimba este mai bine pt toata lumea.

    PS: acum sunt in stadiul „vecine ai vazut cum parcheaza aia pe strada, sa facem o hartie la primarie sa monteze stalpisori ca este inadmisibil”.

    • In 2005 eram in Regie, locuiam intr-un camin studentesc.
      Mi-au furat bicla de pe hol, am plans dupa ea, cu lacrimi.
      M-am dus imediat la politie, acolo aia au dus munca de lamurire sa NU fac reclamatie, ca „oricum nu o gasim, e o bicicleta, stii cate se fura din astea pe zi?”.
      Eram mai mic si mai prost, i-am crezut. Nu am facut reclamatie de furt.
      Apoi, mai tarziu, niste prieteni care lucrau in Politie mi-au spus de ce nu au vrut politistii sa scriu o reclamatie: pentru ca le ramane dosarul ca fiind nesolutionat, si cu cate au mai multe AN-uri (autor necunoscut), cu atat le scad sansele la prime.
      So, FACETI RECLAMATIE PENTRU ORICE NU E LEGAL, baietii daca nu rezolva, se aduna si nu mai iau prime. ASA LE TREBUIE, sa rezolve.

      00
    • @Cristi : subscriu cu 2 adaugari
      1.S-a intamplat sa prinda hoti (ultimul cu 47 de biciclete in casa) si doar un sfert erau declarate furate, unele luate din alte regiuni ale tarii. Daca declari furtul ramane seria in sistem si nu stii cand apare bicicleta, pe unde apare si se intoarce la tine.

      2. Un caz similar cand s-a furat o bicicleta politistii i-au zis victimei ca limita este de 500 de lei pentru a depune plangere. Trist dar adevarat.

      00
  3. Dar ce frumos au protestat ei, ce poze cu rasete si voie buna au postat, zici ca sunt la festivalul turtelor dulci nu la protest. As zice ca au fost platiti sa minimizeze subiectul, sa-l duca in derizoriu.

    00
  4. „…sunați la poliție…”

    Din păcate asta nu prea merge. Degeaba am făcut reclamație la Poliția locală acum 2 luni că pe lângă blocul în care locuiesc sunt abandonate vreo 4 rable, cu adresă exacte, număr de înmatriculare și coordonate GPS, nu au binevoit să facă nimic. Și asta e doar o chestie minoră, fără impact mare în viața de zi cu zi.

    00
  5. Articolul asta contine niste erori de argumentatie destul de nasoale.

    Prima ar fi cand te referi la oamenii care au promovat scandalul. In momentul in care ii descrii ca „jurnalist sportiv” „mamica” sau „profesor platit de pesedei”, redirectionezi atentia de la ceea ce spun catre ceea ce (consideri tu ca) sunt. Asta e o afirmatie care descalifica din start, pentru ca inseamna ca nu ai ce sa argumentezi cu privire la idee, asa ca argumentezi cu privire la persoana care promoveaza ideea. Se mai numeste si ad hominem.

    Urmatoarea eroare ar fi cand spui ca respectivele persoane au un interes doar pentru ca scot un articol senzationalist. Miroase a ad hominem de circumstanta, dar nu asta e important. Important e faptul ca fix asta e meseria omului. El are ca rol descoperirea mizeriei, iar daca isi face treaba bine vinde mai multe reviste si familia lui mananca si in luna respectiva. Atata timp cat activitatea e benefica pentru societate, ma doare’n pix care e interesul lui.

    Ultima eroare ar fi (si aici poate nu interpretez eu corect articolul) cea data de afirmatia care poate fi sintetizata asa: „de ce sunt moralistii interesati de sanatate dar nu si de educatie (sau UBER)?”. Da, intr-o lume ideala toti oamenii ar avea timp, nervi si energie pentru a aborda absolut toate problemele in acelasi timp, in functie de o importanta bine stabilita si ne-relativa fata de interesele fiecarei persoane. Dar rahat, nu traim intr-o lume perfecta asa ca ne multumim cu orice activitate care poate sa o imbunatateasca.

    De acord totusi cu faptul ca sistemul se schimba de jos in sus.

    00
    • Urmatoarea eroare ar fi cand spui ca respectivele persoane au un interes doar pentru ca scot un articol senzationalist.

      fii mai atent un pic. am zis că sunt interesați de alte subiecte, nedescoperite de ei, doar în măsura în care pot scoate un articol senzaționalist. e o diferență uriașă.

      well, da, e un jurnalist sportiv, în ciuda a tot ce vor unii să creadă sau să spună, furnizorul fiind un om dat afară de la fabrică. nu e un subiect descoperit de nasul de jurnalist de investigație :)

    • Inteleg, dar este irelevant atata timp cat functia benefica pentru societate (descoperirea de rahat) este indeplinita. Daca vrei sa abordezi problema intr-un mod productiv, poti sa faci o diviziune a muncii: oameni care descopera rahat nou si oameni care imping societatea sa curete rahatul descoperit. Poti sa fii multumit ca exista oameni din prima categorie (chiar daca ii definesti ca jurnalisti sportivi – atata timp cat articolul scris reprezinta jurnalism de investigatie, nu-mi pasa ce background are omul) si sa impingi catre promovarea oamenilor din a doua.

      00
    • tocmai, că nu descoperă rahat. îl primește. și pentru că nu vrea să știe ce greu e să il descopere, când află de alt rahat (de pildă, al meu, cu manualele), trece peste dismisiv.

    • Iti inteleg punctul de vedere, dar aici nu talentul sau contributia lui Tolontan sunt in discutie. Daca subiectul ar fi „trebuie Tolontan sa primeasca un premiu pentru articol”, poate ca parerea mea ar fi fost alta. Concret este faptul ca a primit informatii si le-a procesat intr-un mod care le-a facut vizibile. Daca asta il pozitioneaza ca om credibil pentru viitoare descoperiri de informatii, asta nu poate sa fie decat benefic pentru societate, atata timp cat descopera si alt rahat.

      Despre subiectul prezentat de tine, inteleg ca este frustrant sa depui efort pentru a descoperi ceva, doar pentru ca descoperirea ta sa fie ignorata (poate si pentru ca nu aduce beneficii oamenilor care ar avea o platforma pentru a mediatiza lucrul respectiv). Daca scopul tau este sa primesti recunoastere (lucru absolut normal), atunci nu am ce sa argumentez. Daca scopul este ca subiectul sa fie mediatizat pentru a fi rezolvat, atunci poate ca trebuie ca tu sa insisti.

      00
    • ce vreau să spun e că mediatizarea se intâmplă doar dacă intri in jocul/gașca lor, să te pupi pe bot și să faci circlejerk.

    • Asta e o varianta posibila. Alta ar fi ca pur si simplu nu le pasa de problema aia, in momentul asta. Deocamdata au o paine de mancat. Cand o vor termina, se vor indrepta catre alt subiect. Daca subiectul ala va fi situatia prezentata de tine, perfect. Daca nu, va fi probabil o alta gramada de rahat ascunsa, a carei descoperire ar insemna un pas inainte pentru societate. In orice caz, castig net.
      Oricum, daca o consideri o problema suficient de importanta, de ce nu iti creezi cercul tau? Ma indoiesc ca ar avea cineva ceva de pierdut.

      00
  6. să fim serioși, oricine am fi, nu putem fi indignați, implicați, și revoluționari tot timpul. dacă x se axează pe tema y, iar z pe tema t, totul e în regulă și cu toții ieșim în câștig. iar dacă tu ai 169 de distribuiri la un text, poate că textul are o problemă, nu tema (și da, are, e dezlânat și are un limbaj execrabil).
    în rest, serios, tu chiar ai o pată pe uber. în țara în care statul impozitează munca direct și indirect cu vreo 60% din veniturile brute, în țara în care se sifonează miliarde de euro pe an, în țara în care 98% din funcționarii publici au fost mituiți cel puțin o dată, iar valoarea unui politician este direct proporțională cu procentul pe care-l primește din contractele cu bani publici, în țara în care ai cele mai nerușinate profituri ale băncilor și corporațiilor și nu există instalator care să-ți dea, o dată pe an, chitanțe, tu te iei încontinuu – chiar și fără nicio legătură – de câteva sute de oameni care oferă ceva normal într-ul stil discret și decent, în contrapondere la un sistem plin de neajunsuri.

    00
    • am o pată pe uber și e bun de dat ca exemplu, pentru că e foarte activ în online. vă țin la curent când vor veni să ofere ceva mărunțiș ca să tac.

    • Cred ca esti platit de sindicatul taximetristilor.

      00
    • NOU
      #24

      Probabil n-a apucat sa citeasca de taximetristul ala clasic, prins FARA licenta, care si-a dat foc la masina. Dar deh, ala avea masina galbena, deci e ok. Cred ca daca ar opri in trafic intr-o zi TOATE taxiurile, mai mult de jumate, adica cam cati soferi Uber sunt, nu ar mai pleca din cauze de acte sau probleme la masini.

      00
  7. Cand locuiam in Galati intr-un bloc de garsoniere (in tiglina 1, la suedejii cu flori, pentru cunoscatori) la 50 (cincizeci) de metri de locul unde se desfasura an de an o „peruvian flute band” cu bas si megafoane, am facut plangeri sistematice la politie si primarie pana cand au inteles ca aveam nevoie de liniste (atunci lucram, navetista peste dunare). La inceput am incercat sa discutam civilizat si la obiect, direct cu responsabilii, dar tot interveneau cetateni pe strada, zicandu-mi ca daca pot sa suport manelele din bloc (nu aveam manele in bloc, le aplicam acelasi tratament) pot sa suport si bas-ul lor cultural. Deci, cetateni romani ma certau sa nu ma leg de volumul insuportabil ale unei formatii peruane a carei membri nu aveau drept de sedere in Romania ( mi s-a comunicat in scris detaliul asta de la Primarie)! Na, inca o dovada ca femeile sunt nebune!

    00
  8. NOU
    #26

    Coa’, nu-mi pare ca interpretarea este 100% legit…
    Este, totusi, vorba despre moarte… daca ma intrebi pe mine, este vorba despre omor calificat.
    Nu diminueaza importanta lucrurilor pe care o expui, dar, nu e totul neaparat despre senzational.
    Unde pui ca proasta dotare a scolilor este bine documentata de toate canalele media de ani !

    00
  9. M-am saturat de indemnurile cu iesitul in strada sau de cresterea simptului civic. Ca uniti facem cacatul praf. Ca sa ma agit eu local cu memorii la primarie si alte balarii sa se rezolve sistemul. Sistemul e oglinda noastra. Asta ne e nivelul general. Politicienii sunt un raspuns al „mediocritatii noastre”. Astia sunt oamenii de langa noi si ne agitam degeaba. Avem doua tari, una cat de cat spalata si vestica si o a doua o saracie cumplita. Cand Romania amarata va muri sau va scadea major ne vom ridica, pana atunci degeaba va agitati. Acceptati ceea ce este.

    00
  10. Eu n-am inteles niciodata treaba asta cu „sistemul se schimba de jos in sus”. Imi da fiori pe sina spinarii, imi suna a bullshit socialist menit sa empower proletarii, sa aiba senzatia ca pot muta si muntii. Ca aceasta afirmatie sa fie veridica, omul trebuie sa ia decizii, sa faca alegeri rationale, fara o gratificare imediata si care sa aiba in vedere binele colectiv. Problema e ca natura umana lucreaza fix invers.

    Am rezonat mai mult cu „pestele de la cap se impute”. Oamenii au nevoie de reguli simple, clare si sa stie ca incalcarea sau ocolirea lor este sanctionata, indiferent cum te numesti, ce educatie ai sau cati bani ai in cont.

    00
    • hai să îți dau un exemplu. eu sunt convins că sunt șanse extrem de mici să fiu amendat dacă merg cu 100 prin localitate. extrem de mici. nu o fac pentru că sunt destui care fac asta și nu e nevoie de unul în plus. la fel cum sunt destui care dau șpagă când sunt opriți pentru ca aveau 100 la oră prin oraș. sau dau șpagă la ITP. sau la înscris copilul la școală.

      ideal ar fi să existe o masă destul de mare de oameni care face asta, pentru a mișca societatea de la favoritismele astea borâte la normalitate.

    • Cei mai multi oameni nu pot face un astfel de rationament deoarece nu-i duce capul! Nu sunt educati, nu pot…whatever. O societate are nevoie si de spalatori de wc dar si de oameni de stiinta si regulile trebuie sa existe pt toti.

      Oamenii nu sunt la fel (din nici un punct de vedere) si e insane sa pretinzi sa gandeasca la fel by default, sa vada o chestiune in acelasi mod in care o vezi tu pt ca asa are common sense.

      Omenirea nu a evoluat deloc. Faptul ca dreptul roman e la baza legilor din ziua de azi, imi spune ca spre deosebire de Roma antica avem doar telefoane mobile mai misto cu care putem filma si fotografia executiile la o calitate mai buna, nu ca salbaticii aia din middle ages.

      So yeah, technically it’s not working pentru ca nu sunt manuale :)

      00
    • Dar pe autostradă respecți limita de 130 km nu?

      00
    • Exemplul cu 100 prin localitate nu e cel mai potrivit, pentru ca raportul dintre risc si castig potential este destul de mare (risti amenda/accident/puscarie si castigi eventual cateva minute), asa ca nu pierzi mare lucru daca mergi regulamentar fata de unul care o calca la 100.
      Cu totul altfel stau lucrurile daca de ex. esti responsabil cu achizitiile pt. un spital, ai un salariu de 1000 de euro pe luna (o suma la intamplare) si vine careva si-ti pune milionul pe masa ca sa cumperi dezinfectante de la el.
      Sau daca ai pe cineva in spital si stii ca fara sa impingi suma potrivita, respectivul e ca si condamnat la moarte.
      E usor sa respecti reguli care nu te afecteaza foarte tare, mai greu e cu cele care-ti aduc un castig sau o pierdere majora. Oamenii sunt de asa natura ca aleg in 90% din cazuri varianta mai avantajoasa in defavoarea celei morale. Asa ca solutia nu e sa devina oamenii mai morali (nu se va intampla niciodata de la sine), ci sa stie de frica/rusine etc., adica avantajul ala pe care l-ar obtine din incalcarea regulilor sa fie combinat cu un risc mult mai mare, care sa faca sa nu mai merite sa incerci. De ex., tu ai mai merge cu 100 prin localitate daca ai sti ca, odata prins, ti s-ar interzice sa mai conduci timp de 10 ani si ai avea de platit o amenda de 100.000 de euro? Intrebare suplimentara: daca si in conditiile astea ai merge cu 100, ai fi oprit de un echipaj de politie, iar politistul ti-ar sugera subtil ca scapi cu o spaga de 100 de euro, ai marca banul?

      00
  11. Daca aveti nervi si chef, lamuriti-ma cu o chestie: Lingaul ce cacat mananca pe pagina lui? A dat unu’ share… Deci el sustine ca Tolontan minte? Ca e barba faza cu spitalele?
    A primit ordin de sus, au achitat aia ceva „reclama” la antene?

    00
    • nu vedem, are pagina protejată :P

    • Lingaul: „Deocamdata nu exista nicio analiza care sa confirme ca dezinfectantii sunt diluati. Toata lumea se inghesuie sa-l creada pe Tolontan ca a ghicit el in cafea, inclusiv presedintele Romaniei. Dar daca „se inseala” cafeaua lui Tolontan?! Doamne fereste!!!”
      ––––-
      Comentariu 1: Sper ca nu ai actiuni la Hexi…dupa cum se vede… semnele sunt de intrebare… Aparam pe cineva???
      Mircea Badea chiar el: A luat Tolontan probe din toti dezinfectantii din toate spitalele? Sunt eu sigur ca n-a contaminat Tolontan proba? Laboratorul e autorizat pentru asa ceva? Ai vazut vreun buletin de analiza? Cacatuleeee
      =================
      Comentariu 2: Au fost facute teste de concentratie: http://www.tolo.ro/…/am-facut-probe-de-laborator…/
      Mircea Badea chiar el: A luat Tolontan probe din toti dezinfectantii din toate spitalele? Sunt eu sigur ca n-a contaminat Tolontan proba? Laboratorul e autorizat pentru asa ceva? Ai vazut vreun buletin de analiza?
      Mircea Badea chiar el: sunteti exaerat de prosti, totusi
      Bogdan: Daca citesti articolul gasesti si buletinul de analiza si explicatia pt cum s-a facut examinarea.
      Mircea Badea chiar el: repet, sunteti exagerat de prosti. gata ba, a facut tolo testarea a nimic nicaieri. e clar, e praf sistemul sanitar. nu mai e nevoie de niciun test. cretinilor
      =============
      Intreb sincer: cauta putina atentie, a cazut intr-un con de umbra? Nu mai tine schelalaiala cu mutatul? Au scazut audientele? Au platit aia de fac dezinfectantii? :)

      00
    • e un cumul de factori:
      1. ei îl urăsc pe tolontan.
      2. psd a fost prea mult la putere și ei au luat bani de la diverși cocleți din lumea medicală, inclusiv bușoi și bănicioiu, pentru a-i apăra.
      3. tatăl lui condrea a fost securist, cu tatăl lui oprescu. slabe șanse să nu-l cunoască pe felix :)

    • „Last news” de la Tolontan: https://www.tolo.ro/2016/11/10/francezii-de-la-anios-au-depistat-in-2012-in-laborator-produse-diluate-ale-hexi-ne-am-judecat-cu-ministerul-sanatatii-care-secretizase-cum-a-primit-hexi-avizul/

      Ma, cum pot LINGAII sa-i apere pe aia, cand deja se sesizeaza firme internationale!?
      Si ce mai cauta Tolontan in trustul lor, ca vad ca le dau alora mizeriile peste cap? :)

      00
    • Nu urmaresc nimic din trustul Intact, cu atat mai putin pe Mircea „Sac de Box” Badea. In schimb, intreb si eu, Mircica fara frica de ce arunca cu cacat in Tolontan? Nu sunt colegi la dosul Varanului? Ori au inceput sa se atace si intre ei acum, duc lipsa de basisme ? :)

      00
    • păi nu. mircică nu are rezultate, nu mai are nici reclamă in emisiune din septembrie 2014, când a fost faza cu motocicliștii. tolontan, in schimb, e pe plus. normal că sunt nervoși pe el.

    • Cum pot face user pentru blog, ca sa nu mai stau sa completez numele si adresa de mail de fiecare data cand vreau sa scriu ceva?

      00
  12. Salarii mici, scoli in paragina, spitale infecte, fara autostrazi, suedejizare, analfabetism…
    Pe roman il doare la basca, put soselele de masini, hypermarketurile duduie de lume care sparge bani, de Pasti sau Craciun se merge la mec sau chei ef si, gratare care sfaraie in fiecare weekend, Valea Prahovei full mereu… Exemplele pot continua.
    E viata in rromanica, bai nene… mai lasati hipsterismele astea la Universitate….

    00
  13. NOU
    #44

    De cele mai multe ori sunt de acord cu ce zici dar articolul asta e de toata jena. Treaba cu dezinfectantii nu e nici pe departe comparabila cu cazurile izolate de abuzuri de copii in gradinite si nici macar cu sistemul de educatie care e la pamant.
    Infectiile nosocomiale fac mii de victime anual. In 2007 o colega de munca a murit in urma unui stafilococ luat din spital in urma unei operatii la picior pentru a repara o fractura de tibie. A luat stafilococ care nu a raspuns la antibioterapie, in prima faza i-au taiat piciorul si dupa o saptamana a murit. Daca te duci in spitale si documentezi problema, vei vedea ca in fiecare zi, in fiecare spital unde se face chirurgie, un pacient moare ca urmare a infectiei sistemice cu bacterii rezistente.
    pentru ca un dezinfectant diluat 1/10 asta face: gadila bacteriile usor determinandu-le sa intre in forme defensive, adaptate si mutante. Spitalele Romaniei sunt o bomba bacteriologica iar pacientii din colectiv ajunsi in strainatate erau mega infestati. Cati oare or mai fi murit in tara infectati?
    Deci sanatatea ar trebui sa fie primul motiv pentru care oamenii ar trebui sa iasa in strada! nu conteaza cine sunt cei care se inflameaza, lupii moralisti, e vorba de etica civila.
    Daca pentru ceva atat de important nu iesi in strada, nu sa ceri capete ci sa pui presiune, sa arati ca nu dormi! nu doar pentru problema asta ci pentru orice problema, evident, in numar variabil. Ori daca pentru o chestie de genul asta ies 1000 de oameni, cam cati crezi ca ar iesi pentru un sistem de educatie pus la punct? 10-20?
    Adevarul e ca poporul a fost anesteziat. Nu stiu cine a facut-o dar nu mai exista reactie de nicio culoare, la nimic. Practic, Romania e ca un organism fara sistem imunitar. Societatii civile ii lipsesc anticorpii si intr-un astfel de sistem imunodeficitar, virusii, bacteriile, coruptii, lupii, infloresc si prospera la vedere, asemeni unui caine mort umflat la soare si cu viermii la vedere. Ganditi-va la asta! in special voi astia, liderii de opinie.

    00
    • nu a fost anesteziat. dar de fiecare dată când a pus banii pe ceva, a pierdut. de fiecare dată când a crezut un gargarist din ăsta a fost dezamăgit.

    • NOU
      #46

      pentru ca banii nu se pun pe oameni, ci pe idei si pe dorinte.
      ca individ, care sunt prioritatile tale in viata? sa traiesti intr-o tara unde sa poti fi tratat in siguranta daca esti bolnav, sa poti fi aparat daca te agreseaza cineva, sa ai o educatie bine pusa la punct si evident, ce manca.
      Bun, daca prioritatile tale sunt: sanatatea, politia, educatia si agricultura, urmareste astea 4 criterii si daca descoperi ca unul sau toate nu se indreapta catre ceea ce ar trebui, fa ceva. Iesi pentru ca vrei sa se intample ceva in sanatate nu pentru arafat, nu ca sa plece ala. Iesi, ca sa transmiti guvernantilor si politcienilor ca ii urmaresti si ca la prima greseala, vei fi iarasi in strada. Polonezii au iesit 250.000 ca sa avertizeze guvernul despre parerea lor. Acum e la latitudinea conducatorilor daca ii asculta sau nu.
      Ori „tinerii frumosi si liberi” pentru ce ai iesit anul trecut? pentru nimic, majoritatea habar n-aveau, ba chiar si mai mult…ca idiotii aia de strigau la alegeri „ponta iasa”, asa si ei: „sa plece ponta”. asa si? a plecat…si? e vorba de ideea pentru care iesi.
      Si tocmai de aia gasesc ca si blogurile generaliste pot sa functioneze ca un „think tank” care sa faca lumina. Poate sunt idealist dar au trecut 26 de ani, Venerabilul Guvernator Imuabil spune ca ne vor mai trebui 25 ca sa ajungem la 80% din veniturile occidentului (si asta daca vom creste productivitatea). Pe langa faptul ca noi ne ducem in jos, voi va dati seama si ca daca ne-am duce in sus, vorbim de jumatate de secol deja? in care n-am facut mai nimic.
      Doar am ajuns sclavii unui sistem „capitalist de cumetrie”, intocmai cum am fost sclavi unui comunism atroce (doar 25…).

      00
  14. Scandalul asta este un mare balon de sapun. Pai la cum arata spitalele din Romania, la cata igrasie, mucegai, sobolani si gandaci sunt, ultima grija e chiar ce dezinfectanti se folosesc. Si cu aruncatorul de flacari daca incerci sa sterilizezi cele mai multe dintre spitalele din Romania vei avea aceleasi rezultate care tind spre zero.
    Mi se pare si dubios modul in care au tabarat pe o firma din Romania. Nu or fi Hexi Pharma vreo usa de biserica, dar sunt convins ca din afara o sa importam aceeasi apa de ploaie. Este exact ce se intampla la Lidl de exemplu, nu listam producatori romani ca sa aducem toate porcariile din Polonia.

    00
    • Georgel, producatorul original da in judecata statul roman, pentru ca el NU a livrat apa de ploaie, aia de dupa au pus apa de ploaie, sa iasa mai multa substanta.

      00
  15. NOU
    #50

    Tot cu cinism.
    Spui ca articolul tau cu manuale (in care ai perfecta dreptate, de altfel) a avut zero ecouri. Si la ce te asteptai? De ce ai impresia ca articolul unui A-list bloger e important si trebuie sa dea rezultate? Nu va da niciodata, mai mult decat (ii) trebuie. Sunt foarte putini oameni care scriu in online sau sunt prezenti pe sticla sau la radio si care au influenta. Nu au aproape deloc. Moise Guran se impana la radio ca el face si drege si „uite, dom’le, discutam si e f important ca discutam ca de asta fac emisiunea sa dezbatem” pana i-a inchis gura unul care l-a intrebat acelasi lucru: „De ce ai impresia ca ce faci tu e important? Sau ca te asculta mii de oameni?” I-a bulit complet restul emisiunii.

    Romanii se „rascoala” doar atunci cand sistemul ii ataca direct si pot dovedi asta. Iar rezultatele actiunii lor sunt pe termen scurt si foarte scurt si se uita repede. Priveste cazul Godina. Omul ar fi fost scos de mult timp din politie dc Facebook-ul nu ar fi explodat dupa ce pesedista aia a vrut sa-si foloseasca influenta. Ce s-a intamplat? Sefii politiei au fost scosi la pensie, Godina a ramas in politie, individa a demisionat din PSD, Curcea Rosie etc, dar e consilier judetean si voteaza si in locul colegilor. (http://newsbv.ro/2016/04/28/femeia-care-vrut-sa-il-ingroape-pe-godina-filmata-cand-vota-la-doua-maini/)

    Practic, nu s-a schimbat mai nimic. Politia tot nu prea isi face datoria (cel putin cea rutiera e complet inexistenta in Brasov), individa tot in sistem e si face treaba cui trebuie etc.

    00
  16. eu am anuntat/reclamat mai multe lucruri, pana in prezent m-am ales cu niste raspunsuri redactate de secretare, nimic concret.

    00
  17. Subscriu la ce au spus si alti comentatori.
    Reclamatii scrise/email cu inregistrare, repetate nu doar la politie ci si la garda de mediu sau primarie fac o diferenta.
    E nevoie de rabdare si timp si multa intelegere dar exista si ce va sanse (mici cei de drept de reusita).
    In cazul meu niste „baieti” au decis sa deschida un garaj de „tuning” pentru gioarse intr-un depozit. Lucrau noaptea, faceau „racing” si alte rahaturi din astea de „fiindca seria filme”.
    Dupa multe reclamatii si vizite de la politie, s-au mutat fiindca au inteles si ei si proprietarul ca amenzile sunt scumpe.
    Cei de la politie mi-a confirmat ca daca ar fi fost mai multe reclamatii si de la vecini s-ar fi rezolvat mai rapid.

    00
  18. Acu’ sincer, mi se pare mai grav ca am ‘sansa’ de a-mi lasa copilul orfan, ‘datorita’ dezinfectantilor in cauza, decat ca acelasi copil invata din manuale de cacat sau nu le are. Partea a doua o mai rezolv cumva, mai caut informatie, eventual angajez un meditator (daca e in an ‘mare’ si materia este extrem de importanta pentru o facultate de pilda), dar faptul ca pot SA MOR in spital, ducandu-ma cu o chestie si venind in sicriu din cauza infectiilor de acolo, asta este o chestie importanta.

    Acum fiecare avem propriile prioritati si idei, e bine totusi ca ne mai miscam fundul de la tastatura, macar din cand in cand.

  19. Oricât de puțin te-ar încânta, tu ești un blogger generalist nu un lider de opinie sau trendsetter. Îți dau cu părerea despre orice. Așa că nu trebuie sa te simți lezat ca lumea nu a dat share la articolul tău.

    00
  20. Daca tot vad ca sunteti multi care stiti pe unde sa se apeleze, in piete, in Brasov, e full de suedeji care vand diverse lucruri la vedere sau altii care vand imitatii de Nike, Adidas, etc. (care au magazine) la pret de 50-100 de lei. In alte orase tot am auzit ca au venit controale si au dat amenzi de zeci de mii de lei pt ca vindeau imitatii. Unde pot sa fac reclamatie pt asa
    ceva?

    00
  21. Cu Achimas, fara Achimas, dezinfectantii aia „apa chioara” au fost comandati de niste manageri de spitale, care si-au luat plicul la timp, si n-au bagat niciodata nasul in bidon. Si pana de ce ar face-o cat timp chiar aia de la Hexi Pharma au recunoscut ca dezinfectantii pe care ii vand s-ar putea sa fie diluati.

    Problema care nu-i intereseaza pe romani este ca, peste 80% din alimentele din hipermaketuri pe care dau bani sunt… tot un fel de „apa chioara” adica un amestec din „diverse” care nu numai ca nu justifica pretul ci dauneaza sanatatii. V-ati intrebat de pilda, la magazin de ce toata carnea luceste de apa si in casolete se lasa o zeama? Dar de ce puii refrigerati contin, in ambalaj cate un pahar de apa fiecare ?? Din acelasi motiv pentru care… „apa e buna la toate”.

    Va fi o adevarata revolutie cand romanii vor constientiza ca sunt trasi pe sfoara de doua ori – odata cand sunt platiti cu salarii africane si a doua oara cand beneficiaza de multa „apa chioara” in schimbul acestor bani.

    00
  22. Esti platit de Udrea in Vuitoane? :)
    Da-mi si mie unul, nevasta mea va fi tandra cu mine doua luni daca-i aduc asa ceva cadou.
    Daca te plateste in pantofi cu toc ca pe cei de la inundatii, atunci nu ma intereseaza, multumesc de intrebare.

    00
  23. Am sunat la poliţie, şi am făcut reclamaţie şi pe fb, la diferite pagini de scamming ( cu multe likeuri), poate le ştiţi şi voi cu tipsteri scammeri care dau ponturi cu cote uriaşe de 1/2 pauză final, cu cote de 20-30, care cer bani de la proşti de la sute de lei până la sute de euro. Ce mi s-a răspuns? de la fb: ignoră pagina, adică lasă să îi prostească pe ăia pe care îi prind, de la poliţie: păi domnule, faci reclamaţie doar dacă eşti escrocat, nu înainte, adică după mintea lor sa dau bani la ăia să le fac eu treaba, şi nu îs aşa proşti să ia plăţi prin transfer bancar. Să nu mai vorbesc de faptul că nu este lege pentru tentativa de înşelăciune …

    00
  24. Tolontan a făcut mai mult decât să scrie un articol după ce a aflat de la un angajat nemulțumit totul. Cam toate investigațiile din lumea asta cred că pornesc de la un „leak”, intr-o formă sau alta. Poate nu are nas de mare jurnalist de investigații dar ce a făcut cu acea prima informație primită a fost să scormonesca, să afle cu mult mai mult și să pună cap la cap totul. Ceea ce trebuie să faci și tu. Să te duci fără orgolii la jurnaliștii de investigații și să le spui ce ai de spus și să te sprijine, dacă tu crezi ca poți schimba ceva și crezi în ceea ce faci. Unii se autosesizează, alții poate așteaptă să li se bage sub nas informațiile. Tu spui că nu îi păsa de ancheta asta dacă nu era senzationalistă. Sincer, asta nu mai ține de senzationalism. Ține de siguranța.. a ta, a mea, a noastră. Copilul tău poate mâine să cadă și să își rupă o mână, să ajungă în spital și să ai de-a face cu sistemul. Și să te temi pentru viața lui. Spui că la școală merge zilnic la spital doar rar. Slavă domnului! Dar la spital poți ajunge și tu sau mama copilului tău. Cred ca și tu ar trebui sa susții un astfel de subiect pentru ca nu e despre orgolii, e despre oameni ca tine care ajung în spital și mor. Legat de investigatia ta: nu te limita la un articol pe blog, încearcă în echipă. Sunt sigură că sunt oameni care te vor susține.

    00
    • Se stie de multa vreme ca „se moare cu zile” in spitalele din Romania, Sunt cazuri concrete de oameni imbolnaviti in spital, dupa ce au fost internati acolo cu boli banale. Cand e vara si e foarte cald, spitalele romanesti devin un focar de infectie. Daca ai o problema si trebuie sa te operezi pe canicula, ti se infecteaza si mama operatiei in zilele pe care le petreci in spital, laolalta cu alti 10 bolnavi, colegi de salon. Se stie de ani de zile ca poti sa mori cu zile in spitale, dar nimeni nu a reactionat la chestia asta… fiind considerata o chestie legata de soarta mioritica a romanilor. E la fel cum ne impacam cu toate – cu spaga, cu coada de la ANAF sau de la Posta Romana si multe altele…

      00
  25. A, și ce spui tu în articol vine doar să susțină ceea ce iese la iveală o dată cu investigația lui tolontan : sistemul e corupt și trebuie să te lupți mult ca să scoți cacatul la iveală. Schimbă puțin abordarea articolelor de genul acesta și vor avea un ecou. Fii mai vocal. Aliază-te și cu alți tovarăși decât ăia despre care știi ca nu ies din zona bășcăliei. Nu?

    00
  26. Mi se pare fortata comparatia intre cazuri. Tu ai o idee, semnalezi ceva, o parere. La Tolontan sunt surse, cifre, date, multe episoade, un fir destul de concret. Nu este prima lui ancheta si este la fel, contine multe informatii destul de serioase. Articolul tau este universal, nu aduce nimic nou, la fel de bine pot si eu spune ca nu sunt scoli profesionale, nu sunt locuri de munca pentru tineri, nu se trage apa la tara sau nu sunt subventii pentru agricultori, insa nu aduce nimic nou. Cand o sa ai 5-6 articole pe aceeasi tema, cu interviuri si cifre concrete, atunci da, poti sa te plangi ca nu esti luat in seama si reptilienii actioneaza.

    00
    • am o idee, o părere? geez.

    • Da, o parere personala. De ce nu ai investigat cazul, de ce nu spui concret cauza pentru care nu sunt manuale in scoli, cine si unde a blocat procesul, cine inchide ochii, cine fura, cine ar trebui sa faca treaba. Nume, cifre, informatii. Niste intrebari la persoanele din problema, etc. Serios, tu compari ancheta facuta de Tolontan plina de informatii cu un articol simplu in care spui ca nu este bine?

      00
    • e evident că ești idiot dacă consideri articolul ăla o părere, deci discuția nu are rost.

    • Presupun ca este mai simplu sa ma faci pe mine idiot si sa consideri ca este o conspiratie decat sa iei in calcul ca munca ta nu este asa grozava cum crezi.

      00
    • e mai simplu să ii spun unui om că e idiot dacă e consideră că aia e o părere decât să încerc să port o conversație cu el.

    • Vali, in articolul din link, singurul fapt (relevant) prezentat este ca ministerul a stabilit licitatiile in august. Faptul asta nu este o informatie ascunsa publicului. In rest, sunt doar presupunerile tale cu privire la motivul pentru care exista faptul acela. Circumstantial, presupunerile pot fi adevarate, dar pana cand vor fi sustinute de fapte, au aceeasi greutate ca afirmatia „lasa ba ca stiu eu ca ala fura”

      In cazul lui Tolontan, situatia vizibila la nivel public era ca spitalele sunt mizerabile si sunt multe infectii. Existau multe presupuneri cu privire la cauze („astia fura dezinfectantii ba”, „lasa ba ca stiu eu, sunt facute pentru romania, nu sunt la fel de bine facute ca alea din vest, au tabla mai subtire”) dar erau doar la stadiul de presupuneri. Tolontan a prezentat niste fapte inca necunoscute, care erau un prim pas pentru o investigatie. Iar apoi a tras de fir si a adus din ce in ce mai multe informatii (faptul ca le-a primit sau le-a gasit e irelevant).

      Daca ai continua articolul cu un singur fapt care sa explice motivul pentru care licitatiile au fost stabilite in august, ar fi un punct de plecare. Un document care sa arate o licitatie falsificata. O afirmatie a cuiva din interior, care poate fi probata. Ceva. Pe baza acestui fapt, se pot da telefoane si cere lamuriri. Bloggerii cu care te intelegi bine pot scrie articole. Aia cu care poate ca nu te intelegi chiar asa de bine, dar poate ca au copiii la scoala si nu sunt chiar curve (bloggerii nu copiii, sa nu ne intelegem gresit) poate scriu si ei un articol. Si poate ca se transforma in ceva similar ca in cazul dezinfectantilor. Sau poate nu.

      00
    • gigi, ok. hai să o lăsăm așa.

    • Rahat, e balciul tau, o lasam cum vrei. Incercam doar sa iti explic ce (cred eu ca) voia sa zica bigbear, lucru pentru care nu cred ca merita apelativul de idiot.

      00
    • e greu de înțeles, pentru că el zice că informațiile, destul de concludente și explicative, sunt păreri. :(

  27. „ps1: radu are dreptate, sistemul se schimbă de jos în sus. sunați la poliție, nu mai dați șpagă, nu mai primiți șpagă și va fi mai bine.”

    Vali, tu esti sigur? Fa o comparatie cu ce ziceai despre sclavii noi: https://zoso.ro/un-raspuns-la-noii-sclavi/

    Ca topicul de acolo, in abstract, poate fi lipit de orice. Schimbarea vine de sus, intotdeauna. Daca vine de jos, esti mancat de viu si izolat sa mori.

    La ce a scris cu ceva in urma arhi ( https://cetin.ro/tara-tuturor-ratarilor-viata/ ), cineva din comentarii a scris corect (poate ii scrii si lu radu de comentariul asta) si l-am salvat mai mult pentru ce a scris acest „nelu”:

    nelu de la 3

    Ok, text frumos, cuvinte frumoase si lacrimogene si atat. Ce e in text, nu e o noutate, nu e ca si cand ai fi descoperit focul. Daca il opresc pe nea costica de la 2 si il intreb ce parere are despre domenile enumerate de tine, are fix acceeasi parere, dar cu alte cuvinte.

    >Toate cacaturile astea exista pentru ca noi le toleram. Noi toleram totul, interlopii, spaga, dobitocismul, totul este din vina noastra. Asta e in sangele nostru, asa functioneaza sistemul la noi.

    >Intrebarea e, cati dintre astia care suntem nemultumiti, sau nu, fac ceva efectiv? Niciunul. De ce? Pentru ca ne convine, daca vezi un politist ca ia spaga de la unul care a luat amenda pentru viteza esti revoltat, daca dai tu dai spaga ca sa scapi esti multumit. Atata timp cat ne convine noua, acceptam, daca nu, suntem revoltati. Spune-mi tu roman care nu a dat sau luat spaga. Nu sunt.

    La alegerile trecute pentru primarii, la masa cu niste oameni de afaceri influenti, se discuta problema pe cine sustin la primarie. Le-am spus, daca vor sa schimbe ceva in bine, sa se adune mai multi si sa lanseze o campanie de sustinere pentru un candidat ales prin concurs. Sa aleaga pe cineva in urma unui concurs de dosare, in care cine vrea sa candideze si sa aibe sustinere din partea lor sa vina cu cv-ul, sa sustina un interviu si sa isi prezinte programul sau, realist, pentru primarie. Ghici ce? Au refuzat. E mai usor si mai profitabil sa sustii un corupt din partidul de la putere, care are influenta si usi deschise.

    00
  28. NOU
    #77

    La cat de imbacsite de jeg sunt spitalele nici sobolaneii nu stau acolo.Sincer femeile de serviciu din spitale erau constiente de solutiile lui peste prajit.Nu au spus.Mai grav este ca dam bani pe biserici decat pe spitale.Zoso nu stiu daca intelegi ce-ti spun dar sunt „coloni” de bisericute.Te infectezi cu bacterii in spital.Mai bine stai acasa.

    00
  29. NOU
    #78

    Ca offtopic se promoveaza pupincurismul si hotia.De aia s-a ajuns aici.Scurt.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)