Patronii de localuri si cazări și poliția care le închide…

O tanti se plânge că locul unde s-a cazat era mizerabil și a fost închis de polițiști, dar proprietarilor nu le-a păsat.

Bun. Trecem peste CV-ul absolut impresionant al soțului doamnei, și ne întrebăm altceva, mai simplu: cum s-ar fi derulat asta într-o țară normală? Păi, poliția închidea locația, punea lanțuri pe uși și trimitea acasă familiile care au plătit, familii care ar urma să își recupereze banii prin justiție. Care ar fi durat doi ani și oamenii s-ar fi întors acasă mai repede. Așa, au suferit un pic, dar au văzut marea.

Și doi, nu vedem și noi niște arestări preventive pentru ăia care au redeschis locația? Așa, stat 30 de zile pe circă, de control, să se învețe minte? Nu doar ăștia, și ăia de la Cotul Donului, și alții…

Pe de altă parte, e final de sezon, acum se fac ultimii bani, trebuie să îi înțelegem și pe bieții hotelieri…

Ce zici tu acolo în spate, că Booking.com n-are nici o responsabilitate? Păi normal, fraiere, cum să aibă?! Ce, are sediu în România? Are licență de turism? Cum adică ar trebui să se unească hotelierii și să îi cheme în judecată și să obțină o sentință judecătorească pentru a bloca accesul către site până își bagă mințile în cap? Că nu sunt la prima țeapă de acest gen…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

60 comentarii

  1. Ce mizerie ordinară și ANPC-ul, cică “Să facă plângerea la Brașov, pentru că acolo e înregistrată firma” Păi punctul de lucru, în morții mă-tii e la MAMAIA, în CONSTANȚA, pe raza ta de competență, ăia de la Brașov le vor spune să facă la Constanța, că acolo e punctul de lucru.

    Nu e normal să fac plângerea unde am suferit inconvenientul?

    00
    • E ca si cum as cumpara ceva expirat de la kaufland din Arad si ar trebui sa fac reclamatie la OPC Bucuresti. Oricum inspectorii OPC din jud. Constanta sunt bagati pana in gat in mizeriile facute de intreprinzatorii de pe litoral. Dar cine sa ii verifice si pe ei? Tot ei?

      00
    • Iar legat de “afaceristii” astia de la cazare…..iar se vor plange la televiziunile unde au facut cheta sa vina ca nu vin turistii si nu mai rezista pe piata. Cum sa nu rezisti cand tu iei banul pt 5 nopti si turistii stau o noapte si fara sa consume curent ….. nu mai zic ca au mai dat si banii in avans….au zis ca e oferta…. La anul oamenii astia vor pleca direct in alta tara in vacanta convingand inca vreo 3 familii sa paraseasca litoralul nostru….. Romanul antreprenor….auzi sa lasi clientul intr-o camera fara electricitate…. probabil si mizeria aferenta din camere….

      00
    • NOU
      #4

      Daca nu ai curent nu vezi mizeria din camere!

      00
    • Anpc spune clar in formularul de sesizari sa mentionezi orasul in care e inregistrata firma.

      Am patit si io cu quickmobile cand le-am facut sesizare, nici prin gand nu mi-a trecut ca sunt inregistrati la cucuierii din deal, am pus bucuresti io.
      Cu toate astea, au fost baeti giugiuc si nu m-au luat cu vrajeala, au inaintat ei singuri sesizarea catre anpc baia mare

      00
    • @nileda… da, ba, sigur asa se intampla, in vreo 2 ani litoralul romanesc va fi vizitat doar de coioti…. “hotelierii” romani si “hotelizatii” romani se merita din plin unii pe altii, de aia nu dispar nici unii, nici ceilalti.

      00
    • @thebblack:
      Nu zic ca nu ai dreptate, ca noi suntem masochisti si ghiogari, dar tu te-ai mai duce pe litoral la noi? Ai recomanda cuiva sa se duca?
      Daca da, te rog impartaseste unde anume.

      00
    • asta e intrebare capcana… si daca as stii, tot nu as spune.

      00
    • Nu ati mai avut de-a face cu institutiile statului?
      O sa va dau cateva ponturi.

      1) Mentionati de la inceputul sesizarii ca aceasta este formulata in temeiul legii nr. 544/2001, astfel sunt obligati sa va raspunda in maxim 10 zile. :)

      2) Sesizarea o puteti depune oriunde, la orice institutie, dar cel mai bine este la primarie. Ei sunt obligati sa o inregistreze si sa va inmaneze un bon cu numarul de inregistrare. INTODEAUNA cereti bonul!

      3) In cuprinsul sesizarii mentionati ca sunt obligati de lege ca in cazul in care aspectele sesizate nu sunt de competenta lor, sa redirectioneze sesizarea catre institutiile cu atributii in acel sens.

      4) Sa raspunda punctual.

      00
  2. de cand s-a marit nivelul de trai nu mai merge nimeni la strand.

    00
  3. Am fost si eu cazat acolo si am plecat dupa prima noapte,fara a mai vedea un leu inapoi pe restul de nopti ramase..(5 nopti platite in avans).
    Am si poze de acolo cu jegul care era si bineinteles o reclamatie la anpc la care inca astept raspunsul.

    00
  4. Asta cu turistul care nu s-a prezentat a fost hitul verii, urmat de “alo, suntem gazda, da, vă așteptăm, avem însă rugămintea să vă anulați rezervarea pe buching, mulțumim”.

    00
  5. Treaba asta nu se rezolvă cu un telefon dat la serviciul clienți de la Booking? Asta daca banii au fost plătiți prin ei, de obicei sunt foarte receptivi.

    00
    • nu se rezolvă. tu ce ai face, ai șterge toate kkturile de țepe și nu ai mai lua comisioane? păi dai faliment…

    • Între timp, pe Booking apare mesaj că nu se mai pot face rezervări la proprietate prin această platformă. Deci, măcar atât am rezolvat :)

      00
    • @vali: apreciez logica de dambovita: “nu se rezolva, ca sunt interesati de comisioane”. Bineinteles ca se rezolva, pentru ca sunt interesati de bunul renume al platformei. Am numarat acum, am 65 de rezervari prin booking, facute de-a lungul timpului. Orice problema a aparut, s-a rezolvat. Plata dubla (odata prin platforma, odata la hotel), overbooking din partea hotelului (unde intotdeauna am fost upgradati la ceva superior). Pentru mizeria practica de hotel in mod sigur or sa fie zburati de pe platforma. De altfel, inteleg ca deja sunt blocati.

      00
    • bos, din experiența mea, dacă e să ia în considerare o plângere reală/civilizată, cu poze cu tot, sau să ia un comision, vor lua mereu comisionul. am făcut două plângeri, ambele întemeiate, la un hotel pe pagina de reviews minim jumătate din prima pagină menționau problema asta (ei ziceau că au parcare, dar parcarea era “eh, parcați și dvs unde puteți pe stradă”) și m-au trimis la plimbare. am verificat acum, hotelul are în continuare “parcare proprie păzită”. dar e ok dacă tu ai alte experiențe, roagă-te să nu pățești vreo nasoală și vezi ce mișto te trimit să plimbi ursul.

    • Pai te-ai plans si tu de parcare, daca aveai o plangere ca nu ai pat in camera or cv imediat ii bloca, dak nu stii sa fii ruman🤣

      00
    • Mmm, cu Booking.com nu știu ce să zic. Am plecat o zi mai devreme, acum o săptămână de undeva (nimic cu locația în sine, dar știe proprietarul blogului cum faci o oră din Bușteni până în Sinaia) și m-au sunat de serviciul lor de relații cu clienții să afle de ce am plecat mai devreme. Dacă am plecat că am vrut eu sau a fost altceva etc. Poate am avut eu noroc, doar povestesc ce s-a întâmplat.

      00
    • Cu Booking aș spune că și eu am avut experiențe ok (și nu puține). Nu știu dacă am fost eu mai norocos sau cumva românii noștri sunt mai “descurcăreți” în interacțiunile cu platformele de gen.

      00
    • Da, booking despăgubește, cu condiția ca tu să nu fii de acord cu anularea rezervării. Dacă doamna a fost, nu a informat booking la timp etc… nu prea mai are booking ce face.
      Booking ia multe țepe de la proprietari, mulți anulează rezervările dar cazează turiștii, luând banii cash sau lăsând doar rezervarea booking (dacă se trece de perioada în care poți anula, penalizara poate fi 100%).
      Dar când anulează proprietarul, primești și tu un mail. Mi s-a întâmplat și mie odată să fi anulat un proprierar, am scris că am ajuns la cazare și s-a descurcat booking cu pensiunea direct.

      00
    • Vali,ba se rezolvă. De două ori am avut probleme similare o dată în România și o dată în China și de fiecare dată după un telefon la call centerul lor în mai puțin de o oră mă cazau în altă parte chiar dacă tariful era mai mare (în România era triplu dar asta e, au plătit ei diferența)

      Deci din punctul ăsta de vedere trebuie doar să suni la booking ca sunt super ok. Cel puțin în cazul meu.

      Cât despre faptul că au redeschis, bănuiesc că trebuia ca doamna să sune la poliție din nou și să le spună că ăia au redeschis.

      Și BTW, pe booking.com ori e plata cu cardul ori direct la fața locului, dar varianta cu transferul de bani nu am auzit-o. Probabil anulau rezervarea din Booking că era un mod de a nu mai plăti comisionul de 15% sau cât mai e.

      00
    • Confirm, cei de la Booking sunt foarte ok. Odata m-au sunat sa ma intrebe daca am ceva probleme la unitatea unde sunt cazat doar pe motiv ca altcineva a facut o reclamatie pt respectiva locatie. Alta data am ajuns cu 25 min dupa miezul noptii la locatie si aia de la hostel imi anulase rezervarea la ora 00:01 luand si banii pe 1 noapte. Apoi cand am ajuns au refacut rezervarea si au solicitat toata suma de la Booking. Astia din urma m-au sunat la 9 dimineata sa le explic care a fost situatia, daca sa deblocheze toata suma sau nu. Ca idee, conversatia cu “Booking” s-a facut in limba romana.

      00
  6. să fie clare două lucruri:

    1. nimic din ce se întâmplă pe litoralul românesc nu s-ar întâmpla fără complicitatea, bine renumerată sau doar indolentă, a autorităților române. dacă există un mare vinovat (bineînțeles, după făptuitori), acolo trebuie căutat, printre cei plătiți regește ca să aibă grijă să fie totul în regulă.

    2. booking chiar reacționează, însă ce poate face este doar scoaterea celor vinovați de pe propria platformă.

    00
    • Sefii de la AJPC sunt niste pulifrici numiti politic, pentru ca partidul de la guvernare sa poata sa asmuta si protectia consumatorului, pe langa fisc, contra unor firme care trebuie invatate sa cotizeze. A facut-o intai psd-ul, apoi pd si acum iarasi psd.

      00
  7. Sunat racheții din Moldova. Intrat peste ei în Brașov, scuturat un pic de bani și de sănătate. Nu o să facă plangere la poliție că au venit unii sa ceara banii furați de ei.
    Dacă autoritățile nu fac nimic, atunci aplicat aceleași metode. Ei doar legea junglei inteleg.

    00
  8. Partea cheie din postarea lu tanti e chiar la inceput: “am platit totul in avans prin transfer bancar”. Tanti nu a platit la booking, care nici macar nu suporta transfer bancar. In schimb, a dat toti banii intr-un cont direct proprietarei. Scenariul clasic de teapa pe toate platformele, booking, airbnb.

    00
    • Exact.

      În secunda in care primeam cerere de plată în afara platformei, adio.

      La fel și la cazari. Cele mai proaste cazări le-am nimerit acolo unde îmi cereau toți banii in avans la cazare.

      De atunci m-am învățat. Vrei banii în avans, la revedere. Mai bine stau în cutie la Ramada decât să stau în ceva jeg care pe lângă că e praf mai are și pretenție de ban cash în avans.

      Dacă plătea prin Booking 100% își lua banii înapoi, mai puțin comisionul Booking (că degeaba, trebuie să câștige și ei ceva) și era ok.

      Dar nu, tu faci transfer bancar înainte. La fel și agențiile de turism. Mergi doar la cele mari și cunoscute, nu mergi la colțul blocului agenție de turism cu chirie la 100eur și un laptop.

      Trebuie în viață un pic să te știi orientezi și scapi de 90% din șmecheriile astea.

      00
    • Eu nu pot sa cred ca oamenii care folosesc un smartphone fac asa ceva dar totusi uite, cred ca era un pret imbatabil cu allinclusive de s-a hamesit k proasta, chiar si asa sa dai mai mult de avansul pe 1 zi e tampenie

      00
    • se practica. si eu am fost sunat de proprietar si mi-a propus sa platesc avansul prin depunere pe contul lui, restul cash cand ajung si sa anulez rezervarea booking. de la vreo 150 lei ajungea la 110 pe noapte parca. bineînțeles ca am fost roman. nu mi-am luat teapa, a fost ok.

      00
    • Nu e de o mie de ori mai complicat și durează pana la Crăciun sa faci un transfer bancar comparat cu plata cu credit cardul care îți oferă și protecție de rapeni de genul?

      00
  9. Chargeback si la revedere. A, stai :)

    00
  10. cand esti complice la țeapa și nu plătești prin booking, ci direct la proprietar, meriti tot ce ti se întâmplă

  11. corect. booking e serios nu am patit niciodata asa ceva.. dar nici nu am platit ca boul in avans in cont.. ori la checkout ori la booking (preautorizare)

    00
  12. Aplicarea legii este facultativa in Romania.

    00
  13. Mamaia nord are probleme mari cu curentul, multe constructii, blocuri, vile nu sunt racordate. Va taia voua curentul ca sa le dea la altii. Isi trag fire prin nisip, pe stalpi, prin boscheti.
    Zona de evitat, mai ales ca e un santier continuu.

    00
  14. Am și io o intrebare că sunt mai de la țară.
    Îs la mare,rezervare prin booking plata făcută pe sejur la hotel în ziua cazării, fără avans, fără card, nimic. Dacă nu respectam rezervarea, booking zice că mă taxa cu o zi de cazare, sau cam așa ceva. Io sunt curios cum făcea asta atâta timp cât eu nu am card bagat la ei sau altceva. Ce fac, mă dau în judecată pentru 150 de lei ?

    00
    • nu-ți fac nimic pentru că nu au cum și nu se complică. la o afacere de cu o cifră de afaceri de sute de milioane de euro pe an, asta intră la pierderi asumate. recunosc, am făcut-o o dată. cazare în hotel în montmartre, o cameră. cu o zi înainte de plecare (rezervarea nemaifiind rambursabilă de vreo săptămână) aflu că o cunoștință are apartament la 200 de metri de hotel, pe care-l închiriază la același preț, numai că am 2 camere, bucătărie și balcon). golit cardul cu care făcusem rezervarea și apoi anulat, dar chiar am stat mult mai bine (la fața locului am văzut, de afară că geamurile hotelului dădeau spre cel mai aglomerat și gălăgios pietonal din montmartre). regula de aur e: fără plata în avans. iar cea de platină: nu fă așa ceva mai des de o dată la 5 ani (eu am făcut-o o singură dată în 13 ani de booking și peste 100 de cazări făcute prin intermediul lor)

      00
    • Ceva similar am patit si eu cu o cazare jalnica din Muntenegru, acum 4-5 ani: rezervare facuta cu un card gol (stiam noi de ce!) pe o “pensiune” in Muntenegru. Am ajuns, am vazut ce lamentabil arata, am zis pas! Proprietarul a ris de noi in timp ce plecam sa ne cauutam cazare prin statiune: lasa ca vedeti voi ca oricum va blocheaza booking banii pe card pentru toata cazarea. Ne-a “amenintat” cumva ca sa anulam rezervarea.
      N-am facut nici anulare, n-am stat nici la “pensiunea” aia…Am inchis frumos cardul dupa cateva luni.
      Nu ne-a mai contactat nimeni pentru nimic. Asta intra la “si proprietarii dau tepe la Booking”.
      Altfel, in aproximativ 25 de rezervari prin booking – impecabil!

      00
  15. cine merge la mamaia si se bucura la -20 lei / zi teapa la booking, asa sa pateasca.
    in rest: “focul purifica tot”.

    00
  16. In mod normal la noi pt ca legea e varza si lumea e proasta ar trebui sa fie ca in SUA, amenzile si tot ce misca sa fie dat de un judecator. Sa ii vad pe astia cu hotelul lor fantoma explicand unui judecator cum ei au redeschis hotelul dupa ce le-a fost inchis. S-ar lasa direct cu puscarie.

    00
  17. “arestări preventive pentru ăia care au redeschis locația?”…biensur. Și prin intermediul unei hotărîri judecătorești irevocabile, un an de zile accesul restricționat la orice legat de feșăn, topoare și mașini. Uneori mă întreb dacă aveți ceva special adăugat de primărie în aerul ozonat din Brașov.

    00
  18. Cand va mananca-n c** sa fiti turisti in romania,pm, asta patiti. Repetati dupa mine: eu nu mai merg niciodata la mare in romania! Eu nu mai merg niciodata la munte in romania!

    00
  19. Hai să povestesc și eu fază în Londra, august 2012.
    Fac booking direct pe site-ul hotelului, era 140£/noapte. Zona Kings Cross St Parcras, fix vis-a-vis de stația de metrou.
    Le scriu că fac checkin pe la 6-7 seara, îmi confirmă, totul ok.
    Ajung, fetele de la recepție super ok, până când mă ia una din ele pe stradă să mă ducă la cameră.
    Și aici distracția începe! Camera avea vreo 6mp! 60sqf sună mai bine, nu că ar fi scris asta pe undeva! Baia avea fix 1 metru pătrat!
    O întreb dacă e ceva în neregulă, îmi spune că asta e tot ce au acum. Înghit in sec și pentru că aveam treabă în seara aia zic că e ok pentru o noapte, dar că vorbim mâine dimineață. Dau drumul la duș, nici o apă! Dușul avea prostată!
    Merg la recepție și le spun că nu e sub nici o formă acceptabil! Că nu au altceva.
    Le anunț civilizat cum că dorm pe scaune în recepție și că încă am cheia și sun la orice autoritate există în Londra pentru hoteluri.
    Și sun una din persoanele cu care trebuia să mă întâlnesc, ca să anulez.
    Idioatele auzeau!
    Tipul îmi spune că vine la hotel să mă ajute să îi închidem.
    Îmi dă un număr unde sa sun până vine el.
    Sun, vorbesc despre ce și cum.
    Și brusc fetele găsesc o cameră!
    Cameră normală, nimic rar, oricum in Londra toate hotelurile sunt scumpe și nu oferă nimic serios.
    Refuz, păstrez cheia.
    Vine amicul. Vin doi de la clasificarea hotelurilor.
    Le arăt camera.
    Li se emite pe loc notificare de închidere.
    Cu o săptămână să închidă hotelul.
    End of story! Nu dau nume, e istorie. Am aflat că ownerul era dintr-o țară cu nisip.
    Au cumpărat alții aripa bună a hotelului. Funcționează și azi. Am stat de vreo 3 ori acolo de atunci. Fără nici un tratament special. Doar un hotel normal din Londra.
    Am făcut claim pentru hotel. Am primit banii înapoi. Am găsit cameră pentru cele două zile, de vreo două ori mai scumpă. Acoperită de asigurare.

    Ce a povestit doamna nu e deloc unic! Planeta e plină de țepe!

    00
  20. Umpic de feedback la “m-am uitat la review-uri si erau bune”:
    1. Se listeaza o locatie, cu potential de teapa.
    2. Primii xx clienti sunt de fapt conturi false, se plateste comisionul la Booking, ratingul creste
    3. Se pune conditia doar plata in avans fara posibilitate de returnare
    4. Se incepe țeapa, doar ca celor cu potential de review negativ li se marcheaza cum ca nu s-au prezentat. Se plateste oricum comision la Booking.
    De la pct.5 in sus se numesc manevre cu inspectorii ANPC si cu legislatia gaunoasa.

    P.S. Asta se practica si cu locatii scumpe de > 1000 lei/noapte, majoritatea pleaca, se lasa pagubasi sau fac o plangere la ANPC , dar se ajunge din nou la pct.5+

    Intre timp sezonul trece, firma se trece pe insolventa/dizolvare, ANPC marcheaza cum ca e rezolvat ca firma nu mai e, la anul va fi o noua firma pe aceleasi trase ca mai sus.

    00
    • @Mahtub, unele locații au sute (chiar mii) de review-uri. Pentru astea nu cred că mai e relevantă “schema” cu țeapa.

      00
    • Si ca am mai avut roze in sticla, un pic de studiu pe cazul de fata:

      Complexul apare pe alte site-uri cu opinii naspa din 2009, de exemplu:
      perioada: IULIE, 2013 , Mizerabil cu indulgenta
      Cu toate ca am vazut comentariile negative despre acest hotel, am riscat sa merg acolo pentru doua nopti deoarece era singurul hotel de 4 stele care avea o camera libera pentru weekend. )

      Pe Booking e listat in fiecare an de pe alta firma cel mai probabil, iar la inceput de sezon e plin de opinii gen:
      Ali
      România
      10
      Comentariu trimis pe 24 mai 2019
      Foarte bine

      Valentina
      România
      10
      Comentariu trimis pe 2 iunie 2019
      Excepţional
      · De nota 10.

      Apoi pe masura ce se intra in sezon, se trece la pct.4 din comentariul meu
      – cei care fac scandal la cazare imediat sunt trecuti cum ca “nu s-au prezentat” (este o temporizare de 24h daca tin bine minte in care nu se considera ca s-au cazat)
      – cei care tac din gura la cazare -> se merge pe burta -> din astia multi cand se intorc acasa dupa un sejur ratat fac/nu fac review la locatie
      – se intra cu teapa serios (deja nu se mai platesc facturi la curent, etc.)

      Asta se vede si din comentariile ulterioare (varf de sezon – sfarsit de august) si de faptul ca deja locatia NU mai poate fi rezervata prin Booking)

      Fac pariu ca la primavara va aparea aceeasi locatie, detinuta de alta firma, cu alt contract de listare pe Booking si se va relua procesul. Cu mici ajustari pe ici pe colo.

      Q.E.D.

      P.S. Daca un hotelas din asta face manevra asta de PESTE 10 ANI, cam ce mafie e in spate ? :) Do the math.

      00
  21. Booking te despăgubește dacă ajungi la cazare și nu corespunde. Însă ce fac mulți proprietari, cu complicitatea turiștilor: anulează rezervarea de pe booking, fac eventual o reducere proprietarului. Este ceva putred acolo, înțeleg că dacă a fost no show au pierdut banii, dar dacă fac dovada că au ajuns la locație și care sunt condițiile, booking le va rezolva situația. Însă nu prea cred din cum este scris comentariul că așa a fost, parcă lipsește ceva de acolo.

    00
  22. La o prima cautare pe net dai de o puzderie de review-uri din care iti poti face o impresie despre locul in cauza.
    Pacat ca si-au stricat vacanta. Dar in Romania sa nu faci o verificare prealabila intra in sfera arogantelor.

    00
  23. Deci. Nu-i corespunzător? Iei toporul VALI™©® din dotare… ori ranga, după cum e cazu’… le spargi pereții, baia, closetu’… alea. Fiskers, zic.

    00
  24. Nota de subsol, adusa aici – Nu spune nimeni nimic de licenta de unitate de cazare? Despre Ministerul Turismului, doar Politie si ANPC? Nu ca ar fi rezolvat problema, dar era o autoritate in plus. Despre incident, doar pe baza informatiile furnizate – daca descriu 100% tot ceea ce s-a intamplat, este ceva fishy acolo. Cu alte cuvinte, follow the money, sau the owner, proprietarul. Sa nu fim naivi, o astfel de operare de cazare la lumina zilei, este un mare spectacol. Toata lumea din contextul local stie ca este o nasparleala. Doar neinitiatitii intra in acel tourist-trap.

    Pentru a folosi platforme de rezervare este nevoie de un pic de educație. Folosiți un card numai de rezervări, eventual din momentul 0, gol, fără sold. daca doar verifica validitatea cardului si ti-au spus ca nu iti iau bani, nu te cauta. Daca ti-au scris in prezentare ca nu iti iau bani, dar apoi iti scriu ca nu ai bani in cont, ca sa pre-valideze cardul, deveniti circumspecti.

    Atentie la rezervari fara plata, etc. dar care impun pre-validarea. Teapă cu pre-validarea in sensul ca desi se spune ca nu iti iau bani, este de fapt blocarea sumei pentru tot sejurul. Si apoi, ti-i mai blocheaza si banca ta inca 7-10 zile (am avut o reclamatie pe tema asta la o banca de 2 ori, daca banii au fost deblocati duminica seara in Europa, cu plata cash la receptie, de ce trebuie sa stea suma de returnat in contul bancii inca 5-6 zile, ca sa ce?, au refuzat sa imi rapsunda).

    Citiți cu atenție, înainte de rezervare toate asteriscurile, toate indicațiile de la prestator – sunt destui care oferă cazare fără plata în avans, dar îți blochează toată suma pentru tot sejurul. Revedeți toate indicațiile până să dați un clik final. Rezervați cazarea doar cu posibilitate de anulare în n zile, de regulă este oferta fără mic dejun, luați-l separat. Iar acolo unde apare explicit că nu vi se iau banii, verificați încă odată dacă este adevărat, în pașii următori de acceptare. De asemenea, verificați opțiunea de check-in, dacă recepția este 24/24 sau cu program fix, pentru că dacă ieșiți din fereastră, să îți vină recepția în afara programului, poate costa și un sfert din noaptea de cazare.

    La review-uri, noi nu ne-am înșelat decât poate o dată, la o cazare – era o cazare într-un apartament mai degrabă istoric cu mobilă din anii ’80. Cheia de citire, cu care nu am greșit – dacă media notelor este peste 8, este cea mai mare probabilitate ceea ce oferă să fie ceea ce vei găsi la fața locului, noi nu am avut probleme. Ba chiar am țintit cazări cu nota peste 9, dar și prețul este pe măsură. La o media în jur de 7, este un 2 stele orice ar zice ei. Review-urile trebuie citite toate, în diagonală, observate caracteristicile – gen single, family, etc. Și apoi o citire pe chestii negative. Dacă mai mulți reclamă, în 2 ani de zile probleme de curățenie, gen așternuturi sau probleme de acces internet deși se vinde Wi-fi ca lumea, ori chestiuni precum gălăgie din stradă de la un bar (și asta apare la negative de la mai mulți, etc.), negativele cumulate, de la diversi, iti semnaleaza probleme.

    Despre intermediere litigii? Am avut un incident cu o cazare din Madrid, pentru eliberarea unei facturi, am reclamat la Booking.com și ulterior, chiar dacă nici ei nu au reușit, totuși am fost sunat din Call Center și am discutat cu multă amabilitate cu un tip (nu intru în detalii, era un apart’hotel, camere la comun, curat, aproape de o zona super ok, cu o doamna menajera emigranta, dar nu aveai contact cu admin, in niciun fel, contactele moarte).

    Ceea ce am facut intotdeauna este sa avem grija de banii nostri, sa citim de zece ori, sa fim siguri ca rezervam fara sa riscam, ca avem posibilitatea sa ne razgandim, etc.

    00
  25. Anul trecut am fost prin Thassos la un hotel rezervat prin Booking.com si mi-a placut. Anul asta am discutat direct cu hotelul prin email, mi-a redus din pretul camerei comisionul booking, am platit un avans prin transfer direct in contul hotelului. Nici o problema, ba chiar am mai schimbat si datele de checkin si checkout ca aparusera niste modificari, nu au comentat nimic. Grecii se straduie sa te multumeasca.

    00
    • Celor cazaţi în hotel li s-a oferit posibilitatea de a fi mutaţi la alte structuri similare, din staţiune, dar unii au refuzat.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.