Paris, 8 decembrie, dis de dimineata si mai apoi

Corcitura de corporatist care sunt a avut de deschis pravalia la ora 8, pentru ca venea o firma sa repare niste scari. Sunt singurul care are dreptul sa fie la firma in afara zilelor luni-vineri. A se citi „sunt singurul fraier”. Bine, si ceilalti pot veni, dar trebuie anuntat in prealabil, trebuie sunat la firma de supraveghere, mail etc.

Ieri am circulat vreo 8 km prin centru si am vazut hoarde de muncitori polonezi manipulând stâlpi sanatosi de brad si placi de placaj pentru a baricada magazinele Apple, Orange, Vuitton si altele. Dar, na, „ce treaba am eu cu asta?”.

Am iesit la 7h20 din casa. Frig si noapte. Am sperat ca voi gasi o „bulanjerie” deschisa, sa-mi iau o doza de glucide. Nicio sansa. Am trecut pe lânga muzeul Legiunii de Onoare. Ma gândeam ca o reforma a institutiilor ar trebui sa inceapa cu desfiintarea acestuia. Fonfaieli agatate de reverul hainei. Suntem egali, dar eu sunt mai bun ca tine. Pentru ca eu…

Pe pod – ala cu lacatele, stiti voi, business de pakistanezi – simt ca ceva nu e bine. Prea multe albastru, albastru, albastru, din ala de discoteca. Parcul inchis. O iau la stânga, spre albastru, albastru, albastru. Ma gândesc ca daca le tin asa câteva ore o sa le moara bateria si n-o sa mai poata sa fuga de jiletcile galbene. Jandarmul cu arma de gât imi spune de la vreo 20m sa ma intorc. Ii explic ca trebuie sa ajung musai la birou, imi explica ca el e acolo sa ma protejeze. Impotriva vointei mele.

Lungesc parcul. In partea cealalta ma controleaza niste politisti in civil. Ce e chestia asta de lemn? Cutia de protectie pentru iPad. Da, facuta de „je”. Cam contondenta. Asa e. Bine ca la pipaiala nu simte si Victorinox-ul. Am aflat apoi ca au fost ridicati 200 de oameni pâna in ora 8h30, ca aveau asupra lor „obiecte cu care ar fi putut rani fortele de ordine”.

In apropiere de Opera sunt si câteva cafenele deschise. Brioche Dorée miroase de-mi explodeaza papilele. Business as usual. Nu mai cumpar de la ei de când au deschis in aeroportul Otopeni, acum câtiva ani. Cafenelele astea deschise contrasteaza cu baricadele de 4 m inaltime de la Orange si, mai ales, de la BNP Paribas. Avenue de l’Opéra e plina de masini de politie, cu albastru, albastru, albastru aprins. Pe ici si colo mai sunt camionete, masini, doua-trei taxiuri. Unii dau la bormasina sa inchida cu placaj un butic. Da, sigur placajul ala de 5 mm o sa tina. Si OSB-ul ala de 10mm e ca betonul. Altii au pus saci de plastic negri pe geamul interior, sa nu se vada ce e inauntru. In fata Operei, un sef le zice celorlalti jandarmi sa lase jurnalistii (cu aparate foto) sa treaca, restul nu. Strada e aproape goala, cu exceptia unui Fluture ametit si unor turisti in cautare de adrenalina.

Deschid biroul, aprind luminile, imi fac o cafea. Urc de la subsol la etaj. La parter, un nene ma vede cu cafeaua in mâna si bate in geam. Deschid si ma intreaba daca e o cafenea. Nu e. Ii indic una in apropiere, pe care am vazut-o deschisa. Ma intreaba de ce e inchis peste tot. Ii raspund si dupa ce inchid ma gândesc o vreme la el. Si la bula lui. Mi-l imaginez fericit ca sa-l pot invidia in secunda urmatoare. Descopar ca sunt uman

Tâmplarul nu mai vine, noroc ca am sunat eu sa intreb de sanatate. E misto la birou când nu e nimeni. Sting lumina la parter  – pentru orice eventualitate – si incui usa cu cheia. Deschid un post de stiri in care aflu ca Parisul e in razboi. Verific mailul si, surpriza, functioneaza. Fac administrative vreo ora. Observ ca am vreo 5.000 km de drum (tren, avion etc) intr-o luna de zile.

Dupa cum povestesc astia la televizor, afara e razboi. Ma gândesc sa las rucsacul cu briceag, iPad etc la birou. Ete fleosc. Daca e razboi, macar sa am un cutitas.

In cafeneaua din apropiere e plin. Incerc sa-l vad pe nenea de mai devreme. Jandarmii au plecat din fata de la Opera. E ora 9h20, primii turisti se fotografiaza acolo. Altii manânca un senvis pe trepte. Observ ca magazinul Apple si-a si vopsit placile de lemn de protectie. Sunt negre, nu lemn natur ca la ceilalti. Pe avenue de l’Opéra, un tip se da cu un longskate fix prin mijlocul soselei, sub privirile jandarmilor care beau cafea lânga masinile lor. Vreo 20 de masini aliniate pe marginea soselei.

Pe stradute, mai departe de centru, o bulanjerie e plina de bunatati si de turisti asiatici. Un magazin de alcool e si el deschis. O mica galerie de arta la fel. Bulevardul St-Germain e gol. Un jurnalist si-a pus camera pe centrul soselei ca sa filmeze vidul. Cred ca o astfel de imagine e foarte rara. In fata unei biserici, o mama si un copil isi dau pase cu o minge.

Ajung in casa, deschid Radio Birikina si aud o melodie cu acorduri de Lambada. In timp ce scriu acest post, pe Digi FM se citeste avertismentul de calatorie emis de Ministerul de Externe pentru Paris. Imi notez, ca poate uit si ajung pe acolo.