Mai ţineţi minte când eraţi copii şi mergeaţi cu părinţii la cumpărături? Şi tu voiai tricoul ăla mişto, şi ei insistau să îţi ia altceva? Te lăsau 5 minute să îţi alegi ce vrei tu, şi orice ai fi ales, nu era bine. Musai să îţi bage pe gât altceva.
Cu toate că tu cântărisei cu atenţie toate alternativele, te alegeai cu tricoul urât cu spume.
Eu aveam două răzbunări la asta. Ori întrebam de ce am mai venit şi eu, dacă tot îmi cumpără ce vor ei şi după aia nu purtam tricoul niciodată.
Mai bine te razbunai in felul urmator: imbracai tricoul pe dos,apoi trebuia dezbracat,calcat in picioare(deh!din superstitie!) si se facea zdrente!
Eu ii dadeam surioarei mele tot ce nu-mi placea. Acum de cand a crescut, s-a sucit roata … :p
Not ever. Parintii mei au fost „din secolul asta”.
primu tricou de mi l-am luat eu singurel a fost de cacat
Că bine zici, zoso… Nicăieri nu se vede mai clar conflictul părinte-copil ca la cumpărături.
ce ma bucuram cand imi alegea mama un tricou..:P
nici acum nu-mi place sa merg la cumparaturi… dar n-am incotro
Eu am avut un avantaj, am 2 frati mai mari :)) asa ca nu trebuia sa trec eu prin chinul cumparaturilor alaturi de parinti…au trecut ei pentru mine ^^
Ba, tu ai bagat mana in casetele alea audio vechi…
„Dear mother, dear father”.
Eu faceam customuri pe tricourile care nu-mi placeau. In general dupa o sedinta de ”pimp my t-shirt” chestia respectiva era clar de nepurtat.
Eu pana la primul job n-am avut haine care sa-mi placa