Andreea scrie despre câteva dintre problemele pe care le întâmpină un părinte într-un oraș ca Bucureștiul. Mă opresc doar asupra problemei comportamentale:
Parintii sunt aproape jenati de copiii lor. Ii iau rar in oras pentru ca nu prea au unde si oriunde ar fi, ei “deranjeaza”. Ca si cum nu ar fi normal ca ei sa planga, sa trabuiasca sa fie schimbati, alaptati, sa manance ceva adecvat. E cumva “aiurea”; privirile multora spun “de ce nu l-ai lasat acasa?!”.
Aici e o problemă delicată, pe care nici un părinte nu vrea să o admită. Ea se numește “noi facem într-un fel de obicei și ne așteptăm ca un boț de carne să aibă destul discernământ să se comporte altfel în public”.
Pentru că toți părinții care spun “acasă nu face așa” mint.
OK, e acel moment în care copilul se dă în spectacol, dar nu durează atât de mult și sunt metode pentru a-l calma și a-l aduce pe drumul cel bun. Dar, după ce momentul ăsta trece, tot ce face copilul e replicat după ce vede acasă. Sau după ce face acasă. Dacă nu stă frumos pe scaun, dacă se sclifosește la mâncare, dacă urlă, dacă aruncă, dacă țipă, toate astea le face și acasă.
Și aici avem două cauze:
- copilul e abandonat în brațele bunicilor, care sunt mai lejeri. asta înseamnă fie că nu îl stăpânesc (pentru că autoritatea le-a fost subminată de părinți, care i-au făcut observație lui buni pentru ceva de față cu copilul), fie pentru că vor să îl câștige de partea lor, cu înghețată, cu jucării, cu toane.
- părinții nu vor să înțeleagă că copilul nu face “așa” pentru că așa vrea el, ci pentru că așa a făcut și până acum și ei nu l-au educat altfel. al meu, de pildă, știe că ne așezăm la masă și mâncăm. nu ne scobim în unghii, un ne jucăm la telefon, nu ne ridicăm de la masă dacă sună telefonul sau dacă e marți afară. știind asta de acasă, la fel face și în public: i se comunică itinerariul, știe că are ceva de făcut, face și scapă.
În ultimii ani am făcut câteva concedii fără copil. Am mers cu el de câteva ori și nu ne-am înțeles. Mă uit la Cristi, al lui e cu jumătate de an mai mare ca al meu și se comportă altfel: al meu se plictisește după câteva ore, face mofturi, vrea să doarmă, vrea să se orice altceva decât ce vrem noi adulții să facem. Și noi, dacă am plecat să vizităm Roma sau Berlin, asta vrem să facem, dar cum cu el nu se poate, alegem fie să îl luăm cu încetul, ba la Sighișoara, ba la Sibiu, să îi stârnim curiozitatea și dorința de a merge să ne uităm la tablouri și statui, fie îl lăsăm acasă.
Da, am o problemă cu cu copiii la restaurant. Nu pentru că al meu nu urlă ca un disperat și nu se dă cu fundul de pământ, ci pentru că părinții nu au avut minima decență să pregătească de acasă o activitate pentru copii. Da, așa se face: îi aduci copilului o jucărie sau ceva ca să îl ții ocupat în timp ce adulții vorbesc. Întotdeauna. Acadele. Înghețată. Lego. Minecraft. Pix și foi. Ultima jucărie a juniorului e să îi deschid notes pe telefon și să se joace cu miile de emoij de acolo. Minim jumătate de oră. Într-o vreme desena.
Și încă o fază: un copil știe să nu întrerupă atunci când vorbesc adulții. Asta e altă deprindere care se învață acasă.
Mic secret: 100 de mini acadele sunt foarte utile. Am calmat nu doar copilul meu cu ele, ci și alți copii pe care îi vedeam plângând, în restaurante, pe stradă sau la patinoar. (da, de obicei întreb părinții dacă au voie dulciuri, e aiurea să sar eu cu bomboana și el să nu aibă voie, îl enervez mai mult).
De fiecare dată când aud “dar copilul meu nu…” le răspund cu “știu că nu, dar învață”. A învățat să meargă, să nu se mai cace pe el, să vorbească, poate învăța orice.
ps: pe lângă Andreea, și Miruna e mămică nouă, citesc cu plăcere articole de la fete cu capul pe umeri și nu de la opărite de feisbuc.
daca te deranjeaza copilul meu intr-un loc public te rog sa:
1. chemi autoritatile pt deranjarea linistii publice
2. pleci
in orice ordine vrei tu.
Nici sa flatulez langa tine in autobuz nu e ilegal. Variantele de mai sus raman valabile.
3. xanax
Sau varianta mai soft: Ansilan.
Nu cumva ti s-a aprins beculetul la punctul 2?
Ioane , vezi ca mananci ulei. Repede la service…
Perfect de acord !!!
Im gonna one up it – sa se dea lege !
Copiii si insotitorii lor, la restaurant, sa stea frumusel intr-un tarc izolat fonic.
In UK copiii nu au voie in restaurant. Sunt doar cateva care permit accesul minorilor si evident ca toata lumea fara copii le ocoleste.
CID: sunt si restaurante care au interzis accesul copiilor sub 5 ani sau dupa 7 p.m. Asta nu inseamna ca toate nu permit accesul copiilor! Chiar as vrea ceva exemple de resturante de care zici tu, asa mai high-class sa fie.
CID nu imi vine sa cred ce aberatii poa’ sa cace creierul tau.
bai clar trebuie sa-l inveti de mic norme de buna purtare dar eu cred ca si noi suntem f stresati. pe afara cand am mai fost nu am vazut parinti sa se streseze prea tare. se dadeau aia cu curul de pamanat pana se lacmau singuri. si da, eu cred ca „acasa nu face asa” si ca in public se da in spectacol.
apogeul a fost cand am vazut o americanca la roma cu 6 copilasi dupa ea, fara sot, la o terasa: varstele lor variau de la cateva luni la vreo 10 ani cred.
au spart pahare, unul se urcase intr-un ghiveci de flori, doi plecasera la alta masa , etc… nimeni nu se stresa. si am mai vazut faze asemanatoare.
„al meu, de pildă, știe că ” – vorbesti la prezent, cand al tau e mai marisor. Al meu are doi ani, si daca nu primeste ce vrea, face ca toate alea. De-abia recent m-am apucat sa-l pedepsesc cand greseste, prin a-l pune sa stea in pat, in camera lui, fara jucarii, fara sa-i sting lumina dar si fara sa ma joc cu el. De batut nu l-am batut niciodata. El pe mine da
La doi ani îl pedepsești degeaba. Mai bine îl iei cu duhul blândeții și îi explici, îi distrag atenția cu altceva mai ușor de acceptat și de către tine. Vrea sa mănânce zahar pe pâine îi explici ca nu e bun și îi dai putina banana. Copiii învață dar sa nu repetam stilul smuls al părinților noștri. Am și eu copil la aproape 2 și vorbesc din experienta. Pedeapsa prin lipsuri poate merge la unul de 5-6 ani. La ăla de 2 mai rău îl înnebunești.
@Cami – in general nu caut sfaturile altora, pur si simplu pentru ca ceea ce se potriveste unui copil, nu functioneaza cu altul. La al meu nu merge cu genul asta de explicatii de care vorbesti tu. Nu a mers niciodata, din secunda in care a inceput sa aiba free will. In al doilea, rand, copilul meu nu mananca chestii cu zahar in ele, deci deja avem perceptii diferite. Si nu, nu aplic stilul smuls, cum ii spui tu. Eu nu reped copilul, si nu tip la el.
„al meu face ca toate alea”. o stii pe aia cu „al meu manaca doar cartofi prajiti” ? cam asa e si la tine: ala mananca doar cartofi prajiti pentru ca primeste cartofi prajiti. daca ii dai orez nu are cum sa manance cartofi prajiti. al tau face ca toate alea pentru ca poate si ii permiti, nu corectezi in niciun fel.
Interesante minusurile primite. Noi suntem generația bătută de părinți. Se înțelege ca duhul blândeții e cam greu de aplicat când noi știm de bătaie. Și mai avem tendința să dăm în extrema aia de a-i lasă de izbeliște
Poate usor-usor incep si restaurantele din Romania sa ofere acele „pachete pentru copiii” intalnite in alte parti. Care pot varia de la o foaie imprimata cu desene si jocuri (creioanele colorate oferite de restaurant, dar returnabile) pana la un plic cu o cutiuta cu creioane colorate pe care o poate lua acasa, cateva chestii de „lucru manual” (gen decupat, masti, chestii de desenat, etc.), abtibilduri, etc. Cumparate en-gross, pretul s-ar amortiza semnificativ pentru restaurant, plus ca experienta ar fi foarte OK pentru parinti, care ar fi fidelizati in felul asta.
Copiii sunt oglinda parintilor.
Vali, cred ca indiferent de ce ii aduci de acasa sa il tina ocupat, un copil e copil. Nu va sta la masa ca un adult timp de 3 ore si nu va vorbi cu tine despre fotbal si politica. Copiii se ridica de multe ori de la masa, cer atentie, uneori plang pentru ca vor nu-stiu-ce. E normal sa se poarte asa si nu e ok ca unii se se astepte ca ei sa stea numai acasa pentru ca „nu au chef de asa ceva”.
Si in autobuz/tramvai oamenii se uita urat daca urci cu un carucior sau cu un copil mic sub trei ani.
Si parintii, si copiii au drepturi, nu trebuie nici injurati, nici marginalizati. Cei care au impresia ca lumea e facuta numai pentru adulti au de fapt o problema.
poti incerca sa cauti restaurantele cu locuri de joaca. nu stiu cum sta brasovul la capitolul asta insa in bucuresti sunt cateva decentele.
dulciuri incercam sa evitam sa oferim alor nostri, primesc destul de rar, ca recompensa mai mult. ma refer la dulciuri procesate/sintetice.
am vazut insa la cateva familii de prieteni politici variate de management copil, de la a nu-i zice niciodata nimic copilului, indiferent ce ar face (ca cica nu e bine sa ii spui „nu”) pana la politica de tip zbir unde copilul este destul de timorat.
Si noi cautam restaurante cu locuri de joaca, desi Andrei are deja 7 ani si incepe sa inteleaga.
Nu prea avem noi o viata sociala prea bogata (nici firea noastra nu este prea „petrecareata”), cunoastem destul de putina lume in Bucuresti, iar varsta (in jur de 50 de ani) ne distanteaza putin de parintii ceilalti copii de varsta lui, care sunt mult mai tineri.
Vali esti un exemplu pentru noi muritori de rand. Bricoloéur sef, car tester supreme & parerist de profesie. Parerea ta legata de acest subiect ma cam irita pentru ca nu ai de unde sa stii cum isi creste acel parinte copilul si modul cum se comporta in restaurant nu este o reflectie a acesteia.
Fiecare isi creste copilul dupa posibilitati si resurse. Nu toti avem bunici la care sa lasam copiii. Mai fa unul sa vezi level-up atunci.
Mai multa intelegere din partea tuturor, mai putin aratat cu degetul si de ce nu, poate pentru acei parinti, un mic ajutor (cum ai zis tu cu acadelele) poate fi o binecuvantare. Ca si parinti proaspeti invatam lucruri noi despre odraslele noastre continuu. Personal, am iesit weekendul trecut pentru prima data in 3½ ani cu copiii la restaurant. A fost palpitant.
Pai , de aia , ca parintii stiu ca asa face acasa si n-au ( a se citi n-am) pofta sa faca asa in oras si pana nu are discernamant sa stie ce ma enerveaza si cum poate obtine o alta iesire in oras, sa stea mai mult acasa, iar prin oras mai rarut si organizat , de test ,pregatiti sa ne intoarcem val-vartej acasa de cum indrazneste sa nesocoteasca legea si ordinea.
Nu poti sa faci asta daca ai iesit sa te mai intalnesti cu inca altii si ajungi sa cedezi la santaje si alte mizerii.
Pai, ca proprietar de copii ( hai cu minusurile) , in primul rand ma deranjeaza pe mine copiii mei, motiv sa ii iau rar. Ca nu imi pasa catusi de putin de grimasa fortata a chelnerului care se chinuie sa se prefaca ca „e ok , sunt copii, ce sa le faci „. Vorba aia , sunt client cu tot cu copii, sar daca ies in oras si nu e „iesirea cu copiii” , vreau sa ma destind , sa nu stiu de ei , ca altfel mai bine stam acasa si ne fuxem.Parintii gen .
Apoi , daca merg sa ma intalnesc cu niste alti adulti , poate avem ocupatii de adulti , mergem sa drojdim ceva, intr-un club, sau chiar daca nu , poate aia cu care ma intalnesc chiar nu au pofta de copiii mei. Gen , am stabilit sa iesim in oras 2 , 3 cupluri, asta nu include si copiii si nimeni nu se asteapta sa ii strici tu seara cu boracii tai. Cum nici eu nu as sta sa vina unu cu boracii lui sa-mi faca capul patrat decat daca am stabilit de la inceput asta , ca sa ii aduc si eu pe ai mei , sa fie care pe care.
Mai zice doamna in textul ei:
.
Exact, drepturi everywhere si personalitate , dreptul de a merge in oras , i se strica personalitatea dom’ne daca sta acas cu ma-sa mare, nu e asa?
Si dupa ce terminati toate minusurile din dotare si nu mai aveti altele,sa stiti ca eu sunt ala care probabil scoate copiii in oras/ lume mai des si in locuri mai interesante decat o faceti voi , statistic.
siblondelegandesc punct ro / ce? lol
Eu o astept pe Mamica lui noah sa comenteze! #getdapopcorn
rezumat: parintii sunt prea prosti.
ps. stiu, desi zoso e un tip care nu vobeste prea mult fara sens uneori intrece masura si scrie articole cu multi aurasi.
Exact, iar acum cei care se bat cu pumnul in piept ca protejeaza familia sunt ocupati sa interzica casatoria intre homosexuali, care oricum e deja interzisa.
Spune bine cineva mai sus: Manifestarea copiilor arata cat de tarani / moldoveni sunt parintii…. Niste parinti normali la cap si cu bun simt, explica copiilor ca nu sunt singuri pe lume, in locurile publice, ca mai sunt si altii pe acolo. Foarte multi copii si adolescenti pe care ii intalnesti pe strada au carente majore in educatie pentru ca se manifesta de parca ar fi scapat de la ospiciu sau dintr-un tzarc.
nu poți să le spui că mai sunt și alții, pentru că acum e democrație.
adica un fel de „politically correctness” pentru minori?
Aseara la restaurant, in spatele meu, familie model cu copil de 3 ani. Mama-sa vorbea afectat, genu corporatista. Tac-su, genu obosit de sotie si de viata. Vine chelnerul sa ia comanda: maica-sa il intreaba: „Stefan, ce vrei sa bei ” la care Stefan: ciocolata calda ! Mama-sa zice ca nu are voie doar ceai . La ca cacat l-a mai prostit atunci ? Aia nu e incurajare, e dictatura. Apoi il intreaba ce vrea sa manance. Iti dai seama ca vroia prajituri cu ciocolata presarate cu zahar pudra amestecat cu cocaina. Dar nici de alea n-avea voie. Asa ca a primit ceva cartofi fierti.
Exista, asa, un trend printre parinti, ceva din ciclul:
„Lasa-l bah sa faca ce vrea, sa zbiere cat vrea… decat sa iasa un fraier din el, mai bine un nesimtzit… care se descurca in viata”.
De aceea o sa vedeti tot felul de copii care fac tot felul de lucruri, fara sa-i traga nimeni de mana – rup crengile copacilor isi baga picioarele in linistea altora, etc. Ei sunt viitorii adolescenti care vor incerca „sa se scoata” in trafic, trecand riscant de pe o banda pe alta.
Decat sarac si bolnav, mai bine bogat si sanatos…
Astia vor fi inteligenti sociali..adica smecheri. Viitor de caca tara are…
Tablouri? Statui? Cu un copil? Mie astea au inceput sa mi se para interesante cam dupa 20, chiar 25 de ani. Am fost dus cu clasa la muzeu, dar ce ni se povestea ne intra pe o ureche si ne iesea pe alta, noi ne bucuram ca e o variatie fata de orele state in banca la scoala. Ca adult am vizitat din nou acele muzee si am priceput ce ar fi trebuit sa pricep la 10-12 ani cand pur si simplu nu aveam mintea, cunostintele si experienta de viata necesare pentru a constientiza macar ce vad.
Andrei a fost cu clasa la Muzeul Ceasului. Era in clasa pregatitoare. Eram si eu cu el.
Desi este un copil foarte zburdalnic (i se spunea cand era mai mic Duracell), a fost fascinat de povestile doamnei de la muzeu si a fost ciudat de cuminte (pentru mine, obisnuit cu el tot timpul zburdand).
Un lucru este clar . Unii parinti le face pe plac odraslelor in ideia ca ei au suferit in copilarie si odraslele nu trebui sa sufere si asa se nasc monstrii societatii ! Au dreptul la orice nu respecta pe nimeni si nimic , BRAVA LUI MAMI SI TATI !
Tu nu ai o problemă cu copiii în restaurant, ci cu părinţii lor.
Şi mulţumesc pentru link. Cred că-i prima dată când mă lauzi.
io am o problemă cu părinții când copilul meu vine de la școală și îi spune maică-sii „fă mamă” pentru că așa a auzit la școală. și nu suntem la clasa de adunătură, suntem la clasa de speranțe, de fii de doctori, parlamentari, consilieri locali și alți potentați și intelectuali. .