Pandemia și războiul au făcut și lucruri bune

ps: nu sunt bădăran, nu am reacționat greșit, am trollat! hai, că dacă logica asta merge la ei, trebuie să meargă și la mine, după mintea unora. 

Cea mai importantă descoperire e că am aflat cu destul de multă exactitate câți idioți avem prin jur. Oameni pe care nu-i bănuiam să fie în halul ăsta și-au dat arama pe față. Nu din prima toți, a durat câteva luni, dar măcar acum știm cum stăm.

Prea mulți oameni și-au dat seama că viața e prea scurtă să o consumi cu idioți. Nu știu voi, dar eu m-am distrat recent cu doi și parcă viața mea e mai bună că mi-au apărut în cale.

Primul, ăsta (Sebastian Atreides), a lăsat un comentariu la un share de articol de pe blog. Și comentariul lui era ceva la genul „ăsta e un prost urât, prieten cu un tătar gras, care încearcă să vândă o gioarsă de golf care valorează de fapt 3 mii”. Am zis să sar la joc, și i-am spus că nu mă interesează bărbații, apoi l-am rugat să găsească un golf din ăla la 3 mii. Omul a răspuns că de fapt glumea. I-am zis că e bine că glumea, că dacă nu, părea a fi un jeg de om. Mi-a dat block și mi-a zis că nu țin la glume. Nu știu, eu n-am văzut gluma, voi o vedeți?

ps: prostanul a publicat un screenshot incomplet ca să pară că nu e jegos. și nu e jegos, e evident asta, că știe exact ce vârsta am, câtă publicitate e pe aici, cum e golful ăla de fapt. că de ce să se lase? el trollează!!!

Al doilea, tanti asta, Raluca Enescu, a făcut o glumă. I-am răspuns în consecință și ea s-a simțit și mi-a dat-o: nu doar că eu nu țin la glume, dar și masculinitate fragilă. Deci nu e proastă, da? Am eu masculinitate fragilă. Eu cred că e proastă. Ah, s-a supărat? Hai mă, am glumit, ce feminitate fragilă ai, proasto.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

70 comentarii

  1. De acord cu tine, dar chiar e nevoie de limbaj atat de agresiv ? (ma refer la replicile catre madam)

    00
    • Orice replica e buna cand iti aperi nevasta, mai ales ca vede si ea comentariile :))

      00
    • chiar nu era, ăsta ar fi un hint la faza cu campaniile. Eu aș fi putut face mișto de tipa aia fără să o jignesc pe bune, ce le zicea al bundy:)) anywayz nu ai cu cine, femeile nu le au cu umorul, habar nu am ce e în capul lor și cum cred ele că livrează ceva pe subiect, cmplet logic în fazele astea.

      00
    • alex, nu e asta, dar saltul ăla gratuit de la „glumă” la „gagică-ta e urâtă, nu se uită nimeni la ea, stai liniștit” mi se părut taxabil.

    • Ah, eu doar faceam caterinca :))) e clar ca doamna nu intelege glumele si am zis si mai rau femeilor asa ca piatra asta o tin in buzunar :)))

      00
    • Da, mi se par de căcat și tentativa de glumă cu bagabonzii și răspunsurile ulterioare.

      00
    • „(ma refer la replicile catre madam)”

      „Orice replica e buna cand iti aperi nevasta, mai ales ca vede si ea comentariile :))”

      „Eu aș fi putut face mișto de tipa aia fără să o jignesc pe bune,”

      N-am știut că vă e prostituată și vă are pe voi clienți, de îi luați apărarea.

      00
  2. sunt de acord cu titlu articolului, dar in prima replica data tipei ai fost simplu ghiolban

    00
    • mie nici postarea Fb nu mi s-a parut inspirata

      00
    • Proasta e ea, ca il baga in seama
      Pandemia si razboiul au făcut si lucruri bune, l-a descoperit Raluca pe zoso…

      00
    • Raluca: „Crezi ca Vladimir Klitscho se uita la gagica ta?”
      Vali: „Presupui ca gagica mea este urata …”
      Singura calitate la care s-a gandit Vali. Nu altruim, nu profesionalism, nu talent artistic. :)

      00
    • un oarecare, nu fi idiot. că la faza cu „singura calitate” ești idiot, mai ales că isteața se referea la cum arată. scrie acolo!!!

    • alex, de ce am fost ghiolban? tipa căuta o reacție, și alegerea ei a fost simplă, să spună ceva greșit despre ceva ce nu știa. putea să nu facă asta? putea. dar nu mai obținea reacția.

    • Da cauta o reactie si da ai reactionat ca un ghiolban.. Cele 2 afirmatii nu se exclud una pe alta

      00
    • @vali: ai fost ghiloban datorita cuvintelor
      si sti bine asta, (nu te urmaresc de 10+ ani ca ai fi vreun prost)
      daca vroiai sa ii creezi o reactie, ai fi putut folosi alte formulari sau cuvinte
      raspunsul tau, la comentariul meu e ceva ce tu acuzi (pe buna dreptate) alte persoane din online ca fac
      ieri a ezitat sa scriu comentariul, dar vad ca si altii au avut aceeasi opinie (acum, ca e bine ca multi au aceeasi parere cu mine, nu stiu :)) )
      cheers!

      00
    • Deci daca erai in minoritate, nu iti mai expuneai parerea…
      E posibil sa confunzi blogul cu aplauze unde daca ai alta parere esti bannat.

      00
  3. Ce nu inteleg femeile e ca, poti avea acasă cea mai frumoasa femeie din lume dar, când vezi un cur misto… Ass is ass!

    00
    • Ca să nu ne înțelegem greșit, ma refeream la prima poveste! L-am văzut pe micuțul ala întins pe capota și d-aia am scris.

      ps m-a prins nevasta când scriam primul mesaj

      00
  4. Boss, credeam ca acolo la Brasov e mai pe relax, asa…
    Sigur n-a bagat ceva Coliban in aer?

    00
    • n-a reparat gaurile in asflat de cativa ani si merg imobiliarele la foc continuu. a si face brasovu verde, se simte in aeru curat de la gunoaiele de peste tot.

      00
    • Mda, si eu am pulit un coleg pe Teams dupa ce mi-a bagat si el diverse…dupa aia am revenit amandoi la sentimente mai bune. Exista solutii, vointa cred ca lipseste. Tot de pe langa Brasov…

      00
    • (cu vocea lui Ilie Dobre) stimati telespectatori, in minutul 43 @rumbu preia conducerea cu un falconpunch de toata frumusetea 🤣😎

      00
    • nu repară gropile alea nenorocite. bine, am una pe stradă, a fost plombată de 3 ori până acum, dar cu mămăligă, aparent, nu cu ciment.

  5. Acum cateva zile am iesit din bula mea de confort. Am ajuns la o pomana , masa lunga meseni multi din toate paturile sociale. In scurt timp dupa intonarea imnurilor de rigoare si infulecarea bucatelor au inceput discutiile despre razboi. „Are dreptate si Putin asta prea s-au dus in coasta lui, ce treaba avem noi cu razboiul lor, e o conspiratie sa puna mana pe bogatiile alora si sa-i faca pe toti homosexuali, la tv se mai si exagereaza si se dau stiri ca sa emotioneze lumea etc ” Plm, bine cu nu sunt ruda chiar cu toti dar oricum multi tampiti stateau blat daca nu cumva se dadusera in fapt la covid.

    00
  6. Eu am anunțat pe pagina mea ca fac lista neagra cu putinisti și filorusi. În caz de suntem atacați și se decretează legea martiala sa mergem după ei și sa-i executăm ca trădători ca să nu aibă ocupantul cu cine sa colaboreze. De vreo 2 zile e mai liniște……

    00
  7. Parca de unele chestii nu se pretează să faci mișto : pe FB despre situația din Ucraina, violența asupra femeilor la show-uri de standup, etc.
    Cred că ai ales una din ele.

    00
  8. @zoso: că tot te întrebai, după postări și dialoguri din astea elegante pe Facebook tot mai crezi că din cauză că ești etic și corect nu fac companiile coadă la tine să își facă publicitate? :)

    00
    • dap. sunt lucruri complet diferite și trebuie să fie lovit la cap să crezi că așa le răspund oamenilor de obicei (mai ales neprovocat)

  9. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat.

    00
  10. Ai și tu uneori niște momente când semnalizezi….

    00
  11. la aia cu fratii Klitschko, io i as fi zis: “iubire, ori îți mai trag si io una ori murim amândoi!”

    00
  12. Vezi bre, de asta nu am docil media, ca nu am nervii si nici timpul necesar sa ma enervez aiurea.

    Serenity now, respir si trec mai departe cand ma apuca amocul. Mai rau e de tine ca tu din asta iti mananci painea ,dar uneori mai trebuie o detasare si deconectare.

    Intreab-o pe Bahmuteanca, pardon Morodanca daca mai are loc in cada aia, ai nevoie de o sesiune de relaxare :D

    00
  13. NOU
    #41

    Bai dar, eu vad ca l-ai facut m#ist pe om si el zicea ca te trola, a publicat un screenshot pe pagina de Facebook unde ai dat link. Bai zoso asa ai ajuns, sa injuri lumea pe feisbuc si s-o mai injuri odata si aici? plm, trist frate, trist.

    00
  14. Vali, uneori ai dreptate cand esti hater, acuma nu prea.

    Sunt curios daca o sa iti dai seama ca ai comis-o, sau o zici ca suntem noi prosti.

    00
    • Ma refer la faza a 2-a, ca la masini nu ma bag.

      00
    • de ce crezi că am comis-o?

    • „Mihai C” = „MihaiC”

      Cum spune gigi mai jos, ai facut o gluma de autobaza, pe care era mai bine sa nu o fi facut-o. Prima propozitie din replica Ralucai este la fix (exact ce ti-as fi spus si eu). „plus”-ul ala al ei era mai bine sa lipseasca, dar este in ton cu gluma ta. Tu „te simti” si recurgi la atac la persoana.

      Nu tin neaparat sa recunosti ca ai comis-o si sa iti faci autocritica in fata colectivului. Suntem persoane diferite, cu pareri diferite si nu avem acelas simt al umorului. Dar cred ca ai facut o greseala si apoi ai continuat sa sapi.

      00
  15. Ai fost taran de data asta.

    00
  16. Cred ca nu ai dreptate, pare ca si cum ai reactionat din impuls. Am si eu momente mai putin bune si imi pare rau dupa, chiar azi am avut o iesire din asta. Oarecum a meritat-o celalalt, dar imi pare rau de reactia mea de moment. Simt ca imbatranesc urat, si daca la 40 de ani ma aprind ca Zmarandescu, cand voi pensionar ce o sa fac? Sparg mingiile copiilor? Ma rog, le atac ddos serverele de fifa :)?

    00
  17. Dap, la a doua fază ai fost deplasat. Sorry.

    00
    • masculinitate fragilă, ce să-i faci…

    • Sa fac un pic pe avocatul lui Zoso , pentru a doua faza. Omu a facut o gluma usor de autobaza dar in limite acceptabile, nimic iesit din comun, ca sa mai ne relaxam putin dupa incordarea asta care zace in noi toti cu ocazia acestui razboi oribil aproape de noi.
      Tipa insa s-a legat de sotia lui si a presupus ea automat ca este nasoala , ceea ce este jignitor, si eu m-as fi enervat pentru ca ar fi devenit ceva prea personal. Putea si feminizda aia sa ii raspunda altfel dar sa nu se lege de sotie. Deci nu ii mai luati apararea tipei pentru ca aici nu Zoso a gresit cu gluma lui usor groasa ci vulva care s-a legat de cineva din familia lui, folositi-va creierul.

      00
    • @gigi
      Raluca Enescu nu s-a luat de nevasta lui Vali, ci de „gagica” lui, pe care el a introdus-o in discutie

      @Vali
      Faptul ca autodeclaratul tau avocat o numeste pe Raluca „feminizda” si „vulva” nu cred ca te ajuta la „proces”.

      00
    • e in ton cu „masculinitate fragilă”

  18. Golful ala e oricum incredibil de urat, ca toate Golfurile de altfel. Masina ardelenilor, fani Golf de 20 de ani, de pe vremea oribilului Golf 2.

    00
  19. bun, oameni la primul comentariu și oameni care au luat ban s-au înghesuit să-mi spună că greșesc. suntem ok. am trollat, manilor, nu mai fiți supărați, ce naiba, nu mai știți de glumă? oh, w8…

  20. also, înțeleg reacțiile voastre. așa v-am crescut, să taxați tot. vreau să faceți asta mai des și în viața voastră personală :)

    • Exceptand glumele deplasate si sfaturile privind condusul, iti sorbim cuvintele, guru al nostru :D

      Serios acum, apreciez cea mai mare parte din cele sustinute de tine pe blog/vlog.
      Ce mi-as dori eu foarte mult, este sa nu mai injuri pe vlog, ca sa pot recomanda videoclipurile tale si altor cunostinte care sunt mai „sensibiloase”, asa ca mine.
      Ca exemplu, ii explicam ficei mele cum trebuie sa fie atenta la influencerii care lauda orice doar pentru ca sunt platiti sa o faca; si m-am gandit sa ii dau un exemplu de „asa da”, cu videoclipul in care preziti tu 2 geci in comparatie. A trebuit sa il mai vad eu singur inainte, sa ma asigur ca nu ai o exprimare „colorata”.

      00
    • la asta nu m-am gândit :)

    • +1 la MihaiC

      00
    • Uite, de ex videoclipul de acum vreo 2 zile in care desi mesajul e in sine corect (am si eu cunostinte care isi prrgatesc la fel exitul), livrarea nu merge: 3min de film, 2x ceva de bine de morti, 3 sau 4 injuraturi light, nervi pe motan, nervi la tine (iti pierzi ideile)

      00
  21. Ăla e prost de pute, iar aia e o târfă ce vrea atenție. Case closed! NEEEEXT!!!

    00
  22. Am vazut dstul de des faza asta: te jigneste infect, tu i-o intorci si apoi … el/ea glumea… tot tu nu stii de gluma.

    00
    • Nu stiu altii cum sunt, dar eu inclin sa cred ca Klitschko nu s-ar apuca sa-i dea o palma peste cur „gagicii” mele, la fel cum nici eu nu dau palme peste cur femeilor de pe strada. Iar motivul nu e ca mi s-ar parea proaste sau urate femeile de pe strada. Motivul e ca, la fel ca Klitschko, am o nevasta acasa si nu sunt un incel nenorocit.
      Daca cu asta am „jignit infect” vreo femeie, imi cer scuze. Dar ceva ma face sa cred ca femeile nu sunt jignite de faptul ca nu le pun mana pe cur pe strada, dimpotriva.

      00
    • @RaduQ

      „Daca cu asta am „jignit infect” vreo femeie, imi cer scuze.”

      De ce? Ele, ca jigodia aia din poză, când jignesc infect, își cer scuze în prealabil bărbaților?

      00
  23. Aideplm cati bășicați pe aici pt ca i ai zis uneia ca e proasta…

    00
  24. Chiar nu se uită nimeni la nevastă-ta pentru că n-ai publicat nici măcar o poză cu ea.

    00
  25. @Vali

    Toate comentariile care îi iau apărarea duduii sunt inceli sau sunt proști din ăia care se las duși din vorbe, gen „da ce mă, așa te comporți cu maică-ta/fii-ta/etc”

    Altminteri, nu se explică apologia sau pussypass-ul. E evident că e o jigodie perisabilă cu acel comentariu.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)