Pandemia Covid-19: ce urmează?

Pe scurt: tratamentul nu poate fi mai nociv decât boala (Trump). Adică nu putem sta izolați, cu efecte negative mai rele decât cele pe care le-ar face virusul dacă ne-am vedea atent de viață.

Pe de o parte avem un virus foarte contagios. Pe de altă parte sunt mulți oameni cărora li se termină rezervele, și nici bugetelor naționale nu le va fi prea ușor să plătească sute de mii de șomaje tehnice pentru multe luni.

Și atunci ce opțiuni logice au guvernele?

  1. Celor care pot lucra de acasă li se va recomanda să lucreze în continuare de acasă pentru un timp mai îndelungat. Mai bine acasă fără mască decât la birou cu mască.
  2. Cei cu grad mare de risc (cei peste 65 de ani, diabetici, cu dializă, diabet, obezitate etc) vor trebui să se auto-izoleze chiar mai mult decât până acum (vezi 4).
  3. Echipamentele de protecție se vor produce în cantități din ce în ce mai mari (deci suficiente) local, în fiecare țară.
  4. Cei care trebuie să se deplaseze undeva pentru a-și face munca vor primi echipamente de protectie pe măsură ce fiecare țară va produce local aceste echipamente la prețuri accesibile. Aici va fi un efort combinat între mediul privat și stat. Multe firme vor plăti din bugetul propriu echipamentul de protecție. Repornirea acestor se sectoare se va face gradual, în ordinea importanței industriilor.
  5. Adunările publice și formarea grupurilor medii si mari vor fi limitate în continuare. Accesul în supermarket va fi limitat la un anumit număr de oameni per 100 metri pătrați. Viața religioasă va fi permisă cu număr foarte mic înăuntru și limitat în afară.
  6. Purtarea măștilor de protecție, cu grad ridicat de filtrare (FFP2, FFP3) va deveni obligatorie pentru cei care ies în public, pe măsură ce vor deveni tot mai disponibile.

Toate aceste măsuri nu rezolvă complet problema posibilei infectări a celor vulnerabili, motiv pentru care fiecare familie va trebui să fie precaută pe cont propriu pentru a nu periclita viața celor vulnerabili apropiați.

În cel mai rău caz pentru viața noastră privată, o să ne fie impusă o aplicație de mobil pentru monitorizare, cu scopul de a detecta rapid contactele unei persoane care a fost depistată pozitiv la ncov-19.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

121 comentarii

  1. Activand localizarea pe mobil il vom putea gasi pe Ghita si pe Mario?
    Oh stai, ca la Mario nu mai e nevoie, se poate intoarce linistit acasa.


    Comentariu apreciat.1622
    • nu uitati sa iesiti in strada ptr justitie !


      Comentariu indecis. Tu ce zici?4526
    • @Victor Dar nu mai mult de 3 persoane!


      Comentariu apreciat.311
    • si la Ghita s-a anulat mandatul de arestare, nu de ieri de azi ci de un an de zile, in Decembrie se fac 4 ani de cand a plecat in exil. free ghita!!!11

      182
    • Mama, mama, nu mai ajungea dragnea la pușcărie dacă covid-ul era iarna trecuta. Băgau ăștia tot ce voiau cu stare de urgenta.


      Comentariu apreciat.331
  2. Asta-i scenariul pe 2021 sau pe luna MAI? Nu de alta dar eu inca astept sa bage Igienol in Mega ca online nu am gasit nicaieri si nu am cu ce sa dau lustru la blat.


    Comentariu apreciat.702
  3. 6 e bulshit. Poate chirurgicale.


    Comentariu apreciat.475
    • Asa iti tragi fularul peste mecla si tot aia e. Sa fim seriosi, alea chirurgicale sint fix vax.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?624
  4. si cum o sa imi mai gasesc eu prietena ?


    Comentariu apreciat.1161
    • păi aia de pe maus ce are?

    • Bagi si tu intalnire pe skype / facetime alea alea. Dar fara masca sa nu ai vreo surpriza dupa aia sa aiba DITAMAI MUSTATA.


      Comentariu apreciat.824
    • Baiatu are o intrebare buna, prevad ceva sursa de coco aici, curs online de dating la distanta, pe grupuri de interes: domnisoare NEET – 18-24, inceput de cariera 24-30, middle management – 30+ etc.
      – pe etape ale relatiei: cum il/o agati online, prima intalnire – zoom sau skype ?

      Si da, cum mai agata Giani in perioada asta, cu BMW-ul nu poate sa iasa, bani nu prea mai are … sfaturi idei?


      Comentariu apreciat.404
    • @Daniel: “Si da, cum mai agata Giani in perioada asta, cu BMW-ul nu poate sa iasa, bani nu prea mai are … sfaturi idei?”

      Agata cu poza de BMW, online o face mai usor din guiț (copi pasta eminescu, etc pina o indoaie) si bucurie mare, nu mai trebuie nici sa o scoti la suc sau cafea sa o cunosti mai bine inainte de smardeala. Totul intre patru pereti, costuri reduse. Bagi si 2-3 poze de pe niste anunturi de vanzare case si zici ca stai singur la Snagov intr-o casa imensa, etc. Hai ca se poate.

      143
    • Fetele de pe cam baga tare, plus in ultima vreme s-a umplut twitch si alte platforme de streaming de fatuci

      130
    • NOU
      #17

      Se uită de pe telefon bre,nu are nici măcar maus

      21
    • Folosiţi cu încredere Zoom, să se bucure şi alţii.

      43
  5. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 30129
    • Si stii asta pentru ca?

      93
    • SOV tu esti?


      Comentariu apreciat.387
    • Si iată la ce da naștere un articol de genul asta. Tip de articol văzut și la colegul și care nu face decât sa bage mai multa panica inutila în mințile oamenilor. Dar dați-i mai băieți înainte și când o ajunge lumea sa își ia beregata sau sa bage antidepresive sper ca o sa fiți multumiti.


      Comentariu apreciat.231
  6. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 1877
    • asta e cam ca atunci cand cereau adeverinta de la medicul de familie ca nu au virusul. si daca te testezi si ai luat virusul dupa scurt timp? tu figurezi ca esti ok si mai infectezi intr-o veselie pana apar simtomele (daca apar)


      Comentariu apreciat.494
    • Uiți ca la noi jumate din populație are wc in fundul curții. Qr, token??? unii nu stiu nici sa scrie si sa citeasca! wtf


      Comentariu apreciat.1193
    • mai citeste o data ce ai scris, cu calm asa , ia vezi cu ce seamana?


      Comentariu apreciat.456
    • Evident, metoda se poate perfectiona… nu-mi cere acum tot flow-ul in 5 minute :)
      Dar ca si cale de iesire din situatia asta, in mai devreme de 2-3 luni, timp in care se duce si mama economiei pe copca.
      Token temporar, cateva zile? Si apoi te testezi din nou… daca se distribuie 10-20 teste de familie cu instructiuni, cu tot, ar fi ok.
      Sigur — in Romania mereu se va gasi un destept sa incalce regula, sa nu inteleaga chestii simple, etc. Plus ca nu stiu cate de cate eternitati si miliarde de dolari ar fi nevoie pana ar implementa statul roman asa sistem cu tokenuri si QR coduri :)
      Eu ma gandeam la restul lumii… USA, Europa, etc. Si daca o merge la ei, poate o merge si la noi.

      Dar e clar ca e nevoie de un plan rapid, pentru ca lockdown-ul nu pare a avea un final clar.

      615
    • Evident, metoda se poate perfectiona… nu-mi cereti acum tot flow-ul in 5 minute :)
      Dar ca si cale de iesire din situatia asta, in mai devreme de 2-3 luni, timp in care se duce si mama economiei pe copca.
      Token temporar, cateva zile? Si apoi te testezi din nou… daca se distribuie 10-20 teste de familie cu instructiuni, cu tot, ar fi ok.
      Sigur — in Romania mereu se va gasi un destept sa incalce regula, sa nu inteleaga chestii simple, etc. Plus ca nu stiu cate de cate eternitati si miliarde de dolari ar fi nevoie pana ar implementa statul roman asa sistem cu tokenuri si QR coduri :)
      Eu ma gandeam la restul lumii… USA, Europa, etc. Si daca o merge la ei, poate o merge si la noi.

      Dar e clar ca e nevoie de un plan rapid, pentru ca lockdown-ul nu pare a avea un final clar.

      312
    • In loc de QR code propun o zvastica in piept pentru rezultatul negativ si o stea galbena pentru rezultatul pozitiv.


      Comentariu apreciat.12712
    • @sradu tocmai ai descris ceea ce se intampla in China momentan, doar ca tokenul este pe contul de WeChat pe care il au toti chinezii si este monitorizat de stat. Si pe langa amenda te si salta si te duc ei in carantina pe care dupa o sa o platesti, in caz ca nu ai bani prestezi munca in folosul comunitatii…daca esti recalcitrant poate ajungi sa faci ” jucarii” in Xinjiang ;)

      81
    • Da, da, numai ca treburile astea nu prea sunt legale și e greu sa le legalizezi. Nici nu o sa se supună lumea. Sa găsească alte soluții.

      510
    • NOU
      #32

      Omu se refera la un test asemanator cu cel pentru glicemie, cum au diabeticii
      Zice bine.
      Sa-l faci o data sau de mai multe ori pe zi.
      Depistarea precoce ajuta mult in oprirea raspandirii
      In loc sa concentreze mai multe resurse pe astfel de solutii au inceput sa apara tot felul de idei fantasmagorice.
      Ultima este cu plasma injectata de la viermele acela care traieste fara oxigen 6 ore,cica pentru a ajuta la insuficienta respiratorie provocata de Covid,teoria suna bine, dar ca sa o pui in practica cred ca iti ia zeci de ani
      Goodbay Spiderman,Goodbay Batman ,Goodbay Superman, WELKOME Wormman

      75
    • NOU
      #33

      Este greu sa le legalizezi ?
      Starea de urgență îți spune ceva ?

      58
    • NOU
      #34

      Nu merge tokenul fara dosar cu sina!

      235
  7. Să vezi acum comentarii, văd că deja au început Nostradamișii cu prevestirile, unii cu niște idei de parcă am trăi în viitor dar uită că trăim în România, acolo unde ai nevoie de dosar pentru orice lucru…auzi și la ăsta, cu token dacă vrei afară.


    Comentariu apreciat.752
    • NOU
      #36

      Este deja.
      Tehnologia este aplicata pe smartphone pentru diabetici
      Au un senzor care transmite direct pe telefon,se poate transmite si in Cloud sau, de ce nu, direct la Ministerul Sanatatii.
      Se poate adapta aplicatia si pentru Covid, doar ca nu exista incă senzori pentru depistarea in timp real a Covid sau a anticorpilor.
      Nu dau link să nu se supere șefu, apare și concurența in el.

      411
    • NOU
      #37

      Ăștia nu-s în stare să facă mai mult de 3000 de teste pe zi, ceea ce văd ei ca fiind un record absolut și tu vrei să transmite date în cloud sau la ministerul sănătății?:)))))
      Băi, mai schimbați filmele și mai uitați-vă și la de-alea cu Raj Kapoor că sf-uri am înțeles că ați urmărit destule la viața voastră!:))))))))))


      Comentariu apreciat.302
    • NOU
      #38

      Io vorbeam de tarile cu apa calda
      Nu avem NOI capabilitatile si oamenii sa producem asa ceva,poate doar partea de software.
      Cand am adus in discutie Ministerul Sanatatii ma gandeam la implementat,NU inventat

      Sa sti ca unele tehnologii SF exista deja,chiar daca nu au ajuns si pe la tine

      37
  8. cateva amendamente:
    – mastile vor fi obligatorii, dar FFP2, FFP3 vor fi limitate doar pentru cei cu risc crescut.
    – deja existau norme de protectia muncii obligatia sa se asigure 10mp pentru fiecare angajat; sper sa se respecte de acum.
    – programul de lucru va fi asincronizat – o firma va incepe la 6, alta la 8, alta la 10. In interiorul firmei la fel – jumate din angajati vor lucra in ture/dupa masa, etc.
    – firmele vor plati si vor solicita angajatilor teste (saptamanale?) ; la fel, in teorie exista deja asta in alimentatia publica, educatie, sistemul de sanatate.
    – aplicatia deja exista, se numeste Facebook+Google+Apple/Samsung – vor trimite date anonimizate si persoanele cu risc vor primi mesaje + vor fi zone de risc
    -schemele de tratament vor fi tot mai eficiente si impreuna cu rata de testare crescuta plus ca vor fi administrate mai repede (va scadea rata de mortalitate).
    -mai multe vaccinuri vor fi disponibile incepand cu toamna 2020 (riscante, la cerere – cantitati mici de virus, cu o probabilitate de a face boala de cateva procente, similar cu cele mai vechi vaccinuri)
    -vor aparea certificate medicale care vor asigura deplasarea fara restrictii
    -carantine vor mai aparea dar punctual in zone si orase

    133
  9. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 2346
  10. Pacat de asocierea textului cu Trump (omul e putin dus si in plina campanie electorala, il doare undeva de covid).

    Nimic nou sub soare, directia era deja facuta. Fiecare tara vine cu propria strategie.
    Austria ar fi prima din Europa care iese din carantina.

    https://www.scientificamerican.com/article/when-can-we-lift-the-coronavirus-pandemic-restrictions-not-before-taking-these-steps

    010
  11. Copiii? Scoala se va re-deschide si copiii vor fi obligați să poarte măști? La clasele mici de gimnaziu nu vad cum ar fi posibil.

    70
    • clasele mici de gimnaziu?! gimnaziul începe cam pe la 11 ani, se presupune că nu mai bagi cuie în priză și nu te mai arunci în cap de la balcon la vârsta aia, dar ce faci cu ăia de grădiniță?!
      nu mai facem grădiniță?!
      maică-mea a fost educatoare, tata e încă prof de gimnaziu, în cercul nostru familial se învârteau destule educatoare, învățătoare și profi ca să pot afla că diferența dintre un copil care a frecventat grădinița și unul care nu a frecventat (mai ales dacă părinții celui din urmă nu au suplinit în mare măsură grădinița) era destul de mare chiar și acum 30-40 de ani, dar în ultimii 15-20 e vizibilă din avion. iar diferența poate fi recuperată doar prin foarte multă implicare din partea părinților și foarte multă muncă din partea copiilor.

      58
  12. “Multe firme vor plăti din bugetul propriu echipamentul de protecție. Repornirea acestor se sectoare se va face gradual, în ordinea importanței industriilor.”
    Majoritatea fabricilor nu s-au inchis in aceasta perioada. In afara de automotive unde oricum era supra productie si mai trebuie o mica pauza restul nu s-au oprit. HORECA e jale si conexe de HORECA.

    156
  13. Printre opțiunile alea “logice” pe care le au guvernele se numără și ceva legat de sistemele de sănătate? Că eu știu cel puțin unul care a funcționat la marea artă până acum, cu succes deosebit pentru firmele de pompe funebre.
    Mă bucură optimismul din comentarii. Observ peste tot o relaxare față de treaba asta. Zici că virusul ăla are dată fixă la care încetează să se mai răspândească. Și nu-mi dau seama de unde această relaxare….


    Comentariu apreciat.376
  14. Băeț,
    O să ieșim și din asta, poate mai puțini, sperând că cei rămași vor fi mai înțelepți – știu, e o spermă…

    Vor fi și părți bune:
    – producție locală de chestii mărunte, adică joburi
    – telematica și o grămadă de tehnologii din domenii diverse vor lua un avânt incredibil; chestii care poate le-am fi văzut în 20-30 de ani, le vom vedea peste 5-10
    => 5g adoptat de toate țările dezvoltate, dar fara implementări chinezești
    => și mai multe joburi


    Comentariu apreciat.3613
    • Daca descopera Will Smith planurile de la 5g pe o nava extraterestra prabusita in Alabama de nord.
      Lasand gluma la o parte, ma gandesc ca au incercat si altii sa faca 5g pana acum, dar nu prea le-a iesit. O sa se investeasca, nu zic, dar nici asta nu e magie, cum nu e nici vaccinul magie. Dureaza.

      51
    • Nu stiu cum ati ajuns la concluzia ca dupa ce trece mizeria importurile se vor opri si toti vom lua local si o sa fie joburi si belsug.

      190
    • Deci chinezii nu sunt în stare să țină niște lilieci infectați într-o cușcă nenorocită, dar în schimb ei sunt tata la 5g. Restul, sunt pulime…

      53
    • @Hellfire, tocmai, că i-au ținut bine și după aia i-au păpat. Dacă scăpau liliecii ăia nu mai aveam problema asta…

      50
    • Nu ma prind ce vrei sa zici. Da, chinezii sunt singurii care au o solutie 5g completa (sau erau acum cateva luni). Mai sunt jucatori pe piata Nokia, Ericsson, Alcatel care sunt capabili sa produca echipamente pe anumite segmente de 5g, dar n-au solutii complete. Legat de treaba cu liliecii, poti sa ai si regiuni/oameni saraci, si tehnologie inalta, nu sunt lucruri care se exclud.

      80
  15. Si uite asa vom purta o burka medicala, vrem nu vrem, care se va moderniza in functie de sezon. :)


    Comentariu apreciat.403
    • Fără stare de urgenta probabil e ilegal sa te facă sa porți masca.

      612
    • Si femeile o sa fie acoperite din cap pana in picioare! Cand om iesi toti astia care n-au femei, dupa 5 luni de carantina, o sa fie periculos pentru ele altfel. :))

      99
  16. Fac și virușii ăștia un job, nu neapărat de invidiat, dar folositor. Acum avem tendința să-i urâm, căci încearcă să ne mai rărească pe noi, dar nu la fel reacționăm când răresc un “blue-green algae bloom” ce omoară peștii și ne otrăvesc apele.
    Nu-i același virus, evident, dar servește la același scop: reglarea unor echilibre dinamice.

    1015
    • Totusi, efectul economic este mult mai vizibil decat raritul. Cati au murit la italieni pana acum, peste 10.000? Cati vor muri pana la sfarsitul anului, 20.000? La o populatie de cati? Nici macar gripa spaniola nu ne-a rarit, ca sa se simta efectele pe 20 ani


      Comentariu apreciat.276
    • Apropo de murit.. in Italia de exemplu au murit din cauza virusului atatia oameni cat mor in 10 zile normale.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?1517
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 1437
    • @păi coae, efectul economic negativ la ce plm duce?… la creșterea libidoului?

      Hai că ești prost!

      27
    • Antohie, cum se cheama gripa aia “normala”, cu mortalitate de 10%?

      223
    • It’s a fact.. Ce plm aveți? V-a afectat statul în casă?

      27
    • @Antohie Daca scoatem cifre din fund orice pare posibil. Din octombrie 2019 – 19 ianuarie 2020 au fost 2,768,000 cazuri de gripa in Italia si murisera 240 de oameni. In aproape 4 luni. Sursa e aici: https://www.thelocal.it/20200123/flu-outbreak-in-italy-half-a-million-people-struck-down-in-a-week
      Covid a omorat 16.500+ de oameni in vreo 2 luni (sau o luna jumatate ca primele decese sunt raportate in Italia la finalul lui februarie). E greu de zis cate cazuri au fost de de fapt, ca sunt confirmate doar 132 de mii, dar sigur sunt mult mai multe. Cu toate astea, cred ca diferenta este totusi clara.

      172
    • Antohie, ești prost de behăi, gripa are 0.5-1% mortalitate, asta crește spre 10-12.
      Tu ești din ăia care cred că toate țările lumii s-au vorbit să se fută singure dpdv economic din cauza unui căcat semi inofensiv.
      Plm de oligofreni, că mulți mai sunteți…


      Comentariu apreciat.4714
    • Nu are mortalitatea asta, se estimează ca vreo 6 milioane de italieni s-au infectat pana acum. Estimările conservatoare sunt de 1,3 milioane iar unele dau și înspre 40% din populație.
      Mortalitatea e deci foarte mica ca %. Problema e suma absoluta a foarte putinelor (procentual) cazuri grave care copleșește sistemul medical. Deci la boala asta pericolul principal e ca se transmite ușor. Procentul de mortalitate ar fi un fleac dacă baza la care se calculează nu ar fi atât de mare. Mai ales ca o parte importanta a deceselor probabil s-ar fi întâmplat și de la o răceală, la ce comorbiditati aveau. Furtună perfecta a fost ciuma, de exemplu. Care se și transmitea ușor dar avea și procent mare de mortalitate. Sau gripa spaniola.

      51
  17. Nu stiu daca v-ati gandit pana acum, dar cei care au luat boala si au scapat, sunt super meseriasi, E ca si cum ar avea un pasaport ce le permite sa mearga oriunde

    1017
    • Cine zice? Eu am inteles ca n-ar da imunitate.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?258
    • Eu am inteles ca da imunitate , ce se testeaza acum este folosirea anticorpilor de la cei care s-au vindecat .
      Ce nu se stie , este cat timp va fi valabila imunitatea . Daca in 6 luni o iei de la capat , vom ajunge sa ne vaccinam la fiecare cateva luni.

      138
    • Daca nu ar da imunitate,ar insemna ca asta e sfasitul lumii. LITERALMENTE. Stai un pic,fa calcul matematic sa vezi ca am dreptate. Fiecare din noi ar fi infectat si reinfectat de mai multe ori pana am ceda toti.
      Nu mai credeti balariile astea cu “nu da imunitate”. Dupa ce contactezi virusul,corpul are 2 variante.
      1.il cafteste si il da afara .Aici se creeaza imunitatea,ca daca nu s-ar creea,corpul nu s-ar vindeca si ar sta in continuare virusat. E logic ca odata ce corpul a reusit sa “desluseasca” virusul,acesta nu mai poae sa atace fara o mutatie pe care corpu nu o “cunoaste”.
      Sau mai simplu intrebat. Cum a reusit corpul sa se vindece daca nu a “omorat/stie cum sa omoare” virusul?
      2.nu il cafteste si mori.

      Bonus : Mastile alea sunt intelese de oameni fix pe dos,mai bine nu le-ar purta. Ma uitam pe strada la oameni si ii vedeam cum se simt stanjeniti de ele si isi tot atingeau fata sa le repozitioneze.
      Bonus 2 : Amuzanti cei care dau masca deoparte ca sa fumeze in public. Da,actul ala in care iti lipesti practic 2 degete de buze o data la 10 secunde.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?2110
    • Nu-i chiar asa, și de gripa poți sa te îmbolnăvești de multe ori fără sa ajungi la stare grava.
      Daca ai lua covid19 de multe ori nu înseamnă că în final ai ceda.

      711
  18. Deci masti, alcool sanitar, paracetamol si altele care in momentul asta lipsesc cu desavarsire, nu se vor mai gasit niciodata la discretie.. cu siguranta nu in anii urmatori. Daca nu se limiteaza cumva cumpararea, se vor intampla 2 lucruri: unii o sa cumpere ca sa vanda, altii vor cumpara ca sa isi faca stocuri. Nu cred ca se pot produce asemenea cantitati incat aceste produse sa fie la liber, la raft, ca pana acum.

    36
  19. Da’ Molu…Molu cand se deschide?


    Comentariu apreciat.493
  20. prea multe filme proaste vizionate intr-o perioada scurta de timp genereaza articole tip guest_post

    plm…ma dati si pe “sunetul muzicii” ca “rambo” e fumat.

    pana pe 15 mai or sa tot scada rapoartele cu imbolnavitii si o sa creasca cele cu vindecatii si imunizare…si ne vom intoarce la viata “normala” doar ca vom raci mai des…


    Comentariu apreciat.605
  21. “Adică nu putem sta izolați, cu efecte negative mai rele decât cele pe care le-ar face virusul dacă ne-am vedea atent de viață.” Aceasta fraza ne doare.

    “Toate aceste măsuri nu rezolvă complet problema posibilei infectări a celor vulnerabili”. Vezi mai sus. Dupa slova si iamb, zic ca ghestautorul are pe la 30, plus minus. Ca cam de la generatia aia a luat-o limba romana la vale.

    “Și atunci ce opțiuni logice au guvernele?” N-am experiente cu guverne (intern/extern) care sa recunoasca optiunile logice si mai ales, MINUNE, sa le si aplice.

    “Sunt mulți oameni cărora li se termină rezervele”: Daca dupa 2-3 saptamini ramai lefter poate erai terminat dinainte, Corona e doar scuză. Dă un gugli la “zombie businesses”.

    Etc.
    Pă Vali il inteleg, pă Eftimie la fel ca ii merge slova, pă Fluturache il văd mai roș ca un ou de Pasti…dar pe ghestautor ce il chinuie de se tortueaza cu “scrisul”?!


    Comentariu indecis. Tu ce zici?2015
  22. „În cele din urmă, ceea ce va trebui să avem sunt certificatele persoanei recuperate, a persoanei vaccinate … Nu doriți să blocați complet capacitatea oamenilor de a se deplasa. Deci, va exista această dovadă a imunității digitale care va ajuta la redeschiderea globală. ”

    Bill Gates, acum vreo trei zile.

    41
  23. problemuța e în școli, acolo unde nu vei putea impune nici măști, nici distanțare socială…

    142
    • Eh, viata e cu riscuri. Ce, pana acum interzicea cineva mașinile deși eram obligați sa inspiram noxe dacă #ieseam din casa?

      44
  24. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 424
    • Haha, ce trolling :)
      Cip-uri? Adică război total. Care poate va fi și dacă le da prin cap sa facă obligatoriu vaccinul de covid.
      Cu telefoanele și alte masuri… Alea pot sa le ia și fără sa ne spună.

      71
  25. nu poți impune aplicații pe mobil, dacă nu ai mobil. Dă statul mobil la toată lumea? Ne implantează cip-uri?

    102
  26. Pana la urma societatea emotiva va accepta ca “uneori” oamenii mor de boli. Ingenuncherea economiei va avea pe termen lung efecte mult mai nocive decat virusul. Si nu va tine nimeni capacitati de productie de “masti” ani sau zeci de ani “pe pierdere” ca poate mai vine vreodata o molima. Poate doar daca vor fi ale statului ca numai el isi poate permite sa nu fie “rational economic”.

    174
    • .. ma completez singur:) : Nu pandemia a blocat economia mondiala ci reactia guvernelor la boala. Nu zic ca nejustificat – dar totusi.
      Oamenii au blocat economia – nu virusul !
      Si nu e ca si cum nu ar mai fi fost molime in istorie .. O societate moderna, civilizata, trebuia sa se astepe si sa fie pregatita pentru asa ceva.
      A venit virusul ca “prima zapada” in Bucuresti .. bine, acum nici aia nu mai vine ..

      1811
    • Da, dar acum cică nu lăsăm pe nimeni în urma…
      Iar cu guvernele… Câte ar fi luat masurile astea dacă nu le luau chinezii primii și nu dădeau impresia ca funcționeaza? Și probabil abia la noi în Europa chiar o sa functioneze. O zic numai în ceea ce ma priveste, nu îmi permit sa vorbesc pentru cine o sa devina somer (imediat) sau o sa aibă probleme cu banii: e potrivit sa mai stam asa încă vreo luna și ceva. Dar mai mult nu merge. Nu la nivel de tara și nu tot cu masurile astea luate cu ordonanțe militare, cu atmosfera asta în care se lauda în comunicate cu câte amenzi au dat zilnic.

      121
  27. Mie asta cu productia locala de echipamente mi se pare SF pe termen scurt. Cine face fabrica aia care produce echipamente, mii sau zeci de mii de bucati pe zi? Pe banii cui? Tehnologie de unde?
    Faci doar masca, sau faci si materialul, si filtrul si elasticul? Faci doar combinezonul sau faci si plasticul si cauciucul si nasturii si etc? Ca daca faci doar produsul final, poate ramai fara material?
    De unde angajati care sa produca echipamentele alea? Se reprofileaza aia care plimba dosare intre etaje la corporatii? De unde chimisti, sa-ti faca medicamente, de unde doctori sa-ti faca vaccine, de unde tehnicieni, etc?

    82
    • apropos de făcut medicamente, mama unei prietene, se apropie în pași de dans de 80 de ani (mama, nu prietena :) ) și lucrează în continuare vreo 3 zile pe săptămână la nu știu ce fabrică d-asta de ”droguri” pt că e unul din foarte puținii specialiști în domeniul ăla. povestea la un moment dat că îi tot aduc oameni tineri cu ceva cunoștințe. cum îi pregătește nițel, 6 luni-1 an, cum se cară p-afară, pe bani mai mulți. și tanti mai prelungește 1 an contractul.

      140
  28. Da’ pe ce exact se baza economia aia care moare acum? Pe chestii indispensabile, sau pe cacaturi de care nu prea aveai nevoie, “modă”, consumerism?
    Nu mai mănâncă lumea pâine, lapte, ouă? Sau, de fapt, nu-si mai schimbă telefonul anual? Milioane de angajați în indistria dd telefoane mobile DEGEABA, că putem trăi și fără ultimul model.
    E nevoie de o geaca pe fiecare sezon? Nu.
    Ce sectoare mor, mai exact?
    Nu cumva e spre bine ce se întâmplă? Nu cumva ne dăm seama că putem trăi la fel de bine și fără extrem de multe obiecte inutile, GUNOI în ultimă instanță?


    Comentariu indecis. Tu ce zici?219
    • Și din ce o sa trăiască milioanele alea de angajați degeaba?
      Asta e discurs ca pe vremea lui Ceaușescu : ca ce nevoie avem de aia, ce ne trebuie ailaltă… Uite ca asa vrea pula noastră, dacă e munca, sa fie și distracție! Vin conducători care cred ca știu mai bine? Trei cuvinte am pentru ei: Ceaușescu, Târgoviște,1989.

      216
    • s-a revoltat prostu’ ăsta ca nu mai poate cumpăra cacat.
      fa ce vrea pula ta sa faci, dar nu te plange mai târziu ca un idiot ca mori de foame. Banuiesc ca esti un lache care face ceva “neesențial”, si e parlit la cur ca nu mai e nevoie de el. Altfel, nu înțeleg comentariul tău.
      Eu doar am pus niște întrebări de bun simt, marcate cu semn de întrebare. Adica nu afirm, ci întreb.

      912
    • “dacă e munca, sa fie și distracție!” deci e de muncă, tot articolul e degeaba?

      01
    • Ce sa faci, a venit revolutia industriala, si n-a mai fost nevoie de atatia muncitori. Asa ca erau doua variante, ori le dai salariu la toti care nu muncesc, si aia care vor, si pot, si ii duce capul, fac munca de care e nevoie, ori inventezi tot felul de joburi ca sa tii ocupate masele, si sa poti pastra sistemul intact.
      Iar oamenii aia acum incep sa vada ca am putea avea mancare, haine, apa calda si un internet misto, si fara ei, si nu inteleg de ce sunt inutili.

      51
    • NOU
      #97

      Horeca,Autoturisme,Mobila,Comert ( altul decat cel alimentar ),Beauty,Publicitate,Transporturi,Energie,Combustibil,Evenimente,LifeStyle,Invatamant,Hobby,Piese auto, si alte căcaturi capitaliste si burgheze de care ne putem lipsi.

      Adica sa fim toti la nivelul Coreei de Nord

      111
    • @Florea Cioaca Realizezi ca din toata lista ta in afara de Evenimente si Life Style, care nici nu stiu ce inseamna, si poate Publicitatea, restul industriilor o sa supravietuiasca?
      N-o sa mai fie nevoie de atat de multe firme, si n-o sa mai castige patronii miliarde(poate?), dar nu ne intoarcem la cai si carutze, nu vom trai in pesteri fara mobila si fara curent, si femeile tot ne vor pacali ca sunt frumoase cu tot felul de trucuri, …
      Legat de, asa zisul, HORECA, sper sa moara toti si sa vina altii. N-am mari pretentii, doar sa fie in stare sa spele veceurile din cand in cand…

      52
    • @cristi
      Da, și eu ți-am răspuns. Sau voiai să-ți răspund calm? De ce as face-o?

      00
    • Oamenii care stiuca meseria lor contează, nu se plâng.
      Eu fac ambalaje. E aproape prima linie de oameni de care nu e mare nevoie.
      Nu ma plang. Nu sunt disperat. Găsesc eu ce sa fac; n-am murit noi in comunism, n-o sa murim nici acum.
      A, ca nu mai schimb laptopul prea des? Doar atât să fie “criza”. Dar nici asta n-o sa fie…

      00
  29. Am o veste sumbra: avem mult mai multi zombie decat se declara. Colcaie judeteanul de bolnavi ce behaie mult dar nu sunt testati.

    113
    • si mai am si eu una: Mos Craciun nu exista!

      plm…ambele sunt la fel de adevarate…chiar crezi ca pune cineva botu la “rapoartele oficiale”?

      si mai vine inca una…or sa fie si mai multi….cam spre toti.

      151
    • Pai cu cat testezi mai.putin cu atât ai mai.putini bolnavi, meteahna de a măslui cifrele pt a cosmetiza realitatea a rămas de pe vremea comunismului.

      30
    • Nu, și-ar face viata mai ușoară dacă ar testa mai multa lume. Nu cosmetizeaza, doar se complica. Cu mai multa populație testata știi mai sigur când sa revii la normal. Vezi Austria.

      31
  30. trecem azi de 200?!

    17
  31. După ce va trece toată nebunia asta, mă voi intreba: cum plm am trecut peste virusul ăsta? Că simptome am avut, și dintre cei cu care am intrat în contact nici unul nu s-a îmbolnăvit?????

    17
  32. o să ne fie impusă o aplicație de mobil pentru monitorizare, cu scopul de a detecta rapid contactele unei persoane care a fost depistată pozitiv la ncov-19.

    Si cine foloseste un mobil din ala cu butoane?
    Imi da minunatul stat un S20?

    61
  33. anul viitor urmeaza inflatie si executari silite!
    pe plan medical, este viitorul mai putin previzibil!

    43
  34. Cineva mi-a spus ca FFP2, FFP3 au valva. Deci filtreaza aerul cand inspiri, dar e pe liber cand expiri. Daca esti infectat si nu sti dai drumul la virusi in aer ca si cand n-ai purta masca.

    44
  35. Stai linistit ca dupa Covid19 vine Covid19s Max.

    151
  36. TLDR: Urmează să se întoarcă lumea la muncă și în mall-uri

    40
  37. Pana trece mizeria asta adaug și acest blog pe lista celor pe care nu mai intru.
    Am vrut doar un lucru sa mai spun și anume ca nu este deloc ok ce faceți, din punctul meu de vedere.
    Lumea oricum este efectiv băgată într-o psihoza, nu mai exista alt subiect oriunde te uiți. Nada, zero, zilch, praf. Strict despre virusu plii.
    Si dupa, veniți și voi cu “se termina stocurile, animalele iau și ele, vine sfârșitul, ce se intampla când..” brava mai oameni. Nu cumva sa faceți nota discordanta, nu, băgați și voi mai multa panica și isterie, mai zgandariti și voi rahatu, ca nu o face tot restul lumii destul.
    Cum am mai zis, pana nu or începe unii sa își ia beregata sau sa se bage pe antidepresive, nu e bine…
    Deci pauza și de la zoso, eu îmi vad de viata normala și o sa vedem ce și cum va fi, mai bine zis, go with the flow. Citind articole panicarde și dramatice, cu iz de Bacovia și Edgar Allan Poe, oricum nu se va schimba nimic în afara de sănătatea psihica…
    Hai sa fiți bine și spor la scenarii.

    199
  38. Bre, eu pot sa inteleg multe lucruri, dar ma opresc la atitudini panicate si usor duse spre prostie. Pe zoso il citesc de vreo zece ani cred si am sesizat ca evita tampenii de genul postului asta. In fine, hai sa discutam un pic despre virus si reactia noastra la el.

    Imaginatia asta bogata a unora in zilele astea este nociva, pentru ca genereaza o panica “de turma”. E un cerc al lipsei de informatie si al fricii. Sunt speriat ca economia o sa moara, ca o sa traim intr-o societate mult diferita, in care drepturile ni se sterg cu buretele. Ia sa impart eu ideea asta cu altii, ca sunt un fel de Budha al cunoasterii in domeniile medical, economic si cine mai stie ce. Oamenii aia, la randul lor actionand sub instinctul autoconservarii, prin frica lor, vor scadea consumul, vor considera ca planurile lor de viitor sunt compromise si intr-un final vor da apa la moara acestor atotcunoscatori, care vor fi acolo, la momentul potrivit, sa ne vorbeasca despre cum societatea se duce acolo unde prevesteau ei. Si tot asa, un mare rahat.

    E momentul sa fim pragmatici, nu cacaciosi. Virusul nu o sa ne stirbeasca populatia, nu o sa ne omoare pe toti si nici nu o sa duca la un colaps economic mondial. Multe din locurile alea de munca care “au disparut” sunt de fapt pe pauza pana cand se normalizeaza situatia. Nu isi poate permite nimeni sa tina oamenii in case peste 2-3 luni. Nu e fezabil oricum ai invarti ipoteza asta, dar suntem predispusi fricii si teoriilor conspiratiei…

    132
  39. Optiune logica a celor cu risc, daca sufera de obezitate ar fi să nu mai manance asa mult.

    10
  40. Problema e ca “tratamentul nociv” deja se aplica.
    Iar intrebarea e, stiu “guvernele” cat timp sa-l aplice pentru a nu omori pacientul?
    E ca la chimioterapie, doza e esentiala. Si difera de la pacient la pacient!

    10
  41. Pe de o parte avem un virus foarte contagios

    Nope. Foarte contagios e pojarul, varicela si altele. Covid19 asta – stiu, n-o sa crezi, da’ vezi aici – e chiar mai putin contagios decat banala raceala – dar mai contagios decat gripa obisnuita.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.