Acum câteva zile, și-au dat pe post veniturile, ca să arate că ei sunt tari și că au venituri, spre deosebire de alții. Dar, dacă ne uităm, sunt luni unde veniturile sunt 40 sau 90 de mii de euro. Dacă împărțim 90 la 24 de emisiuni pe lună, rezultă vreo 4.000€ pe emisiune. Ceea ce […]

Kaufland au avut o idee absolut genială în a duce în ridicol presa românească și a le arăta că sunt inutili pe toarte fronturile: au înscris pliantul lor la BRAT și au, desigur, tiraj triplu față de toată presa la un loc. Mă uitam la ce se întâmplă pe pagina de fb a Lidl după […]

Bine, nu toată, doar o porțiune de 6km. Pentru că a fost construită prost și ieftin și pentru că, atunci când dai șpaga cui trebuie, nu mai e nevoie să execuți ce spui. Hai să vedem dacă statul dă în judecată constructorul, supraveghetorul și pe ăla care a semnat recepția, că tare amuzant ar fi. […]

Într-o vreme în care scara valorilor se tot răstoarnă și nu mai știm ce e bun și ce e rău, e timpul să ne întoarcem la adevăratele valori, cele care au rezistat peste timp. Cum ar fi acest Casio, un clasic al iubitorilor de ceasuri de pretutindeni. Preț: 90 lei

Pentru că sunt prea multe site-uri de știri. Scurt și real, nu? Cum s-a ajuns însă la atât de multe site-uri de știri? Ei bine, aici povestea e un pic mai delicată. Sunt două cauze/motive/explicații: E ușor să faci știri Nu glumesc. Te duci prin oraș, pozezi un accident, vezi niște curve, scrii de înghesuială, […]

Brunetă | Roșcată | Șatenă | Vie | Hrebenciuc își recunoaște faptele la faza cu păduri La fel și inculpații din dosarul Microsoft Și un pic de șpagă la Unicredit Cele mai mari achiziții tech Cum îți terorizezi partenerul Cele mai amuzante mărci înregistrate la OSIM Ce averi au românii

Așa va arăta concurentul Loganului, produs de AvtoVaz, care va costa doar 5.700€. Momentan nu sunt cunoscute planurile francezilor (Renault deține AvtoVAZ în proporție de 51% din 2012), dar ar fi ciudat și stupid ca Vesta să concureze cu Logan. Probabil Vesta va fi împins către alte piețe, unde marca Lada e mai cunoscută decât […]

Pentru că e mișto și salariul vine la timp. Hai să vă povestesc două chestii amuzante din lucrul la companie. Lucram singur în birou, că un coleg își dăduse demisia, și aveam un plotter și alte instrumente de DTP, printre care și un aparat de laminat. Într-o seară, după ce am plecat, o colegă a […]

Salariile tuturor angajaților din educație vor fi majorate cu 15% din luna decembrie, cu un efort bugetar anual, împins pe bugetul de anul viitor, de 1,7 miliarde lei. Majorarea salariilor a fost decisă de Guvern în urma unei discuții cu sindicatele din educație și după ce din octombrie acest an au fost crescute și salariile […]

Un client nemulțumit de Clasweb se mută la Romarg și acolo… Sunt intr-un mare moment de rascruce si am nevoie de sfatul comunitatii. Este vorba de un magazin online pe o platforma Prestashop cu aproximativ 7000 produse. Initial am avut un hosting la Claus Web unde tinand cont de fapul ca necesitatile noastre au depasit […]

Dacă sunteți tineri și nu aveți copii, nu știți ce luptă e cu găsirea diverselor obiecte de îmbrăcăminte pentru copii. Anul trecut și anul ăsta e un efort și o agitație să găsesc șosete groase mărimea 30+. Am ajuns să rog prieteni de la București să se uite la C&A după niște șosete cu Spiderman […]

Toată lumea știe că Toyota și Honda sunt dumnezeul fiabilității, fiind mașini serioase, fără probleme tehnice deosebite, făcute să reziste peste ani. Ceea ce e foarte tare. Plus, n-am auzit niciodată de o Honda sau o Toyota samsarită, când cumperi, cumperi cu încredere, pentru că proprietarul e un om cumpătat, care a mers încet cu […]

Zona IT era o emisiune de doi lei la TVR, făcută de un idiot pe nume Dan Cadar, emisiune care a existat prin 2009, când idiotul a încercat un trolling și nu prea i-a ieșit, fiind trimis prompt înapoi de unde a ieșit. Și după aia cam gata, emisiunea a dispărut de pe TV. Dar […]

Haga | Blondă | Brunetă | Apus | Culori | Praga | Cineva cumpără acțiuni VW O știre amuzantă: brandul VW are de suferit în România Directorul CNADNR care a dezvăluit ilegalitățile, interizs Lidl și polonezul: produsele sunt cu 50% mai scumpe la noi AVstore a vândut un sistem audio de 100.000€ Se sparge oare […]

Ashby (2015) Ideea bună, până pe la jumătate a fost interesant, apoi m-am plictisit, pentru că știam ce se va întâmpla. Emily Roberts e pe cale să devină o actriță mare. Penguins of Madagascar (2014) Dezamăgitor de slab. Nu slab, ci dezamăgitor de slab. Knock knock (2015) Am văzut Hard Candy acum zece ani, e […]

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube