Online: poveşti cu Vîntu şi Băsescu

Prin toamna lui 2009 mă anunţă Dragoş că vrea mogulul să mă vadă. Plm, ce să zic, mă duc. Suportaţi toată povestea, că e amuzantă.

Mă anunţă Dragoş că vine cineva să mă ia, apare un băiat cu un Matiz de la Cotidianul, mă lasă pe Splai pe acolo pe unde fusese Gelsor şi îmi spune să vorbesc cu băieţii care păzeau intrarea. Mă apropii de Dulap1, zâmbesc, spun că am programare la mogul, el se întoarce spre Dulap2, îi face un semn, ăsta scoate un telefon fix, şoşoteşte ceva şi apoi îmi deschide zâmbitor uşa. Urc un etaj, mă ia în primire Dulap3, despre care mai târziu aveam să aflu că este chiar dulapul personal al lui Vîntu şi mă introduce la mogul în birou. Biroul mititel, nişte televizoare pe un perete, toate pe canale de ştiri.

Stăm la cioace vreo jumătate de oră, despre jurnalism, despre femei, despre politică, şi după aia trecem la treabă. Cât câştigi acum? Vreo 2-3 mii de euro pe lună. Şi stai la Braşov? Da. Uite care e treaba, am nevoie de nişte oameni deştepţi, ne extindem, cinci mii să vii la noi, maşină de serviciu şi un apartament la chirie bună. Nu. Lasă, te mai gândeşti. Nu, nu, nu de pe acum, şi vă spun şi de ce: în afară de Dragoş şi de 3-4 oameni restul sunt varză, e prea mare bătaia de cap să lucrez cu ei. Bine, lasă, te mai gândeşti tu.

Iar pe drum, pe la Comarnic, începusem să am dubii. Bani mulţi, job lejer, la cât de înapoiaţi erau Realitatea pe online atunci o puteam duce bine cel puţin un an.

Partea amuzantă: după vreo două ore a apărut Turcescu, de care Vîntu îşi bătea pla grav de faţă cu mine, care nu îi ştiam pe nici unul. Acum un an, pe twitter, Turcescu avea coaie mari, mi-a replicat că i-a zis Vîntu că sunt prost după ce am plecat. Diferenţa e că lui îi spunea că e prost de faţă cu mine.

2009, se confirmă interviul cu Băsescu, data, ora, tot. Intru, halesc un pişcot, văd caseta cu sex oral, îmi revăd întrebările, mă dau pe blog. Pe blog, scris la 20 de minute după ce intrasem în sediul de campanie al lui Băsescu (undeva pe lângă magazinul Bucureşti), era un comentariu de pe un IP de Amsterdam care mă întreba ce fac eu în sediul de campanie al lui Băsescu. Asta în condiţiile în care doar Cetin ştia că mă duc la acel interviu.

După ce termin, stau un pic la cioace cu Voinescu şi Udrea, procesez interviul, îl urc pe net şi mă car spre casă. Undeva pe drum mă sună unul cu număr ascuns care mă ameninţă că ştie el unde stau şi că mă calcă cu maşina. M-a bufnit râsul. Am sunat pe cineva şi mi s-a explicat că aşa se procedează, dar că nu trebuie să îmi fac griji, că nu sunt reale, doar încearcă să vadă dacă mă pot speria.