Ogilvy şi J&B vor ca tu să citeşti asta

Articolul de mai jos este de pe blogul Andrei Iliaş de la FHM. Nu l-as fi observat daca nu l-as fi deschis din reader, ca să văd că pe blogul ei nu mai era. Frumos. Google Reader ţine minte însă. Nu ştiu de ce l-a şters, dar m-am decis să ajut marca şi agenţia, punându-vă la dispoziţie articolul.

Vă voi spune o poveste despre o petrecere la castel care ar fi putut ieşi bine dacă ar fi ieşit bine. J&B este un brand de wisky care în ultimii ani a organizat în toată lumea petreceri inedite, cu un concept solid în spate. Probabil că tot un concept interesant, poate importat, dar prost implementat, a stat şi în spatele petrecerii de la castel. Spun castel, pentru că aşa era denumit evenimentul, dar era de fapt vorba de un foarte frumos conac ca a aprţinut Cantacuzinilor, situat în Buşteni. Locaţia, minunată. Chiar dacă pe invitaţii era poza Branului şi mexicanii, de exemplu, ştiau că vin în Transilvania. Multă lume, mulţi străini, dar se pare că nu suficiente paie. Pentru că la ora 1 barmanii au rămas fără paie! Ăsta a fost doar un mic amănunt amuzant în marea de tâmpenii care au făcut din ceva ce putea fi o super petrecere, un conglomerat de gafe.

Vina o poartă clar organizatorii, adică agenţia Ogilvy. Este vorba de un eveniment de amploare internaţională care ar fi trebuit gândit în amănunt şi care, probabil, dădea bine pe hârtie, dar nimeni nu a încercat să îşi imagineze ceva dincolo de marginile A4-lui. Începem cu un pr execrabil. Continuăm cu tratamente diferenţiate pentru aşa-zisele vipuri şi presă. Probabil că este şi vina noastră care ne-am obişnuit ca atunci când suntem invitaţi într-o deplasare, fie ea până la Snagov sau până în Patagonia, să beneficiem de toate cele necesare, printre care mâncare, cazare, transport, etc. Cu transportul au rezolvat-o ok pentru că ne-am dus cu un tren special închiriat pentru această ocazie, tren de warm up, ca să îi zic aşa, pentru că muzica a urlat, băutura a curs. Doar că în afară de festinul, delicios de altfel, dar prost pus în scenă, de la conac, altă mâncare nu am primit. A, şi bineînţeles, micul dejun de la hotel. Masa de la petrecere a constat în produse româneşti, foarte bune, doar că seara s-a lăsat extrem de repede şi nu mai vedeai ce îţi pui în farfurie, iar de stat să mănânci berbecuţul la proţap, cârnăciorii şi sarmalele, trebuia să îţi găseşti un loc pe trepte, borduri sau pe pajişte.

Spre norocul meu, într-un moment de inspiraţie, m-am gândit să mă îmbrac bine, că merg totuşi la munte şi dacă petrecerea o fi afară!… Multe prinţese, însă, erau în rochii de mătase scurte şi săndăluţe firave. În condiţiile astea, dezorganizatorii au insistat să se ţină de program şi să ne dea drumul înăuntru abia la ora 12, noi fiind adunaţi acolo de pe la 8:30. Noroc însă că ne-au dat drumu înăuntru pentru că nu ştiu cât mai rezistam până să fiu nevoită să vizitez veceurile ecologice situate într-o beznă totală în spatele conacului. Noi, femeile, însă, am fost ceva mai privilegiate, pentru că deşi erau câte trei cabine de toaletă la fiecare etaj, veceurile erau numai pentru doamne, bărbaţii fiind nevoiţi să le folosească pe cele ecologice din curte.

Muzica a fost un minimal care pe mine nu mă încântă. Se pare că nici pe alţii nu i-a încântat cine ştie ce, pentru că nimeni nu dansa. Se pare că s-a omis punerea la dispoziţie şi a pastilelor pentru că doar cu cocktailurile pentru care trebuia să stai cel puţin un sfert de oră la coadă nu reuşeai să pătrunzi spiritul muzicii. În rest, cool! Not.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

56 comentarii

  1. mda.. am citit ditamai textu sa constat ca era frustrata ca nu avea paie si scaunel comod? Nu e de mirare ca nu v-ati distrat, e posibil sa nu mai stiti cum se face.

    00
  2. jumatate de articol despre mancare
    fomistii dreq

    00
  3. Mdeah. Ce reuşesc să prind din rândurile de mai sus se poate rezuma într-un singur cuvânt: „fiţe”.
    Părerea mea.

    00
  4. @Andrei: cand duci niste oameni 200km si inchiriezi un conac ca sa arati ca tu esti mare, ai niste asteptari.

  5. fata era suparata ca nu a primit boabe sa se rupa…nu de altceva.

    00
  6. Mancarea-i la putere in ziua de azi :)

    00
  7. tare

    imi ziceam cand am vazut titlul, `ce cred astia de la Ogilvy si J&B, ca eu citesc tot ce vor ei?!, ce reclama ieftina isi fac`

    dar pana la urma m-am prins ca era antireclama ieftina :P

    cand afli de ce a sters postarea de pe blog, anunta-ne, sunt chiar curios

    succes :)

    00
  8. Pai ce credeti voi domnle, jb cheltuie atatia bani ca sa vina o duduie ziarista, sa scrie pe blogul ei ca nu i-a placut ? ia sterge tu ce ai scris tuti ceapa moftului tau ! :))

    00
  9. :)) Google reader nu uită. Şi bine face. :)) Oricum, e păcat şi ruşinos să faci o petrecere mişto dar prost organizată. Nu, nu beau tărie.

    00
  10. Macar ati avut muzica de calitate :)) cum zicea autorul NOT!

    00
  11. Mie-mi seamana cu nemultumirea unui participant frustrat la o serbare campeneasca PSD. Propun de acum sa fie introdusa (obligatoriu) si niste iarba in meniu. Sa plece toata lumea bauta, mancata, cu zambetul pe buze si sa uite ca s-au dus ca tontii in sandalute la munte!

    00
  12. E greu sa faci BTL :)

    00
  13. Urasc petrecerile acestea constipate, prefer oricand o bere cu prietenii la malul marii.

    00
  14. Problema suna a fi la duduie in cap, nu la petrecerea la care a fost.

    00
  15. Normal ca a sters materialul, pentru ca era despre cum gandesc ziaristii, nu despre eveniment. Nu toti, dar destui.

    00
  16. Printr-o coincidenta stranie, si spagatistul a gasit acelasi post si a decis sa-l publice pe blogul lui…

    00
  17. NOU
    #17

    Tocmai ai anulat bonusul Andrei la FHM… și mai era atât de puțin până la el… :)

    00
  18. Sa ma cac eu pe ei de petrecareti cu bani si fite ce sunt. Dupa ce ca au zburat cu elicopterele cateva ore seara ca sa vada panarama panorama orasului, dupa ce ca treceau cu hummerele, porsheurile bmw-urile etc prin oras ca nebunii de politia a trebuit sa „fluidizeze” traficul, dupa ce ca au pus un cacat de proiectie laser pe munte cu „Start a Party” s-a mai auzit si toata noaptea un cacat de muzica in tot orasul… Trebuia sa le arunce cineva cu niste bombe incendiare din elicopter sa se duca dracu cu partyul lor.

    Btw, sunt din Busteni deci nu bat campii degeaba.

    00
  19. click pe blogul fetei, click pe profil, vezi stil de muzica preferat („de toate”)
    Pai pe cine pla calului intereseaza ce spune nu stiu ce pafarista si habarnista? Eu cred ca te oftici ca nu te-a invitat nimeni.
    apropo glass candy si gus gus (nu minimale idioato) au facut spectacol

    si pt amaratul din busteni
    sa-i spuna cineva ca singura metoda prin care amarata aia de zona mai poate supravietui este turismul. Dar cum ospitaliteatea ta se manifesta doar cu un cort in spate si doua chitari, tot un amarat o sa ramai.

    00
  20. ce mizerie.

    organizare f ok, de la drum la cazare la petrecerea in sine.

    de muzica, pentru care m-am si dus dealtfel, e inutil sa pomenesc, pentru ca andra nici nu stie ce-i ala minimal. mi s-au promis glass candy si gus gus si asta am primit. altii ce asteptari aveau? culinare?

    sper ca se simte mai bine acum ca a ajuns acasa si a mancat pe saturate. desi boabele si ciorba nu prea se pupa dar ma rog se poate ejecta in caldura propriei toalete.

    tu, zoso, ai fost acolo? sau doar pui paie pe un foc de bricheta chinezeasca?

    00
  21. NOU
    #22

    Salut Zoso,

    Am făcut parte dintre invitaţii la party-ul de care vorbeşte Andra şi aş spune mai multe, dar voi încerca să keep it short:

    Nu ştiu de câtă mâncare ai nevoie la o petrecere, dar trebuie specificat că nu am mers la nuntă şi că dansul cu cârnaţi în stomac nu e dintre cele mai plăcute activităţi. Bufetul suedez din curtea Palatului a fost super, iar de dimineaţă, la răsăritul soarelui, peste tot pe mese găseai platouri imense cu fructe. Elegant, zic eu.

    Fuck it all and dance, baby, dance! Dacă nu pentru asta ai venit, atunci ai greşit din start.

    O ultimă observaţie: dacă nu te mulţumeşte alcoolul gratuit şi ai nevoie de alte adjuvante, regulile de bună purtare spun că ţi le procuri singur din timp, nu încarci organizatorul cu responsabilităţi legale extinse. Dacă totuşi nu ai reuşit sau nu ai apucat să te aprovizionezi, trebuie să ştii pe cine să întrebi. Oricum, unei gagici care dansează şi are o atitudine mişto de obicei i se oferă.

    00
  22. Muzica preferată
    De toate
    Basic Instinct 1 Threesome Great Expectations
    Cărţi preferate
    Alchimistul

    Cum dracu a ajuns asta sa fie ziarista, astia sunt oamenii creativi ale caror pareri ar trebui ascultate de altii? de unde sa stie ea ce-i aia muzica, ce-i ala J&B, pe dorobanti nu e din astea. Greseala oricum nu e ai ei ci a celor care au invitat astfel de specimene la o astfel de petrecere…

    00
  23. NOU
    #24

    nu e cam aiurea sa publici review-ul cuiva care nu dorea ca el sa fie publicat?

    00
  24. varza,chiar era fain doar laserele , in rest o muzik de se auzea in tot orashul,politie cat cuprindea la poarta castelului alte masini de la securitate dadeai afara tot ce mancai asa urat a fost kkt cu prune. sunt din busteni

    00
  25. NOU
    #26

    Un review penibil si axat doar pe mancare si lipsa drogurilor se pare. Domnisoara se astepta probabil la orgie in pivnita cu coca la bord. Mancarea a fost din belsug si pe tren la dus si la intors, acolo nu mai zic. Ce-i drept in tren au fost sandwich-uri, dar sa fim seriosi, cine pleaca la drum lung cu stomacul gol nu are multe in cap. Bautura in tren nu a curs asa cum se scrie acolo, fiecare a primit 3 cartonase pentru 3 pahare pe baza de alcool, restul racoritoarelor (cola, nestea, phanner de mere&portocale) fiind la discretie. La fel si sticlele de apa plata, cate una pentru fiecare loc din tren.

    Muzica nu a fost deloc minimal (nu orice bum-click-tac e minimal, cum nu orice pian-clap-clap-vioara e disco), stilul abordat fiind progressive si tech house, deep pe alocuri (daca gresec va rog sa corectati, eu asta tin minte). Dar era de asteptat sincer. Fufa respectiva se plange ca era frig. Nu-mi vine sa cred. E Busteni, sunt 10 grade noaptea acolo chiar si in toiul verii. Cat de ignorant sa fii sa nu te uiti pe weather.com inainte sa pleci. Busteni e la MUNTE. Daca fatucile au preferat sa o arda la matasuri decoltate la 10 grade, inseamna ca nu au prea multe in cap. Plus ca oamenii au facut un program muzical in trei locatii de care s-au tinut, doar nu era sa il dea peste cap doar pt ca e frig afara.

    Daca ar fi sa ma iau dupa ea, ar trebui ca J&B sa fi adus un vagon de paie anexa la tren (???), hanorace, bluze si pulovere pentru fiecare din participanti si eventual un chestionar inainte de petrecere cu ce si cat ar vrea fiecare sa manance sau poate un meniu ca la restaurant. Penibil.

    00
  26. bai serios, daca ti-e foame busteniul are destule restaurante si terase. sinaia la fel. si daca nu bei tarie, ce cacat cauti la o petrecere j&b in primul rand? apa plata si pastile? paie cu duiumu sa nu iti umezesti buzele?

    zoso stie cum se face trafic si audienta. anti-reclama a fost mereu mai puternica ca reclama. asta pe termen scurt desigur, iar un post pe un blog tine maxim 5 zile si asta daca primeste niste link-back. asta este motivul pentru care a postat ceva ce s-a sters si nu se mai vroia publicat. el nu pune paie pe foc ci doar priveste fericit si multumit cum arde si cum ii creste traficul :)

    00
  27. bun. pana acum am numarat 3 ziaristi cu reale aptitudini de fomisti. lasati-ma sa ghicesc, ati plecat acasa cu sacosa plina si va doare inima cand clientul e injurat, asa ca ati simtit nevoia sa interveniti, anonim desigur, sa ii luati apararea?

  28. NOU
    #29

    eh, da, clar. gunoiul unora e haleala altora :p.

    00
  29. NOU
    #31

    @zoso: lasa-ma sa ghicesc, n-ai avut invitatie? :p

    00
  30. domnisoara o frustrata ….
    minimal a fost undeva spre sfarsit spre dimineata inainte de limonada
    in curtea castelului erau mese de tip cocktail iar lumina era difuza pentru ca se incerca o anumita atmosfera (probabil se doreau niste reflectoare puternice sa ii lumineze domnisoarei pasii sau cremwurstii din farfurie)
    mancarea arata ok.. desi nu am incercat
    paie erau
    la bar nu era coada
    in rest super party .. sper sa castigam!

    00
  31. Zoso, spune-ne totusi, te rog, parerea ta despre faptul ca si tu si Badea ati scris practic acelasi articol. Mintile luminate gandesc la fel ? Hai, spune-o tu, te rog.

    00
  32. offtopic: ii urasc sincer si fara discriminari pe oamenii din PR-ul romanesc. mai ales cand se coboara printre muritori si incep sa se rostogoleasca lasand in urma cuvinte mari si zemoase, amestecate cu pareri debile despre muzica.
    @Tudor: puteai sa te rezumi la sforailelile cu „comunicatorii” si erai doar banal si plictisitor. ai simtit insa ca trebuie sa ne explici cum sta treaba cu muzica si ai devenit de-a dreptul… cum sa fiu mai delicat, aberant? irelevant?

    „copiii de la Gavrila si chestionabil”?! gizas fucking christ, cata condescendenta de rahat.

    00
  33. deci Daescu ruleaza. Fin :) no si-acum sa citesc si eu ce a scris aia

    00
  34. Copii, unii din textul Andrei au inteles ca ea si-ar fi dorit droguri (grea formularea banala in limba romana, noroc ca nu ati avut parte de vreo subtilitate). Altii ca e vorba de mancare (era o exemplificare, precum cea cu toaletele, lipsa luminii samd). Io zic ca Andra nu e chiar de la tara. SI nici nu scrie rau. Asa ca, pentru cei care o injura pe Andra am o recomandare: invatati romana si analize pe text (in loc sa copiati din cartea de comentarii, nu-i asa ca ar fi fost mai destept la scoala sa va puneti singuri mintea la contributie?)
    Ma mira insa cele relatate de ea (telefonic) si de alti participanti care s-au plans de organizare. In acelasi timp, Hypno imi spunea ieri ca a fost poate cea mai tare petrecere a anului acesta (intre noi fie vorba Hypno, nici nu prea ai iesit anul acesta din casa). Si nu e singurul incantat de petrecere.
    Pentru cei care injura pe cei de la Ogilvy. Ii stiu pe cei din agentie mai mult sau mai putin. Dar Mircea Sebe, in charge cu organizarea acestui eveniment, este unul dintre cei care au pus la cale Mission. Inca de la nasterea sa. Deci stie cu ce se mananca evenimente. Si mi-e greu sa cred ca poate face prostii. Si mai sunt multi oameni buni in agentie.
    Pentru cei care nu stiu ce cauta jurnalisti sau alti comunicatori la astfel de evenimente. Cauta pentru ca avem nevoie de ei! Noi. Piaristii. Si clientii nostri. Avem nevoie sa transmita mai departe mesajele noastre. Si pentru ca ei sa le poata transmita trebuie sa le inteleaga. Si noi trebuie sa avem grija ca ei sa inteleaga aceste mesaje asa cum dorim. Inteles?
    Pentru copiii de la Gavrila si chestionabil. Voi stiti romana. Popov e un exemplu, Alina idem samd. „Minimal” era o forma de a spune. Eu i-as fi spus „ciocane in cap”. Depinde de perceptie. O sa spuneti ca sunt retard, needucat, un om al zilei de ieri. Dar sa mor daca asta e imprtant. In trei ani nu o sa mai stie nimeni cine este glass candy si gus gus. Pe cand Led Zeppelin si King Crimson vor ramane si peste alti 50. Voi stiti de pe ce album este Stairway to Heaven? Din memorie, fara google.Iar piesa aia are o poveste si a dat nastere altora. L-am vazut pe Octav ce tricou purta joia trecuta. Da, sunt rocker si sunt fucked. Dar io macar ascult muzica. (apropo crissy.moran, Iulian te sun maine. Dimineata primesc raspunsul legat de evenimentul vostru).
    Parea mea, sa nu ne mai injuram atata. Mai pe relaxare. Peace. Love.
    Si o dusca de Absolut.

    00
  35. Tudor numai tata imi tine predici despre zeppelin si pink floyd si alti gary moore. stai tu linistit ca dupa 30 de ani lumea stie cine e kraftwerk si dupa 10 stie cine e underworld si brian eno si aphex twin si nici nu mai zic. esti exemplul perfect pt care nu imi plac rokarii: sunt mai plini de ei ca niste manelisti. macar aia nu se lauda ca asculta manele. si gus gus sunt de peste 5 ani si peste alti 3 se va stii cine sunt. lasa-ne cu aerele de city fm suntem satui. si iti garantez ca noi astia care merem la club si ascultam ciocane cum zici tu avem cultura muzicala mult mai vasta decat tine care asculti rock. de ce? pentru ca noi ascultam mai multe genuri muzicale, nu doar unul singur, chiar daca e vast. invata sa nu subestimezi si nici sa subapreciezi bazat pe gusturile muzicale ;)

    00
  36. eveniment memorabil prin setup-ul deosebit / mult peste nivelul evenimentelor pristice de gen.

    00
  37. NOU
    #41

    @Tudor: Asa cum tie iti place sa crezi ca Zeppelin si King Crimson au fost si vor ramane, si vor invia din propria cenusa si dupa urmatoarea glaciatiune, asa si altii tin la Glass Candy si Gus Gus. Care nu exista de ieri. Si nu sunt nici minimal. Chit ca muzica care s-a pus inafara concertelor lor a fost varza.
    Pentru mine organizarea generala a fost ok, nu m-am putut plange. Sonorizarea la Glass Candy a fost cea mai de cacat, mai degraba, decat la Gus Gus. Mai nasol cu „programarea” interviurilor cu susmentionatii artisti ce au ajuns sa nu se mai poata face. Ntz, ntz, ntz. Greu cu sinceritatea si promptitudinea la specia asta, piarul. Probabil ca voi aveti nevoie de presa, dar noi sincer am prefera sa mergem direct la sursa pentru informatii. Oricand.
    Si mai scarbos a fost sa vezi atatea camere de filmat si aparate foto de care nu aveai cum sa te feresti, nici sa vrei. Care alergau toate dupa vedetizdele autohtone. Intrebarea ramasa-n picioare a fost la ce bun Glass Candy si Gus Gus? La cine era acolo, ar fi putut mixa si unii digei romani – de radio si de piscina – care tin petrecerile vii pana dimineata, pentru acelasi public tinta.

    00
  38. singurul lucru pozitiv al acestui post „controversat” e ca pe zoso se polemizeaza despre glass candy.

    00
  39. Bai toate ca toate petrecerea a fost un dezastru, ce spune andra acolo nu este departe de adevar. La ora la care am plecat eu, saracii baieti de la gus gus cantau pentru o camera aproape goala, statul in frig nu a ajutat nimanui.

    Anyway, probabil cel mai tare a deranjat atituidinea organizatorilor, de o rara aroganta si extrem de neprofesionisti. Asa ceva mai rar.

    00
  40. @Cristi Neagoe: sa intelegem ca tu, om prevazator, te-ai drogat bine la acel party?

    00
  41. strict legat de muzica:)

    ok, am inghitit cat am putut.
    Intamplator am ascultat si eu glass candy si gus gus. doar traiesc in lumea asta si nu am cum sa aud muzica. si tot intamplator mi-au si placut. Ideea era ca glass candy nu e vreun Mozart pe care musai sa il sti. Iar „3 ani” era o formulare generica. Ati inteles prea bine ce-am vrut sa spun. Puteam folosi „o luna” sau „10 ani”. Acelasi lucru ar fi insemnat.
    Kraftwerk a influentat foarte multe formatii si sunt cineva in istorie. Dar de Pink Floyd si a lor influenta asupra muzicii acesteia stiti ceva? Sunt piese care se ascultau in Embryo si nici nu stiati ca sunt ale unei formatii de rock. (Am fost la Kraftwerk. Mai tineti minte textul ultimei piese? Asa e si toata muzica lor, dar asta e alta discutie.)
    Ceea ce voiam sa spun este ca, in ciuda lipsei mele de educatie muzicala (am anticipat aceasta eticheta din partea voastra – am si scris mai sus), nu o se te numesc incult daca nu sti de pe ce album este Stairway to heaven. Dar nici sa nu isi permita un fan de Proconsul sa-mi ceara sa stiu cine sunt. Ai inteles paralela?
    Apropo, cu o zi inainte de Kraftwerk, am fost la Sinead O Connor. A cantat si alte piese in afara de „Nothing…”. Asculta Troy, si mai vorbim apoi de muzica. O spun eu, care ascult numa rock.

    Valorile se cern in timp. Asa e viata.

    00
  42. NOU
    #46

    @Tudor, maica, o sa-ti mai ia o bucata buna de vreme sa intelegi ce s-a intamplat cu muzica in general in ultimii 20 de ani. Si cum unele valori nu s-au cernut sau nu se vor cerne in timp decat pentru un public minuscul. Lucrurile astea se intampla din varii motive legate de societate, informatie, promovare samd. In schimb mi se pare fundamental gresit acest mod de „judecare” a valorilor muzicale, care mai era probabil valabil acum vreo 30-40 de ani. Muzica e probabil cea mai „infloritoare” arta a vremurilor noastre, judecand dupa numarul de formatii si artisti aparuti in ultimele doua decenii. Daca ce ai spus tu ar fi sa fie corect, atunci toti cei de care nu s-a auzit sunt mai mult sau mai putin neglijabili. In locul tau m-as gandi de doua ori inainte sa spun asta.

    00
  43. Tudor, Daft Punk is playing at my house! Sac!

    00
  44. NOU
    #49

    cu PS: stai linistit ca parerea ta conform careia oamenii care asculta muzica electronica habar n-au de rock s-ar putea sa fie eronata. din cate-mi aduc aminte in adolescenta exact rock ascultam. eu si multi altii de pe-aici. in schimb paralele tale denota fie o mare ignoranta, fie o incapacitate de exprimare concisa a propriilor idei. incearca mai putin orgoliu. o sa te ajute.

    00
  45. @Dusca
    Am un prieten, Ionut, mare fan King Diamond cand era mic. Acum asculta manele.
    + Ozone cantau doom metal sau asa ceva.
    + amici care astazi pun electro prin cluburi si erau rockeri/punkeri in liceu. Vezi Pagal sau Gayraud samd.
    Exemplul nu mi se pare relevant. Nu am nimic cu muzica electro, doar ca in mare parte nu imi place. Oricum, nu asta doream sa exprim. In concluzie ori scriu eu prost, ori sunt prea subtil.
    Spuneam doar ca xxx formatie nu este vreo mare valoare incat sa trebuiasca „idioata” sa fi auzit de ea. Poate ca va fi.In timp.
    Eu consider muzica o forma de exprimare artistica. Asa, mai de moda veche cum sunt, consider ca un artist trebuie sa exprime ceva. Sa influenteze samd. Nu sa dea nastere unui suport sonor pentru iarba. Si aerobic. Parerea mea. Asta faceau baietii aia din Africa si tot aveau un fundament spiritual in spate.
    Eu, repet, om al zilei de ieri, cred ca un copywriter ar fi trebuit sa fi citit ceva carti la viata lui ca sa baseasca ceva inteligent. In ultimii ani observ ca aceasta parere este deja depasita cata vreme la interviurile de angajare ajung unii care nici nu stiu sa scrie in limba romana. Iar apoi ii vad in Control si-mi rad in nas ca au ajuns la nu stiu ce agentie.
    Si daca in ultimii ani trendul este ca muzica sa fie una care azi e iar maine nu mai spune nimic, crede-ma, NU MA INTERESEAZA! SUNT IGNORANT! Nu o sa imbratisez anumite idei doar ca niste snobi cu aere de superioritate considera ca sunt cool. Eu nu vreau sa fiu cool. Vreau sa fiu eu. Si atat.
    Aceeasi snobi sunt prea smecheri sa vina la seminarii la AdPrint ca pe ei nu are ce sa ii invete nu stiu ce director de creatie ww dintr-o agentie megapremiata de afara. Prefera sa o arda pe la schi. Iar apoi, cand se urca pe scena, spun „aa” si „multumesc”. Iar singurii care stiu sa vorbeasca raman tot Alina Gavrila si Dan Popov.
    Aceste exemple sunt caracteristice si pentru „arta” pe care o imbatisati. Doar pentru ca e de nisa. Iar pentru ca va pozitionati nisa niselor va face sa va simtiti diferiti, extraordinari.
    Iti recomand niste posturi de radio online de jazz din New York. De cand am Squeezebox acasa print mii de posturi de radio. Au si electro jazz sau cum il numiti. Si crede-ma, nu o sa te numesc „idiot” pentru ca nu asculti jazz. Sau ca Dimmu Borgir si Venom ti se par grohaieli. Asta poate fi perceptia ta.

    00
  46. NOU
    #51

    Problema mea e mai degraba faptul ca stii ce ascult si ce nu ascult. Iar ca parte din presa mi se pare normal ca atunci cand te duci undeva sa stii naibii la ce te duci si de ce. Asa cum mi se pare de admirat acel gen de ascultator care stie exact ce-i place si la „muzica de pastilati” (cum i se pare lui zoso) si la jazz, si la rock, si la tot ce inseamna sunet. Sa poata sa discearna elementele intre ele, sa poata sa argumenteze vizavi de subiect nu vizavi de cat de de cacat e sau nu interlocutorul lui. Asta in general dovedeste ca ai o pasiune fata de muzica, in general, nu doar idei putine si fixe.
    Nu mi s-a parut ca ai fost prea subtil, ci ca nu ai exprimat succint ceea ce vroiai sa exprimi. Intamplator ai lovit pe langa subiect, provocand reactii, insa probabil asa ai fi facut si tu daca subiectul era ceva care sa te intereseze. Pana la urma e o problema de atitudine.
    Nu te judec pentru ca esti doar tu si pentru ca nu vrei sa fii altceva decat esti. Mai nasol e cu aroganta pe-un teren care nu e tocmai punctul tau forte. Bucurestiul ar fi un loc mult mai placut daca lumea ar fi mai toleranta si mai concilianta, pana una-alta.
    Discutia vizavi de muzica cred ca e mai putin relevanta vizavi de ceea ce priveste genurile. Desigur, unora li se pare ca le aduce un plus de valoare si cultivare faptul ca asculta nume deja confirmate. In schimb mi se pare mult mai frumos momentul cand realizezi cine poate ca scrie istorie in prezent. Iar lucrul asta depaseste linia de „cool”. Muzica electronica de dans poate fi descrisa intre niste bariere, in functie de genuri, de laturile emotionale pe care acestea le ating si asa mai departe. Exista muzica electronica cutting-edge pe care n-ai putea dansa vreodata, dar care este nu doar intriganta pentru urechi, ci si pentru intelect. Exista bucati din muzica electronica de dans care sunt interesante, chiar daca nu atinge acel „cutting-edge”. Dar la cata muzica se face azi, devine imposibil pentru un singur individ s-o parcurga pe toata. Vastitatea e o caracteristica data de variabilele lumii in care traim. Ce va avea timpul de spus in privinta asta este, de ceva vreme, difuz. Sigur, o serie de nume se vor ridica la suprafata, si datorita promovarii, si datorita word-of-mouth-ului, insa o alta parte din ele vor ramane necunoscute. Dar asta nu le face mai putin interesante. Au existat si in trecut exemple. Unii sterg praful de pe ele acum. Revival-ul disco de acum n-ar fi ce este daca n-ar fi existat d-alde Giorgio Moroder, Brian Eno, Gary Numan si lista poate continua la infinit, fara sa depasim perioada anilor ’70 si ’80. Se practica reciclarea in muzica. Dar daca este sa vorbim de inovatie probabil ca ar trebui sa ne-ndreptam ochii si urechile in alte directii. I-ai pe cei de la Raster Noton ca un punct de plecare, daca vrei.
    Cat despre problema oamenilor din publicitate, sincer, as prefera sa nu ma bag. Nu ma simt in pozitia sa judec, pentru ca nu am de-a face cu domeniul. Sunt convinsa ca fiecare om are aspiratiile lui, pentru care discerne asa cum considera de cuviinta. Fie ca e vorba de ski, sau de conferinte. Si, in mod absurd, pana la urma fiecare tinde sa ajunga acolo unde si-a dorit. Asta e, in general, o chestiune de timp.

    00
  47. zoso doar alimenteaza ca ii place cum intra romanasii la el pe blog.

    iar in rest aceasta discutie a ajuns in cu totul alta parte. eu sunt de parere ca daca peste 5 zile ma duc la o petrecere/concert/eveniment cu XXX trupa de care nu am auzit, atunci eu in una din astea 5 zile o sa caut muzica lor, o sa o gasesc si o sa o iau cum pot si o voi asculta ca sa stiu la ce sa ma astept si daca sau nu sa ma duc. Asta din perspectiva unui om care merge la evenimente in proportie de 90% pentru muzica ;)

    iar intorcandu-ma la petrecere, nu cred ca argumentele aduse pot fi luate in serios pentru a spune ca acest eveniment a fost nereusit. majoritatea problemelor sunt mult prea subiective (paie putine, frig afara, mancare necorespunztoare, etc) ca sa fie acceptate. muzica da (in afara de glass candy), a fost plictisitoare, chiar anosta pe alocuri, dar si asta tine de individ. avand in vedere brandul de petrecere, genul de petrecere fact si targetul implicit ales, sunt de parere ca a fost exact cum trebuie. de atitudinea celor de la pr nu comentez pentru ca aici e vorba de oameni si nu neaparat de meserie/functie care sa nu uitat ca formeaza si deformeaza.

    repet: per total a fost o petrecere inedita reusita, bine pusa la punct organizatoric si logistic, nu perfecta, dar cum nici mission+sunrise+love+phoenix+oricine la un loc cu buget asemanator nu ar reusit sa fac vreodata in tara asta. iar motivele le cunostem toti, pentru ca, nu-i asa, toti suntem romani si la toti ne e foame :D

    00
  48. Daca postul Andrei exprima parerea ei personala despre acest eveniment (cum se spune mai sus) si despre experienta traita de ea, atunci si partea cu pastilele exprima nevoia pe care ea a simtit-o personal in timpul petrecerii cand nu reusea sa intre in „spiritul minimalului”. Desi ea spune ca Nimeni nu dansa. Cine este acest Nimeni? Ringul de dans a fost plin in permanenta. De oameni care dansau, ca sa fie clar. Oare pentru ea acesti oameni sunt nimeni?

    00
  49. e ultimul post pe acest subiect.
    nu e obligatoriu ca atunci cand esti invitat la o petrecere sa te informezi in amanunt despre ea. E optiunea proprie, la fel cum sunt convins ca cei care s-au dus la petrecere nu trebuie sa stie daca J&B este single malt sau blended sau burbon samd. Desi sigur s-ar gasi vreun destept care sa spuna ca, din respect pentru gazda, ar trebui sa te intereseze astfel de amanunte. Cum nici cei care au fost invitati la petrecerea Campari de anul trecut nu cred ca ar fi trebuit sa se intereseze ce muzica o sa puna fratele electric. E O PETRECERE!!! si atat.
    Daca vorbim din punct de vedere jurnalistic, in momentul in care te duci sa relatezi despre un subiect, intr-adevar, trebuie sa te documentezi. Dar cand postezi pe blogul personal o impresie, nejurnalistica ci personala!, poti sa o faci cum vrei. Nu cred, draga Dusca, ca invitatii mei la nunta ar trebui sa stie ce muzica pune Jiji. Ei trebuie sa se simta bine! si atat.
    Nu am spus niciodata ca petrecerea a fost proasta. Dimpotriva, in ciuda celor auzite din cateva parti, am afirmat ca nu cred ca Mircea Sebe ar putea rata un eveniment. Si am mai spus ca stiu ca in Ogilvy sunt multi alti oameni buni. Alaturi de Sebe.
    Eu doar m-am enervat cand Andra a fost numita idioata pentru ca a spus ca „minimalul” ar fi fost nasol. Dusca, eu cred ca idioti sunt inconsecventii. Aia care astazi au o parere, maine alta. Azi asculta o muzica, maine alta. Azi tin cu Steaua, maine cu Rapid. Aia care nu au convingeri insuflate de valori la care au ajuns. Ci sunt in bataia vantului. Spune-mi cu mana pe inima, draga Dusca, ca tu asculti in continuare muzica pe care o ascultai acum 3 ani. Acelasi lucru se va intampla si cu muzica pe care o asculti acum.
    Mie nu imi place muzica pe care o asculta Andra. Si nici faptul ca asculta „de toate”, lucru criticat de cativa baieti destepti in posturile anterioare. Si vi tu, portavocea, si ma acuzi ca ascult doar un stil de muzica. Iar faptul ca tu asculti mult mai multe te face mult mai open minded in materie. Si mai educata. Ce vorbeam mai devreme. Inconsecventa. Pai, mergand pe ultima ta constructie logica, si Andra are educatie muzicala. Deci este apta sa isi dea cu parerea.
    Legat de toleranta. Nu sunt tolerant de felul meu iar toleranta cred ca este ruda cu indiferenta. Dar hai sa nu mai numim idioti pe toti cei care nu ne impartasesc ideile.
    Idioti pot fi numiti cei care au inteles din textul Andrei ca ea si-ar fi dorit pastile. Si de-asta e ea suparata. Astia da, pot fi numiti astfel.

    00
  50. NOU
    #55

    revenind de la off-topic la primul post, eu cred ca l-a sters pentru ca si-a dat seama cat de indolenta e, ca atare, draga draguta de la fhm, tin sa-ti raspund, la fel cum am niste intrebari si indoieli legate de criticile tale, aduse evenimentului (sper sa vezi commentul):

    intr-adevar e bine sa critici si sa aduci comentarii (constructive, daca se poate) unei scene de party-uri/evenimente/publicitate in continua dezvoltare / schimbare, precum este cea din Romania, cu concepte si targeturi experimentale.

    in schimb mi se pare exagerat sa gasesti nod in papura la niste lucruri care conteaza mai putin.

    avand in vedere logistica implementata – drumuri programate cu trenul in gari speciale, elicoptere, cazari, maxi-taxi-uri din ora in ora, catering, moment artistic, visuals de exceptie de la dreamrec sau booking-ul unor artisti precum glass candy, gus gus, igor marijuan & cris44 sau talentatii nostri locali tomasan si vrt – nu cred ca le putem reprosa organizatorilor nici o scobitoare sau vreun pai, mentionat de tine cu atata patos.

    sa incepi de sus, din varful ciocului cu „Vă voi spune o poveste despre o petrecere la castel care ar fi putut ieşi bine dacă ar fi ieşit bine”, sincer, mi se pare de prost gust, la fel cum pe langa faptul ca toata implementarea evenimentului s-a bazat pe ideea „totul pentru invitati”, sa te plangi ca n-ai primit ALTA mancare decat cea de la hotel si cea din curtea castelului, din nou… poate te ducea capul sa mananci inainte sa vii la eveniment, pe banii tai sau poate vroiai covor de trandafiri, caviar si sampanie sau sofer personal… macar daca spunei dinainte, poate se rezolva, ca deh, J&B-u’ are bani dom’le, vinde uiski gramada, no? :)

    ma bucur ca macar ai fost atat de inteligenta sa iti dai seama ca busteni e la munte si sa iti iei o geaca la tine. sau vroiai ca inainte de eveniment sa sparga pietrele caldaramului si sa faca incalzire speciala pentru piciorusele tale? again, bani sunt, nooo?

    la fel, fiind vorba de party cu catering, era indeajuns sa mananci un snack, in picioare sau vroiai sa te etalezi cu sapte farfurii la masa si sa bagi in tine ca sa intre kilu de whisky mai bine si sa-ti fie cald?

    dezorganizatorii, cum ii numesti de parca esti verisoara cu andrei plesu si ruda de gradul 3 cu patapievici (iarta-ma, scrii la catavencu si eu nu stiu, ah, scuze, fhm, uitasem…), au avut un moment artistic la ora 12, de la 8:30 cred ca ai stat singura si te-ai holbat 3 ore si jumatate

    iar wc-urile din spate erau pentru baieti, draga noastra sensibila, aveai 2 bai mari si late women-exclusive, nobile, decorate, frumos-mirositoare la etajul 1 al „castelului”.

    iar daca gus gus, glass candy, tech-deep-house-ul lui igor marijuan si cris44 sau funk&chicago-jackin’ house-ul baietilor tomasan si vrt ti s-au parut minimale si ai nevoie de pastile sa intelegi muzica asta, ai mila mea si, daca vrei, te ajut sa te urci inapoi in bananier unde ti-e locul.

    sanatate.

    p.s.: lasa-te de scris… e grele cu sintaxa, mai bine apuca-te la propriu de artimetica, poate descoperi ca e fizica ;-)

    00
  51. mmm, fata asta nu stie ce zice. eu am fost la acelasi party si mi s-a parut f tare;

    luminile, decorul, personajele stranii care au avut tot felul de momente, sa nu uitam concertele cu Glass Candy si GUS, GUS.

    dar sunt sigur ca domnidoara respectiva era incurcata in farfurii sau cauta ursi prin padurea de langa conac in momentul concertelor

    oricum, ea pare usor mai manelista de felul ei, asa ca nu are sens sa mai discutam despre relaterea penibila. din pacate au fost cateva personaje ca ea acolo

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile