Oamenii ăștia nu știu cum se construiește o autostradă

„Există o preocupare a PNL, a Guvernului Ludovic Orban, ca, în prezent, să existe o alternativă la DN1, acea variantă să fie prin Câmpina, pe Valea Doftanei, până la Săcele. Am parcurs la picior toată zona respectivă şi am convingerea că, în perioada următoare, vom preda acest amplasament, cum am discutat, CNI (Compania Națională de Investiții – n.n.), pentru a începe lucrările şi pentru a avea o alternativă la DN1. Este o variantă care trebuia făcută de foarte multă vreme, deoarece când vor începe lucrările pentru autostrada Comarnic-Braşov vor fi foarte multe zone cu organizări de şantier şi, din acest punct de vedere, este foarte bine să avem şi o astfel de variantă alternativă”, a afirmat preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea

Citiți cu atenție ultima parte. Omul crede că organizările alea de șantier vor deranja traficul de pe DN1. Oare crede că autostrada se construiește pe DN1? Ca încă 100 camioane pe zi pe drumul ăla nu se simt.

Serios, eu cred că el are impresia că autostrada se construiește pe DN! Și marota aia cu “vom începe lucrările o să o cred când o să o văd. Că mai devreme de 2 ani nu încep nimic, că trebuie să cumpere terenuri, să sifoneze bani, să facă studii de fezabilitate, să doarmă, să se dea cu fundul de pământ că nu au majoritatea în parlament și nu îi lasă opoziția să facă chestii, deși ei au puterea executivă…

vestea-brasov

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

30 comentarii

  1. Mare minciuna. Am fost aproape in fiecare an din ultimii 7 pe acolo. Cu o masina 4×4 si tot am avut emotii. E foarte greu de amenajat acel drum care este mai rau decat un drum forestier. Sunt zone unde drenajul drumului este greu de facut.

    00
    • Daca stim raspunsul, ce rost mai are intrebarea?

      00
    • @Bogdan – hai sa spunem ca e de vreo 10-20 de ori mai usor de amenajat, si mai ales mai ieftin decat autostrada. Hai sa zicem ca nu ai nevoie de el acum, dar in 10 ani va fi cu totul alt trafic.

      00
    • Auz, zic si io oarecum offtopic: Daca e adevarat ce zic astia cu iarna o sa fie distractie in weekend la Rescue 4×4:))
      Apropitaru’ blogului mai are ganduri in directie?

      00
  2. @zoso – e o mica-mare diferenta intre camioane cu utilaje, materiale de constructii, excavatoare, buldozere pe de o parte, si TIR-urile de zi cu zi pe de alta parte. Cel putin in prima faza a constructiei va fi nebunie. Si cum la noi prima faza dureaza…

    00
  3. E amuzant că lumea are impresia că, daca se construiește autostrada, nu o sa mai fie aglomerație pe DN1 la sărbători.

    00
  4. Bucuresti -Constanta – la mare
    Bucuresti -brasov – la munte
    Astea 2 drumuri sunt cele care-i duc weekend de weekend pe bucuresteni spre locurile in care pot sa isi cheltuie banii. Ceea ce nu realizeaza insa este ca ei in realitate fug de casa lor, de Bucuresti si Ilfov. Mi-ar placea sa-i vad la fel de determinati si in ziua votului si sa se gandeasca ca in acea zi isi pot alege un meserias care le renoveze si sa dezinfecteze casa aia plina de igrasie si gandaci, sa le-o faca locuibila, sa le placa sa stea p’acasa.

    00
    • In ce limbă e „determinat” ăla? Corporatist romglezist care se crede dăștept much (a se citi „muci”)?

      00
    • @Silvanus, du treaba până la capăt: „Mi-ar placea sa-i vad la fel de – și aici bag definiția din link-ul dat de tine –
      „determina cf fr déterminé] 1 a Care a fost precizat. 2 a (Pex) Fix. 3 a Justificat. 4 a (D. cuvinte, propoziții sau categorii sintactice) Al cărui sens (lexical sau gramatical) este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. 5 sma (Grm) Elementul regent al unui determinant (3). 6 a (Log; d. noțiuni) Care are mai multe note în sine și mai puține note sub sine. 7 a Ferm. 8 a (Pex) Îndrăzneț. 9 a Dedus pe baza anumitor date Si: calculat. 10 a (Înv) Pasionat.”
      si in ziua votului si sa se gandeasca ca in acea zi isi pot alege un meserias care le renoveze si sa dezinfecteze…”

      00
    • O tot fortati cu votul asta… Ma duc la vot am de ales intre Dancila si Iohanis, grea alegere. Ma duc la vot pentru primar, am de ales intre firea si oprescu, de exemplu. Wow, ce mai vot… De 30 ani e asa. In timpul asta, altii au facut din desert, metropola.

      00
  5. Ce face pnl ?? da oug-uri la 12 noaptea, ca hotii ????!!!!😂😂😂😂

    00
  6. Nu observă nimeni că intenționează să construiască printr-o companie de stat, CNI ?

    00
  7. Chiar mai crede cineva ca astia vor construi ceva ? Inca mai sunt creduli care pun botul la vrajeala cu autostrada ? Maine apare alt destept sa zica ca el se gandeste sa descoperim tunelurile dacice de sub Bucegi, sa facem pe acolo drumul, trebuie doar putin largite, turnat niste astfalt si gata, iar o tara intreaga sta sa despice firul in patru, sa analizeze ceea ce a „emanat” un Neica Nimeni.

    00
  8. Cred ca e OK sa se face acest drum. El exista deja, doar trebuie amenajat corespunzator. Nu trebuie exproprieri, mari mutari de stalpi de electricitate sau conducte de gaze. Nu stiu cat va prelua din traficul de pe DN1, dar oamenii care merg spre/dinspre Brasov pot avea alternative la celebra Vale a Prahovei.

    Problema consta in latimea drumului actual si in distanta dintre marginea drumului si gardurile gospodariilor. Va rezulta un drum care, la momente de trafic intens, va conduce la nenorociri.

    Acum imaginati-va ca mergeti pe aici: https://goo.gl/maps/15vugbre7PFQ6Kvj6

    Totusi, pentru localitatile din zona si uneori pentru a devia traficul in momente cu ambuteiaje, e bine sa existe acest drum.

    00
  9. aia din poza au niste figuri de „mamaaa, ce frig e aici, sa terminam mai repede sedinta foto si sa mergem la restaurant”

    00
  10. Cu 30 de ani în urmă mergeam cu tata pe DN1 spre Brașov și visam la autostradă.
    Acum merg cu fiu-meu pe DN1 și visăm la autostradă…

    ‘mnezeii și grijania!

    00
  11. Daca se da drumul pe waze la noua varianta pina in vara e drumul batatorit.

    00
    • partial apare pe waze, m-a deviat din dn1 prin campina cand era super aglomerat si am coborat prin secaria in comarnic.

      00
  12. Daca s-ar face drumul asta alternativ, adio autostrada. Oricum e sf, nu se face nimic.

    00
  13. Eu nu cred ca o să văd vreodată autostrada asta. Sunt doar vise.

    00
  14. Vorba multora de prin zonă „bă băieți” drumul ăsta este doar vis.
    Economic nu se rentează, ce draq nu înțelegeți.Dacă ar fi ieșit banii psd-ul ar fi pornit de mult timp așa-zisele licitații și acum am fi vorbit de o nouă țeapă marca Năstase.
    Cine se înhamă să facă autostradă doar pentru cei care circulă în unele week-end-uri din/spre Bucale?
    Ah, bani de la buget?Sigur că da, pentru București oricînd avem.

    00
  15. Avem deja o alternativa la DN1, ii spune DN1A. Care nu e foarte popular pentru ca nu trece prin Valea Parhovei, este destul de dificil si predispus la fenomene meteo periculoase (ceata, polei), nu poti depasi in prea multe zone, multe camioane, etc.-> deci in general se merge incet.

    Ei bine, varianta asta de drum va avea exact aceleasi caracteristici: serpentine, curbe multe, o banda pe sens, nu vei putea depasi prea mult. Trece prin munti, va trebui investit mai mult la construire / intretinere.

    In concluzie drumul este aproape inutil, praf in ochi inventat pentru ca se pare ca au descoperit iarasi ca nu se pot apuca de autostrada in timp util (pana la alegeri) si este nevoie de subiecte de discutii fierbinti pentru a acoperi inca o data incompetenta celor care se ocupa de construirea autostrazii.

    00
  16. Vali, in ipoteza ca s-ar incepe vreodata constructia autostrazii Comarnic-Brasov, ai senzatia ca organizarile de santier nu vor deranja traficul de pe DN1? Autostrada asta nu se va intersecta si nu va fi legata nicaieri cu DN1 (ma rog, nu neaparat „intersecta”, ci trece pe deasupra)? Nu vor fi noduri, sensuri giratorii, bretele de acces, viaducte de construit pe, peste sau in apropierea DN1?
    Du-te acuma de la Tg. Mures la Turda pe E60 si vezi in cate locuri sunt ingustari de drum, devieri temporare, limitari de viteza temporare si organizari de santier pt. A3 care incurca traficul pe E60.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.