Oameni şi imobiliare

nicholas_cage_house mark_zuckerberg_house

În stânga vedeţi casa de 9 milioane de dolari a lui Nicholas Cage. În dreapta, casa închiriată a lui Mark Zuckerberg. Unul dintre ei are o avere estimată la 500 milioane dolari, Nicholas Cage e în datorii până în gât şi joacă în toate rahaturile de filme (aveţi aici o parodie pe tema asta) pentru a-şi putea permite zecile de maşini de lux şi casele imense.

Uitându-mă la imensitatea din stânga şi având în minte casa din Omaha a lui Buffett, nu pot să mă întreb decât la ce naiba ai nevoie de atâta spaţiu? Eşti un mare actor care a făcut numai filme de kkt (bine, “Birdy”, “Leaving Las Vegas”, “Con Air” şi “8MM” au fost alea bune din cele 66), ce faci cu trei Rollsuri?

Bonus: tocmai ţi-ai terminat treaba, nevasta aprinde o ţigară şi ai de ales: ori te culci, ori te duci să îţi iei o bere, aşteptând numărul următor. În drumul până la frigider, în ditai căsoaia, dai peste cei 5 servitori, 2 gradinari, portarul şi un câine, deci trebuie să te îmbraci. Unde mai e farmecul vieţii dacă la tine în casă nu poţi sta în belengerul gol? Trebuie să te fuţi şi pe muteşte, să nu audă nimeni, eventual doar seara, când pleacă servitorii…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

48 comentarii

  1. nicholas cage a mai avut si un castel in anglia pe care l`a vandut in pierdere.

    00
  2. Cand am luat adeverinta de la intretinere pentru vanzarea apartamentului de 2 camere confort 2 din Dr. Taberei tanti de acolo ne-a intrebat ceva de genul la ce ne trebuie noua mai mult spatiu? La ce bun atata spatiu, adica un 3 camere confort 1? Hmmm… trebuia sa ii zic ca oamenii sunt diferiti, au nevoi diferite. Dar oare ar fi priceput?

    00
  3. Hai ca si City of Angels poate fi inclus pe lista scurta:)

    00
  4. misto faza ca trebuie sa te futi pe muteste:))

    00
  5. Parafrazându-l pe John Steinbeck: „Oameni și imobiliare”, de unde înțelegem că imobiliarele sunt niște șoareci care rod adânc din buget. 100% corect.

    00
  6. Mark are o avere de aproape 7 miliarde de dolari …

    00
  7. bine daca in drum spre frigider mai futi o servitoare si dai o muie la portar nici nu e chiar asa rau :))

    00
  8. Ţipenie de om pe strada lu’ Mark. Probabil chiriaşii se simt mult prea bine înăuntru, la belengerul gol…

    00
  9. Cred ca ar trebui sa fii in pielea lui s-a intelegi cel mai bine … „De ce atata spatiu si lux” …

    00
  10. Ca nu-si are sens luxu’ cand esti inglodat in datorii, ok, da’ la ce-ar avea nevoie un om de spatiu, strugurii sunt acrii. Cat despre libertatea lui de a fute si de a zburda naked prin casa, nu-ti face griji. Cei ce se angajeaza la ‘vedete’, au sporuri de genu’ asta.

    00
  11. @aster: daca se gandeste maine sa valorifice ce are, iti garantez ca nu scoate nici 500 de milioane.

    00
  12. bre.. aici strugurii sunt amari.. nu mai sunt acri!

    00
  13. Esti in urma draga, Zuckerberg are o avere estimata la cel putin 12 miliarde de cand s-a facut o noua runda de finantare acum cateva saptamani.

    Cat despre ce si cum isi doreste fiecare, oamenii sunt diferiti, aspiratiile la fel. Nu ma mira deloc. E ca atunci cand te duci in luna de miere si nu te mai uiti la bani. Ei bine, pentru unii, luna de miere dureaza tot anul.

    00
  14. … de ce m-ar deranja să mă plimb cu tralala-ul p’afară în faţa celor 5 servitori şi 2 grădinari plus un câine? adică vorba aia sînt bogat fac ce vrea muşchiu’ meu. Ai fost vreodată în vamă? ăia sunt praf şi tot nu se jenează.
    (eu mă feresc de potaia mea, că linge tot ce prinde)

    00
  15. @radu: esti prost…mentalitate de roman imputzit : am bani, fac ce vrea muschiu meu…
    @zoso, scuza limbajul.

    00
  16. Pentru petreceri, prestigiu (trebuie sa aiba mai multe camere decat Robert de Niro, sa arate ca e actor mai bun si mai bine platit).

    E intrebarea clasica: de ce 500 CP, nu ajunge 300? De ce 12 camere, nu ajung 8? De ce ceas de 100.000, nu ajunge unul de 20.000? Banuiesc ca daca am avea banii lor, ni s-ar parea foarte logice raspunsurile si alegerile.

    00
    • @nwradu: sunt doua chestii separate. masina o folosesti zi de zi, e plăcut sa ai 300CP la picior. cele 12 camere nu le foloseşti impreuna decât o data pe an.

      banii lor? de aia l-am dat exemplu pe buffett, el sta in aceeaşi casă de zeci de ani, şi are ceva mărunt…

  17. Ca si faza cu un articol despre nus’ ce print arab care are (si aici sa va vad cum plezniti de invidie) peste 70 de masini de lux, la care ma intrebam si eu in minte mea, pentru ce dracu’? Daca imi spui ca ai 70 de masini, primul meu gand este ca esti nitel retard mintal. Niciun om normal nu-si cumpara atatea masini (poate doar DHL sa aiba mai multe tiruri).
    Cum ar fi sa ma duc la alimentara sa cumpar 70 de paini? Mananc una si restul le tin in garaj sa putrezeasca. Halal inteligenta.

    00
  18. +1 pentru bet, în drum spre frigider mai dai o m*ie şi treaba-i bună. Nici eu nu înţeleg de ce au unii nevoie de atâta spaţiu, probabil că au crescut înghesuiţi, cu capra în casă şi 17 fraţi şi-atunci se explică nevoia de a zburda într-un căsoi imens, numai al tău. Dar chiar şi aşa, la ditamai căsoiul ai nevoie de personal care să-l întreţină, deci te costă prea mult şi n-ai intimitate.

    Acu’ câţiva ani mă fascina casa lui Ozzy…

  19. plm, arata ca un mall casa aia, ce e asa frumos la ea?

    00
    • @baneasa: nu tre sa fie frumos, tre sa fie mare, ca de aia suntem actori, sa arătăm că avem pla mare. mtv cribs anyone?:)

  20. pe asta (Nick Cage) daca il apuca cacarea nu stie pe ce drum s-apuce si bat la pariu ca s-o fi scapat de vreo 2-3 ori pe el pana acum.
    Da, strugurii sunt stafide!

    00
  21. @adi, Denisa, zoso:
    Daca nevoia = NEVÓIE, nevoi, s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; trebuinţă, necesitate, cerinţă; spec. chestiune, situaţie, afacere a cărei rezolvare are caracter urgent, presant (Dex online), atunci nu au nevoie.

    Dar, si aici este un dar, nici unul dintre voi nu are doar lucruri de care are nevoie. Zoso, tu ai putea face exact aceleasi poze si cu o sapuniera, nu-i asa? Presupun ca niciunul din voi nu mananca doar ce si cat e nevoie ca sa nu moara, nu? Si nu cred ca e nevoie sa beti bere, apa minerala sau suc, atata timp cat este apa la robinet. Si da, parca si laptop-ul ala vechi mai functiona, nu era chiar nevoie de unul nou etc etc etc.

    @dan, radu nwradu: +1.

    00
  22. Nu am nimic cu oamenii cu bani (legali desigur) dar nu e placut ca la tine în casă să fie un fel de oraş mai mic.

    00
  23. Buffett e unul singur. Conform statisticii, el e cel ciudat si Cage face parte din cei normali. Noi poate il admiram (nu-l admir, nu zic sa-si ia 1000 de camere si rolls, dar nici vechea casa si vechiul volvo nu mi se pare chiar ceva de admirat la banii lui; adica, plm, eu am masina mai buna decat Buffett?), dar cei din cercul lui Cage rad de el.

    Totul e relativ in functie de bani, nevoi, cerc de relatii si altele. Tare mi-e teama ca din afara cercului niciodata nu par logice sau justificate.

    00
  24. NOU
    #28

    Cred ca in acest moment e mai safe sa inchiriezi, idiferent de valoarea proprietatii.
    Gasiti pe The New York Times un soft care determina pierderea/castigul pe o perioada de 30 ani de credit ipotecar fata de varianta de a sta cu chirie.
    Am redefinit parametrii pentru un apartament cu 3 camere in Bucuresti si uite ce mi-a iesit:

    http://cafeacutaifas.blogspot.com/2017/01/cumpar-sau-inchiriez.html

    00
  25. @Adi

    E un business mosule, nu cumpara 70 de loganuri. Valoarea unui supercar creste o data cu trecerea timpului.

    00
  26. Moda frate…moda….asta e principiul la ei…..Cum..?un ditamai actor sa nu aiba o ditamai casa….kiar daca nu sta in ea……dar sa fie…ca asa e conceptia la Hollywood

    00
  27. ikea a avut 2,7 miliarde euro profit anul trecut. şi şeful lor merge cu un volvo amărât.

  28. Deci intr-o casa mica futi mai bine. Luati-va garsoniere!

    00
  29. nu stiu ce sa zic… este un fel de grandomanie..insa la faima si banii lui..ar fi fost pacat sa nu traiasca in lux…acuma pe bune,cand suntem saraci putem spune usor ca nu am cheltuii banii pe vile si masini de lux…insa spunem asta pana la momentul contrar

    00
  30. Lord of War, Matchstick men, The weather man. Si astea sunt printre filmele bune. Sau cel putin sunt mai bune decat ghostrider (si bloodrayne e mai bun decat ghostrider).

    00
  31. nu numai Nicholas Cage are probleme cu imobiliarele.

    Am vazut de curand o biserica de inchiriat/de vanzare (poze aici: .

    E criza pentru toata lumea si serviciile religioase nu se mai vand asa de bine.

    Asa ca, eu unul nu l-as judeca pe un biet actor asa de aspru doar ca are probleme imobiliare. Toata lumea are. :)

    00
  32. Omul face cam 3 filme proaste pe an (check IMDB). O fi platit prost? Sau, pentru ca e un actor cunoscut, are un salariu bunicel la fiecare dintre ele?

    00
  33. sa zicem ca ai atat de multi bani incat sa faci caramizi din ei si apoi sa iti faci o casa, daca tot nu ai ce face cu ei de ce sa nu ii cheltui pe toate prostiile?
    ca atunci cand se cam termina banii iar tu esti mult prea prost sa nu te opresti din cheltuieli e alta poveste.
    atata timp cat ai muncit pentru banii pe care ii ai nu vad de ce ar trebui sa fi judecat cum il cheltui.
    cat despre donatii, nu inteleg rostul sa mai cumperi o zi/saptamana/luna de viata unei persoane ce are mari sanse sa depinda de generozitatea altora pentru toti anii ramasi din viata ei.

    00
  34. apropo de din astea, din tot ce am vazut la cribs, cel mai mult mi-a placut ce avea red man din wu tang clan.

    00
  35. @bisnitar: depinde ce înţelege fiecare prin lux şi câtă imaginaţie are. În cazul lui e un stil cam „arăbesc” (fiindcă „dubaiez” sună urât :) ), artificial până la ridicol, closet de lux, McMansion.

    La noi se spunea că e kitsch Casa Poporului, dar în Parlamentul modern găseşti combinaţia marmură lustruită de culoarea cafelei cu lapte + spoturi în toate găurile posibile + ornamente sculptate mai mult la …toalete. Dacă lucrul care pentru baronii comunişti trecuţi prin Ştefan Gheorghiu şi pentru urmaşii lor oligarhi e demn de o toaletă pentru el e lux, e niţeluş ridicol.

    ~Nautilus

    00
  36. offtopic, kinda..
    Zuckerberg conduce Honda! Aia mică argintie e clar un Jazz (mă rog, la ei îi zice Fit). Aia neagră pare a fi Accord, da’ nu bag mâna-n foc.

    00
  37. Poţi avea un grup de prieteni care te apreciază pentru maşina tunată, casa mai mare ca blocurile de pe stradă şi pentru miile de euro cât au costat adidaşii luaţi din Dubai.

    Sau poţi avea un grup de prieteni care ţin la tine pentru timpul plăcut pe care îl puteţi petrece împreună, discuţiile şi ideile interesante, încredere reciprocă.

    Prima categorie nici nu te mai salută dacă mâine rămâi lefter. Depinde de fiecare pentru ce şi de către cine vrea să fie apreciat.

    @emoticon: dacă ar trebui să trăiască doar din credinţa turmei, eu n-aş vedea deloc bine nici biserica ortodoxă. Dar câtă vreme fiecare biserică primeşte fonduri de la stat şi fiecare preot ia salariul de la stat, este logic că mai multe biserici şi mai mulţi preoţi aduc mai mulţi bani.

    00
  38. @adrian masina argintie e Honda Fit si cea neagra e Acura ( in US , Honda in Europa). Casa de 9 milioane impozit anual intre 1-1.25 % depinde de oras in unele zone din Texas e chiar 3% anual.
    Doresc sa isi impresioneze prietenii cu proprietatile, ultimel gadgeturi intr-o astfel de casa creston, vantage, theater room, ai casa mai mare si mai sus pe deal decat brad pit, de niro …..::)))). Pe bune asa e intr-un mansion cu security, gradinari, bucatar, servitori, soferi….

    00
  39. @sakura total de acord cu tine, biserica ortodoxa romana este subventionata masiv de noi toti, ca tvr-ul. Probabil ca daca biserica ortodoxa romana ar fi lasata de capul ei pe piata libera a servicilor religioase probabil am vedea mai multe anunturi de imobiliare ca cel din poza. Doamne ajuta! :)

    @zoso multumesc ca ai lasat linkul catre poza

    00
  40. @alex24,zoso: Exact asta vroiam să spun! Când poţi arunca oricâţi bani pe ORICE maşină, să iei una care îţi oferă exact ce ai nevoie şi nimic mai mult înseamnă că gândeşti puţin altfel. Probabil că gândind în stilul ăsta a făcut alea 500 de milioane…

    00
  41. NOU
    #46

    Cei care au probleme financiare ar trebui sa-si mai rduca cheltuielile, sa nu-si cumpere zeci de rolls royce-ri si castele in Europa.
    Dar daca ii dam ca exemplu pe Buffet si Zuckerberg putem sa ne dam seama ca ei au o problema si mai mare. Pentru ce sa fiu unul dintre cei mai bogati oameni din lume daca nu ma pot bucura de bani?

    PS: pentru tampitii care or sa comenteze ca pot sa-i dau in scopuri caritabile vezi cazul lui Bill Gates. A infintat cea mai mare fundatie caritabila din lume, dar tot are una dintre cele mai scumpe locuinte, asadar poti sa traiesti in lux si sa ajuti alte persoane in acelasi timp

    00
  42. „nici vechea casa si vechiul volvo nu mi se pare chiar ceva de admirat la banii lui; adica, plm, eu am masina mai buna decat Buffett?”

    @nwradu: Omul cu Volvo-ul e Ingvar Kamprad (1926-prezent), patronul IKEA. Care e renumit pentru zgârcenia lui (spre exemplu nu zboară decât cu cele mai ieftine bilete de avion posibile). De fapt, e renumit tocmai fiindcă îşi face reclamă ca zgârcit de mare clasă.

    ~Nautilus

    PS Fiindcă nu trăieşte în Land of Choice, nu are treabă cu taxa de primă înmatriculare. :D

    00
  43. „Când poţi arunca oricâţi bani pe ORICE maşină, să iei una care îţi oferă exact ce ai nevoie şi nimic mai mult înseamnă că gândeşti puţin altfel.”

    @Adrian: cam aşa întreba (retoric) „un băiat dăştept” pe un anume forum: „Ceee, e ca şi cum ai spune că dacă aveai la îndemână bani să alegi ce vrei tu ai fi luat Miura în loc de Murcielago!”

    Răspunsul primit de la un alt băiat, dar ceva mai deştept: „Te asigur că oricând aş alege Miura faţă de Murcielago”. :D

    „atata timp cat ai muncit pentru banii pe care ii ai nu vad de ce ar trebui sa fi judecat cum il cheltui.”

    @gc: Nu l-a judecat nimeni pe John Travolta fiindcă are Boeing 747, dar pe cocalarul din colţ îl fac toţi -de la comunistul pensionat până la puştiul de 10 ani- albie de porci: „dă ce să aibă ăla Bemveu pisicuţă cu xenoane?”

    Până la urmă, „dă ce” să nu aibă? :D

    ~Nautilus

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube