NU DAU ÎN USR! NU DAU ÎN USR!! NU DAU ÎN USR!!!

Am pus titlul ca să înțeleagă și fanii partidului, că sunt tare grei de cap. De asemenea, e de subliniat, iar, că oamenii au așteptări de la USR. De la PSD sau PNL nu au, că sunt sau au fost la putere și au făcut praf.

Un cititor mi-a lăsat mesajul ăsta la un moment dat.

“Degeaba critici, dacă voiai să vezi ce face partidul și ce își propune să facă, uite, afli de aici: https://www.usr.ro/proiecte/”.

OK. Nimic la educație, nimic la infrastructură, nimic la mediu, nimic la sănătate.

După care trecem la 10 priorități. Reducerea abandonului școlar prin masă caldă sau consilierea părinților. Consolidarea clădirilor cu risc seismic pentru rugarea proprietarilor să accepte lucrările. Ridicarea satului românesc, care se îndreaptă cu pași repezi către groapă. Înființarea uneori noi companii care să se ocupe de autostrăzi.

Head hurts so much. Înțeleg nevoia de a fi cât mai vag și cât mai larg, ca să prinzi un public cât mai mare. Pragmatic vorbind, e logic ca o ofertă electorală să fie așa. Nu poți să vii să spui “bă, ia gata cu bocetele, strânge într-o bocceluță ce ai în dărâmătura asta de casă, că de mâine ne punem pe renovat”, că sperii lumea. Nu poți să spui “bă, nu sunt viabile câte o școală în fiecare sat, nu sunt destui copii, costă prea mult, lăsați-o dracului”.

Dar, din nou, publicul lor nu e genul ăla care să poată fi agățat/convins cu chestii vagi. O să facem autostrăzi! Cum?! Păi, înființăm noi o companie nouă și cu ea… Pe bune, oamenii care vor să voteze cu ei sunt sătui de din astea. Nu contează că o faci după alegeri, ca să nu preiei structura veche, proastă și ineficientă, nu spune asta în programul de guvernare. Fă-o după și explică atunci. Nu poți să spui că vrei mai puțină birocrație, dar ai în program înființarea de instituții noi.

O să dăm burse cadrelor didactice ca să se mute la sat. Întâi de toate, unde?! Nu, serios, unde?!?! Unde sunt la sat case de închiriat? Apoi, canalizare, încălzire, renovare, pe banii de cadru didactic? Sau care e soluția? Naveta? O oră prin microbuze împuțite, vara cald și iarna frig? Ce face cadrul didactic cu restul familiei? Se mută și ei la sat? Să zicem că el e profesor și ea ceva marketing la o companie, o să facă marketing la vaci? Dacă mai are și doi copii la liceu, ei ce vor face? Naveta la oraș? Nu, bă, soluția e simplă: microbuze pentru copii. Îi aduni din 10 sate într-o școală, în felul ăsta ai și mai puține cheltuieli administrative (că nu ai 10 școli de renovat, întreținut, încălzit) și ai și destui copii la clasă.

Sunteți cadre didactice pe aici, cât ar trebui să vă dea în plus ca să vă mutați la sat?

Nimic de reciclare, nimic de spații verzi în orașele sufocate de blocuri, nimic despre dărâmat Cathedral Plaza, nimic despre spălat unele jeguri de orașe mai des, nimic despre “Programul Primul Trotuar”.

Din nou, nu dau în USR. Mă enervează crunt că greșesc prostește. Nu-mi ofer serviciile, au destui lingăi în preajmă, vreau doar să ia (în serios) niște oameni care îi mai și critică, nu doar îi laudă la orice. Pentru că viața ne învață că, dacă asculți doar de lăudători, nu sfârșești bine.

Altfel, treaba e la fel. Dacă nu scrii, de ce nu scrii? Dacă scrii, cine te-a plătit să scrii?

film-fury

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

87 comentarii

  1. usere, aceeași mizerie, așa ceva?!? Păi cum salvează gigeii ăștia rromanica (cum zicea basecsu)?!?

    00
    • nu e aceeași mizerie, dar se închid in ei și refuză orice critică.

    • userisii devin mai enervanti ca pesedistii sau liberalii… vedem pana la alegeri, dar mi-e ca tot cu dulapu’ o sa votez.

      00
    • Vai vai, vrei ca dulapu să mai aibă 5 ani de vacanță. Florida, dar mai ales… Tenerifeee…

      00
    • Manole, mai bine te gandesti cu cine votezi la parlamentare, ca dulapu’ nu da legi.

      In alta ordine de idei, mi se pare ca USR+ devine CDR 2 (idealisti, dezorganizati si usor inutili/manipulati). Sper din suflet sa ma insel, altfel, cu parere de rau, va las pe voi sa stingeti lumina.

      Spor in toate!

      00
    • Sauron: n-as zice ca toti din CDR au fost idealisti, multi furau cu doua maini, mai ales ca din CDR au aparut partidele infractionale PNL si PD/PDL/acum jumatate din PNL, crezi ca aia doar pe vremea lui Basescu au furat?

      00
    • Expertilor, cand o sa constientizati ca functia de presedinte este mai mult onorifica si ca ce ne impacteaza pe noi ca individ/societate are legatura cu alegerile locale/parlamentare? Nu mai suntem pe vremea lui Carol cand toata lumea voia sa vina neamtu’?
      Sa iasa dulapu, veorica sau csiki barna sor, e tot una. La locale sau parlamentare sa se schimbe ceva. Daca ai majoritate in consiliu/parlament dai legi fluierand.

      00
    • Perkele, pe vremea lu Basexu a fost stat de drepți, s-a reformat justiția, cum să se fure, dom’le?!?

      00
  2. Lasa ca stim noi….

    00
  3. Masa calda la scolari? pai nu ai infrastructura, nu ai bucatarie si sala de mese! la 99% dintre scoli nu ai asa ceva. Nu mai vorbesc de bucatari si ajutoare sa faca mancare. E irealizabil, e un fonfleu.

    00
    • Catering-ul poate fi o soluție. Şi aşa e în floare biznisul black kitchen.

      00
    • Bucătării nu, bucătari nu, sală de mese nu (pot să mănânce și în sala de clasă).
      Hmmmm, nu-i așa că deja se vede vaporul ce vine din China cu câteva firme de catering cumpărate pe fonduri europene?! Să fie acolo, că poate o să le trebuiască …

      00
    • ”Școală pentru toți” permite proiecte complexe la nivelul fiecărei școli, care poate opta, în funcție de necesitățile locale, pentru măsuri de tip: masă caldă, ”Școală după Școală”, ”A doua Șansă”, hăinuțe și rechizite, consilierea și implicarea părinților.

      Extinderea cu fonduri europene și naționale a Programului ”Școală pentru toți” la toate cele 1227 de școli din categoria 1 și 2 de risc socio-educațional, care școlarizează 346.640 de elevi

      Nu este vorba de masa calda in toate scolile, si are sens sa fie asa, pentru ca nu peste tot este nevoie de masa calda sau rechizite de la stat.

      De ce nu?
      – Pai de ex: La fiica-mea la scoala e o fata care ia toate cutiile cu lapte sa hranesca pisicile maidaneze cu el.
      – Rechizite: in unele parti se va alege ceva mai calitativ decat standardul care ar putea fi asigurat de stat.

      00
    • @Claudiu:
      1. Nu stiu cum e pe unde lucrezi tu, dar in CAP-ul unde activez, in momentul in care imi exprim dezacordul, trebuie sa vin si cu solutia viabila pe care o consider eu, nu doar ca nu-mi place ideea.
      2. Am participat la diverse evenimente cu ~ 200 de persoane, la care caterer-ul s-a prezentat cu bucatarie mobila (gheridon, aragaz mobil). O scoala care aduna copiii de pe sate (si asa se spune ca sunt putini) poate fi deservita cu un minim de logistica. Doar sa se vrea.
      3. La faza cu „vaporul ce vine din China cu câteva firme de catering cumpărate pe fonduri europene” ai cam dat-o cu mucii-n mazare. Pentru ca…pitong:
      „China is the EU’s biggest source of imports and its second-biggest export market. China and Europe trade on average over €1 billion a day
      EU’s main imports from China are industrial and consumer goods, machinery and equipment, and footwear and clothing…” ni si sursa: https://ec.europa.eu/trade/policy/countries-and-regions/countries/china/
      Nu mai judeca China prin prisma calitatii tenesilor „de Dragasani”.

      00
    • @raul Ai idee de norme igenico-sanitare? Crezi ca iti permite vreo lege sau macar bunul simt sa servesti masa la copii fara cantina?
      Sa participi la evenimente cu 200 -2000 de oaspeti e una se intampla odata pe an dar sa faci catering zilnic e cu totul altceva. Cam ce costuri ar fi sa vii in fiecare zi cu bucataria mobila intr-un sat la 50km de Bucuresti?
      Fara spatii/personal dedicat nu e realizabil proiectul. Si acum gandeste-te cate pierderi va avea o cantina dintr-un sat/oras/capitala ca lume saraca e peste tot.

      00
    • Este irealizabil dar e extrem de important pe termen lung.

      Ca idee mi se pare extraordinară. Știm că dacă dăm ajutoare sociale părinții îl beau. Dar dacă ar avea copilul la școală asigurată o masă l-ar trimite zilnic la școală.

      Prin urmare copilul ar sparge ciclul sărăciei, sau dacă nu toți măcar majoritatea dintre ei.

      Și uite cum ai rezolva cât de cât problema sărăciei la țară.

      Da, e imposibil de făcut, s-o lăsăm baltă, nu e ca și cum e ceva important…

      00
    • @razvan: A fost sugestie exprimata in urma unor experiente. Copilul meu merge la o gradinita (nu in Romania) unde masa de pranz este asigurata de o firma de catering. Si primeste zilnic 2 feluri de mancare. Normele de igiena sunt stricte (tocmai de aia nu se gateste in scoala/pentru ca adaugarea unui corp de cladire pt cantina, ar costa enorm prin comparatie) si in plus supervizate de un comitet de parinti (mamici casnice)care verifica in mod aleatoriu spatiul unde este mancarea servita. Sala unde servesc copiii masa este echipata cu mese si scaune, ce pot fi dispuse in x formatiuni si unde caterer-ul isi aduce marmitele de supa si felul 2.
      Deci se poate si fara cantina si la alte fetze curate din vest.
      Avea dreptate odata un coleg bulgar, intr-o sedinta vis a vis de diferentele de interpretare ale legislatiei intre vest si est europeni:
      -in est lumea si functionarimea spune :conform legii nu ai voie sa…(insert orice)
      -in vest: conform legii am voie sa…(insert si aici orice)
      Fapt:Daca UE-ul da azi o directiva restrictiva la nusce, cu obligativitatea implementarii in 10 ani, romanii ti-o impun de maine (comparativ cu belgienii de ex.).
      Fiti buni mah, nu mai aveti atitudine de functionaras, gen „ai, n-ai basca, plateste Moromete!”

      Referitor la distanta (transport etc.)De ce se rezuma totul la Bucuresti? E polul HORECA acolo? Nu se poate gasi un furnizor mai apropiat de satele alea blamate ca nu au prunci de trimis la scoala? Sau toate scolile astea de sate sunt comasate in jurul bucurestiului? Mai expandati abordarea asta de capitala si ganditi ca e o tara in jurul vostru si care impartaseste aceleasi probleme ca cei din capitala.

      Drept, lumea e saraca, dar de mancat mananca peste media europeana (dovada, copii dolofani gramada in Romania).

      Ma repet: demontarea oricarei idei cu argumente care nu sugereaza o solutie alternativa, e doar chibitareala.

      00
    • Raul unde servesti masa de la catering? In clasa de curs nu se poate in sala de sport? Ridicam un cort?
      Am ales Bucurestiul pt ca e cel mai dezvoltat pe servicii crezi ca situatia ar fi mai roz daca am alege Vaslui? Nu e vb de rea vointa e vb de investitii masive pt asa ceva cand noi nu avem spitale functionale.
      Iar daca ne dai exemple care functioneaza in vest cu siguranta nu vor functiona aici datorita infrastructurii, lipsa personal calificat. Si btw obezitatea nu e de la bunastarea din Ro, costa mai mult sa mananci sanatos…

      00
    • Firma de catering de renume, caut scoala in Apuseni, cat mai izolata, ca sa pedepsesc niste angajati. Rog seriozitate.

      00
  4. Și doamna Sârmuliță a avut aceeași idee cu înființat companii noi. Câtă carne și-a luat, cât au râs corporatiștii de ea. Guess what? „Ai noștri” zic că e o idee așa de bună încât ar implementa-o și ei.

    00
  5. Nu înțeleg de ce chiar trebuie sa salveze. Electoratul lor nu are nevoie de nimic stringent, urgent – au bani, că sunt corporatiști + cei care și-au făcut un cheag in străinătate.
    Le-ar plăcea doar o infrastructură mai bună, sa le facă temenele ăștia prin spitale și școli, sa nu le mai puta a teleormăneni, pesedistii și ce identifica ei superficial cu relele.
    Lumea lor este deja buna/ mai buna. Le mai trebuie doar statut, sa fie percepuți drept elitele nației.
    Iar pentru asta, e suficient să crape pesedeul (nu contează că ăștia au un electorat căruia, cum-necum, ii satisfac nevoile).
    Nu contează că la pachet cu disoluția sistemului politic actual (mafiot, corupt, inept whatever) vine și ascensiunea extremei drepte, oricum e placerea lor vinovată sa se simtă zeuți.
    Ei, de fapt, se salvează pe ei de Romania, sunt cel mai izolaționist grup social.
    Iar partidul lor, inevitabil, va face compromisuri politice, așa că frustrarea va naște noi radicalizări.
    Salvarea nu are ce sa caute în titulatura unui partid. Mistica.

    00
  6. ” Barna susține însă că a-l critica pe președintele Klaus Iohannis pentru ce a greșit sau nu a făcut destul în timpul mandatului său este „irelevant și atât de neinteresant pentru cetățeni încât n-o să merg pe direcția asta” . ”

    Pe mine ma enerveaza ca Barna in loc sa dea in prostu asta de Iohannis ca intrun sac de box, il menajeaza in contul unor ipotetice aliante viitoare.
    Alegatorii ce sa inteleaga domnule Barna? Ca trebuie sa aleaga nulitatea asta din primul tur ca sa va scuteasca sa-i faceti campanie in turul2 in care oricum nu veti intra?

    00
    • Stie el de ce face asta. Sansele pentru a fi la guvernare impreuna cu PNL sunt aproape de 100%. Asta inseamna portofolii in guvern, parlament, companii de stat. Daca il face cu ou si cu otet pe Iohannis, Barna nu prea are sanse sa obtina tot ce vrea el in viitoarele structuri de conducere.

      00
    • @Marin sanse sunt, politica damboviteana e taramul tuturor posibilitatilor. PNL i-a vrut pe PSD-isti la puscarie si se injurau pe unde puteau, apoi au guvernat impreuna. Apoi s-au injurat iar.
      Barna poate sa critice, dar vezi atitudinea USR: nu ai voie sa critici … tu poti fi prieten cu cineva, dar daca are sireturile dezlegate nu ai voie sa ii atragi atentia ca nu e frumos, asa fac prietenii.

      00
    • Ca simpatizant al lui Iohannis, pentru mine conteaza ca USR-ul să nu dea gratuit în el. Barna, dacă vrea să iau în considerare să îl votez, trebuie să vină cu strategia lui, cu lucruri în plus sau altfel, nu cu atacuri la actualul președinte. Oricine poate fi crititcat, asta e ușor.
      Și mi-aș dori să vad o dezbatere civilizată între cei doi. Eu zic că suntem norocoși pentru că pentru prima dată în 30 de ani avem două opțiuni solide, nu trebuie să alegem răul cel mai mic.

      00
    • Ca simpatizant a lui Iohanis iti placea cum crtica psd ul? si mai ales ca a venit cu atatea strategii pt Ro

      00
  7. Eu nu am vazut nimic despre justitie, aparare, MAI.

    00
  8. Nu inteleg abordarea asta cu manusi. Au ales masa te votanti cea mai pretentioasa. Apai si cu sufletu in rai… vor sa fim mielusei ca imediat ne arata bau bau-ul de peste gard.

    Lor le convine ca PSD si PNL sa fie cat mai retarzi, e suficient sa ne sperie cu ei, da ii face lenesi.

    Atunci de ce incerca sa ne duca de nas cu vrajeli ieftine?

    00
    • Nu par sa aiba un plan. Posibil chiar sa recruteze filiale cu totul de la PSD/PNL. In loc de platforma (pe care oricum nu a respectat-o nimeni pana in acum) vin cu implementarea. Hazliu.

      00
  9. Dupa masa calda trebuie sa mergi la buda, in curte. Mai bine nu, sa stea flamanzi!

    00
  10. Program de guvernare :

    1. fara scoli cu wc in curte / fara incalzire centrala
    2. spitale regionale mari, foarte bine dotate. in rest spitale mici cu cheltuieli mici
    3. 100% transparenta in cheltuirea banului public pe un site accesibil tuturor, pentru orice suma. nu vorbim aici de chestii gen secrete de stat
    4. investitii in autostrazi : Pitesti – Sibiu / Moldovei / Bacau – Tg. Mures / Pitesti – Craiova – Drobeta
    5. concurs pentru orice functie publica. sa dispara „numit politic”
    6. vot electronic pentru toata lumea

    00
  11. Din perspectiva unui profesor de chimie:
    Norma didactica este de 18 ore pe saptamana. Chimia se face in clasa a VII-a si a VIII-a cate 2 ore pe saptamana. Pentru a-si face norma didactica profesorul are nevoie de 5 clase de a VII-a si 4 clase de a VIII-a ca sa faca cele 18 ore pe saptamana. Sunt scoli in oras care nu au 4 clase pe nivel, la sat sunt, in cel mai fericit caz, cate o clasa pe nivel (ca sa nu mai vorbim de simultan la clasele I-IV). La cate scoli ar trebui sa se plimbe profesorul sa faca norma didactica? La care din aceste scoli ar trebui sa-i ofere locuinta de serviciu?

    00
    • Toate daca-i profesor de fizica

      00
    • În primul rând, eu am avut tot timpul numai 9 și 10 la chimie.
      Acum însă, 20 de ani mai târziu după liceu, la ce mi-a folosit? Să-mi fie mai ușor să înțeleg unele documentare pe Discovery?
      Cu chimia se ajunge la un nivel prea ridicat. Sunt multe materii la care copiii ar trebui să poată opta pentru 3 niveluri: bază, mediu, avansat. Și per total să se păstreze o încarcare egală.
      Mi se pare greșit a porni de la ideea ca profesorii să aibă normă și a forța cât mai multă materie asupra elevilor. Elevii nu sunt piese de scos la strung și nici profesorii nu sunt sculeri-matrițeri.

      00
  12. Pot sa dau eu in ei? Sau asta se vrea discutie serioasa?

    00
  13. Salut,
    Ceva mai apropiat de un program de guvernare gasesti aici:
    https://www.usr.ro/program-de-guvernare-participativ-revolutia-cetatenilor-2/ nu la pagina de proiecte.

    00
  14. Soluția la dilema de final e simplă: o dată scrii, o dată nu scrii.

    00
  15. USR este ceea ce am cerut de la ei, am vrut „fără hoți” și, cu o mică excepție, ăștia sunt. Nu poți să ceri de la ei ceva ce nu suntem noi dispuși să facem, parexamplu, când începi să spui „băăăă, nu e bine cu gratuități pe tot transportul în comun, că umpli orașul și țara de mașini”, încep să urle oamenii, deși în 100% din cazuri nu funcționează cu gratis.

    Nu poți să zici „băi, 60 de lei parcarea pe an e practic gratis, nu e bine”, urlă iar poporul și explică cum e de datoria primăriei să facă locuri de parcare.

    Așa că USR se bate pentru eliminarea ștampilei și alte chestii de gen, că cu astea e de acord toată lumea.

    • Eliminarea ștampilei doar în relația cu statul. Privații încă o cer în hârtiile dintre ei, de zici că ștampila aia e cel puțin blockchain.

      00
  16. Primul punct in orice program de guvernare ar trebui sa fie justitia.
    Dublarea sau triplarea pedepselor cu inchisoarea, eliminarea mizeriei numite „3 ani cu suspendare” sau eliberarea conditionata.
    25 de ani de parnaie pt crime cu premeditare. 20 pt pedofilie. 15 de ani pt viol. 15 ani pt omorat oameni pe trecerea de pietoni, sau omorat oameni daca soferul a fost beat, drogat sau fara permis. Minim 10 ani pt coruptie, abuz in serviciu sau furt din bani publici. Urmarirea si recuperarea prejudiciilor, confiscarea averilor.
    Si astea sa fie pedepse pe bune. Ai primit 10 ani, stai 10 ani in puscarie. Nu iesi mai devreme pt ca ai trecut de 60 de ani, ca ai scris 3 carti sau ca ai stat cu prea multi in celula. Puscaria nu este hotel. Frica pazeste pepenii si certitudinea ca stai 5 ani in inchisoare ca te-ai urcat beat mort la volan si te-a prins politia este suficienta sa iei taxiul.

    Terminat cu termenele aberante si cu procesele care dureaza ani de zile. Inteleg ca nu sunt suficienti procurori si judecatori ca sa judece mai repede cazurile. Dar intr-o companie, cand creste activitatea si e mai mult de munca, face angajari. Marit de 5-10 ori numarul de locuri la admiterea in magistratura timp de cativa ani. Sunt enorm de multi absolventi de drept, o parte dintre ei isi doresc sa devina magistrati. Statul sa le dea aceasta posibilite. Salarii foarte bune, privilegii dar si o mare raspundere.
    Pentru coruptie si favorizarea infractorului, 10 ani de puscarie, pierderea pensiei si excluderea pe viata din magistratura.

    In Ro nu mai exista niciun fel de teama de pedeapsa. Coruptie in spitale, in politie, in justitie, in administratie. Dosarele penale se inchid fara trimiterea in judecata, dureaza ani de zile, procesele se intind si pe 10 ani, se dau spagi, se uita, se merge mai departe. Fara un reset real, care sa faca puscaria o certitudine, nu se poate schimba nimic in tara.

    00
    • Pedofilia, violul, crima cu premeditare, proxenetismul, traficul de droguri ar trebui sa aiba cele mai aspre pedepse (in zeci de ani de inchisoare) fara diminuarea perioadei de incarcerare. Plus, cumularea pedepselor si nu contopirea lor.

      00
    • roosevelt a relansat economia statelor unite construind baraje, drumuri, cai ferate, scoli, spitale.

      in romania treaba ar fi mult mai simpla. construim puscarii.

      00
    • Pai da, că nu dai de la tine. Ce-ți mai place Căpitanu!

      00
    • 9 infractori „wanna be” au dat cu minus. And counting…
      Un „mai putin dotat” intelectual zice ca-mi place capitanul… gogule, capitanul a fost un gunoi criminal, care se folosea de masca nationalismului si crestinismului pentru a-si lichida adversarii politici, atata tot.

      Pt cei cu muia, vi se pare normal ca un criminal sa iasa dupa 7-8-10 ani din puscarie? Vi se pare normal ca unul care omoara un om pe trecerea de pietoni sa nu faca nicio zi de puscarie? Ca un primar care fura banii publici sa primeasca 3 ani cu suspendare? Un violator sa stea cel mult 3-4 ani? Un politist sau un magistrat corupt sa piarda poate doar postul, fara nicio zi de puscarie?
      Daca vi se pare normal, insemana doar ca sunteti jigodii oportuniste sau sociopati, daca ati avea ocazia i-ati trage-o altuia fara remuscari.

      00
    • Vio ai luat minusuri din cauza ideeilor exprimate. Nu durata pedepselor e problema in Ro ci faptul ca justitia e selectiva. Procurorii se ocupa de politica de 20ani si lumea inca mai pune botul la asta.

      00
  17. Concurs ptr orice functie publica?))))))
    Si daca se da concurs……ce? Plm, in ce lume traiti ba nene. Iesiti din bula voastra minuscula si traiti in viata reala. In spatele oricarui gujter d-asta numit politic e un gujter si mai mare si tot asa. Pana la varfu’ varfului. Se tin in brate unii pe altii. Nimeni niciodata n-o sa le faca nimic. Doar cand se supara intre ei pe cajcaval, se baga reciproc la parnaiță asa de ochii lumii. Usr…..plm,alti disperati dupa ciolan. Le ghiortaie matele de foame pe margine. Nici o diferenta intre ei si altii. Eu astept pe aia care sa dea cu pumnu-n masa si sa spuna „Gata. De maine facem aia si aia. Taiem colo si colo. Dam afara de colo si de colo. Si toti ailalti au fost si sint niste lichele”. Cand o aparea unu d-asta pe el il votez. Pana una alta aveam o adunatura de fomisti, gata sa-si lege cozile intre ei numa sa ajunga la ciolan. Si care nu spun decat kkturi ca sa nu supere nici electoratul si nici concurenta ca poate nu mai face alianta cu ei.

    00
    • asta seamănă cu un tătuc un pic tiran.
      am avut, n-a mers prea bine.

      00
    • ai avut intr-un context politic diferit… altfel nu l-ai fi avut daca nu era tinut in brate de mama Rusie… o dictatura aleasa de popor prin vot ar fi cu totul altceva

      00
    • Mă iertați, da’ voi citiți ce scrieți?! Cele mai multe dictaturi au pornit alese de popor prin vot.
      Luați voi niște cărți de istorie și vedeți cum au continuat/s-au terminat.
      Zău că nu pot să cred cum încă își doresc unii dictatură.
      Mai sunt câteva în lume, sunteți liberi să vă urcați în avion și să le faceți o vizită mai lungă.

      00
    • scuze dar aici faceam referire punctual la dictatura noastra care ne doare, comunismul… iar comunismul a fost implementat prin falsificarea alegerilor, asta-i un lucru… noi nu am avut o dictatura aleasa popular… apoi, nu trebuie sa fie una generala, numai pe un sector considerat vital, cum se tot vorbesti pe aici, transporturi

      00
  18. cum știu că sunt mulți cititori pe aici, inclusiv de la usr, mă autoplagiez și pun și aici o postare mai veche de-a mea. aș vrea să văd la usr măcar un plan ca cel mai de jos:

    „sunt absolut conștient că, din multe puncte de vedere, comparația pe care o voi face are multe defecte de logică și calculele pe care le voi prezenta sunt destul de grosiere, dar e o idee de discuție și atâta tot.

    se vorbește foarte mult despre calitatea infrastructurii de transport din românia și despre cât de puțin se face în direcția rezolvării acestei probleme. se vorbește însă mult mai puțin despre cât ar costa, în total, cu niște calcule decente, efortul de a aduce infrastructura de transport din românia la un nivel decent. și în cât timp… și am zis așa: ca să îndeplinim acest deziderat al unei infrastructuri decente, ne-ar trebui:

    1. încă aproximativ 2000 de km de autostradă, ca să traversezi țara în toate direcțiile și să satisfaci multe din nemulțumirile locale, de la autostrada sudului la autostrada nordului, și de la iași – târgu mureș la sibiu – pitești. costuri: 20 de miliarde de euro.

    2. 2000 de km de drumuri expres, atât drumuri noi, cât și modificări radicale ale celor existente (mărire a numărului de benzi, scoaterea lor din localități – măcar într-o proporție de 70-80%, șosele de centură în toate orașele peste 100.000 de oameni, noduri rutiere deștept realizate etc. costuri: 10 miliarde euro.

    3. trei magistrale de cale ferată modernă pe care să circule trenuri cu 150 de km/oră, viteză maximă, care să traverseze țara de la nord-vest la sud-vest, de la est la vest și de la nord la sud, prin modernizarea liniilor deja existente și prin construirea de la 0 în sectoarele unde trebuie așa ceva. costuri: 10 miliarde de euro.

    4. dezvoltarea la nivel de secol 21 a 6-7 aeroporturi din țară și a conectivității lor cu orașele din apropiere. costuri: 10 miliarde de euro.

    orizontul de timp în care aceste 4 mari proiecte se pot realiza nu are de ce să depășească 10 ani.

    bun, acum calculele: ce înseamnă 50 de miliarde de euro pentru românia? cât de mare ar fi efortul? la un pib anual de 200 de miliarde de euro (deci fără creștere economică), 50 de miliarde pe 10 ani înseamnă 2,5% din pib anual.”

    întrebarea este dacă usr are oameni care să aibă o viziune pe următorii 10 ani…

    00
    • Cam asta lipseste in Ro un plan pe termen mediu/lung la care sa fie obligat toata lumea. Nu schimbari la fiecare 2-3 ani de prioritati in functie de majoritatea din parlament. Dar cine sa il faca? si cine sa il respecte? cand noi ca popor suntem din ce in ce mai divizati si nu dam doi bani unii pe altii

      00
    • In aceste costuri sunt incluse si spagile?

      00
    • dacă bulgaria a făcut 150 de km de autostradă, dintre sofia și granița cu grecia, cu 12 tuneluri și 79 de km de munte, cu 5,5 milioane euro pe km, a se calcula cât rămâne pentru șpagă dacă eu am dat o medie de 10 milioane pe km.

      00
    • berenger presedinte!

      00
    • Problema lor cea mai mare va fi algoritmul. Va mai amintiti de el. Si asta le va lua 90% din guvernare. Si posibil din bani.

      00
  19. Boss, pe cind un interviu cu Barna linga semineu?
    Sa-i zici sa-si ia pantofii aia buni si sa rezolvi cu sunetul.

    00
  20. Am mai comentat eu pe la eftimie parcă despre programul usereului înainte de europarlamentare că nu au nimic, nada, zero, despre pensionarii din România şi cineva a zis că ce treabă au europarlamentarele cu pensionarii ? Cumva corect, dar să ignori o categorie de aproape 5 milioane de votanţi ??? chiar să nu scrii acolo ceva rânduri despre seniori şi problemele lor ?
    Nu ştiu, dar ar cam trebui să-şi scoată capu’ din fund şi să conştientizeze de pe acum problemele reale ale României pentru că or să se trezească brusc că fac parte dintr-un guvern şi or să facă ce ştiu ei mai bine adică să critice şi să facă opoziţie. Eu pun pariu că dacă psd se duce la vale la parlamentare şi locale şi pnl cu usrplus vor face o alianţă cu care vor guverna, va fi şou de şou.

    00
  21. Vali, locuiești în Brașov. Săptămâna trecută, joi, a avut loc o dezbatere publică a USR-ului local în cadrul căreia candidații lor la listele INTERNE pentru primărie și consiliul local își prezentau proiectele și viziunea. Practic, o chestie pe care nu a mai făcut-o nimeni până acum. Nu-mi dau seama dacă știai de treaba asta sau nu, dar informația despre ea a circulat.

    Una peste alta, am putut urmări acolo oameni mai coerenți, alții mai puțin coerenți, dar am plecat în spirit mai bun decât mă dusesem. Nu are sens să detaliez aici.

    Ce e important e că în cadrul dezbaterii ăsteia am auzit și sugestii de soluții pentru anumite probleme locale (că despre asta era vorba), unele chiar îndrăznețe, dacă tot spui că ai vrea să vezi punctual planul USR-ului. Las două link-uri mai jos, că toată treaba se pare că a mers live pe FB.

    https://www.facebook.com/USRBrasov/videos/1151258058394455/

    https://www.facebook.com/USRBrasov/videos/1231603853714719/

    Cât despre ”nu dau în USR”, eu pot să te cred pe cuvânt, dar dacă te uiți un pic la materialele despre USR din ultima vreme, nu poți să te miri că oamenii au impresia asta. Pe bune. Chiar duda aia cu fotograful lui pește e de o coloratură extrem de personală, de ambiție a ta personală, parcă, de a te folosi de platforma ta și de a-l mui pe unul care e evident prost și probabil nici nu merita atâta atenție. Doar că ponoasele le trage USR, nu ăla, iar în USR cel mai probabil sunt și niște oameni care n-au nici o treabă cu ce căcat spune ăla și o să se întrebe ”băi, dar bloggerul X de ce face asta, are vreun interes?”. Și asta spune unul care l-a criticat punctual pe un newcomer din ăsta energic care spunea prostii și a ajuns să fie întrebat ”cine te plătește”, cu concluzia ”aha, deci PNL”. :)) În fine, mie mi se pare că sportul ăsta de căutat nod în papură USR-ului, mai ales din poziția arogantă și condescendentă a omniscientului, devine obositor și cam trebuie să se termine, fiindcă dincolo de ucis timp nu produce nimic. Am făcut și eu asta, mă tot gândesc cum să dau feedback constructiv de la un punct încolo. Asta și fiindcă pe mine, pe local, mă îngrozește perspectiva a încă 4 ani de imbecilism lipsit de orice urmă de viziune și de păpuși care votează cum zice neghiobul din frunte. Cred că pierdem orașul, cu încă o felie de giratorii, lățit șosele, poduri hobănate plasate de-a-mpulea și alte prostii.

    Mă rog, you get the point.

    Mx

    00
    • Chiar duda aia cu fotograful lui pește e de o coloratură extrem de personală, de ambiție a ta personală, parcă, de a te folosi de platforma ta și de a-l mui pe unul care e evident prost și probabil nici nu merita atâta atenție.

      USR nu vrea să spună dacă ăla e membru sau nu. mi-au dat cu seen și aia a fost. cumva îl protejează. nu e o ambiție personală, e un răspuns, că nu e ok să existe în spațiul public faze din astea fără sa le răspunzi.

      În fine, mie mi se pare că sportul ăsta de căutat nod în papură USR-ului, mai ales din poziția arogantă și condescendentă a omniscientului, devine obositor și cam trebuie să se termine, fiindcă dincolo de ucis timp nu produce nimic.

      am mai zis-o și o repet. lumea are așteptări de la ei. de la PNL sau PSD nu. sunt o căruță de capete luminate acolo și tot fac greșeli. și tot nu acceptă critică.

    • Maximilian,

      Mai aduc eu o critică: învățați să scrieți și să vorbiți omenește. Mai terminați odată cu proverbele și jargoanele traduse din engleză în română.

      Se poate? Uite problemă pentru care să ”ucizi timp”.

      00
    • @Vrr – Foarte corect! Am dat-o de gard. Puteam foarte bine folosi ”pierdere de vreme”. Merci pentru observație! Nu am vreo scuză. Două mie după ceafă!

      @Vali – De acord cu tine, pe ambele paliere. M-am regăsit și eu parțial în postura asta, pe chestii de principiu pe care nu voiau să le înțelegă sau se făceau că nu vor să le înțeleagă, dar am purtat discuțiile la ei pe tarabă, un grup de FB unde sunt atât membri USR, cât și simpatizanți sau gură cască, deci cu damage minimal. Mi-am pus problema și dacă vreau să spun lucrurile în gura mare la mine pe FB și am decis că nu, fiindcă scopul meu nu era să-i fac pe ei de băcănie, ci să-i fac să priceapă că gafa e gafă. Și cred eu că au priceput. Dar tu ai la îndemână o unealtă de impact mult mai puternic decât ce pot chițăi eu pe FB și de aia se poate interpreta că poți face anumite lucruri deliberat și malițios. Eu sunt convins că nu și sunt de acord că avem alte standarde pentru USR decât pentru PNL și PSD și PLM, dar cam ăsta cred eu că e mecanismul și de ce unii oameni reacționează defensiv față de USR sau ”ba pe a mă-tii” sau cât îl mai duce capul pe fiecare. Dar pe bune, dacă-ți găsești timp, du-te la o dezbatere din asta, că sigur nu face rău. Vezi și tu ce le poate capul pe viu și totul e transparent și fair și sincer.

      Mx

      00
  22. ba că unii dau prea multe la pensionari, ba că unii nu le dau nimic!

    00
  23. Programe frumoase și promisiuni au toți. De făcut, au de gând să facă?

    00
  24. pe zi ce trece ma departez tot mai mult de ideea de a-l vota pe Barna in T1 pentru ca nici macar el nu crede ca ar putea castiga, se uita mai mult la o posibila alianta cu pnl de intrare la guvernare ori pentru mine a te alia cu PNL inseamna a te alia cu PSD/vechea clasa politica de dragul ciolanului asa ca nu mai sunt atat de convins de schimbarea pe care USR o poate aduce. Dupa ce Ciolos, mahar la Plus a dat-o cu mucii in fasole cu dublul lui standard in ce priveste candidatul Frantei pentru functia de comisar, sansele sunt si mai mici.
    Asa ca ma bate gandul ca in T1 sa merg cu Paleologu.

    00
  25. Eu inca astept pozitia usr fata de sylvie goulard…..

    00
  26. În 1990 am intrat suplinitor la țară. Încă mai era o reglementare din vremea comunismului care da profesorilor cu domiciliu la oraș care predau la țară un spor de 25% la salariu. Salariul „de încadrare” era 2000 de lei, cu sporul de navetă aveam 2500 lei. Salariu mediu era 3000 de lei.

    00
  27. Eu credeam ca la școală se duc elevi sa învețe nu sa mănânce. Trebuie sa muncim sa crească bunăstarea famiLiei sa ne putem permite noi sa ne hrănim copii nu statul care nu face un lucru bun cu atâtea pomeni.Mâncarea în scolii,otravă curata și bunăstare pentru contractanta. Spălări de bani ,afaceri necurate,cotizația la partide.

    00
    • nu prea poți învăța dacă n-ai mâncat nimic azi-dimineață și nici aseară, iar singura masă de ieri a fost o zeamă lungă de ceva cu o felie de pâine.

      00
  28. Nu dai in USR, dar dai. Si nu vad rostul, acum inainte de alegeri. E un partid nou, spun ca vor sa fie diferiti, lasa-i sa vedem. Dupa alegeri poti sa-i critici, nu acum. Acum tot ce faci daca ii critici e sa muti voturi de la ei la PSD-PNL. De ce ai face asta?

    00
    • Acum tot ce faci daca ii critici e sa muti voturi de la ei la PSD-PNL.

      nu. nici un votant USR nu se mută la PSD sau la PNL. nici unul.

    • Se muta usor aia care inainte votau cu PSD-PNL, dar acum i-au convins copii sau Viorica sa dea o sansa USR. Nu le trebuie multe scuze sa treaca inapoi la PSD-PNL

      00
    • Ba, politica pumnul in gura e gaunoasa pe termen lung. Voi astia apostolii USR nu intelegeti asta?

      00
  29. Ti-a dat linkul gresit.
    Era dupa ala cu 10 prioritati: https://www.usr.ro/programul-usr/
    Scrie si de educatie: https://www.usr.ro/programe/invatamantul-performant/
    Si de infrastructura: https://www.usr.ro/programe/transportul-rapid/
    Si de mediu: https://www.usr.ro/programe/energia-si-mediul/
    Si de sanatate: https://www.usr.ro/programe/sanatatea-publica/

    E cam praf site-ul, intr-adevar, dar macar s-au chinuit sa scoata ceva, spre deosebire de ceilalti…

    00
    • pffft ne-ai lamurit 100 de cuvinte sa ne zica clasicul ‘sa fie bine ca sa nu fie rau’ ma mir ca nu sa gandit nimeni la un asa program.

      00
  30. Nu mai crede nimeni promisiunile de la PSD sau PNL. Bine ca exista USR, astia au ceva mai bun…proiecte. Yay.

    00
  31. E normal ca siteu lor e pe jumate gol? La ce pun rubrici dacă sunt goale?

    00
  32. Io votez cu PSD de cand e Liviu Alexa sef la PSD Cluj. Macar is sinceri, nu se prefac ca ei nu-s pasionati de minimafioti ce traiesc din santaj si injurat

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile