A pierdut şase milioane de euro în câteva săptămâni
Din cauza prăbuşirii preţurilor la terenuri, Cornel, unul dintre jongleurii cu proprietăţi imobiliare, a pierdut aproape 6 milioane de euro şi, în câteva săptămâni, a trecut de la extaz la agonie.
„Găsisem cumpărător pentru un teren foarte aproape de Kiseleff, de aproape 2.100 mp, pe care îl obţinusem cu câţiva ani în urmă. Prin iunie 2008 am găsit client, un investitor israelian, care a zis că-mi dă cât voiam – 2.800 de euro/mp. În total, erau cam 5,9 milioane de euro! L-a încântat şi posibilitatea de a-şi ridica o construcţie cu şase etaje”, îşi aminteşte el.
A semnat cu omul de afaceri israelian un precontract şi a primit 5% avans, aproximativ 300.000 de euro. Criza începea să se resimtă atât de puternic pe piaţă, încât investitorului israelian i s-a părut mai rentabil să piardă avansul decât să continue tranzacţia. (link)
Aţi înţeles? Reporterul îi plânge pe umar lui Cornel că n-a câştigat 6 milioane de euro dintr-o ţeapă. În loc să îi râdă în nas. Sau să plângă de grija fraierilor care au cumpărat cu buletinul apartamente la dublu valoare. Nu, hai să vărsăm lacrimi pentru speculanţi, că şi eu au fost loviţi de criză, sărăcuţii! Ei şi samsarii de maşini, marii perdanţi ai crizei. Am văzut acum câteva luni un reportaj mişto cu unul care avea 8 maşini în curte şi se plângea că are pierderi pentru că nu poate să le vândă. Reporterul nu se întreba de unde are Cornel bani de 8 maşini de lux, când el stătea la casă cu veceu în fundul curţii. Că nu se face.
saracutii de ei, chiar imi dau lacrimile, noroc ca sunt crocodil
Faza e ca probabil reporterului ii placea mai mult de Cornel decat de investitorul israelian, care sa fim seriosi, cumpara si vindea la pret dublu la randul sau, nu era un sfant, nimeni nu e in domeniul imobiliarelor. Io intr-un fel ma bucur ca a pierdut Cornel, ca e prea de tot sa castige numai unii…
Pai din cate inteleg (necitind stirea pe evz) Cornel a castigat 300,000 de euro doar pentru ca acum un an avea un teren in centru.
Mare parte dintre nou nu am apucat sa rulam banii astia pana in momentul actual. Deci adauga in titlu ca a castigat 300k
Cornel e dat dracu’ =))
hai ba saracul cornel , a prostit pe unu de 300 de mii , terenu tot il are , cumparat la un pret decent acum cativa ani, existand sanse mari ca valoarea sa sa nu fi scazut fata de pretul de cumparare .
don` cornel ar trebui sa vada cum e sa ramana si fara terenu pe care a dat enspe milioane , nu sa se lamenteze ca nu a combinat cat ar fi putut combina candva .
@nelu: e trist sa pierzi bani pe care nu i-ai avut.
Mie nu mi se pare c-a pierdut nimic. Dimpotriva, a cistigat 300.000 de euro din nimic. Mai c-as vrea sa fiu eu in locul lui :))
Asa sa tot faci afaceri. De fapt omul chiar a castigat fara miste un deget 300k. Saracul israelian
De ce ganditi precum salariatii ?!? Cornel chiar a ratat bulioanele de euroi … Unde gasesc nr de tel al lui Cornel, va rog ?
Dupa „algoritmul” asta, fiecare din cei care joaca la loto pierd milioane in fiecare saptamana.
Si apoi in puii mei…s-a ales cu 300.000 de euro GRATIS si n-a facut nimic pentru ei. Cati dintre romani se aleg cu un profit de 300.000 de euro la o vanzare, fie ea de orice ? Dar fara sa vanda nimic ?
Toti analfabetii au facut bani din imobiliare in ultimii ani, mai da-i in pu*a mea, astia nu sunt „jongleuri” sunt speculanti cu patru clase. Scuzati-mi expresia dar astia din presa prea roiesc ca mustele la cacat pe langa toti bogatasii de carton, poate unii chiar isi merita soarta de amarati.
Hmmm, cata manie proletara …
Jos mogulii, oligarhii si klingonienii !!!
pai da de unde imbogateala in tara asta? ca doar n-or fi fruntasi in scris poeme sara pe dealu mitropoliei sau olimpici internationali! fiecare se descurca asa cum poate…dovada ca astia cu scoala vietii „este” mai destepti decat ailalti.
asa-i romanul…am pierdut 6 milioane. ce mai conteaza ca am luat 300.000? pe langa aia 6 milioane pe care (ipotetic) ii aveam, 300000 sunt nimica…si sunt asa de nefericit ca ma duc si la ziar sa ma plang…saracul de mine. propun o cheta pe facebook. ii donez 10 monede de la farmville…si un bou!!! ca sa aiba in loc de oglinda!
saall unt bun la origami ce mai ziceti! vam dat pe spate!!
Eu credeam că modul în care are X (oricine) 8 maşini, casă cu etaj, bani a devenit subiect tabu…