Nodul rutier Brașov

A mai zis Ponta ceva, au sărit toți cu gura neconectată la creier. Ponta a zis că trebuie să avem autostrăzile astea până în 2020. Și n-a zis rău, e pasul logic de evoluție în transportul rutier român.

autostrazi-2020

Dacă tot am reușit să îi învăț pe câțiva jurnaliști de motivele pentru care se fac autostrăzile, hai să mergem un pic mai departe, la finețuri. Colegul (blogger) Moise spune aici o prostie, cum că Brașovul are nevoie de două centuri ca să preia traficul și să îl redistribuie. Corect. N-are Bucureștiul așa ceva, dar va avea Brașovul. Să explicăm.

harta-brasov

Bulina 2 este satul Cristian, unde se va termina autostrada care va veni de la Comarnic. De acolo se va face legătura cu Sibiu și Târgu Mureș. La Bulina 1 avem centura cu două benzi care există la intrarea în Brașov și pe care primarul PDL și consiliul județean PSD o lungesc pentru a o conecta cu Cristian sau Ghimbav. Chiar mâine se inaugurează o bucată din ea. Centura se face pe principiul “nu știm unde se va conecta cu autostrăzile spre Comarnic și Sibiu, dar până ajung ăștia cu lucrările aici noi să o avem gata”.

Cam atât. E ușor să întrebi pe cineva din zonă înainte să spui chestii aiurea. Și la Brașov chiar se întâmplă chestii, uneori se termină lucrări chiar și cu 6 luni mai devreme decât fusese stabilit. Că-s ardeleni și se mișcă greu, mă!

În timpul ăsta, deștepții de la Târgu Mureș dau voie altor deștepți să construiască clădiri și case fix în buza centurii ăleia ocolitoare cu o bandă pe sens, ca să aibă apoi dureri de cap dacă vor să o lărgească.

Și Sibiu-Pitești nu se face din două motive: că e finanțată din bani europeni din care e mai greu de furat și pentru că traficul s-ar duce pe acolo și n-ar mai fi rentabilă taxa pe București-Brașov.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

27 comentarii

  1. Da, la Brasov chiar se intampla chestii. In afara de cele spuse de tine as adauga ca acum nu dureaza mai mult de 20 de minute sa traversezi orasul nord-sud si asta tot datorita centurii ocolitoare. Din cand in cand imi vine sa ma duc sa pup asfaltul si pe primar.

    00
  2. Se pare ca nu a remarcat nimeni motivul adevarat pentru care nu se doreste autostrada Pitesti – Sibiu desi este ceruta cu insistenta si platita 85% de UE: Segmentul Comarnic Brasov care va fi in concesiune privata va fi astfel singura autostrada care va lega Bucurestiul de Vest si Nord inclusiv Moldova centrala si de Nord. Astfel compania privata concesionara va avea un beneficiu extraordinar si probabil ca vor rasplati cum se cuvine o astfel de exclusivitate. Probabil ca si tariful de utilizare a aceste portiuni va fi unul foarte mare explicat (doar intr-0 mica masura) de dificultatea reliefului.

    00
  3. Da, Alexandria are neapărat nevoie de autostradă până în 2022.

    00
  4. Numai eu văd că autostrada Comarnic – BV ar trebui realizată pe 3 benzi și nu pe 2 ?

    00
  5. Trei benzi … Una pentru prostime si doua pentru ” smecherii ” care fac raliu …

    00
  6. Sa ma anunte si pe mine cineva in momentul in care autostrazile vor fi gata. Sunt satul de promisiuni si de autostrazi de campanie si imagine. Daca adunam toate autostrazile promise intre 1990 si 2013 nemtii ar intra in pamant de rusine.

    00
  7. Brasovul chiar va avea doua centuri ocolitoare. Una este cea folosita acum care intra la podul cu Sacele, ocoleste pe la CET, iese la Stabilus si merge apoi pana la Stupini, De acolo, traficul greu e deviat spre Halchiu si Codlea. Noua centura va trece pe la periferia Sacelelui, iese pe la Stabilus pe o alta portiune de drum cu 4 benzi, traverseaza Stupini-ul si iese la Metro Ghimbav. De acolo leaga drumul spre Sibiu si Rasnov. Ca se construieste repede la Brasov nu e o noutate iar firma Vectra, chiar daca e dedicata primariei PDL-iste, e locala si banii raman aici. Personajul genial e cel care a sistematizat traficul in oras si care ar merita o statuie undeva in Centru. La o ora de varf traversezi orasul de la un cap la altul in max 15 minute iar limita de viteza e la 60, nu la 50. Practic se circula cu 70 fara probleme. Rar cand dai de-o groapa sau de un marcaj ciudat. Cablurile sunt in pamant iar iluminatul atat de bun incat multi merg fara faruri aprinse seara (chestie care se amendeaza). Singurul dezastru sunt locurile de parcare si bizonii care arunca gunoiul din masina. Consiliul local ar trebui sa hotarasca amenzi mai mari pentru asta.
    Monumentele sunt refacute si luminate frumos seara. Nu mai sunt chioscuri de 10 ani iar comertul e civilizat.
    In brasov masinile dau prioritate la trecerile de pietoni si de cele mai multe ori ti se face loc sa treci pe alta banda daca ai gresit directia.
    Brasovul nu are caini vagabonzi si nopatea te poti plimba pe strada fara sa tremuri de frica. E deopotriva meritul brasovenilor si a celor ce conduc orasul.

    00
  8. Da, e frumos. Ponta stie sa deseneze. Hai sa l evedem si facute.
    Dar tare ma tem ca parada asta cu geografia este numai o justificare pentru a-l acuza pe Base de refuzul pentru aciza de 0,000000007 eurocenti.
    Adica uite ba, ce vreau IO sa construiesc, dar prezidentele nu ma lasa. Teatru ieftin.
    Chiar tu aveai un articol mai vechi cu un link in care se arata ca in bugetul MT au intrat aprox 15 miliarde de euro in ultimii 20 ani, bani din care ungurii de ex. ar fi facut cel putin 1.200-1.500 de km d eautostrada.
    In fine, ar fi bine sa existe si un moment zero, un fresh start. Dar pe Pontalau, cu Dragnea si Sova nu-i vad nici cum apucandu-se de treaba.

    00
  9. In loc de Salaj nu cumba trebuia sa fie Zalau pe prima harta ?

    00
  10. Zoso, o sa fie nebunie. suntem tineri, mai vorbim. dar se dubleaza traficul pe bucuresti brasov. o sa vii la bucuresti pe rucar-targoviste.

    00
  11. Linkul catre Moise s-a schimbat

    00
  12. @un brasovean – ai dreptate in multe privinte, dar la caini vagobonzi o arzi aiurea. daca esti interesat iti dau un filmulet facut la 12 caini care acum 1 luna mi-au cantat o serenada pe la 2 noaptea de nu-ti mai trebuia somn. ( trimis filmuletul la SGPA si viceprimarul ala cu caini, etc- niciun raspuns la email )

    @zoso vezi ca ai mancat o cifra ai scris ” să avem autostrăzile astea până în 2020″ in poza apare 2022 iar in realitate este de fapt 2222

    00
  13. NOU
    #15

    Are dreptate „un brasovean”, dar am cateva amendamente:
    1. In orele de varf, nu se circula chiar asa de usor. Nu neaparat pentru ca n-ar fi conditii, ci din cauza indisciplinei in trafic (parca sunt purtator de cuvant la politie si dau un interviu :) ) – masini parcate / oprite aiurea (sa faca aprovizionarea, pe singura banda de circulatie, sa-si ia soferul covrigi, sa discute domnii taximetristi intre ei, ca nu s-au mai vazut de mult).
    2. Nu toate sensurile giratorii au fost gandite corespunzator. Daca cea mai mare parte si-au dovedit utilitatea, sunt cateva care au ingreunat si mai mult situatia: astfel, la intersectia dintre Calea Bucuresti – Zizinului – Toamnei, sensul girator a trebuit sa fie completat cu semafoare, iar de ceva vreme – din fericire – au aparut politisti care sa dirijeze traficul.
    3. S-a discutat aprins pe marginea amenzilor prevazute pentru incalcarea regulilor de circulatie. Ma intreb insa de ce politia nu ia masuri acum impotriva celor care incalca regulile. Zilnic intalnesc masini „avariate” parcate in intersectii (Gemenii, Maniu-Cuza, etc), zilnic am probleme ina ajunge acasa din cauza ca o portiune de strada cu 2 benzi este blocata (pe ambele sensuri) de masini parcate – chiar sub semnul de „oprire interzisa”. Si exemple as putea da in continuare…

    PS – Am dat cateva exemple concrete cu speranta ca va citi asta si cineva care chiar ar putea faceceva. Eu am incercat sa aflu unde as putea sesiza aceste aspecte, dar fara succes.

    00
  14. Pentru „un brasovean”: din pacate nu tot comertul se face civilizat. In fosta Piata Traian comertul ilicit cu haine vechi si incaltaminte, in conditii mizerabile, este in floare din nou, dupa ce a fost „inchisa” de vreo 2 ori si mutata in Bartolomeu. Primaria si Politia Locala sa traiasca!!! In ciuda reclamatiilor si sesizarilor repetate ale riveranilor, suedejii isi fac de cap. Si nu doar acolo, ci in tot cartierul Astra e plin de fuste colorate si afaceristi galagiosi cu boruri largi, puradei murdari. Sau de familii de suedeji vorba vine pocaiti, domnosi, cu rable cu numere de Bulgaria, dar cu afaceri ascunse…La suprafata, Brasovul pare a fi frumos, dar cine are ochi sa vada…vede.

    00
  15. @Cad: Si ce vezi tu gresit in comertul cu haine vechi ? Comertul ilicit din Traian era cu produse de firma contrafacute, de la parfumuri la haine sau cu diferite produse noi vandute fara acte, nu cu haine vechi.
    Eu nu sufar suedejii dar apreciez un suedej care munceste, chiar daca munca inseamna vanzarea ilicita de produse contrafacute. Pentru ca daca n-ar face bani din asta ar ajunge in pragul disperarii si mi-ar sparge masina, casa sau mi-ar da in cap sa aiba ce manca. Sau mai rau, mi-ar cere taxa de protectie.
    De la furt la comert ilicit e un pas inainte, spre bine. Urmatorul pas e sa-i ajutam sa intre in legalitate, nu sa trimitem jandarmeria peste ei si sa le luam de la gura ultima bucata de paine.
    Un suedej care ziua face evaziune fiscala la taraba e un suedej care doarme noaptea, nu umbla cu ranga peste oameni in casa. E o persoana care a facut un pas inainte pe scara evolutiei, chiar daca e mult in urma.

    00
  16. Apropo de suedejii din Traian, eu am cumparat treninguri dinalea contrafacute de 80 de lei de la ei, sunt excelente pe bicicleta, la alergat seara sau la picnic. Si sunt de 100 de ori mai rezistente decat alea de 180 de lei „originale” cumparate din marile magazine.
    Am avut adidasi Nike din piele de 300 de lei din Decathlon care s-au rupt dupa 1 an si am replica turceasca a lor produsa de Lescon, vanduta cu 150 de lei la Leonardo (deci in realitate sunt mult mai ieftini) care m-au tinut doi ani fara probleme si inca mai merg.
    Vezi tu, hainele alea contrafacute vin de undeva, vin cu tirul / containerul si fac vama. Nu-i vina suedejului ca el poate cumpara asa ceva la negru din Dragon si nu-i vina turcului ca uneori face replici mai bune decat originalul (brand propriu, nu neaparat contrafacute).

    00
  17. Deci se poate spune ca mai este un motiv pentru care lume n-ar trebui sa se mute la Brasov. Va fi un oras prafuit! Doamne ce ne vom face.

    00
  18. dl prim ministru ponta da un foarte prost exemplu despre cum nu trebuie sa se comporte conducatorii acestei tari. nu are nicun fel de vointa politica pentru a duce la bun sfarsit acest plan de autostrazi. nu a spus nimic despre tragerea la raspundere a celor care nu vor fi capabili sa construiasca autostrazile astea pana in 2020.
    de fapt aici este problema acestei tari: iresponsabilitatea guvernantilor (si a administratiei locale). nu pot fi trasi in niciun fel la raspundere pentru ratarea obiectivelor asumate.
    de asemenea nimeni nu garanteaza ca odata incepute nu se vor schimba prioritatile dupa alegerile din 2014 sau 2016.

    00
  19. Ce vad eu in comertul ilicit cu haine vechi/noi contrafacute? In primul rand lipsa platii impozitelor si taxelor, pe care toti ceilalti care ziua muncesc si noaptea dorm, le platesc. Chiar atat de rau am ajuns incat sa ne multumim ca nu ne dau in cap cu ranga si sa acceptam afacerile lor tot mai infloritoare? Normal ca infloresc, doar sunt la negru…nu-i freaca grija ca trebuie sa depuna declaratii lunare la ANAF…Iar de haine si incaltaminte noua contrafacuta si mai rezistenta ca una de firma, eu nu am auzit…da, haine vechi de firma si bune am cumparat si eu (deh, nu-mi permit uneori altceva, am de platit taxe si impozite), dar nu din suedejia aia mizerabila, ci de la magazine second-hand care elibereaza bon fiscal. Dupa furt si comertul ilicit pasul urmator este intrarea pe alte segmente, gen imobiliar, tot prin afaceri ilicite, apoi terorizarea unui oras si aplicarea de taxe de protectie…a se vedea Timisoara…si apoi tot mai rau. Tine cont si de faptul ca proportia numerica ne este tot mai defavorabila, eu ma chinui sa cresc 1-2 copii si sa le dau educatie, ei toarna 7-12 puradei, din care supravietuiesc 5-6, si n-au nici educatie, au doar puterea numarului si tupeu.

    00
  20. Cine merge de la Alexandria la Bucuresti duminica dupa-amiaza trebuie sa se innarmeze cu rabdare … De sarbatori am facut chiar si 3 ore pe cei 80 Km… Not fun… asa ca: Wellcome autobahn.

    Banuiesc autostrazile astea pe hartie se fac in urma unor studii ale traficului… studii care nu cred ca le-a vazut orice parerist de pe internet… dar noi ne pricepem cu totii la masini.trafic, fotbal si politica.

    00
    • @Soacra: n-ai câte benzi să faci pe autostrada aia ca să nu se aglomereze dinc auza proștilor care pleacă toți la aceeași oră.

  21. Banuiesc autostrazile astea pe hartie se fac in urma unor studii ale traficului…

    Desigur, asta se înțelege de la sine. Valabil, de altfel, pentru toate deciziile care se iau în România. E într-adevăr regretabil că locuitorii celui de-al 45-lea oraș din România ca popendulație trebuie să petreacă 3 ore în trafic pentru a ajunge în București de sărbători.

    00
  22. @Cad: Ce spui tu se intampla din vina noastra, nu a suedejilor. suedejii fac ce fac pentru ca li se permite.
    Mi-a fost zgaraita masina de doua ori in fata blocului, mi-am montat camera, cu autorizatie. N-a trecut un an si am surprins doua spargeri auto in fata blocului. Am scris dimineata la doua decalaratii, criminalistii au stat vreo doua ore sa ia amprente si dovezi, m-am dus a doua zi la sectie cu filmarile si muistii carorea le-au fost sparte masinile de firma ce-au facut? Nu s-au sinchisit sa depuna plangere! Nu exista jaf, nu exista distrugere, probabil baietii isi beau cafeaua in benzinarie acum, asteptand sa dea o noua lovitura.

    00
  23. Un brasovean: Nu i-as face statuie, dimpotriva, i-as trage din salariu niste bani, asa, vreo 20 de ani. Sa-ti dau niste exemple: intersectia Harmanului – Vlahuta, resistenatizata in toamna lui 2011, 4 bretele, panselute, piatra de rau, o minunatie pe bani multi. La mai PUTIN DE 6 LUNI, in primavara lui 2012, ras totul si futut un giratoriu. Adica, a fost bou ori in toamna lui 2011, ori in primavara lui 2012, la alegere. Banii chelutiti pe sistematizarea ei in 2011 cine-i recupereaza si de unde? Si mai sunt, intersectia de la Toamnei – 15 Noiembrie – Zizinului, au futut-o si au rasfutut-o de 3 ori, si tot fututa a ramas. Acelasi „individ de la sistematizare” a nasit-o, deci da, sa-i facem astuia o statuie, ca a stiut sa prapadeasca banii publici cu stil, ca asa-i Brasovul, ca un Paint, nu-ti place, dai undo, stergi cu guma, da-i ca merge…

    00
  24. hai nu va kk pe voi ca nu gasesti infrastructura ca la BV pe o raza de 200 km. O mai fi ratat si nea George vreo intersectie, dar a refacut-o si e ok. Incercati cateva luni in alte orase , unde sifoneaz aia tot, da’ tot …si nici n-au strazi ca lumea si apoi mai vorbim…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile