Nimeni nu e atât de prost. Cu atât mai puțin un jurnalist de la Rise.

Circulă de două zile o știre care spune că un jurnalist de la Rise Proiect, Mihai Munteanu, ar fi fost oprit de Poliția Rutieră pe 7 martie și, sub suspiciunea că ar fi sub influența stupefiantelor, ar fi fost condus la IML pentru probe de sânge și urină, fiind depistat pozitiv. Povestea a apărut în EVZ, fiind preluată apoi de restul presei.

Dar vă zic, nu e adevărat. Nimeni nu e atât de prost încât să fumeze iarbă și apoi să se suie la volan. Nimeni nu e atât de prost încât să se lupte cu autoritățile și să nu fie în regulă, la dungă, cu tot ce face. N-are cum. Pur și simplu nu are cum.

Pentru că toată lumea știe că, atunci când te lupți cu un regim nociv, cu tendințe dictatoriale, nu faci greșeli din astea amatoricești. Traversezi strada pe verde, ștergi chestiile ilegale din computer, îți plătești taxele și întreținerea la timp, eviți să iei credite preferențiale și să cumperi bunuri furate, nu mergi cu mașina pe contrasens pe autostradă și alte faze de genul ăsta. E în manual. Nu îi dai statului nici o șansă să te agațe cu nimic, pentru că te vor agăța dacă vor putea. Și vor veni ei la tine. Întâi cineva îți va oferi bunuri furate. Apoi altcineva te va împinge să încalci tu legea, așa, un pic, nu foarte grav. Apoi dealerul te va suna el că are marfă bună. Și tot așa. E în manual.

revolutie-revolutionar-rus

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

30 comentarii

  1. Sanchi. Tu presupui că romînii-s deștepți. Eh… gheneon… nu sunt.

    00
  2. Droguri pentru VIP-uri, care nu se mai știe nimic?
    Ăia doi, Popa și Zeicescu, lăsați la liber?
    Proastele ălea aeriene, prinse de Proteve, trăgând pe nas?

    00
  3. Cum bre, si filmele de week-end le stergi din calculator? :D

    00
  4. Ce troll fin :))))
    De valiza lu dragnea se mai aude ceva ?

    00
    • dacă zic ca era bășina tristă care ne așteptam să fie, sunt nasol. așa că nu zic.

    • Intotdeauna cand politia rutiera (nu diicot) prinde in trafic un drogat sau droguri in masina intotdeauna dar intotdeauna e pont. Am permis de 15 ani si la niciun „control de rutina” n am fost intrebat daca am consumat sau am in masina draganele

      00
    • nu te cred. adică din 1 milion de mașini in bucurești, vrei să zici că nu l-au oprit pe el la intâmplare?!?!?

  5. Tot în manual scrie că dacă te prinde statul/poliția/landlordul/șeful/etc umblând cu șopârlica să strigi tare „viol”. Cu cât ești mai vocal, cu atâta vei fi mai credibil. Este o tactică dovedită în sute de ani. Nu trebuie să fie și adevărat, trebuie doar să ai plămâni buni ca să strigi tare.

    00
  6. Cică, „o faci, o tragi”. Așteptăm să o tragă și Dragnea. Deocamdată ne-o trage.
    Boss, de ce tag „credite”?!

    00
  7. Nimic nou sub soare intotdeauna exista dujmani ai poporului https://www.youtube.com/watch?v=yX9yaAc4Of4

    00
  8. „…îți plătești taxele..”
    Ca „deontologii” de la Realiatea tv ?

    „La insistențele moderatoarei legate de datoriile uriașe pe care stația le are de plătit, Cozmin Gușă a replicat: ”am dorit să plătim toate aceste datorii în baza planului de reorganizare. Ele sunt cu penalități. Partenerul meu se ocupă de partea financiară și juridică. Dar ce rău a făcut Realitatea TV de nu e lăsată să emită publicului ei? Pe cine a acuzat și ce război a dus contra interesului național? Unde e problema așa mare legată de Realitatea TV?”.
    https://www.b1.ro/stiri/eveniment/reactia-lui-cozmin-gusa-intrebat-de-ce-realitatea-tv-nu-plateste-taxe-la-stat-asemenea-celorlalte-posturi-de-televiziune-213925.html

    00
  9. Ba, deloc, binențeles că faci de-astea când îți asigură spatele exact ăia care-ți scriu investigațiile alea jurnalistice super-reale,

    • hai mă că aia cu „de ieri până azi noi am aflat ce muniție are jandarmeria, de unde o are, cât a dat pe ea, cine e amanta ăluia care a cumpărat-o și tot așa” a fost bestială.

    • NOU
      #19

      Fix asta voiam sa zic. Normal ca te iei de guler cu statul când știi ca ești asigurat

      00
  10. Asta cu marijuana dă bine la babele pesediste. Drogații #rezist, etc. Pe mine ce mă uimește este că se duc ăia la Casa Activistului (ăia de la Corupția Ucide) și fumează iarbă acolo, ăia de la Realitatea sunt prinși fumând pe la nuj ce festival, Mihai e prins la volan. Bă, dar e chiar atât de grea lupta cu PSD-ul încât nu poți să o faci fără să fumezi un jointuleț? Adică știi că ai o țintă pe spate și ești o persoană publică… tu, nuuu, vrei să fumezi malaciucă! Și când sar știrile despre tine, nici nu te apuci să le comentezi, măcar pentru publicul tău…

    00
    • Ce luzar si Mihai asta, mai bine il intreba p’ala de umbla in chiloti pe la metrou cum e cu microdojajul si poate nu iesea la anlize.
      Cu alte cuvinte cam astia sint aia care vor sa ne salveze de coruptie si de PSD, niste miserupisti care fac totul la misto calarind un val de furie si indignare al unor oameni de buna credinta in marea lor majoritate.
      Cind o fi iarba legala si in Romania da, luati fratilor si bagati cit puteti, dar pina una haideti sa facem treaba cum se face…adica sa aratam prin ce sintem diferiti.

      00
  11. „ar fi fost oprit de Poliția Rutieră pe 7 martie…”

    Pe 7 martie? Eu auzisem că a fost oprit pe 6 Martie (actualul Regina Elisabeta), în apropiere de KFC… :)

    00
  12. Pe Reddit ziceau „cunoscatorii” ca la probele de sange iese pozitiv si la cateva zile dupa ce ai consumat.

    00
  13. Akm-ul ala are montat ceva pe teava ca sa poti sa tragi cu gloante oarbe. Sper macar ca vodka e adevarata altfel e ceva ce poti sa cumperi linistit pt copii sa se joace in parc! Faceti ma armata si apoi postati poze pe blog!

    00
  14. Gata bah, aia era. A fumat omu deci tot ce a scris e irelevant.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)