myspace românesc?

Nu mai reţin unde am văzut o discuţie unde cineva spunea că în maxim 6 luni vom avea un myspace românesc (domeniul myspace.ro e luat deja, nu mai încercaţi).

În România avem în jur de 5 mari situri de matrimoniale/prietenii, situri al căror trafic variază între 34 şi 3.000 vizitatori unici pe zi. 34.000 de oameni îşi caută zilnic fericirea pe net. Probabil 10/lună şi-o găsesc.

De ce nu au aceste situri succes, din punctul de vedere al omului care caută ceva acolo?

Pentru că suntem români.
Simţim nevoia să minţim în profil, să ne punem poze false, să fim mitocani, prosti, stupizi, agasanţi şi alte lucruri pe care femeile le adoră atât pe net, cât şi în viaţa reală. O întrebare logică ar fi „dacă nu putem fi sociabili în viaţa reală, ce ne face să credem că vom reuşi pe net?”. Ne vom schimba comportamentul? Cât timp îi va lua celuilalt până îşi va da seama?

Desigur, asta e prisma omului. Afaceristul va vedea o altă modalitate de îmbogăţire rapidă şi va profita.
Aşa cum exista hi5.ro (care au modificat în dns, desi aici susţineau sus şi tare că nu vor) sau rapidshare.ro, aşa va exista şi flickr.ro şi myspace.ro, situri jennate şi inutile.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

42 comentarii

  1. da in general romanii au un stil de a inflori lucrurile, pare mai interesant cand mai aduga 2-3 detalii, ce sa-i faci spiritu` romanului

    00
  2. La fel exista si digg.ro (unde am un neverosimil loc 1 cu 4 voturi ;-). Problema as zice eu ca e „suferim” de smecherie prosteasca – aproape orice e permis si nimic nu e sanctionat, iar nesimtirea se poate dezlantui fara oprelisti. In fine, eu sufar de porniri sociale masochiste asa ca as putea fi un pic biased, dar raman la opinia ca toate mizeriile astea online reflecta calitatatea medie a oamenilor, offline (vezi adminii cu 500 de siteuri si 140 Hiq).

    00
  3. „Problema, as zice eu, e ca ..” damn, urasc cand mi se intampla asta.

    00
  4. Zoso, since you’re a smartass…”sociopatic” nu exista in limba engleza. Go check a dictionary and be sociopathic afterwards.

    00
  5. decat sa-mi caut fericirea pe un site de matrimoniale, mai bine o caut intr-o blonda la halba :D Apropo, ati observat ca si forumurile .ro incep sa puta de la o posta? Ce naiba, e invazie de prostie la borcan, sau unii isi pastreaza neuronii in vid?

    00
  6. Hacky : de ce ti-ai cauta „fericirea” intr-un forum romanesc ? neuronii s-au evaporat… clima bizonica strikes hard!

    00
  7. De curiozitate, digg.ro de ce nu este in lista ta? Ca ma indoiesc ca e facut de baietii de la digg.com.
    Nici macar codul nu e al lor, e luat de la pligg. Evident, au omis sa spuna si asta. ;)

    Care e diferenta dintre directnews si digg.ro, in afara de chestia nesemnificativa cu dns-ul si propaganda bombastica (c) Vodanet? Care directnews l-ai balacarit non stop?

    00
  8. probabil din acelasi motiv pentru care nu e nici ghici.ro sau blogoree.ro

    ca sunt situri facute de particulari, nu de corporatii.

  9. zoso am un bmw in fatza la ps1.. sa vii sa`ti faci o poza pt hi5.ro :D

    00
  10. Eu le vad doar ca niste bordele online..

    00
  11. la bordele se mai si fute :D

    00
  12. „ca sunt situri facute de particulari, nu de corporatii”

    nush cum se face dar 99% din siturile de succes au fost facute de particulari…

    00
  13. si pe hi5.ro :)

  14. de acord cu tine.
    dar, atunci cand un site porneste facut de un particular, are ceva sanse. cand porneste facut de o corporatie, nu exista suflet. particularul isi pune sufletul in situl ala, pentru ca face parte din el. corporatie vrea bani.

  15. cineva tocmai si-a dat arama pe fata ca e nesimtit…
    inca nu mi-am vazut multumirile pentru faza cu dnsurile.

    si ma indoiesc ca detineti geocities.com. o fi din cauza spumelor.

    cat despre situri si atitudini de rahat, daca dvs puteti inregistra fara nici o jena si urma de bun simt o marca internationala (pe care in mod sigur o veti pierde in fata oricarei instante judecatoresti), nu vad de ce eu nu pot face misto de penibilitatea si penalitatea situatiei.

    conform fai.ro, detineti 79 de domenii, care mai de care mai interesante. felicitari

    nu trebuie sa va faceti probleme, romania are o lunga lista de afaceristi nesimtiti care vor sa faca bani pe spatele altora.

    si ca o nota personala, sunt curios daca sunteti femeie, pentru ca altfel nu stiu de unde ati scos fraza „nu pot sa duca la capat un act sexual normal”. probabil atat eu, cat si alti vizitatori ai blogului meu am fi incantati sa va demonstram ca nu este asa, cu conditia sa inghititi.

    o zi buna.

    ps: oare pentru injuriile aduse va pot da in judecata?

  16. Nu sunteti decat niste frustrati care nu pot sa duca la capat un act sexual normal. Nu m-ar mira sa aud ca printre voi sunt si zoofili, pedofili sau cine mai stie ce ‘fili’… Sunteti jenanti. Nush’ce va legati de Hi5.ro! Ca sa clarificam lucrurile, am mult mai multe nume de domenii renumite:
    http://www.astalavista.ro, http://www.batman.ro, http://www.billboard.ro, http://www.bond.ro, http://www.daum.ro, http://www.dominos.ro, http://www.download.com.ro, http://www.fotolog.ro, http://www.fonts.ro, http://www.friendster.ro, http://www.geocities.com, http://www.humour.ro, http://www.sina.ro, desi sunt convins ca multe dintre ele nu va spun nimic, si asta e dovada ca sunteti niste labagii care cunoasteti numai site-uri de agatat dar spuneti ca nu le folositi niciodata… Nu ati mancat usturoi si nici gura nu va miroase!
    Si mai mult decat atat, avem inca vreo cateva sute de domenii proprietatea noastra! .ro, .com. etc… Daca printre cei de aici ma sunteti si oameni normali si daca va pricepeti la webdesign, decat sa o frecati pe site-uri sau bloguri de rahat precum este si asta, mai bine ma contactati la ambetgrup@gmail.com , sa stam de vorba si sa dezvoltam ceva site-uri impreuna. Sunt deschis la orice idee buna…
    CHEERS!

    00
  17. Baieti 13600
    Fete 2293
    Cupluri 672
    Total fotografii 3

    plm … dar nu trebuie sa vezi si tu pe cine agati ?

    00
  18. ROTFL

    Astalavista.ro? Ce faceti manilor, tot site de cracks, serials and warez ca astalavsita.com?

    Download.com.ro? Puteti sa-l vindeti, o sa bateti softpedia.com cand mi-oi vedea eu ceafa.

    Billboard.ro? Pune ceva acolo si lanseaza-l online si o vei suge de la WIPO.

    In rest, numa’ bine si sanatate psihica. Se pare ca ai nevoie.

    00
  19. Geocities.com nu e al yahoo-ului ?
    ––––––––––––
    Registrant:
    Yahoo! Inc. (DOM-272971)
    701 First Avenue
    Sunnyvale CA 94089
    US
    ––––––––––––
    Ambet : go kill somebody… start with yourself m/

    00
  20. Daca nu intentionati sa faceti bani din ele pentru ce le-ati luat?
    Ma indoiesc ca le veti detine pentru mult timp. Pozitia 2 in Google pentru hi5.ro cu siguranta va atrage atentia. Si am mai vazut cazuri de domenii pierdute in instanta de afaceristii cu domeniile.

    Un singur exemplu (desi sunt multe):

    https://www.wipo.int/amc/en/domains/decisions/html/2005/dro2005-0001.html

    00
  21. Recunosc, sunt un frustrat sexual din acela de care zice domnul antreprenor online mai sus. Multumim ca ne dati si noua exemple de afaceri cinstite, bazate pe munca si inteligenta. Avem multe de invatat de la businessmani ca dvs., insa (deocamdata) ne multumim facem trafic pe bloguri. Inca o lectie de viata servita online!

    00
  22. Bai Ambet …mai du-te dreq cu site’urile tale de frustrati … esti o inima mare care face site’uri moca…nu-mi faci si mie unul?…ca din cate zici nu vrei bani … ce te dai de pereti pe aici . Hi5 e exemplul clar ca numele face totul … ai fost baiat destept si l-ai ales… dar macar nu mai face pe recalcitrantul aiurea… ati muncit de v-ati rupt , si nu va mai vedeti capul de treaba pe hi5 … pai mai bine zi ca nu ai viata sociala si stai toata ziua cu ochii in php … blow me !!!

    00
  23. Voia sa zica geocities.com.ro, evident.
    Dar a terminat inainte de vreme, ca si noi :D

    00
  24. Ptr Zoso, nu am ptr ce sa-ti multumesc, cand ma jucam eu cu httpd.conf si namedu’ tu mazagaleai peretii in toaleta scolii. Si inca ceva: Fai.ro nu mai e actualizat de vreun an jumate ‘slick’… Cat despre geocities era vorba de http://www.geocities.ro , da’ pe nimeni nu l-a dus capul sa verifice. Chiar avem in jur de 500 de nume ale noastre. Plm, ce sa va mai spun voua, ca voi nu o sa aveti vreodata mijloacele – materiale sau psihice – sa faceti ceva in viata voastra de nimic. Ptr Buda, suck my dick… Ptr Ktx, mergi si te culca draga… Ptr Lacisoft, mai vezi si altele care se bat cap in cap mai mult decat Hi5, de ex miniclip.ro cu miniclip.com . Si nu mai zice nimeni nimik… Ptr Dragos, jos palaria, ai stiut sa nu te apleci la nivelul acestui blog de kkt, esti un om de bun simt…

    00
  25. Ce pot sa zic… „domnu” ambet e penibil si parerea mea e ca decat sa te cobori la nivelul lui, mai bine banezi cateva IP-uri.

    00
  26. la urmatoarele injurii, imi voi exercita dreptul de a va zbura de pe acest site, asa ca e bine sa aveti grja ce puli sugeti.

    ps: dragosh era IRONIC!!!

  27. se pare ca ne vasile nu a inteles.

  28. ala e limbaj de „trendsetter” in ciordeala de domenii ?! wow
    eu ii vad pe gigeii care au domenii gen hi5.ro, altavista.ro etc.. doar ca pe niste cioroi din obor care vind adibas, reobek si verssace… incearca sa isi traga si ei bani de o shaorma de pe urma unui nume mare
    eu zic nene/tanti!? ambet sa te duci pe coolgirl si sa spamezi acolo cu oligofreniile tale vesele poate acolo vei gasi fani

    00
  29. http://www.batman.ro, http://www.bond.ro, bine tu supermane :lol: ne-ai spart. Pe cand un sucadic.ro?
    Mr. Ambet (apropo de la ce vine asta?), tu iti dai seama ca venind aici, cu o atitudine de „tata lui Bill Gates” si incepand sa injuri ca la stana, nu ai reusit decat sa te arunci in abisul penibilitatii?
    PS: Hai odata cu astalavista.ro, sunt curios ce va terce prin cap sa bagati pe el.

    00
  30. bai frate da macar daca plateati si voi un designer, ca arata jenant :D

    00
  31. Lol… portofoliu
    -> Forbidden. You don’t have permission to access / on this server.
    -> Afaceri si economie
    Fatal error: Call to undefined function pg_connect() in /ws/www/ol.ro/html/index.php on line 187
    -> Forbidden. You don’t have permission to access / on this server.

    Asta pe langa faptul ca http://www.ambet.ro arata PENIBIL.

    00
  32. Apropo de httpd.conf vs

    00
  33. Ala cu ambra lui e pe bune ? Doamne ce sughibughi :). Chiar distractiv. Ce mi-a placut cel mai mult a fost dialectul mircaresc. Mersi zoso pentru aceasta mostra de prostie crasa.

    00
  34. Am vrut sa cumpar domeniul myspace.ro .. era deja luat. Am vrut sa iau hi5.ro era deja luat .. Am vrut sa iau spatiulmeu.ro era deja luat. Toate aceste site-uri sunt luate si sunt foarte urate. Daca tot iei frate domeniul de ce nu faci ceva calumea. Asa ca am facut rost de un domeniu care nu are nici o legatura cu myspace dar face cam acelasi lucru. So am facut primul myspace romanesc cat de cat calumea. http://www.sexytoppeople.ro . Intrati si comentai pls

    00
  35. openmind, misto tema de la deviantart.

  36. merci :D

    00
  37. stii ce nu au luat ? :))
    si ma mir cum dreaq de nu le’a trecut prin cap:
    „icio-us.ro” sau „icious.ro” asta ca sa poata face:
    del.icio-us.ro sau del.icious.ro … bine ca mai sunt sute sau mii de astfel de domenii inca necumparate! Care nu stie ce sa cumpere ;) sa’mi bage mie o miara in cont ca’i dau un pont sau 1000 de poante!

    00
  38. ba vere cum sa face hi5?

    00
  39. daca stito bagati idu meu in lista pls razvy_te_iuby va rog eu plsssssss

    00
  40. romania se afla printre primele locuri la socializare online :) ce va mai mirati?
    long live the king!

    00
  41. MySpace.ro este luat de o firma de printuri cred. Am vazut un magazin si un banner cu myspace.ro undeva la razoare.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)