Cum reuşesc unii să muncească eficient #1

Am de mult în cap o serie de articole despre eficientizarea timpului, bazate pe experienţa personală din diverse companii şi din perioada de când lucrez fără program. Şi dacă tot am vorbit de conţinut plătit, să vedem cum progresează lucrurile.

Munca e o parte importantă din viaţă noastră. Ea defineşte starea în care ne aflăm la finalul zilei, dacă suntem obosiţi sau satisfăcuţi, daca mai avem chef să ieşim în oraş sau nu, dacă ajunge acasă frânţi sau mai vrem să citim o carte sau sa urmărim un film. Munca e şi cea care ne oferă satisfacţiile de weekend, banii câştigaţi asigurându-ne un city break, o excursie la ski sau o altă formă de reîncărcare a bateriilor.

I. Pregătirea

Munca e un proces. Un proces care nu începe cu ajunsul la serviciu, cum suntem tentaţi să credem. Procesul începe cu câteva ore înainte, acasă. Faceţi următorul experiment: uitaţi-vă în autobuz sau în metrou la oamenii care merg la muncă. Unii dintre ei sunt adormiţi, alţii sunt proaspeţi. Care e secretul prospeţimii lor? S-au trezit mai devreme? Au avut timp să îşi bea cafeaua? S-au culcat devreme?

Nu. Secretul prospeţimii matinale este simplu: oamenii s-au obişnuit să se trezească la aceeaşi oră ani de-a rândul. Organismul lor s-a obişnuit ca la ora 6 sau 7 să se trezească şi să fie hrănit, după care să fie pus la muncă şi să dea randament.

Mircea Eliade a făcut un experiment în care dormea din ce în ce mai puţin, ajungând la o jumătate de oră pe noapte. Organismul fiind obişnuit, nu resimţea oboseala foarte mult. La fel şi noi, dacă ne obişnuim să ne trezim în fiecare dimineaţă la aceeaşi oră, asta ne va intra în sistem şi nu vom mai fi obosiţi/nedormiţi dimineaţa. Chiar şi după o noapte de nesomn şi alcool, organismul obişnuit ca la ora 7 să se trezească o va face şi va funcţiona în parametri aproape normali.

Asta se poate realiza simplu, cu o alarmă bătută în cuie, fără „mai stau cinci minute” sau „azi e weekend, dorm până la 11”. Dacă simţiţi nevoia să vă răsfăţaţi, dormiţi la prânz, altfel organismul îşi dă ceasul peste cap.

Ora de trezire depinde de programul fiecăruia, o oră ar trebui să fie de ajuns pentru duş, cafea, bărbierit, micul dejun, spălat pe dinţi şi domolirea erecţiei matinale (dacă locuiţi cu prietena sau aveţi o vecină fâşneaţă).

Un alt pas important în pregătire: drumul spre serviciu. Am evitat mereu să conduc spre locul de muncă, nu neapărat pentru că ar fi durat o oră şi nu o jumătate de oră cât îmi lua cu transportul în comun, ci pentru că puteam folosi acea jumătate de oră pentru a-mi pune în ordine agenda pentru ziua respectivă: cu căştile pe urechi, repetam în gând cu cine am de vorbit, ce am de făcut, unde am de mers şi le aşezam într-o ordine care să mă ajute să le termin mai repede.

Astfel, ajungeam la serviciu gata de luptă.

II. Atacul matinal şi atacul de seară

Diverse studii făcute prin companiile care doreau eficientizarea procesului de muncă au arătat că există două perioade din zi în care se munceşte cel mai mult: primele ore ale dimineţii, când angajatul este odihnit, şi ultimele ore înainte de a pleca acasă, când angajatul ştie că mai are puţin.

Eu numesc primele ore ale dimineţii “atacul matinal”. În aceste ore reuşesc să muncesc cel mai mult, să mă concentrez cel mai bine, să îmi vină cele mai bune idei. Nu există pentru mine o perioadă mai bună pentru a munci. Şi asta nu se întâmpla de când muncesc de acasă, asta se întâmpla şi când mergeam la serviciu.

O explicaţie plauzibilă pentru asta ar fi că nu fumez şi nu beau cafea (nu beam). Pur şi simplu mă aşezam la birou şi începeam “atacul matinal”! Colegii mei ajungeau adormiţi, fumau singuri o ţigară înainte să intre în sediu, mai fumau una pe terasă în grup, îşi făceau şi o cafea dacă/unde exista posibilitatea şi abia peste o oră începeau să se dezmorţească. E contraproductiv. Bine, eu consumam cola, nu prea puteam ieşi cu sticla de 2 litri la ţigară, deşi ieşeam uneori în pauze împreună cu tabagiştii.

(după o idee de Alex Negrea)