Muncă responsabilă?

Astfel, sindicaliştii nu sunt de acord cu modificarea articolului 40, prin care se instituie dreptul angajatorului de a stabili unilateral obiective de performanţă individuală pentru salariaţi şi criterii de evaluare, arătând că instituirea acestui drept, fără a se preciza un sistem de limitare rezonabilă a obiectivelor de performanţă ce pot fi stabilite, deschide calea către abuzuri.

"Angajatorii vor putea stabili obiectivele în aşa fel încât salariaţii nu vor putea realiza niciodată salariul negociat şi vor putea fi concediaţi cu uşurinţă pentru necorespundere profesională, dacă nu îndeplinesc obiectivele de performanţă", precizează "Cartel Alfa". (sursa)

lazy_pandaDeci Cartel Alfa nu vrea ca angajatorul să poată stabili obiective şi să nu poată evalua performanţa angajatului. Doar să îl angajeze, să îi dea salariu la timp, să îl crească din când în când şi să tacă dracului din gură. Ce face angajatul în timpul programului e treaba lui, nu a angajatorului.

Locuri de muncă şi impozite

În condiţiile astea, angajatorii se înghesuie să creeze locuri de muncă. Serios. Stau la coadă pentru asta, ştiind că sunt nişte fraieri şi pentru angajaţi, şi pentru stat:

Pentru un salariu net de 1000 de lei, o firma da statului contributii de 766 de lei. Asta inseamna ca un angajator care platea la negru cinci oameni isi va permite sa achite legal din aceiasi bani doar trei salarii. (sursa)

Economia subterană

Uimitor cum nimeni nu vede o problemă aici. Serios. Hai să dăm mai multe drepturi angajaţilor şi să lăsăm lucrurile aşa. Să nu ne băgăm în economia subterană decât atunci când ne dă Uniunea Europeană bobârnace sau când avem nevoie de bani pentru partid sau mâncare şi haine pentru sinistraţi. Hai să lăsăm lucrurile aşa şi să nu vedem că sunt din ce în ce mai puţini angajaţi şi se strâng şi se plătesc din ce în ce mai puţine impozite.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

53 comentarii

  1. Asta cu „obiective individuale de performanta” e discutabila. E rezonabil sa fixezi anumite obiective directorului general (ca persoana si ca functie) insa nu e rezonabil sa fixezi obiective absolut diferite unor oameni cu fisa identica a postului si incartiruiti la aceeasi vasla a galerei…

    00
  2. Exact asa o sa se intample in majoritatea cazurilor.

    00
  3. Ceea ce spune sindicalistul păcii despre obiectivele de performanţă nu ştiu ce treabă are cu noul cod al muncii. Acele obiective existau de când lumea de exemplu în vânzări. Şi întotdeauna erau patronaşi care-ţi fixau targete imposibil de realizat.

    Cât despre munca la negru… este exact ca spaga în vămi. Toată lumea o ştie şi funcţionarii statului sunt cei mai mari protectori ai ei (uneori şi utilizatori direcţi). Ţi-am dat exemple concrete nominale într-un comentariu din lunile trecute. Sunt poate mii de patroni care-şi ţin angajaţii în somaj şi le mai dau 1-200 de lei pe lună în mână, că „restul iei de la somaj”. Iar când expiră somajul pe o firmă, îl trec pe alta şi continuă ani de zile. Totul nu doar cu ştirea funcţionarilor de la ANOFM, ci chiar la îndrumarea lor. Până nu sunt şi ăştia ridicaţi cu mascaţii, drepturile angajaţilor sunt călcate în picioare, indiferent unde ar încerca acesta să depună reclamaţii. Mă refer la marea masă de oameni de rând, nu la elitele care au o mobilitate profesională ridicată.

    00
  4. Să stabilești un salariu fără criterii de performanță este ca și cum o bancă ar da un împrumut fără să stabilească și dobânda.

    00
  5. Foarte multi patroni din Romania sunt mai nesimtiti decat categoria de angajatii de care zici tu . Si sunt tare tare multi nesimiti si jegosi in comportament . In forma propusa a legii multi patroni isi vor putea bate joc „legal” de data asta de angajati si va iesi o mizerie mare . Nu zic ca nu trebuie modificata leagea , ca e proasta , dar poate trebuie gandita ceva mai mult si mai bine inainte , eventual de unii care gandesc .

    00
  6. ninjapedia, matale probabil traiesti in alta tara. ia sa vedem. firma de vanzari. salariu minim. target unilateral, facut in asa fel incat niciodata sa nu poata fi atins. constructii. target unilateral, 2 blocuri intr-o saptamana. soferi, platiti in acord, numar de kilometri, target unilateral stabilit, niciodata atins.
    voi astia care ganditi ca pulele, va ganditi ca exista doar joburi de marketing si internet, de aia nici un angajator nu vrea sa aiba rulaj mare. s-avem pardon, agenti de vanzari, soferi, muncitori constructori, cu cat mai multi cu atat mai bine.

    00
  7. Tu ai idei fixe!
    Ce parte a afirmatiei: „Angajatorii vor putea stabili obiectivele în aşa fel încât salariaţii nu vor putea realiza niciodată salariul negociat şi vor putea fi concediaţi cu uşurinţă pentru necorespundere profesională, dacă nu îndeplinesc obiectivele de performanţă” este incorecta sau ilogica?
    Ce parte a: „dreptul angajatorului de a stabili unilateral obiective de performanţă individuală pentru salariaţi” ti se pare corecta fata de angajat?
    Contractul de munca este un contract, deci o intelegere intre DOUA parti. Orice decizie UNILATERALA nu este corecta fata de cealalta parte.

    00
  8. Nu inteleg ce-i opreste pe acei oameni de care zici tu sa lucreze la acei patroni de care zici tu. Daca ii vor pleca oamenii, acel patron nesimtit de care vorbesti, ori isi va schimba atitudinea, ori inchide firma.

    00
  9. Locul de munca nu-i garantat prin Constitutie.
    Nu poate obliga nimeni un patron sa ceara livrabile rezonabile angajatilor la fel cum nimeni nu poate obliga candidatul sa accepte un loc de munca.

    Simplu.

    00
  10. dupa cate stiu eu , target-urile se pun putin mai sus decat poate sa faca omul, tocmai pentru a lasa o portita angajatorului ca sa-l poata sanctiona/concedia cand vrea el.
    ex: „Ai avut target-ul respectiv, ai x% reducere la salar sau pleci, deoarece nu ti-ai indeplinit sarcinile de serviciu”.

    Si eu am la job target stabilit de comun acord cu patronul, sunt zile in care il fac, zile in care nu-l fac. Sunt motivat ca sa-l fac, dar, degeaba, daca lumea nu are bani, nu am cum sa-mi fac target-ul.

    00
    • @brosky: aveam colege care lucrau pe 800 lei salariu. când se calcula comisionul de vânzări, plecau acasa şi cu 5.000€ pe trimestru. asta in 2004.

  11. Bre… da tu ai lucrat pana acum ca si angajat?

    Iti spun eu ( fara sa fiu de acord neaparat cu Cartel Alfa sau cu incurajarea nemuncii) ca targetele si criteriile de performanta ( KPI’s) se stabilesc de comun acord…
    E spre binele tuturor inclusiv al angajatorului…

    Degeaba stabilesc ei targete cat casa, daca sunt irealizabile… Asta duce la imposibilitatea previzionarii corecte si la probleme cu bugetele etc ( cand se fac bugetele se maresc si cheltuielile … ca de… au de unde – pe hartie tre sa faca venituri mai mari ca au targete mai mari).

    Pe partea cealalta, crede-ma pe cuvant ca un target imposibil, sau foarte greu de atins nu ambitioneaza pe nimeni si nu e motivant de loc… Mai ales ca angajatorul nu e dispus intotdeauna sa si plateasca performanta…
    Cheltuielile de care aminteam mai sus, nu sunt cele cu rasplatirea performantei/investitii in cresterea performantei… Nuuu… sunt cheltuieli indirecte, care se regasesc in alte buzunare…

    Cam spre chestia asta se tinde…

    Intotdeauna cand se face o lege, etc trebuie sa se tina seama, ca in medicina, ca in primul rand sa nu faca rau…
    Sunt sigur ca pot fi gasite solutii ca lucrurile sa fie corecte de ambele parti respectand principiul de mai sus…

    00
    • @geretus: pana prin 2008, dacă tin bine minte, am lucrat ca angajat. uneori am reusit, alteori am dat greş.

      ideea e simpla: ori faci targetul, ori nu il faci şi pleci. daca patronului ii pleaca doi oameni care nu fac targetul şi el trebuie sa angajeze si sa instruiasca mereu oameni noi…ghici ce se intampla! exact, scade targetul!

  12. @Zoso
    Ai zis :
    @vlad: nu iti convine? liber. nu e ok să mergi doar la câştig şi să ai doar drepturi.
    Oare nu poti sa zici asta si unui patron ?
    Patroane , nu e ok să mergi doar la câştig şi să ai doar drepturi !

    00
  13. „Locul de munca nu-i garantat prin Constitutie”

    In schimb drepturile tale ca angajat sunt stabilite prin CM. Chiar mai mult de atat, daca drepturile conf contractul tau individual sunt mai mici decat drepturile din CM, cele din CM au prioritate

    maine poimane o sa vreti si dreptul angajatorului de a fute angajatele, dreptul angajatorului de a plati cand vrea pl lui salariu si alte drepturi minunate.
    Cei drept, in perioada asta, locurile de munca is la fiecare coltisor de strada

    00
  14. Nu stiu de ce exista impresia ca toti angajatorii vor sa stoarca tot din angajati si dupa aceea sa se descotoroseasca de ei.
    In toate cazurile pe care le cunosc eu, obiectivele sunt fixate de catre angajator/manager impreuna cu angajatul/subalternul si pot fi negociate, de asta depinzand si remuneratia.
    Nici un angajator/superior cu scaun la cap nu-si doreste un rulaj mare de personal, deoarece trece ceva timp pana persoana nou angajata deprinde skill-urile necesare pentru indeplinirea sarcinilor. Ok, ma refer aici la cei care au macar o calificare si nu sunt muncitori necalificati, usor inlocuibili.
    Prin faptul ca este mai usor pentru angajator sa renunte la cei ce nu fac fata cerintelor jobului, este mai simplu pentru oamenii buni sa se angajeze, deoarece se elibereaza locuri de munca. Iar cei la care se renunta pot sa-si da seama trebuie sa-si dea silinta mai mult si sa se faca seriosi. Sau sa-si schimbe domeniul de activitate. Insa de obicei in Ro cei dati afara se apuca sa bombane si sa zica ca au fost dati afara pentru ca au venit altii cu pile.

    00
  15. @Ninjapedia
    Ori esti un fericit ca nu ai dat de ei , ori povestesti din alta tara ori esti patron . Patronii sunt tot romani , multi din ei cu aceleasi apucaturi mizere ca si angajatii care freaca menta si vor drepturi si bani degeaba . Legea asta trebuie gandita foarte bine inainte de a se lansa .

    00
  16. „ori faci targetul, ori nu il faci şi pleci”
    bai zoso. Mai uite-te ma si tu pe bestjobs, mai atinge si tu piata muncii din Ro. Nu exista o asemenea oferta incat sa iti bagi pl si sa pleci. adica, iti bagi pl si pleci la un moment, dar nu asa rapid.

    „muncitori necalificati, usor inlocuibili”
    aha. si pe drepturile astora putem sa ne pisham, nu?

    00
    • @animaloo: muncitorii necalificaţi dau la lopată. sapă o groapă. Păi stai, şefu, că am lăsat târnăcopul acasa…

      nu exista alternative pentru ca 90% sunt necalificaţi pentru jobul la care aplică. si nu ma refer la diplome, ci la experienţă.

  17. zoso, lasa capacitatile gigeilor. Ninja isi baga pl in toti „muncitorii necalificati”. si d-asta intrebam, pentru aia nu tre sa existe drepturi?

    Pe vremea cand lucram la santier (Ipsos adica), aveam colegi care munceau pana pe la 12-1 noaptea, pentru a respecta termenii. Termeni stabiliti de clientii francezi (practic compania mama), care nu tineau de loc cont de numarul de oameni pe proiect.

    Aia ce sa faca? sa schimbe locul? Rahat, toate companiile astea au aceeasi politica, deci schimbarea era doar de sefi
    Daca ar mai fi si reglementata chestia asta, ar fi de toata jena

    00
  18. @zoso: Dar e ok ca angajatorul sa aiba doar drepturi, nu?

    00
  19. @zoso: Si atunci nu crezi ca mai bine se face un cod al muncii echitabil pentru ambele parti decat sa se faca unul in care doar se inverseaza sensul pulii?

    00
  20. Era vorba de criterii fara control, zoso. Omiti cu buna stiinta cuvantul „unilateral”. Criteriile se vor trece pe un Aditional care nu se depune la ITM. La ITM se depune doar acel CIM. Deci sula control independent. Deci, smecherie.
    Actualmente femeile care au indraznit sa nasca sunt date afara prin desfiintarea postului. O smecherie simpla, folosita de toti.
    Ministrul muncii, spune cu maxima ipocrizie ca noua lege va elimina acest abuz. Adica femeile vor fi date afara printr-un raport de evaluare negativ. In unele cazuri facute de un şef ofticat ca n-a primit fofo la birou de la impricinată.
    Si apropo, faza cu „e afacerea mea pot face ce vreau” nu tine. E specifica doar famiglilor.

    00
  21. Daca macar pentru 10% din angajatori ar conta „brandul” si i-ar interesa sa pastreze firma pe o mai lunga perioada de timp ai avea dreptate. Dar cum marea majoritate a angajatorilor nu incep o afacere in Romania daca nu isi dubleaza investitia intr-un an, daca nu mai fac si afaceri la negru (cu stirea anumitor functionari publici), cum nu ai putea incepe o afacere fara ca bugetul alocat sa cuprinda 20-50% cheltuieli neprevazute – SPAGI, daca ar exista principiul concurentei fara ca cel pe care il concurezi sa-ti trimita j’de mii de controale, mai ales daca are si prieteni in politic, daca te-ai putea ridica la un nivel mare de castig fara sprijin politic si fara contributii la divers partide, in cazul asta as crede ca sunt angajatori pe care ii intereseaza calitatea angajatilor.
    Dar aia care sunt, sunt atat de putini si in special la firmele cu numar mic de angajati incat nici nu conteaza.
    Asa ca daca le dam mana libera nu o sa mai fie angajati ci iobagi, o sa ne intoarcem la 1900, cand Ford facea linie de productie la masini in America iar in Romania se taiau cu coasele.

    00
  22. Zoso, extrem de pertinent articolul. Spui ca pentru un salariu net de 1000 de lei, o firma da statului contributii de 766 de lei. Insa nu „doar” asta e problema. Problema reala este birocratia, nepasarea dar mai ales lipsa de actiune.

    Sa iti dau un exemplu simplu. In august 2010 am cumparat , si alaturi de cativa parteneri straini, ne-am apucat sa facem siteul. Toate bune, in 2 luni aveam deja un beta de toata frumusetea, si cateva firme din afara dornice sa angajeze romani calificati (targetul nu era sa oferim o platforma de recrutare obisnuita, ci una dedicata celor cu facultate). De atunci, 6 luni au trecut. 6 luni in care noi, 3 oameni cu MBA nu am reusit sa completam corect o notificare de 2 pagini pentru protectia datelor personale.

    Ma gandesc ca asta e singurul motiv pentru care nu reusim sa o obtinem, faptul ca noi nu suntem in stare sa completam formularul. Sunt convins ca faptul ca ei nu raspund la telefoane, ca raspund la mailuri dupa zeci de zile sunt doar amanunte, pe care noi (implicati fiind in chestia asta), tindem sa le exageram.

    Romania e tara mea. Si sunt mandru ca sunt roman. Atat de mandru incat de fiecare data cand am auzit povesti cu mediul de afaceri romanesc/birocratie/sistem, am incercat sa vad partea plina a paharului. Adevarul trist este insa ca avem multe de invatat. Emigrarea nu e o solutie. Solutia reala e reformarea sistemului in sine, aducerea de oameni noi, calificati, care sa isi faca treaba cu dedicatie si pasiune.

    00
  23. @Zoso : @vlad: nu iti convine? liber. nu e ok să mergi doar la câştig şi să ai doar drepturi.
    Nu-mi aduc aminte ca angajatorul sa fie partener cu mine. Ma refer la drepturi si beneficii nu la vrajeala „suntem o echipa” si altele de genul.
    In conceptia mea eu angajat ofer unui angajator obiectul muncii mele in conditii stabilite de comun acrod, DE LA INCEPUT, ca pe un serviciu pe care el trebuie sa mi-l plateasca. Daca angajatorul i se scoala lui pe parcurs ca nu-i mai place e problema lui atata timp cat eu mi-am indeplinit obligatiile stiplate DE LA INCEPUT. Ca s-au schimbat conditiile economice, ca a dormit prost azi-noapte, ca nu stie sa faca bussines mi se rupe, e problema lui pe care trebuie sa si-o rezolve. Asa cum si daca eu nu-mi fac treaba poate sa ma zboare oricand.

    00
  24. Te rog eu, lasa-mi si mie comment-ul, daca tot exprimi cu asa fluenta multe idei, macar permite si alte opinii. (nu mai fa ca data trecuta si nu-mi mai sterge commentu)
    Daca omu’ (zozo, ah scuze : zoso) e propagandistu’ lu’ base, nu vi se pare normal sa sustina proiectele si initiativele actualei guvernari? Intrati in dezbateri daca e bine sau rau de parca ar mai trebui dovedit ceva, ca si cum ar exista dezbatere. In democratie (ca de altfel si in fostu’ comunism) toti suntem egali dar unii sunt mai egali ca altii. Asa e si cu legile astora. Gandite? Da’ de unde. Pai cine credeti ca sunt platiti sa gandeasca legi echidistante, productive si care sa porneasca + sustina o dezvoltare durabila si stabila? Exact, pulea.
    Propaganda, peste propaganda, peste propaganda…….

    00
  25. hai s-ami dau si eu cu presupusul despre cum se intampal in compania mea:
    1. KPI -urile se impup de manageri. Fara discutii, fara negocieri.
    2. Bonusurile, in caz de indeplinire KPI, le iau doar managerii, niciodata „clasa muncitoare”.
    3. Target-urile se stabilesc cam asa : CEO spune: tre’ sa vinzi de 10 lei, managerul iti spune de 15 lei, urmatorul sef ierarhic 20 si la mine ajunge 25 de lei. Eu fac 21 si toata lumea e happy, mai putin eu care mi se taie din leafa ca n-am indeplinit KPI-ul. Si, a naibii! din schema de mai sus toti si-au facut targetul si evident isi iau bonusurile ! Daca ti-as spune si la cat se ridica aceste bonusuri ai ameti ! Dar probabil eu sunt un handicapat ca nu sunt in stare sa……achizitionez o pozitie superioara in schema !
    Deci cu ce noutati vine noul cod al muncii din punctul asta de vedere ?

    00
  26. Nu aproba : sorry de cele cateva greseli anterioare, n-am mai recitit inainte de a trimite…am fitilul scurt si imi creste tensiunea ori de cate ori imi amintesc de chestiile astea …

    00
  27. Asta se intampla cu un om care nu mai are contact direct cu piata de munca propriu-zisa: gandeste ca Zoso. Zoso care tot mai interactioneaza cu viata de zi cu zi. Si va mai mirati cum de guvernantii nu mai sunt ancorati in realitate.

    00
  28. Faza mai naspa e ca angajatul roman nu isi cunoaste oricum drepturile sau daca le cunoaste nu se lupta pentru ele.

    De frica.

    Frica de a nu-si pierde locul de munca, frica de a nu fi nedreptatit de sef, frica de a nu se duce vestea „in piata” ca-i reclamangiu.

    De aia angajatul roman suporta nenumarat ore suplimentare care nu-i vor fi platite in veci, tratarea preferentiala a sefului in functie de cat de pupincurist esti, salariul platit o parte pe cartea de munca o parte la negru, perioade de proba prelungite care mascheaza de fapt dorinta patronului de a te schimba rapid daca incepi sa ridici pretentii.

    O, da patronii nu vad nicio problema din a rula personal, cu toate cheltuielile legate de instruire. Tot un subordonat va sta pe langa noii veniti, nu patronii. „Nimeni nu e de neilocuit” asta e principiu dupa care se ghideaza.

    Patronilor romani le plac oamenii muncitori si rezistenti la tot soiul de magarii.

    Cat despre evaluarea performantelor exista deja in multe companii serioase si e chestie foarte ok, atat vreme cat obiectivele sunt SMART.
    S – specific;
    M – masurabil;
    A – (de) atins/abordabil;
    R – relevant;
    T – incadrat in timp.

    O parte din reactiile de mai sus sunt intemeiate, angajatorul roman este predispus la abuzuri iar angajatul oricum nu se apara. Repet, de frica! Sunt cateva companii serioase, insa acestea reprezinta o picatura intr-un ocean. Nu uitati ca traim in Romania!

    00
  29. Ioana, lucrurile nu stau neaparat asa. Din experienta mea (limitata desigur), angajatii romani nu sunt productivi. Eu nu iti pot da 2 lei, daca tu produci 1, e atat de simplu. Daca vorbim de sectorul privat, lucrurile sunt si mai clare. Intr-o companie sanatoasa, nimeni nu e de neinlocuit. Motivul e ca o companie bazata exclusiv pe un angajat este predispusa riscurilor.

    00
  30. Unii comentatori mai socialisti (sa nu zic comuisti ca au trecut 20 de ani de realizari marete in capitalism) s-au impiedicat de formularea „dreptul angajatorului de a stabili unilateral obiective”. E iobagie, sclavagism!!! In engleza este un termen familiar celor care lucreaza in IT: „deadline” – si asta e tot un obiectiv unilateral stabilit de angajator.

    Bun venit in capitalism ;)

    00
  31. „Oare nu poti sa zici asta si unui patron ?
    Patroane , nu e ok să mergi doar la câştig şi să ai doar drepturi !”

    @Claussit: Cand unui patron nu ii merge afacerea, inchide samdramaua si pleaca acasa. Nu ii cere bani angajatului, si nici nu face greva ca sa ii dea altcineva bani.

    Mi se pare aberant sa ai angajati care se pisa pe tine pentru ca ii apara legea, sau pentru ca e tare sindicatul. Acum vreo 2 saptamani, oamenii de la Ford dadusera afara o gramada de muncitori pe care ii prinsesera beti la munca. Normal ca toti au dat Ford in judecata, noroc ca astia angajasera detectivi particulari care stransesera dovezi solide.

    Voi va plangeti ca munciti din greu si ca patronii va exploateaza, dar problema e cu restul de 90% dintre muncitori, care freaca duda si pacalesc sistemul, pe modelul timpul trece – leafa merge, care fura de la fabrica/firma. Old school philosophy. Da, sunt si cazuri de oameni muncitori, seriosi, care sunt abuzati de patroni idioti, dar acestea sunt exceptii. In contextul asta cred ca e nevoie de o lege dura care sa indemne oamenii la munca, nu de o crestere a libertatilor angajatilor care freaca menta.

    00
  32. T&T: ai vorbit cu CEO-ul despre situatie? Ce raspuns ai primit?

    00
  33. @Mihai-Grecia: nu sunt de acord cu atitudinea „mi se rupe de problemele firmei”. Dincolo de vrajeala cu „suntem o echipa etc”, tie chiar nu-ti pasa daca firma pentru care lucrezi are profit sau pierderi? Daca are pierderi, nu te gandesti un pic ca bonusul tau e pe duca? Cat a valorat munca ta daca firma a avut pierderi? Sau poti sa te gandesti la reversul medaliei, tu dai bonusul inapoi daca ti-ai facut obiectivul din cauza unor factori externi? Uite de exemplu dupa ce Huidu a pupat un copac in Austria, vanzarile de casti s-au triplat. Crezi ca vreun manager de la Decathlon a dat vreun ban inapoi?

    00
  34. Ce spune zoso ii esenta sistemului capitalist: muncesti pe cat vreau sa-ti dau, nu-ti convine, pleci. Dar problema nu e asa simpla. Gogu, muncitor necalificat, salariu de 6 milioane pe luna, de-abia ii ajung sa intretina nevasta si copilul (consideram ca Gogu e baiat bun si muncitor, dar nu il ajuta capul sa castige mai mult sau e din satul Pocreaca). Seful ii zice: bagi norma de 10 metri de sant in loc de 6. Stiu ca poti, am incredere in tine. Daca nu termini in cele 5 zile, poti sa vii si in weekend, ai cheia de la biroul tau ;) Daca nu-ti convine, pleci. Si gogu se gandeste: Mi-as baga pusca in serviciul astuia. Dar daca plec, maine o sa angajeze unul in foame mare care o sa dea la tarnacop pana moare, apoi altul. Eu daca plec, o sa caut 2 luni pana gasesc alt loc, acum e iarna, in timpul asta tre sa si mananc, imi trebuie si izmene ca e frig. Asta chiar daca lu’ patronu’ o sa ii vina sa zica peste 2 saptamani ca vrea 15 m de sant. Ca sa nu mor de foame o sa chem si nevasta si copilul sa sape 7/7. Ii deja iobagie. Ideea e ca patronul poate sa stea 5-10 zile fara angajat la santuri pe cand somerul poate sa stea nemancat maxim 2 zile.
    Consider ca trebuie ca legea sa protejeze pe fiecare, si pe patron si pe angajat de abuzuri. In bucuresti/orasele mari se poate aplica eventual ce zici tu, dar nu in toate oraselele.

    00
  35. @neaorin: Tu chiar crezi ca vreodata o sa primesti reply de la vreun CEO? Incearca de exemplu cu Larry Ellison. Iti spune ceva numele asta pre-google search?

    00
  36. @vlad: bine ca esti tu oracol :)

    00
  37. @Zoso
    Sunt de acord cu tine ca la un moment dat, un patron responsabil isi va revizui strategia…
    Doar ca nu se intampla de fiecare data asa, si in plus, pentru tine ca angajat, nu te incalzeste ca dupa ce pleci tu, isi da el seama ca-i bou…
    In afara de asta, nu-i asa ca in cazul in care vrea sa scape de un angajat ( pt ca nu-i place de ochii lui de ex.) are acum posibilitatea s-o faca instant?
    La modul real, lucrurile stau putin altfel decat in teorie… si legea ar trebui sa avantajeze ambele tabere, nu numai pe unii…

    00
  38. @vlad: nu cred, stiu. Nu stiu de Oracle dar de la o companie comparabila iti spun sigur ca s-a primit reply. Evident, senderul era angajat, nu un oarecine de pe strada, si a stiut sa prezinte problema asa cum trebuie. Conteaza si lucrul asta.

    00
  39. @neaorin: Afla ca la Oracle a fost sedinta cu team-ul din Ro pe un anumit produs (destinat pietei americane in principal) si unul din oamenii aflati pe treapta a 3-a ierarhica in top management(deci aflat in top 20 oameni din oracle – companie cu sute de mii de angajati worldwide). I s-au comunicat toate problemele, si le-a notat atat pe hartie cat si pe laptop si NU A FACUT absolut nimic.
    Rezultat: jumatate din echipa(inclusiv managerul de aici) si-a bagat piciorul si a plecat.

    00
  40. „In engleza este un termen familiar celor care lucreaza in IT: “deadline” – si asta e tot un obiectiv unilateral stabilit de angajator”

    haha. Ce prost esti.

    00
  41. „unilateral” – aici e problema
    sunt firme unde discuti frumos cu seful direct ce se intampla la anul si ce tre’ sa faci pentru a atinge anumite obiective pe firma…nu dupa muschiul „patronului jmeker si ciumec”

    intotdeauna adevarul e la mijloc si niciodata situatiile, opiniile sau alte asemenea probleme extreme NU sunt bune, impiedica progresul

    00
  42. Am o mare scirba pt sindicatele din Ro si trag spre centru-dreapta, insa:

    dreptul angajatorului de a stabili unilateral obiective de performanţă individuală pentru salariaţi şi criterii de evaluare

    cuvintul de baza aici e „unilateral”. Asta ar permite unei companii sa te zboare fara nici o recompensa dupa ce ai tras ca sclavul 20-30 de ani doar pt ca au gasit pe unu mai tinar si dispus sa munceasca pt 95% din salariul tau si/sau sa isi sacrifice viata si sa faca mai mult overtime decit tine.

    Am vazut ca te mai dai pe reddit. Vezi ca mai sunt thread-uri p’acolo cu ce mizerii patesc aia in US, unde deja nu mai e democratie ci „corporatocratie”. Crede-ma, nu vrei sa se ajunga acolo. Americanii cad incet-incet inapoi spre secolul 19, mai au putin si trimit copiii inapoi la munca in mine.

    Europenii, asa socialisti cum sunt, au deocamdata cel mai bun echilibru mai bun intre goana dupa profit si protectia sociala.

    00
    • @c3: bună aia cu echilibru. de aia romania nu produce nimic, de aia statele PIGS sunt in galeata. pentru că avem echilibru.

  43. astia care se plang de criteriile de performanta (KPI) ca ar putea duce la abuzuri, poate ar trebui sa stie ca, cf proiectului de modificare a CM, acestea se aduc la cunostinta angajatului (pe semnatura!), impreuna cu CIM si fisa postului,. la momentul semnarii contractului

    practic, dear parasite, din prima clipa stii ce ai de facut si esti liber sa accepti sa nu

    nu este nici un abuz aici…

    Vali, tie iti face placere sa atragi toti ratatii pe aici? :P :D :))

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube