Muncă: recrutarea de seniori

Am niște prieteni care sunt seniori la jobul pe care îl fac. Bagă cărbuni de 10-15 ani, țin cu compania, nu sunt lepre din alea cărora nu le pasă dacă dă faliment sau nu, nu sabotează, nu au reclamații împotriva lor, nu pleacă imediat ce li se oferă 50€ în plus.

Unul dintre ei a refuzat de două ori să fie promovat în middle management și preferă să plece la altă companie pe o poziție similară, doar ca să fie lăsat în pace și să scape de imaginea unui coleg care s-a transformat într-un “monstru” după ce a fost promovat, pentru că viața e grea când ești manager, trebuie să iei decizii, trebuie să vorbești altfel cu oamenii, trebuie să uiți cum se face treaba și să te dai cu ăia de sus dacă vrei să ajungi și tu acolo.

Alți doi ar vrea, la fel, să plece pe poziții similare în alte companii, pentru că aici simt că se plafonează. Sunt deja de 3-5 ani pe aceeași poziție, au mai făcut un curs, au mai făcut un pas lateral, deja rutina îi macină. Sunt îngroziți și scârbiți de cum se desfășoară procesul de recrutare. De la întrebări despre chestii care sunt în CV la lipsa de respect pentru om și experiența lui la pierdutul timpului cu faze de genul “știm că sunteți senior, dar poate vreți un salariu de debutant”.

Pe lângă asta, vreo doi project manageri care au plecat de la joburi decente și preferă să facă freelancing la 40+, pentru că nu mai suportau stresul corporatist. Da, bătaie de cap, da, venituri nesigure, dar nu fac muncă substandard și nici nu depind de oameni pe care îi detestă.

Băi, oamenii fug de joburi. Nu de muncă, nu de responsabilitate, de proceduri inutile, de interviuri ineficiente, de crispare corporatistă, de hârțogăraie. Pline companiile de oameni capabili, care nu vor bătăi de cap, se mulțumesc cu 25% mai puțin la salariu și dorm liniștiți.