Motorola Moto G200 5G review

Motorola G200 e un telefon din zona upper-midrange anunțat în luna Noiembrie 2021 și lansat în Decembrie.

Specificații

Pe scurt:

  • SoC: Snapdragon 888+ 5G
  • RAM: 8GB
  • Stocare: 128GB sau 256GB (UFS 3.1)
  • Display: LCD, 6.8″, 1080×2460 (FHD+), 144Hz, HDR10
  • Camere: 2 Camere (108 MPx, 8MPx) + Senzor ToF + Cameră frontală
  • Baterie: 5000mAh
  • Altele: dual-sim, NFC

Construcție, facilități

Cu un display de 6.8″ și baterie de 5000mAh, telefonul pare destul de masiv și e destul de greu (202gr). Fiind, totuși un mid-range, nu găsim Gorilla Glass pe display, iar carcasa (spate și laterale) este din plastic. Plasticul pare calitativ (atât cât poate fi plasticul…), iar mie chiar îmi place culoarea (Stellar Blue).

În pachet, telefonul vine cu o husă de protecție din silicon transparent, puțin cam masivă pentru gustul meu. Nu am simțit nevoia s-o folosesc (și făcea telefonul, efectiv, mai mare și butucănos), dar cum am menționat anterior nu am reușit să-l zgârii.

Totuși, același lucru nu poate fi spus și despre display. Fără Gorilla Glass, am reușit în a treia zi de folosire să-l zgârii pe display. Zgârietura e fină, dar se vede la lumină (vezi prima poză). Nu recomand folosirea acestui model pe termen lung fără folie pe ecran.

Slotul SIM este în partea de jos a telefonului, în partea stângă a portului USB Type-C. În partea dreaptă a portului este difuzorul telefonului… difuzor care poate fi acoperit mult prea ușor cu degetul. Astfel că în momentul în care întorci telefonul în mod landscape (pentru un clip sau un joc), inevitabil vei acoperi total sau parțial găurile respective și nu vei mai auzi nimic.

Pe partea stângă avem butonul de Google Assistant, buton care nu poate fi remapat (schimbat), deci pentru majoritatea oamenilor este complet inutil. Pe partea dreaptă butoanele de volum precum și butonul de power/cititorul de amprente.

Modulul de camere este masiv, după cum se poate vedea din poze, și automat nu va putea sta niciodată drept pe o masă – puțin enervant dacă vrei să citești ceva cu telefonul pe birou.

Cititorul de amprente e rapid și precis, n-am avut probleme în folosirea lui.

Telefonul nu are nici jack de 3.5mm și nici slot de card.

Software

Moto G200 vine cu Android 11 și cu security update din Octombrie 2021, ceea ce e puțin cam dezamăgitor, dat fiind că Android 12 a fost lansat pe 4 Octombrie 2021. Dar partea cu adevărat deranjantă este că Motorola nu a promis decât un singur update pentru acest model, adică cel la Android 12…

Dată fiind „reputația” Motorola în privința update-urilor, nu mă aștept să vadă Android 13 vreodată, iar 12 nu prea curând.

Skin-ul Motorola se numește My UX și e curat și foarte apropiat de look-ul Android curat. Funcțiile adiționale sunt integrate subtil în meniul Settings.

My UX are câteva funcții drăguțe adăugate, din care merită amintite gesturile pentru Fast Torch, Quick Capture și Swipe to Split. Astfel, dacă faci un „Karate Chop„, poți să aprinzi lanterna; o întoarcere rapidă din încheietură deschide camera, iar swipe-to-split împarte ecranul în două pentru funcționalitatea de „split screen„.

Pe partea de personalizare, opțiunile sunt relativ simpluțe – există opțiunea de Styles prin care puteți personaliza launcherul Android: opțiuni de culoare de accent, fontul, forma iconițelor, precum și layout-ul aplicațiilor (5×6, 5×5, 4×5 etc.).

Pentru cei pasionați de jocuri, există un overlay numit Gametime (pe care nu mă lasă deloc să-l prind în screenshots…), care oferă opțiuni precum trecerea telefonului în High Performance sau îmbunătățirea sensibilității ecranului. Tot aici aveți posibilitatea de a face streaming direct pe Twitch sau de a captura clipuri, sau a bloca complet notificările/apelurile când vă jucați. Moto G200 este compatibil cu funcția Acoustic Lights, care, în jocuri suportate (Call of Duty, PUBG) care luminează porțiuni a ecranului când un sunet este detectat a veni dintr-o direcție anume.

O chestie drăguță pentru cei care au dispozitive IoT prin casă o reprezintă dashboardul ce apare la o apăsare lungă a butonului de power, de aici aveți un control rapid pe dispozitivele care sunt legate la Google Assistant, si puteți schimba și rapid între cardurile pe care le aveți în Google Pay.

Moto Ready For

Una dintre cele mai interesante funcții, din punct de vedere tehnic, este Moto Ready For. Dacă ați auzit/văzut Samsung DeX, ei bine este cam același lucru.

Moto Ready For Desktop

Pe scurt – puteți conecta telefonul la un Monitor (printr-un cablu USB Type-C ➜ HDMI / DisplayProtocol), activați funcția Ready For si aveți o experiență PC-like direct din telefonul vostru, evident, de preferat să aveți la dispoziție și o tastatură+mouse bluetooth pe care să-l conectați.

Ready For funcționează si pe televizoare compatibile cu funcția „Screen Sharing” (Miracast, Wireless Display), dar poate fi folosit și de pe un PC existent, prin Remote Desktop Protocol (RDP). Pur și simplu descărcați Aplicația pentru Windows, scanați codul QR si e suficient să porniți la treabă.

O parte bună este că poți folosi telefonul în același timp pentru orice altceva, nu te împedică să suni/dai mesaje etc.

Totuși, pe cât de interesant mi se pare din punct de vedere tehnic, nu m-aș vedea folosind așa ceva.

În primul rând, ca să-ti crești productivitatea, ai nevoie de un monitor și o tastatură+mouse pe bluetooth. Presupun că funcționează și cu un hub USB Type-C, dar timpul scurt petrecut cu telefonul nu mi-a permis să achiziționez unul de test. Motorola vinde un dock pentru așa ceva, dar evident că nu și în România, și nici nu-i văd prea mult utilitatea: nu are hub inclus.

Dacă ai deja monitor+tastatură+mouse, cel mai probabil ai deja un PC sau un Laptop. Poți aduce argumentul că nu iei laptopul peste tot cu tine, te duci la birou fără, dar dai de aceeași problemă: ce faci cu lipsa de tastatură?

În plus, multe aplicații nu se comportă prea plăcut în modul desktop. Nici la capitolul jocuri nu e tocmai minunat, pentru că majoritatea sunt optimizate pentru touchscreen și nu acceptă comenzi de la tastatură și e aiurea să încerci să reproduci mișcările de touchscreen cu mouse-ul.

Mi-ar fi plăcut să îi pot găsi o utilitate, dar pur și simplu nu am reușit.

Singura chestie căreia poate i-aș găsi o utilitate ar fi funcția de Use your phone as your webcam, super simplă de folosit. În caz că nu ai alt webcam la dispoziție, face o treabă bună.

Baterie

Moto G200 are o baterie de 5000mAh, și vine la pachet cu un încărcător de 33W (ei îl numesc Turbo Power) cu mufă… USB Type-A ➜ Type-C. N-am înțeles de ce mai vin încărcătoarele în ziua de azi cu mufă Type-A, dar sper să se ocupe UE de chestia asta în curând, precum au promis.

În testele mele cu un încărcător de 65W și un cablu Type-C cu afișaj, telefonul sa încărcat la maxim 27W. Aș fi vrut să pot măsura direct cu încărcătorul din cutie, dar nu am nici un alt tip de watt-meter cu Type-A.

Un mare minus pentru mine este lipsa încărcării wireless, și nu știu de ce s-ar fi zgârcit la treaba asta. Plasticul de pe spate e perfect pentru încărcare wireless…

Ca durată de viață, am scos undeva la 5 ore în joc, cu telefonul setat pe High Performance și cu luminozitatea la maxim. Nu e rău, dar nici minunat. E oarecum fix la ce mă așteptam. În utilizare normală, terminam ziua cu 20-25% baterie rămasă, în condițiile în care eu stau cu absolut toate funcțiile pornite: bluetooth, wifi, date mobile, sincronizare activă mereu, nfc etc.

Pe partea de software și management al bateriei, Motorola are funcții de optimizare a încărcării, Optimised Charging – astfel că, în timp, telefonul învață tiparul de încărcare al utilizatorului, mai exact ora de la care îl scoateți de la încărcat, si încarcă bateria în așa fel încât să optimizeze durata de viață.

Tot la același capitol, mai există Overcharge Protection, care limitează încărcarea la 80% dacă nu scoateți telefonul din priză după 3 zile, precum și Adaptive Battery, funcție de detectează aplicațiile utilizate rar și le limitează posibilitatea de a suge baterie inutil.

Display

Ecranul de 6.8″ are o rezoluție de 1080×2460, IPS LCD-ul este de o calitate decentă (mi se pare mai bun ca cel de pe Xiaomi Mi 10, de exemplu). Culorile sunt reproduse OK, dar evident nu se apropie de cele negrul OLED.

În Setări, ai posibilitatea de a limita refresh-rate-ul fie la 60Hz, 144Hz sau „Auto”. Am folosit telefonul pe Auto, și nu am observat în nici o aplicație să treacă de 120Hz. Evident, dacă-l setezi pe 144Hz acesta va funcționa corect.

Cum am adus aminte si în alte recenzii de-ale mele, nu sunt neapărat fan al ecranelor cu refresh mare, și sunt încă de părere că sunt relativ inutile. Efectul nu e atât de minunat pe ecrane mici, de telefon. Da, pe un monitor mare pt. PC e chiar mișto.

Aș oricând refresh rate-ul mare pe o rezoluție mai mare (1440++) și OLED.

Gaura din ecran, pentru camera frontală, mi se pare imensă, și deși la alte telefoane m-am obișnuit rapid cu ea, aici o observ continuu.

Camera

Camerele lui Moto G20 sunt decente, nu minunate, nu sunt la nivel de flagship, dar mai mult decât OK pentru un mid-range.

Pe spate sunt 2 camere:

  • 108 MPx, ƒ/1.9, „wide”, Ultra Pixel, PDAF
  • 13 MPx, ƒ/2.2, „ultrawide”
  • 2 MPx, ƒ/2.4, senzor de adâncime „ToF”

Pe telefon pozele par foarte OK, numai bune de pus pe Instagram sau Facebook.

Totuși, o dată ajunse pe PC, se vede lipsa detaliilor si momente în care softul camerei a decis să folosească un shutter-speed mai mare, iar pisicile din poze au ieșit mișcate…

Camera principală folosește o tehnică numita Pixel-Binning (9-to-1), astfel că în mod normal pozele le veți realiza la 12 MPx.

Nu am reușit să înțeleg ce cameră folosește pentru modul Macro (cu care am petrecut cel mai mult timp). Pozele ies la 13 MPx, ce ar da de înțeles că sunt făcute cu camera secundară („ultra-wide”), dar n-am găsit informații exacte pe nicăieri.

Softul camerei este relativ simplu de folosit, nu are cine știe ce funcții creative, dar există Live Filter (care nu are, de fapt, decât niște moduri de culoare diferite…), Ultra-Res (108 MPx), există un mod de Scanat documente, există și un mod Cinemagraph care este destul de ușor de folosit (totuși, pisicile n-au vrut să coopereze cu mine să scot ceva decent…), precum, evident, și modul Pro.

Cea mai mare problemă pe care am avut-o a fost chiar cu aplicația Camera. Deseori nu o puteam porni. Și dacă s-ar fi întâmplat o singură dată, sau de două ori, n-ar fi fost mare lucru, dar în ziua în care am făcut cele mai multe poze, aplicația a crăpat de cel puțin 10 ori într-un interval de 2 ore.

Telefonul filmează 8K la 30 FPS, sau 4K până la 60 FPS. Nu am avut ce să filmez, marea era liniștită, și în altă zi pe frigul ăsta n-am ieșit de nebun pe plajă…


Bune

  • preț foarte bun pentru Snapdragon 888+
  • conectivitate 5G
  • display decent IPS LCD, 144Hz
  • încărcare rapidă (33W)

Rele

  • politică dezamăgitoare de update-uri
  • lipsa Gorilla Glass a dus la zgârierea display-ului în prima săptămână
  • softul camerei crapă în continuu
  • lipsă încărcare wireless

Motorola Moto G200 5G este disponibil pe eMag la 2099 Lei.

Disclaimer: Telefonul a fost pus la dispoziție de către Motorola, dar acest review nu este unul sponsorizat.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

42 comentarii

  1. Nu am reușit să înțeleg ce cameră folosește pentru modul Macro (cu care am petrecut cel mai mult timp). Pozele ies la 13 MPx, ce ar da de înțeles că sunt făcute cu camera secundară (“ultra-wide”), dar n-am găsit informații exacte pe nicăieri.

    Cu degetul ai încercat?

    00
  2. Astept telefoane mai mici cu Android si specificatii bune. In curand va trebui sa schimb S10e-ul meu si din pacate nu am prea am alternative.

    00
  3. Am avut Moto G2, G3 si Z3.
    Toata gama G pana pe la G4 a fost excelenta pe segmentul Mid-Range. Android curat, fara bloatware, o minunatie.
    Apoi am trecut la modelul Z3. O ciudatenie tehnologica, foarte subtire, baterie mica, dar puteai sa-i pui tot felul de accesorii (o alta baterie suplimentara, camera foto, joystick, imprimanta).
    Cand au fost la Google si la inceputurile perioadei Lenovo, erau ok. Acum, nu ma mai atrag deloc. Inca astept un zvac de la Moto sau HTC, fostele mele iubiri in materie de smartphones :(

    00
  4. Pentru banii ceruti, mi se pare ca ofera foarte multe. S-a mai facut economie pe ici pe colo, dar e de inteles.
    Legat de usb A, majoritatea nu avem mac, deci avem USB A pe laptop-uri/pc-uri si USB C nu e atat de des intalnit. Deci eu vad USB A ca un plus.

    00
    • Comentariul ăsta cu „nu avem mac” e gratuit și cam stupid, nu cred că asta a vrut Znuff să zică, dimpotrivă, cre’ că ce voia să spună e că USB-A e cam obsolete și că ai cărămizi cu USB-C pe toate drumurile și n-are nici un sens să mai umbli cu cabluri altfel decît USB-C – USB-C decît, cel mult, dacă vrei bătăi de cap.

    • Toate „cărămizile” cumpărate în ultimii ~3 ani au Type-C. Cabluri am cumpărat doar Type-C în ultima vreme.

      Nici eu n-am Mac – mă rog, am un MacBook din 2011, dar nu se pune. Desktop-ul are cel puțin un port Type-C, mai toate laptopurile vândute în ultimii 3-4 ani au si ele Type-C (până și alea ieftine).

    • Dar marea majoritate raman USB A. La pc-uri, laptop-uri, trenuri, masini, etc. am vazut de cele mai multe ori USB A. Am 10 incarcatoare prin casa, unul singur are USB C.

      00
    • Și nu crezi că e timpul să schimbăm? :)

    • kkt, produsele apple s-au ieftinit practic, au ramas relativ aceleasi preturi dar inflatia a crescut, daca e sa compar cu flagshiturile samsung sunt mai ieftini

      00
  5. Pentru mine problema este update de 1 an.Dezamăgitor.

    00
  6. Era un best buy daca, in loc de Snapdragon 888, puneau o generatie mai veche si, de diferenta de bani, OLED in loc de LCD.

    00
  7. De vreo șase ani, doar Motorola folosesc. Am inceput cu G4, apoi am trecut la G6 plus. Acesta are vreo trei ani jumătate și încă se ține bine , deși a fost folosit intens ( juniorul , in primul rand, jocuri, filme etc). De peste un an, Moto G 5G . Telefonul perfect pentru mine. Nu am avut nicio problemă cu el. Nu-mi amintesc sa se blocheze sau sa agate in vreo aplicație.

    00
  8. La un moment dat eram fan seria G de la Motorola, ofereau un telefon foarte bun la un pret decent, era un best buy clar dar de la o vreme au marit preturile mai mult decat eram eu dispus sa platesc.
    Acum parca mi-e greu si lene sa revin de la Samsung la Moto.

    00
  9. Din avion mi se pare ca un pret real la asa ceva ar fi un 1500 de lei maxim. La 2200 de lei cam e pretul unui S20 tanc cu gorilla glas, AMOLED si soft serios pe el.

    00
    • De asta am luat un Edge 20 lite, că are și jack audio, slot de memorie și radio. În rest nu mă interesează, doar să aibă baterie mare și să sune oriunde.

      00
  10. Motorola au un best buy din clasa econonimc si mid range, G30. La 700-750 de lei e unul din cele mai ok calitate pret, nu il bate nimic acum. Face poze decente, mare 6.5 inch, 64 GB memorie, se misca decent, semnal bun, bateria tine mult. E ok pt batrani, pt copii mai mici sau fara pretentii, etc.

    00
  11. Stai ca acum am vazut pretul. Pai cu 2100 imi iau OnePlus 8T

    00
  12. Mai bine un Samsung A52s, ori Realme sau ceva de la Xiaomi. Strict pe soft, OneUI Samsung e top. Da, A52-ul s, n-are performanta brută cu acel 778G, față de 888+, de pe acest Motorola, însă știi măcar că soft-ul e pus la punct cum trebuie și totul e optimizat și primești update-uri, frecvente.

    00
    • E mai echilibrat, per total, deși Motorola sunt superiori la calitatea antenelor de semnal mobil ale telefonului și poate și a GPS-ului, 2 lucruri de care nu prea observ să se vorbească în review-uri, deși sunt relativ importante.

      00
    • Cuvântul cheie este relativ.

      Eu stau în oraș, nu vârf de munte. Ce-ai vrea să zic? „am semnal perfect aici între zeci de antene!!!”. Cu ce te ajută?

    • mda, m-am lamurit si cu samsung, 1/3 updateuri ii dau performanta inapoi, iar daca vrei sa-l folosesti mai mult de 3 ani poti sa spui pa, updateuri canci

      00
  13. Cum ar trebui sa fie orice reviw de telefoane in ultimii ani:
    Nu-ti pasa de bani, esti pe fita >> iti iai ultimul model aparut, eventual Iphone
    Pt restul >> iti iei orice iti permiti, toate fac acelasi lucru, sunt la fel, difera ca design…

    00
  14. unde e fabricat?

    00
  15. Ma bucur ca motorola a venit in ultima perioada cu niste chestii misto si competitive si au avut si buget de marketing incat sa auzim de ele.
    Ma bucur in special pentru ideea de concurenta, ca acum ceva timp aveam impresia ca in afara de apple, samsung si huawei incep sa se rareasca producatorii de telefoane. Dupa caderea huawei vad ca lucrurile s-au schimbat. Sau poate e doar o impresie.

    00
  16. Ecran de 6,8? Puii mei, in ultimii 10 ani a crescut dimensiunea ecranului de 2.0”. Și nu neapărat pentru confortul utilizatorului ci pentru a băga publicitate mai mare și mai multă

    00
  17. „Pe scurt – puteți conecta telefonul la un Monitor (printr-un cablu USB Type-C ➜ HDMI / DisplayProtocol)”

    Nu neaparat. Monitoarele mai noi au port USB-C prin care pot da si semnal video, network, periferice si incarca device-ul in acelasi timp. un fel de dock station

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile