Mirel cel nou

Passat-ul albastru an 2008 stinse luminile și își continuă drumul mai departe prin pădure. Părăsi asfaltul și intră pe un drum forestier. Cei doi bărbați din interior, înalți, tunși scurt, cu costume închise la culoare cu croială clasică nu vorbeau, ocupându-și timpul ascultând stația și fiind atenție la drum.

– Ne apropiem, spuse șoferul.

Pasagerul încuviință dând din cap și duse instinctiv mâna la șold. Ajunseră în spatele unui Forester albstru, an 2004, cu numere de Prahova, era parcat pe marginea drumului și avea portbagajul deschis.

Cei doi bărbați coborâră încet, cercetând împrejurimile. Unul dintre ei se apropie de mașina aparent abandonată, căutând urme de pași.

– Aici trebuie să fie, spuse el, spre dreapta.

Atenți la pantofi, cei doi coborâră un șanț, pe urmele pașilor, spre o mică vale cu un pârâu. Zgomotul metalic înfundat care se auzea dintr-acolo din când în când se opri brusc. Cei doi bărbați încremeniră. Trecu o jumătate de minut, pe ceas, și zgomotul se reluă, la fel și cei doi bărbați drumul. Ajunseră ultimii copaci înainte de vale, iar pantofii lor erau plini de noroi. În vale, un bărbat își făcea de lucru cu o lopată. Cei doi ieșiră la iveală, se priviră unul pe celălalt și unul dintre ei spuse:

– Bună seara, domnu’ Mirel. Ce mai faceți?

Bărbatul încremeni, în timp ce gânduri de toate felurile i se învălmășeau în cap la fel cum cei 180 cai putere ai Forester-ului se învălmășeau să alerge pe șosea. Să fugă? Să îi atace? Să ceară îndurare? Să ofere bani? Să mărturisească tot? Dar, mai întâi de toate, cine erau? Ce căutau aici, îmbrăcați la costum? Săteni din Telega sigur nu. Atunci cine? Polițiști? Nu, că îi știe pe toți doi polițiștii din sat, și nici nu erau în uniformă. Doi rătăciți la costum? Cel mai bine să vadă cât au văzut și cât știu. Poate nu au văzut petele de sânge din portbagaj. Poate nu au văzut ce era în groapă. Poate…

– Haideți cu noi, domnu’ Mirel, că ne așteaptă domnul căpitan în sat. A venit special pentru dvs. de la București să vă ajute.

Deci polițiști. Dar oare de unde? De la ce departament? Omucideri? Nu, cei de la Poliție sunt mai grași un pic, sunt din altă parte. Poate SRI? Doi și-un sfert? Ceva nu e în regulă aici. Hmm, unul dintre ei duce mâna la șold. Da, se vede cum haina ascunde arma. Nu mai e nimic de făcut, totul e pierdut. Pușcărie. Cu un avocat bun, minim 30. Poate scapă mai ieftin. 30 de ani e o viață de om. Va avea 70 de ani.

Mirel căzu în genunchi, lăsă lopata din mână și puse capul în piept, dezarmat complet. Cei doi bărbați se apropiară, îl luară de mâini și îl duseră la Passat-ul lor. Unul dintre ei se urcă pe bancheta din spate, cu Mirel, celălalt la volan și porniră către secție. Acolo, lumini stinse peste tot, mai puțin o cameră de anchetă, unde stătea un bărbat de 50 de ani, cu riduri și cu povara deciziilor grele pe umeri. Îi indică lui Mirel un scaun, ceru o cafea unuia dintre bărbați și aprinse o țigară.

– Vreți una?
– Nu fumez, știți, cu sportul…
– Da, știm, rugby, ski, corpul trebuie păstrat sănătos. Ăsta e singurul meu viciu.

Mirel ridică ochii, căutând o urmă de speranță în cameră. Pe chipul domnului căpitan nu se citea nimic, iar cei doi bărbați părăsiseră camera.

– O să fie bine, domnu’ Mirel, nu vă faceți griji, dar trebuie să ne ajutați și dvs., spuse căpitanul cu o mină gravă. Și nu e mare lucru, dar avem nevoie de credibilitatea și onestitatea dvs. Și după câțiva ani vă achitați de datorie și veți fi din nou liber.

Mirel oftă și lăsă capul jos. Știa ce avea de făcut, dar avea de ales între libertate și mâncat rahat cu roaba.


Da, pe Mirel Palada probabil l-au prins în timp ce îngropa 4 cadavre în pădure la Telega, altfel nu se explică de ce s-a înhăitat cu Ponta, Șova și alți asemenea incapabili. Sau poate au fost doar 3 cadavre, naiba știe.

 

carnet-membru-partid

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

40 comentarii

  1. Forester //gri metalic//. An de inmatriculare //2004//. //180// de cai putere. //6// cadavre. Ejt varza. Nimic nu stii, antiguvernamentalule mic si pufos. Pardon, nu esti pufos, ca esti slab ca un blogger.

    You don’t know nuffin, Jon Snow :)

    01
  2. Ai inteles gresit. Nu le ingropa, ci le dezgropa. Voia sa le schimbe locul. Auzise el ca „schimbi locul, schimbi norocul”…

    00
  3. Wow!
    Cea mai buna proza a ta de pana acum !
    Excelent spus!

    00
  4. Frumos scris insa te inseli – Mirel e natural si e in mediul lui, nu se chinuie sa se faca de ras.

    00
  5. depinde si ce satar ai.

    00
  6. La cat se jura si inainte ca nici usturoi n-a maincat, nici gura nu-i pute, sunt de aceeasi parere cu zicatorul ca-i in mediu’ lui.

    00
  7. eh, dac’ar fi după cum spui tu m’aș bucura!
    dar dacă schimbarea vine din interior mă cuprinde o tristețe iremediabilă… :(

    00
  8. In Alabama si in Telega asa se zice: you don’t know nuffin. Habar n’avetzi Mark Twain si muzica rap, anti-guvernamentalilor

    10
  9. Offtopic : Imi place alianta asta a voastra, cum v-ati scos toti butoanele de like :))

    10
  10. Vali, asteapta prezidentialele si o sa intelegi ;)

    10
  11. teoria ta capata sens! si le face strategiile astea cretine tocmai sa-i afunde si mai tare!
    ihi, merge…
    si apropo de nimic, formularea corecta e ” you know nothing, jon snow”.
    hai ca macar pe asta putea s- verifice pe net

    00
  12. Ai luat taurul de coarne.
    Am avut ocazia sa colaborez cu el, l-am admirat si sustinut.
    Am vrut sa-l pastrez pe FB dar nu se mai oprea si mi s-a facut scarba.
    Nu ma asteptam dar acum nu m-as mai mira nici daca l-ar ridica in slavi pe Putin.

    00
  13. Intr-un fel e normal… Oamenii destepti pun pasiune in ceea ce fac. Asa ca Turambar, in momentul in care s-a hotarat sa sustina si practic ideile socialiste pe care le-a impartasit mereu, s-a aruncat cu toate fortele inainte. Nu e cu nimic diferit de Sever Voinescu ori de Daniel Funeriu, care au facut acelasi lucru la dreapta. La un moment dat o sa isi dea si el seama ca singura schimbare pe care o poate face este sa isi piarda credibilitatea in fata celorlalti oameni destepti si sa ramana vesnic inchis in cercul lui Sova, Zgonea si Ponta. Totul e ca aceasta revelatie sa nu vina prea tarziu.

    00
  14. tot caut unde era purtatorul de vorbe cind ponta il palea pe neamt, tot caut purtatorul de cuvint cind ponta isi cerea scuze, ca nu inteleg pentru ce e platit omul asta si ce strategii verbalistice ii sopteste la ureche lui ponta ca rezultatul e naspa. banuiesc ca i-a trimis si lui un tricou cu „antiguvernamental” dar stim ca germanicii astia nu tin la ironii.

    00
  15. ehh Darie a uitat si s-a dat cu ursu ca trebuie sa manance si gura lui o paine

    00
  16. „Nu e cu nimic diferit de Sever Voinescu”

    Sever Voinescu nu a mancat atat … intr-un interval atat de scurt. Turambar pare de nerecunoscut. Daca nu credeti, aduceti-va aminte cum ar fi sunat in gura lui Sever Voinescu, purtator de cuvant PDL si de campanii electorale, chestii de genul: „Eu nu am habar unde e premierul, sunt pe partie, e zapada aici, e frumos, va pup!” Basca postari cu presedinte matraforsat sau alte cele pe facebook, plus alte si alte ziceri despre „dujmanii” domnului premier, din tara sau din afara, reali sau inchipuiti.

    Cand s-a retras, Voinescu a fost apreciat chiar de aia care erau in partea cealalta, vezi exemplu Tolontan.

    https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/retragerea-lui-sever-voinescu

    Daca e sa facem comparatii cu tabara adversa, Turambar a ajuns rapid la nivelul Lazaroiu. Si coborarea continua.

    P.S. Poate inteleg eu gresit tonul, dar ar trebui sa terminam odata cu chestia asta cu „ce om citit si intelectual si placut si cinstit era, pacat ca a intrat in politica”. Mie mi se pare normal si sanatos ca si astfel de oameni sa intre in politica. Mai ales astfel de oameni. De aia e bine ca Turambar a facut pasul. Ce e trist e ca isi alege niste mijloace jalnice de a face politica, parerea mea.

    00
  17. Turambar e Mirel? Ca la cautare pe Google dupa Mirel apare si blogul Turambar, iar eu nu prea am idee cine e Mirel.

    00
  18. Si eu am un forester 2004 de 180 de cai. Ar trebui sa imi fac griji?

    sange nu avem la portbagaj, da’ niste pamant sub unghii mereu gasim in Romanica….

    si da, incap si 6 cadavre in portbagaj, daca stii sa rabatezi banchete…

    00
  19. Tovarasul Mirel, cum este sa fiti purtatorul de cuvant al lui Pinochio? Va creste si dvs nasul cand minte Sefu’?

    00
  20. la ce aparitii are pe tv ‘palade balada’ asta pare ca isi cam injecteaza substante ..

    00
  21. @silicon_v: Daca lasam la o prate diferentele de limbaj, care tin mai degraba de diferenta de personalitate, Sever Voinescu nu a fost cu nimic mai prejos cand numara voturile alaturi de Roberta Anastase… Dar ai dreptate, probabil ca exemplul Lazaroiu era mai bun in cazul de fata.

    Apoi, legat de implicarea in politica. Bineinteles ca e bine ca oameni destepti, adevarate repere si valori in domeniile lor, sa intre in politica. Dar nu are absolut nici o logica sa o faca alaturi de Sova, Zgonea si Banicioiu, ori alaturi de Udrea, Anastase si Videanu. Nu poti bate sistemul din interior, tot ce poti face este sa fii singurul care lupta pentru principii, sa fii scos in fata cand e vorba de „innoire” si sa iti iei bobarnace „pentru echipa” (numarand voturi cu Roberta ori vorbind la OTV de pixeli albastri). Nu stiu daca solutia este sa construiesti un partid de la zero, si asta e foarte complicat. Dar avem nenumarate dovezi ca integrarea si reformarea unui partid mare nu merge.

    00
  22. Ai dreptate, este inexplicabil. Dupa tot felul de postari inteligente si interesante (pe bune!), dupa extazul in fata Variatiilor Goldberg si a rugby-ului, sa ajungi un clovn penibil in spatiul public, un sustinator aparent fara discernamant al unor maimutoi?!
    Poate e nevoie de mai mult decat inteligenta cand ajungi in fata. Nu stiu ce gandeste omul cand citeste astea (postarea ta si, poate, comentariile), cum se justifica in fata lui.

    00
  23. Bai, sobolanii au inceput sa paraseasca corabia.

    00
  24. Ce cauta Turambar pe aici? Vinzi ceva sondaje pentru eutoparlamentare?

    00
  25. Toate bune si frumoase .. dar cu Forester-ul ce ai avut?

    00
  26. Și dacă în cariera dumitale apărea postul, bine meritat de „mâncător de rahat ” și paraseai anonimatul în care te zbați de ani de zile ai fi renunțat? Răspuns corect pentru pleaba „da” răspuns corect pentru EGO „nu”. Surprinzător, în cazul dumitale ego-ul e mai puternic.

    10
  27. Sa nu exageram. Mirel o cauta pe Elodia.

    00
  28. Ti-ai facut si tu cabana la Zarnesti?

    00
  29. nu ca mirel s-a bagat in politica e problema, nici macar ca e cu astia de la usl. e optiunea lui. dar felul penibill in care se comporta n-are nicio scuza, cu oricate schelete in dulap (sau in subaru) ar fi. penibilul ii este intrinsec, si nici nu se mai pot gasi scuze pentru asta…

    00
  30. Berenger, si eu te iubesc :)

    00
  31. Mirel e baiat bun. L-a stricat anturaju’..cum ar zice cei de la BUG Mafia.

    Intrinsec e ok, nu stiti voi sa-l cititi, inca nu s-a rupt fibra de tot. De asta si sufera, adica inca e sensibil. Uneori chiar receptiv.

    00
  32. mirel, eu nu te iubesc. doar te dispretuiesc…

    00
  33. baiat bun, competent…

    15 Ian, Mirel Palada: Nu s-a discutat în şedinţa de Guvern memorandumul cu Rompetrol
    16 Ian, Victor Ponta: Ieri am discutat memorandumul …

    20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile