Mioritica dispariție a doamnei Guerrilla

(de Marius Vintilă, hateru’ si frustratu’)

De la 1 Iulie radio Guerrilla încetează și emisia online trecând din moarte clinică în moarte definitivă – ca moartea aia din reclama la Raid. Varianta oficială e că "ne reauzim la toamnă", dar pot să garantez că managerul corijent Mihaiu nu va trece clasa. Ba mai mult, probabil că va renunța la instituție după exact zece ani, ca un "high school dropout" (ca sa nu îți întrebi producătoarea, dragă Liviu, termenul se referă la elevii care se lasa de școală) ce vrea să își înceapă viața cu un job la o spălătorie auto. Măcar de ar începe și Mihaiu să muncească… În ultimele săptămâni însă el nu a mai dat pe la radio, iaca așa, fără să le spună ceva colegilor, în schimb a fost văzut pe la sediul lui Adrian Sârbu. Țară mică, mass-e (media) puține… "Ne reauzim la toamnă" my ass (acum poți să îți întrebi producătoarea, stimate Liviu Georgică).

Încetarea emisiei survine în urma faptului că radioul nu și-a plătit drepturile de difuzare a muzicii. Din câte știu eu, în 2011 avea deja doi ani de când nu le plătise. Ca și alte facturi (curent etc.) asta fiind principalul motiv pentru care nimeni nu cumpără radioul, deși e de vânzare de câțiva ani.

Când am plecat din radio le-am spus lui Dobro și Mihaiu în ședință că, după câte îi cunoșteam, după cât dezinteres aveau față de radio și echipa, după acerbia cu care își urmăreau doar interesul propriu, vor închide radioul într-un an jumate. Le-a luat mai mult cu trei luni să îl facă să horcăie și încă zece luni să îl și deconecteze de la aparate.
Radio Guerrilla a fost un proiect aproape genial al lui Răzvan Exarhu. Din nefericire, un proiect născut într-un context unde binele individual a două starlete cu creierul micșorat de greutatea propriului ego a contat atât de mult încât ideea că acel bine individual se regăsește de fapt în binele colectiv al echipei s-a pierdut în grămada de șuturi în gură pe care le-au tras celorlalți și unul altuia.

Trompetele lui Mihaiu gen "Guerrilla nu se predă", "un radio al societății civile!" etc. nu au reușit să ascundă găunoșenia unui personaj care din funcția de director le scria angajaților un e-mail (în Ianuarie anul acesta) că radioul nu mai are bani să îi plătească, deci "să mai mănânce și pe acasă pe la mama în următoarele luni." Nu este minunat? Oare asta i-au spus și lui cei de la TVR când i-au scos emisiunea?
În fine …

Unul din motivele pentru care am scris acest text e faptul de neînțeles că cele două vedetuțe (Dobro și Mihaiu), care conțin fiecare amestecul personal de incompetență, imaturitate, impostură și infatuare, rețetă cu care au și închis radioul, se bucură în continuare de oarece credibilitate în rândul publicului.

Alt motiv, mai mare, pentru această răbufnire a mea este imensa tristețe de a-i vedea pe ăștia doi ducând de râpă un radio atât de fain pe care nici măcar nu l-au făcut, ei ci l-au primit de-a gata. Timp de șapte ani mi-am împărțit viața cu radioul ăsta și cu ascultătorii lui și mi-e greu să văd că se duce.

Dar cel mai important și mai trist cred că este faptul că 50 de oameni (din care câțiva sunt singurii aducători de venit în familie) au rămas fără joburi. Unii și-au găsit deja în alte părți, la radiourile pe care le priveau de sus în urmă cu câțiva ani de la înălțimea arogantă și nejustificată a mesajelor de tipul "ascultătorii noștri sunt mai inteligenți decât ai lor". Alții vor mânca pe la mama, cum cinic spunea Mihaiu.

Astfel se trage o cortină roz peste o instituție media care a fost într-un fel, totuși, apărătoare a cauzelor pierdute până în momentul în care a devenit ea însăși una.
De la 1 iulie radio Guerrilla va tăcea, la fel cum tace de șapte ani Nicki Stanciu (colegul nostru a cărui voce era pe primele jingle-uri și care a plecat la numai 41 de ani, vi-l mai amintiți oare?) sau cum tace de doi ani și aprigul țigan Tamango. Obligatoriu i-asculți ! Asta e tot.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

47 comentarii

  1. Pacat de conducerea asta de 2 lei, desi nu stiu dreptatea de partea cui e. Trecand pentru toate hipsterismele si toate fandoselile cu ce inteligenti sunt ascultatorii lor, Guerilla a fost excelenta pentru radiourile noastre pentru ca a dat si a promovat muzica romaneasca altfel fata de ce era pe orice alt radio (inclusiv oboselile de pe Rock FM), ajutand niste formatii sa aiba popularitate si sa aduca un aer proaspat la noi. Pacat ca din cauza unor infumurati ca Mihaiu si Dobro si cine mai era pe acolo, oameni care au facut niste chestii demne de lauda, ca de exemplu Mihai Dinu sau Bogdan Serban, trebuie sa isi caute de lucru in alta parte.

    00
  2. Scris sau copiat de guest_author ?

    00
  3. NOU
    #4

    mda. a fost misto.

    00
  4. Aș vrea să luăm o pauză de un minut și să reflectăm asupra faptului că angajații postului n-au nicio vină față de ceea ce li s-a întâmplat.

    Adică, serios, dacă vezi că șefii sunt idioți și dacă colegii văd că șefii sunt idioți, tu și cu colegii ce faceți?

    Aha, stați pe burtă, că-i apa mică? Perfect. Să nu vă mire când, peste ani, stați pe burta goală,..

    Nu, serios, șefii sunt de vină că sunt idioți, dar și angajații sunt de vină că nu le-au spus șefilor că sunt idioți.

    Or, din situația curentă, eu deduc că șefii au fost idioți și că angajații au fost proști că nu le-au spus șefilor că sunt idioți.

    Ceea ce mă forțează să reiterez ideea că dacă nu-i spui unui șef că este idiot la timpul potrivit, o să te dea afară la timpul nepotrivit. Adică, dacă șeful te dă afară după ce-i zici că-i idiot, este pierderea lui. Dacă ești dat afară pe motiv că se închide coșmelia din cauza unui șef idiot, este pierderea ta, că plecarea nu se mai face în termenii tăi.

    Și încă ceva: prost să fii să accepți să lucrezi pentru un șef idiot.

    00
    • Și ce DACĂ!

      00
    • Văd că am multe minusuri. Înseamnă că greșesc. Pe această cale, îi rog pe cei care-mi dau minusuri, să-mi și explice cum și cu ce greșesc. Altfel, rămân cu impresia că adevărul deranjează și mai bine nu-l spun.

      În fine, n-aș vrea să rămân prost, deci ajutați-mă!

      00
    • Nu stau sa dau minusuri, dar ma opresc sa-ti explic unde gresesti, Robintel: Oamenii vin la munca pt a duce bani acasa, la sfarsit de luna. Cu care sa achite rate si facturi, sa cumpere una alta… Sunt mai putini aia care se duc la munca cu intentia de a schimba lumea in timp ce banca le va lua casa si vecinul nevasta. Cam de aici vin minusurile alea. In rest… zici bine. Sau nu.

      00
    • cred ca ai luat minus pentru ca:
      1. prea mult „daca” in comentariul tau – deci sa zicem ca asta tine de forma;
      2. ceva ce tine de continut – daca sunt angajat, nu e treaba mea strategia de dezvoltare a afacerii (care tine strict de management). poate ca din punctul meu de vedere, e o strategie de kkt si atunci sunt niste manageri idioti cum zici tu, dar poate atat inteleg/cunosc eu din aceasta strategie si, in concluzie, impresia mea e falsa. apoi, daca sunt sclav la patron si vad ca afacerea nu merge bine, plec! nu stau sa filozfez cu sefii, „stiti, ati luat-o in balarii!”. take it or leave it!

      00
    • @robintel: marea problema este ca tu ii faci pe aia idioti si le zici ca tu ai adopta alta strategie dar pe banii lor. Probabil in spatele strategiilor si a deciziilor stau multe chestii despre care tu nu ai habar (nu intotdeauna deci sa nu generalizam). Cand tu nu risti nimic e usor sa faci lumea idioata in stanga si in dreapta.

      00
    • @motanes: ăia care veneau la muncă doar pentru un salar s-au cărat încă din ianuarie, de cand li s-a spus că nu mai sunt bani. (asta presupunând ca articolul nu greșește).

      Cine-a rămas? Ăia pe care nu i-a vrut nimenea? Și ăia care cred în promisiunile deșarte ale unor șefi idioți?

      00
    • NOU
      #12

      Ai un mare plus de la un om care stie ca va fi mereu angajat.

      00
    • Cum sa ii spui unui sef ca e idiot? Cum? In ultimii ani, situatia din ro a fost cum a fost. Fiecare si-a facut jobul cum a putut si a tinut cu dintii de el. In momentul in care „te dai destept”, chiar daca probabil ai dreptate, vei zbura…
      Am lucrat in acel trust acum 5 ani, am plecat la momentul oportun si asta a fost. Toti cei care am lucrat in mari firme gasim carente in procesul firmei, dar oare cati au atatia bani pusi deoparte incat sa li se falfaie daca ii da seful afara?
      P.S. Romania nu e UK, unde mi se rupe daca ma da afara sau nu, pentru ca statul iti da destul bani pana iti gasesti job.

      00
    • @Robintel, tu ai incercat vreodata sa te duci la seful/patronul tau sa ii spui ca strategia lui este gresita? Ca poate n-ar fi bine sa isi cumpere cine stie ce masina in perioada asta, ca e o perioada grea? Ai incercat asta cu un patron roman si a functionat??? De aia cred ca ai luat minusuri…

      00
  5. Pacat ca se inchide. Muzica era buna

    00
  6. Adevarul e ca au fost buni la inceput. Proaspeti. Altfel. Eu chiar ii ascultam si mai stiam multi, multi care ii ascultau.

    Incet, incet, ceva s-a stricat in toata asta. Au obosit.

    Plus ca au dat-o si pe politica, dar nu politica aia misto din Academia Catavenu – anii 90, aia care nu avea mama, nu avea tata si avea umor garla. Au dat-o pe politica lui Vantu, aia scremuta, fara umor si cu interese evidente. Mihaiu si Buscu sunt reprezentativi pentru aripa asta de mass-media rupta din Catavenci: au fost odata ceva si au avut cojones, acum sunt cazuti, cu nivelul de incompetenta atins demult (vezi legea lui Peter), cu umorul pierdut pe drum, cautand banii prin batista lui Vantu, atat timp cat Vantu a mai avut batista, ca acum nu mai are.

    00
  7. NOU
    #17

    Daca ar pati la fel si aberatia aia numita Radio Zu,care transmite 85% din timp doar reclame si promo absolut cretine si idioate,as dormi mai linistit noaptea.Lucrez undeva unde se aude nonstop cretinatatea asta de radio,fara posibilitatea de a putea schimba/inchide.Seara am capatana cat casca de motociclist!

    00
  8. Cacat sI acum ce sa ascult, ZU?

    00
  9. Numai rautacisme aud despre Guerilla, pe mine nu ma intereseaza chestii detaliate de interior (despre sefi, angajati, etc) eu vreau sa ascult muzica buna si sunt si dispusa sa platesc pt ea. Era singurul radio cu umor si muzica faina. Acum ce ascult?

    00
    • Radio Erevan

      00
    • Radio Romania Actualitati. Pentru o Romanie tihnita. :)))))

      00
    • Daca vrei muzica buna e plin internetul. Poti sa iti pui pe stick sau pe cd lejer. Daca tot esti dispusa sa platesti fa o lista si iti dau eu ieftinache. Nu ar fi diferenta intre mine si Guerilla ca am inteles ca nici ei nu prea plateau pentru muzica aia.
      Cat despre umorul tip Craioveanu Bucifal, Dobrovolschi, Mihaiu….

      00
    • Îți faci un playlist pe deezer.com

      00
  10. Pe astia care se intreaba ce vor asculta de acum inainte nu ii am deloc la suflet. E simplu, luati-va un VPN, va faceti cont pe Spotify, premium daca nu sunteti romani tipici, si ascultati muzica in termenii impusi de voi. Creati-va propriile gusturi, nu fiti victimele tastemakerilor autohtoni! Serenity now!

    00
    • Habar nu am ce ii VPN! se potriveau cu gusturile mele si dadeau si muzica romaneasca buna, nu am timp mereu sa caut muzica.

      00
    • NOU
      #27

      Spotify ca sa fii trendy nu? Ca Zonga noastra autohtona pute a branza de burduf.

      Si nu cred ca problema este de lipsa de alternative, ci mai degraba de lipsa de initiativa mentala („ce sa fac? sa inteleg ce zice ala in muzica?”) si obisnuita doza de optimizare economica pur locala („n-am bani frate de d-alea, n-am, radiou e pa gratis”).

      00
    • Sau Deezer ca e deja disponibil in Romania :D

      00
    • Perfect.. de maine o sa pun VPN in masina! Oh wait..

      00
    • sunt milioane de radio online, numai BBC are 8 canale,
      pt masina iti iei o cartela cu net sau stick mobil

      sa mai asculti radio FM romanesc in 2014 e dovada de comportament retrograd, arhaic. plus masochism, pentru ca orice post e limitat de licentierea pieselor (se plateste la UCMR-ADA) si va repeta la nesfarsit aceeasi muzica.

      00
  11. skyfm, e gratis si asculti ce tip de muzica vrei

    00
  12. ce e bun nu tine mult pe la noi

    00
  13. Tu esti ala care baga la vena sau frat’su?

    00
  14. @Robintel, cum ii spui tu unui sef „prost” ca e prost fara ca in secunda 2 sa te dea afara?

    00
  15. Pacat, a fost frumos (in primii ani cel putin). Insa ce e cel mai important a deschis un drum (o nisa cum zic oamenii de marketing) si acum lasa locul gol. Se poate naste altceva care sa preia si sa duca mai departe ce a fost Guerilla pentru ca nevoie pare a fi.

    00
  16. Eu nu ascultam gherila tocmai pentru ca erau aia doi la butoane. Cand aud „Mihaiu”, imi vine sa mă duc sa-i trag un pumn in gura. „Dobro” deja e… si-a pus diminutiv ca sa fie „kewl”? MARS!!!

    00
  17. Guerilla chiar a fost un radio bun, sincer :) am incetat demult sa ascult KissFM sau Radio ZU pentru ca 99.9% is reclame chiar nu mai stii ce asculti reclame sau muzica, sincer ascult Radio Romania Actualitati aia stiu ca doar aproape cand ii ora fixa baga reclame si nu multe in rest sunt emisiuni si muzica buna.

    00
  18. E 1 iulie ora 13:00 si stream-ul de aici: merge fara probleme.

    00
  19. Radio Guerrilla. Ma doare bila

    00
  20. Ascultatorii lor chiar erau mai destepti decat ai altora… Intr-un spatiu plin de comercial si citit de pa foaie ce a zis sefu (vezi Radio ZU) ei chiar erau o pata de culoare nonconformista binevenita. Ca aveau derapaje, asta e alta discutie. Pacat, mare pacat!

    00
  21. incercati nicecream.fm !!

    00
  22. Vad ca merge inca online :)

    00
  23. Marius grow up! Chiar nu poti sa-ti vezi de treaba? Tu niciodata nu ai fost parte din acel organism frumos. TU ai fost un dj slab, zero atitudine, cu probleme de exprimare. Esti un baiat dragut, de ce sa pierzi tu timpul cu problemele altora?

    00
  24. Proiectul Guerrilive este dupa mine cea mai faina chestie din radioul romanesc, din toate timpurile, asta e un fapt care spala multe pacate ale oricarui management ar fi fost sau ar fi:-) Nu am mai intalnit altundeva combinatia de informatie si muzica de la Guerrilla si nici discursul inteligent, calm (fara a fi monoton) si articulat . Regret ca nu ii mai pot asculta pe Vidia, Ciuclaru si Vintila, ma bucur ca ii mai pot asculta pe Muntele, Serban, Petru si Matei, ca mai sunt in radio oameni care urmaresc ce se intampla la Glastonbury sau Electric Castle.
    Dar sa fim realisti, cand i-am auzit pe Mitos si Iulian Tanase dezlantuind in eter „imnul plagiatului”, am fost convins ca multi vor dori ca acest fenomen sa fie desfiintat.

    Mai mult decat situatia actuala a lui Guerrilla si dezvaluirile facute cu frustrare intemeiata, ma doare ca nu exista alternativa, nu gasesc frecventa de care sa spun cliseul cu „chimia”, baietii de la Guerrilla m-au facut mai exigent, fir-ar sa fie :-) Nici unul din cei care au plecat nu au avut initiativa sau nu au fost lasati (de ex Exarhu) sa faca un proiect care sa spuna mai mult decat un discurs de hater si sa transforme Guerrilla dintr-un chin intr-o amintire frumoasa – sau intr-o renastere.

    Acum pe Guerrilla ruleaza un playlist si emisiunea de dimineata e pe Gold :-(.

    00
    • sa le duci dorul lui ciuclaru, exarhu si vintila este perfect de inteles. dar sa-i duci dorul lui vidia, este ca si cum ai sta in piata universitatii cu o pancarta pe care scrie „sunt analfabet si sunt mandru de asta”

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile