Metoda “coletul” – de unde au adresele?

Știți cum nu e nici o legătură între când ne lăudăm la neamuri că avem 15.000 minute la nu știu ce ofertă și faptul că nu dăm un telefon când primim un colet dubios? Că nu are de ce să fie. Minutele alea sunt așa, ca să fie, nu ca să le folosim când chiar avem nevoie de ele.

De asemenea, nu se face să suni pe cineva cu prostii din astea, să nu deranjezi. Mai bine plătești.

Bun. Citesc despre metoda asta, care e veche și care iată, a făcut 3.500 victime din toamnă până acum. 

Cum funcționează această metodă? Firme înființate de doar câteva luni trimit colete cu plata ramburs la diferite adrese. Persoanele care le primesc le acceptă, considerând că este posibil să-l fi comandat un alt membru al familiei. Această metodă de înșelăciune ne-a fost reclamată mai ales în perioada în care marile magazine derulează diverse promoții. (Black Friday)

OK. Singura informație pe care nu o găsesc și care e probabil cea mai importantă e cum au făcut rost de nume și adrese. Că nu merge să trimiți așa la întâmplare, trebuie să ai numele și adresa persoanei căreia îi trimiți.

Vă spun eu de unde fac rost isteții ăștia de ele? De la toate breșele alea de securitate de la magazine online și curieri. Unde nu se fură nimic, compania dă un mesaj că nu s-a întâmplat nimic, și peste 3 luni începi să primești colete, ca din senin.

 

pagini-nationale

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

61 comentarii

  1. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 57178
    • așa crezi tu, că ăia stau și umblă prin tomberoane? ai citit cu voce tare ce ai scris?

    • Vali, nu stii tu dar au si departament specializat de oameni care refac facturile rupte si le asambleaza la loc. E o munca titanica, dar iata ca merita!
      Practic singura varianta e sa rupi factura in 10 bucati, si sa arunci cate o bucata la intervale diferite de timp. Cica asa le e cam greu sa o asambleze la loc.

      Comentariu apreciat.15216
    • @CP câți oameni rup facturile înainte să le arunce?

      Indecis. Tu ce zici?4037
    • Eu așa fac.. Că nu e doar nume și adresa. Cnp și alte date. Că nu mă dor mâinile să rup o hârtie

      Comentariu apreciat.728
    • NOU
      #6

      si eu rup datele de pe colete si trimit bucatile prin posta dusmanilor.

      Comentariu apreciat.604
    • Sunt JMeckher, am shredder, depersonalizez coletul si distrug hartia.
      Nu trebuie un shredder JMeckher, unul mic, de birou, este suficient.
      Si cu hartiile distruse, umplu colete si le trimit cu ramburs in tara, sa se bucure lumea de confetti :)
      [end joke]

      Comentariu apreciat.3813
    • De ce atâta chinuială să cauți în gunoi? Nu e mai simplu să dai ceva unui curier sau angajat de încărcat/descărcat să îți dea poze cu etichetele. Totuși cea mai bună variantă e să găsești pe cineva prost plătit (nu e greu la firmele de curierat) și și să cumperi direct fișierul cu adrese.

      Comentariu apreciat.365
    • Voi mai primiti facturi in format fizic?

      Indecis. Tu ce zici?3418
    • Decat sa cauti in tomberon e mai usor sa faci o poza la interfon. Asta cu gunoiul e funny desi poti colecta usurel si un nr de telefon

      169
    • Si eu rup numele si adresa de pe colet, dar nu de frica sa nu mi le fure cineva ci ca sa fiu sigur ca nu sunt pus la panoul rusinii pe grupul de facebook cand imi las gunoiul la coltul strazii. Asa se face treaba, nu ca fraierii aia de ii arata lumea cu degetul pe internet, de nu mai dorm bine o saptamana.

      Comentariu apreciat.552
    • Poate radeti dar eu de vreo 5 ani mi-am dezvoltat obsesia asta ca de fiecare data cand primesc un colet sau ceva care contine numele, adresa sau nr meu de telefon rup in bucatele marunte acea particica pana mi-e clar ca nu pot fi refacute, inante sa le arunc la gunoi. Ia mai putin de un minut toata treaba. Initial dadeam cu marker pe baza de alcool peste date (cele printate pe hartie mai lucioasa/fina se dizolva usor) dar cand e printat pe hartie normala nu acopera informatia sensibila.

      Indecis. Tu ce zici?297
    • dacă știam…
      că am refuzat o colaborare cu o firmă care vindea distrugătoare de documente.

    • Voi râdeți, dar de ăia care revindeau prezervative folosite ce mai ziceți? Acolo clar era departament de căutat în gunoaie.

      83
    • NOU
      #15

      Eu adun tot ce contine date personale (nu numai ale mele), le car la tara si aprind romantic semineul cu ele, restul la reciclat.

      141
    • @ubercool: voi mai aveti facturi printate? cu CNP & shit? in 2023?

      32
  2. Eu sunt curios de rata de retur la aceasta metoda; baze de date se gasesc de cumparat pe dark web.

    Comentariu apreciat.353
  3. Aveți idee câți tineri își scriu pe CV-uri adresa de acasă? cu număr de apartament and shit. :D

    Comentariu apreciat.4213
    • Iar CV-urile sunt aruncate la gunoi, din tomberoane le poate lua oricine.

      Comentariu apreciat.502
    • asa-i ca n-ai lucrat in viata decat la srl-uri romanesti pe joburi de studii medii?

      Cand o sa ai un job care presupune minim 5 interviuri o sa descoperi nivelul de detaliere pe care trebuie sa-l treci pe CV.

      aproape toate joburile internationale pe care am aplicat trebuie sa trimit diplome scanate, cv cu adresa exacta de corespondeta (ca vine raspunsul in posta uneori sau chestionare) si procesul de vetting uneori presupune verificarea fizica a unui loc de munca adica vine cineva si intreba daca am lucrat acolo.
      toate pe site-uri nesecurizate fara nicio poveste cu GDPR (ONU like agencies)

      eu nu aplic pe US dar sotia aplica uneori si acolo absolut tot se trimite pe email si sa raspunde prin posta…

      Indecis. Tu ce zici?1321
  4. Ha! Si noi la firma ne-am luat teapa cu un colet din asta primit la 2 puncte de lucru (unul acceptat, unul repins). Coletul vine doar cu numele firmei expeditoare si adresa de email, dar fara numar de telefon. 75 lei ramburs.

    Dupa un mail la Cargus si SmartBill (cu teparul in CC) pentru a-i atentiona ca faciliteaza o teapa (colet livrat prin Cargus, facturat cu SmartBill), am primit banii inapoi in cont de la expeditor. Cargus si SmarBill mi-au dat cu jet ca nu e in competenta lor.

    Datele se pot lua de pe orice agregator de firme.

    Comentariu apreciat.365
  5. A doua mare sursa de informatii este orice Gigel de la conta sau it care are acces la crm-ul companiei. Date care se plimba sau sunt uitate exportate printr-un folder de retea.

    Sa luam de exemplu ultima mare declaratie SAF-T care se depune de catre orice mare contribuabil. Care e un XML care, printre altele, contine toate facturile emise, cu nume, prenume, adrese.

    Comentariu apreciat.293
  6. Sunt atatea alte tepe de care rar auzim. Multe dintre ele sunt chiar legit. Avem o groaza de fundatii cu angajati care doar platesc salarii la angajati si in rest fac intre nimic si foarte putini cu banii pe care ii culeg de la impozite sau din donatii. Daca nu cunoasteti clar cazul de copil bolnav, azil, leucemie, caini, pisici, etc… nu donati nici un leu pt ca multe din ele sunt tepe.

    Comentariu apreciat.423
    • Corect. Am vrut sa donez la o asociatie ce se ocupa de copii din mediul rural. Am intrat pe site-ul lor, la raportul financiar. Doar jumatate din donatiile primite ajungeau efectiv la copii. Doar comitetul director cheltuia anual vreo 2 milioane de lei ( cu copiii se cheltuiau cam 8) si au refuzat sa precizeze cati membri are acel comitet. Asa ca am preferat sa ma implic direct si personal.

      Comentariu apreciat.433
    • Iar ne luăm de Salvați Copiii și Crucea Roșie?

      711
  7. M-as bucura sa facem asa cu cei ce comanda si nu ridica. Deja curierii refuza direct coletul la preluare ca stiu de nebunii care comanda zeci de colete pe sapt si nu ridica. Unde mai pui ca deja au zone negre unde nici nu livreaza.

    Mai e pana la plata cu cardul la 80% din piata.

    1015
  8. Baietii erau finuti, puneau ceva in colet.
    Sunt convinsi ca multi au spus mirati – Ce dragut!

    253
    • Eu am comandat 3 kilograme de carpe refurbished, am platit 70 de lei si in pachet erau două Iphone 14 pro nedețiplate.

      Comentariu apreciat.524
  9. Bazele de date ale firmelor sunt la liber, la vanzare, direct la registrul comertului, perfect legal.
    In plus, just fo fun, ati intrat vreodata intr-un bloc, sa vedeti cati isi pun numele pe cutia de scrisori? Eventual mandri, cu titlul atasat Fam. Ing. Dr. Costel Ciumăfaie? daca nu ai acces la cumpararea legala de baze de date, trebuie doar sa o iei la pas prin cartiere si sa faci poze la cutiile de scrisori.

    • dr, ing sau chiar prof, am vazut, dar Costel Ciumafaie niciodata… by the way, nu-i de-ajuns si o carte de telefon? sau nu se mai scriu adresele in carte?

      50
  10. Mai poți face și o faptă bună când arunci cutii la gunoi: calcă pe alea mici (telefoane, tablete) sau faci o tăietură urâtă pe alea mari (tv). În felul ăsta nu vor mai putea fi folosite pentru a vinde chestii „în ambalaj original”. Bine, soluția corectă ar fi să le faci plate și să le lași la reciclat…

    183
    • Err… voi nu aveti, intr-un sertar, toate cutiile de telefoane din ultimii 10 ani? Alea se arunca?

      Comentariu apreciat.291
  11. E de ajuns sa lucrezi la un operator mare de internet/telefonie și ai acces la
    datele alor milioane de români.

    113
    • Se faceau chestii din astea, dar la firme de recuperare creante , gen Kruk sau Melon sau care mai erau.

      Aveau pe cineva in Call Center si o data la ceva timp sunau si dadeau o lista de numere de telefon care trebuiau verificate pentru a vedea daca au alta adresa sau pentru a afla adresa restantierului. Asa recuperatorii se duceau direct la sursa …

      123
  12. Erau vremuri cand aveam acces la baze de date care contineau info de forma: nume, prenume, cnp, adresa completa, ptr zeci sau chiar sute de mii de cetateni din RO.
    Daca le salvam si ma apucam de colete om eram acum :)

    162
  13. Vă dați seama câți oameni nu discuta cu familia nici măcar chestiile astea mărunte, gen am comandat o chestie si trebuie sa vină? Gluma asta cu colegii de apartament pare cât se poate de reală.

    235
  14. asta cumva si-o merita ca multi sunt obisnuiti sa comande cu ramburs si nu fac plata online

    816
  15. Pai cum de unde au adresele… nu erau scoase la licitatie baze de date de la curieri acum cateva luni?

    42
  16. Pe de alta parte curierii nu au sesizat nimic?
    Adica vezi 10-100-500 pachete cu acelasi expeditor returnate.
    Oameni mirati ca nu stiu ce e cu ele.
    Nu bate la ochi in niciun raport?

    123
  17. Cumva de la spamurile ale după FB cum ca nu știu ce firma are de dat de pomana 1000 de televizoare, frigidere, sau alte lucruri pe degeaba…..
    Omul credul baga datele, vede ca nu ii vine televizorul, zice asta e, n-am avut noroc. Și uita….
    Însă cei la care au ajuns datele nu uita….

    81
  18. Azi am fost la dentist, m-au pus sa completez un formular cu telefon, adresa, cnp…
    In afara de nume si telefon pe restul le-am completat gresit. La ce le trebuie CNP si adresa de acasa?

    33
    • NOU
      #56

      In caz ca patesti ceva in timpul procedurilor, de la anestezie, de la uitat in decolteul domnisoarei, sa aiba datele tale la indemana sa se poata notifica mai departe familia ca poate tu nu umbli cu cartea de identitate dupa tine. Asta e justificarea la care ma pot gandi.

      61
    • Era buna o anestezie inainte sa imi dea „deviz estimativ in valoare de 24 000 ron”. :))

      12
    • vezi să completezi mereu același CNP greșit.

    • Sau decontare prin casa de asigurari in unele cazuri…

      30
  19. Am centrala pe lemne. Shredder mai bun ca asta pt facturi și alte prostii din astea, nu exista.

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.