Mersul la restaurant

Două din restaurantele la care merg frecvent sunt goale de câteva luni. Au apărut servicii de livrare mâncare și au și restaurantele astea în meniu, asta ar fi una dintre cauze. Nu mă deranjează că găsesc mereu masă, nici că se plimbă curieri printre mese cu ghiozdanele lor pătrate.

Discutam recent cu cineva și aparent nu sunt singurul care face asta. Merg la restaurant când vreau și uneori, dacă sunt singur, îmi comand acasă sau merg la restaurant și îmi iau la pachet, că mă simt mai bine mâncând singur acasă decât mâncând singur la restaurant. Fac și asta, dar poate o dată pe lună.

Dar continui să merg să restaurant. Pentru că e relaxant, pentru că e mișto. Și pentru că suntem prea grăbiți în general, iar ora aia pentru o masă e ceva bun.

Also, mi se pare amuzant ceva. Oamenii aleargă după bani ca să plătească serviciile astea de adus mâncare la botul calului, pentru că nu au timp să se ducă ei să își ia de mâncare, ocupați fiind să facă bani ca să plătească pentru ele.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

59 comentarii

  1. Apropo de personaje, o mica povestioara.
    – Ba, hai sa facem si noi un business.
    – Bine ba, dar ce?
    – Plm, nu stiu… uite firma de deratizare.
    – Da ba, dar nu avem nicio pregarire.
    – Lasa ba, ca ne documentam de pe net.

    – Sefu’, pe astea scrie ca se folosesc doar pe camp, unde e spatiu deschis.
    – Lasa ba, ca merg si in apartament, ca ies mai concentrate, si moare Mickey Mouse mai repede.

    – Boss, avem o comanda la Timisoara.

    THE END

    00
    • – Boss, am un produs nemtesc marfa, mor sobolanii in valuri
      – Cum ii zice?
      – Zyklon B
      – Suna misto. Adu un bax

      00
  2. Nu mai lasi copii cu parintii/dadaca/vecinii ca sa mananci la restaurant, ci mananci acasa cu copii.
    Mananci linistit acasa, fara sa stai cu gura si mana pe copii, ca nu au stare pe scaun in restaurant.
    Stai in maieul cu pete acasa, in loc sa pui camasa si sa pleci la restaurant.
    Mananci uitandu-te la un film/serial.
    Nu cred ca cineva munceste azi, sa produca bani, la aceeasi ora la care in urma cu cateva luni, avea timp sa se duca la restaurant.

    00
    • Dadaca/vecinii costa, daca copii nu au stare pe scaun este o problema mare la tine ca parinte, nu te obliga nimeni sa mergi in camasa, un tricou spalat in dulap ma gandesc ca au toti

      00
  3. care sunt alea doua restaurante, sa prindem si noi masa libera? :)

    00
  4. „Oamenii aleargă după bani ca să plătească serviciile astea de adus mâncare la botul calului, pentru că nu au timp să se ducă ei să își ia de mâncare, ocupați fiind să facă bani ca să plătească pentru ele.”

    Asta le place lor sa creada. De fapt lucrurile sunt mai simple: le este lene sa iasa din casa/birou. Nu exista nu am timp. Exista doar nu vreau sa am timp, mi-e lene sau mi-e mai comod sa gasesc scuze.
    Si sunt gata sa pun pariu ca acesti lenosi sunt obezi in devenire si eventual in perioada de negare.

    00
    • De multe poti sa il acuzi, dar nu ca e obez in devenire. Chiar nu pare ca s-wr lega ceva in sensul asta! :D

      Apoi, optiunile sunt diferite in timp. Ipotetic vb, poate acum am nevoie sa ma odihnesc, astfel limitez activitatile care consuma mult timp. Nu sunt lenesa, gestionez timpul a.i. sa sa imi indeplinesc nevoia imediata.

      00
    • In general bossao, mancarea pe care o doresti si pentru care dai bani nu e pe langa tine, daca tu ai timp sa strabati Bucurestiul 2h ca sa mananci ce doresti pe ziua aia inseamna ca esti sef de sef intergalactic, insterstelar. Nu toti au pauze de 5 ore ca s-o frece la munca.

      00
    • Și ce e așa grav să-ți fie lene?!
      Pe lângă ce zice Ryan, ce e așa grav să n-ai chef să ieși din pijamale, să iei în nas traficul de București (să de naiba, e un trafic și în weekend de nu pot să înțeleg) (seara în timpul săptămânii mai bine te împuști decât să te avânți în trafic de pe la 17 până spre 19.30-20.09). sau să aștepți o grămadă după mijloacele de transport în comun, apoi să stai 1-2 ore înfipt într-un scaun incomod și s-o iei de la capăt cu întorsul acasă.
      Hm, e drăguț să fii servit, să mănânci din farfurii de porțelan și tacâmuri de calitate pe care nu le speli tu după aia, dar poate uneori ai chef doar să fii/stai fooooarte comod. Că ți-e lene.

      00
    • @Iona, „De multe poti sa il acuzi, dar nu ca e obez in devenire. Chiar nu pare ca s-wr lega ceva in sensul asta!”
      Dar Vali chiar zicea ca merge la restaurant.. Nu despre el este vorba in comentariul meu, ci despre lenosii care n-au chef sa gateasca, n-au chef sa iasa. Vor doar sa zaca pentru ca sunt mult prea obositi.
      Pentru ei este un semnal de alarma. Nu trebuie sa munceasca 12 ore pe zi, nu trebuie sa moara in fata calculatorului pentru ca seful sa-si faca vacante in Ibiza. Daca sunteti prea obositi, cautati motivul si incercati sa schimbati ceva.
      PS: si eu am job de 8 ore, si familie si copil. Dar viata trebuie si traita, nu doar muncita.

      00
    • Eu muncesc o ora pe lună la stat și tot mi-e lene și sunt obosit

      00
  5. Eu in Brasov merg doar la Bella Musica. Altul nu stiu, asa ca te rog :)

    00
  6. de obicei comand mancare fiindca imi place mai mult decat ce fac eu acasa, doar n-o sa pierd 4 ore sa fac o supa crema ca la carte din care sa mananc maxim de 2 ori, gatitul acasa are logica daca sunt 3-4 persoane in familie care mananca serios, gen kilu de mancare la o masa x 3 mese/zi

    00
    • daca-ti ia 4 ore pentru o supa crema… normal ca restaurantul ti se pare misto….

      00
    • Supa crema se face in maxim 1h, chiar mai putin. 6-8 portii. Daca te misti cu talent, daca dormi pe tine insa…

      00
    • Pune si timpul in care te imbraci, te duci pana la magazin, cumperi, te intorci, te dezbraci, gatesti, speli si s-ar putea sa fii aproape de 4 ore.

      00
    • @giani, ok, dar cumparaturile se pot face 1 data pe saptamana. iei tot ce iti trebuie pentru gatit in saptamana care urmeaza. Se poa scrie pe o foaie daca ti se termina ceva prin casa.

      00
    • O supa crema se face in 4 ore, mergi la cumparaturi doar pt o supa.

      Ai de plm, adulti.

      00
    • am zis supa crema nu mancare de rate, supa crema de legume inseamna crema de legume nu piure de cartofi cu legume, nu zama ingrosata cu faina sau amidon, supa de baza tre sa fie clasicul bouillon, nu apa, legumele pasate fin, nu cu resturi de legume prin ele, crema omogena nu cu lichid in suspensie, cum ziceam, ca la carte nu inseamna lături ptr porci

      00
    • si proasta si coioasa, cum sade bine.

      bine pisi, ramai la cremele tale de 4 ore.

      00
    • :D stii ca exista un motiv pentru care mcd si kfc au succesul asta enorm, nu? oricat pui as incerca sa prajesc in mii de feluri, nu iese ca ala, abia astept sa bage oreo mint ice cream la mc, by the way
      La fel e si cu bucatareala, nu intotdeauna ai chef sa mananci mancare mediocra

      00
  7. Sau sunt fumator si nu am chef sa ies din restaurant pentru a fuma asa ca prefer sa comand acasa sau sa iau mancarea la pachet.

    00
  8. Eu comand acasa pe motiv de loc de parcare in centru. Dupa ce realizezi ca dai 11 ture sa gasesti un loc de parcare, consumi 2 litri de combistibil pe drum + 40 de min de invartit aiurea cu masina + nervi, parca e mai usor sa ii dau lu pulete 5 lei sa vina cu bicla. In felul asta scap si eu de probleme, face si el un ban si e toata lumea ok.
    Apropo, zicea unu mai sus ca e mai ieftin sa mananci in oras decat sa faci acasa. E mai ieftin in oras doar daca mananci fast-food si prostii, daca mananci mancare ok e mai scump

    00
    • dar de ce trebuie să îl jignești(„pulete”), nu în față evident, doar pe internet că nu te vede nimeni.
      aer de superioritate de la un om inferior.

      00
    • Roberte, „pulete” te tine in viata, cacat cu ochi ce esti.

      00
    • NOU
      #32

      Fie ca Anul care vine sa te gaseasca in postura unui „pulete”, ca sa inveti si tu ce-i ala respect.

      Roata vietii e mare, ca si viteza cu care se invarte.

      00
    • Sunt de 9 ani pe blogul asta. Am zis-o intentionat ca sa vad cum va opariti. Stiu reactiile de pe aici,e ok

      00
    • Ah, daca esti de 9 ani e ok.

      00
    • Baietii de la bloc cu care beam bere la 18 ani ,au ramas sa bea bere acolo si brusc cand i-a dat mama afara din casa ca au 35 de ani si n-au muncit in viata lor si-au dat seama ca nu stiu sa faca nimic => glovo. Cunosc personal 2-3 cazuri.Dimineata Glovo,seara bere la alimentara. Oricum e ok ca devine si blogu asta politically corect si nu mai avem voie sa radem de ratati.
      Sper ca astia care m-ati jignit pentru ca mi-am permis sa jignesc pe altii sa vedeti paradoxul si ironia faptului ca tot „pe internet ” ati facut-o.

      00
    • ti-as spune-o si in fata, nu-i problema :)

      00
    • Boul baltii, nu te-a jignit nimeni. Doar ti-au aratat ce esti.

      00
    • Nimeno si cu nimeni isi dau cu parerea despre ce am zis despre nimeni cunoscut lor.
      Hai panselutele ,cat mai puteti sa dati downvote? Imi afecteaza somnul.
      Uite la postul asta mi-l dau eu primul.

      @7
      abtine-te pulete din a ma face in toate felurile,ca pana in momentul de fata nu ti-am adus nici o injurie.

      00
  9. Cel mai bun lucru este sa inveti sa gatesti.

    In felul acesta, nu doar ca vei fi-n stare sa iti faci mancaruri delicioase la un pret ok, dar vei invata sa si mananci in oras.

    Daca stii sa gatesti, stii si la ce restaurante sa mananci, cine are mancare buna si cine a tinut carnea de vita 3 zile in “sare chinezeasca”.

    Vei invata ca exista restaurante cu mancare excelenta (Zexe) si restaurante cu mancare mediocra (Carul cu Bere).

    Primul pas este sa cumperi o singura carte de gatit.

    Una din categoria bibliilor de gatit, care te invata de la zero ceea ce majoritatea gospodinelor nu stiu sau stiu gresit.

    Nu-ti inchipui ca cineva care gateste de o viata stie automat sa gateasca bine. Pot fi doar antrenati sa gateasca prost, atata tot.

    O recomandare pentru acea singura carte de gatit este The professional chef (redusa scum pe Amazon).

    Daca doriti si altele, po recomanda si altele. Repet insa, una este suficienta pentru a intelege despre bazele bucatariei si gastronomiei mult mai mult decat majoritatea oamenilor.

    00
    • Spune macar un secret din asta nestiut de majoritatea gospodinelor.
      Nu ca nu te-as cred, doar sunt curioasa.

      00
    • oul fiert se învârte mai mult

      00
    • Uleiul.

      Majoritatea oamenilor folosesc asa zisul ulei vegetal – obtinut de fapt din samburi de la diverse plante prin niste procese “nesanatoase”.

      Problema este ca aceste uleiuri – ex. cel de floarea soarelui la noi – sunt nisye nenorociri pentru echilibrul hormonal si nu numai.

      Daca te intereseaza subiectul, afli mai multe cautand pe google dupa vegetable oils danger

      In carti precum cea recomandata inveti sa gatesti cu untura sau, unde e cazul, cu ulei de masline.

      Inveti sa faci asa zisul “broth”, vre minuneaza o gramada de mancariri simple, inveti ca cea mai buna carne nu e muschiul, ci cea grasa, cu os.

      Inveti sa nu arunci aproape nimic de la un animal si sa apreciezi valoarea organelor.

      Intelegi de ce niciodata porcul din ferma clasica nu are gust in comparatie cu un porc crescut cu altceva decat cereale.

      Inveti sa cauti mayerie prima de calitate.

      Inveti sa faci diferenta intre produse ok si produsele de doi lei din asa zisele targuri trafitionale.

      Inveti sa gatesti, sa apreciezi gustul mancarii si se dezvolti un dispret sanatos fata de mancarurile de doi lei din anumite locuri.

      00
    • Eu m-am descurcat si fara biblii din alea de care zici tu. Mai important e sa vrei si sa fii constient ca mancarea e mai importanta decat sa mergi acasa si sa rupi netu sau psu in doua, ceea ce fac cei mai multi.
      Numai ca nu se intampla asta.
      S-a ajuns de la a merge la restaurant, unde gatesc altii pentru tine, la comandat pe net ca sa iti aduca cineva mancarea gatita de altii pentru tine.. Probabil urmatorul pas va fi sa existe cineva care sa mestece mancarea gatita si livrata de altii pentru tine. Ca na, mestecatul ia timp pretios.

      00
    • Ai reușit să scrii niște informații pe care le știe toată lumea, gen uleiul rafinat de semințe de floarea soarelui nu e bun.
      Untura e plină de grăsimi saturate, incidența celor mai multe cazuri de boli cardiovasculare e fix in Ardeal, bicăz slana.

      Vrei un truc pentru humus, fasole bătută, linte fiartă scăzută mult mai delicioase, folosește ulei de susan sau ulei de susan prăjit sau unt de susan (prăjit) făcut la robotul de bucătărie sau in cel mai rău caz ulei Extravirgin/presat la rece de semințe de floarea soarelui!

      Pentru produse mai bune cauta producatori pe facebook (grupuri), cutiataranului etc.

      00
    • Dacă înveți să gătești, mai faci și o școală de chef, pe lângă că o să-ți faci mâncare bună o să ai și un salariu foarte bun, locuri de muncă cu duiumul și gagici tinere și leneșe care ar vrea să stea cu tine. Dacă vreți vă mai dau motivaționale din astea.

      00
    • eu chiar as vrea recomandari de carti

      00
    • Zaxi, tocmai ca multi stiu prost sau partial lucrurile. Cum stii tu prost ca untura e problematica (poate fi in combinatie cu fainoasele) sau ca uleiul de floarea soarelui presat la rece e ok.

      Acum, e chestie de documentare individuala pentru a vedea cat de nocive sunt uleiurile vegetale (mai exact cele obtinute din samburi, a nu se confunda cu cel de masline).

      Cand te documentezi pe asta, afli si cum sta treaba cu untura si alte grasimi de origine animala.

      Ai aici un link in care fiecare afirmatie este cu trimitere la studiile care o sustin – https://roguehealthandfitness.com/vegetable-oils-are-dangerous-to-health/

      E un punct de plecare.

      00
    • @Andrei – ideea era sa citesti o singura carte buna de gatit, lucru care te ajuta sa te ridici peste nivelul majoritatii in aceasta privinta.

      A, e treaba ta ce faci mai departe, daca devii pasionat sau nu.

      Normal, o astfel de carte e greu de parcurs. Necesita timp aproape ca un serial.

      00
  10. Apropo de Zexe si Carul cu bere ma refeream la restaurante aflate in aceeasi plaja de pret si cu mancare clar diferita din perspectiva calitatii culinare.

    Recomand de la Zexe jumarile de somn, pipotele de rata confiate, maduvioarele, muschiul de bernec si tuslamaua.

    Si mai recomand sa comanzi si sa iti ridici mancarea din restaurant – discountul e 20%.

    00
  11. Nu stiu cum este pentru altii, dar pentru mine cel putin iesirea „fizica” la un restaurant e ca o relaxare. Pe langa consumatia propriu-zisa conteaza foarte mult si atmosfera in care alegeti sa-ti petreci acel timp.

    00
  12. Black Friday ->Aricol despre restaurant, ar putea fi o coincidenta.

    Sunt goale restaurantele pentru ca aflierea – winner takes it all. nu va mai satura dumnezeu!

    00
  13. lumea comanda mancare nu pentru ca nu vrea la restaurant
    comanda pentru ca nu vrea la cratita

    00
  14. Mi-a plăcut animația!

    00
  15. In ultimul timp ma duc mai rar la restaurant pentru ca e plin.

    00
  16. Iarna urasc sa comand acasa, mereu imi aduc mancarea semi-calda. Din comoditate o fac in continuare, e altceva cand mananci acasa.

    00
  17. Ies la restaurant ca să… fie altfel. Un fel de pauză, de relaxare, de ieșit din program. Te așezi, mai vezi lumea, te servește cineva, tu nu faci decât să primești serviciile lor. Mai o discuție, mai o țigară (afară, desigur, m-am adaptat rapid la asta, acum nu mai concep să fumez înăuntru). Încerc să nu ies singur, așa că e cumva și o formă de socializare în care vedem ce am mai făcut, schimbăm opinii etc.
    Comandă la domiciliu? Mai rar. S-a mai întâmplat în weekend, când chiar nu aveam chef să ne apucăm de ceva. Vorba aia, e weekend ca să stau… :)

    00
  18. hai, spune-ne unde :)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.