New media și old media – obiceiuri triste

Am fost în situația de a râde de două ori zilele astea la niște apucături pe care le-am recunoscut din presă. Vi le povestesc pe cele mai amuzante. Un nene are un business în care trebuie să vândă ceva. Și intră în contact cu un nene cu probleme psihice, care se apucă să îl porcăie pe unde apucă. Și trec 3 luni și nenea ăla nu se mai oprește. Disperat, omul nu știe ce să mai facă. Și atunci îi vine ideea salvatoare: se oferă să cumpere reclamă pe forumurile unde se poartă discuțiile, că așa era obișnuit din presă. Dai un ban ca să fie bine.

A doua e cu mine: eram la o conferință, se termină, bem, bem mult, dimineața mă trezesc pe telefon cu o înregistrare cu un șefuleț la o companie măricică, care spunea niște chestii extrem de pertinente despre industria în care activa compania sa. Problema era că îi luceau un pic ochii, de la bere, dar nimic senzațional (gen nu era beat mort). Dau un mail la firmă, întreb dacă pot publica, ei se sperie, zic că nu și se oferă să fie bine. Am râs. Mi-au propus niște campanii, am zis nu, n-am mai vorbit de un an și ceva. 

Iar celălalt caz s-a rezolvat la fel de amiabil. Ar fi trist să se ajungă la așa ceva. E destul că sunt unele bloguri media care se ocupă cu asta.