Nevasta și cumnata au fost într-o plimbare cu mașina și mă uitam pe înregistrările de pe cameră. Băi nene, voi știți cum se comportă bărbații când văd două femei tinere în mașină (copiii de pe bancheta din spate nu se vedeau)?
Avem așa:
- Giani civilizat, care trecea pe mijlocul drumului ca să nu poată ele depăși. nu mă prind ce voia, să îl claxoneze fetele ca să aibă motiv să le pună frână în bot și apoi să…ce?
- Gigel rapandulă, care mergea în paralel, el pe banda 1, ieșit jumătate din mașină, etalându-și lanțul gros și ceasul D&G mare.
- Costel care tot ambala motorul la semafoare ca să le provoace la o cursă. idee: femeile nu prea știu de ce te ambalezi ca prostul și te ignoră.
Și cel mai isteț dintre ei: ocupat fiind să le impresioneze, Jean a intrat cu beamveul lui în cuiul mașinii lor, bara față spartă, capota îndoită, avântul lui făcut muci. Fetele s-au dat jos, au ridicat din umeri, copiii au început să urle, Jean era dezarmat și a zis că se descurcă el, apoi a plecat.
Băi nene…
Asupra nevestei nu ma pot pronunta ca nu e politicos, dar daca barbatii au turbat in calduri in atatea feluri intr-o singura iesire a lor , e clar ca minim cumnata e ruperea lumii de bunaciune. Se poate link catre profilul FB? :>
e păcat de tine, ești băiat tânăr, să mori călcat de un benz negru de câteva ori.
sa inteleg ca sotul cumnatei e smardoi cu mercedes? :))
neah. e băiat cuminte cu pistol și mercedes.
Daca e benzul ala pe care il stiu eu, nu e in stare sa calce nici macar o batatura
Cine te-a pus sa-ti iei o bunaciune tanara ? Te crezi Borcea ?
Acum serios .. crezi ca ar vrea cineva sa iti combine nevasta?!? :))
Jean baiat istet, o mica tamponare si se face schimb de numere de telefon.
Nu l-a mai interesat cand a vazut copiii, altfel insista.
Isteț ca un cur de găină si cu 2 neuroni fara sinapse daca chiar asa o fi gîndit.
de-asta nu mi-am schimbat nici acum, când îmi permit, mașina de amărășteancă, e mai sigură chiar dacă nu pare
Eu de-asta nu mi-am schimbat nici acum, când îmi permit, NEVASTA de amărăștean, e mai sigură, chiar dacă nu pare!
N-am vazut astfel de manifestari… Doar claxoane.. Pentru ca femeile au un mod unic de a vana pokemoni in timp ce conduc masina….
Cuiul ala nu trebuie demontat daca nu tractezi remorca?
For?
Asa stiu si eu. Si cred ca exista si sanctiuni in acest sens.
tocmai, trebuie tinut pentru faze de genu.
Din cate stiu trebuie sa ai ceva act pentru cuiu ala! Cocalarii il lasa acolo ca nu le pasa dar legal nu-i ok sa-l ai!
Ba da. De câte ori decuplezi remorca trebuie să mergi la service să-ți dea cuiul jos. E doar vreo 200 de lei manopera, parcă. Eu pe chestia asta țin remorca atașată tot timpul, e prea scump s-o las acasă.
Mergi la service pentru un surub care il desfiletezi? E nevoie de service pentru asta? Eu stiu ca nu-i legal dar cocalarului degraba ii spui reactioneaza putin cand ii spui ca nu-i estetic dar nu-l da jos!
Citesc cu bucurie comentariile de la articol si vad cu placere ca baietii de baieti carpatini au evoluat de la amoeba la maimute.
Du-te, mah, darwinistule, noi suntem ortodocsi, am evoluat din Adam si Eva.
@Radu. Te-ai lăsat amăgit de știința diavolească. Nu am evoluat deloc. Cum ne-a făcut El, așa am rămas.
Hai sa nu exageram cu tinere :))
aici vorbim doar de (2) femei tinere si atat? ca sa stiu daca Giani, Gigel, Costel si Jean sunt niste fierti care ar fute orice sau e vorba de 2 gagici tinere, frumoase, prezentabile, aranjate care atrag orice privire? daca e vorba de v2 atunci orice barbat intoarce capul si eventual incearca ceva.. orice.. ca doar barbatul e facut sa incerce cand e vb de gagici si daca nu incearca el incearca altul si poate si reuseste:)) orice gagica e o oportunitate:D
Pune-o la volan pe Patricia Blaj si ai drumu liber.
Dupa cum suna articolul asta se pare ca le-ai pus ceva camera in masina. Ele stiu? :))
era indreptată spre șosea, perv!
Așa reacționează și când văd femeile la trecere. Sunt niște nesimțiți cei care îmi fac semn să traversez apoi accelerează și rânjesc.
Oare esti genul acela care daca opresc astepti sa te si invit sa treci si dupa ce te invit ma inviti si tu inapoi sa trec eu – si pornim amandoi deodata si te oftici ca barbatii accelereaza cand vrei tu sa treci ? Oare ?
Ion, esti amuzant :)) Te asigur ca nu fac măgarii din astea dar stiu la ce te referi pentru că am văzut astfel de persoane. Stiu ca sunt foarte enervante situațiile de genul ăsta, in special pentru voi, soferii, la fel cum va enervează si cei care traversează pe rosu sau fără să se asigure.
Cucu mic, ce mai…
Nu stiu cum sunt toti barbatii, dar stiu cum sunt eu: de 10 ori mai atent.
Jean, saracu’, cred ca e putin nedreptatit. Multi si-au furat-o asa cand soferita din fata rupe frana-n paispe ca s-a facut rosu la semaforul de la linia orizontului sau aterizeaza statia spatiala nitel mai incolo, cam peste 3 km.