Marele Figo era să se transfere la Galaţi!

Fiind prea prinşi cu Eurovisionul sau cu transmisiile de pe Discovery, am impresia că v-a scăpat o informaţie: Naşu’ şi cu
Corleone — prinşi cu Taraf TV sau cu sistemul de supraveghere de la FRF — au rămas fără numele Diviziei A. Lăsată de izbelişte pe stadioanele ţării, marca „Divizia A” a fost luată frumos de mână şi dusă la OSIM de către o firmă din Galaţi, Galmopan, astfel că, de la anul, Corleone va organiza Liga I.

Ei, dar dacă tot v-am deranjat cu problema asta, haideţi să vă mai deranjăm cu una. Prinşi cu nişte informaţii de la OSIM,
am aflat că, spre deosebire de FRF, care stă cu picioarele-n sân, Galmopan este un jucător activ pe piaţa mărcilor. Fiţi atenţi, aici, la cele mai recente meciuri ale sale. În partida cu SC Kandia Excelent din Bucureşti, miza a fost marca „Papi”, solicitată de societatea din Galaţi (chiar din oraş, cum ar spune colegii mei). La un moment dat, Galmopan s-a luat la trântă cu concernul Accor, pentru marca „Ibis” — cei prinşi cu că- lătoriile ştiu că e vorba, aici, de un lanţ hotelier. A urmat la rând firma Narcisa Production din Bucureşti, la mijloc fiind marca „Narcisa”. Am avut şi noi o colegă Narcisa, sperăm că n-a fost afectată. Iată că şi marca „Boema” a ajuns motiv de dispută pentru Galmopan, de data asta cu Euroavipo Poşta Câlnău. Sperăm că n-avem nici o colegă pe nume Poşta Câl… pardon, Boema. Aţi auzit de marca „Neaţa”? Nu? Au auzit, ânsă, Galmopan şi Nestlé, astfel că au ânceput să se certe pentru ea. Dar de Coca-Cola aţi auzit? Da, Coca-Cola din America âşi dispută cu Galmopan din Galaţi marca „Coca”. Ultima marcă vizată de firma din Galaţi a fost marca „Figo”. OSIM a refuzat s-o ânregistreze. Din păcate, până la ânchiderea ediţiei n-am reuşit să aflăm dacă era vorba de Figo de la Inter Milano sau de Figo din Berceni.

academia catavencu, 24 mai 2006

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

8 comentarii

  1. asta e doar o modalitate de a face bani, modalitate care este mai mult sau mai putin legala,dar daca iti vrei marca inapoi mai bine dai 10000 de coco tu concernul mare si tare decat sa stai dupa justitia din ro 5 ani pana iti da marca inapoi :D
    asa ca daca vreti sa faceti bani inregistrati marci, dar cu cap :P

    00
  2. „OSIM a refuzat s-o ?nregistreze. Din p?cate, p?n? la ?nchiderea edi?iei…”
    Din pacate pentru cei din Catavencu, nu se scrie niciodata cu ? la inceputul cuvantului. Oare SOV si-o fi bagat deja spell checkingu’ propriu? :)

    00
  3. e de la copy/paste
    in ziar e scris corect
    stop being gay

  4. Ba ne inveti corect gramatical ba o iei pe langa, dar nu-i nimic ca si la case mari se intampla la greu (vezi GSP)

    00
  5. brand squatting made in romania :D

    00
  6. merg si io sa inregistrez cuvantul „p*la”… v-am pus sa scoateti banu de la ciorap dupaia

    00
  7. GSP are nevoie de gramatica? =/
    La ce target are…

  8. Sunt dobitoci astia de la FRF.Ar trebui sa nu ii dea nimic lu nenea ala,ci pur si simplu sa-l dea in judecata si sa-l acuze de furt intelectual si mai ales tinand cont ca acuzatorii sunt FRF,procesul s-ar incheia imediat

    Sa presupunem ca marca Microsoft nu ar fi inregistrata in Romania.Crezi ca daca cineva ar fi inregistrat-o ar fi rezolvat ceva?
    Pai te dau aia imediat in judecata acuzandu-te de furt intelectual aducand o groaza de argumente in favoarea lor ,tu mai nimic, si castiga procesul cat ai clipi.
    Mai mult ca sigur ca nu ti-ar da nici un ban numai de al naibii
    Cat depre coca ce sa zic,toata lumea ce e coca.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube