„Prima dată la Paris în cimitir am dormit, într-o criptă, trăgeam capacul după mine și nu știa nimeni unde sunt. De acolo am plecat, de sub pământ, dar uite unde am ajuns.”
„Mândrie și beton” e un proiect de fotografie documentară început în 2010 de către Petruț Călinescu și Ioana Călinescu. În 2012, când au publicat prima carte foto, a trecut pe lângă mine momentul și n-am cumpărat-o. Anul ăsta, apare o nouă versiune, actualizată, cu fotografii și povești recente.
Zicea Petruț pe facebook, zilele astea, că vor să transforme proiectul ăsta într-un soi de studiu longitudinal, să observe evoluția satelor din Oaș din care au plecat la muncă românii și să publice la fiecare zece ani câte o nouă ediție.
Pentru un pic de context, „Mândrie și beton” nu e doar un proiect fantastic de mișto, e un proiect care, la fel ca tot ce-nseamnă documentare, n-are finanțare și e publicată mai degrabă în regim propriu. Prima ediție a cărții foto a fost tipărită în doar 260 exemplare, că doar atâția oameni au contribuit la momentul respectiv. În 2023, speranța e să fie precomandate cel puțin 200 exemplare ca să poată fi tipărită.
Nu e neapărat o carte ieftină, costă 190 lei, dar e la o calitate grafică impecabilă. pe hârtie premium. Zic din experiență, hârtia premium costă, nu e deloc ieftină, mai ales când tipărești fotografii. Ultima oară când am făcut niște printuri mai măricele (50x70cm), am plătit 270 lei pe bucată. Aici vorbim de o carte de vreo 200 pagini.
Eu deja am plătit pentru două exemplare. V-o recomand nu doar pentru că vreau să sprijin demersul, pentru că Petruț este un artist grozav, ci pentru că e un document al istoriei foarte recente, transformarea unor sate din Maramureș în adevărate suburbii, transformarea vizuală și culturală a unui petic de Românie.
Dacă urâți România, nu sunteți pasionați de fenomenul migrației, vă lasă rece fotografia sau ideea de documentare, merită să cumpărați cartea asta măcar pentru a o face cadou cuiva care e interesat de oricare dintre subiectele astea. O să fie o carte de colecție, nu vor exista reeditări, câte vor fi precomandate, atâtea vor ieși din tipar, e ediție limitată fix la câte comenzi există. Că așa funcționează lucrurile când ești independent.
Vă las mai jos niște citate din articolul din link:
Mândrie și Beton este și o poveste despre speranțele, ambițiile și suferințele unei comunități întregi din nordul țării, care trăiește la Paris (și nu numai) de mai bine de 25 ani. Acești oameni au sacrificat mulți ani confortul vieții occidentale în numele tradiției unei competiții sociale, care îi obligă să-și construiască în satele de-acasă o viață de lux, pe care, însă, cel mai probabil, nu o vor trăi prea curând.
[P]e ulițe gonesc în continuare mașini decapotabile, pe costumele populare a crescut numărul de cristale Swarovski, la gât miresele oșence au început să poarte globuri de Crăciun, au apărut cizme tradiționale roșii sau mov lucios.
În luna august și de sărbători oșenii se întorc ritualic acasă și satele devin o scenă deschisă a acestei competiții. Cu mândrie aruncă, fără să se uite la bani, mii de euro câștigați din greu în tot timpul anului, pe nunți, mașini de lux și haine scumpe.
Și încă o chestie: există un clip în articol (primul, parcă) de-a dreptul eerie. Două puștoaice îmbrăcate în costum popular, copile de-ale localnicilor întorși în august acasă, vorbesc între ele în noua lor limbă maternă, engleza. E o senzație foarte ciudată, contrastul vizualo-auditiv e aproape șocant.
Vă recomand „Mândrie și beton” – merită fiecare leu. E un proiect rar și extrem de prețios.
190 lei pt. o carte cu poze?
Daca nu ai invatat sa citeste!
Cum ar zice Vali: ai avut sansa sa nu fii mwuist dar ai ales sa fii mwuist.
Eu sunt ecofon pot sa o cumpar dupa in varianta pdf?
ar fi misto ca pentru 50 de lei in plus sa puna si cateva poze care sa contina doar contururile si sa le coloreze fiecare cum vrea
@NIX, pe aceeasi linie – eu astept sa iasa varianta audio.
Știi că te costă mult mai mult să tipărești poze decât text, nu?
O mai stii pe aia cu „vreau si eu un pc ieftin pentru copilul meu, n-are nevoie de placa video ca nu vrea decat sa se joace”. Cam asa si tu acum
Mie mi se pare un pret mic. Si nu sunt ironic.
Alex, nu e Maramures. E zona Oaș, care face parte din judetul Satu Mare. Sunt diferente culturale si de mentalitate destul de mari intre cele doua zone, desi sunt geografic apropiate.
Proiectul e super tare, il cunosc de la inceput!
2 greseli de neiertat in viata:
1. Maramures in Oas
2. French fries in Belgia
si bucovina nu e in moldova.
si nici braila sau buzau.
doua sate la 2 kilometri unul de altul, unii tin palaria mai pe dreapta, ailalti mai pe stanga… ” sunt diferente culturale si de mentalitate destul de mari”.
Aia care scriu ca Oas egal Maramures sunt idioti. Cultural nu se aseamana. Oas nu e numai Certeze. Graiul, portul, modul de viata e complet diferit. Mai bateti la picior tara asa sa vedeti lucrurile cum sunt!
sovieticule, idioti nu sunt aia care zic ca sunt la fel, ei fiind identici.
idioti sunt aia care vad dieferente in pana de vulpe de le palarie.
de altfel, in oas nu e ca in maramures. bine, nici in negresti nu e ca in certeze. si nici in negresti, in vest nu e ca in est. si in vest, pe partea dreapta a strazii nu e ca pe partea stanga. iar pe partea dreapta, la numarul 22 nu e ca la numarul 24. iar la 22, in camera din spate nu e ca in camera din fata. si in camera din fata, pe partea stanga a patului nu e ca in partea dreapta.
evident toti asti merita un nume si o identitate proprie, sociala ,culturale si probabil fonduri europene pentru unicitatea de care dau dovada si pastrea identitatii culturale.
altfel spus, nu, oas este in maramures si maramures este in ardeal.
faptul ca doi dobitoci se considera ei mai cu mot si pretind sa li se zica altfel decat tuturor celor din jur exact asta dovedeste. nu, nu ca sunt mai cu mot ci ca sunt dobitoci.
asa ca ai de ales sovieticule, esti mai cu mot sau esti dobitoc?
N-am văzut cartea, dar dacă grafica și hârtia sunt de calitate, merită banii. Când a apărut (în 1968) Istoria ilustrată a picturii, costa 100 de lei. La vremea aceea, cărțile de pe piață costau 5-10 lei, 20 era deja ceva scump, iar cu 100 mâncai de cinci ori la restaurant.
Imi miroase putin a comparatie intre mere si pere … Istoria ilustrata a picturii continea imagini cu majoritatea picturilor din …istorie, cu totul alta valoare, dupa parerea mea, chiar daca erau doar poze cu acele picturi.
@the_real_blue Nu văd legătura între reprezentare și valoarea obiectului reprezentat (fie ea și simbolică). Poți să scoți un album de pictură și să coste 5 lei. Sigur, alb-negru, low resolution și hârtie de ziar.
pentru comparatie, Helmut Newton( ăla cu merele care cad din copac), carte de fotografii, 464 de pagini, 100 de euro, 500 de lei.
Sa vanda acces la colectie eu m-as uita la poze in 4k. Cat despre carti nu le poate bate nimic doar ca ocupa mult spatiu
Oșan fiind, m-a uns pe suflet.
Va las aici o alta povestioara de la un fotograf celebru de la noi, Remus Tiplea (featured on NG de mai multe ori):
O mica poveste despre vremurile in care si noi eram imigranti.
E important sa nu uitam aceste trairi pe care ai nostri parinti, prieteni, veri, vecini si chiar bunici le-au trăit.
E randul nostru sa fim francezii milosi care arunca 15-20 de franci catre ucraineanul, indianul, mongolezul, srilankezul venit la noi pentru o viata mai buna!
Sa nu uitam nici acum rasismul si indiferenta cu care suntem tratati in multe situatii in Austria, Italia si chiar si Franta cea miloasa.
Povestea lui Remus:
https://www.scena9.ro/assets/images/3648/7.jpg
Remus Țiplea, economist și fotograf, 47 de ani
15 septembrie 1993. Asta e ultima dată când am plecat. Deja era a șaptea oară din 1991 când încercam să plec și tot ne prindeau și ne dădeau acasă. Atunci era cu ștampile pe care scria interdicție, nu aveai nimic altceva. Veneai acasă, îți schimbai pașaportul, ziceai că l-ai deteriorat. A doua zi aveai pașaport nou și puteai să treci iar, că nu erai înregistrat nicăieri.
După ‘90, de la noi, din Negrești, foarte mulți plecau în Austria. Fiecare și-a dorit să aibă o situație, cât de cât. Începeau să vină acasă cu mașini. Să vezi cum se strângea tot orașul pe lângă mașină și se uita. Dacă stăteai afară un an de zile, banii pe care-i făceai atunci în România valorau, pfoai, mamă, câți bani! Un apartament cu trei camere aici, în oraș, era 3000 de mărci. Un prieten de-al meu, plecat în Germania din ‘90, a lucrat două luni și și-a cumpărat apartament. Nu-mi venea să cred! Dar era foarte greu de ajuns.
Erau oameni pe aici care știau pe unde poți să treci granița dintre Ungaria și Austria. Auzisem eu de ceva barcă cu niște băieți și unu’ care îi trece drumu’. Trebuia să-i dai bani. I-am dat un lănțișor de aur și i-am spus să meargă la părinții mei, să-i dea cât trebuie pentru drum. Alor mei le-am zis că mă duc să dau iar la facultate, la Politehnică, în Timișoara. Aveam 21 de ani. Pe vremea aia, mama când tăia porcul, punea carnea într-un borcan plin de untură. Mi-a pus un borcan la mine și o pâine. Ne-am dus la ăla, eram nouă inși în microbuz, cu destinația Viena. Am trecut pe la Petea, legal, frumos. Microbuzul ne-a lăsat undeva, la granița dintre Ungaria și Austria. De acolo am mers pe jos o noapte, până am ieșit din zonele controlate de grăniceri, apoi ne-am urcat în alt microbuz care ne-a dus până-n Viena. Ne-a abandonat într-un parc, la intrare în oraș. Unul dintre tipii cu care am fost cunoștea pe nu-știu-cine, care a venit să ne închidă sub tren, unde sunt niște țevi cu o platformă. Am stat trei zile în parc să-l așteptăm. Era un frig noaptea, mamă, ce frig era. Deja eram rupt de foame, mâncasem tot borcanul. A apărut tipul, ne-a închis între țevile alea. Era o tablă groasă. Nu puteai să stai întins pe spate de tot, că erau niște țevi transversale, și-ți intrau alea ori în șolduri, ori în spate. Mergeai la toaletă în pungi, în sticle. Eu am nimerit chiar la scară și vedeam pantofii oamenilor cum urcă, cum coboară. Am stat 24 de ore sub trenul ăla, din Viena până la Paris. S-a oprit trenul. Am stat așa o oră, ne-am temut să ieșim afară. Se făcuse o liniște totală. Am urcat în tren să ne spălăm. Aveam albul ochilor, în rest eram negru tăciune. Toată pilitura de la frânele de tren îți intra în față, în ochi. Ce băi aveau trenurile alea! Am rămas super impresionat. După ce-am ieșit, m-am trezit singur în gară, fără niciun ban la mine, rupt de foame. Dar aveam la cine să mă duc. Aveam un prieten în Paris și m-am dus să-l caut. Am umblat pe străduțe. Mi-am scos cartea de Eminescu din geantă, m-am pus să citesc poezii. Francezii aruncau câte-un bănuț. Am dat până la urmă și de prietenul ăla al meu. Am stat într-o casă abandonată, a fost groaznic. Era scandal, erau bătăi, bețivănii.
Pe atunci nu erau condiții să muncești legal. Trebuia să te duci la Crucea Roșie și să ceri azil politic. Primeai ședere provizorie și un ajutor social. Nouă luni am vândut ziare la un magazin alimentar. Era un ziar făcut anume pentru oamenii fără adăpost, ca să câștige niște bani. Cumpăram câte o mie de exemplare și mergeam și le vindeam. Francezii dădeau câte 15-20 de franci, voiau să te ajute. Dar aveam atâta timp să mă gândesc, când vindeam ziarele alea. Mă tocau gândurile și singurătatea. După nouă luni, m-am întors la Negrești. M-am angajat aici, mi-am făcut familie și n-am mai plecat.
„E ca și cum ți-ar spune: ok, te lăsăm să pleci dacă ne demonstrezi că poți să te descurci”
https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/romii-bogati-din-timisoara-revin-din-europa-pentru-2290292.html
Mentalități similare.
Deloc
Mi-a ramas intiparita in mine o replica din primul videoclip o doamna zicea in timpul pregatirilor de nunta: „Degeaba ai bani, daca nu se vede!”
F bine punctat.
Case cat mai mari folosite aprox 20% (atat timp, cat si spatiu) doar pt a sti satul ca esti miez. Electrocasnice scumpe si care vor ramane noi toata viata.
Ce pierd oamenii? Timpul petrecut cu familia. Niste cadouri fitoase aduse o data pe an nu compenseaza absolut nimic.
Si nu o zic cu malitiozitate, cu superioritate sau altceva… oamenii aia muncesc de rup (cei mai multi) pt banii aia, dar e pacat ca pierd alte lucruri intre timp.
@marius – partea buna e ca se schimba. Deja generatia 2 si 3 nu mai fac asta. Toti isi cumpara apartamante si case acolo. Copii la scoala acolo. Nu mai face nimeni „naveta”.
Raman legati de casa totusi, dar muuult mai putin.
Prostie si beton.
Dar na, e o parere personala.
Cunosc personal pe cineva plecat cu zecile de ani prin Irlanda, fetele-i vorbesc engleza intre ele, mandrie si fainosag etc, treaba ca ei aci ele acolo…
Din pacate, eu am alte informatii din Certeze. Prima generatie plecata la Paris nu s-a dus la munca cinstita. Betoanele alea de prost gust cu casa batraneasca in spate sunt obtinute din trafic de carne vie si furaciuni.
Hai sa fim seriosi, lei de aur la intrare si masini de 500k eur cum vezi la spalatoriile auto din Certeze nu se fac din munca cu carca la Paris sau Londra.
Da, copiii aia nu au nicio vina fiindca nu suntem la religie sa zicem ca pacatele parintilor se transfera la copii, dar nu vad motivul pentru care autorii construiesc acest proiect pe o minciuna.
i-ai terminat, bro
Din păcate, informațiile pe care le ai sunt cam eronate și generalizezi greșit pe baza acestora.
Acele mașini și lei de aur de care vorbești sunt extrem de puține, iar ele sunt, de obicei, rezultatul a zeci de ani de străinătate.
Dar ce să vezi? Unii dintre cei plecați au evoluat, mulți au afaceri în domeniul construcțiilor în țările din vest, unii au succes mai mare, alții mai mic. Unii își permit Ferrari, alții doar un Audi sau Mercedes.
Fiind din zonă, am auzit despre tâmpiți care se ocupă cu furatul și alte prostii, dar numărul acelora e insignifiant și nu reprezintă deloc realitatea sau imaginea generală a acestor oameni.
E bine ca au bagat un purcoi de bani in viloace de prost-gust, kitsch cat cuprinde, opulenta de neam prost.
Am vazut recent un update, nu isi permit intretinerea magaoaiei si iarna incalzesc o singura camera.
Ma refer la aia batrani, ca forta de munca oricum nu se va mai intoarce in Romania, copiii nici atat.
Dar asa e cand dai de multi bani si atat te duce capul. Orgolii si fala de neam prost.
Indiferent de unde si cum au facut bani la Certeze arata horror zona cu viloacele alea urate.
Nu vad nimic iesit din comun.
Case generationale si comunitati inchegate gasesti peste tot in lume. La fel au facut italienii cand au plecat in America.
E plina europa de sate cu case cu 2-3 etaje. Ce e mai diferit e ca astea au arhitectura contemporana.
Eu cred ca e harnicie si pragmatism.
Anul 0: toți plecați rămași bătrânii
Anul 10: vin la nunți și concedii, copii vorbesc doar in limbi străine, că a fost greu anul 0-5, dar nu atât de greu cât să nu faci și să crești copii. Părinții se veselesc la nunți
Anul 20: vin la nunți și la botezuri, copii termină facultatea și se uită de făcut și ei copii. Cine nu se căsătorește in comunitate…
Anul 30: o parte din casele năpădite de iarbă, au început să fie vândute de primărie către foști emigranți vietnamezi, actual cetățeni.
Anul 40: comunitatea vietnameză de bunici din Ho Shi Min este îngrijorată că nepoții veniți cu părinții în concediu in Decembrie vorbesc între ei în Română și au reflexe nervoase când ajunge vorba la huni.
Vietnamezii o se muta in satele din Oas sa plece si ei la lucru in Paris? :))
Anul 80, Parisul devine stat islamic autonom, expulzează non-musulmanii. Majoritatea vietnamezilor revin la patria mamă, România
Certeze – în 2022 erau 2,335 locuințe ( INS )
Primăria a încasat în 2022 suma de 323,851 lei impozit clădiri persoane fizice.
E de trei ori mult decât în comuna Lazuri, același județ și cam același număr de locuințe = 2,384 locuinte / 102,683 lei
dar în Certeze suma medie plătită pentru împozitul pe locuință e de 138 lei.
Sincer, din poze și filme mă așteptam să fie ( mult ) mai mult.
Acolo se plateste impozit la turnulet
Probabil diferă și gradul de colectare
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lol, judetul Satu Mare exista din 2013.
Inainte era comuna mica
Asta e o carte pe care Ich sigur o va „citi”.
Țara Oașului este o regiune etno-culturală românească, centrată în depresiunea oașului, între județele SM și MM – „rupând” o parte din fiecare. Certeze e în zona maramureșeană a Țării Oașului. Știam de proiect, nu și că se reia după 10 ani, mulțumesc de mențiune, am să comand și eu o carte. CdFD i-a susținut cu burse, printre alții, și pe Cosmin Bumbut & Elena Stancu, iar ăștia fac treabă bună.
190 lei pt o carte care e practic un album de artă nu mi se pare foarte mult (pot să „iert” un preț mare pt o carte mai mult decât pt orice altceva
), dar în momentul ăsta nu se pupă cu bugetul meu.
Și, sincer, mi s-ar părea muuult mai interesantă o carte care detaliază într-un limbaj profan motivele psihologice/sociologice ale acestui fenomen.
Probabil în zona aia fenomenul a atins niște cote aproape patologice (din punctul meu foarte mundan de vedere), dar manifestări ale acestui fenomen sunt destul de des întâlnite.
„De ce” mi s-ar părea foarte interesant.
Nu-ți trebuie „tradus” in limbaj profan, motivele acestui fenomen ni le-a spus vîslașul lui Dragnea…
Si eu cred ca e patologic. Cum sa umbli prin tara, sa faci poze la case, in timp ce tie iti cade tencuiala in cap de pe bloc si nu ai apa calda iarna…
Mai era unu ca asta, o intrat in direct la radio, cand era Liiceanu la Striblea. Se lamenta de guvern si cum nu merg lucrurile in tara, si ca el se chinuie sa fie bine da e rea lumea… dupa care o zis ca studiaza imperechera la cerb sau ceva :)))… aia ne lipsea.
Un pic de antropologie – in cultura indo europeana avem cultul „mausoleului” de la movile de pamant, la Mausoleum din Halicarnassus iar in est Taj Mahal (mai moderna). Varianta moderna de astazi e „casa familiei”, o casa mare, cu o camera pentru fiecare membru al familiei, dar unde nu locuieste nimeni real. Cu cat oamenii sunt mai mobili cu atat e nevoia de a compensa asta cu un loc permanent. In sudul Indiei sunt case cu zeci de camere unde nu locuieste nimeni, la fel fac romi pe aici, dar si romanii.
Problema lui Vali cu cei care isi fac o casa cu o camera pt toti copii, nepoti si in care nu locuiesc decat 2 persoane are ca explicatie ceva asemanator, e o etapa intermediara de evolutie.
Varianta finala sunt case/sate unde fiecare familie are un mausoleu/”casa” cu multe camere unde „locuieste” memoria fiecarui membru al familiei. Avem deja in comunitatile rome ceva similar, si cam asta e explicatie pentru care nu au toate utilitatile, nu sunt destinate sa fie locuite fizic. E documentat acelasi fapt in India (https://www.bbc.com/travel/article/20230404-indias-10000-forgotten-mansions).
Exemplul tau e prost. Indienii chiar au familie mare, pe langa familie mai sunt si servitori, bucatari, paznici etc… si alea sunt goale pentru ca proprietarii au fugit din cauza conflictelor militare.
Cu exceptia a 2-3 case, dintre care unul locuieste permanent ca e un industrias local. Si inca cativa care chiar au succes si si-au facut vile de vacanta. Casele sunt normale. Nu au arhitectura extravaganta, sunt minimaliste, cu materiale industriale ieftine si accesibile. Nu avant-garde construite de artizani.
Asa arata o casa middle class in capitalism. Garaj, parter, si unu sau doua etaje.
Majoritatea sunt construite in jurul anilor 2000. Oamenii au plecat in anii 90 in ideea ca o sa stea temporar. Nu stia nimeni ca o sa intram in UE…
Pe parcurs geopolitica s-a schimbat si si-au continuat viata in alta parte dar au ramas cu casele.
Exemplul cu intorsul o data pe an la nunti e exagerat. E activitate in zona tot timpul anului, nu ca in perioada nuntilor dar nici abandon complet.
casa lui Dan
https://www.google.com/maps/search/maps/@47.9033302,23.4624522,156m/data=!3m1!1e3?entry=ttu
are numele scris pe capacul de canalizare
https://www.google.com/maps/@47.9039715,23.4609113,3a,15y,131.22h,69.21t/data=!3m6!1e1!3m4!1s_oXdMjtcKZWetXVaTYaaUA!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu
Vad ca isi vinde fabrica
https://timponline.ro/fabrica-de-sarma-din-beclean-a-milionarului-dan-vasile-scoasa-la-licitatie-care-este-pretul-de-pornire/
Nevasta-mea e din zona aia. Are inca 4 frati mai mari. Toti au masini de lux, case cu x camere. Nu a furat nimeni. Au muncit ca bezmeticii initial in Belgia si acum 2 sunt in UK si 2 in Danemarca cu firme de constructii. Cand au plecat nu aveau calificari dar erau maestri in lemn. Dupa 3 ani in Belgia renovau castele in Belgia. Si foarte multi sunt asa. Greu de explicat spiritul de acolo pentru cineva care nu ii cunoaste. Aia sunt ca un trib. Se ajuta, se trag unii pe altii. Si da…sunt cam dusi cu pluta la bautura si pusi pe peteceri.