Am rezolvat-o şi cu managementul privat. Tot româneşte!

Acum o săptămână:

Austriacul Heinrich Vystoupil, care a condus timp de aproape cinci ani reprezentanţa în România şi Moldova a companiei aeriene Austrian Airlines, a refuzat să semneze contractul, la doar o săptămână după ce fusese numit în această funcţie, au declarat surse apropiate procesului de selecţie, fără să precizeze motivul managerului. (sursa)

Azi:

Surse din minister au dezvăluit că austriacul a făcut cale întoarsă după ce i s-a prezentat o listă cu ce angajări în funcţii cheie ar urma să facă în instituţie şi pe ce salarii. Ba, mai mult, i s-a pus în vedere să nu facă concedieri înainte de alegeri: "Lista cu câţi piloţi şi şefi de direcţie să rămână şi ce angajări noi, fără concurs, să facă i-a fost prezentată înainte de a semna contractul. I s-a pus în faţă şi cu cât trebuie majorate unele lefuri. De exemplu, un salariu de bază de 3.200 de lei, ar fi urmat să crească la 4.700 de lei. Însă austriacul a spus că el a venit să pună în practică planul lui de management". (sursa)avioane-3

Era evident că ceva de genul ăsta s-a întâmplat. Doar nu vor lăsa băieţii deştepţi o vacă de muls din mână. Pe directorul aeroportului Otopeni nu au reuşit să îl schimbe 4 miniştri. Cine crede că vor veni manageri privaţi în companiile de stat?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

13 comentarii

  1. Bă! Hai hai înapoi acasa!

    00
  2. NOU
    #2

    Contractul de mandat cuprinde chestii de genul bonusuri pentru depasirea planului si penalitati pentru neindepliniri.

    Mai degraba, statul si austriacul nu s-au inteles la bani. E mai plauzibil decat scenarita EVZ.

    00
  3. Am bănuit şi io că omu’ nu vrea să se bage în troc de frica porcilor, când o fi văzut ce pile-cunoştinţe-relaţii sunt închegate p-acolo…

    00
  4. La nu mai reţin care altă companie managerul privat propus este membru PSD Constanţa. Antica meteahnă românească, preluăm forma fără fond. Dacă trebuie manager privat, ok, de mâine îi schimbăm denumirea din „director numit” în „manager privat” şi toată lumea e fericită. Simplu şi rapid, din vârful pixului.

    00
  5. Austriacul trebuia sa se invete cu nepotismul si cu principiul „Sacosa”. El nu stia unde a nimerit ? :))

    00
  6. Asteptam sa mai cada un avion in stilul celui de Balotesti (lipsa de fonduri pentru reparatii, lasa ma ca mai merge o tura, management de stat). Sincer eu la ora asta nu as urca in Tarom nici sa ma platesti.

    00
  7. De retinut, „angajari noi, fara concurs”. Frica asta de concurenta trage tara in jos si o baga in groapa. Cand mai mergeam pe la Posta, ma uitam la functionarele plictisite de acolo si ma intrebam cat ar rezista daca ar ajunge sa lucreze vreodata la firma privata, inainte sa fie date afara. O saptamana, maxim doua? Politicienii nostri ar vrea management strain peste afacerile de Stat dar la ce bun cand afacerile astea is putrede pana la ultimul angajat de jos?

    Poti sa aduci si mama managerului cu nenumarate diplome, degeaba. Afacerile de Stat merg in continuare dupa principiul „fiecare dupa puteri, fiecaruia dupa nevoi”. Legat de muls vaca, am impresia ca multi „baieti destepti” romani nu stiu cand sa se opreasca din muls. Din moment ce Statul cauta manageri straini, e semn ca vaca nu mai are de unde.

    00
  8. beau un vin pt tine, have fun

    00
  9. threadmilk

    00
  10. „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

    00
  11. „Unde nu e moral, e corupție… și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!”

    00
  12. Vai?!!! Cum poti acuza politicienii de jocuri de interese?? Tocmai ei? Mai ales astia care au fost atat in opozitie si acum doresc sa se jertfeasca in fata FMI pt ca noi s aplatim 9% TVA la alimente? (si impozit forfetar!)
    Si uita-te la ei cat sunt de stafiditi si slabi si fara burta de atat lupta contra coruptiei!

    00
  13. @ Vali

    E amuzant cum stii sa manipulezi: Folosesti EVZ ca sursa pentru a-ti construi argumentatia, uitand sa mentionezi ca aceiasi sursa a avut un conflict cu (ai ghicit) TAROM si Aeroportul Otopeni cand a vrut sa o denigreze pe Daciana, si apoi si-au cerut scuze pentru „informatia gresita”. Chiar tu ai avut un comentariu pe acea tema..

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.