Malta 2025 – the bad and the ugly

Atât la dus, cât și la întors am condus foarte lejer, că era noapte și mașini foarte puține. Am reușit să merg pe cruise control destul de mult.

M-am enervat constant și mi-am dat seama și de ce. Nu, nu mă uitam în oglindă, ha ha. La noi toate clădirile sunt gri, la ăștia aveau culori mai umane. Te deprimă țara, să mor io, și nu atât țara, cât culorile.

Aparent, poți culege algele, aș dori să confirm asta pentru autoritățile din România. Pe de altă parte, Malta are turiști care vin de bunăvoie, nu de nevoie, ca litoralul românesc, probabil de aia administratorii plajelor nu simt nevoia să avem țărm curat.

La dus avionul a avut 4 ore întârziere. Și am văzut două categorii de români. Ăia care urmăreau avionul anunțat ca înlocuitor, băi nene, pe 2-3 aplicații de profil. Erau doi oameni mid 50s, părea genul de bugetari sau middle manageri obsedați de micromanagement. Și alții care se enervau unii pe alții că nu mai vine avionul. Zicea unul ceva, ălalalt plusa și tot așa, se încurajau unii pe alții să facă un preinfarct.

Pe lângă nelipsiții copii de 14-16 ani fără chef, am văzut și familii de români mișto. Nu înțeleg faza asta, plictiseala constantă la orice, i-aș călca în picioare sau i-aș lăsa acasă. De ce îi mai iei, dacă nu le place nimic?

La coborâre din avion, o tanti a zis că ea face "atac psihic" dacă nu coboară mai repede. Ghiciți ce, nu a făcut. Sunt așa adorabili românii când spun prostii și tu te uiți la ei și le judeci fără cuvinte tâmpeniile scoase pe gură, că se fac mici și se rușinează de ce tocmai au spus.

În fața noastră în autobuz a stat o scurtă perioadă de timp un cuplu de fotografi. Full frame, amândoi, tati. El era superb. Întâi avea capacul pe obiectiv, după care era obiectivul greșit, după care a trecut cadrul. După care iar. După care iar. La un moment dat voiam să mă ofer să-i dau eu pozele făcute de mine ca să nu se mai agite, dar nu am vrut să iau bătaie.

La un colț de stradă două companii vindeau bilete pentru autobuzul hopon hopoff. La o companie erau 2 fete, la alta doi băieți. Fetele mid-30s, una dintre ele cu buzele vinete de la vinul roșu, cealaltă cu voce de tabagistă. Când traversau strada clienții, una dintre fete sărea pe turiști cu oferta și, în 90% din cazuri, avea mai mare succes decât cei doi băieți de la firma cealaltă. Pentru că ăia doi erau cu inele în nas, față și urechi (nu știu cum se numesc inelele alea care îți lărgesc gaura din urechi), cu părul vâlvoi. Este neplăcut, dar este un job unde trebuie să fii un pic prezentabil. Când vezi că toată lumea se duce la concurență și tu nimic, poate problema nu este neapărat că alea sunt femei și tu nu.

Într-o seară așteptam liftul, și unul dintre sportivi încerca să o aburească pe ceva manageriță cam de aceeași vârstă. Flatată, gagica se tot codea. A doua zi, băiatul făcea progrese cu una dintre recepționere, care era toată un zâmbet la glumele ăstuia. Viața e scurtă, ăla pleacă mâine, ce faci, stați 2 luni pe telefon până te decizi?

Speaking of love, la un moment dat în autobuz, doi băieți din zona arabă povesteau unui cuplu european cât de mișto este în Dubai, taxe, viață, totul foarte mișto. Au omis să spună că ei nu au voie să să se țină de mână acolo și trebuie să pretindă că sunt straight. Cumva le-a scăpat.

Am trecut cu ăsta prin Otopeni fără probleme.

Da, nu știu de unde am luat bube pe față. Nu de la ținut geaca pe jos prin aeroport sau cine știe pe unde.

 

Nelipsitele automate bancare Euronet:

Tehnologie extraterestră de a da apă copacilor:

Care îți dau ceva frumos în Gozo?

Așa se zugrăvește civilizat la etaj în țările civilizate:

Feșăn: Crocs îmblăniți.

 

Aș dori să le iubesc cu un cactus pe mamele celor care au făcut dușurile astea imbecile. În ultimele hoteluri în care am stat nu au funcționat niciodată ca lumea. Pur și simplu cineva voia să facă trendul ăsta să se întâmple și a luat țeapă.

 

Am văzut multe butelii pe balcon, cred că se încălzesc cu ele când e mai frig.

malta-689

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

56 comentarii

  1. > Am trecut cu ăsta prin Otopeni fără probleme.

    Am mai zis si eu ca am trecut cu victorinox sau victorinox-like prin aeroport, junii nu ma credeau dar nu e ceva ce recomand.

    In rest ok ok civilizatie, ne place, mai cautam.

    1213
    • Io te cred. Am trecut si eu cu-n victorinox prin aeroport. Nu stiu ce scaneaza aia cu raze X, dar sigur nu bagajul de mana :)

      193
    • au un grafic, daca e cu lama sub 5 cm, te lasa sa treci.

      Comentariu apreciat.573
    • Am călătorit vreo 13 ani cu un briceag de genul peste tot prin lume. Anul trecut o agentă TSA a decis că nu mai e voie, deși mai fusesem de 2 ori cu el în state. 99% din cazuri e OK, că e lama mică, însă cred că o să-l bag la cală de acum încolo când zbor în afara Europei.

      Comentariu apreciat.350
    • Si eu am trecut odata cu Victorinox la Otopeni, habar nu aveam ca il am la mine, m-au anuntat vamesii italieni care mi l-au confiscat la intoarcere

      241
    • Yep, pare că mărimea contează…confiscate de două ori, mai mari decât cel din poză, uitasem să le pun in bagajul de cală…

      60
    • Mie la Timișoara mi-au confiscat un multitool breloc. Motivul? Are lamă. Nu conta că lama era de vreo 3 cm.

      91
    • Intre timp, eu n-am trecut nici cu crema de plajă. Știe cineva care e faza cu regula aia cu 100 ml? Auzisem că s-a scos, dar se pare că nu. Ce sens are?

      615
    • E după cum ai noroc…
      Tot la Timișoara a fost frumos.
      Anul trecut prin iunie/iulie au anunțat că sunt CEL MAI TARE aeroport din galaxie, unde treci și cu lichide, nici nu le mai scoți din bagaj, nici nimic. Am aflat după ce am aruncat apa nebăută și mi-am scos punga cu parfum, pastă de dinți și gel de duș.

      Prin septembrie m-am dus iar, de-abia îmi cumpărasem o apă d-aia fructată și mă pregăteam să mă bucur de ea la poartă. M-au pus s-o arunc. Când am întrebat care-i faza cu modernizarea mi-a răspuns un băiat d-ăla cu mănuși: ”Nu mai e, s-a scos”

      Și mi-am scos, ca niciodată, și adidașii, și mi-a desfăcut și geanta, și m-a pus și la scannerul ăla cu urme de tălpi și mi-a dat și cu hârtiuță pe mâini și pe geantă.

      Desigur, toate degeaba, dar oricum m-aș fi plictisit la poartă așteptând zborul care a întârziat apoi n-a mai întârziat.

      33
    • @Lia: se presupune ca ai o zeama de 100 de ml si la un moment dat tu sau unul dintre complici care au la randul lor inca 100 de ml, o puneti de o bomba cu 2 sau mai multe elemente chimice combinate la fata locului in toaleta avionului. Cu lichide, probabil ca exista o reteta pe care n o stim noi, de genul benzina+smegma de brontozaur+lacrimi de mollah cu care te poti da smecher prin avion.
      La scannerele de secu, lichidul e lichid, ca i benzina, apa sau after shave asa ca se incearca reducerea posibilitatilor de gen. Probabil au calculat ei un indice de risc si le a iesit de acolo ca nu poti urca o echipa de fotbal cu 11 teroristi sa faca 1 litru de bomba sau ceva de gen.

      23
  2. NOU
    #11

    Ce problema ai avut cu dusurile alea? Ce nu mergea la ele adica.

    Comentariu apreciat.333
    • dai cald la maxim, fierbinte apa. dai un pic mai incolo, să nu fie clocotită, bam, rece.

    • Eu am acasă și sunt mulțumit. Am fixat temperatura și nu mai umblu la butonul respectiv. Chiar recomand.

      Comentariu apreciat.519
    • Fix la fel am acasa, e setat pe 40 de grade si merge brici.

      163
    • yes, dar eu eram la hotel…

    • A, ok, credeam ca nu iti plac robinetele termostat asa, in general. De-asta am acasa si e destul de precis. Dar da, la unele hoteluri e cu lowest bidder.

      12
    • Prostia vine de la alimentarea cu apa. Pun pariu ca baietii aia in Malta aveau instanturi nu boiler. Asa am patit eu: instant de 12 kw, facea apa la 100 de grade. Dar daca tu vrei combinata ca nu vrei sa te oparesti se duce debitul sub minim si se opreste porcaria. Daca nu ai debit mare sau nu vrei debit mare e nasol sa faci un dus. La boiler sau centrala cu boiler bateriile alea sunt de vis.

      61
  3. 4 ore întârziere? Și ai pus pe tot social media ca e inadmisibil asa ceva? Unde este vaicareala aferenta? /s

    PS. Ce se întâmplă la alte linkuri? Sunt neactualizate de doua săptămâni 😟

    Comentariu apreciat.412
  4. Adorabil:
    „M-am enervat constant …” & „alții care se enervau unii pe alții că nu mai vine avionul. Zicea unul ceva, ălalalt plusa și tot așa, se încurajau unii pe alții să facă un preinfarct.”

    Asa cum ție ți se pare normal sa te enervezi în trafic pe diverse, asa li se pare și ălora normal sa se enerveze ca întârzie avionul.
    Nu e ca și cum unii in vacanta nu au niște planuri, poate programări, sau cine-știe ce motive.

    Comentariu apreciat.1154
    • NOU
      #23

      > Nu e ca și cum unii in vacanta nu au niște planuri, poate programări, sau cine-știe ce motive.

      … si mai important, pot fi schimbate de persoanele care se enerveaza. Mai ales cand tipa la fetele de la desk. Sigur, sigur fetele alea au un avion „in spate” pe care nu vor sa-l puna la vanzare.

      Indecis. Tu ce zici?2416
  5. 4 ore întîrziere și doar 2 zborul in sine. Numai zburători serioși pe la noi…

    Comentariu apreciat.311
  6. Intreb fara ironie: @Vali, tu te mai bucuri de vacanta daca observi toate aceste nimicuri? Sa te enervezi ca X se opreste in usa, Y vorbeste tare, Z nu mananca tot….si lista poate avea 1 miliard de combinatii, nu devine obositor? Incerc sa inteleg de ce ai da atentie acestor nimicuri care se intampla oriunde te-ai duce, din Australia in Canada si din Peru in China.

    Comentariu apreciat.8518
    • man, se numește „observație”, e o tehnică jurnalistică :)

    • NOU
      #27

      Razvan, iti dau un pont: fa-ti un blog in care toate postarile sunt de genul „ieri a fost totul ok, azi totul e ok, sunt fiert de curiozitate cum va fi maine, urmariti-ma in continuare”.

      198
  7. Cu ce full frame ai făcut pozele alea? Oh, wait.

    130
  8. Păi apartamente de săraci ne arati tu noua? Nu ai ceva lux din București/Cluj?

    216
    • Și tu ești unul dintre cei care se uită cu jind către un apartament în București sau Cluj și nu-și permite ?

      Indecis. Tu ce zici?1142
  9. De la Brașov ai zburat? Oh, wait.

    Comentariu apreciat.600
  10. „Am văzut multe butelii pe balcon, cred că se încălzesc cu ele când e mai frig. ”

    Sunt folosite la gătit. Nu au rețea de gaze. Au o butelie cuplată la aragaz și încă una pe balcon.

    Comentariu apreciat.490
  11. Apropo de faza cu fetele si baietii care vindeau bilete, mi-am adus aminte de un banc:
    In fata unei moschei stateau la cersit un evreu si un arab. Bine-nteles ca credinciosii care ieseau din moschee ii dadeau bani doar arabului, ba chiar dadeau ostentativ mai mult, sa vada evreul si sa crape de ciuda.
    Dupa cateva saptamani, imamului i se face mila de evreu si vine sa-i explice ca n-are rost sa mai stea acolo la cersit, ca n-a sa faca nici un ban, poate se muta langa sinagoga…
    Dupa ce pleaca imamul, evreul se intoarce catre cersetorul arab:
    – Auzi, bai Itic, ne invata astia sa facem afaceri!

    Comentariu apreciat.961
  12. In Malta buteliile se tin doar pe balcon. Nu ai voie cu ele in casa, asa e legea acolo. Nu au tevi de gaze si daca ai plita / cuptor pe gaz iti trebuie butelie. In 2 ani cat am stat acolo am consumat vreo 3 butelii mici (cred ca erau de 15 litri) si costau ceva gen 20 de euro butelia. Centralele sunt electrice si toata lumea are deoarece nu exista retea de apa calda. Posibil ca in blocurile mari, destul de putine totusi, sa fie ceva centralizat la nivel de imobil, dar nu intotdeauna. O colega statea intr-un bloc nou de 6 etaje, inalt pentru Malta, geamuri, fitza, si tot pe centrala privata era si tot cu butelia in balcon.
    Plitele electrice sunt evitate deoarce curentul era foarte scump si pana acum vreo 6-7 ani de multe ori erau pene de curent extinse datorita suprasolicitarii retelei la nivelul intregii insule.

    Comentariu apreciat.501
    • Nu ai vazut nimic ciudat la ce ai scris?
      Centralele sunt pe curent ca nu au gaze dar plitele sunt pe gaz ca e curentul scump…🤔
      As intreba eu, in aceeasi nota, pai si centralele? 😂😂😂

      63
    • Leco: asa e ca nu ai cuplat creierul cand ai avut dilema asta? Sau crezi ca maltezii isi permit butelii de cativa m3 pentru fiecare apartament?

      12
    • intre timp s-a inventat plita cu inductie.

      20
    • @animaloo Asa e ca nu ai inteles nimic? 😂
      Ce am vrut sa spun este ca in comparatie cu o centrala electrica o plita va consuma infim. Dar tu ce sa intelegi stii doar cum arata literele si in ce ordine sa le pui, in rest… 😂😂😂

      10
  13. La adolescentii de 14-16 ani, nasul in telefon si atitudinea mereu plictisita e starea lor naturala. De fapt, e si starea naturala a oricarui calator care sta si asteapta aiurea in aeroport avionul care a intarziat 4 ore, doar ca adultii (unii dintre ei) stiu sa o camufleze mai bine sau o dau pe haz de necaz sau nervi aiurea. Dar la adolescenti asta e atitudinea pe care o afiseaza indiferent de situatie, mai ales fata de parinti. Stai linistit, ca odata ajunsi la destinatie, se vor distra si se vor simti bine. Iar dupa ce toata ziua s-au balacit in mare cu gura pana la urechi, cand ii intrebi seara daca le-a placut la plaja, vor raspunde fara sa se uite la tine: „meh”. Asteapta si ai sa vezi.

    Comentariu apreciat.672
  14. Au inceput sa ma enerveze toate articolele tale legate de concedii. Incearca sa lasi asteptarile acasa cand pleci in concediu.

    Indecis. Tu ce zici?3636
    • Nu ți se pare că ești cam nesimțit? Dacă te enervează, nu mai citi.

      Mie îmi place hate-ul lui Vali . E reconfortant.

      Indecis. Tu ce zici?1326
    • No hai sa nu exageram. Mie imi plac. Ma ia dorul de duca

      44
    • @GrasuX – nu este vorba de asteptari, pur si simplu sunt observatii din mers. Sunt oameni care se duc sa ia o paine de la LIDL si iti pot vorbi 20 de minute despre ce au vazut pe parcurs si altii care se intorc cu painea acasa insa nu iti pot spune de pe ce insula au luat-o sau daca la casa era o tanara de 20 de ani sau o tanti de 60.

      Asta nu inseamna ca primii cauta musai detalii si probleme, asa functioneaza.

      68
  15. „Viața e scurtă, ăla pleacă mâine, ce faci, stați 2 luni pe telefon până te decizi?”
    Pai stai asa! De cand ne-am nascut tot auzim ca nu e bine sa cedezi usor si sa nu fim curve! Acum ce facem?!

    Comentariu apreciat.464
  16. Pana la urma merita apartamentele alea? Sunt la porumb? Le face Nordis (varianta malteza)?

    47
  17. Nu are nicio treabă ținutul de mana între doi bărbați în lumea arabă cu ce se înțelege la noi în Europa când vezi doi tipi că se țin de mână. Nu are nicio conotație gay, nici în Dubai și nici în alte zone islamice. Asta dacă nu cumva au importat în ultimii ani prejudecățile noastre…

    Indecis. Tu ce zici?735
    • lumineaza-ne. ce inseamna on dubai daca doi ‘emiri’ sexplimba prin burj tinandu-se de mana?

      54
    • @thebblack „When two Muslim men are holding hands, it typically signifies a strong bond of friendship or solidarity, often considered a normal expression of affection between males in many Middle Eastern cultures, with no inherent romantic connotation”

      Însă sigur că nu avem noi treabă cu google sau alte culturi, noi știm că toată lumea este exact că la noi și musai aia doi au o legătură sexual.

      Nu este mai simplu sa ne hahaim un loc sa vedem ce spune omul?

      64
    • se tin de mana ca sa nu le scape spre cur.

      00
  18. Si eu am trecut cu un Victorinox dasta si la Otopeni si la intors de la Atena. Am varianta cu pix, cred ca de aceea :))

    12
  19. No hai sa nu exageram. Mie imi plac. Ma ia dorul de duca

    12

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.