Majoritatea nu are intotdeauna dreptate

Se foloseste des expresia „daca 100 de persoane iti spun ca esti beat, mergi si te culca”. E scoasa la inaintare si aici in comentarii.

Inteleg foarte bine nevoia unui sistem de a avea o „regula” pentru decizii, pentru a face sa functioneze institutii etc. Realitatea insa e mai nuantata. De fapt, in 99,99% din cazuri, o minoritate ia decizii pentru restul. Imi vine usor in minte decembrie ’89: chiar daca nici acum nu suntem siguri ce s-a intâmplat, oricum ai analiza avem doua minoritati care au facut ceva; ori câtiva oameni care au luat decizii si i-au facut pe altii sa „respecte ordinele”; ori 20.000 oameni la Bucuresti si vreo 50.000 in toata tara care au fost in strada. Restul la televizor sau ascunsi prin case. In nici un caz nu a fost o decizie majoritara. Sau o actiune a majoritatii. Apoi, foarte plini de entuziasm, am participat la alegeri libere si am luat cu totii decizii pentru tara si pentru noi.

La alegeri (inclusiv referendumuri), abia se ating pragurile. Si, constati ca majoritatea (sic!) parlamentara e aleasa de o minoritate a populatiei, nu de o majoritate. Ca deciziile importante de la referendum(uri) sunt luate de o minoritate. Sau, de exemplu, ca OUG-urile sunt discutate si aprobate de o mâna de oameni. Care, in parte, nici macar nu au fost alesi de populatie, ci pusi acolo de cei care au fost alesi de o minoritate. Daca ar fi sa admitem totusi ca majoritatea a decis pâna acum de 70 ani incoace (si nu vorbesc numai de România), ar fi un eufemism sa spunem ca aceasta majoritate s-a cam inselat.

Când te apuci de orice business, de un hobby, de o casa etc, majoritatea celor din anturajul tau, cu care impartasesti asta, iti vor spune ca „n-o sa mearga”, „o sa ai mari batai de cap”, „nu e simplu”, „adio viata de familie” etc. Putini sunt cei care te vor incuraja. Si, cu toate astea, tu te apuci. Pentru ca, undeva, cumva, simti ca trebuie sa faci asta. Si e foarte bine ca o faci, chiar daca va fi un esec, chiar daca iti vei lua zeci de „I told you so” spuse cu o bucurie interioara nedisimulata.

Când o majoritate – de fapt, o minoritate, in raport cu toti nuntasii sau cei prezenti la eveniment – iti spune ca esti beat, e posibil sa fii si ar fi bine sa te culci. Dar asta nu inseamna ca expresia asta se poate extinde la orice faci tu in viata ta. Ar fi bine sa o folosim cu parcimonie, indiferent de care parte a sticlei ne aflam.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

63 comentarii

  1. Te cam contrazici cu zoso din articolul anterior, totuși bine spus, pana la urma este viata ta, eșecul si victoria ta nu a celor din jur, iți ești dator ȚIE nu ALTORA.

    Sa mergem pe principiul Fuck the rest, I am the best.

    00
    • Nu ne contrazicem, exprimam opinii. Câteodata mai apropiate, câteodata nu.

      „Fuck the rest” nu mi se pare chiar cea mai buna formula pentru propasirea neamului :-)

    • „La alegeri (inclusiv referendumuri), abia se ating pragurile. Si, constati ca majoritatea (sic!) parlamentara e aleasa de o minoritate a populatiei, nu de o majoritate.”
      Bai ai facut-o

      00
  2. Nu contează, politica oricum nu ne afectează viața.

    00
  3. Dacă nu avem parcimonie sau cum ii zice, nu putem pur și simplu doar să bem conținutul sticlei de care zici fără nici o problemă?

    00
  4. Doar fluture are intotdeauna dreptate!

    00
  5. La alegeri e foarte gresit sa gandesti ca daca prezenta ar fi mai mare altul ar fi rezultatul. Si 20% prezenta, statistic da acelasi rezultat cu 100%. Si faza cu „ies la vot batranii care arunca stampila in PSD si tinerii care ar vota altfel stau acasa” e iar inteleasa prost. Uitati-va, la ultimile alegeri pe votul in functie de varsta. PSD a castigat si la voturile tinerilor, cu scor mai mic, dar tot primii au fost.

    00
    • „La alegeri e foarte gresit sa gandesti ca daca prezenta ar fi mai mare altul ar fi rezultatul.”

      Nu am facut aceasta afirmatie. Nici macar n-am gândit-o… Nu despre asta vorbesc.

    • @fluture – ar trebui sa pui textul și pe reddit.com/r/Romania sa deschizi ochii celor din generația X.

      Referitor la alegeri, când 3 din 5 români lucrează la stat este greu de crezut că PSD nu va atinge iar 35-40% din voturi mai ales când Opoziția nu le promite nimic, cei mai mulți funcționează pe ideea răului cel mai mic.

      Pragul depinde si ce alegeri sunt, la cele prezidențiale poate vota și disapora care oficial depășește 7 milioane.

      00
    • reddit, sursa de informatie pentru o majoritate din ce in ce mai mare :-) no thanks.

  6. Ba baiatule, in bucuresti se circula horror dar nu conteaza, jumate merg cu lumini stinse. Mm

    00
  7. “daca 100 de persoane iti spun ca esti beat, mergi si te culca”

    De ce nu maninci rahat? 1 milion de muste n-au cum sa se insele…

    00
  8. Nenea Flutur, cand ma fac mare, vreau sa fiu ca tine. Ne dai si noua mingea?

    00
  9. NOU
    #21

    Uneori majoritatea are dreptate, alteori nu.

    Ce deducem de aici?

    Ca nu numerele dau “dreptatea”, ci judecata.

    00
  10. Majoritatea oamenilor e de regula delasatoare. In timpul liber e mult mai usor sa bei o bere sau sa pierzi vremea la televizor (programe TV sau seriale), plictisindu-te, in loc sa faci ceva util tie pe termen lung sau util altora. Te poti relaxa cu un hobby (Facebook nu se pune ca hobby. Sa faci poze pentru prieteni e hobby, sa schiezi sau sa urci muntii e hobby. O activitate din care in caz de .., sa poti castiga bani).

    Discret sau nu, ei vor sa esuezi, pentru ca astfel li se confirma ca nu esti mai bun ca ei – astfel le creste respectul de sine.

    00
  11. Românului de mic i se impun părerile altora, învățătorul care iți cere sa înveți mot-a-mot o lecție in loc sa te stimuleze sa spui ce gândești, părintii care acasă spun ca Eu te-am făcut, eu te omor si Eu știu mai bine … , Televizorul unde apar pseudo-vedete și filmele care iți arata cum sa-ți trăiești viata doar blog-urile spun: Trăiește liber, fă-ți vlog … hehe.

    00
  12. Foarte adevarat… Aaa, wait, aicea nu-i Facebooku! ;))

    00
  13. Cu referire strict la alegeri (politice): „Majoritatea are mereu dreptate” e o mare mizerie. Nu, majoritatea n-are mereu dreptate. In cazul Romaniei chiar rar asi spune.
    DAR
    Majoritatea are dreptul sa greseasca, cat timp suporta consecintele. Fix ce ni se intampla noua de 2 ani si mai avem 2 in fata. Ca acum sa-mi spui ca romanii au avut dreptate cand au votat PSDul…. nu n-au avut, au avut doar dreptul sa o faca si sa greseasca.

    00
  14. NOU
    #28

    Ghinionul tau, Fluture, e ca te-ai nascut cu 2500 de ani prea tarziu si ai ratat ocazia sa faci schimb de idei cu Socrate.

    00
  15. Domnul Fluture, ce părere aveți despre părinții care au profitat că Vineri s-au închis școlile din cauza Epidemiei de Gripă, dar și-au dus copiii la munte la ski sau la mall ?

    00
  16. Presupun ca nu ai fost in dec 89 la Sala Palatului. Ma surprinde cum se duc lucrurile in derizoriu. Peste 10 ani se va spune ca au fost 10000 de oamnei in Buc.
    Daca-ti aduci aminte protestele alea cu 250-300de mii de oameni in Buc atunci sa stii ca au fost mult mai mulli( 21-22dec ) . Eu/familia mea le-am trait.
    Chestia cu majoritatea…daca nu esti capabil sa o influentezi atunci te supui majoritatii. Simplu. Ca nu are dreptate din punctul tau de vedere e irelevant.

    Cel care-ti spune de la inceput ca o afacere e treaba grea, ala-ti e prieten mai degraba decat dusman.

    00
    • „Eu am fost, tu nu ai fost, pentru ca eu presupun ca tu nu ai fost”. Deci eu, pentru ca am fost, si „am trait”, sigur am dreptate.

      200.000 din 20.000.000 inseamna 1%.
      2.000.000 din 20.000.000 inseamna 10%. Si daca asta ar fi cifra, e fix cum am spus: o minoritate!

      Restul trist, pentru oameni care au fost si au vrut schimbarea in ’89, care au trait cum zici tu ca ai trait cu familia (si nu pun deloc in discutie asta, adica te cred pe cuvânt!), sa ajungi sa afirmi ceea ce afirmi, ca ar trebui sa te supui majoritatii… E ceva ce nu se pupa. Dorinta arzatoare de schimbare, ca apoi sa ajungi la supunere in orice conditii.

    • Tu ai scris in articol ca au fost 20 de mii in Buc si 50 de mii In tara.
      Eu m-am gandit ca ai intre 35 si 40 de ani si nu esti bucurestean nativ deci nu erai acola la schimbarea de regim.
      Da, ma suspun majoritatii(vorbesc de un set de legi, un partid la guvernare chestii din astea ce tin de stat). Altfel ar fi anarhie.
      Daca vorbim de o multinationala acolo nu ma integrez(am incercat dar nu e pt mine)

      Senzatia mea e ca te deranjeaza politicile firmei la care lucrezi si ai idei mai bune( am trecut si eu prin asta :) ) Situatia seamana cu ce-mi spunea mama cand eram la ei: in casa ta faci ce vrei! Cam asa mi-a zis mie un CEO : cand o sa fii in boardul firmei atunci analizez ce ai zis.

      00
    • In rezumat, nu stii nimic despre mine :-)

      Postul nu avea nici o legatura cu „politicile firmei la care lucrez”. Ai facut tu un amalgam cu textele mele precedente. E ok, nu sunt ranchiunos :-)

      PS. As fi preferat anarhie in locul comunismului. Câteodata, o prefer si democratiei, daca are baze solide si dorinta reala de schimbare a societatii (intr-una mai bune, bineinteles), nu doar „hai sa spargem niste vitrine”.

  17. Offtopic
    Ciolos a fost ales presedinte la PLUȘ fix de ziua lu Ceausescu. A fost singurul candidat pentru sefia PLUȘ dar e amuzant ca atunci cand dragnea candida singur pt sefia psd era comunist cu tot cu partidu ca nu se poate sa candidezi singur pe post ca nu e normal bla bla bla, astazi ciolos a facut fix la fel. A dracu ipocrizie si dubla masura

    00
    • Doar că PSD are vreo 2 milioane de membri, este partid cu 26 de ani de tradiție, plin de baroni locali și oameni cu influență, foști miniștri etc, pe când Plus+ nu cred că trece de 2.000 de membri și are mai puțin de o lună de la înființare.

      Partidul Plus+ a fost înființat în jurul lui Cioloș, trebuie să fii Prost să crezi că la alegeri ar fi ieșit alt președinte, poate că nici nu mai trebuia sa facă alegeri dar așa măcar și-au făcut reclama gratuită, inclusiv aici pe blog, să treci pe la casierie.

      00
    • același Dragnea, care la un moment dat a schimbat sistemul de votare în parlament, de la ăla electronic la ăla cu bile, ca să se asigure că nu îl trădează membrii de partid

      00
    • Este vorba de același Liviu Dragnea care a cerut sa se tragă la sorti, din nou, Completul de 5 judecători care ii judecau Dosarul si când a văzut ca noul complet nu ii este favorabil a cerut anularea noului complet ?

      00
    • Era vorba de un principiu….. restul e vrajeala si in cazul dragnea si in cazul ciolos
      @george
      Dragnea a contestat si CCR/instanta a decis…. e dreptul oricarui inculpat/avocat sa gaseasca scapari/chichite in legi ca sa i foloseasca in instanta

      00
    • De acord că este dreptul lui dar tot sună de Porc.

      La fel când țipa PSD-ul la Guvernul Cioloș că încă nu aprobase bugetul în luna Decembrie și uite acum, se termină Ianuarie și nu avem buget pe anul în curs. Penibil de jenant.

      00
  18. Sunt mai multe majorități. Majoritatea celor care votează majoritatea celor care cumpără test la majoritatea celor care comentează pe acest blog majoritatea celor care au fost la nuntă.

    Se numesc cohorte. Oameni care impart acelasi profil socio demografic si o experienta comuna. F32+mame. M21 care au fost un untold. Si decid/fac lobby si pentru altii care nu sunt mame sau nu au fost la untold.
    La untoldul de la anul setupul si regulile sunt facute pe baza impresiilor celor care au fost anul trecut.

    Nu are intotodeauna dreptate majoritate dar decide.
    De asta conteaza politicul. De bine de rau pentru urmatorii 4 ani ia decizii care afecteaza pe toti

    00
    • Noțiunea de ‘dreptate’ este greșită în sine. Pana acum 100 de ani era foarte drept și corect ca femeile să nu voteze sau negrii sa aiba toalete separate si homosexualii sa fie ostracizati. cei 100 de oameni care îți spun să te duci la culcare nu au dreptate per se. Iti fac o recomandare sau te arunca in santz de la nunta. Treaba ta daca te culci sau continui sa bei. Ficatul tau, dreptul lor sa cheme politia sa te dea afara.

      00
    • Inca nu avem politie pe blog. Dar avem câteva militii. Si Trash.

    • Vorbind intr-o nota serioasa, ai spus ceea ce am spus si eu: ca, de multe ori, majoritatea nu are dreptate si ca regulile impuse de ea sunt gresite. Iar aici intervine si liberul nostru arbitru. Unele legi nu trebuie respectate, doar pentru ca sunt legi. Sigur, nici nu trebuie sa te duci la puscarie pentru „credintele” tale despre anumite legi (mai ales daca ai o familie), dar nici sa accepti legile ca fiind imuabile si respectabile in orice circumstanta.

  19. Majoritatea poate avea dreptate doar în măsura în care nu e manipulata. Dar cum mijloacele de manipulare în masă au ajuns la cote de neimaginat, ieri, problema rămâne la stadiul de moralitate și inteligență al nației. La o medie de un iq, să zicem, de 100, dictatura proștilor e asigurată, căci ei reprezintă majoritatea. Singura salvare care rămâne este ridicarea standardului moral, care în alte părți a fost posibilă, la noi e stopata tot prin manipulare. În consecință, viitorul sună ‘bine „.

    00
  20. Eu cred ca in lucruri evidente, gen „esti beat” majoritatea are mereu dreptate. Pentru chestii simple care nu necesita multa analiza, toti prostii pot vedea cum stau lucrurile. La treburile mai serioase in schimb, majoritatea mereu greseste. Mereu. IQ mediu e 100, deci acolo se invarte majoritatea. Si nu ca vreau sa ma dau un geniu, dar eu privesc un om cu IQ 100 mai aproape de retard decat de mine. Majoritatea oamenilor sunt prosti. De-aia iese mereu PSD, nu ca-s oamenii manipulati sau nu ies la vot, ci pentru ca cei mai multi sunt prosti

    00
  21. Tocmai ce am citit o teorie, in cartea „Skin in the game”, care spunea o parere similara: iți trebuie o minoritate hotărâtă ca să influențeze majoritatea
    https://medium.com/incerto/the-most-intolerant-wins-the-dictatorship-of-the-small-minority-3f1f83ce4e15

    00
    • Foarte bun articolul. Foarte bun. Multumesc pentru „share”.

      PS. Are si o parte in care explica treaba cu masinile automate si mecanice :-) teasing pentru pasonatii de masini, poate mai citesc si altceva :-)

  22. NOU
    #57

    chiar nu vad rostul sa mai incerc. ms de sfat

    00
  23. Majoritatea afacerilor incepute esueaza destul de rapid. Multi din cei care castiga la loto pierd bani pe afaceri proaste(nu pe droguri, curve, jocuri de noroc). Depinde in ce consta acea majoritate si la ce se raporteaza. Nu poti sa generalizezi.

    00
  24. Exista si un experiment sociologic celebru care confirma ca intotdeauna o comunitate mai mare apreciaza mai bine decat cel mai mare expert din lume in domeniu pe tema respectiva. In rest nu inteleg ce vrei sa spui atunci cand afirmi ca parlamentul sau primarul sunt de fapt alesi de o minoritate, doar pentru ca nu au fost votati de 50% plus unu din numarul TOTAL de alegatori. Se aleg procentual din numarul CELOR CARE SE PREZINTA la vot. Intrebarea e ce putem face ca sa crestem acest numar. Pana si bulgarii au introdus votul obbligatoriu- dar nu sub forma de amenda daca nu te prezinti la vot, ci sub forma de „sanctiune”- adica esti scos din listele electtorale. La urmatoarele alegeri trebuie sa te rogi de ei sa te bage la loc pe liste daca vrei sa votezi. Desteapta treaba zic, in felul asta se declanseaza niste resorturi interioare subtile care-l face pe om sa zica ceva de genul ” cum adica, m-au scos de pe liste si nu mai am dreptul sa votez? aa, pai cum adica, ce , eu sunt mai prejos?” …

    00
    • „Exista si un experiment sociologic celebru care confirma ca intotdeauna o comunitate mai mare apreciaza mai bine decat cel mai mare expert din lume in domeniu pe tema respectiva. ”

      Te referi la crowd wisdom? Pe o problema anume despre care publicul larg stie putin spre deloc? Nu, nu functioneaza. Nu poti sa zici, da-i dracu de cercetatori, hai sa intrebam publicul larg despre teoria stringurilor. Sau in loc sa iei un inginer sa-ti calculeze rezistenta la cutremur de X grade a unei cladiri sa intrebi publicul care e mai rezistent din variantele propuse. Ca tot avem probleme cu bateriile, ca sunt prea proaste. Nu vrei tu sa concediem toti cercetatorii, aia, expertii cum s-ar zice, si sa intrebam publicul din ce materiale sa facem bateriile? Punem acolo o lista, fiecare alege, vedem ce iese.

      00
    • Nu la probleme tehnice ma refeream bineinteles, ci la probleme sociologice. (sunt inginer by the way).

      00
  25. Citat:

    „… nu trebuie sa te duci la puscarie pentru “credintele” tale despre anumite legi (mai ales daca ai o familie), dar nici sa accepti legile ca fiind imuabile si respectabile in orice circumstanta…”

    UauuUUU…! ChelalauuUUU…! :-)

    00
  26. Un sfat care poate parea stupid: cand nu imparti ceva cu ceilalti, poti sa faci ce faci ce fac cei mai multi, cand ai de impartit, mai bine nu.

    Sa explic: imi cumpar masina. Caut si vad sute, mii de oameni, mecanici care lauda o masina si dupa 3-4-5 ani de cand o folosesc. Aici e doar informatia care se imparte si asta se poate imparti oricat, fara sa fie vreo problema. Fac ca ei, iau masina aia. Sunt batran, ma doar fix in basca daca mai sunt inca 300.000 de oameni care conduc o masina ca a mea.

    Mergi la serviciu dimineata. Partajezi cu cei din jur strada aia ingusta ca vai de ea. Faci ce fac cei mai multi, ai pus-o. La fel, pleci la mare odata cu ceilalti si te intorci cu ei. Impartirea asta de resurse limitate o sa te omoare. La fel cand e vorba de bani, de investitii si asa mai departe.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)