Mai suportați un articol cu concluzii la cald?

Mâine pe Facebook o să fie festival de plânsete, dezamăgiri și glume scremute. 1/10, nu recomand.

Aștept cu nerăbdare listele cu noii parlamentari toxici, acum că am scăpat de Șeban Nicolae. Ar fi dezamăgitor să mai prindă Pambuccian încă un mandat. Sau Tăriceanu.

Cred că ne-am lămurit încă o dată că pusul pe net a pozei cu stickerul de pe buletin că ai votat în timp ce clamezi că o faci pentru a îndemna și pe alții la vot e o dovadă de narcisism, nu un îndemn la vot. Virtue signaling. Nu ajuți și nu îndemni la vot, așa cum pretinzi, doar te lauzi. Știe toată lumea când se votează.

O chestie pe care am auzit-o la o discuție la telefon “trebuie să îl votăm pe X, că e de-al nostru” despre un coleg de industrie care candidează. Păi, tati, tu fugi de el de 10 ani, de când ți-a pocit niște lucrări, de unde până unde? Ce, și-a dat seama la un moment dat că face muncă submediocră și s-a apucat să fie mai serios? Sau fuge de muncă și s-a gândit că parlamentar e un job bun? Nu știu, nu văd oamenii care făceau lucrări de mântuială făcând un pas lateral în alt domeniu și acolo excelând, dar poate sunt doar eu…

Votul pentru PNL arată că românii au în continuare încredere în ei, deși au administrat relativ dezastruos criza asta. Aștept o explicație pe tema asta, alta decât “au strâns tot ce au putut de la PSD”, poate scrie vreun sociolog sau analist.

O să supăr colegii Cetin și Alex, dar dacă spui că n-ai auzit de AUR, te descalifici din discuție. Sunt știri cu ei de câteva săptămâni, a fost Simion la Tucă, trebuie doar să vrei să citești.

Barna trebuie să plece. A pierdut prezidențialele, a pierdut localele, a pierdut parlamentarele. Dacă e pe meritocrație, e un manager prost, trebuie să facă loc altuia. Pe cine credeți că va pune Petrom manager la USR?

Singurul aspect dezamăgitor după votarea asta e că USR + PNL nu au 51%. Încă.

Miorița trebuie să dispară din manualele școlare.

Also…

animale-25

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

130 comentarii

  1. isi da Barna demisia? eu cred ca ar trebui

    00
    • Nu cred ca își dă demisia, dar când or să fie urmatoarele alegeri de presedinte al USR+ nu o sa mai candideze/câștige

      00
    • In primavara vor avea congres. Atunci va fi schimbat din functie. Sper eu.

      00
    • Lol, glumești? A spus omul cu gurița lui ca au obținut un rezultat istoric față de alegerile din 2016. Ăsta nu pleacă nicăieri.

      00
    • Nu o sa-si dea… dar eu l-as demite si pe Ciolos de la PLUS… sincer mi se pare ca e genul ala de lider care spera sa iasa bine lucrurile… oricat de speranta este, acolo e nevoie de oameni cum este Vlad Voiculescu cum e Clotilde Armand, Fritz… sa dai cu ciocanul din prima… nu sa cantaresti de 10 ori traiectoria si cand dai sa dai gresit… dupa sa zici ca nu-i chiar gresit, ca totusi ai lovit cuiul, dar a fost cine stie ce problema.

      00
    • Barna sa plece la fondurile lui ca nu are nici o treaba cu politica exact ca si tariceanu, la rebuturi cu ei… Altfel zi trista pt mine dupa aceste alegeri,românii e comozi sa mearga la vot, dar la plimbare si pe terase era plin ca a fost vreme frumoasa in vest, o sa plânga ei mai incolo, cei care depind de psd pt posturi calduţe si salarii grase pe degeaba si pensionarii flămânzi se bucura.

      00
    • De ce sa isi dea demisia? USRPlus a scos 15%. Cum sunt multe procente la redistribuire, or sa ajunga la aproape 80 de parlamentari. Adica si-au dublat numarul de parlamentari din 2016 si pana acum. Ca doara nu cred ca sa astepta cineva sa castige USRPlus alegerile astea.

      00
    • nu-si da, zice ca poporul e de vina ca n-a iesit sa-l voteze. el e lider!

      00
    • @silicon_v: ba da, ei se asteptau sa aiba 30%, chiar peste. l-am auzit aseara pe barna zicand ca fara ei nu se poate, ca ei vor fi principala forta reformatoarea. e un fel de ponta/tariceanu.
      dar nu va renunta, pt ca scopul lui e sa distruga intentia initiala pt care a fost fondat partidul.
      v-am mai zis, barna e un securist. dupa ce a castigat partidul si a inceput cu primele manareli i-am scris pe pagina de fb si imi stergeau mesajele. nu injuraturi, ci mesaje critice.

      tin minte cand a fost condamnat dragnea ce explozie de bucurie a fost la mine in birou. eu zambeam amar, stiam ca e inceputul sfarsitului.
      am tot sperat sa ramana macar dancila, pt ca stiam ca e singura capabila sa duca partidul ala in pamant. tot la fel s-au bucurat oamenii si cand a plecat dancila.
      schimbarea stapanilor, bucuria nebunilor.

      00
  2. Mi-am dat seama cat de rupt pot fi de comunitate…

    Am iesit de la vot si o tanti mi-a spus: “Gata, mama, ai votat cu ai nostri?”.

    Sa mor daca stiu care-s ai nostri!

    00
    • AUR… era vorba de AUR. E noua moda, mai ceva ca adidasii aia hidosi de la Balenciaga.

      Aparent, suntem o gloata de descalificati, ca n-am auzit niciunul de ei :)))

      00
    • Romanii!!

      00
    • Nu a auzit nimeni de AUR dar au luat vreo 500.000 de voturi, toți o fac acum pe-a uimiții. Până la urmă asta înseamnă democrație, libertatea de alegere: partide cu nemiluita ca să aibă poporul de unde alege.

      00
    • Davko, sa nu exageram, 500k e cam mult, mai degraba undeva pe la 300k.

      00
    • Se pare ca ai totusi dreptate, vor avea cam 8%. Adica ~500k voturi.

      00
    • @Jupaneasa, ce zice Vali e ca sunt multi care s-au izolat bine de tot in bula lor. Eu spre ex am auzit de ei, ce e drept in context de bascalie in majoritatea cazurilor, dar aveam idee ca il au ca candidat pe George Simion care a candidat si la europarlamentare. Nu, nu i-am votat :D , dar haideti sa nu mai fim asa fanatici. Cine nu voteaza cu ai nostri (orice ar insemna asta ca e PSD,PNL, USR sau altceva) una-doua il calificam drept prost, retrograd etc.
      Fiecare om alege un partid care considera el ca ii reprezinta interesul, asta inseamna democratia fie ca ne place sau nu. Faptul ca AUR a ajuns in parlamentul poate fi interpretat si ca un semnal de alarma de mintile luminate de la USR sa termine cu fanatismul, limbajul violent de care au dat dovada pana acum (remember Andrei Caramitru) si sa realizeaza ca sunt si alte categorii sociale, pe langa corporatisti si antreprenori, care vor si ele sa fie reprezentate si care au fost ignorate in mod repetat(spre ex pensionarii sau tinerii care provin din familii sarace si nu au mai mult de 10 clase).
      De la PSD si PNL nu am pretentii, o sa continue sa isi paseze membrii mult timp de acum incolo mimand reforma.

      00
    • A reușit George Simion cu Facebook-ul ce nu a reușit USR-ul cu toți calificații, profesioniștii și școliții lor. Problema celor din USR e că nu par a fi oameni din popor, nu au știut să îi atragă de partea lor și pe cei așa zis „crestinopati”, așa că au apărut alții care au știut să profite de prostia/neatenția USR-ului. Așa cum mai zicea cineva prin comentarii, au fost 3.531.732 de DA-uri la referendum, mulți din ei votând acum cu AUR. Nu e nimic wow, nici o uimire faptul că au reușit un așa scor.

      00
    • N, mai bine de atât nu o putea spune nimeni.

      00
    • @Davko: voturile alea de obicei le lua PSD, iar toți creștinopații care au plecat de acolo (Diaconu, Ivan) n-au atras decât zecimale. AUR de ce a reușit, și-a schimbat PSD discursul naționalist după plecarea lui Dragnea?

      00
  3. Serban Nicolae a intrat in parlament AUR diana sosoaca google pics

    00
  4. Sa speram ca PNL+USRPLUS+PMP=52-53%

    00
  5. Să crezi că un partid mare, oricare ar fi aceste, va scadea drastic fara vreo criza majora care sa-i poata fi lipita de frunte – asta da dovada de romantism politic. La fel, sa crezi că Fatul tau Frumos va creste fara sa dovedeasca, sau fara sa urce pe un val Anti.
    Nu, gestionarea crizei COVID nu poate fi lipita de fruntea PNL. Gestionarea crizei doar a demobilizat niste oameni care altfel i-ar fi votat, dar acum au stat acasa. Cunosc si eu cativa.

    00
  6. Poti sa te saturi de astfel de articole?! … sau de bocetele celor care îti spuneau acum o saptamana ca esti prost sau sluga daca ai o parere diferita de a lor?!

    00
  7. deci link-ul de la final … +++++++

    00
    • Cine e domnu’ care le zice bine?

      00
    • Cum cine… domnu bahmu! :))

      00
    • Silviu prigoana

      00
    • @Alex Nasol. Dar a zis-o bine.

      00
    • A zis-o bine Prigoana doar ca e usor sa te dai viteaz dupa razboi literalmente in cazul asta :))) Inchipuiti-va ca ati fi voi sefi de stat, cat de usor v-ar veni sa trimiteti la moarte inutila mii si mii de oameni doar de dragul de a pastra verticalitatea promisiunii date? Parerea mea e ca eram haliti indiferent din cauza pozitiei geografice intre cei doi colosi. Cu toate ca ce facem noi acum e istorie conrafactuala, poate ne ofera o parere Eftimie sau Dorin Lazar.

      00
    • @N Pai n-a zis nimeni ca nu e/ a fost justificata abordarea. Eu o vad ca la dezalcolizare. Prima data acceptarea. Acceptam ce suntem si apoi construim de acolo. Nu ne dam lei, cand de fapt noi suntem pisici.

      00
    • @Dex e cu dus si intors. Citeam pe historia.ro mai demult un articol in care spuneau ca atunci cand au primit ultimatumul pentru cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, aviatorii romanii erau pregatiti sa lupte pe ambele fronturi chiar daca erau constienti ca nu au sanse, dar politicienii de la acel moment nu au fost de acord. Ce e drept daca te uiti in istorie noi nu prea am avut apucaturi de cuceritori si am fost mai mereu dezbinati fiecare vrand sa fie sef pe mosia lui indiferent cat de mica (de asta nici nu imi fac sperante ca ar fi posibila o eventuala unire vreodata cu R Moldova). Daca compari cu tari precum Ungaria si Polonia, ne lamurim de ce ei sunt mai tari in gura si nu merg la Bruxelles cu jalba in protap cum o fac politicienii nostri.
      Dar ai dreptate ca e mare lucru sa pleci de la a accepta ceea ce esti, de asta nu inteleg de ce inca se insista la orele de istorie doar cu victoriile noastre fara sa fie prezentate si urmarile lor (spre ex retragerea lui Mihai Viteazu in munti dupa batalia de la Calugareni). Cand nu mai e vreo „victorie” de prezentat, ai pauze de zeci sau sute de ani in curicula.
      De asemenea nu stiu daca se mai studieaza Letopisetul tarii Moldovei la scoala (eu am citit asta mai mult ca lectura optionala la lb romana daca imi amintesc bine). Tradari mai dese ca la noi doar in razboaiele de unificare ale Japoniei cred au mai fost :))))

      00
    • Eftimie l-a băgat la gunoi pe prigoană, nici măcar la reciclat.

      00
  8. Nu mai e nimic de zis! Eu m-am resemnat! Prigoana are dreptate.

    00
  9. Urmaresc activitatea AUR de cateva saptamani (sa tot fie vreo 2-3 luni, cred). Toti, dar toti au acelasi discurs obosit. Au ceva in comun cu videochatista aia pe care o punea Cetin pe site. I-am uitat numele si n-am chef s-o caut.

    00
  10. Au fost alegeri fără mize, fără patimi mari, toată lumea știa că vom avea guvern PNL-USR. E mult prea devreme ca să se fi erodat la guvernare, emoțiile au apărut doar pentru că Johannis a ajuns să enerveze multă lume, altfel victoria PNL era mult mai clară. Faptul că PSD a fost atât de aproape este exclusiv meritul lui Johannis, mai ales 1 decembrie, Ciolacu, săracu, era în pragul crizei de calciu când a văzut exit-polurile.

    00
    • Hmmm, parca scriai pe aici ca USR ia 8%, nu?

      00
    • @Șerban
      La locale au avut 800.000 de voturi, au avut 9% că au fost la vot >7 milioane. Acum au luat 900.000 de voturi, dar au fost 6 milioane la vot, de aici 15%. Acesta este electoratul lor, atât poate. Unde am greșit a fost că am uitat că la locale au avut și zone în care au candidat în alianță cu PNL, și prezența a fost mai mică decât estimasem eu, eu am zis 35%, a fost 31%.

      00
  11. Parchez masina in fata sectiei din diaspora, ma dau jos, se opreste alta masina langa mine sa ma intrebe daca plec, ca si el cauta loc de parcare. Ii zic ca nu, numai ce am ajuns, la care el “hehe, ce votam astazi, aur sau argint?”. Ma uit mai atent la el, si la prima impresie vad fix genul ala de smecheras mai bronzat plecat din Romania sa invarta chestii pe afara.

    00
  12. „Singurul aspect dezamăgitor după votarea asta e că USR + PNL nu au 51%. Încă.”

    Wait … hold your breath .
    Scenariul cu PNL-USR+ in jur de 40-43% e riscant. Coalitie in 3 e instabila, in 4 cel mult precara.

    digi24.ro/stiri/actualitate/politica/rezultate-partiale-alegeri-parlamentare-2020-dupa-numararea-a-peste-27-din-voturi-psd-30-pnl-24-usrplus-12-1413536

    00
    • știu că unde sunt mai mult de 2 e scandal, de asta zic că e dezamăgitor.

    • Dupa numararea a 50% din voturi avem:

      PSD – 30.5
      PNL – 25
      USR – 13
      AUR – 8.5
      UDMR – 7.5
      PMP si PRO sub 5

      Sincer, n-as fi surprins daca ne trezim cu un USL 2.0.

      00
    • Prima data se adauga la numaratoarea finala voturile din sectiile mici. Pentru ca se finalizeaza procesele verbale cu nr de voturi mai repede. Deci din sate si comunitati mici. Trendul se va inversa si vor urca puternic usr si pnl pe masura ce se numara cealalta jumatate.

      00
    • PNL – 25
      USR – 13

      eehh cum e baietii, va tremura cuaiele asa putin?
      e posibil realitatea sa bata strategia?

      00
    • Dupa numararea a 90% din voturi:

      PSD – 30
      PNL – 25.5
      USR – 15
      AUR – 8.75
      UDMR – 6
      PMP si PRO sub 5

      Dupa redistribuire, PNL+USR vor avea cam 46% din mandate, PSD+AUR cam 44.5% si UDMR cam 7.5%. Eterna curva din parlament. Va fi probabil o mare tiganie. Asta daca nu ne trezim, cum am scris si mai sus, cu USL 2.0.

      00
    • După numărarea a 95% din voturi:
      PSD – 31%
      PNL – 26%
      USR – 15%
      AUR – 9%
      UDMR – 6.3%

      00
  13. cine plm se uită la Tucă?? lol

    00
  14. „Singurul aspect dezamăgitor după votarea asta e că USR + PNL nu au 51%.”

    “pnl – psd aceeasi mizerie” cea mai proasta strategie politica.

    00
    • udmr=aur = 8-9%, asta da ‘echilibrare naturala’, trend extremist ‘european’.
      Iar cu Ponta si Base out -》ungurii la guvernare, Aur la 15-20% in 2-3 ani. Not cool.

      00
    • zice cineva pe fb ca astia care acum strang din buci sa treaca PMP pragul electoral acum cateva zile scuipau pe ei de pe pedestal.

      00
  15. Frumos aranjat în pagină, un text de 5-20 litere, o reclamă, un text, o reclamă, un text, o reclamă…să tot intri pe site-uri din astea, d-aia folosește lumea blockere.

    https://streamable.com/ad3ldh

    00
  16. Prigoana are dreptate 100%. Am scris si eu aici asta acum cateva zile cand a fost articolul cu poloni si ungaria care tin in sah bugetul UE cu voturile lor. Ungurii si polonezii au personalitate, noi facem ce ne zic altii sa facem.
    Vom avea guvernarea PNL + USR. Daca USR nu pun niste conditii clare de genul alegeri locale in 2 tururi, fara numiri de oameni care n au legatura cu domeniul in care sunt numiti, etc sunt prostii prostilor si votul meu nu il mai vad in veci. Le dau maxim 2 dupa care vor exista certuri in coalitie…. mi’e imposibil sa cred ca PNL o sa se abtina de la facut mizerii si numiri de gen psd si usr-ul sa inchida ochii…..

    00
    • Prigoana are dreptate 100%. Am scris si eu aici asta acum cateva zile

      am scris eu asta acum 5 sau 10 ani și m-au porcăit cititorii că sunt lepră.

    • Nu mi s a parut niciodata om prost. Din pacate pt el, a pierdut in politica din cauza numita bahmuteanu si mai are si stilul autoritar de a vorbi si face lucruri.

      00
  17. Hai, ca io zic ca nu e chiar rau: psd nu pupa majoritate, pnl a luat un mic muiutz, usr scapa de barna. Cu putin ajutor de la diaspora si rep amoldova, pro ro nu pupa parlamentul.
    Guvernul vs fi pnl, usr si pmp. Dar o vrea sasul pmp-ul?
    Ok, pleaca Barna. Dar cine ii ia locul? Pana acum, usr e plin de bune intentii si oameni tehnici buni pe anumite domenii. Le lipseste insa un strateg, un politician.

    00
    • le lipsește un manager. poate le mai dă Petrom ceva idei.

    • De fapt sunt prost, ca stiu cine: Ciolos.

      00
    • Uite de asta m-a ofticat declaratia lui Nicusor Dan de dinainte de alegeri ca ar vota PNL. Inteleg de ce a simtit nevoia sa isi arate sprijinul fata de partidul care l-a sprijinit sa ajunga candidat unic al dreptei in Bucuresti, dar ar fi putut formula altfel (cum exact nu stiu, ca nu am facut comunicare sau jurnalism :D) in asa fel incat sa isi lase o portita de intoarcere in USR.

      00
    • De ce si-ar lasa o portita in USR? L-au ejectat pentru pareri diferite, oficial, asa ca le-a dat diferentiala peste nas.

      As fi votat usr, doar ca nu prea ma coafeaza barna, wring, primarul de la brasov, etc. Diferit de PSD inseamna diferit de PSD, si daca au nevoie de traducere si explicatii, atunci mars la firmele voastre falimentare ca se pare ca nu intelegeti limba romana, d’apai politica.

      00
    • Pana la congresul de anul viitor, nici gand. Barna ramane acolo.

      „Uite de asta m-a ofticat declaratia lui Nicusor Dan de dinainte de alegeri ca ar vota PNL”. Cei de la USR ar trebui sa ii multumeasca, votantii USR din Bucuresti s-au enervat. Rezultatul: USRPlus a castigat politic Bucurestiul, scor mai bun decat la locale, a depasit si PSD-ul.

      Bine, si cei de la PSD ar putea sa multumeasca cu lacrimi in ochi lui Iohannis. Bolovanul german a incercat atat de disperat sa orienteze alegerile pe axa PNL vs PSD (pentru a scoate USRPlus din ring) incat a enervat puternic electoratul PSD. Omul a aplicat metoda la prezidentiale si la locale si credea ca se mai poate si acum. Pur si simplu a facut treaba pe care echipa Ciolacu nu putea si nici nu voia sa o faca: sa mobilizeze electoratul PSD cu nenunarate sedinte de infierare in care behaia: Peeeseedeee e de vina pentru orice. Dupa motiunea aia de cenzura ratata in septembrie, PSD era prabusit ca moral.

      00
  18. Eu azi la pranz am auzit de Aur. Credeam ca e ceva meme nou cand am vazut undeva ca iau astia mult din procente.
    Sa ma bucur sau nu ca nu am fost in targetul lor de marketing?

    00
  19. Am votat USR. Eu cred ca PNL a gestionat criza ok, data fiind situatia. Impuscati-ma.

    00
    • 10 oameni in guvern si 50 de consilieri nu are cum sa schimbe 30 de ani de numiri politice prin institutii. Se putea gestiona mai bine criza sanitara, dar minuni nu facea nimeni pentru ca mereu se gasea vreunu care sa se puna cu curu in usa, ca romanu

      00
    • Pentru o criza fara precedent si resursele umane din insitutii cu care au avut de lucrat (precum Unifarm), PNL s-a descurcat bine. Insa faptul ca au amanat decizii importante doar pentru a nu pierde alegerile (si totusi le-au pierdut), m-a dezamagit.

      00
    • @zanghe: numirile politice nu au fost schimbate, ci au fost inmultite dupa ce a venit pnl la putere. eu o stiam dinainte sa aflati voi de pe recorder. au fost mai jegosi decat psd-istii, pt ca macar aia nu sustin decat de fata lumii ca ar fi corecti. nici macar nu era vorba sa schimbe oameni pusi de psd, pur si simplu in aparatul bugetar incercau sa ii hartuiasca pe toti ca sa isi poata aduce oamenii lor.
      asta cu ce face bolojan ca da oameni afara si cum se lauda si alti pnl-isti la fel… nu fiti asa naivi, politica nu e cum se prezinta

      00
  20. Mișto tipul din clipul link-ului de la final. Cine-i omul?

    00
  21. Ironic cu ultimul link, sau iti place de domnu’?
    Mie personal mi-a placut ce a zis.

    00
  22. Cum era aia: Fără botnita spirit liber? Ăștia au câștigat alegerile, dar noi ne pierdem timpul cu cioacele adevărate…

    00
  23. Abia astept sa l vad pe iohanis ce spune maine. Pana la alegeri era arogant si spunea ca ei o sa aiba o larga majoritate ca sa si puna in aplicare planul de dezvoltare a romaniei, bla bla bla bla. Maine trebuie sa spuna :alegatorii au intotdeauna dreptate. Tare sunt curios ce motive mai gaseste lepra

    00
    • s-a dus pe pulă planul lui de dezvoltare a României, va trebui să fie un alt președinte pe care istoria îl va uita.

  24. Cred că trebuie să ne revizuim opiniile, că deja a trecut numărătoarea de 80%. Nu cred că PSD mai are cum să piardă și dacă PNL rămâne în jur de 25% o să fie cam greu cu Guvernul meu. Ciolacu e deja pe perfuzii de calciu.

    00
  25. La asa rezultate nu m-ar mira ca PNL sa se întoarcă 180 și să facă majoritate cu PSD-ul. Remember PDL?

    00
  26. Mă întreb dacă Institutul Wiesel se va autosesiza pe bălăcăriile lui Prigoană, dar chiar și ambasada Germaniei.

    Primii, pentru convingerea că „trebuia” să mergem până la capăt cu naziștii.
    Convingerea învolburată (că trebuia să rămânem cu naziștii până la capăt) e extrem, extrem de bizară.

    Secunzii, pentru că nemții de astăzi (care au continuat & continuă să se debaraseze de trecut) sunt asociați cu naziștii, iar că (luat din context) a fost rău că n-am ținut cu nazismul până la capăt doar și fiindcă sunt/au fost nemți, iar nemții (de astăzi) sunt ‘supi’ că n-am rămas până la capăt cu ei fiindcă au fost naziști – doar & pentru că sunt nemți, pentru care ei continuă să afirme că nazismul a fost/este oribil.
    Circular reasoning avariată.

    Dacă el știe ceva ce noi nu știm, atunci să anunțe MAE să ne reconfigurăm planurile strategice privind interesele Germaniei în România (că doar nu vrem sa cerem scuze ‘urmașilor’ naziștilor, nu? nazism is bad)

    Dl Bahmuțeanu consideră că e mai rău că n-am ținut cu nazismul „până la capăt”, decât progromurile înfăptuite de legionari, pro-legionari, mareșalul Antonescu, armata română & jandarmi. Se vede că n-a fost învățat corect deoarece n-a aflat de Pactul Hitler-Stalin & nici de Dictatul de la Viena (și nu numai), dacă tot vorbim de trădări.
    Totodată, tot de la dânsul aflăm că nemții sunt naziști în continuare.

    –-

    Ce „trebuia” noi să facem? Trebuia să nu acceptăm niciun compromis cu nimeni, chiar cu riscul invadării. Aia trebuia să facem. Trebuia să nu cedăm nimic rușilor (muie rusofililor) cu ultimatumul pe masă cu amenințarea invaziei, dar nici să ne facem aliați cu nemții (muie germanofililor).

    Ce s-ar fi întâmplat ar fi fost, strategic, mult mai bine decât „foștii aliați ai naziștilor” și/sau „fostul satelit al URSS-ului” – am fi fost „ăia care i-au refuzat pe comuniști & naziști, pișându-se cu jet pe amenințările lor, ca Polonia”. „Ăia!!”

    Nu știu de unde a apărut revizionismul (pre-/post 1989), dar istoria comunistă/securistă/vadimistă/academiciană/-istă cu „n-am avut de ales” este cel mai mare căcat pe tema ‘WWII & românii’.

    00
    • Și n-au fost nemții naziști? De ce să-și renege istoria? De ce trebuie să zicem Germania nazistă și nu Germania? Hai să fim obiectivi până la capăt, ce căcat.

      Nu din cauza nemților au izbucnit două războaie mondiale?

      Ah. Am uitat. Acum s-au călugărit și ne dau lecții de educație.

      00
  27. Cine e tipu din clipul cu poporu de slugi? Da, sunt un incult, in caz de..

    00
  28. Bai frate, usr plus sunt retardati politic. Ei cu 15% vor premier. Asa vor ei sa negocieze :))))

    00
  29. Am scris si la celalalt text. Singura modalitate cu guvern PNL e cu prim ministru de la usr plus. Pmp nu face pragul, iar la redistribuire PSD ajunge la 35%. Sincer, inca ma intreb cum dracu PNL la 25%,pentru ca nu meritau mai mult de 10%.
    Pana la urma, votul de azi arata inca o data ca parlamentul trecut a fost legitim.,iar de maine UDMR ajunge la 7.5% dupa distribuire, ceea ce inseamna ca intra la guvernare in orice combinatie

    00
  30. O veste buna: Tariceanu si Ponta nu mai intra in Parlament.
    USR – 24 mandate in Senat
    PNL – 44 mandate in Senat
    UDMR – 9 mandate in Senat
    Impreuna vor avea 56% din Senat (136 locuri)

    00
  31. plm…inca o noapte de cacat er de aur in istoria patriei…unii rad dar n-ar trebui sa uite cand ei (sau parintii lor mai degraba) au fost obligati ‘moral’ sa-l voteze pe Iliescu…

    00
  32. Ii stiti pe aia care hahaie la fiecare stire cu mortii Covid? Ei au votat AUR. Da, sunt multi. Prosti, dar multi. Sa apaei sa spui ca nu stii „cine ar vota asa ceva???!!1111” denota ori ipocrizie ori prostie mai densa chiar decat in tot partidul AUR.

    00
  33. Ok oare sunt singurul tampit care nu intelege de ce dracu a votat diaspora AUR? In Italia a luat mai mult decat USR. Tu om al muncii care ai plecat printre straini ca sa faci un ban, votezi un partid care ne-ar scoate din uniune in secunda 2?

    00
    • ei nu văd așa. ei văd și gândesc la modul „bă, e nevoie de cineva să pună biciul pe oameni și să facă ordine”. că ălora de afară le place că e ordine, că suedejii nu sunt prea vocali, că nu sunt scandaluri, că e curat pe străzi.

      plus, celor plecați afară la muncă nu le place că sunt tratați ca cetățeni de mâna a doua, ar prefera să vină în țară, dar sunt sătui de corupție și mizerie.

    • tu iti dai seama ca aia de l-au votat nu sunt toti bibliotecari si academicieni, nu? sunt faiantari, femei de curatenie, muncitori necalificati. adica oameni simpli, oarecum needucati. fix aia carora li se adresa discursul lor.

      00
    • Discursul lor seamănă cu al unui personaj care a pierdut recent alegerile, cică luptă pentru muncitorul de rând: „decât slugă la străini mai bine muncitor în propria țară” sau ceva de genul … Partea amuzantă e că nu te obligă nimeni să lucrezi 70+ ore/săptămână la străini.
      Și unde ai văzut tu că sunt anti-UE?

      00
    • Eh, uite aici greseste lumea. N-a stat unul sa ii asculte. Toti ca neolegionari, ca fascisti… scoateti-va capul din cur. Alegatorii nu se rezuma la hamsterii de centrul vechi si vorbitorii la casca. Nu se rezuma totul la “legalize it” cum cred neomarxistii.

      00
    • Uite aici ma activez eu..
      „tu iti dai seama ca aia de l-au votat nu sunt toti bibliotecari si academicieni, nu? sunt faiantari, femei de curatenie, muncitori necalificati. adica oameni simpli, oarecum needucati. fix aia carora li se adresa discursul lor.”

      Bai nea caisa,adica femeile de serviciu,muncitorii necalificati,soferi de tir,faiantarii si alte meserii din aceeasi categorie au mai putine drepturi decat unu care e IT-ist,avocat sau medic?Exact din motivul asta nu voteaza lumea USR si nu va lua niciodata mai mult de 20%,tocmai pentru ca ii considera pe ceilalti votanti inferiori.Constitutia iti garanteaza egalitatea de sanse,iar diferentierea ar trebui sa o faca doar salariul si nivelul in societate si atat.
      De asta lumea s-a saturat de cei care sunt privilegiati,cu saloane private in spital,cu inchis un ochi de catre politist/judecator/procuror etc,pentru ca totul este o mare gluma.Si la modul cel mai serios,ca ajung sa ii inteleg pe aia care au votat AUR,pentru ca pana la urma daca ne tot coim cu rolul votului intr-o democratie si faptul ca fiecare vot conteaza,inseamna sa ii respecti omului dreptul la optiune.Ca tie si celor ca tine nu va convine,GHINION(cum ar spune dulapul din deal).Sa nu uitam,totusi,ca in ultimii 3 ani a fost o campanie teribila de dezbinare in popor,in care erai crucificat daca aveai alte optiuni decat USR,care nu stiu altceva decat „fara penali in functii publice”.Cunoasteti alte legi si principii care sa functioneze in tara asta,ca eu nu stiu.Cel putin nu de-ale lor.Iar PNL a profitat de asta.
      Sa nu uitam ca USR a aparut exact la fel ca AUR,de nicaieri,pentru ca USR insemna Nicusor Dan si nimic mai mult,si pana si ala s-a dezis de USR.Cati dintre voi ati auzit de Barna,Voiculescu etc pana acum 3-4 ani?

      00
  34. E trist ca a aparut iar un nucleu de oameni care simt nevoia de Vadim. Insa AUR pare mai periculos decat PRM, pare un partid fabricat in laboratoarele de la rasarit. Trist, iar a stat lumea in casa, cu toate ca votarea nu i-ar fi expus la virus mai mult decat o tura rapida la magazin. Anul asta ne-au dat lectii basarabenii. Bravo lor, rusine noua.

    00
  35. PSD + AUR = PNL + USR = aproximativ 46% si ceva dupa redistribuiri, si mai este UDMR cu vreo 7%. Avand in vedere cine e presedinte si faptul ca UDMR + AUR nu prea are cum sa se intample, vom avea una din variantele astea (in ordinea probabilitatii):

    1. guvern PNL + USR + UDMR, cu sustinere parlamentara putin peste 50%, care va fi legat de maini si de picioare
    2. guvern PSD + AUR, sustinut si de UDMR (fara sa intre la guvernare, dar santajand guvernul la fiecare vot din parlament)
    3. orice alta varianta de guvern de „larga coalitie” (a se citi USL 2) sau de „tehnocrati”

    00
    • UDMR nu poate sa sustina AUR cand oamenii astia s-au batut la propriu cu ungurii. Mi-e ca se iau la bataie si in parlament. Deci vom avea majoritate si guvern cu sustinere PNL + USR + UDMR care dupa redistribuiri vor ajunge la un 54%.

      00
    • ”UDMR nu poate sa sustina AUR cand oamenii astia s-au batut la propriu cu ungurii.” – greșit. NU ”s-au bătut”, ci cei de la AUR au agresat ungurii. Reacție nu a existat. Din păcate nici din partea autorităților.

      00
    • Eu cred ca de-a lungul timpului s-a dovedit cat se poate de clar ca UDMR nu are greturi sa sustina pe oricine, daca alternativa e opozitia.

      00
  36. Participarea la vot ar trebui sa fie obligatorie prin lege, ce se intimpla acum este un mare cacat.

    Cine este AUR ?

    00
  37. Am spus-o si la articolul precedenrt privitor la rezultatul alegerilor: AUR a luat atatea voturi pentru ca au fost foarte activi si pe strada si in mediul online. Iar multi romani s-au saturat sa fie ignorati de catre politicienii din partidele mari. E un trend care exista in Europa de cativa ani buni, de aparatie a unor partide antisistem. In Germania e AfD, in Italia M5stele, in Spania sunt chiar mai multe, de la radicalii de stanga din Podemos, la neofascistii din VOX. Am dat doar cateva exemple care mi-au venit acum, repede, in minte. Acum trendul asta a ajuns si la noi. Simion behaia aseara, la un post de televiziune care transmitea live de la sediul lor, ca ei au luat 8-9% din voturi. M-a surprins neplacut ca nimeni aproape nu purta masca acolo.

    00
  38. Ca reprezentant al minorității ce se află în cătarea puștii (la propriu) celor de la hAur, eu știu de ei de 1 an, de când s-au înființat.
    Indivizii care sunt acolo se antrenează de mult timp pentru acest rol. Dacă te uiți la activitatea lor profesională găsești cam nimic, dacă te uiți la venituri legitime, găsești neant. Totuși, au avut bani de plimbări prin țară, de materiale promoționale, de postări pe Facebook. Harașo!
    Velele le-ao fost umflate și de mister Vela, care nu a fost în stare să le impună respectul legii și le-a permis de mai multe ori incursiuni pe Valea Uzului în ciuda panedmiei. Dar era mișto, că își băteau joc de unguri, nu-i așa?
    Dar nu-i bai, veți vedea cum își vor bate joc nu numai de unguri, dar și de majoritatea românească. Și cum ne vom trezi, cu oameni onorabili bălăcăriți și cu viața distrusă, sau poate chiar cu violențe și asasinate.

    00
    • mai minoritarule, mai usor cu haraso. ca mai haraso sunteti voi cu orbanu vostru de peste Tisa. ia vezi tu cu cine se aduna tatucul vostru si ce valori promoveaza in patria-ti muma la care baliti, ca tot visati autonomie si apoi da-ti o palma peste fata. apoi uita-te tu putin pe bio la simion si lulea (btw, fondatorul partidului) si mai sugereaza tu ca sunt filorusi astia de la AUR. mai usor cu pianul pe scari.

      00
  39. eu zic sa priviti partea buna. intrarea aur in parlament inseamna disparitia pro-romania, alde, pmp.
    chiar nu puteti sa fiti optimisti? :)

    00
  40. De unde a apărut AUR?
    Principiul trei al mecanici spune

    Când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță (numită forță de reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar. Acest principiu este cunoscut și sub numele de Principiul acțiunii și reacțiunii.

    Avem un discurs disprețuitor la adresa „proștilor, nespălaților, asistaților”, cărora ar trebui să li se interzică dreptul la vot. Avem un dispreț superior la adresa „pupătorilor de moaște” și, efectiv, anul această, o prigoană asupra creștinilor sub pretextul pandemiei. Se interzice mersul la biserică de Paște, dar se merge la cules de sparanghel în Germania. Bula de aici intră la Caramitru, i se pare amuzant, hăhăhă.
    Avem un ambasador american care, de când a venit în România, reamintește în mod umilitor că suntem o colonie care trebuie să plătească tributul Înaltei Porți și să nu iasă din cuvântul stăpânului. Avem un președinte și un ministru de Finanțe care cheltuie în plină pandemie și înaintea unei crize care ne va lovi ,10 miliarde de euro pe armament inutil.
    Avem miliția populară care amendează la greu oamenii „fără botniță”, pune imnul pe străzi, în vreme ce premierul chefuiește în sediul guvernului și numărul 2 din PNL face liniștit botezul copilului cu peste 100 de invitați.
    Avem obligația de a purta niște măști, iar ministrul Economiei ne anunță senin că sunt „neconforme”, deci le purtăm degeaba. Asta în condițiile în care guvernul nu a dat măști persoanelor defavorizate.
    Ăsta nu a fost un vot pro-PSD, pro-Aur. A fost un vot împotriva lui Johannis și a comportamentelor de mai sus. AUR pur și simplu a găsit o mulțime care mergea undeva și s-a pus în fruntea ei.

    00
    • Ce nu inteleg din astea e ca pana acum, PSD lua genul asta de oameni, mai ales ca Dragnea se prezenta ca patriot si luptator pentru tarisoara, iar duamna avea iconostas la birou si biserica privata acasa. Oamenii astia au existat tot timpul, dar au votat majoritar cu PSD-ul, iar cand au plecat pacalici nationalisti sa isi faca partid (Bogdan Diaconu, Catalin Ivan, chiar si Liviu Plesoianu, desi am impresia ca e in acelasi partid cu Ivan), partidele de pacalici de abia au prins 2 procente, pe cand AUR a prins vreo 9 fara sa faca mare lucru la locale doar cu cateva luni inainte.

      Ce a fost aici mi se pare o actiune mai concentrata, nu stiu sigur de ce a reusit acum, poate ca Ciolacu e un insipid sau poate ca acum s-a implicat si biserica (n-am vreo confirmare, sunt rupt de bula cu biserica).

      PS: prigoana asupra crestinilor inseamna sa ii dai la lei in plm cum faceau romanii si sa le interzici religia, de cand e prigoana sa nu le dai privilegii speciale fata de ceilalti? De ce n-au lasat ultrasii pe stadion sau hipsterii la antold, de exemplu si i-au lasat pe aia sa se inghesuie la Parascheva, cu ce-s mai speciali crestinii?

      00
  41. Ador chitaielile hipsterasilor ‘telectuali carora „surpriza” AUR le-a mai taiat un pic de virtutea aia de mari cetateni corecti, onesti si responsabili, care poarta frumos masca si stau in casa salvand-o pe mamaie, distrugand economia si lasand-o inevitabil pe mamaie si pe restul de 40% din clasa de jos sa se duca mai la fund. De exemplu, mult virtuosul Vlad Voiculescu era mai preocupat ieri sa „semnalizeze virtuos” ca un membru al comisiei nu poarta masca pe nas si ca nu e chiar asa greu sa porti masca 16h, ca medicii eroi care someaza prin spitale o fac deja. Ole!

    Bineinteles, gemetele fecioarelor neprihanite care observa o masca netrasa pe nas de la 400m si care imediat reclama la politie cetateanul imperfect vin din autismul social in care genul asta de pulifrici in pas cu moda traieste. Unii sunt bloggeri si in loc sa le pese in zda mamii lor de aer curat si relaxare acolo unde s-au miscat riscand viata bunicii, se apuca sa sune la politie ca sa reclame ca ceilalti nu sunt asa de virtuosi ca el.

    Este si normal, cum dracu’ ar fi putut intelectualul de internet sa inteleaga de fapt ce reprezinta AUR si de ce potentialul de crestere alt-right e enorm si in Romania.
    Mai ales dupa ce guvernele „de stanga”internationale impreuna cu factiunile neonaziste care le sustin au aratat f bine cat de „democratice” sunt in suflet si in simtiri.
    Mai mult, cetatenii „corecti politic si luptatori pentru justitie sociala” de stanga care urla ca „my body, my choice” nu ezista sa declare franc ca vaccinarea ar trebui sa fie obligatorie si antivaxxeri luati si infipta siringa in mana impotriva vointei lor, caci vorba aia, my body, my choice se termina cand esti hipsteras cacat la cur si te-ai trezit in 2020 ca virtue signalling chiar iti da un scop in viata si atat timp cat se pot trage in poza cu masca ca un psihopat, nu mai conteaza ca aia care erau deja saraci sunt cei mai loviti de „pandemia” sufletetelor minunate si doctorilor eroi.

    Pe mine ma surprinde ca AUR nu a luat mai mult, alt-right-ul vine de obicei ca un val, un raspuns „democratic” al maselor la politicile tampite care sa semnalizeze niste viitoare defilari cu furci si torte care sa le dea material de analiza corporatistilor care o salveaza pe bunica lucrand de acasa.

    In incheiere, ma bucur enorm ca in orice combinatie morala nu exista majoritate in parlament, in felul asta sunt obligati sa faca un lucru absolut neobisnuit ultimilor ani la trecerea legilor: SA FUCKING DEZBATA. Nu sa treaca legi prin ordin de partid cand vor ei. Nu nene, frictiuni, discutii intense si cand exista consens la nivelul partidelor atunci treceti legea.

    00
    • degeaba radeam superior de americani, avem si noi cretinii nostri, numai ca erau mascati ca vota PSD. acum ca a venit un partid care sa vorbeasca fix pe limba lor si ne-am dat seama de fapt cat de multi sunt, ni se pare surprinzator, dar ei au fost tot timpul acolo.

      00
    • comentatorii de aici si de pe alte bloguri „isi dau seama cat de multi sunt – prostii – ” la fiecare alegeri. mereu surprinsi si mereu aceeasi reactie de dispret si respingere.

      – cah! iar au luat scor mare saracii, prostii, taranii, extremistii daci, antivaxxeri, nationalistii, crestinopatii si toate factiunile care se opun doctrinei corporatistului si tele-ctualului care in maretia lui este detinatorul unicului adevar: cel guvernamental.

      Pentru ca de fapt papagalii „educati” asta fac, repeta narativul care le este turnat in cap de „trenduri” in timp ce cred ca ei chiar au gandire critica, lol, va dati seama daca au ajuns romanii „informati” sa sustina Black Lives Matters, Antifa si sa fie Anti-Trumpisti cand 40-50% din populatia tarii se caca la latrina cat de pe aratura suntem.

      Dupa aia ne miram, wow! dar astia de unde au mai aparut? well? sunt convins ca nici germanii kaiserului nu au vazut-o pe aia de pe targu ocna data de Adolf.

      00
    • Eu nu ma mir ca sunt multi prosti, e suficient sa ma uit in jurul meu si un pic pe Facebook, doar ma mir de ce nu mai voteaza cu PSD ca pana acum.

      PS: la fel cum sunt cei cu BLM si anti-fa, la fel sunt si cei ca tine care sustin Trump si alt-right si stiu in detaliu ce se intampla politic in SUA, tot cand la noi multi n-au apa curenta sau caldura. Dar ei stiu foarte bine cu e cu conservatorismul si alt-right si globalistii rai, plus nu stiu ce a zis nu stiu ce senator anti-Trump din SUA sau cum merge curtea lor consitutionala si care judecator e cumva si care e altcumva.

      00
    • diferenta e ca eu, spre deosebire de corporatisti si „baietii de centrul vechi” care cred ca lumea e a lor, a progresistilor si ca restul in jur sunt niste nespalati, se intampla sa fi tinut mereu legatura cu personaje din ambele tabere.

      Stiu ca in tabara „nespalatilor” nu e nicidecum asa cum cred „telectualii” ci sunt destul de multi oameni spalati, inteligenti si onesti care doar vor sa fie lasati in pace sa-si traiasca viata cu valorile pe care le considera bune pentru ei.

      nu realizeaza nimeni ca in timp ce „discursul statal” e despre incluziune si egalitate si ca in timp ce stanga vorbeste despre „justitie sociala” de fapt discriminarea si ura de clasa e propavaduita masiv tocmai de acestia de pe urma? ca cei mai mari extremisti sunt aia care se considera progresisti? treaba cu masca e cel mai bun exemplu de mase de tampiti care asculta discursul oficial fara sa chestioneze catusi de putin narativul atat timp cat e „corect politic”. sunt o groaza de informatii lansate de oameni de stiinta care arata ca mastile sunt eminamente inutile afara dar nu nene, telectualii are dreptate.
      continuati asa!

      00
    • Boss suferi de autism grav, grav. Ai niste pitici indusi fara nici o legatura cu realitatea din teren. Stai naibii in America daca tie iti pasa de probleme de twitter.

      Cum plm iti permiti tu sa zici ca stii “pulsul poporului” si in aceeasi fraza vb de “LGBTQ+, trans, queer”. Coaie tu crezi cineva din neamurile mele intelege ce tampenii spui tu acolo? Cineva dintre astia plecati cunosc termenii tai sau le pasa de ei?
      Ce sa mai zic de aia de acasa, aia din localitatea care a bagat 55% la locale pt. PSD si acum a scos AUR pe locul 2.

      Ti-am mai zis si in alte comentarii ca ai probleme grave, scoate capul din cur!

      00
    • nu ma astept ca rudele tale sa inteleaga probleme tip „lgbtq” dar o puneam intr-un limbaj in care virtuosii comentator de aici sa inteleaga pentru ca daca incepem sa vorbim de problemele reale pe care votantii AUR le au, s-ar putea ca pulifricii zoom+neflix sa nu le inteleaga, mai ales cand ei se sacrifica in casa pentru binele tuturor.
      am mai incercat sa semnalez probleme concrete din „randurile pulimii” dar tele-ctualii de internet nu le inteleg, nici nu au cum, reactia lor e mereu „scoate capul din cur”.

      stai tu chill si bea-ti berea nefiltrata cu amicii pe zoom caci tensiunile si cazanul social nu tin cont de parerile voastre docte.

      00
    • Ce treaba are sula cu prefectura? De partiduletul asta de sufragerie abia am aflat aseară la exit poll-uri.Si iar începem sa aruncam cu rahat unii în alții.. Corporatiști vs antreprenori, pietari… Dacă ai ști cât muncesc la pc-ul ala blestemat.. Cum am ajuns sa stau câte 10-12 h uneori și ca uit sa ma duc sa beau apa.. Personal nu m-am considerat niciodată o elita.. Ba din contra mai am multe de învățat pana sa ajung la un nivel decent. Revenind la subiect…cu o comunicare atât de slaba din partea guvernului și cu o aroganta atât de mare din partea președintelui.. Și Dan Diaconescu lua acuma 9 %… Referitor la faptul ca stai în casa.. Stau boss cât o sa fie nevoie.. Defapt pana pana o sa fac vaccinul…pt ca nu vreau sa o bag pe mamaia în sicriu :) dacă ești un extremist din ala și un negationist care nu crede în virus hai sa oprim discuția aici pt ca nu are sens ;)

      00
    • Faptul ca sunt multi care spun ca acum afla de AUR spune multe despre cat va informati legat de politica romaneasca si cat de ermetica e bula in care v-ati izolat si de unde va informati. Eu de George Simion aflasem din 2016 cand a candidat la europarlamentare. Atunci si aparusera zvonuri ca ar avea ceva combinatii cu PSD.

      00
  42. my two cents
    PNL – putea sa ia mai mult dar a fost la guvernare pe timp de pandemie si a pierdut destul + iohannis a fost obositor cat a dat vina pe psd pentru orice dar….indiferent cine era la guvernare pe timp de pandemie pierdea din voturi
    USR – prea multa balbaiala, multi cred ca s-au saturat de aceleasi mesaje pe care le tot propaga dar efectiv nu au facut foarte multe.
    AUR – succes nascut din dark-web de tip romanesc, grupurile de fb/whatsapp cu conspiratii, oameni de care noi ne indepartam ca debiteaza prostii dar isi regasesc refugiul in alta parte. Succesul mare in diaspora arata si procentul de romani care pleaca in strainatate: hoti, bombardieri, cei care ‘invart’ ceva etc. si care nu au fost motivati pana acum sa iasa la vot…cred ca a fost un partid care a spus exact ce au vrut sa auda acea parte a romanilor

    00
    • esti o dovada superba de trigger pentru ceilalti cetateni (oameni care debiteaza prostii) sa voteze fix partidul care va avea suficiente oua incat sa-ti bage tie mintile in cap ca detinator al unicului adevar, „neconspirationist”.

      iti zic eu de ce diaspora a votat masiv AUR caci am stat la coada la o sectie din diaspora. Pentru ca nicaieri nu e mai vizibila ca in Europa si US ura de clasa a stangii politice impotriva acelora pentru care notiuni naturale precum: familie, copiii care nu cresc cu parinti „moderni” care sa-si declare fiul trans la 4 ani pentru ca a cerut sa poarte fustita, aia pentru care „all lives matters”, aia care simt ca in ziua de azi daca nu esti membru sau ally LGBTQ+, trans, queer, negru nu ai nicio sansa la interviu de job pentru ca ca se incurajeaza „diversitatea”, aia care s-au saturat ca FB sa penalizeze sever hate-speech-ul la adresa minoritatilor dar sunt absolut ok cu hate speech-ul la adresa albilor, patriotilor si alora cu principii invechite si nu in ultimul rand, aia care s-au saturat de basinosii cu fitze de corporatie care incearca sa le dicteze celorlalti calea „progresiva” catre viitor pentru ca o societate si fiinta umana poate sa devina un pic tracasata atunci cand nu este lasata sa-si traiasca in pace nenorocita de viata.

      00
    • Nu stiu daca incerci sa le gasesti scuze celor care au votat AUR sau vezi si tu o solutie in ei
      E un partid dubios la care credulii au pus botu'(cum se spune in popor)
      Chiar daca nu sunt cu diversitatea asta fortata, partidele ca AUR nu sunt solutia, doar ca au avut norocul sa prinda o perioada de pandemie unde multi s-au saturat de restrictii si vechile frustrari s-au ridicat la suprafata…altfel aveau mai demult Noua Dreapta sau alte partide care sunt la fel

      00
    • sunt de acord ca e un partid dubios.

      USR si PNL nu sunt partide dubioase?
      daca nu, de ce?

      00
  43. Zoso, dupa cum ai observat multa lume nu a auzit de AUR. (Tuca mai traieste?). Citesc zilnic stirile si blogul si a fost mentionat cel mult sporadic acest partid.
    Doar mie mi se pare suspect ca un partid de care abia a auzit lumea, a luat mai mult ca UDMR care are o gramada de notorietate si electorat? Nu am o certitudine, dar mie imi miroase a PSD.
    Nu pot sa nu reamintesc cum la unele din alegeri era ordin de partid ca UDMR sa primeasca 5 voturi per sectie de la votantii PSD, ca sa faca scor si sa fie sub papucul PSD.

    00
    • Compară „nu am auzit eu” cu „nu a auzit lumea”. Vezi care e varianta care ți se potrivește mai bine. Întreabă-te de ce. Șterge-ți contul de Facebook.

      00
    • De unde stii ca am Facebook?
      Opreste 100 de oameni pe strada si vezi cati stiu de partidul vietii Neica Nimeni. Au datbrepde postacii cu minusuri.

      00
  44. Are cineva niste estimari mai apropiate de realitate dupa redistribuire?

    Ne trezim in situatia in care o majoritate in jurul PSD e mai usor de facut decat scremerea PNL+USR?

    Tare imi e ca asta ne paste.

    00
  45. Ce legatura este intre Armalite si porcul mistret?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.