Mai mult sau mai puţin?

Nu ştiu dacă e spiritul nostru latin sau 50 de ani de comunism care ne îndeamnă să vrem să avem lucruri. Cât mai multe, chiar dacă le folosim o dată pe an sau nici atunci. Confortul nostru psihic ar depinde de asta, se spune. Să avem.

Pe primul loc în topul ăsta, să avem branduri. Nu contează că sunt scumpe sau că nu ne permitem decât varianta cea mai ieftină (şi uneori aia cu mari sacrificii), o emblemă contează mai mult decât produsul în sine. 

Masină mai scumpă şi mai slab dotată sau mai ieftină si mai bine dotată?

Zilele trecute am avut o discuţie despre maşini cu Petcu Sr, care a vrut să mă convingă că Meganeul e o maşină de rahat în comparaţie cu Octavia lui, care e o minune a tehnologiei nemţeşti. Argumentele mele logice s-au lovit de un zid sentimental şi profesionist, de inginer serios. Am avut:

  • Meganu a costat 19.500 euro, Octavia 18.000. el şi-a băgat pachet de drumuri grele şi încă nişte minuni, în timp ce a mea are pe ea tot ce s-a putut pune. esp, asr, senzori ploaie, geamuri electrice spate, cruise control, limitator de viteză, toate astea nu înseamnă nimic. unde folosesc eu cruise control, zise el.

  • senzorii de parcare nu sunt buni, cine se pricepe la şofat merge şi fără ei. de aceea a mea are doar o zgârietură, în timp ce a lui e zgâriata peste tot, că în Bucureşti dai în parcare cu spatele până face poc.

  • a mea e mai uşoară şi mai puternică (130CP vs 105CP).

Aţi prins ideea. Nu ştiu de ce, dar eu prefer o maşină mai ieftină, dar cu mai multe opţionale, decât una mai scumpă şi mai cheală. Nu imi pasă prea mult despre percepţii, contează mai mult cum mă simt eu în ea.

2 beri bune sau 6 beri proaste?

Eu beau rar alcool acasă în afara meselor. Nu beau mereu la masă şi nu beau în timp ce muncesc. Şi beau de obicei bere bunicică (Bavaria, Amstel, Paulaner)(abţineţi-vă de la beer flame de data asta), nu Burger sau BardenBerg la pet. Ştiu că, în loc să beau 6 Amstel pot bea 12 Azuga, dar nu particip la nici un concurs de băut bere, pur şi simplu îmi tratez ficatul cu ceva bun.

Explică-i românului că o friptură bună merge cu o bere de calitate, nu cu spirt-ferment la sticlă de plastic.

Weekend de weekend la Sinaia sau o săptămână la Paris?

Ştiu că sunt unii care vin la munte să se relaxeze, dar majoritatea vin pentru că nu ştiu altceva. Nu ştiu că se pot sui în avion şi vizita o ţară străină, pot vedea o altă perspectivă culturală sau economică sau pur si simplu nişte biserici aurite sau nişte ruine de acum 2.000 ani

Eu nu mă prind. De ce să refuz un pic de culturalizare în favoarea staţionării 5 ore pe DN1? Ce câştig, în afară de nervi şi o chelie spornică?

Epilog

Unii s-au arătat uimiţi că am un iPad. Le-am explicat că nu l-am cumpărat pentru brand sau pentru a fi trendinez, ci pentru că e o unealtă care îşi face treaba bine.

Despre asta e vorba. Unelte cu care poţi lucra bine, nu achiziţii doar pentru brand.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

72 comentarii

  1. 1) autonomia si greutatea – cum a zis si vali
    2) power on in 1 secunda
    3) modem 3g incorporat
    4) incarcare relativ rapida, inclusiv de la incarcatorul masinii
    5) sistem de operare STABIL
    4) rece si silentios (pe deplin)
    5) modul gps incorporat => nagivatie
    6) stanby o luna
    7) spatiu utilizat mai mic
    8) sa continui ?

    00
  2. De curiozitate, de ce n-ai ales un netbook?

    00
  3. Un brand se plăteşte, asta e de când lumea. De ce e iphone scump? Face el ceva în plus? La întrebarea asta mulţi răspund ” e apple frate”
    Bine, acum sunt şi alte variante. Depinde de bani şi de produs.
    Un exemplu. Eu am sony ericsson, nu smartphone. Un telefon decent. Am dat pe el 800 de RON acum un an, preţ la care alţii cumpărau nokia sub dotările la al meu din orice privinţă.
    Ulterior, aud vorbe. Frate e varză telefonul, uite aici nokia bun. După un an de zile nokia lu colegu ratăcea prin service…
    Depinde de noroc şi de produs.

    00
  4. Aha, si presupun ca treaba pe care o faci cu ipadul nu o faceai si cu un laptop de 20 milioane, nu…?

    00
  5. Un brand is merita bani doar daca il folosesti la adevaratul potential.

    Cine-si ia Ferrari sa mearga 100 de metri pana la colt sa-si ia cola si tigari ori are mult prea multi bani ori are prea putina minte

    00
  6. Toate ca toate, dar la Megane vs Octavia tot cred ca-i dat-o in diverse… Nu-i atat de alba/neagra la masinutele astea doua. Eu prefer Octavia cheala vs Megan mega-dotat. Just because. :)

    00
  7. cu masinile iti dau dreptate, eu am un opel astra g cumparat de nou, are acum aproape 3 ani si se comporta impecabil. A fost la acelasi pret cu masini mai mari ca si clasa dar mai vechi ca varsta. Cand am cumparat-o, toata lumea zicea ca-s nebun, de ce nu-mi iau A4 cu 4 ani mai vechi? Acum cei care si-au luat atunci A4 si Golf baga bani seriosi in intretinerea lor, eu n-am nici o problema. La fel si cu berea, la fel si cu excursiile. Rar sunt de acord cu tine, dar acum ai nimerit-o

    00
  8. 1. exemplul cu masina avea sens daca dadeai tot 18000. asa, desi reiese ca in 1500 ai luat o gramada, ai cheltuit mai mult (ceea ce in termen tehnici se cheama „defeating the purpose”, incercai sa ne inveti cum sa cheltuim mai putin/la fel).
    2. friptura cu bere? poate inainte sa ajunga in tava.
    3. puteai sa-ti iei macbook air cu 1199+taxe, relativ 40% in plus fata de cel mai bashinos ipad. scump, dar merita fiecare cent in plus.

    00
    • @der:

      1. eşti amuzant. caută preţurile de bază pentru ambele modele şi ai sa intelegi.
      2. cum zici tu.
      3. mai zi-mi ce puteam să imi iau. pentru că toti adorăm românii care ar fi făcut o afacere mult mai bună.

      defeating the purpose? mai degraba prostie. pierzi esenţialul, te agăţi de detalii si la final te dai mai deştept, ce pla ta!

  9. Cred ca gresesti putin.Nu doar noi facem asa.Daca vrei sa vezi cum se arunca banii pe lucruri inutile,mergi in occident.O sa te sperii cand vezi pe ce si cum se cheltuie.Nu e o boala pur romaneasca…Apartine societatii de consum.Omul care traieste in societatea noastra e definit perfect de George Carlin.
    ‘Pickin’ his nose,scratchin’ his ass,takin’ his credit card out of his fanny pack and buyin’ a pair of sneakers with lights in them’.

    00
  10. „Nu ştiu de ce, dar eu prefer o maşină mai ieftină, dar cu mai multe opţionale, decât una mai scumpă şi mai cheală.”

    parca a ta era mai scumpa cu 1.500 euro

    00
  11. Te sustin si sunt deacord pana intr-un punct … Skoda VS Renault.

    Realitatea simpla este ca Skoda Octavia este o masina mult mai reusita ca Megane-ul.

    Prefer o masina MAI BUNA cu optiuni mai putine decat o masina MAI PROASTA cu optiuni mai multe.

    00
  12. deseori 105 cp de vw sunt mai mult decat 130 cp renault si aici ma refer la esenta

    00
  13. sa incerci si konig ludwig weissbier, mi se pare mai buna decat paulaner ( si eu beau paulaner de cativa ani ).

    00
  14. Dud, ăștia nu pot să citească, să bage la cap și sa tacă?

    00
  15. Cand a trebuit sa imi cumpar masina am avut de facut o alegere destul de grea. Suma era destul de mare, deci trebuia sa aleg bine. Ca tot romanul am fost prima data la VW, abia aparuse Golf 5. Dar in 15000 de euro primeam rotile, volanul si, ce era cel mai important, sigla VW. La fel si la Skoda.

    Am ales Citroen C4, o masina cu personalitate si dotata in banii aia. Nu regret. Nu a vazut service-ul decat la revizii :)

    00
  16. zoso, nu de preturile de baza era vorba. nu ma intereseaza gusturile tale in general, iar in particular cele vizavi de masini. dai un exemplu de scump vs ieftin, stick to it.

    mai mult, nu te ador, iar faza cu macbook air e chestie de gust. ai sugerat ca nu aveai ce sa iti iei la banii de ipad, care sa aiba performante comparabile? la banii aia nu ai. dar extinzand exemplul dat de tine cu masina, platesti *ceva* mai mult pentru niste dotari superioare, aveai optinea de care vorbeam.

    noi sa fim fericitzi, cei ce pierdem esentialul. si acum, daca esti amabil, zi-mi si mie de ce nu ai comentat stirea cu Danilescu?

    00
    • @der: după logica mea rudimentară, daca pornesti cu o masina de la 13.500 si pui pe ea chestii pana la 19.500 inseamna că pui mai multe decât daca pornesti de la 15 sau 16 pana la 18. dar am fost corigent la mate, s-ar putea sa ai dreptate (orice, numai nu pleca de pe blog!!!! :P )

      nu e chestie de gust, e chestie de comoditate si usability.

      n-am ce sa comentez atata timp cât nu ştiu de ce a făcut-o. plus, nu cred că e o ştire, e un eveniment pentru un grup inchis de oameni.

  17. 1. Octavia II şi Superb sunt 2 balene inutile. Indiferent de motorizare, chiar şi vRS. Există câteva vRSuri modificate pentru 330-350 CP în Bucureşti, dar peste distribuţia stupidă a greutăţii, poziţia „de microbuz” la volan şi forma de cărămidă a caroseriei n-au putut trece.

    2. Octavia I era o opţiune foarte bună, mai ales cu 1.8T/150. Costa (până în oct. 2010, când a ieşit definitiv din producţie) cu 25% mai mult ca un Logan, dar în ceea ce priveşte performanţele era la ani-lumină peste. Iar costurile necesare întreţinerii, reparaţiei şi modificării erau foarte mici. De fapt, cu o Octavia I 1.8T/150 + diferenţa până la 18 000 EUR (Octavia II) se puteau face nişte lucruri foarte interesante, cu ajutorul bunilor noştri prieteni APR, Forge şi alţii :)

    3. Capitolul unde orice Renault -de la Logan la Vel Satis- pierde în cel mai ruşinos mod posibil faţă de majoritatea modelelor asemănătoare de la VAG/Toyota/Honda etc îl reprezintă costul pieselor de schimb. E 100% nejustificat. Furt pe faţă. Exemplu: planetară Renault – 1700 RON, planetară Golf V – 350 RON. Dacă planetara de Megane e de 4,85 ori mai bună, eu pun ketchup pe ea şi o mănânc.

    4. „Berea de calitate” la noi a ajuns să fie un mit, la fel ca politicianul cinstit, radarul invizibil şi caracterul lui Cristian Brancu. Până şi Heineken, şi Guinness au început să aibă gust de apă. Singurele 2 branduri care nu sunt aduse direct de afară şi mai au ceva gust sunt Silva şi DAB.

    5. Indiferent câte mituri cu şi despre cefe groase, SUVuri, grătare şi altele zbârnâie prin presa de 3 parale, în august 2010 Sinaia era falită, moartă, îngropată, mumificată. Terasele nu aveau niciun client, localurile erau închise, sălile de jocuri se desfiinţaseră, magazinele nu aveau marfă.

    Astfel încât simpaticul nostru jurnalist şcolit la Mediafax ar trebui să se mai documenteze niţeluş prin realitatea rrom(âneasc)ă.

    ~Nautilus

    00
  18. @der: really? doar asta ai înțeles din post? că are ipad și că de fapt era mai bun air la un preț cel puțin dublu ? :D

    00
    • @Ionut Staicu: citeste la topicul cu mini countryman testdrive, sa vezi meltenii cum imi recomandă duster in banii aia. ăştia suntem. mereu mai deştepţi decâţ aia din jurul nostru.

  19. Imi plac oamenii care nu au prea multi bani de dat pe o masina, isi iau o masina pe care si-o permit si spun ca, o vai, au luat o masina care are personalitate. Divin! Cadilla 62 Coupe are personalitate, ba, nu citroen cu senzori de ploaie si geamuri electrice pe spate!

    00
  20. Duster ftw! Decât skoda mai bine bentley, să moară gigi! Dai un ban, dar plm.

    Băi zoso, cu banii dați pe ipad, mai puneai vreo 1800€ și îți luai un mac pro. Pff… Doar investiții proaste faci! :D

    00
  21. In cazul masinilor, eu m-as fi intrebat daca ai avea de ales intre o masina mai buna, dar cu mai putine dotari sau una mai proasta, dar cu mai multe dotari, ce ai alege?

    Eu nu m-as uita atat de mult la dotari (pentru mine daca are aer conditionat, geamuri si oglinzi electrice, e suficient) ci m-as uita mai mult la costuri (consum, intretinere) si fiabilitate. Ma doare-n cot ca pe capota e sigla de la Renault, Audi sau Hyundai.

    In cazul berii e clar. Decat o bere proasta, e mai bine sa bei chiar si apa.

    00
  22. Da’ chiar, Vali, mai bine iti luai Golf :D sau macar Duster.

    La subiect acum, si eu prefer mai putin dar mai bun decat mai mult dar mai prost calitativ. Ori, la masini referindu-ne, mai degraba un Clio full-option (fara piele :D ) decat un Fluence chel.

    00
  23. Adica tu ai masina mai scumpa de 7000 EURO? Ia sa facem o petitie sa va bage impozite ca prea castigati bine voi blogarii…..

    00
  24. unde gasiti manca-v-as voi air la 1100 de lei, ca vreau si eu vreo 5. nu de alta, dar aici vad doar preturi putin mai mari. doar putin

    00
  25. @z: 1. punctul tau de vedere era corect oricum, eu nu iti atrageam atentia decat asupra unei „erori” prin care il demonstrai (stii ca nu am carcote imbecile cand postezi chestii rezonabile).
    2. asa e, finalmente ce faci cu el primeaza (nu am sustinut nicio secunda contrariul).
    3. merci.

    00
  26. 1.Ce intelege Petcu Sr. dar nu stie sa se exprime si nu prea intelege Petcu Jr. este ca intotdeauna e bine sa cumperi produsul cel mai apropiat de filozofia producatorului(ce stie el cel mai bine sa faca) a.k.a nu-i bine sa cumperi premium chel sau bugdet car full, ca in ambele situatii niciunul dintre producatori nu stie cum se mananca. In cazul Skoda/Renault(mid-level budget), alegerea cea mai buna este optiunea basic de confort, restul fiind gadgeturi cu care producatorul nu este confortabil si cel mai probabil o da in bara(exemple nenumarate chiar la Renault)..ca sa concluzionez pe o nota mai cocalareasca : chelea la biemve e mai fina ca la logan, dar si cand iti tranteste plasticu’ si motoru’ de 4 cil..aprox 1400 kg si 116 bhp (ca asta e…las ca da bine pe afara, ieftina si consum mic) iti cam vine sa fugi tare.
    2.Cu riscul de a repeta un comment … friptura cu bere, again , poate in tava.
    3.Oamenii se duc la Sinaia, usually, sa scape de oras, nu sa se culturalizeze, compari mere cu pere(incearca sa iei un bilet de avion cu o zi inainte de plecare – adica exact cam cand se hotarasc 90% din turistii de week-end din Sinaia…again mere cu pere. Problema e la statistica de o carte pe an cumparata, nu la Paris in wee
    4.Epilog: eu cred ca faci aceeasi greseala cand vine vorba de Apple…as in : sunt destul de cool incat sa incerci(a.k.a pierzi timpul) sa le gasesti utilitatea, le achizitionezi…le gasesti alte scopuri ,ex: ipod video classic 80 GB = hard portabil si ocazional player, ca deh …doar mp3..si cate pot sa imi pun?, in concluzie un stick extra fancy.

    00
  27. @zoso
    „citeste la topicul cu mini countryman testdrive, sa vezi meltenii cum imi recomandă duster in banii aia. ăştia suntem. mereu mai deştepţi decâţ aia din jurul nostru.”
    Dar cand le recomandam altora sa ia Megane de 19,5k decat Octavia de 18k nu mai suntem deloc melteni, nu ? :P

    @nautilus
    De fapt, platforma de Golf 4 e cea mai tare platforma dezvoltata vreodata de vre-un producator auto de la inceputul timpurilor.
    Si Leon FR 1.8T/180 CP e cea mai reusita masina pe platforma aia, deci implicit cea mai tare masina facuta vreodata :P

    Tot @zoso:
    Ai abordat gresit problema dand exemplu aceste masini. Depinde de ce apreciaza fiecare. Ala cu Octavia s-a zgarcit la 1,5k pentru optiunile tale la kg. Tu te-ai zgarcit la 1,5k pana la un R26 care are tot ce ai tu plus 100 CP in plus, frane Brembo, suspensii sport si autoblocant. Poti continua asa la nesfarsit, si la fel cum tu nu dai doi bani pe finisajele superioare ale Octaviei (nici eu), altii nu dau doi bani pe optiunile tale la kg (din nou, nici eu). Nici altii nu vor da 2 bani pe cei 230 CP si autoblocantul meu, si ne invartim in cerc…

    Eu cred ca iti scapa esentialul aici: weekendurile la Paris sunt pentru cei care isi permit ZECE pe an, nu pentru cei care renunta la 10 weekenduri la munte/mare la noi pentru UNUL la Paris.
    Ca sa dau un exemplu atat de drag tie, nici LCD-urile de 3000 de lei nu sunt pentru cei care mananca margarina cu paine acasa juma’ de an in loc sa iasa la restaurant, ci pentru cei care si le iau cu banii jos continuand sa manance la restaurant…

    00
    • @Adi: eu nu recomand reno. afirm că mi-am luat reno, pentru că imi place cum arata exteriorul şi pentru că era full. puteam foartye bine sa imi iau un a6 chel din 2002.

  28. Asta cu 105 CP sunt mai mult decat 130 CP m-a dat gata! Tare tipu! :))

    00
  29. Ma zoso, de unde dumnezeu iti aduni tu cititorii? Vad ca jumate nu vad padurea de copaci si sunt in stare sa comenteze o ora ca ai 4 subtitluri in articol… Trist.

    00
  30. Adi = P.Y.G.? :D

    00
  31. Apropos de weekend la Sinaia, 5 ore (mai mult de stat in loc) pe drum…am preferat sa conduc (in miscare, nu pe loc) 8 ore si am ajuns aproape de granita cu Grecia, la Bansko. Nu o sa vezi fite ca la noi, ci o gramada de hoteluri pe toate gusturile, cateva magazinase si ceva pub-uri decente unde dupa 11 noapte e distractie de distractie. Si cel mai important, o zona de schi, adica de la o parcare (cu plata, cum e normal) imensa la baza, transport (gondola) pana pe platou, o sumedenie de teleschiuri si telescaune si partii de bune calitate si bine semnalizate.

    00
  32. @zoso
    …”şi pentru că era full.”
    Acum chiar ca ai comis-o ! Ti-ai tras RENO FULL ? Are si clima bizonica? WOW! Si daca ne uitam in actele masinii o sa vedem numele tau? WOW
    Stii bine la ce fac referire, trebuie sa admiti ca nu trebuia sa scrii asa ceva :-)
    Asteptam reformulare!

    00
  33. @Arhi: se referea adus din SUA. Eu de aia încerc să nu schimb canalul pe Vaio/Apple dot com (USA) că încep să salivez şi să-mi fac planuri de cumpărături.

    00
  34. @Zoso

    Pot sa fac si eu o observatie?

    La sectiunea „the rules”, pct nr. 2 scrii: „Nu face greşeli de limba română. Dacă nu îţi poţi controla numărul de i-uri argumentele tale devin invalide.”

    In articolul de mai sus scrii: „Nu imi pasă prea mult despre percepţi, contează mai mult cum mă simt eu în ea.”

    percepti – cu un singur i

    Just saying :)

    Citesc cu placere blogul tau si cred ca esti un tip istet dar umpic cam prea dur si prea de-o parte sau de alta cateodata. Si cum eu insumi nu sunt un tip echilibrat cam impartesesc ce scrii pe blog.

    Toate cele bune!

    Robert

    00
  35. cred ca titlul „Cumparam chestii pentru brand sau pentru utilitatea lor?” era mai potrivit :)

    00
  36. ca o paranteza, azuga acu cativa ani, inainte sa fie cumparati, era o bere excelenta. nu o gaseam in brasov decat la niste bombe infernale, si nici acolo intotdeauna.
    mergeam sa luam o lada lunar direct de la sursa. + o vizita la cramele rhein pentru niste spumos, ca tot era in zona.

    acu am si eu tot bavaria in frigider, desi din cand in cand ma mai infig la un pet (2.5l) de bere nefiltrata luata de la ceasul rau :). se uita crucis clientii la mine cand merg si cer.

    00
  37. Suntem prea saraci ca sa ne cumparam lucruri ieftine ;)

    00
  38. Da, romanul este un consumator extrem de prost care se crede extrem de bine informat si specialist. Mai e si ideea aia ca ce are fiecare este cel mai bun, ce face fiecare este cel mai bine si ce mananca fiecare este cel mai sanatos.

    De polemicile astea o sa te lovesti mereu, chit ca incerci sa argumentezi stiintific problema.

    Dar pana la urma este libertatea, nu? Fiecare consuma ce vrea si ce ii place….si ce isi permite. Esti liber sa fii liber si esti liber sa fii prost….

    00
  39. Ups! Ce se intampla? Iar stai sa te gandesti daca sa aprobi sau sa stergi direct(cum ai mai facut-o) postul meu?
    Vad ca „divinitatea” care aproba s-a impiedicat fix de postul care te compara cu capsunarul minune, desi dupa postul asta sunt comentarii aprobate ba chiar si raspunsuri la ele.
    Este asa greu sa iti asumi ceva? Spune cinstit, toti ii consideram cocalari si manelisti pe aia care spun ca si-au luat masina FULL(mai ales Dacia & stuff), dar cand e vb de masina noastra… e alta treaba, „a mea chiar e FULL” (eventual FARA PIELE , ca aia e scumpa rau si de fapt la ce imi trebuie mie piele? Ca iarna ingheti pe ea si vara mori de cald… Plus ca la modelul meu aveau doar din alea cu incalzire/ventilatie, si stim cu totii ca asta e daunatoare la poponet, nu?).

    00
  40. Nu zoso, invers…un litru de pepsi e mai greu decat un litru de cola. pepsi are 13g de zahar pe suta de mililitri iar cola are 11 g pe suta de mililitri :)

    nu conteaza…am remarcat o chestie: cine cumpara ieftin are prea multi bani (ptr. ca lucrurile nu tin la fel de mult). mai bie o camasa alba de la croitor decat una pepita de la boss :)

    00
  41. c’mon man, Reno !? Am mai avut discutia asta cu un prieten zilele trecute tot legat de Megan vs VW. Vorbeste-mi putin despre valoarea la revanzare daca tot ai comparat cazul asta. Dotarile alea sunt frectie la picior de lemn, multe dintre ele sunt de dragul lelei si nu sunt utilizate constant (nu vb de cele legate de securitate care daca isi fac treaba o singura data, e suficient incat sa merite). Anyway, astept un raspuns legat de valoarea la revanzare ca nici tu si nici ala cu octavia lui nu o sa pastrati masinile astea paa’ la moarte.

    00
    • @MandarinaMov: io ma gandeam ca il vand mai scump decat l-am luat. pentru ca asa suntem noi, ne gandim cati bani luam pe el cand il vindem, nu cum il folosim.

  42. Si inca ceva, exemplele alea se cam bat cap in cap. La megan ai pus accentul pe cantitatea de dotari superioare pe care le-ai luat la megan fata de Octavia (care aparent e favorita in cazul de fata) si la bere spui ca preferi mai putin dar mai bun.

    00
  43. @Ionut Staicu: prietene, tu vezi cate comentarii sunt la postul asta? te-ai gandit ca e momentul sa empatizezi cu Zoso? Parerea mea sincera e sa comentezi la obiect, n-are Zoso nevoie de gauleiteri care sa-i sara „in aparare” daca spun eu ceva la adresa lui.

    PS: esti dubios tare daca la tine 40% in plus inseamna un pret cel putin dublu. exemplific: ipad full (pentru tine 64GB 3G) 829$; macbook air (64GB, 11″) 999$. adica fix 20% in plus. ia-l pe ala de 128GB si e 1199$, 44% in plus. si ma doare in pix ca astea sunt preturile din SUA, sunt accesibile (fizic) multora care-si permit suma asta si totusi traiesc in Romania, si mai mult, sunt in ideea conversatiei pe care o aveam eu cu Zoso. Si ca sa pricepi o data si pentru totdeauna, in mod constant subliniez si amendez doua aspecte legate de autorul acestui blog: consistenta in idei, si respectiv tendinta de a generaliza.

    @arhi: cred ca daca citesti ce i-am scris lui Ionut Staicu o sa te prinzi ca era vorba – evident – de altceva decat de RON. Dar eu stiu ca tu stiai deja, si ai vrut sa te distrezi ;)!

    00
  44. @Zoso – auzi, dupa cate un post comentat d-asta, tie iti mai vine sa-ti lauzi cititorii? Eu am numarat vo’ 5 care au priceput esentialul, restul se pierd cautand padurea intre copaci…

    Astept cu interes discutiile pe baza carpetelor din Renault si Skoda. Eu cred ca alea din Renault e mai misto.

    00
  45. La chestia cu masina iti dau dreptate. Eu, in aceeasi bani, in loc sa cumpar un Golf 5 echipat radio, am cumparat o masina mai mare, cu acelasi motor si dotari full.

    Insa conteaza si cat pierde din valoare o masina cu trecerea anilor. Aici Octavia are un avantaj.

    00
  46. Cred ca era corect „aceiasi bani”.

    00
  47. amu, vali, pana la urma masina cea mai buna e aia pe care o ai si pe care ti-o permiti. si eu era sa ma fac cu un 407, 2.2, 170 cai turbo, neagra, mortala, ce bine ii statea la blonda in ea.. da eu nu am condus mult si constant demult, imi tre sa ma fatzai prin oras de la un mall la altu, nu-mi tre sa ma doara sufletu cand schimb un parbriz gaurit de strazile hiper curatate ale romaniei, asa ca m-am facut cu masina poporului neamt, un golf 4, dragut. e adorabil. si-l pot intretine. Cand scot si eu vreo 2 mii de euro din blogging imi iau un suv mortal :D

    00
  48. Nu pe toata lumea intereseaza valoarea de revanzare. Imi iau masina ca sa o folosesc nu sa fac calcule cat castig daca o vand.

    00
  49. 80 de euro dus-intors cu avionu pana in Spania, nu mai exista momentul ala „nu mai suport ma urc in masina si plec din oras” ca il iei cu cateva luni, dar sunt 80 de euro, vreo 30 de litrii de benzina la pretul actual.
    cat despre masini parca suntem in 2011 si ai cam vrea sa mai ai niste optiuni sa ai pe ce butoane sa apesi. plus ca in timp dotarile premium trec la dotari standard si atunci lipsa lor v-a fi notificata. cine ar lua acum masina fara geamuri electrice?

    00
  50. pana la urma zoso nu vad decat motive insiruite pentru felul tau de a gandi. si nu ma refer al lupte intre branduri, ma refer la lupte intre ego-uri stupide si diferente de 1000 E la masina si 3 lei la bere.
    nu zic ca e rau, doar ca nu inteleg ce vrei sa se inteleaga din postul tau.

    00
  51. @ alexandru pinta cand conduci si altceva decat dacia lu tata, si cand masina imprumutata o sa o conduci mai mult decat de la tine pana la magazinul de la coltul blocului: ai sa intelegi

    00
  52. decat un megan de 20 000 cu bataie mai bine doo logane full si le bagi pe scoala de soferi sau pe taxi naspa. pui ban peste ban si reinvestesti profitul, dupe aia iti iei octavia noua si dai zilnic cate 3 peturi de baut in cartier. asa se face brandul :))))))

    00
  53. @Zoso, uita-te la Top Gear S16 E01 (nu dau link, se gaseste pe net), ai sa vezi un test cu o skoda. Bine, e complet la misto, dar asta zice multe despre masina aia. Sa nu-mi zici ca au fost platiti, astia de la top gear is tot aia care si-au batut p*&^ de X6.
    Ma amuza de fiecare data romanasul care se bucura el ca a facut o afacere, gen coae, mi-am luat o limuzina mai buna decat a6 sau E classe la jumate’ de pret, ce plm, ca doar si meganu’ ii limuzina. Nu. Ok, e 30% taxa de sigla cand cumperi o masina scumpa, dar diferenta se simte la detalii: bordul nu scartie ca la megan, navigatia nu e fututa (ca la honda de ex), frana nu e prost facuta – gen daca apesi progresiv si deodata brusc, nu franeaza brusc, ca e chinezarie (tot la honda), nu se fute inchiderea centralizata cand sunt -10 grade ca la kia etc. etc. Uiti ca sigla aia s-a contruit in timp, s-au investit bani in ea, nu degeaba platesti 30% pt ea.

    Octavia probabil ar fi fost cu cateva mii in plus, la aceleasi dotari, dar cum ziceam, detaliile conteaza.

    La fel de adevarat e ca romanasii au reusit sa strice imaginea multor branduri….

    00
  54. @gog: bravo ma, comentariul tau a fost mai bun ca articolul.

    00
  55. 105 CP vs 130 CP … of of
    in teorie 1 Cp e 1 Cp,
    dar de la motor pana la miscare, mai ai o cutie de viteze, mai ai planetare si altele…
    si asa cum „un litru de cola” poate fi mai greu (sau mai usor, n-am cantarit) decat „un litru de pepsi” (vorbim de litri nu de kg) pentru ca au densitati (probabil insignifiant, dar) diferite, la fel si punerea la treaba a cailor putere difera.
    nu laud o marca sau alta insa pot spune din experienta ca una dintre marci stie sa puna caii putere la treaba ceva mai bine decat cealalta. Asa cum una din ele stie sa faca interiorul ceva mai confortabil decat cealalta.

    00
  56. Uneori este de speriat cât de greu pricep unii lucruri simple. Cu un ţăran te-ai fi înţeles imediat dacă-i spuneai: bade, uite aici nişte bani, ce preferi să-ţi iei cu ei, un tractor de 150 CP sau unul de 100 CP dar cu toate perifericele (plug, remorcă, semănătoare etc).

    Cred că răspunsurile reflectă şi faptul că unii îşi doresc de la o maşină confort şi siguranţă, iar pentru alţii mult mai important este cum apare maşina lor în ochii celorlalţi şi pentru asta ar fi în stare să-şi ia un X5 cu banchete de scândură.

    00
  57. Romanul vrea ipad si masina de 20 000 euro :)

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Alte linkuri (mostly NSFW)