Știți că am mai scris despre faza asta
Astfel, de mai bine de şapte luni, soţia ieşeanului ar fi obligată să stea zi de zi împreună cu micuţa la grădiniţă. Familia mai acuză că educatoarea i-a indicat un consult de specialitate pentru fetiţă, în vederea încadrării într-o formă de deficienţă. Părinţii refuză însă acest lucru, bazându-se pe rezultatele unui consult la un psiholog. (sursa)
Pe scurt, copilul are nevoi speciale, educatoarea nu poate avea grijă de ea că ar însemna că trebuie să îi abandoneze pe ceilalați copii, părinții o țin pe a lor.
cadrele didactice au oferit însă familiei şi indicaţii concrete, pe care aceasta nu le-a urmat
Normal că refuză o evaluare sau un aviz de la un specialist, pentru că refuză să accepte că copilul lor are nevoie de ajutor specializat, care la vârsta asta ar putea-o ajuta. Dacă copilul nu ar avea problemele pe care spun cadrele didactice că le are, ar da fuga să le obțină, cum ar face oricine.
Așa. Și bomboana pe colivă? Doamna e din nou însărcinată. Pentru că, mă rog, știți voi de ce, nu trebuie să o zic eu. Mă rog, două clickuri și le găsești conturile de social media, vă puteți lămuri de acolo de multe din lucrurile pe care eu nu vi le pot spune, dar care sunt evidente.
Dar pe cine au găsit vinovat în toată povestea asta? Pe educatoare. Ea e de vină. Aham. Cum făcea Cristina, toată lumea era de vină, mai puțin ea.
Egoism plus ignoranță. Cum să nu iasă răutate cea mai obtuză?
De ce a trebuit sa mentionezi conturile de social media?
Chiar vrei sa ne strici ziua…
Controale de specialitate pentru părinți de ce nu se impun. Clar au probleme de înțelegere.
ai nevoie de permis sa conduci o masina, ai nevoie de permis sa ai o arma, poti face cati copii vrei tu…
Little Bro daca impui controale deschizi Cutia Pandorei, cine stabilește cine are voie ai cine nu, o comisie de medici numiti de partid?! Control genetic? Hawking s-ar mai fi nascut?
Si, mai ales, cum impui sancțiunea? La șoferi le iei permis, astora ce le iei oole?
@Alexandru-Cristian eugenist?
@Materazzi, scoteam in evidență ca sunt căpcăuni, nu am venit cu vreo sugestie ce sa facem cu ei dupa ce aflam ca sunt ne-deștepți. Dar ma bucur ca ramifici doua rânduri într-un film.
Deci nu, OK. Intrebam doar.
LittleBro, daca nu ai tu masina si pistol nu e nici o pierdere pentru umanitate. Daca nu mai facem copii, dispare specia.
Man, sper să nu citească sau dacă citește….plm! Ceva similar la noi de a ieșit învățătoarea din grup. Doar că la noi nu copilul are nevoi speciale, copilul e ok, ba chiar se integrează și „e rău și face gălăgie” ca ceilalți copii, perfect sănătos. însă părintele? doamne ferește, e și psiholog, dascăl, specialist…dar din pasiune e vănzătoare!
„din senin, în luna martie, doamna educatoare a hotărât că Ema trebuie să vină însoţită, motivând că fuge din clasă şi că s-a lovit la cap. Lucruri care nu sunt adevărate. Lovitura la cap a fost una superficifială, a consultat-o şi medicul de familie. ”
Deci nu s-a lovit. Probabil trebuia sa vina cu creierul in ghiozdan acasa ca sa se considere lovitura.
Din pacate nici legea nu ajuta scolile/gradinitele. Au cam disparut si scolile speciale, astfel ca educatoarele si invatatoarele nu au decat sa fie cat mai incluzive, dar copii cu probleme sunt tot mai multi. Acum niste ani nu prea auzeai, acum auzi de minim 1/clasa, unele clase au chiar 2-3, sa vezi acolo distractie.
Scoala/statul nu ofera nici un ajutor, acel consult psihologic e 0, au ceva profesor ajutor care ajuta la 1h/saptamana, restul de 24 ore/sapt se descurca cum poate. Parintii nu accepta situatia sau nu au bani sa faca mai mult sau pur si simplu sunt nesimtitit cum avem noi un caz in clasa.
Singurul lucru care il poate face invatatoarea e sa ii lase repetenti ca sa poata duce clasa mai departe in conditii bune.
Nu accepta, varul meu e autist, din fericire pentru ceilalti copii e pasnic, sta in banca lui si-si vede de treaba lui. Din nefericire nebuna de ma-sa (mutisi-miu) nu vrea sa-si ajute copilul, traieste in denial ca aia de deasupra. A fost ea cu copilul la psiholog si psihologul ia zis mai pe fata mai pe ascuns ca ea e nebuna si ca copilul e bine.
DPMDV copilul are o forma usoara de autism si ar putea fi adus spre normalitate foarte usor, dar cine sa se inteleage cu nebuna? Doar sa o scoti pe ea nebuna si sa o decazi din drepturile parintesti. Dar nici asta nu se poate pentru ca nu vrea nimeni sa-si asume responsabilitatea (logic) si barbasu accepta situatia….
@ionut fiul meu are 3 in clasa, 2 mai agresivi si mai galagiosi, 1 mai ok-ish. In primul an de cls 0 se plangea de dureri de burta si era plangagios pe baza de stres si suparare ca nu mai vrea sa mearga la scoala ca nu poate invata ca e foarte deranjat si speriat de cum se comporta ceilalti. Mers la directoare, vorbit cu invatatoarea etc, nu se poate face nimic, sa-l mut in alta clasa daca nu ne convine. Profesoara de engleza era praf dupa o ora cu clasa respectiva. Copilul crescut de bunici si tatal care are ceva concubina si nu vrea sa-l mute la o scoala macar cu program sportiv unde sa fie copilul mai pus sa faca efort, sa-si consume din energie.
Copiii sunt blocati in lumea lor, dar parintii sunt intr-adevar aia batuti in cap. Legal as putea face o plangere si sa-i primit protectia copilului pe cap sa ii verifice.
Ce fac oamenii ăștia când se îmbolnăvesc? Refuză tratamentul și își văd de viață?
E peste puterea mea de înțelegere de ce nu ai încerca toate opțiunile posibile de tratament și consiliere. Copilul ăla va face imediat 18 ani. O să-l crești și o să-l ștergi la fund până face 80?
Sunt unchiul unei astfel de fetite, cu o astfel de problema, deficit de atenție, ceva ADHD + întârziere cognitiva. Părinții „baga” peste 5000 lei lunar in ședințe de psihologie incluziune sociala, logopedie + altele (6/7 zile ale saptamanii). Exact cum zicea Vali, de la vârsta asta se pot corecta multe, dar dacă nu ai bani, ai belit-o! Statul nu oferă nimic, nici un ajutor chiar de e încadrat la vreun grad de handicap (și nimeni din Comisiile de Specialitate nu se risca sa „puna” stampila cu retard/handicap mental/întârziere grad 2 unui copil!).
Mentalitatea de acum e total alta, acești copii sunt acceptați de educatoare în grupele de gradinita, dar nu amintim cu toții cei am trăit pe la tara (înainte de 1995) ne amintim cum era minim un copil în acel sat, lăsat la bunici sa fie crescut, ce peste an a ajuns clopotarul bisericii sau asa numitul „fiul satului”?
e acelasi??
https://www.bzi.ro/asociatie-de-proprietari-data-in-judecata-pentru-20-de-lei-nu-credeam-ca-o-sa-castige-foto-exclusiv-4396546
mai mult ca sigur
cautam si eu sa vad figura omului si pe fb e un pusti, probabil cineva indreptatit sa … orice
Pare ridicol si e avand in vedere suma, dar citind articolul afli ca
„Noi, inițial, la deschiderea contractului cu banca, nu am știut că unitatea percepe acel comision la plățile interbancare” ”
Vedeti pe cine delegati sa va reprezinte la asociatia de proprietari.
E si normal ca a castigat. E ca si cum eu iti vand tie la magazin paine si bere de 1000lei, dupa care iti trimit instiintare ca mai ai sa imi dai 10lei ca ai platit cu cardul si avem comision de incasare. Normal orice cheltuiala indirecta privind colectarea sumelor se repartizeaza tuturor, ca fiind cost of doing business with the bank.
E mai complicat de atât. Apropo, am intrat pe conturile de social media, nimic spectaculos, un share la Mălin f*tul în Bot în rest nimic excepțional, oamenii purtau mască pe unde trebuia (după poze) deci ok. Nu am căutat să văd dacă s-au și vaccinat.
Mă rog, problema e mai delicată. În primul rând ca părinte e greu de acceptat că copilul tău are un diagnostic ADHD, Autism, etc. E greu să accepți asta și poate dura o perioadă să internalizezi sentimentul, să devină parte din noua ta realitate și din ceea ce faci. Apoi și când accepți asta îți dai seama că ești în România nu într-o țară căreia îi pasă deci te vei confrunta cu problema găsirii unui loc adecvat, iar școlile speciale sunt chiar mai rău decât școlile normale. Și atunci încerci să faci ce poți, cum poți. E ușor să îi blamezi, mai greu să te pui în locul lor și să înțelegi prin ce trec.
da, asta facem, blamăm cu ușurință.
Nu e de blamat, nu e de pus in locul lor.
E că ei, părinții, refuză sa înțeleagă ca, dacă problema (necazul, ghinionul) s-a întâmplat să le revină lor, n-o să câștige nimeni nimic dacă se încăpățânează s-o transfere grupei/clasei. Dimpotrivă, o să fie dificil (pe nedrept, dealtfel) pentru multă lume, și fără ca bietul copil cu sd/autism/etc să se facă întreg și normal/banal.
@ Glumetzu Da, este mai complicat de atât într-adevăr………este mai usor sa dam cu „piatra”….sa spunem cum ar trebui facut…sa blamam. Tare as fi curios sa stim cati medici au consultat acel copil si cate păreri au fost diferite.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Te complici. Zic să-i eutanasiem direct. Aveți unii niște idei.
@andrei văd că ai tai te-au făcut la ultima pensie.
salut kopac, tu esti? ma duc in week-end break si cheltui banii de copil, ma distrez
Concediu placut Flat. Si eu fac la fel weekendul asta.
Andrei, încearcă să duci o idee până la capăt, altfel vii cu nazisme din astea.
În primul rând, sunt multe motive pentru care cineva are copii mai târziu. Știu oameni care și-au pierdut primul partener de viață sau au avut câteva sarcini ne-viabile până au reușit să facă un copil aproape de 40 de ani.
În al doilea rând, Zoso vorbește de o chestie foarte punctuală, de multă vreme: un copil cu probleme integrat forțat într-o clasă normală suferă și el și deraiază întreaga clasă.
Mi se pare de bun simț să ceri ca părinții să își asume ceva, la fel cum mi se pare de bun simț și ca statul să ofere suport. Dar prin suport înțelegem un asistent social sau psiholog care să ajute copilul respectiv la ore, ore de terapie gratuite sau decontate etc. E mai costisitor, dar pe termen lung încercăm să-i facem adulți oarecum funcționali.
Vii tu cu idei gen azil, adică un fel de pușcărie. Nu știi, nu te interesează, nu e problema ta. Ideea ar fi să nu-i vezi tu la față, că-ți strică ziua.
Acum mulți ani, tatăl unui copil cu ADHD mi-a zis că el nu-l duce la tratament, că nu e nevoie, așa i-a zis homeopatul.
Când le-a un medic (din ăla cu facultate, nu ”vraci”) că sunt ceva probleme, și-au luat copilul și au plecat, fără să se uite înapoi.
Se intampla sa citesc articolul asta la cateva minute dupa ce mi-am revenit dintr-un plans cu muci.
Sunt tatal unui copil de scoala primara si tocmai imi scrisese invatatoarea ca a tras cu urechea la o discutie a unor fete din clasa. Pe scurt, se inghesuie sa stea in banca cu el, pentru ca e ordonat, ingrijit, atent, scrie frumos, are caietele ingrijite atat la romana cat si mate, nu vorbeste in timpul orei, nu deranjeaza.
Anul asta are numai FB-uri la toate materiile, la after este laudat de asemenea. Facem mult sport impreuna, isi face temele cu prioritate, este un copil foarte foarte bun, stiu ca suna atat de subiectiv ce spun.. dar tot o zic.
Insa acum ceva ani, cand a inceput scoala pregatitoare, situatia a fost un pic.. altfel.
S-a adaptat mai greu si frica si anxietatea lui s-a transformat in violenta asupra lui si a copiilor. Copiii de altfel au fost singurii care l-au inteles si ajutat, atunci cand isi rupea hainele de pe el, caietele, arunca creioanele si devenea violent daca era confruntat.
A fost facut in toate felurile: autist, adhd, bully, etc, parintii ne-au amenintat cu toate consecintele daca nu ii obtinem rapid certificat de copil cu nevoi speciale si nu ii facem rost de profesor insotitor, etc. S-au facut sedinte in care am fost pusi la zid, au incercat sa ne faca sa renuntam la scoala, ceea ce am si facut cateva saptamani, cand cedaseram psihic.
Pentru noi a fost un cosmar, incercand la inceput sa intelegem de ce aceasta problema de adaptare, incercand sa il protejam de la autoviolenta si sa stopam si cea catre ceilalti ( inclusiv noi), derutati si demoralizati de situatie, sub tirul scolii si al celorlalti parinti. Am mers la psihologi, psihiatrii, facut teste peste teste, mai ramanea sa il disecam.. am plans si am urlat, dar am luptat si am jurat ca il vom ajuta, apara si intelege. Nu vreti sa va vedeti niciodata copilul lovindu-se cu pumnii in cap, credeti-ma..
Nfine, cu muulta multa rabdare si vointa, cu pasi mici, am trecut peste aceea lerioada, fiecare luna noua a fost mai buna ca ceallata, fiecare trimestru, pana s-a ajuns la starea de acum.
Ce vreau eu sa zic prin diramai mesajul este ca situatia poate fi foarte complicata si adultii sunt primii care o complica. Inceputul scolii poate fi foarte greu pentru unii copii iar parintii lor pot trai un cosmar. Asa ca sa nu ne grabim mereu sa etichetam si sa judecam. Si nu cer neaparat empatie. Cine nu a trecut prin asa ceva, nu poate realiza ce inseamna cu adevarat.
Care a fost cauza care l-a facut pe baiatul tau sa se manifeste asa? Schimbarea (gradi -> scoala), dificultati in adaptare?
Iti multumesc pentru ca ti-ai spus povestea aici. Acum plang si eu si ma bucur mult pentru voi toti, ca v-ati adunat cum ati putut si ati sustinut copilul in ciuda tuturor.
Mama de copil cu TSA,
Mama de al doilea copil, deocamdata tipic (oare cum de ne-am permis sa mai facem unul)
Îmi pare rău că ați trecut prin ce ați trecut. Dar mă bucur că ați făcut tot posibilul pentru a schimba situația și că v-a ieșit.
Titlul e frumos elegant, DAR suntem mulți care înțelegem problemele și cu greu le acceptam, urmăm sfaturile profesioniștilor și după dăm de lumea asta normala și aș scrie mult despre subiect dar deja simt cum îmi pocnesc venele, fac un AVC mor și mă dezintegrez tăiat cu o mie de cuțite interioare când știu că nimic nu o să mai fie normal.
„simt cum îmi pocnesc venele, fac un AVC mor și mă dezintegrez tăiat cu o mie de cuțite interioare”
Ooooopaaaa, ce-avem noi aiceaaa?
(Nea Răzvan, lasă drogurile, vino oleacă aicea! Sau nu le lăsa, vino cu tot cu ele.)
Q.E.D
Șezi relax, Nico, doar glumeam, că mi s-a părut mie că e de glumit.
(Mai ești și supărăcios acuma?)
Vali. Vezi ca te da in judecata rapid nenea. E procesoman dupa cum probabil ai observat.
Fck. Tipul e ceva IT-ist si are moaca aia de perfect inadaptat social dupa poza de pe LinkedIn. Si daca la un moment dat a avut mai mult de 2 oameni in subordine se crede atotcunoscator.
Cunoastem prea bine acest tip de comportament, la mine la munca au concediat rapid doi din astia pentru ca le-am demonstrat repetat ca sunt caposi si prosti.
E asa usor sa generalizezi…….mai adaugi si cateva prejudecati…
ca noi toți de altfel
@CR
Sunt la randul meu IT-ist, de doar 15 ani anul acesta, asa ca ii cunosc prea bine. Ma stiu ca sunt intr-o oarecare masura autist, dar spre deosebire de asta sunt constient de neajunsurile mele, nu imi pierd timpul cu tampenii si mai ascult si pe altii care inteleg mai bine decat mine anumite aspecte ale vietii.
@vali
LOL. Astia suntem, nu ma plang, doar constat.
Sunt tata de baiat diagnosticat cu TSA (tulburare de spectru autist). In decembrie implineste 4 ani. Face terapie ABA de la 2 ani si 3 luni + kinetoterapie + logopedie. Avem periodic reevaluari + reinnoirea planului terapeutic in functie de evolutie. Planul terapeutic este de asemena implementat in mediul de acasa. Este incadrat in grad de handicap grav. Sotia si-a suspendat contractul de munca ca sa poata avea grija de cel mic. Aven recomandare de integrare in colectivitate dar cu insotitor/shadow la inceput.
Inca de la diagnostic atat eu cat si sotia am constietizat gravitatea problemei si am facut demersurile necesare pentru recuperare.
Nu este usor sa treci prin asa ceva. De aici poate pleca si partea de „denial” a parintilor. Fie sunt constienti de problema copilului lor insa o diminueaza intentionat, stiind cate schimbari are trebui sa faca in stilul lor de viata si se bazeaza pe faptul ca „o sa treaca” sau alticineva le va ajuta copilul (educatoarea). Anturajul si familia au de asemena un cuvant de spus: daca tot ce aud parintii din aceste directii – „lasa ca si al meu a vorbit dupa 4 ani sau nu a facut X pana la Y ani” atunci li se va intari perceptia ca totul o sa se regleze cu inaintarea in varsta – nimic mai gresit. De religie – daca a jucat un rol sau nu in cazul prezentat – nu mai zic.
Orice semn ca ceva este in neregula in dezvoltarea copilului trebuie adus la cunostinta medicului pediatru/specialist. Nu esti multumit, ceri o a doua opinie la alt specialist. Punct. Restul e can-can.
Avand in vedere ca doamna este la a doua sarcina, este deja clar ca nu si-au scos capul din fund si nici ca nu o vor face. Din pacate, copilul este cel ce va avea de suferit pe termen lung.
Si fi-miu a fost diagnosticat cu autism. Nu prea vorbea la 4 ani + ce vobrea pocea grav(deget in gura). Cand am fost la domnul doctor, marea somitate, nici n-a vrut sa se uite la ala => dignostic TSA
„Terapie”/Logopedie 1.5 ani (1data/sapt) + munca multa din partea noastra l-au adus pe linia de plutire. Acum e in clasa V-a. Prieteni, super matur in gandire, concursuri de mate, memorie de elefant tanar (o fi totusi ceva ceva autistic in el).
Fi-mea, 3 ani, iar diagnosticata de educatoare cu „tulburari”. Am fost la acelasi terapeut/logoped. Ne-a zis ca e de-o incapatanare rara.
Daca ea nu vrea sa coloreze, se aseaza cu curu-n drum si nu coloreaza.
Daca o intrebi culorile, ea iti arata cum zboara avionul. Daca schimbi vorba si o „pacalesti”, stie tot.
Asa ca de fiecare data ii da de ales ce activitate sa faca. Adica o lasa pe ea sa aleaga dintre ce activitati vrea terapeutul sa faca.
A zis ca e un copil normal, n-avem de ce sa ne facem griji.
Lucreaza impreuna de cam 6luni si se vede progresul.
Cu lucrurile astea nu te joci si-am zis sa o mai vada cineva cu experienta in domeniu. Ne-am vazut la o bere cu educatoarea lu fi-miu. S-au jucat, i-a povestit, ceea ce cu noi nu face. Am aflat ca stie f multe cuvinte in engleza. Ne-a zis sa ne bagam mintile in cap ca avem un copil normal. Sa lucram cu el ca si cu un copil obisnuit si sa nu ne facem griji.
Putere de munca si rabdare cu basculanta iti doresc!
@gogu noi facem terapie intensiv 2h/zi, 5 zile/săptămână. Pe parte de vorbire, de ceva timp a început să repete după noi cum poate iar noi îl încurajăm continuu. Atât terapeuții cât și psihiatrul ne-au spus că are și un grad mare de încăpățânare, „execută” ce vrea, cum vrea și când vrea. Din păcate semnele specifice de spectru încă există și chiar persistă, odată ce intra într-o stimulare cu greu îl scoți din acea stare.
Mult success și sănătate ție și copiilor!
va mai aduceti ami te campania aia de la tv? ‘pentru egalitate de sanse copii cu nevoi speciale trebuie sa invete alaturi de cei normali’? formularea era un pic diferita, nu mi-o aduc aminte mot-a-mot, dar asta era ideea.
numai mie mi s-a parut de un cretinism congenital care necesita conectarea la un heart and lung machine?
pentru ca pentru ca sansele sa fie egale copiii aia au nevoie de atentie deosebita, tratament special si lipsa factorilor disturbatori din mediul uzual, fie ăștia colegi mai bully sau profesori cu rabdarea scurta?
Hei, ce-ar fi să mă bag și eu în clubul părinților de copii neurodivergenți.
Fi-miu este in cazul asta (clasa a 2-a) – sclipitor la minte, dar cu simptome de ADHD, de anxietate, de TOC (obsesiv-compulsiv, pentru cine nu știe). Notați că sunt simptome nu a fost diagnosticat cu așa ceva. Pur și simplu sunt ingrediente din ciorba numită generic „HFA” (High Functioning Autism).
Am făcut teste de inteligență la două cabinete psihologice (metodologii diferite) și au ieșit peste medie. A învățat singur să citească de pe la 4 ani, iar orice chestie nouă o deprinde imediat; e în stare să asculte o poezie de nivelul lui (3-4 strofe) citită de două ori și să ți-o redea fără dificultate; desenează constant și are o vedere în spațiu ceva incredibil. La școală este înaintea tuturor pentru că prinde extrem de repede materiile.
In același timp are dificultăți de concentrare, are pasiuni fixe, și este „naiv social” (fraier, pe înțelesul vostru). Deranjează orele aproape zilnic (fără a fi copil problemă, totuși) și are zile în care pur și simplu nu te poți înțelege cu el. Are crize de furie violente și din te mir ce, are mereu crize de anxietate, are fobii fixe – vomitat (i s-a întâmplat doar de 2-3 ori in viață), aruncat lucruri la gunoi (aruncam foi vechi si jucarii stricate pe ascuns), boală în general (a avut constant otite între 2 și 3 ani). Dezvoltă foarte ușor ticuri nervoase care se transformă foarte ușor în compulsii (e de-ajuns să facă de doua ori un gest repetat și devine obicei). A trebuit să învețe chestii care altor copii le vin din instinct – relaționarea cu alții, relaționarea cu noi, sensul figurat al unor expresii. Foarte rar și-a exprimat afecțiunea față de noi când era mic, a trebuit să o vadă pe sora lui mai mică ca să facă și el.
De când am descoperit că e diferit (avea 2 ani) am citit enorm, am vorbit cu psihiatri și psihologi, am învățat mult cum să relaționam cu el, cu noi, și cred că și cu ceilalți. Mai mult, Recent am început să investigăm cum ne-ar putea ajuta statul, pentru că noi putem declara că e copil cu CES – are pur și simplu nevoie de altceva în materie de învățământ, nu știm încă ce (luăm în considerare și învățământul privat). Încă așteptăm să vorbim cu consilierul școlar să vedem ce ne spune. Învățătoarea este complet inutilă, e genul de om pentru care fi-miu reprezintă o problemă pentru că trebuie să se poarte altfel decât cu restul.
Vedem în jur copii cu probleme – unii sunt ajutați de părinți, la fel cum facem noi cu fiul nostru, alții pur și simplu au părinți care sunt în negare. Din păcate boala mintală este încă stigmatizată, iar expresii gen „autistule” și „handicapatule” sunt inca la ordinea zilei printre copii mai mari și orice părinte devine automat defensiv când îi sugerezi să ducă copilul la o evaluare la un psiholog (acum găsești mai peste tot, nu ca acum 10 – 12 ani).
Hei, uite ca s-a făcut un comentariu cam cât un articol.
Vezi sa n-o dai in Tourette cu comportamentul compulsiv.
Dureros din multe puncte de vedere, dar cel mai important e ca e dureros pentru copil.
Nu orice parinte poate accepta ca are copil atipic, este o veste extrem de grea; citisem la un moment dat ca dupa vestea asta, parintele trece printr-un doliu, ca practic a pierdut copilul pe care credea ca il are si are acum un copil complet nou, cu care nu stie ce sa faca. Sprijinul familiei extinse si al grupului de prieteni si cunostinte este foarte important in acceptare; daca in jur auzi numai “si blaga a vorbit la 5 ani”, tinzi sa astepti sa treaca de la sine, ceea ce va complica si mai rau lucrurile. Ca la orice alta problema majora, familia isi gaseste mecanismul de supravietuire si ii da inainte pe drumul acela; din pacate, un singur drum este bun pentru copil, insa vor afla asta mai incolo.
Toti oamenii din jurul unui copil atipic au nevoie de ajutor, toti! Ca sa poata trece peste doliu, ca sa isi accepte noua realitate si sa poata alege drumul cel bun. In general, e cam trist sa lovesti in oameni deja la pamant, mie imi pare rau pentru ei, sper sa le deschida cineva ochii.
Iar insinuarile la adresa sarcinilor doamnei sunt scarboase. Deciziile de a face copii tin de intimitatea familiei si acolo ar trebui sa ramana.
Numai bine tuturor!
Candva, demult, am fost la un centru de zi pentru copii cu dizabilitati. Oamenii de acolo sunt eroi. Absolut eroi.
Ce conteaza e ca in Romania, daca ai cea mai mica problema – ADHD, autism – la un nivel care totusi iti permite sa functionezi la, dunno, periferia normalitatii, nu mai ai nici o sansa. Scolile speciale la cere se face referire sunt niste mizerii sinistre, care aduna copii cu diverse probleme care sunt, eventual, supravegheati, nu invatati ceva.
Miza centrului de zi era sa ajute copiii care puteau sa intre in scoli normale. Da, nasol pentru restul ca profa tre sa stea 10 minute in plus sa asculte copilul cu probleme. Trist. Dar scoala nu e pentru performanta – socant, stiu, nu olimpicii sunt baza, scopul ar fi sa fim toti de 8. Aia buni se ridica ei, s-a demonstrat asta. Tu ai nevoie de non-idioti, si intr-o tara de nota 8 Simion, Sosoaca, Steer nu ar mai avea ce manca.
Da, cand un copil are probleme, la o scoala de stat se mai fac sacrificii, PENTRU CA E DE STAT. Statul trebuie sa aiba grija de toti, si in particular de cei care au nevoie. Este extrem de scump sa iti permiti un tratament saptamanal, in privat, unii parinti nu pricep ca e nevoie etc, si aici ei sunt de blamat. Ideea ca dai copilul afara din scoala pentru ca e mai lent este insa complet cretina, si imi masor cuvintele. E ca si cum te-as da afara de la sport ca nu stii sa joci fotbal si eu vreau oameni cu care sa ajung Messi – nu asta e scopul scolii. Scoala trebuie sa asigure cator mai multi copii un nivel minim, ideal cat mai ridicat. That’s it.
Am evitat sa comentez pe subiect. Atac cateva puncte, comentariul e pentru toti, nu e direct adresat lui Vali
– Educatoarea nu poate da un diagnostic. Poate sugera, dar daca parintele refuza din vari motive (probabil de frica rezultatului), educatoarea nu poate spune ea ca acel copil are o nevoie speciala (chiar daca poate fi vizibila), nu e specializata pe asa ceva, nu se face din ochi treaba asta.
– Pediatrul ar trebui sa fie cel care ar trebui sa traga semnalele de alarma inca din timp, sunt niste conditii minime pe care acel copil trebuie sa le indeplineasca la fiecare vizita. In cazul in care pediatrul observa ceva in neregula, trebuie discutat cu parintele si trimis trimitere spre evaluare mai specializata. Iarasi, daca parintele se opune, e greu sa fortezi
– Un diagnostic se da in urma unui consult de catre o echipa de specialisti, nu de catre un simplu psiholog. De exemplu daca se suspecteaza ca acel copil ar putea avea autism, se face o evaluare conform criteriului de evaluare DSM-5. Se completeaza un chestionar de catre un specialist, dupa aia vine o echipa de specialisti (nu Costica paznicul) si testeaza copilul (il pun sa faca diferite chestii din diferite arii, de exemplu contact vizual, matching, imitare, vorbit, aptitudini sociale, depinde de varsta sunt diferite teste). Dureaza cateva ore treaba asta. Plus ca e un spectrum, de la foarte sever la foarte usor. Nu poate tanti Saftica sa zica ea din ochi asa. Pentru un copil care e diagnosticat cu autism foarte usor (HFA) poate fi integrat in scoala normala (asta dupa evaluare)
– terminati cu cacaturile astea cu ITistii sunt autisti, e un fel de bullying de gradinita. Spune-mi va rog ca un cocalar manelist de ala e mai putin autist decat un ITist. In primul rand din respect fata de acea categorie de persoane care sufera de aceasta boala, e incorect sa folosim termenul ca denigrat alta categorie. De exemplu eu nu pot zice de Mircea Badea ca e autist (nici macar nu pot sa-i ofer acest dignostic). Pot sa zic ca e prost de bubuie, ca mi-ar fi rusine sa fac parte din grupul lui, ca pentru varsta lui ar trebui sa fie mult mai intelept, ca imi vine sa vomit cand vad ce zice sau face, dar nu pot sa zic ca e autist. In primul rand din respect pentru persoanele care sufera de aceasta boala
– Ideea evidentiata in articol, din punctul meu de vedere este foarte corecta. Nu prea poti include un copil cu nevoi speciale intr-o clasa de copii fara nevoi speciale (neurotipici). Sunt multe motive: Pe langa faptul ca deranjeaza ora, ca necesita atentie speciala si pentru siguranta lui (ca fuge din clasa), ca nu are abilitatile necesare sa inteleaga materia la nivelul ala, ca ceilalti trebuie sa invete si ei si au nevoie de predare la nivelul lor, ca e mult mai important pentru acel copil sa faca pasii de baza sau cei lipsa, ca poate activitatile de zi cu zi sunt mai importante decat lectia despre forta de frecare, ca personalul scolar dintr-o clasa de copii fara deficiente nu e pregatit sub nici o forma sa se descurce cu un copil cu nevoi speciale, ca nici pentru copil nu e benefic, ca acea clasa nu e adaptata pentru un copil cu nevoi speciale, sunt multe de enumerat.
– Ideea e urmatoarea: obiectivul unui parinte de copil cu nevoi speciale e ca sa ajute acel copil sa functioneze cat mai bine in lipsa sa. Ca practic asta e cea mai mare problema, tu ca parinte mori la un moment dat, ce face copilul mai de parte fara tine? Accentul trebuie pus in directia asta si invatat abilitatile astea, de supravietuire, ca nu stie el teorema lui Pitagora e ultima ta grija
– Statul din ce stiu nu ofera nici un ajutor pentru copii cu nevoi speciale. Unul din parinti nu mai munceste ca sa poata sta numai cu acel copil. Nu toti parintii de copii cu nevoi speciale au salarii de IT, asa ca atunci cand doar un parinte munceste, e extrem de dificil pentru intreaga familie, ca sa nu mai zic riscant. Terapia e costisitoare
– Fiecare scoala ar trebui sa aiba clase unde sa fie integrati copii cu nevoi speciale, clase adaptate pentru ei, personal specializat (ceva mai mult decat ABA), materie specializata, plan individual cu obiective per copil. Unde tati in Romania asa ceva?
– Incercati pentru o clipa fie ca sunteti parinti fie ca sunteti persoane din exterior copiii cu nevoi speciale, de ce fac asta, cum se calmeaza, cand se enrveaza, sa fiti putin mai ingaduitori si mai deschisi cu acesti copii. Copilul vostru care nu are nevoi speciale, se va descurca chiar daca profesoara, sau educatoarea petrece cateva minute mai mult cu ei. De asemnea sa fiti mai intelegatori cu parintii de copii cu nevoi speciale. Asa cum e de rahat sa intrebi un cuplu cand face copii sau de ce nu face copii, asa ar fi de bun simt sa le oferim putina intelegere, indiferent din ce categorie facem pare. Habar n-avem celalalt prin ce trece, si aici vorbesc in general.