Lumea se schimbă, legile și poliția nu

Mi se pare amuzant modul cum o aplicație de telefon strică ploile firmelor de taximetrie. Citeam că unele chiar vor să dea în judecată firma pentru că nu are autorizație de dispecerat și practică ilegal taximetria. La care oamenii care conduc aplicația au ridicat din umeri și le-au arătat ce spune legea că trebuie să fie un dispecerat: frecvență radio închiriată. Ori ei n-au așa ceva, deci nu sunt dispecerat, deci nu sunt în ilegalitate, deci roiu!

Clanul Cămătaru. Jafurile organizate asupra băncilor. Ați zice că e rău, că lumea, de foame, devine mai disperată și mai aplecată spre violență. Dar nu. Chestiile astea forțează poliția să devină mai bună, mai rapidă, mai atentă.

Poliția trebuie să devină mai atentă. La mizeriile care se vând pe okazii, la telefoanele furate de pe forumuri, la încercările de șantaj și de extorcare și așa mai departe. Eu fac o plecăciune în fața celor care au curaj să depună mărturie împotriva mafioților din toate orașele. 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. Oare greşesc aceia care ştiu ei că nu se va schimba nimic?

    00
  2. Daca am face mai multi reclamatii, la politie, la banca, la opc, etc. s-ar schimba ceva. Dar asa, cand toti tac malc si apleaca capul, ce pana mea sa se schimbe? Un popor de lasi puturosi. Asa ne trebuie.

    00
  3. Aici imi vine in minte un singur lucru. In Pitesti niste tiganci fura ziua amiaza mare in parc fara jena telefoane de la tineri. Ca tinerii sunt naivi si le dau telefonul pe motiv „hai sa-ti ghicesc”, e una.

    Ca atunci cand am chemat politia si nu a rezolvat nimic (ba chiar erau peste o saptamana in acelasi parc), e alta.

    00
  4. Românii nu fac reclamație. Pentru că ei știu SIGUR că nu se va schimba nimic.

    00
  5. Nu e de ajuns sa faci mai multe reclamatii. Trebuie ca cetatenii onesti sa fie uniti si sa-si sustina unii altora dreptatea.
    Daca mereu te intalnesti la acelasi colt de strada cu pustani cu seringa in vene si faci reclamatie la politie si primesti un raspuns gen: „asta nu-i nimic, sa vezi in Paris cum este, nu avem ce sa le facem!” e cazul sa-ti iei vecinii de mauta si, cateva sute de insi, sa protesteze in fata sectiei de politie respective, astfel raspunsul ar fi altul.
    Intrebare: Reusesti sa convingi mai mult de 2 persoane sa-ti sustina demersul?

    00
  6. Stii ce as mai vrea de la un app de taximetrie?

    Atunci cand introduc punctul de plecare si destinatia sa imi calculeze automat pretul (pana aici deja exista) si sa am posibilitatea de a plati pe loc cu cardul. Lipsa schimbulu fizic de bani ar scapa de atatea batai de cap toate partile implicate.

    00
  7. @nobody: O intrebare asa de dragul statisticii: cat ai fi duspus sa platesti ca infractoarele alea sa aiba un accident serios, gen calcat in picioare si spart dintii cu patul pistolului ?

    00
  8. Mana sus pentru cine a vazut cum sta MCV-ul cu radarul in parcarea din Aeroport Otopeni (plecari internationale), sa ii ia pe cei din strada principala unde limita este de 30 KPH =))

    00
  9. Politia daca n-ar sta in boscheti, ar avea timp sa faca tot ce zici tu.

    00
  10. NOU
    #11

    Asta ar insemna ca cei de la okazii sa piarda cam 30/40% din useri daca s-ar baga politia in ei, ideea este sa actioneze mai mult ca se poate merge si pe varianta, ii tai lu’ unu mana in centrul orasului ca a furat se potolesc 1000 sau 5000, dar cum politia da din umeri si te dezamagesc si ei atunci nu ramane decat sa cheltui tu niste bani si sa-l arunci pe ala in fata masinii, cu un mic efort tot il gasesti si arunci cu el pe jos, ii faci o stalkereala cateva zile si dupa aia ii dai box, asa daca face puscarie dupa aia cand iese n-o sa-l angajeze nimeni si la negru e prea mandru ca sa munceasca, doar el povestea prietenilor cum facea bani o gramada pana sa intre si cate invarteli a facut, in orice caz dupa 10 minute iti cerea o tigare sau sa dea si el un telefon, asta ca sa-ti arate ca nu e ultimul sarac ;).

    00
  11. Cu ultimul paragraf ai atins o altă problemă dureroasă şi foarte actuală: lipsa noastră de civism şi asumarea lejeră a atitudinii de noncetăţean care se gândeşte în primul rând să-i fie lui bine. Lumea fuge de contactul cu legea ca dracu’ de tămâie, fie că e vorba de o simplă întrevedere cu poliţistul sau procurorul sau de o apariţie mai puţin confortabilă în faţa instanţei. Nu e greu de explicat de ce e aşa, dar reversul medaliei are o cu totul altă aromă când ţi se întâmplă ţie şi ţi-ar plăcea să ai lângă tine pe cineva care să te susţină. Şi apoi mai există şi prejudecata, justă până la un punct, că Poliţia „nu face nimic”. Fără să vreau, ca moderator pe un site biciclete, am contact periodic cu problema bicicletelor furate. Îi ajutăm pe oameni cum putem, le ţinem topic-urile cu bicicletele furate sticky ca să fie cât mai vizibile şi aşa mai departe. Problema e însă una de atitudine: de cele mai multe ori oamenii nu vor să depună declaraţii la poliţie şi se lasă cu greu convinşi să o facă, pentru că nu au încredere. Aproape de fiecare dată încercăm să le explicăm că Poliţia îşi cunoaşte bine „clienţii”, că şansele cresc exponenţial şi că există exemple destul de biciclete recuperate (în ultimii 2 ani am recuperat singur ca. 5-6 biciclete, aproape tot timpul cu aportul Poliţiei). La înlăturarea prejudecăţilor ăstora trebuie lucrat cu tact şi cu răbdare. Până la urmă, e ca şi când ai sta într-o cameră pe întuneric şi te-ai plânge că nenorocitul ăla de bec nu se aprinde singur, deşi tu nici măcar nu ai încercat să activezi întrerupătorul.

    Nu autopromovare ieftină, doar o dovadă simplă că lucrurile funcţionează dacă vrei să le faci să funcţioneze:

    https://www.dirtbike.ro/mag/bazar-vazut-placut-flagrant-politie

    Spor la civism!
    Mx

    00
  12. @Croif : mai bea o galeata de apa ca mananci cam mult rahat. La fel ca multi altii, sunt SIGUR că nu se va schimba nimic chiar daca depun chiar si 10 reclamatii. Da ma, ai dreptate toti suntem puturosi, lasa ca esti tu erou cand si-o ia unu pe coaja de la suedeji tu ii sari in aparare intotdeauna.. Hai sictir.

    @Grig : ai uitat cumva ca traiesti in Republica Bananiera Romania? Cine vrei sa te urmeze la orice demers cand toti is cu morcovul adanc infipt in fund de se mai vede afara doar putina frunza? Fiecare isi vede de propriul interes, si culmea e ca nu il vad si pe cel al urmasilor in sensul ca isi bat joc de orice e public si al „nostru” la comun, ca de exemplu o padure, muntii, un lac, etc.

    Sa nu imi zici si tu ca in fiecare weekend te duci cu familia la padure si te apuci sa aduni peturi pe care alti tarani pe arunca acolo dupa ce sparg seminte si drojdesc toata berea…. ca nu te cred ;)

    00
  13. Cezărică, „lasă că merge şi aşa”, după cum bine spui! ;)

    00
  14. Lu’ sora-mea i-au spart casa si i-au furat TV-ul. A venit Politia cu TV-ul dupa vreo 2 luni: asta e TV-ul dvs? Cu placere!
    Deci isi fac si ei treaba intr-o anumita masura. Cum spunea si Maximilian cu bicicletele mai sus, e nevoie si de putina incredere din partea oamenilor ca Politia isi cunoaste „clientii”.

    00
  15. @Zedicus :)))))))))) Maxim!
    Ar fi misto sa existe un roTLD al numelor de clanuri, interlopi si manelisti. Iar daca un nume e luat, sa-ti dea sugestii.

    00
  16. @Florin_ Platesc peste 1000 de euro lunar la stat (taxe) si astept ca-n schimb sa primesc ceva. Astept ca atunci cand chem politia sa-si faca meseria cu adevarat.

    Am chemat politia si-n cazul in care mi-am primit o punga cu apa-n cap de la un bloc. Am asteptat 30+ minutes si n-au rezolvat nimic, pentru ca au refuzat sa asculte indicatiile mele privind locatia. Ba chiar mi-au spus ca nu am ce cauta sa ii ajut.

    00
  17. @Vali, militia trebuie sa si vrea sa se implice! Desi eu cred ca ar fi in avantajul lor, ar creste credibilitatea, ar spori sansele la schimbarea la fata a politiei, numai ca ei nu vor asta. Timpul trece, leafa merge, plm

    00
  18. NOU
    #19

    @Maximilian: Cate biciclete au mai recuperat politistii cand au stat la flagrant in Bucurestii noi? Din ce am inteles au fost prinsi 4 sau 5 hoti, 2 minori si restul majori, au fost la ei acasa si au gasit un mare nimic :). Dupa cat timp au sta la flagrant cumva la a 3 a bicicleta scumpa furata din zona aia? Si-au mai recuperat ceva pagubitii? Aia fac 2-3 ani de puscarie si dupa aia ies si iarasi fura, concluzia? Cate biciclete au mai fost recuperate prin forumul vostru, asta in afara de magazine unde au camere. In mare parte o bicicleta cand se fura deja e vanduta, bicicletele deja sunt programate/vopsite/duse la tara sau eu stiu unde, mie mi s-au furat 2 telefoane acu cativa ani, am fost la politie, am dat declaratie, i-am dat detalii, a fost politia acolo si n-au facut nimic, dupa ce am terminat declaratiile cel care preluase cazul ne-a zis fix asa, baieti, eu intru in concediu 3 saptamani, cand vin o sa va arat niste poze poate recunoasteti, lasati numerele de telefon si va contactez eu. Si acuma astept sa sune telefonul :).

    00
  19. eu ma intreb daca toti interlopii pulii au nume si denumiri de clan asa penibile? Si daca un interlop isi alege un nume, unde verifica daca acel nume nu e deja luat ?

    00
  20. @nobody:zii mersi ca nu era o punga plina cu apa fiarta!

    00
  21. Ryan, aici vorbim despre un mecanism pe care poţi să-l activezi sau nu. În momentul în care îl activezi, poţi observa dacă el funcţionează sau nu, dacă e bun sau prost, dacă e perfectibil sau dacă nu merită efortul. Dacă nu activezi mecanismul, nu ai despre ce vorbi. E foarte simplu.

    Bicicletele sunt exemplul meu la îndemână, fiindcă asta mănânc pe pâine zi de zi. Nu pot monitoriza recuperarea fiecărei biciclete, e imposibil, şi nu am de unde şti ce face Poliţia pe peste tot, dar vreau să ilustrez experienţele pozitive cu autoritatea şi să dau, atât cât mă duce capul, mici astfel de exemple de civism, doar doar s-o mai dezgheţa lumea. Imposibil nu e nimic. Dacă dau exemplu un caz negativ, atunci nu ajungem nicăieri. În România de obicei avem reacţii, arareori însă şi soluţii. La asta trebuie să lucrăm: la încurajat oamenii, pentru a-i scoate din latenţă şi din condiţia de „merge şi aşa” şi de frustrare permanentă. Pare iluzoriu, dar refuz să cred că într-adevăr este.

    Mx

    00
  22. Tind sa cred ca am fost prost inteles. Nu sunt contra si batut in cap, ci din contra vreau sa fie insurubam naibii becul ala mai bine fie sa il schimbam ca eu unul m-am saturat de intuneric.

    @Maximilian : daca tot te ocupi cu biciclete hai ca iti dau eu o idee buna daca tot vrei sa faci un bine. Pe forum acolo pune oamenii sa dea si seria de la piesele furate daca le au, ca poate mai uita vreo unul sa o stearga sau nu se mai oboseste si uite asa se poate recupera bunul respectiv.

    00
  23. Cezar, din fericire ne-au luat-o alţii înainte. Şi fac o treabă destul de bună.

    http://registruldebiciclete.ro/

    Oricum, noi discutam de neîncrederea în autorităţi indiferent de argumente şi bazându-ne pe fel de fel de experienţe personale nasoale. Dar ştim din clasa a noua de la logică un lucru simplu: generalizarea unui caz particular e o eroare de judecată. Altfel, îmi pare bine că eşti mai pozitiv decât aş fi intuit din primele comentarii. Pe bune.

    Mx

    00
  24. @Zedicus buna idee.Dar din doua una ori exista deja o astfel de baza de date si nu a acces la ea decat daca indeplinesti anumite conditii si ai invitatie de la un membru mai vechi sau varianta 2 (cea mai plauzibila pt mine) isi aleg astia niste nick-uri de nici daca as fi obosit, beat si nemancat nu m-as gandi la ele.Dar poate are legatura cu lipsea imaginatiei la mine.
    Asa o poveste mai veche din tineretea tatalui meu imi vine in minte.La ceva ani dupa ce terminase armata se angajaze la o fabrica si pentru ca naveta sa fie mai ieftina isi cumparase omu’ o bicicleta.Fara sa se gandeasca deloc la sanatatea lui sau din cauza vreunei crize de hipstereala.La fel aveau si colegii lui.Unchiul meu lucra la aceiasi fabrica dar in alt atelier si era mai descurcaret.Avea o bicicleta ruseasca verde de mai mare dragul.Intr-o seara cand tata statea pe banca in parc alaturi de maica-mea(daca va vin glume ciudate va rog sa va opriti) vine unul mai brunet la el cu o bicicleta frumoasa verde la pret de oferta.Da ati ghicit era ruseasca. Tata se uita bine si se gandeste ce fatza o sa faca frate-su cand o vedea ce scula si-a luat la pret de superoferta. Nu trebuie sa mai spun ce a urmat important e ca in povestea asta nu incap doua biciclete rusesti verzi.Doar una.Aceiasi.Peste cateva zile cei doi frati din poveste s-au intanlit cu vanzatorul si au ajuns cu totii la concluzia ca totul a fost decat o neintelegere si ar fi pacat ca tatal meu sa nu-si primeasca banii inapoi.Da stiu e genul de poveste amuzanta cand o asculti.Cand esti implicat nu-ti prea vine a rade.Ce e trist e ca orice ar spune unul si altul aud in ziua de azi povesti asemanatoare cu masini,motociclete sau alte bunuri.O poveste care nu pot sa o probez(in mintea mea e in categoria legendelor urbane) e cu amaratul care si-a pierdut masina si in loc sa mearga la politie a mers la un baiat care cunostea pe cineva si asta a sunat pe un var de-al lui care avea un vecin ce facuse armata cu unu si……cert e ca in cateva ore a aparut masina in fata casei fara nici o pb.Evident ca omul a trebuit sa plateasca niste taxe de timbru dar era fericit ca a rezolvat pb.La fel ca povestea tatalui meu si asta e amuzanta un pic dupa dar daca stam bine sa cugetam ne dam seama ca de fapt nu e bine asa.Si poate asta e cea mai mare pb la romani.Fiecare se descurca pt el.stiu ca exista si exceptii dar curentul zilelor noastre asta e.

    00
  25. @emi in ziua in care o sa primesti un radar in zona aeroportului Otopeni, o sa te rog sa trimiti o copie a procesului verbal si administratiei aeroportului.
    Sa ai grija sa fie notat corect pe PV locatia unde ai luat radarul.

    00
  26. @nobody: Sunt de acord cu tine doar ca noi traim intr-o tara unde sunt destul de sigur ca politia / statul au ca scop mentinerea unui nivel de criminalitate. Se pastreaza un echilibru fragil, daca s-ar apuca de arestari si condamnari serioase la anul ar trebui sa construim puscarii iar peste 5 ani jumatate din politisti vor fi someri. Rezulta M+N asistati social.

    Eu iti spun ce mi-a spus in particular un „politist” cand am avut ceva necazuri (desi dupa functie si institutie e vreo cateva nivele deasupra politiei): aia care iti fac necazuri sunt baieti destepti, legal nu ai nimic impotriva lor. Poti sa cedezi sau poti sa fii baiat destept sa-i terorizei astfel incat legal sa nu aiba nimic impotriva ta.

    ~~~~~~~~~~~~~~~

    E foarte adevarat ca lumea nu depune plangere pentru ca se traieste cu impresia timpului pierdut. Adevarul e ca se pleaca de la prezmbtia de nevinovatie, procedurile sunt anevoioase si legile interpretabile.

    Apoi nu e usor sa trimiti un pustan teribilist la puscarie cand te gandesti ca peste cativa iese dragonu’ care relele le-a vazut si le-a trait pe toate, nu va mai avea frica de nimic.

    00
  27. Am uitat, daca ii dadeau japca in parc unui membru al familiei mele iar a doua zi erau tot acolo, pai duduile alea ar fi avut parte de un accident nefericit.

    Iar in sectia de politie s-ar fi ras in hohote pe tema „cica si-au luat dreptu’ pirandele care dadeau japca in parc”, iar cu declaratiile pirandelor semnate cu X s-ar fi sters la fund. Tocmai pentru ca politistii aia care fac munca de jos sunt si ei oameni cu familii ce trebuiesc protejate, oameni frustrati de faptul din N motive ca n-au cum pune planul pe jegurile astea.

    00
  28. POLITIA + TAXE + BNR – un sistem de MONOPOLURI = CEI 1% CARE MENTIN SISTEMUL ACTUAL CARE DISTRUGE TOTUL, numarati si va veti convinge. Solutia este discriminarea membrilor acestor institutii, nu cumparati sau vindeti de la ei, nu mai vorbiti cu ei, si oricand vedeti ca cineva vorbeste despre ei, faceti adevarul cunoscut.

    POLITIA – monopol asupra bazei de date a poplatiei, monopol asupra folosirii mijloacelor de protectie, monopol la dat amenzi
    TAXE – monopol la votarea taxelor si executare silita
    BNR – monopol la printare de bani si vouchere – hartii care isi pierd valoarea printr-o politica deliberata – Mises
    COPY-PASTE

    00
  29. @comments.
    Am 32 ani si am fost batut si deposedat de bunuri si obligat sa semnez procesul verbal intocmit in sectia de politie,am scos certificat medico-legal am dat in judecata institutia respectiva.RASPUNS:sunt vinovat si nu se anuleaza procesul verbal pe baza constatarii personale a agentului,deoarece a actionat evaluand pericolul in ‘baza constatarii personale’ nicidecum motivand actiunea sa.ESTE ROMANIA SI LEGILE INCA SUNT INTERPRETATE, ASA CA DEGEABA LUAM CONSTITUTIA SI O CITIM, O INVATAM SI NE BAZAM PE EA,PULANUL FACE LEGEA.

    00
  30. Si tu nu stii sa dai sau ce?

    00
  31. Dupa 89 astept si sper in fiecare zi sa devenim o tara normala – o tara in care legile se aplica iar cei care le incalca sa fie pedepsiti… pana una alta imbatrinesc si pe zi ce trece vad nesimtirea cum creste…din pacate – in fiecare zi ma uit cum sHmecherii trec pe rosu, depasesc coloane de masini, intra pe sens interzis isi arunca continutul scrumierei sau tigarile la cate un stop …etc…iar politia ???? unde este politia ?

    00
  32. Şi cetăţenii? Unde sunt cetăţenii? Urlă de mama focului că Poliţia nu face nimic, dar nu urlă după Poliţie. Curat nedreptate, ce nenorociţi!

    00
  33. daca crezi ca tu poti face ceva atunci cand se dau doi malaci dintr-o masina-vapor, unul cu o ranga in mana iar un altul cu pistolul putin scos din portarma inseamna ca te crezi un bruce lee sau mai nou un daniel ghita fara frica… iara cetatenii nu urla dupa politie…mda, nici macar nu apeleaza 112 ?! iar asa ceva se intampla intr-o intersectie supravegheata video …
    poti sa ne spui si noua cetatenilor astia care nu stiu sa urle dupa politie, cate amenzi si cate permise au fost ridicate in baza inregistrarilor facute de camerele de supraveghere montate in majoritatea intersectiilor cu probleme ???
    cati indivizi certati cu legea au fost identificati ?
    cati vanzatori de telefoane mobile „ieftine” au fost ridicati ?
    cate fapte antisociale au fost prevenite ???
    si lista este lunga, din pacate…

    00
  34. Ţi-am dat mai sus alte exemple. Discuţia asta se poartă la nivel de principiu. Problema nu sunt cazurile ăstea la limită, ci ălea banale, unde şi acolo ne căcăm pe noi. Justificări pentru stat cu mâinile în sân vor exista întotdeauna. Verifică la nivel oficial cifrele pe care le pretinzi mai sus şi discutăm după aceea, că eu nu am ştiinţă de lucrurile ăstea şi nici nu mă pasionează. Reduc totul la un caz simplu: dacă ţi s-ar întâmplă o chestie nasoală pe stradă, ţi s-ar părea în regulă ca din ăia cinci oameni care au asistat doi să semneze şi să spună „da, am văzut situaţia şi sunt de acord să fiu martor” sau ar fi mai fain să dai peste unii care îl iau pe nu în braţe orice ar fi?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.