Lucruri care merită banii

Un cetățean întreabă care sunt chestiile care sunt scumpe, dar merită banii. Produse, servicii, orice. Cele mai votate sunt, în ordine:

  1. un rucsac/ghiozdan bun. pentru că ai de pus lucruri importante în el.
  2. prosoape scumpe. toți ne minunăm de prosoapele de la hoteluri, dar nu vrem să dăm 75 lei pe unul, le preferăm tot pe cele de 20 lei.
  3. prezervative. pentru că te scapă de multe dureri de cap.
  4. încălțări bune. mai ales pentru cei care stau mult în picioare sau merg mult. pentru că de prea multe ori cumpărăm ceva ce arată frumos, dar nu sunt foarte funcționali. și așa apar bătăturile și durerile de picioare.
  5. tot ce ține de pat (saltele, perne, lenjerie). pentru că ne petrecem 1/3 din zi pe ele.
  6. căști și/sau boxe de calitate, dacă vă place sa ascultați muzică.
  7. instrumente de scris, dacă scrieți mult.
  8. canapea. dacă stați mult pe canapea, filme, chestii, o canapea confortabilă e de dorit. noi am avut două bunicele, pe ambele le-am dat pentru că le-a făcut praf cineva (vomitat pe ele, rupt arcuri etc) și am luat una de 1.500 lei, simplă, probabil la anul ne vom lua una mai bună.
  9. anvelope pentru mașină.  aici am tot explicat, anvelopele bune țin mașina mai bine pe drum, sunt mai rezistente și mai durabile.
  10. curpapir. pentru că nu e amuzant să te speli mereu pe mâini după ce te ștergi la fund.
  11. șosete bune. lâna merino e mișto de tot, și șosetele bune, care țin piciorul cald/rece toată ziua, nu sunt așa de scumpe.
  12. lame de ras. și pentru femei, și pentru bărbați.
  13. lenjerie intimă. sutiene serioase pentru fete, chiloți confortabili pentru băieți
  14. masaj.
  15. mâncare bună. pentru că fast foodul mâncat în loc de mâncare strică stomacul.
  16. bicicletă bună, dacă mergeți mult pe bicicletă.
  17. cosmetice bune, pentru că alea ieftine strică pielea.
  18. computer + tabletă + telefon. dacă le folosiți intens sau dacă depindeți de ele.
  19. cameră de bord.
  20. ochelari de soare.
  21. periuță de dinți electrică.
  22. unelte bune, mai ales dacă meșteriți des pe lângă casă.
  23. scaun de birou, dacă stați mult timp pe scaun.
  24. haine de calitate. tricourile de 25 lei sunt bune, tricourile de 150 lei sunt și mai bune.
  25. password manager.
  26. whiskey bun. eventual nu din ăla care se bea cu pepsi.

Sunt de acord cu lista, cu mici excepții, pentru că fiecare își prioritizează altfel cheltuielile, dar de asta e bună o asemenea listă, ca să vezi ce au descoperit alții în timp ce tu descopereai altceva.

 

fun-life-2

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

121 comentarii

  1. NOU
    #1

    27. Caprioare

    00
  2. În poză, cel care stă numai pe cărămizi ar fi avut o ferestruică personală cu folie să nu-l deranjeze soarele la ochi.

    00
  3. „curpapir. pentru că nu e amuzant să te speli mereu pe mâini după ce te ștergi la fund.”

    Într-adevăr, faci economie la apa astfel.

    00
    • Eu credeam ca e normal sa te speli pe maini dupa ce te stergi la fund, chiar daca mana ti-e curata (a se citi non-maro)…

      00
    • @Arthur – Foarte buna observatia. Obligatoriu. Asa cum e obligatoriu cind intri in casa, inainte sa maninci, etc.

      00
    • @Artur, mi-ai luat literele din taste. :)
      Ps. Nu știu cum să zic, dar fac parte din bula cu femei (posibil să fie o bulă minusculă) care preferă ca și chiloții să fie confortabi. :) (Nu tetra, să ne înțelegem, dar confortabili, și materialul, și croiala).

      00
    • amb, pics? :D

    • :))))))
      Vezi că mail-ul e dată personală! :)
      Ps. Ești luat, so no pics for you. :)
      Nici pt restul pt d-aia. :)

      00
    • haide băi, doar cu chiloții, nu și cu capul. no cameltoe.

    • Doar cine vede ce-i în chiloți (cameltoe nu e confortabil :) ), vede și chiloții. Cum ziceam, ești luat. :)

      00
    • bine, fie, să mergem pe varianta asta. dacă nu scriam articolul ăla cu fi-miu, eram și acum gay și virgin.

    • Aaa, da? Vreti sa va zic eu una grava? Si da, e reala.
      Se facea ca supraveghea al meu un invetar pe un hypermarket si unul din mercantizori a cerut la baie. Si al meu i-a zis sa isi ia servetele, ca nu e hartie la baie, ca tocmai fusese el. La care asta, senin: „Aaaa, pai nu-mi trebuie hartie, ca eu fac tare”.
      Ca sa nu mai zic, ca restul colegilor se plang de el ca pute, dar el n-are nicio jena. Ba chiar se plange ca il evita pana si prostituatele de pe strada (va dati seama cum e, daca nicio fata nu se uita la el. Si nu e batran, are vreo 20 si ceva de ani), ca miroase urat. Dar tot nu vrea sa se spele, ca a zis ca ii e lene, ca nu are apa si gaze acasa si nu sta sa isi puna apa la incalzit si sa se spele la lighean. Merge ocazional la Therme sau la piscine publice si se spala la dusurile de acolo.

      Mda…

      Eu nu-s germofoba, dar observ ca incep sa am un mic OCD legat pe tema asta, incep sa realizez prin cate maini trece o cutie de pateu, sa zicem. Iar noi o luam din frigider, punem mana pe ea, intindem pe paine si dupa aia punem mana pe paine. Sau o punga de paine ambalata. Sau alte produse pe care le folosesti fara sa te speli pe maini dupa.
      N-as vrea sa ajung nebuna, sa stau cu sticla de spirt si carpa, sa sterg fiecare produs dupa ce ajung cu el in casa :))))). Chiar nu-s un om care se scarbeste, dar de cand am auzit faza cu ala, mi s-au aprins niste beculete. Nu ca n-ar fi fost la mintea cocosului ca exista specimene din astea, dar stii cum e, pana nu vezi cu ochii tai, sau nu auzi, parca nu constientizezi.

      Legat de curpapir, avand in vedere ca nu avem loc de bideu, servetelele umede stau la loc de cinste. Al meu prefera dusul, imediat dupa. Nu ii plac servetelele umede, ca cica simte ca ramane uleios, indiferent cata hartie igienica foloseste, desi, chiar nu-s uleioase. Are el pasarici pe creier :))).

      00
    • Are el pasarici pe creier :))).

      erm. what?!

  4. Calatorii. Depinde la fiecare ce conteaza cel mai mult, dar daca nu esti genul caruia ii place sa stea la cort/hostel/pe o canapea undeva, nu merita sa te zgarcesti la 10-20-30 de euro pe noapte. Experienta va fi cu totul alta intr-un pat de hotel cu lenjerie din bumbac, nu din cauciuc.

    Si pentru calatorii scurte/city trips: hoteluri aproape de punctul de plecare/conexiunea cea mai rapida spre aeroport, sa nu pierzi jumatate din ultima zi calatorind degeaba. Ba chiar pentru calatorii mai lungi, rezervati ultima noapte macar asa.

    00
    • Și eu am stat cu 300euro/noapte într-un coteț din Germania și cu 45 euro/noapte într-un super hotel din Grecia sau cu 80 în Spania.

      00
  5. ok, pe tot merita sa dai multi bani, asa cum era de asteptat. dar la care produse ar trebuie sa te zgarcesti? :)

    00
  6. 3. prezervative. pentru că te scapă de multe dureri de cap.

    Nu stiu ce sa zic, de obicei cand cineva are dureri de cap nu mai ajung sa folosesc prezervative :D.

    00
  7. 10….
    Sper să nu uit să nu dau mâna cumva cu tine, în cazul în care ne-om cunoaște.

    00
  8. Trist daca un curpapir bun te face sa nu te mai speli pe maini dupa

    00
  9. mi se pare greu de definit „bune”, pentru ca nu tot timpul scump=mai bun

    ma uitam dupa niste unelte, nu sunt mare mester, dar macar sa am pe ce pune mana, habar nu am ce sa iau

    00
  10. In general pe orice lucru de calitate de care ai nevoie. De la biscuiti la masina :)

    00
  11. Interesant punctul 10. Faci si economie de apa cu ocazia asta.

    00
  12. As adăuga: ebook reader, în loc de rucsac o geanta faina sa ții portofelul, telefonul si umbrela, o baterie externa, un smartphone decent, un abonament la internet mobil, sa investești in excursii chiar cele din România, un antivirus decent (Malwarebytes), sa investești in tine si in experiențele noi.

    00
    • în loc de rucsac o geanta faina

      wow….gaaaaaay

      00
    • @animaloo: Renuntam si noi la ideile astea tampite? Vine vara, anotimpul ala cu 35+ grade Celsius. De ce trebuie sa cari cu tine un rucsac (eventual din asta: https://zoso.ro/swissgear-9372-review/ pentru o sticla cu apa, un pix, o folie de Nurofen, ochelari de soare etc.?

      Ca sa iti mototolesti camasa, sa te uzi pe spate etc.

      Ah, ca unii isi iau gentuta roz cu bulinute ca sa se asorteze cu blugii mulati e alta poveste. Nici aici nu ar trebui sa-ti bagi nasul prea tare, dar mnah. Hai sa comentam.

      00
    • PS: Iti aduc aminte cand te-ai legat de mine ca am comentat de hainele duduii aleia nemultumite de Uber? Aia cu „merg de 8 ani pe drumul asta catre facultate”.

      00
    • „sa investești in tine si in experiențele noi.”

      Georgele, vezi că ai greșit site-ul. Aici nu se face autodezvoltare, iubire de sine și stroking în grup, cel mult o labă sănătoasă.

      00
    • Punctual:
      1. Vezi primul comentariu de la articolul respectiv: https://zoso.ro/swissgear-9372-review/#comment-1192977 . In teorie toti il dau jos, in practica nimeni in afara de mine. Multa carne aluia care comenteaza „nici tu nu-l dai jos”.

      2. O geanta aluneca dac-o tii pe marginea umarului. Dac-o bagi pe dupa cap nu mai aluneca. Deci ai mainile libere.

      3. Greutate. Vezi ce lucruri am mentionat acolo ca bagi in geanta si pe urma mai discutam de strambat coloana.

      Dar da, este o chestie de alegere. De la „aleg sa port rucsac” la „ce gay e ala ca are geanta” e cale lunga.

      00
    • Prefer ghiozdanul ca il tin pe ambii umeri si nu ma stramba la coloana.
      Totodata am si mainile 100% libere vs o geanta care mai aluneca de pe umar si mai tragi de ea.
      PS> Cand esti in autobuz/metrou dai si tu ghiozdanul jos si mai scade potentialul de transpiratie.

      00
    • Totu a fost ok pana la folia cu nurofen…da-te ma in cucu meu…nu mai bea atata radler seara de te doare capatana a doua zi…

      00
    • O folie de Cavit pentru Romeo.

      00
    • Mă, al dracului, da’ ce vă strâmbați unii coloana dacă trebuie să cărați câteva kg. Bunică-miu a cărat ranița pe front în cârcă, ba chiar și pe câte unul care-a prins vreun glonț, eu nu m-am mai deformat de la ghiozdanul de cărți, dar alții se îndoaie de șale dacă trebuie să care două batiste și o juma’ de apă. E prea grea inteligența de vă apasă pe umeri?

      00
  13. Ba pardon. ÎNTOTDEAUNA te speli pe mâini după ce te ștergi la fund.

    00
  14. 150 un tricou? Poate daca e de ala de profil (munte, sport etc) altfel e o prostie. Am vreo 5 tricouri simple de la HM pe care le port prin rotati de cativa ani si se tin foarte bine..

    00
  15. masina de spalat vase :), daca gatiti/mancati pe-acasa. blender, daca va plac smoothie-urile. aparat de suc, daca va place sa va faceti suc acasa. cablu magnetic daca nu aveti incarcare wireless – https://www.emag.ro/cablu-magnetic-micro-usb-18448/pd/DMX8R7BBM/?gclid=Cj0KCQjwl7nYBRCwARIsAL7O7dHmCgEpYDPM7IxDoitdjklY3pv0FKzubixW7FCAi3lDCxwsFCjRo7kaAl2cEALw_wcB&ref_cmp=ps&emagi_click_id=1824336b29143419f1308e67ff36435f (merge si daca aveti)

    00
  16. Și locuința pe ce loc e? Eu zic că e în top 3, imediat după servicii medicale și mâncare.

    00
  17. TLDR – Nu cumparati cacaturi.
    Mda, banuiam eu ceva.

    00
  18. NOU
    #54

    as vrea sa insist un pic pe sosete si asternuturi pentru ca am vazut ca aici oamenii in general fac mega compromisuri fara sa realizeze importanta lor.
    de exemplu, sosetele…le porti si 15-16 ore pe zi…nu poti sa-ti bagi picioarele in toate plasticele cu 2% plastic, 15% elastan si 83% bumbac! nu nene, mai ales ca in talpa ai o groaza de vene care absorb toate toxinele rezultate din transpiratia piciorului…
    bumbac 100%, ori lana, ori matase ori casmir, cat se poate de natural.

    asternuturile la fel….din ratiuni estetice si de comoditate, sunt unii care isi cumpara asternuturi elastice, plastice….te incalzesti in ele ca dracu si nu e ok chiar daca poti sterge usor petele de sperma de pe ele. iarasi, bumbac natural cat se poate.

    00
    • Am niște șosete din ceva fibră de bambus (nu știu cum am ajuns la ele, de obicei stau bătrânește pe bumbac chior). Picioarele mele practic au orgasm în ciorapii aia. :)

      00
    • Ai putea sa dai exemple din online de niste sosete dealea calumea?
      Daca poate si Vali sa vina cu o sugerare la sosete bune, mai ales de vara.

      00
    • pentru vară salomon eskape, trespass deeper, icebreaker hike basic.

      pentru iarnă lasting tkh, txc, mund tesla, mund malaku, și cam orice care are 50% merino.

      dar toate astea cu încălțări cât de cât bune. dacă le bagi în gumari de cauciuc, o să fie nasol. nimic deosebit, eu am vara niște adidas terrex swift și iarna salomon quest winter.
      tot ce e cu merino nu pute. transpiră piciorul uneori, dar nu pute, le poți purta 2-3 săptămâni fără probleme.

  19. Vezi că au lansat ăia de la Zewa curpapir cu 5 straturi. Numai bună să se joace ăla micu’ cu ea, să vezi ce frumos ți se înfundă WC-ul….

    00
    • nu toți stăm la porumb, să ni se înfunde canalizarea.

    • Nu în porumb, dar când îți bagă juniorul în toaletă juma’ de sul ți se înfundă.

      00
    • Daca nu ma insel, dintre cei care citim blogul si recunoastem, cam toti stam in porumb sau vom ajunge acolo, avind in vedere faptul ca noua nu ne-a construit nimeni blocuri in oras si nici nu le-am primit moka de la Ilici sau Petre Roman prin ’90. Mai rar am vazut tineri la inceput de drum sa dispune de 150-200 de mii de Euroi + bani de renovare pentru achizitie cazatura de prin 1800 in centru.
      Pina una alta, drumul + utilitatile trebuie puse la dispozitie de autoritatiile locale, lucru asumat prin aprobare PUZ si Autorizatie de construire. Nu de dezvoltator. Ca de aia platesti impozite mai mari decit la sat.
      Mai usor cu porumbul pe scari ca nu le stii pe toate… S-ar putea sa ajungi sa vorbesti singur ……

      00
    • mihail, nu fi idiot. ai 38 comentarii aici. nu fi idiot.

    • GET A PLUNGER BEFORE YOU NEED A PLUNGER!!!

      00
  20. 21. Dus bucal si pasta de dinti decenta, nu de aia 2 lei.

    00
    • Asta cu pasta e bună la mituri.
      Important este să te speli corect, după asta să mergi la control stomatologic și cred că ultima este prețul pastei

      00
  21. Ca veni vorba de șters la cur.
    „Un șofer de tir roman în Anglia fura hârtia igienica de la o benzinarie. Gestionara de la casa îl vede cu ea în mana, și îl întreabă de ce a luat hârtia.
    Răspunsul lui a fost exact asa:
    – the paper delete anus”

    00
  22. Curve ba taranilor ,curve de lux!!!
    Ce stiti voi , care nu va spalati pe manuri dupa cacare

    00
  23. De un vin bun nu te-ai atinge, asa-i?
    Oamenii care stau efectiv in picioare foarte mult timp nu cred ca iti citesc tie pagina si in general nu isi permit sa dea bani multi pe niste sho(w)sete scumpe ca oricum se duc dracului… la fel si opincile, daca nu is la moda nu se cumpara.
    La polul opus is cei care lasa 100E pe o pereche de Asics in 2009 si inca arata decent si probabil o sa mai fie purtati niste ani.

    00
    • @enzo ,după logica ta cei care stau mult în picioare sunt ciobanii sprijiniți în bâtă,cu pungi de plastic băgate în cizme de cauciuc,fără acces la net,excepție făcând Ghiță Ciobanul.De unde plm ai concluzionat tu că cei care stau mult în picioare,,nu îți citesc pagina” și ,,nu au bani”?Caută și tu un site de profil să vezi
      ce prețuri are încălțamintea ,,pentru stat în picioare „.Oricine muncește mult ,,în picioare” nu o să facă rabat la încălțăminte și ciorapi/șosete,altfel își bulește picioarele.După cum gândești ,Grasa de Cotnari e vin premium…

      00
    • Oh da?
      Aia care stau in picioare 8 ore pe 10-12 mil salariu + bonuri de masa, cu siguranta isi iau Asics… dar de ce sa nu judecam din pozitia de „bunastare” ?

      00
  24. NOU
    #72

    WC cu functie de bideu. Sau separat bideu.

    00
  25. Adică cum? Dacă hârtia igienică este calitativă nu te mai speli pe mâini? :))
    Sper că am înțeles eu greșit.

    00
  26. La 14 cu sau fara? ;)

    00
  27. Vin bun nu? Doar whiskey ?

    00
  28. Mai bine faci o listă în care ne spui pe ce să nu dăm banii. Ar fi mai scurtă.

    00
  29. Merita banii sa-ti rezolvi un job bine platit la stat. Scump dar merita banii. Mai ales ca acum s-a modificat treaba cu diurna. Nu mai trebuie sa duci chitante pentru decontare.
    Eu in asta as investi. Ca m-am saturat sa fiu ca un slav la privat si sa fiu cetatean de categoria 3-a fara pile si relatii.
    Eram la un magazin unde se vindeau produse confiscate de ANAF. Auzisem si eu ca intrase ceva marfa proaspata si impreuna cu alti sarantoci de la privat asteptam la usa sa se deschida desi conform orarului trebuia sa fie deschis.
    La un moment dat opresc doua suv-uri, coboara niste doamne, li se deschide numai lor usa, dupa 10 minute ies alea burdusite cu plase. Bineinteles imune la apropouri privind nesimtirea. Cea mai tare faza a fost cand cel care ne-a deschis usa si noua s-a scuzat fastacit spunandu-ne: stiti, doamnele alea erau persoane importante.
    Vorba cantecului: csf, n-ai csf.

    00
    • cam avem ce sa facem : sa plecam in plua mea din kkt-ul asta de „tzara” … sa ramana sa se fure intre ei ….

      00
  30. ma socheaza ca mancarea e pe locul 15. 2018 si lumea inca nu e interesata ce consuma.

    00
  31. nu vreau să dau cu bâta în profitshare și emag, dar eu am cumpărat prosoape ca alea din link identice ca specificații și aspect direct de la un producător cu 25 de lei bucata. partea ciudată e că a trebuit sa cumpăr minim 48.

    00
  32. Și-acum să vezi meme-uri gen:
    Zoso nu se spală pe mâini după ce se șterge la cur.
    Tu te speli?

    00
  33. Despre prosoape, am scris ceva acum vreo 5 ani:

    31 OCTOMBRIE 2013

    Frottierex, furnizor al casei regale

    V-am spus de prosoapele MINUNATE produse in Romania, chiar in Bucuresti?
    Fabrica veche, de pe vremea lui Ceasca. Fabrica prosoape numai din bumbac, si sunt si furnizori ai Casei Regale… v-am spus de ei?
    Prosoapele lor absorb apa PREA BINE! Pui prosopul pe tine, el absoarbe apa aproape instantaneu, si daca incerci sa continui sa te stergi, ai toate sansele sa te zgarii (eu le spal fara balsam).
    Sustineti productia romaneasca!
    (Se vinde si la bucata, trebuie numai sa ajungeti la sediu)

    00
  34. NOU
    #99

    Eram intr-o excursie in Egipt, prin 2008, si am avut o discutie cu un localnic care m-a vazut mancand cu mana stanga. Spunea ca trebuie sa mananci numai cu mana dreapta, pentru ca mana stanga o folosesti sa te stergi la cur. I-am raspuns ca nu conteaza cu ce mana mananci, atat timp cat te speli pe maini dupa ce mergi la buda. Apoi am schimbat repede subiectul.

    00
  35. * Aer condiționat.
    * Mașină de spălat vase.
    * Expresor de cafea (normal, nu ar trebui să se scrie espressor, de la espresso?).
    * Ochelari cu toate upgrade-urile posibile.
    * Abonamente la publicații de calitate (avem și-n România)
    * Abonamente la servicii de tip video-on-demand, gen Netflix/ HBO Go/ Prime Video.

    00
  36. la 25. password manager… adaugă și chei de securitate FIDO U2F.. de preferat mai multe ca să ai rezerve deja activate în caz că le pierzi sau se strică.

    https://support.google.com/accounts/answer/6103523
    sunt practic tokenuri de semnătură digitală universală și au același rol ca și o cheie de ușă, dar o cheie merge folosită la mai multe uși (conturi Google, Facebook, Github, Gitlab, etc.) iar unele modele de chei au funcţii NFC în plus faţă de USB, pentru a putea fi folosite pe mobile.

    Au și același avantaj ca o cheie clasică de uşă… dacă găsești una pe jos dar nu știi exact unde (la ce cont) trebuie folosită, atunci degeaba o ai… o cheie U2F nu poate spune pentru ce conturi a fost activată.

    La Google îţi trebuie minim 2 chei U2F dacă vrei să activezi protecţia avansată a conturilor.
    https://landing.google.com/advancedprotection/

    00
  37. Vezi ca suntem mai multi de Mihail

    00
  38. 1. Rucsac, un rucsac de la Quiksilver de 26 de litri pentru mers prin oras.
    6. Boxe/Casti decente. Zilele astea imi bricolez o pereche de boxe dupa niste planuri facute de un inginer audio ( Paul Carmody). Si da nu sunt chiar ieftine.. (+ amplificator 2x25W) Dar rezultatul este pe masura…Ca si casti, la munca am ceva de la Sony.
    10. Tine de minimul de igiena personala sa te speli pe maini/ folosesti curpapir calitativ. (la unii asta se cheama anormalitate, stiu)
    Bicicleta e in plan..

    00
  39. Eu câte comentarii am ? Fă și tu un top, în plm.

    00
  40. 257 ? Deci is pe locul doi la scris pe blog, după tine. Nu-i rău, partenere

    00
  41. Primul si cel mai important lucru este sa ai un pat perfect si o camera curata si aerisita… te va costa in jur de 5000 -10000 de lei (patul e in jur de 1000 lei, salteaua cam 3000-4000, restul amenajatul din jur, poti chiar izola fonic daca e pana acolo, ca nu-i ca si cum n-ar fi avantajos din toate punctele de vedere), draperii de cea mai buna calitate… , dar iti petreci minim 6-7 ore acolo pe zi, ceea ce e foarte productiv long run. PS: Eu cred ca important e sa nu te grabesti si sa faci chestiile de mantuiala. Decat sa iti mobilezi 2 camere cu mobila in bataie de joc, mai bine lasa una nemobilata si o mobilezi tu cand e nevoie. Alta idee… o cana de argint, tacamuri de argint… chestii dinastea nu strica niciodata la casa omului, argintul e antiseptic maxim si in plus nu-i ca si cum si-ar pierde valoare, poti sa o vezi ca o investitie.

    00
  42. Sfat de la un cacacios: hârtie igienica umeda. Ca sa te simți împrospătat fara sa infunzi scurgerea.

    00
  43. „prezervative. pentru că te scapă de multe dureri de cap” mie imi trece cu nurofen…

    00
  44. 150 lei tricou polo US Polo Assn, după 3 spălări din albastru e bleu și mai mult lat decât lung. 60 lei tricou Zara, bine mersi după un an. Preț mare nu înseamnă mereu calitate

    00
  45. „încearcă și cu penis.”- da, buna asta…

    00
  46. Birou si scaun ergonomic, la cat timp petrecem la birou e bine sa investesti in postura ta.

    00
  47. Adica tot

    00
  48. 10. !!! nu te speli mereu pe maini dupa? doar dupa ce-ti trec degetele prin hartie?!

    00
  49. Undeva în primele 5 ar trebui sa fie dentistul..

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)