Lipsa de consecințe la declarațiile tâmpe din spațiul public continuă

Ce au spus românașii la întâlnirea cu MAI pe tema buletinului, pentru că libertatea de a spune prostii e câștigată și folosită mai des decât săpunul.

„Oare de ce? … Paşapoarte electronice n-am vrut, acum se vine cu CI electronice, ne-au pus şi CNP. Lumea e împotriva identităţii electronice, dacă tot au murit nişte oameni în 89…nu s-a ţinut cont la dezbaterile trecute că noi nu vrem…ni s-a băgat pumnul în gură. Nu suntem fanatici, e dreptul la propria mea identitate”, a argumentat el.

„M-am informat, există o lege maritimă comercială internaţională în baza căreia funcţionăm toţi… Mari bancheri ai lumii, sionişti, masoni, regalitate, în Elveţia nu are nimeni CNP şi nu sunt plătitori de impozite”.

„Statul să facă ce vrea, iar cetăţeanul la fel! Eu nu mai am de ani de zile buletin. Astfel, cine e cu Dumnezeu poate rămâne cu Dumnezeu, indiferent de ceea ce hotărăşte statul. Da, am avut probleme cu Poliţia, cu Jandarmeria, am primit amendă fiindcă nu aveam document cu valabilitate, dar nu mi-a tăiat nimeni degetul, nu m-au luat la muncă sau ceva. Deci, dumneavoastră faceţi ce vreţi, dar daţi posibilitatea cetăţeanului ca, dacă nu doreşte, să nu fie obligat să aibă un astfel de document”.

„Nu ştim cum vor evolua lucrurile, nu ştim ce presiuni vor fi din partea UE şi nu nu vrem cip implantabil, pentru că poate interfera cu persoana noastră fizică şi intelectuală, putem fi manevraţi”,

„E folosit codul numeric 666 ca cod principal. Să nu uităm că CNP-ul nostru are 13 numere. În cap. 13 al Apocalipsei se vorbeşte de numărul 666, care este prezent pe toate aceste coduri numerice formate din 13 numere…pot fi folosite aceste acte în atacuri de spionaj, de terorism. Închipuiţi-vă că ar fi ajuns un sistem cu aşa o bază de date pe mâna lui Hitler. Păi ce s-ar fi întâmplat, când din satelit poţi chiar să trimiţi atacuri, nu mai zic că cele implantate, la fel, au schimbat şi mintea omului, se pot induce stări. Şi vrem fără CNP… de ce trebuie atâta electronică, atâtea carduri, de ce?”

Un alt bărbat a criticat şi codul de bare de pe permisul de conducere: „E prea mult pentru demnitatea mea”. El a cerut eliminarea CNP, să fie trecută naţionalitatea în loc de cetăţenie, să apară şi numele părinţilor, iar formatele celor două variante să fie diferite, pentru a fi deosebite mai uşor.

„Vrem să ieşim din acest CNP, să se treacă religia în CI … românul trăia bine fără CNP… Pe timpul lui Ceauşescu a fost libertate până a venit CNP”.

Unul dintre participanţi a spus că refuză noua carte de identitate din motive de securitate: „Am informaţii certe că aceste cipuri nu sunt securizate”.

„Nu trebuie să ne spună legea din ce motive să refuzăm, sunt cetăţean liber, am dreptul să refuz din orice motive, fără să mă întrebe cineva…dacă nu scoateţi această menţiune direct la CCR ne ducem cu ea”.

„Ce reprezintă acest act? O subordonare …noi nu mai suntem suverani… doar ne asumăm…E un proces mondial de îndosariere electronică. Cui slujeşte această îndosariere electronică? Am ajuns toţi nişte numere, în loc de nişte nume? Iar firma care se ocupă de această îndosarire se află în Israel…”

Mi se pare corect și legitim ce zic ei acolo. În special ăla cu demnitatea.

Pe o parte i-aș chema un pic pe la poliție, să dea niște declarații, pentru conformitate, că salariul de procuror e mic, măcar să se mai distreze și ei.

Pe alții i-aș sfătui să renunțe la acte. Pur și simplu. E sub demnitatea ta ce scrie pe permis? Renunță la el. Nu îți place buletinul nou? Renunță la el. Te descurci tu cumva. Ah, nu te poți angaja fără buletin? Nu poți conduce fără permis? CAUTĂ PE NET ÎN MORȚII MĂ-TII CE SĂ FACI MAI DEPARTE!!!!! Nu acolo ai aflat tu de atacuri, de Hitler, de mă-ta, de evrei, de Soroș, de conspirații?! Bagă mare!!! Du-te la biserică să îți spună popa de unde să faci rost de acoperiș deasupra capului și de bani de mâncare! Marș în pădure la cules de rădăcini!!! Hai, dacă tot ai încredere în toate site-urile să repeți în public rahaturi fără să gândești, mergi pe mâna lor!

În America se poate. Anulezi actele, renunți la CNP și apoi te duci în pădure. Treaba ta ce faci acolo, sunt permise tot felul de activități, dar dacă încalci legea, tot o iei pe coajă!

 

animale-01

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

93 comentarii

  1. Bai stai asa, CNP inseamna altceva decat cred eu ca inseamna?

    00
  2. Cum era aia din Filantropica? „La banii tai tu iti permiti sa ai demnitate?!” :D

    00
  3. Bun, si aia normali la cap unde erau la dezbatere? Sau ii lasam pe astia sa se implice in viata politica in timp ce unii vor sta pe margine sa boceasca ca n-au domle pe cine alege?

    00
    • la serviciu.

    • La serviciu, la un gratarel, in beci, etc … Si uite asa te trezesti peste cativa ani ca ai de ales intre calugarul 666 si baba fara cip

      00
    • Dar de ce nu iti iei tu o zi de concediu sa te duci acolo daca tot ai pretentia sa ne luam noi?

      Sau esti pe principiul „sa se faca”?

      00
    • Tu ai avea tupeu sa te contrazici cu aia?

      00
    • NOU
      #13

      Eu am încercat o data un dialog cu așa ceva, dat cu pretenții de logica. Asculta ce spui si ori schimba subiectul cu altul mai tâmpit ori repeta ce au spus mai devreme ca si cum tu nu ai spus nimic.

      00
    • Nu e vb de dialogat cu ei doar ca aia sunt acolo prezenti la dezbatere ca erau probabil destule locuri libere.

      00
    • Eu sunt curios ce parere are Alupigus despre chestia asta.

      00
    • @Giani Mucea

      Mă simt onorat.

      Din punctul meu de vedere, situația e împărțită ca mărul.

      E dreptul lor, că e credința, că e frica, orice altceva și să ceară buletin fără cip. E dreptul lor. Nu încalcă nicio lege (adică, nu refuză act de identitate), nu sunt din ăia gen sovereign citizen, pur și simplu, e o metodă în care își manifestă neîncrederea în autoritățile române privind datele lor personale (atenție, asta-i ce-l mai important lucru) digitale. Eu am mai scris de asta dar nu mai știu unde, știu că tot aici, foarte complex și am scris destule critici cu privire la stocările digitale. Nu am aceleași griji ca acești oameni dar am restrângerile mele pe alte chestiuni, tot la nivel de informații digitale.

      Într-un fel fie spus, după comunism, se înțelege de ce oamenii nu mai vor să le fie (sau să simtă) că le sunt provocate dreptul la intimitate. E cumva greu de descris sentimentul ăsta; cred că ține de autoconservare și un anumit nivel de „make-believe”. O fi instinctul, habar n-am. Cert e că nu poți, oricțt de mult ai încerca, să-l convinge pe om să-și dea arama pe față din poziția obligațiunii. S-au inventat alte metode, cum e Facebook-ul…

      Aaaaa, că se uită pe internet și cred tot ce e scris elocvent în două vorbe, în engleză, siiiigur, putem vorbi și de asta. Aici sunt două părți care se bat cap în cap, totuși: e normal și-n natura omului să fie precaut sau să fie suspicios la orice ce i se servește pe tavă, pe motiv că e ordin sau că e conform legii; când e vorba de paranoia exagerată, da, acolo depinde, ori îi salvezi de ei înșiși, ori îi lași în pace în crezul lor.
      Ce vreau să subliniez e că să nu condamnăm, niciodată, vreodată, reticența umană la tot ce i se servește în față. Noi ne uităm la ei și zicem „bă, ce scrântiți sunt ăștia”, dar facem greșeala să absolutizăm.

      00
    • Astia nu stiu de discutii, argumente, logica. Ai sanse mai mari sa convingi prin vorbe un stalp de beton decat pe unul dintre ratacitii aia.

      00
    • @alupigus, nu te contrazic in ce priveste neincrederea oamenilor fata de performantele guvernului romaniei. toti stim ca sunt incompetenti. dar majoritatea celor de acolo nu spun nici macar o data chestia asta. argumentele lor sunt aproape exclusiv din domeniul soros, serpilieni, 666… nu exclud ca o data ce guvernul le-ar da dreptate respectivii sa inceapa sa aiva maxima incredere ca acesta isi va face treaba minunat.

      00
    • Fuck, eu glumeam, nu credeam ca apare..

      00
  4. O singura cerinta as avea: scoaterea buletinului, daca ai permis de conducere. de ce naiba avem nevoie de doua acte de identitate?

    00
    • Dada sa scoata si certidicatul de nastere si pasaportul ca alea tot acte de identitate sunt.

      00
    • Cois, de ce sa mai am nevoie de buletin cand am carnetul de conducere? Arunca si tu un ochi la tarile mai civilizate, sa vezi ca noi si africanii ce mai avem buletine.

      00
    • Belgia si Polonia nu sunt inca in Africa si au buletine, si da, e obligatoriu sa ai buletin acolo de la o anumita varsta

      https://en.m.wikipedia.org/wiki/Identity_document

      00
    • Si când îți suspenda permisul?

      00
    • Te legitimezi cu cardul de sanatate

      00
    • Ovidiu: în țările mai civilizate se suspendă dreptul de a conduce dar nu îți confiscă acel plastic mizerabil pe durata suspendării.

      Venom: Renunțatea la buletin ar fi o greșeală.

      00
    • Pentru ca legal buletinul nu e act de identitate, nu te poti legitima cu el. De ce? D-aia!

      00
    • buletinu nu e act de identitate?

      00
    • Conform oug 97/2005
      ” In sensul prezentei ordonante de urgenta, prin act de identitate se intelege cartea de identitate, precum si cartea de identitate provizorie si buletinul de identitate, aflat in termen de valabilitate. ”
      Mai e legea pasapoartelor pentru pasapoarte.
      De ce crezi ca iti cere permisu SI buletinu cand te opreste politia?

      00
    • @VladM

      De cretină ce e procedura. Uite-te puțin (dacă ai) la datele de pe permis. Ai acolo ABSOLUT tot ce e nevoie pentru identificare. Să-ți mai ceară buletinul ca să ce?

      00
    • @Stefan
      Da, stiu ca ai acolo toate datele (inclusiv data nasterii in clar) problema e ca dintr-un motiv sau altul statul roman nu recunoaste permisul e conducere ca act de identitate. Cred ca nu are ceva elemente de securitate sau dosar cu sina

      00
    • Probabil Vlad a vrut sa spuna ca permisul de conducere nu e act de identitate, ceea ce e adevarat.
      Si ce faci daca permisul il obtii dupa ce ti s-a eliberat un act de identitate? Il arunci la cos? Il predai la politie?
      In tarile in care permisul e act de identitate cel mai probabil au stabilit ca si permisul e act de identitate, nu doar permisul e act de identitate. Ca nu pot crede ca toti aia au permis de conducere.
      In State nu exista CNP, dar exista social security number.

      00
  5. Cum sa traiasca in padure ma? Multi nu stiu sa vorbeasca cu taranii din piata sau cu instalatorul, ii fac aia de comanda.

    Ca sa nu mai vorbim ca in padure ii trage curentul.

    00
  6. Am inteles ca noile buletine romanesti vor avea pe langa poza posesorului si o poza in coltul dreapta sus cu prima nevasta a printului Charles. Mi se pare un pic exagerat.

    00
  7. Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine, faraCNP. Numai va drogatz! ti-ai dracu cu masonii vostri ati inrobit frumusete de gradina maicii Domnului!

    00
    • voștri cu doi de i. În rest e bine.

      00
    • Ăștia care l-ați taxat pe Andrei167, că e prost, cu „VOȘTRII”, știți ce e aia o glumă, o ironie…?!

      00
    • Si masoni cu un i. Apreciez comentariul lui andrei si sunt de acord cu​ el. La acel moment mi se pusese o pâclă pe ochi de nervi si nu am fost atent.

      00
    • sa mor daca inteleg… omul a folosit o gramatica perfecta. „masonii vostri” e corect. „mason” plural are un i, articolul hotarat, al doilea i. pronumele posesiv „vostri” nu mai primeste un i pentru ca articolul hotarat este deja la „masoni”.

      ma rog, poate am picat eu bacul…

      00
  8. Dar unul nu zice ” bah astia vor sa ma vanda la extraterestri, eu nu mai votez cu PSD”.

    00
  9. Sa faca, sa nu faca, naiba sa-i ia, dar sa le faca naibii MAI MICI!!!! pe noile carti de identitate, eventual si pe noile taloane pt. masini, ca sa incapa intr-un portofel decent ca dimensiuni.

    00
    • Cu riscul de a incasa un butoi de minusuri, de ce naiba va tineti actele de identitate in portofele?
      Ca dupa aia daca va face unul la buzunare, toti urlati ca nu va pasa de bani, ca aveati putini cash, dar e jale sa-ti refaci toate actele. Si aveti si toate cardurile in portofel ca sa fie treaba completa. Si apoi tipati ca banca v-a blocat cardurile (la cererea voastra) dar nu va da banii din cont in lipsa actului de identitate.
      Si nu e ca si cum n-ati avea unde sa le tineti separat. Daca mai vad un barbat din 10 care nu cara nimic dupa el: 9 tot au un rucsac, o borseta, o „poseta” d-aia de barbati, o geanta de laptop, o ceva.

      00
    • eu tin CI in chiloti , la spate

      00
    • a, si unde naiba ai vrea sa le tin? eu sunt mai intr-o ureche si umblu mai cargo asa, am 5 6 buzunare la pantaloni si inca vreo 4 5 cel putin pe geaca vesta sa ce rahat mai port, dar sunt si destui oameni care nu au din motive pe care presupun ca nu trebuie sa le detaliez mai mult de 4 buzunare in total. unde dracu vrei sa le tina pe toate?

      si pana la urma, nu de asta a fost inventat portofelul?

      si da, ideea sa le faca pe toate de dimensiune standard e … i-as spune geniala daca nu ar fi atat de banala incat simplul fapt ca inca nu te-ai gandit la ea te face tampit.

      00
    • Geez, nu ma refeream la cei care umbla doar cu portofelul la ei.
      Am si precizat, marea majoritate a barbatilor pe care ii vad pe strada/la birou cara o chestie cu ei: geanta de laptop, rucsac, borseta, servieta, in soi de „poseta” pt barbati sau cum s-o numi chestia aia. Si totusi toti tin banii, actele si cardurile in portofel. Si portofelul in buzunarul de la spate.

      00
    • a, si ce crezi tu ca e mai tentant pentru un ciordeles? portofelul inghesuit bine in buzunarul de la spate sau rucsacul cu laptopul sprijinit pe bancuta?

      00
  10. Nimeni nu zice de buletine si pentru copiii pana-n 14 ani. Ca eu m-am cam săturat să umblu cu certificatul de nastere a copiilor dupa mine.

    00
  11. Tangential cu subiectul asta : de ce se colecteaza datele cu caracter personal in afara tarii de origine? Care e ideea? Adica toate tarile din UE sunt atat de proaste in privinta backup-ului ?
    „În sensul articolului 25 alineatul (2) din Directiva 95/46/CE, se consideră că Statul Israel oferă un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal transferate din Uniunea Europeană în ceea ce privește transferurile internaționale automate de date cu caracter personal din Uniunea Europeană sau în cazul transferurilor neautomate, dacă aceste sunt supuse unor prelucrări automate în Statul Israel.”

    00
    • E vorba de alta chestie aici – se trezi expertul din mine – de exemplu Google, Amazon si altii nu au dreptul sa stocheze datele utilizatorilor din UE in servere in US, ci in UE sau tari care au niste acorduri speciale cu UE (se jura ca nu fura, nu se uita in posta si asa mai departe). Se pare ca Israel are un astfel de acord.

      00
  12. Stau si ma gandesc ca printre aceste fiinte traim. Adica sunt printre noi, in metrou, pe strada, la trecerea de pietoni, la coada la covrigi. Bine, nu sunt sigur la metrou ca sunt camere si trebuie sa folosesti o cartela electromagnetica si nu stiu cum s-ar descurca cu asa ceva. As zice ca ar fi si vina noastra, cei care nu ne putem rupe de la programul nostru pentru a participa la aceste discutii dar ma gandesc ca daca as fi fizic acolo as ramane absolut interzis auzind aceste „afirmatii” spuse cu atata convingere si nu stiu daca as putea sa actionez, sau ma rog, sa reactionez coerent.

    00
    • Cu alea noi se descurca. Se baga cartela invers, deci o nimeresc…

      00
    • Bai nu stiu dar cartela aia nu cred ca e electromagnetica.
      In alta ordine de idei, unii nu traiesc printre fiintele alea. Iar acei unii se uita la evenimentele astea de pe margine, mananca popocorn si se amuza.

      00
    • Explica-mi și mie cum poți „rămâne interzis”?

      00
  13. Cum, boss, sa fie dezbatere publica despre cel mai important lucru , pasul 0 dintr-o societate ?
    Pai pe aia mici ii întreabă dacă au chef de abecedar ? Ce dreac ? Nu vrei ID, ești animal, mulțumim pentru gene, in rest nici o obligație pentru tine.

    00
  14. Nu ştiu ce să mă fac boss când o să joc al 666-lea joc de şah pe un site. Se lasă cu forțe oculte. Tu la cs ce ai pățit?

    00
  15. De mult nu am mai râs cu așa poftă. Pe bune acum, ăștia chiar există? Și mai sunt și băgați în seamă?

    00
  16. Niciodată voștrii, doar voștri.

    00
  17. S-a dat amnistie ….la spitalele de nebuni.

    00
  18. Cred ca ar trebui impus un consult la psihiatru inainte sa partici la dezbateri. Deci nu poti sa te duci sa bati campii, efectiv bati campii. N-am citit toate declaratiile ca m-au apucat nervii.

    00
    • Un consult psihiatric nu neapărat (ar dura prea mult, cred) dar un scurt test de inteligență de 20 întrebări cred că ar elimina o proporție buna din cei cu astfel de idei.

      00
  19. Baaai, acum am vazut ca exista si video in articol cu toata dezbaterea si cu fetele celor care comenteaza. Cum plm ala fara buletin a intrat acolo?

    00
  20. Bine, dar ce consecinte sa fie? Si declaratiile cretine sant peanuts fata de alte ‘blastamatii’ noi romanii le facem. De ex sa votam Firea/psd, 27 de ani dupa. Uite de ex unul mai sus spune pe buna dreptate sa folosim driver licence, ca-n tari mai de Doamne-ajuta. Downvoted la greu. Cum pizda masii? Cat de hater sa fii sa down vote o simpla idee?

    00
    • Care’s ma’ tarile alea de doamne-ajuta? Aia care a ales presedinte un clovn sau aialalta unde indienii si arabii au cumparat aproape tot. Plm, germania cica are id card.

      00
    • În general, când cineva nu-i de acord cu o idee, sau îi pare proastă acea idee, dă downvote.

      Scoterea cărții de identitate e întradevăr o idee proastă. Mai ales că ne dă exemplu tări civilizate, unde chipurile nu sunt carți de identitate. Țările astea, unde nu există conceptul de buletin, le numeri pe degete. Multe sunt în schimb tările civilizate unde nu e obligatoriu buletinul. Dacă omul nostru ar fi spus că ar fi rezonabil să nu fii obligat să ai mai multe documente, să ți se dea de ales, i-aș fi dat un upvote.

      Da, normal este să fii obligat să ai un document valabil cu care să poți fi identificat. N-ai permis, pașaportul e prea mare, poftim un buletin (tot așa, de dimensiunea permisului de conducere).

      00
    • @Alexandru & Stefan: SUA, Canada de ex. Ai driver licence, nu-ti mai trebe nimic. Da, chiar si suspendat e bun. N-ai carnet deloc? Nu-i bai, poti sa ai un citizenship card cu poza sau un healthcard cu poza. Bai tata, daca e chiar nevoie, chiar si un credit card e considerat ID. E non-picture ID.

      Si ce Dumnezeu e aia ‘conceptul de buletin’? Ce filozofi mai santem, auzi cica ‘conceptul’ in plm! Deci noi romanii avem cat? 15 milioane adulti? Americanii au 350 de milioane si se descurca bine-mersi fara kkturi gen ‘buletin’.

      00
    • Da, doar haterii isi exprima parerea intr-un mod inofensiv.

      00
    • @DanC: din cauza aceasta SUA au cea mai mare rata de furt de identitate. Doar zic si eu…
      In 2014 au avut 17.6 milioane de oameni victime ale acestei infractiuni, ca sa nu mai zic de pagubele materiale ce se ridica la zeci miliarde de $ anual. Ca e misto sa iti fure cineva cardul si apoi sa se duca la banca si sa iti goleasca conturile (mno, sau la vreun magazin) pentru ca acel card de credit e, cum spuneai „Bai tata, daca e chiar nevoie, chiar si un credit card e considerat ID. E non-picture ID.”
      https://www.bjs.gov/index.cfm?ty=tp&tid=42

      00
    • @DanC

      Maestre, dacă nu înțelegi un text de dimensiuni reduse, mai bine abține-te de la alte comentarii. Mai citește încă o dată ce am scris și ce ai scris. Dacă nu-ți dă cu virgulă, nu-i nimic, asta este.

      Ps. Dacă te zgârie într-atât sintagma „conceptul de bulentin”, poți bine mersi s-o înlocuiești cu „țări care nu apelează la un document de tip buletin/ID card pentru identificare”. Ești multumit acum?

      00
  21. scosi astia la discutii intr-un grup la tv, in direct, discutat pe argumente, ras jumatate de ora, tras concluzii logice, urmarit in urmatoarele luni cum nici naiba nu mai vrea sa fie asociat cu ideile astea.

    hai ca nu-i greu.

    00
  22. ” dar nu mi-a tăiat nimeni degetul, nu m-au luat la muncă sau ceva.”

    Deci asa functioneaza romanul, trebuie sa ii tai un deget sau mai grav sa-l pui la munca.

    Parca-l vad pe primar:
    – Daca nu votezi cu PSD iti tai un deget sau mai rau, te pun la munca !!

    00
  23. Sper sa prind anul 2066, an in care CNP-ul fetelor născute va incepe cu 666 ( 1 si 2 e pentru sec 20, 5 si 6 este pentru sec 21) . Sa vezi atunci distractie.

    00
  24. @Zoso
    Nu inteleg de ce sustii NOUL buletin,
    AVEM deja unele.

    Asta e alta mizerie, alt „sistem” de 2 lei, care va costa.. n-spe milioane de euro degeaba.

    00
  25. numai eu am sesizat partea bună? ăştia care n-au buletin nu votează :)

    00
  26. Ai ratat-o fix pe cea mai tare: „Am citit pe internet că se va imprima cu laser „666” pe frunte..”, a strigat altcineva, în încercarea de acoperi zgomotul aplauzelor.

    00
  27. Mai in gluma, mai in serios, ce anume inseamna „cu cip” ?
    Include si RFID? Atunci ar putea fi o problema. O persoana rau intentionata ar putea scana buletinul si fura identitatea cuiva in acest fel.
    Are doar un chip de contact ? Trebuie fie sa fure fizic buletinul (ca si pana acum) sau sa pacaleasca persoana in cauza sa isi introduca buletinul intr-un cititor.

    Si iar o sa avem lipsa de cititoare, cititoare defecte, nu se conecteaza, etc.
    Exact cum a fost si in cazul cardului de sanatate.
    Si bineinteles dosar plic si cu sina.

    00
    • „Si iar o sa avem lipsa de cititoare, cititoare defecte, nu se conecteaza, etc.”. Si totusi, trebuie inceput de undeva.

      00
  28. Stati linistiti ca invata repede orice puradel noile tehnologii puse pe cardul de identitate. Mi-aduc aminte o faza haioasa din vremea cand s-au bagat pentru prima data salariile pe card si se statea la coada la singurul bancomat din oras ca sa scoata cash. Cand am ajuns si eu sa bag cardul si sa butonez la bancomat, m-am trezit cu un puradel care ma tragea de tricou intrebandu-ma gales: Bai nene, cum dracu se joaca la pacanenele astea, ca vad ca toata lumea castiga :D

    00
    • ha, vrei sa stii o faza amuzanta in tristetea ei? cand s-au bagat prima oara (si cativa ani dupa) salariile pe card in cadrul romtelecomului se facea coada la bancomat. inclusiv la palatul telefoanelor, adica nu casiere, portari si femei de serviciu ci directori mari si foarte mari.

      00
  29. mi se pare atat de amuzant …

    1. plm, apleci/aplecam urechea la tot felul de idioti carora le-a dat statul gura sa vorbeasca. Din 19M de romani, or fi vreo 2000 care se califica in ambele grupe: de „idioti” si de „guralivi” … fix in gura alora ne uitam!

    2. Nu-mi aduc aminte ca acum 20 de ani, cand s-au schimbat vechile buletine cu CI-urile sa fie intrebat cineva ceva. Ok, au fost niste comentarii cum ca o sa stam pe ele, „o sa „. Si totusi, toti au buletin in ziua de azi. Deci se poate.

    00
    • Dacă aveam buletinele vechi, nu puteai să dezlipești abțibildul VOTAT fără să rupi și să deformezi interiorul. S-ar fi văzut.

      00
  30. … dupa tot astia dau permisiuni totale sa vada cine le prieten adevarat pe facebook :D.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)